Viitorul, decembrie 1927 (Anul 20, nr. 5933-5958)

1927-12-08 / nr. 5939

3 LEI EZ. In TAIA 6 LEI n. In strein­etcte ABONAMENTE IU TI EA Un sn--------- 500 lei Şase luni-----— 350 , Trei luni---------200 , In streinătate Un an----------1400 lei Şase luni----- 700 , Trei luni - - 400 . 1 f nul ai cfouă-zecelea No. 5939­6 PAGINI RLE ACTIA AEftINISTRATIA B­U­CURESTI STR. EDGÂRD QUTNET No„ 2 || STRADA ACADEMIEI No. II Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia el Administratis 319/23 ei 393/11 | KUNtlliRI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str ^cacrmle 17 ei la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug3LELlXln TARA ^“'^SSsAlt­­^Wof­er«nă,ia Industria metalurgică este ade­sea obiect de discuţiune, datorită şi rolului său important în eco­nomia naţională şi unei cunoaş­teri insuficiente , de aci şi varie­tatea de opiniuni chiar şi în cer­curile serioase, încrezători în ne­cesitatea imperioasă a industriei nationale în general și în posibi­litatea de realizare a industriei metalurgice în particular, noi suntem opuși celor ce ironizează efortu­l ce s’a făcut în acest do­meniu. Cota materiilor prime importate Nu ne vom angaja în discuti­­uni — poate interesante, însă in­fructuoase pentru moment — ce privesc chestiuni încă neclarifi­cate, de exemplu estimaţiunile „ minereu de fer ; vom arăta în­să câteva aspecte reale asupra situaţiei actuale, indicând cifre ce reprezintă proporţia materii­lor prime importate, raportată la preţul total de cost şi făcând în acelaş timp câte­va constatări. Această metodă — aceia a co­tei materiilor prime importate — în­ treacăt fie zis că se poate a­­plica, cu folos în cunoaşterea şi a celorlalte industrii. .O mare întreprindere metalur­gică, care în ordinea importan­ţei vine imediat după ..Reşiţa“, a importat în ultimii ani materii prime precum: platine (targe­­turi), lingouri şi zagel, fontă, etc. în proporţie faţă de preţul de cost (faţă de preţul de vânzare această proporţie evident este mai­ mică) de 23,5% în 1924 ; de 12,72% în 1925 ; de 15,67% în 1926; de 20,11 % în primele 9 luni din 1927. Restul reprezintă materii prime produse în ţară şi mano­peră, adică bani cari rămân în interiorul graniţelor. Societatea „Reşiţa" trebue să aibă aceste co­te de import şi mai reduse, dat fiind că ea posedă mine de căr­buni cocsifiabili la Anina şi că se poate aproviziona cu minereu din ţară. Credem că­ nu suntem greşiţi afirmând drept cifră medie pen­tru întreaga industrie metalur­gică românească 10—15% materii prime importate, restul de 80 - 90% reprezentând materii prime şi manoperă, ambele indigene. Or, această proporţiune poate fi considerată ca favorabilă, chiar comparând cu celelalte ţări meta­lurgice europene precum Andia, Germania şi Franţa, cam­ după cum se ştie importă cel puţin par­ţial coct şi minereu. Uite constatări Cercetând mai de aproape situ­aţia acestei industrii la noi, a vede că s’ar putea şi mult mic­şora cota de import. Astfel în c­a­­ce priveşte minereul, fructul este cu desăvârşire scump. Societatea „Reşiţa“ are un contract cu so­cietatea „Titan, Nadrag, Calan“ pentru furnizarea minereului de fer din Telnic. Ei bine, fructul Calan-Reşiţa a­­proape dublează valoarea mine­reului , astăzi pentru 1 vagon de­­15 tone, se plăteşte pe această, dis­tanţă 5200 lei, cea ce revine la circa 0,35 lei kg., care poate o­­bliga Societatea „Reşiţa“ să adu­că minereu din Iugo­ Slavia. In străinătate există tarife spe­ciale pentru transportul de mine­ de inginer PAN PERIETEANUU reu, mai ales at apei când se for­mează trenuri întregi. Şi mai este necesar ca durata transpor­tului să fie cu mult mai verib­il decât cele 10 zile de azi­­din Ce­­hoslovacia vine direct în circa 4 zile. Suntem informaţi cu satis­­facţiune că se vor lua în curând masuri pentru remedierea acestor dificultăţi. In al doilea rând se mai cons­tată o creştere a importului de fontă. Este inadmisibil ca fonta de Luxemburg sau din Cehoslo­vacia să coste, alt­ialau de exem­plu, mai eftin — şi cu mult, chiar cu 20% — de­cât cea de Hune­doara, care se găseşte în apropie­­re. Este în interesul Statului să- şi revizuiască preţurile şi să fie la curent cu fluctuaţiunile pieţei internaţionale, altfel poate risca să-şi mărească stocul de fontă. Se mai poate constata o majo­rare a importului de platine (tar­­geturi) în 1926 şi 1927, iar cifra de vânzare în interiorul ţarei a Soc. ..Reşiţa“ este în scădere ; in mod logic rezultă necesitatea li­nei revizuiri de preţuri şi din partea acestei Societăţi. Apoi credem că ar mai fi de dorit să existe între diferitele Societăţi metalurgice o­­i alege­re mai deplină bazată pe consi­deraţi­uii pur comerciale; carte­lurile cari fac să trăiască indus­trii nesănătoase nu se pot forma, iar dacă sunt se denunţă (aceas­ta pentru unele mici turnătorii). Metalurg­a românească faţă de cea străină Dacă se compară combcţiuiile de des­vol­tare în străinătate şi la noi, se remarcă drept avar taci­i în favoarea străinătăţei : com­­bustbil şi transport mai eftin, regie mai redusă, dobânzi mai mici ; mâna de lucru este ceva mai eftină la noi, însă tinde —­eea ce este bine de altfel — a de­veni la nivelul internaţional. La aceste dificultăţi momenta­ne, industria noastră se apără prin taxele de vamă, aşteptând normalizarea. Pentru combusti­bil este de remarcat tendinţa în­trebuinţărei păpurei pe o scara întinsă, cea ce ar putea să ne cre­eze o situaţiune chiar mai favora­bilă decât cea străină, bineînţeles dacă actualul cartel al petrolului ar stabiliza preţurile interne şi nu le-ar majora excesiv. Astăzi metalurgiştii îşi fac duble insta­­laţiuni pentru ars fie păcură, fie lemne, după variaţia preţurilor pieţei, dar problema devine di­ficilă la instalare de forţă, un Diesel de exemplu ce funcţionea­ză cu motorină, când industria­şul nu are siguranţa preţurilor viitoare. Să nu se uite apoi că la fabri­carea unui produs de fer, com­bus­tibilul şi mâna de lucru repre­zintă majoritatea cheltuelilor, iar din combustibil în general nu cocsul metalurgic — care lipseşte în mare parte la, noi — contează, ci mai ales ceilalţi combustibili, cari din fericire abundă în ţară. Concluziuni Actuala situaţiune a industriei ferului românesc, se găseşte azi în progres faţă de anii precedenţi. Conjuctura internaţională dela-Continuare în pag. 2-a ra?mu; » -îfe a­­ustriale SITUAȚIA INDUSTRIE-­ METALURGICE Câtevg» gsoarta și constatări Guvernul Din statele victorioase, dacă România se prenumără printre cele fericite întrucât şi-a mărit teritoriul făcându-l să coincidă cu întinderea însă şi a poporului Său, nu este mai puţin adevărat că ea cunoaşte greutăţi şi peri­cole pe care nu toate celelalte sta­te le întâmpină. Suntem aşezaţi între, un stat care nu voeşte să se resemneze şi înţelege a fi nucleul agitaţiilor, prin cercarea de revizuire a tra­tatelor de pace, care chezăşuesc­­situaţia Europei de azi, şi între un alt stat haotic, în care fali­mentul concepţiei lui de condu­cere, caută să fie amânat prin­­tr’un imperialism cuceritor, la care se adaugă propaganda sub­versivă, inerentă organizaţiei lui. Intre Ungaria şi Rusia, trebue sa rămânem astfel statul pondera­tor, santinela păcei europene şi păzitorul ordinei. Trebue să ne apărăm de dorinţele nelegitime ale unora, şi de iscoadele anarhi­ce ale altora, făcând cu modul a­­cesta şi o operă utilă a păcei şi or­­dinei în Europa. Evenimentele recente au scos tot mai mult în relief, atât ofensivele la care sun­tem expuşi, cât şi rolul nostru, şi opinia publică europeană este u­­nanimă în a recunoaşte şi acest rol, şi greutăţile inerente îndepli­nim lui. Dar tocmai pentru că suntem istoriceşte şi geograficeşte la răs­crucea agitaţiilor din afară,­ se cuvine să muncim cu gânduri cu­rate şi cu jertfe neprecupeţite pentru consolidarea noastră in­ternă. Cu cât mai mult ne vom desbina pe chestii mărunte, cu a­­tât vom face mai de­grabă jocul vrăşmaşilor din afară. Iar dintre mijloacele de conso­lidare internă, prin care putem preia zidul de nepătruns faţă de atacurile din afară, este menţine­rea cu energie pe punctul stabi­lit în actul de succesiune la tron din 4 ianuarie 1926. Acest act este eşit din sufletul mare al marelui român,­­Regele Ferdinand I, şi este chezăşia pro­păşirei noastre liniştite. Ţara noastră a putut prospera, a putut să-şi recapete neatârna­rea, prin războiul contra turcilor, sub Regele Carol, şi prin războiul contra Puterilor Centrale, sub Re­gele Ferdinand, pentru că din fe­ricire n’a cunoscut agitaţiile din jurul Tronului, şi nici competi­­ţ­iunile cari în trecutul ţărei noa­stre au fost cauza tristei situaţii din vremurile vechi. Strâns uniţi în jurul unui Tron, a cărui suc­cesiune a fost stabilită de Regele, care a prezidat la înfăptuirea Ro­mân­iei­ Mari, ne aflăm pe calea cea­ bună în lupta de apărare ce­­suntem chemaţi s- o ducem con­tra uneltirilor şi loviturilor din afară. Un parlament spornic în ope­ra, lui legislativă şi un guvern conştient de marile îndatoriri ale timpului de faţă, o muncă de nor­malizare, de întărire şi de asigu­rare a muncii româneşti, iată ceia ce ţara doreşte, să aibă în mo­mentul în care la greutăţile isto­rice au venit cele două mari do­­liuri naţionale ca să mărească di­ficultăţile în care ţara noastră se afla. . . . A pune mai presus de intere­sele de partid, nevoile ţărei, este în aceste condiţiuni şi nn aceste momente, o operă pe cât de sa­lutară, pe atât de impunătoare în rosturile ei de viitor. Acestea au fost concepţiile ca­re au condus propunerile făcute de guvern partidului naţional-ţă­rănesc, pentru o colaborare efec­tivă de guvern, înţelegând a che­ma la opera de răspundere, şi de construcţie, pe toţi aceia cari se cred destoinici a ajuta la propă­şirea ţărei. Partidul naţional-ţă­­rănesc nu a acceptat propunerile guvernului socotind din o regre­tabilă eroare politică, că negaţiu­­nea poate fi continuată cu folos mai departe. Refuzul colaborărei, face dova­da, însă, a neînţelegerei greută­ţilor, şi faţă de el guvernul libe­ral ia atitudinea fermă de a duce mai departe opera lui de conso­lidare şi de propăşire, căci, dacă colaborarea fusese cerută ca o chemare la răspundere a tuturor, ea era departe de a fi esenţială operei de guvern. Guvernul tual va merge astfel cu fem­­­e înainte pentru a resele ţărei şi a asigura­rea ei. Refuzul colaborărei Guvernul republicilor sovietice tri­miţând o delegaţiune la a IV sezi ane a comisiunei pregătitoare a planului de dezarmare, a dat acelei delegaţii misiunea de a expune un program original compus­ din 14 puncte. In fruntea propunerilor sovietice este desfiinţarea complectă a tutu­ror forţelor armate de pe uscat, pe apă şi aeriene. D. I.Itvinoff şeful acelei delegaţii în expunerea programului sovietic a început prin a critica metodele de lucru ale comisiunei dezarmărei, care face să alterneze chestiunea de­zarmărei cu cea a garanţiilor, fă­când în acelaş timp sforţări, pentru a alcătui un cât mai detaliat recen­sământ al tuturor factorilor cari de­finesc forţa militară a unei ţări. Astfel pusă chestiunea, amânările se prelungesc şi se pierde posibilita­tea rezolvării problemei fundamen­tale şi decisive a măsurilor concrete pentru dezarmare. Pentru o cât mai grabnică reali­zare a dezarmărei guvernul uniunei sovietice a propus prin d. Litvinoff următoarele măsuri : — „Disolva­rea tuturor efectivelor armate de uscat, apă sau aviaţie şi interzicerea lor sub orice formă ascunsă. Distru­gerea tuturor armelor şi muniţiuni­­lor, tuturor mijloacelor chimice şi maşinelor de război din toate depo­zitele militare. Lichidarea complec­tă a tuturor depozitelor de aviaţie de război. încetarea oricărui fel de recrutări. Legi contra înfiinţării de rezerve militare instruite. Distruge­rea fortăreţelor şi bazelor maritime ca şi aeriene. Dispariţia uzinelor de război. Nici un fel de buget militar. Desfiinţarea ministerelor de război- Nici un fel de educaţie militară. Su­primarea brevetelor de invenţii pen­tru armate. Legi contra violării acestor măsuri. Toate măsurile să fie date pentru ca în termen de 12 luni tot materialul de război să fie distrus!. Dezarmare urgentă şi totală fără garanţii vii decât pe cei ce n’au înţeles-o, iar partidul liberal a cărui viaţă se confundă cu viaţa însăşi a sta­tului român, şi a cărui activitate pricepută o întâlnim la temelia ori­cărui mare eveniment sau act istoric românesc de 75 de ani în­coace — adică în perioada stră­lucită a României Moderne — va fi şi de data aceasta la postul lui de răspundere. Va şti să fie ca totdeauna păstrătorul şi-al ordi­nei şi-al demnităţei naţionale şi al progresului românesc; şi în el ţara are organismul viu şi pu­ternic gl va sluji cu credinţă ma­rile ei interese. In opera de apărare, de întărire şi de propăşire a tărei, toţi bunii români au locul lor de muncă şi jertfe. Se cere însă pentru a­­asta orizontul larg ce’l dă pers­­ctiva viitorului şi interesul ‘■•dominant al binelui obştesc şi românesc. ----­ In cazul când „statele capitaliste" nu vor fi admis desfiinţarea ime­diată a armatelor permanente, — Moscova în dorinţa unei înţelegeri, propune ca programul să fie reali­­zat In patru ani. — Se va spune, — a adăugat d. Litvinoff că proectul nostru de de­zarmare este utopic şi irealizabil. Insă intenţiunea este de a rezolva repede şi sincer această problemă. Altfel vor trece prea mulţi ani până să se poată ajunge la un rezultat. Iată de ce—notează corespondentul lui „Matin", delegaţia U. R. S. S. a propus o rezoluţie în care a cerut să se convoace în Martie 1928 cel mai târziu, conferinţa dezarmărei pentru a discuta şi a confirma pro­punerile sovietice nespus de dori­toare de pace. Programul rus simplă propa­gandă cerm­­istă mimwai liftv —— După expozeul reprezentantului din Moscova, preşedintele London luând act de „interesanta" comuni­caţie a subliniat că divirgenţele din­tre propunerile delegaţiei ruse şi cele ale comisiunei sunt mai mult privitoare la metodele de utilizare decât la ţintele urmărite. Discursul delegatului rus a pro­dus o impresie penibilă — notează corespondentul francez. Cei cari spe­raseră că delegaţia rusă va da do­vezi de moderaţiune, şi-au exprimat pe faţă decepţia lor. Opinia unanimă a fost la Geneva că delegaţia sovietică a ţinut să se dedea unei manifestaţii de propa­gandă fără să-i pese de rezultatele practice ale adunărei. „Le Temps" analizând evenimen­tele dela Geneva, scrie: — Cei mai periculoşi adversari ai păcei mon­diale — pe care instituţia dela Ge­neva caută s’o asigure — sunt­ toc­mai cei cari preconizează dezarma­rea fără ca siguranţa tuturor naţiu­nilor să fie mai întâi stabilită. Ar fi de dorit ca să nu fie nimeni la Geneva care să ajute jocului Ru­siei roşii, putere de război civil şi de revoluţie universală, contra or La grentiţi mari, sforţări mari şi consolidarea terei­nferinţa pentru dezarmare osiei bolşevice nea Societăţii naţiunilor Emisarii bolşevici nu scapă nici un prilej da face propagandă comunistă — Guvernul sovietic socoate că pro-in^ gramul expediat la Geneva este cel i ganizărei durabile a păcii, mai simplu și cel mai indicat să asi-1__________________ gure pacea. ­­ t CtfttMNwm fa pag. f«a INDIVIDUALIZAREA învăţământului tsss mm de G. 18. ftUSTQMESgi? Profesor la Universitatea din Bucureşti Sa face mult caz la noi ca şi aiu­rea de principiul cunoaşterii si res­pectării individualităţii şcolarului, cu singura deosebire că în alte parti se iau si măsurile necesare pentru realizarea principiului. O primă măsură, uşor de înfăp­tuit din punct de vedere pedagogic, dar mai greu din punct de vedere financiar, este reducerea la mini­mum posibil a numărului de elevi ai unei clase. Spiru Haret făcuse un început bun în direcţia aceasta. Astăzi spo­rirea numărului de gimnazii şi li­cee pe de o parte, creiarea de cla­se paralele la şcoalele secundare existente, pe de altă parte, au ac­i­dentuat­­punerea în practică a ideii­ lui Haret, cu condiţiunea insă ca Profesorii cari, funcţionează în noi- 10 instituţii să fie toţi bine pregă­tiţi, căci dacă reducerea efectivu­lui unei clase e o condiţie impor­tantă pentru individualizarea învă­ţământului, calitatea educatorului, chemat să realizeze individualiza­rea, e condiţia cea mai importantă. Or, tocmai aceasta din urmă e încă departe de a fi îndeplinită. Numărul mare al solicitanţilor de posturi pentru învăţământul se­cundar ne asigură numai cantita­tea, nu si calitatea. O a­ doua măsură, pentru garan­tarea eficacităţii invăţăm­ântului prin individualizare, este selectarea elevilor şi clasificarea lor după ap­titudinile naturale, pentru a se ob­ţine clase cât mai omogene ca nivel de dotaţie naturală şi a se facilita, astfel opera educatorului, care ori­cât ar vrea tri individualizeze tre­bue să lucreze cu clasa întreagă. Fără o asemenea selecţie, profeso­rul întâmpină dificultăţi mari şi nu poate obţine rezultate satisfăcă­toare. In adevăr, care va fi procedeul profesorului pentru a captiva aten­ţia tutulor elevilor într’o clasă com­pusă din indivizi normali — în sensul de dotaţie naturală mijlo­cie — supra-normali şi unii sub­normal. (adică sub-mediocrii ?) Dacă lecţia va fi ţinută într’un tempo potriit pentru elevii cei slabi, atunci cei bine dotati încep să-şi piardă interesul, fiindcă rit­mul cerut de energia lor sufle­teasca trebue să fie mai accelerat. Dacă, din contra, facem lecţia în ritmul potrivit celor bine dotati, atunci cei slabi sau renunţă de a mai fi atenţi, sau fac sforţări su­pra­omeneşti, ceea ce p­uţi­n un mo­ment îi aduce la oboseală intelec­tuală iar cu timpul la surmenaj. Obiecţia unor pedagogi că elevii slabi au nevoe de stimulentul şi de exemplul, pe care li-l oferă cei bine dotaţi, nu e valabilă decât în cazul când slăbiciunea, unor elevi este de­terminată de lene, rea voinţă, ima­ginaţie nedisciplinată, etc., iar nu de o lipsă efectivă de aptitudini naturale normale. Mijlocul cel mai potrivit pentru a ajunge la o clasificare a elevilor cât mai aproape de realitate nu ni­­ oferă faimoasele teste, acele procedee rapide, dar nesigure de a fixă individualitatea psihică a e­­levului. In domeniul sufletesc nu putem efectua un portret cu repeziciunea cu care în domeniul fizic prindem fotografia unui individ. De aceea s’a recurs? la un sistem destul de înaintat în Germania, care face posibilă observaţia aten­tă, sistematică şi răbdătoare a ele­vilor în timp cât mai îndelungat. Astfel s-au c­reeat şcoale numite „Sonderschulen“ (şcoale lăturalni­ce), unde elevii cari în clasa întâi primară au dovedit că saint tub media normală a clasei respective, fac un an de probă într-o clasă preliminară numită „Vorklasse“. In acest an li se dă elevilor din clasa preliminară un învăţământ cu ni­vel mai scăzut şi cu o metodă a­­detprată dotaţiei lor naturale. Dacă la finele anului ei pot ajunge la nivelul elevilor obişnuiţi sunt tre­cuţi în clasa întâia primară, dar ,evident cu doi ani mai târziu El manifestă deci o intelectualitate şi desfăşoară o activitate analoagâ cu a elevilor normali cu doi ani mai tineri. Elevii, cami nici după această întârziere, nu pot urma şcoala primară a elevilor normali, sunt trecute prin nişte şcoale auxi­liare numite „Hilfschulen“, unde li se dă atâta cultură­ cât pot asimila nişte sub-normali meniţi să rămâ­nă toată viaţa în această stare. Dacă nici aci nu pot fi instruiţi se face o ultimă încercare în aşa zisele Sammelklassen, în care se în­cearcă ultimele metode posibile pentru a li se da un minimum de cultură. Când şi această ultimă în­cercare rămâne fără rezultat, copiii sunt trimişi în institute speciale cu caracter mai mult medical. Un caz special pentru problema individualizării este acela al elevi­lor normi dotaţi ca structură psi­hică generală, dar care într’o anu­­mită­ direcţie prezintă inferiorităţi. Astfel spre exemplu elevi, cari nu aud bine, sau cei cari nu văd bine, dar au o inteligenţă normală, trebuesc astfel instruiţi, încât im­perfecţiunea organelor lor senso­­riale să nu fie defavorabilă unei­­­esvoltiri psihice integrale. Demn de menţionat este şi cazul elevilor atinşi de tuberculoză — şi aceştia sunt din nefericire destul de nu­meroşi — cărora trebue să li se aplice în şcoală un regim special din punct de vedere fizic şi în oare­care măsură şi psihic. Menţionăm din a­cest punct de ve­dere‘necesitatea şcoalelor în aer li­ber cu un program care să fie sea­ma de cuantumul de cunoştinţe pe care-l pot suporta şi de capacita­tea de muncă pe care o pot depu­ne aceste fiinţe normale ca inte­lect, dar plăpânde ca sănătate. Iată o s­erie de măsuri — şi am mai putea cita şi altele — care duc la înfăptuirea principiului indivi­dualizării învăţământului. Trebue să recunoaştem însă că o justă clasificare a elevilor după aptitudinile naturale este destul de greu de realizat, dar aceasta nu atât din cauza dificultăţilor ce am întâmpina în recunoaşterea diver­selor individualităţi de­oarece dacă clasele sunt puţin numeroase, dacă elevii sunt cercetaţi zi cu zi timp de cel puţin un an şi dacă metoda de cercetare e bine aleasă, putem ajunge la rezultate mulţumitoare. Anul trecut „Institutul Pedago­gic Român“ a propus ministerului instrucţiunii introducerea la şcoa­le — la început în cele normale, apoi şi în cele primare — a unei metode de studii a individualităţii, care judecând după primele rezul­tate obţinute şi perfecţionată fiind în conformitate cu circumstanţele de timp şi loc sperăm că va da roade din ce în ce mai bune. Deci cunoaşterea individualităţii şcolarilor nu e o dificultate de ne­învins, în schimb repartizarea lor după aptitudini întâmpină de cei­ mai multe ori rezistenţa tenace a Părinţilor i­ndignaţi, când copiii lor sunt consideraţi ca având aptitu­dinile tipului sub-mediocru. Unii părinţi s’ar revolta chiar în i'arul când odraslele lor ar fi clasate ca aparţinând tipului normal şi nu li se atribue deci însuşirile unui supra­normal. E importantă din acest punct de vedere următoarea fabulă, pe care mi-a povestit-o un coleg cu prilejul unei discuţii asupra problemei so­­lecţionării elevilor . ..Se zice 08 un erete plecase prin pădure după vâ­nătoare. Se ştie că ereţ­ii mănâncă Pui de păsări. Pe drum se întâl­neşte cu o bufniţă, care în trecut n făcuse servicii importante- Ere­tele, vrând sfi-i arate recunoştinţa faţă de bufniţă, o întreabă dacă poate să-i fie de vreun folos. Buf­­uita îi răspunde : am să te rog un singur lucru: în vânătoarea pe care o întreprinzi să nu te atingi pe copiii mei, cari s’au dus să se plimbe în pădure. „ — Dar cum să-ţi recunosc copiii, întrebă eretele? RuHii îni răspund* : „Foarte sim­plu, cei mai frumoăi pui ce vei în-* UNDE ESTE sinceritatea? Sinceritatea cu care preşedintele consiliului s’a adresat partidului naţional-ţărănesc, în vederea unei colaborări, n’a găsit ecoul cuvenit. Presa partidului naţional-ţără­­nesc, a dovedit aceasta cu priso­sinţă, chiar în timpul tratativelor, prin atacuri pe cât de nedrepte, pe atât de violente. Este dela sine înţlees că nu o vom­ urma pe această cale. Vomi reproduce însă câteva vasaje din­­tr’un articol­ al fruntaşului naţio­nalist Gh. Pop, deputat de Someş, publicat în fruntea oficiosului „Patria”, spre a se vedea unde a fost sinceritate şi grijă de intere­sele ţarei, şi unde nu­ Aceasta cu atât mai mult, cu cât, într’un ar­ticol publicat în ,,Ţărănismul” d. Mihalache învinueşte de „falsitate partidul liberal, ce voia colabora­rea. Iată ce scrie d. Popp : „Dacă propunerile acestea nu au putut să fie primite de partidul naţional-ţărănesc în timpul vieţii lui Ion Brătianu, cum poate să creadă cineva în putinţa colaboră­rii astăzi, după o slăbire şi degra­dare de forţe atât de învederată a partidului dein putre ! Oare conce­siunile potrivnicilor nu demons­trează ele însăşi că victoria pe ju­mătate este câştigată în orice caz şi că lupta nu se mai dă decât pen­tru a doua jumătate ?” La mijloc este deci numai un simplu interes de partid: naţional­­ţărăniştii voesc puterea singuri, indiferent de „principiile” pe cari le-au afirmat până acum. Mijloa­celor de-a­ o avea, ni le arată tot d. Popp astfel : „Să pregătim furtuna, furtuna pe care au voit-o timp de ani de zile sămănătorii de vânturi... Nu noi vom avea să o deplângem.” Nu ştim dacă partidul naţional­­ţărănesc va deplânge sau nu „fur­tuna”. Tara însă deplânge această mentalitate egoistă. Peste partidul liberal, „copacul scorburos cu frunze încă verzi" cum îl arată d. Popp, au trecut furtuni mai mari decât aceia cu care e ameninţat astăzi. El a ră­mas însă în picioare, pentru că îşi are rădăcinile f­iunic înfipte în ogo­rul strămoşesc, de unde vine seva dătătoare de viaţă• Dacă ar fi că­zut acest stejar, ar fi căzut o tară. S’a ţinut însă, în picioare şi se va tine în veci, căci are în vedere nu­mai interesele superioare ale Sta­tului, şi e gata totdeauna să le apere cu ultima energie. Pentru aceia partidul liberal n’are nevoie nici de ameninţări nici de violente, spre a se afirma cu putere. înfăptuirile lui îl lin veşnic verde și veșnic gata să se apere de furtuni, apărând totodată ţara. w.pe­/r0 La Geneva REPREZENTANTUL SOVIETIC Care a fost desemnat ca preşe­dinte al delegaţiunei sovietice din comisiunea pregătitoare a confe­rinţei asupra dezarmărei. ’Wi­KS LITVINOFF ZI CU ZI Unul din tinerii aventurieri ai vietei noastre de după răsboi, crede că totul merge rău la noi, probabil din cauză că nu este lă­sat să lucreze în voe eminentul financiar pe cât de amator, pe atâta de aventurier . D. Goga se pronunţă contra cenzurei. Este cel mai autorizat a tine acest limbagiu, ca unul ce a fost la guvern contra cenzurei, multumindu-se a confisca siste­matic ziarele ce-l combăteau. NOTE Un cetăţean al juntei: BERTHELOT­­**••*­ Pentru comemorarea marelui chi­mist Berthelot, a fost la Ateneu o sărbătoare care prin prezenţa şi cu­vântările, d-lor dr. C. Angelescu, mi­nistrul instrucţiunei şi Clinehant, ministrul Franţei in România, a luat caracterul unei manifestaţiuni cu totul deosebite în care s’a putut sta­bili încă odată legăturile culturale dintre ţara noastră şi marea Franţă. D. dr. Ştefan Minovici, în calitate de preşedinte al Societăţei de chimie, de profesor universitar, şi de repre­­sentant al României la serbările ce s’au dat în Franţa, în onoarea ilus­trului chimist, a rostit deasemeni o cuvântare în care specialistul se re­leva in amănuntele date publicului român cu privire la aceia pe care Franţa îl prenumără în primul rând, printre gloriile ei nemuritoare. S’a întâmplat, de altfel, cu repu­­taţiunea lui Berthelot ceea ce s'a în­tâmplat şi cu arte genii, şi anume a rămas cunoscută latura oarecum sensaţională sau anecdotică din via­ţa geniilor. Nu se cunoaşte de toţi opera lui Brown Séquard, dar se ştie numai că el a admis întinerirea prin absorbţia unor anumite sucuri. — Metchnicoff e cunoscut prin elo­giul ce l-a făcut iaurtului; şi despre Berthelot a rămas in mintea oame­nilor numai speranţa lui într’o vii­toare alimentare a omului în forma ultim condensată... Acestea sunt un fel de „violon d’Ingres" al marilor genii. Valoarea lor stă in altă parte și în totalitatea operilor lor. Ceea ce ridică pe Berthelot la ran­gul de geniu creator, este că a dis­trus, prin descoperirile lui, abisul dintre lumea organică şi cea mate­rială, arătând că acleaşi combina­­ţiuni sunt şi într’o parte şi alta. „Sinteza", adică crearea din ele­mente deosebite chimice a unor com­­puşi noi organici, a arătat că este posibil ca unele elemente organice să se creeze un laborator. In acest înţeles Berthelot a deve­nit un Demiurg creator, un Zeu care dă lumei forme de viaţă nouă. Nu există — şi experienţele lui Ber­­thelot o confirmă — o forţă vitală deosebită care să guverneze materia organică, — iată unde tindeau ex­perienţele aceluia care a trăit aproa­pe o viaţă întreagă în modesta sluj­bă de asistent sărac de laborator, cum Fabre trăia viaţa de ţăran, deşi a fost cel mai mare observator al naturei, după Darwin. Pentru a ne reîntoarce la Berthe­­lot, putem spune că deşi mort rela­tiv de curând, el apare că un conti­nuator al medievalilor alchimişti fantaşti, şi calomniaţi, ca şi sofiştii greci, pentru că el nu s'a mulţumit a descompune materia, ci a râvnit la crearea de noi composiţii himice, şi aceasta pe baze nu de ipoteză spirituală, ci de strictă experimen­tare ştiinţifică. Era astfel o datorie culturală, ine­rentă civilisaţiei noastre, de a săr­bători pe Berthelot cu tot fastul, res­pectul şi admiraţiunea ce se cuvin acelora cari prin geniul lor creiază condiţii de viaţă superioara umani­tate­i, uitându-se pe ei, şi ridicân­­du-se deasupra strâmtului egoism în care mediocrii şi inutilii se complac atât de bine! PETRONIUS lói 8 Decembrie, 1927

Next