Viitorul, decembrie 1927 (Anul 20, nr. 5933-5958)
1927-12-08 / nr. 5939
3 LEI EZ. In TAIA 6 LEI n. In streinetcte ABONAMENTE IU TI EA Un sn--------- 500 lei Şase luni-----— 350 , Trei luni---------200 , In streinătate Un an----------1400 lei Şase luni----- 700 , Trei luni - - 400 . 1 f nul ai cfouă-zecelea No. 59396 PAGINI RLE ACTIA AEftINISTRATIA BUCURESTI STR. EDGÂRD QUTNET No„ 2 || STRADA ACADEMIEI No. II Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia el Administratis 319/23 ei 393/11 | KUNtlliRI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str ^cacrmle 17 ei la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug3LELlXln TARA ^“'^SSsAlt^Wofer«nă,ia Industria metalurgică este adesea obiect de discuţiune, datorită şi rolului său important în economia naţională şi unei cunoaşteri insuficiente , de aci şi varietatea de opiniuni chiar şi în cercurile serioase, încrezători în necesitatea imperioasă a industriei nationale în general și în posibilitatea de realizare a industriei metalurgice în particular, noi suntem opuși celor ce ironizează efortul ce s’a făcut în acest domeniu. Cota materiilor prime importate Nu ne vom angaja în discutiuni — poate interesante, însă infructuoase pentru moment — ce privesc chestiuni încă neclarificate, de exemplu estimaţiunile „ minereu de fer ; vom arăta însă câteva aspecte reale asupra situaţiei actuale, indicând cifre ce reprezintă proporţia materiilor prime importate, raportată la preţul total de cost şi făcând în acelaş timp câteva constatări. Această metodă — aceia a cotei materiilor prime importate — în treacăt fie zis că se poate aplica, cu folos în cunoaşterea şi a celorlalte industrii. .O mare întreprindere metalurgică, care în ordinea importanţei vine imediat după ..Reşiţa“, a importat în ultimii ani materii prime precum: platine (targeturi), lingouri şi zagel, fontă, etc. în proporţie faţă de preţul de cost (faţă de preţul de vânzare această proporţie evident este mai mică) de 23,5% în 1924 ; de 12,72% în 1925 ; de 15,67% în 1926; de 20,11 % în primele 9 luni din 1927. Restul reprezintă materii prime produse în ţară şi manoperă, adică bani cari rămân în interiorul graniţelor. Societatea „Reşiţa" trebue să aibă aceste cote de import şi mai reduse, dat fiind că ea posedă mine de cărbuni cocsifiabili la Anina şi că se poate aproviziona cu minereu din ţară. Credem că nu suntem greşiţi afirmând drept cifră medie pentru întreaga industrie metalurgică românească 10—15% materii prime importate, restul de 80 - 90% reprezentând materii prime şi manoperă, ambele indigene. Or, această proporţiune poate fi considerată ca favorabilă, chiar comparând cu celelalte ţări metalurgice europene precum Andia, Germania şi Franţa, cam după cum se ştie importă cel puţin parţial coct şi minereu. Uite constatări Cercetând mai de aproape situaţia acestei industrii la noi, a vede că s’ar putea şi mult micşora cota de import. Astfel în cace priveşte minereul, fructul este cu desăvârşire scump. Societatea „Reşiţa“ are un contract cu societatea „Titan, Nadrag, Calan“ pentru furnizarea minereului de fer din Telnic. Ei bine, fructul Calan-Reşiţa aproape dublează valoarea minereului , astăzi pentru 1 vagon de15 tone, se plăteşte pe această, distanţă 5200 lei, cea ce revine la circa 0,35 lei kg., care poate obliga Societatea „Reşiţa“ să aducă minereu din Iugo Slavia. In străinătate există tarife speciale pentru transportul de mine de inginer PAN PERIETEANUU reu, mai ales at apei când se formează trenuri întregi. Şi mai este necesar ca durata transportului să fie cu mult mai veribil decât cele 10 zile de azidin Cehoslovacia vine direct în circa 4 zile. Suntem informaţi cu satisfacţiune că se vor lua în curând masuri pentru remedierea acestor dificultăţi. In al doilea rând se mai constată o creştere a importului de fontă. Este inadmisibil ca fonta de Luxemburg sau din Cehoslovacia să coste, altialau de exemplu, mai eftin — şi cu mult, chiar cu 20% — decât cea de Hunedoara, care se găseşte în apropiere. Este în interesul Statului să- şi revizuiască preţurile şi să fie la curent cu fluctuaţiunile pieţei internaţionale, altfel poate risca să-şi mărească stocul de fontă. Se mai poate constata o majorare a importului de platine (targeturi) în 1926 şi 1927, iar cifra de vânzare în interiorul ţarei a Soc. ..Reşiţa“ este în scădere ; in mod logic rezultă necesitatea linei revizuiri de preţuri şi din partea acestei Societăţi. Apoi credem că ar mai fi de dorit să existe între diferitele Societăţi metalurgice oi alegere mai deplină bazată pe consideraţiuii pur comerciale; cartelurile cari fac să trăiască industrii nesănătoase nu se pot forma, iar dacă sunt se denunţă (aceasta pentru unele mici turnătorii). Metalurga românească faţă de cea străină Dacă se compară combcţiuiile de desvoltare în străinătate şi la noi, se remarcă drept avar tacii în favoarea străinătăţei : combustbil şi transport mai eftin, regie mai redusă, dobânzi mai mici ; mâna de lucru este ceva mai eftină la noi, însă tinde —eea ce este bine de altfel — a deveni la nivelul internaţional. La aceste dificultăţi momentane, industria noastră se apără prin taxele de vamă, aşteptând normalizarea. Pentru combustibil este de remarcat tendinţa întrebuinţărei păpurei pe o scara întinsă, cea ce ar putea să ne creeze o situaţiune chiar mai favorabilă decât cea străină, bineînţeles dacă actualul cartel al petrolului ar stabiliza preţurile interne şi nu le-ar majora excesiv. Astăzi metalurgiştii îşi fac duble instalaţiuni pentru ars fie păcură, fie lemne, după variaţia preţurilor pieţei, dar problema devine dificilă la instalare de forţă, un Diesel de exemplu ce funcţionează cu motorină, când industriaşul nu are siguranţa preţurilor viitoare. Să nu se uite apoi că la fabricarea unui produs de fer, combustibilul şi mâna de lucru reprezintă majoritatea cheltuelilor, iar din combustibil în general nu cocsul metalurgic — care lipseşte în mare parte la, noi — contează, ci mai ales ceilalţi combustibili, cari din fericire abundă în ţară. Concluziuni Actuala situaţiune a industriei ferului românesc, se găseşte azi în progres faţă de anii precedenţi. Conjuctura internaţională dela-Continuare în pag. 2-a ra?mu; » -îfe austriale SITUAȚIA INDUSTRIE- METALURGICE Câtevg» gsoarta și constatări Guvernul Din statele victorioase, dacă România se prenumără printre cele fericite întrucât şi-a mărit teritoriul făcându-l să coincidă cu întinderea însă şi a poporului Său, nu este mai puţin adevărat că ea cunoaşte greutăţi şi pericole pe care nu toate celelalte state le întâmpină. Suntem aşezaţi între, un stat care nu voeşte să se resemneze şi înţelege a fi nucleul agitaţiilor, prin cercarea de revizuire a tratatelor de pace, care chezăşuescsituaţia Europei de azi, şi între un alt stat haotic, în care falimentul concepţiei lui de conducere, caută să fie amânat printr’un imperialism cuceritor, la care se adaugă propaganda subversivă, inerentă organizaţiei lui. Intre Ungaria şi Rusia, trebue sa rămânem astfel statul ponderator, santinela păcei europene şi păzitorul ordinei. Trebue să ne apărăm de dorinţele nelegitime ale unora, şi de iscoadele anarhice ale altora, făcând cu modul acesta şi o operă utilă a păcei şi ordinei în Europa. Evenimentele recente au scos tot mai mult în relief, atât ofensivele la care suntem expuşi, cât şi rolul nostru, şi opinia publică europeană este unanimă în a recunoaşte şi acest rol, şi greutăţile inerente îndeplinim lui. Dar tocmai pentru că suntem istoriceşte şi geograficeşte la răscrucea agitaţiilor din afară, se cuvine să muncim cu gânduri curate şi cu jertfe neprecupeţite pentru consolidarea noastră internă. Cu cât mai mult ne vom desbina pe chestii mărunte, cu atât vom face mai degrabă jocul vrăşmaşilor din afară. Iar dintre mijloacele de consolidare internă, prin care putem preia zidul de nepătruns faţă de atacurile din afară, este menţinerea cu energie pe punctul stabilit în actul de succesiune la tron din 4 ianuarie 1926. Acest act este eşit din sufletul mare al marelui român,Regele Ferdinand I, şi este chezăşia propăşirei noastre liniştite. Ţara noastră a putut prospera, a putut să-şi recapete neatârnarea, prin războiul contra turcilor, sub Regele Carol, şi prin războiul contra Puterilor Centrale, sub Regele Ferdinand, pentru că din fericire n’a cunoscut agitaţiile din jurul Tronului, şi nici competiţiunile cari în trecutul ţărei noastre au fost cauza tristei situaţii din vremurile vechi. Strâns uniţi în jurul unui Tron, a cărui succesiune a fost stabilită de Regele, care a prezidat la înfăptuirea României Mari, ne aflăm pe calea cea bună în lupta de apărare cesuntem chemaţi s- o ducem contra uneltirilor şi loviturilor din afară. Un parlament spornic în opera, lui legislativă şi un guvern conştient de marile îndatoriri ale timpului de faţă, o muncă de normalizare, de întărire şi de asigurare a muncii româneşti, iată ceia ce ţara doreşte, să aibă în momentul în care la greutăţile istorice au venit cele două mari doliuri naţionale ca să mărească dificultăţile în care ţara noastră se afla. . . . A pune mai presus de interesele de partid, nevoile ţărei, este în aceste condiţiuni şi nn aceste momente, o operă pe cât de salutară, pe atât de impunătoare în rosturile ei de viitor. Acestea au fost concepţiile care au condus propunerile făcute de guvern partidului naţional-ţărănesc, pentru o colaborare efectivă de guvern, înţelegând a chema la opera de răspundere, şi de construcţie, pe toţi aceia cari se cred destoinici a ajuta la propăşirea ţărei. Partidul naţional-ţărănesc nu a acceptat propunerile guvernului socotind din o regretabilă eroare politică, că negaţiunea poate fi continuată cu folos mai departe. Refuzul colaborărei, face dovada, însă, a neînţelegerei greutăţilor, şi faţă de el guvernul liberal ia atitudinea fermă de a duce mai departe opera lui de consolidare şi de propăşire, căci, dacă colaborarea fusese cerută ca o chemare la răspundere a tuturor, ea era departe de a fi esenţială operei de guvern. Guvernul tual va merge astfel cu feme înainte pentru a resele ţărei şi a asigurarea ei. Refuzul colaborărei Guvernul republicilor sovietice trimiţând o delegaţiune la a IV sezi ane a comisiunei pregătitoare a planului de dezarmare, a dat acelei delegaţii misiunea de a expune un program original compus din 14 puncte. In fruntea propunerilor sovietice este desfiinţarea complectă a tuturor forţelor armate de pe uscat, pe apă şi aeriene. D. I.Itvinoff şeful acelei delegaţii în expunerea programului sovietic a început prin a critica metodele de lucru ale comisiunei dezarmărei, care face să alterneze chestiunea dezarmărei cu cea a garanţiilor, făcând în acelaş timp sforţări, pentru a alcătui un cât mai detaliat recensământ al tuturor factorilor cari definesc forţa militară a unei ţări. Astfel pusă chestiunea, amânările se prelungesc şi se pierde posibilitatea rezolvării problemei fundamentale şi decisive a măsurilor concrete pentru dezarmare. Pentru o cât mai grabnică realizare a dezarmărei guvernul uniunei sovietice a propus prin d. Litvinoff următoarele măsuri : — „Disolvarea tuturor efectivelor armate de uscat, apă sau aviaţie şi interzicerea lor sub orice formă ascunsă. Distrugerea tuturor armelor şi muniţiunilor, tuturor mijloacelor chimice şi maşinelor de război din toate depozitele militare. Lichidarea complectă a tuturor depozitelor de aviaţie de război. încetarea oricărui fel de recrutări. Legi contra înfiinţării de rezerve militare instruite. Distrugerea fortăreţelor şi bazelor maritime ca şi aeriene. Dispariţia uzinelor de război. Nici un fel de buget militar. Desfiinţarea ministerelor de război- Nici un fel de educaţie militară. Suprimarea brevetelor de invenţii pentru armate. Legi contra violării acestor măsuri. Toate măsurile să fie date pentru ca în termen de 12 luni tot materialul de război să fie distrus!. Dezarmare urgentă şi totală fără garanţii vii decât pe cei ce n’au înţeles-o, iar partidul liberal a cărui viaţă se confundă cu viaţa însăşi a statului român, şi a cărui activitate pricepută o întâlnim la temelia oricărui mare eveniment sau act istoric românesc de 75 de ani încoace — adică în perioada strălucită a României Moderne — va fi şi de data aceasta la postul lui de răspundere. Va şti să fie ca totdeauna păstrătorul şi-al ordinei şi-al demnităţei naţionale şi al progresului românesc; şi în el ţara are organismul viu şi puternic gl va sluji cu credinţă marile ei interese. In opera de apărare, de întărire şi de propăşire a tărei, toţi bunii români au locul lor de muncă şi jertfe. Se cere însă pentru aasta orizontul larg ce’l dă persctiva viitorului şi interesul ‘■•dominant al binelui obştesc şi românesc. ---- In cazul când „statele capitaliste" nu vor fi admis desfiinţarea imediată a armatelor permanente, — Moscova în dorinţa unei înţelegeri, propune ca programul să fie realizat In patru ani. — Se va spune, — a adăugat d. Litvinoff că proectul nostru de dezarmare este utopic şi irealizabil. Insă intenţiunea este de a rezolva repede şi sincer această problemă. Altfel vor trece prea mulţi ani până să se poată ajunge la un rezultat. Iată de ce—notează corespondentul lui „Matin", delegaţia U. R. S. S. a propus o rezoluţie în care a cerut să se convoace în Martie 1928 cel mai târziu, conferinţa dezarmărei pentru a discuta şi a confirma propunerile sovietice nespus de doritoare de pace. Programul rus simplă propagandă cermistă mimwai liftv —— După expozeul reprezentantului din Moscova, preşedintele London luând act de „interesanta" comunicaţie a subliniat că divirgenţele dintre propunerile delegaţiei ruse şi cele ale comisiunei sunt mai mult privitoare la metodele de utilizare decât la ţintele urmărite. Discursul delegatului rus a produs o impresie penibilă — notează corespondentul francez. Cei cari speraseră că delegaţia rusă va da dovezi de moderaţiune, şi-au exprimat pe faţă decepţia lor. Opinia unanimă a fost la Geneva că delegaţia sovietică a ţinut să se dedea unei manifestaţii de propagandă fără să-i pese de rezultatele practice ale adunărei. „Le Temps" analizând evenimentele dela Geneva, scrie: — Cei mai periculoşi adversari ai păcei mondiale — pe care instituţia dela Geneva caută s’o asigure — sunt tocmai cei cari preconizează dezarmarea fără ca siguranţa tuturor naţiunilor să fie mai întâi stabilită. Ar fi de dorit ca să nu fie nimeni la Geneva care să ajute jocului Rusiei roşii, putere de război civil şi de revoluţie universală, contra or La grentiţi mari, sforţări mari şi consolidarea tereinferinţa pentru dezarmare osiei bolşevice nea Societăţii naţiunilor Emisarii bolşevici nu scapă nici un prilej da face propagandă comunistă — Guvernul sovietic socoate că pro-in^ gramul expediat la Geneva este cel i ganizărei durabile a păcii, mai simplu și cel mai indicat să asi-1__________________ gure pacea. t CtfttMNwm fa pag. f«a INDIVIDUALIZAREA învăţământului tsss mm de G. 18. ftUSTQMESgi? Profesor la Universitatea din Bucureşti Sa face mult caz la noi ca şi aiurea de principiul cunoaşterii si respectării individualităţii şcolarului, cu singura deosebire că în alte parti se iau si măsurile necesare pentru realizarea principiului. O primă măsură, uşor de înfăptuit din punct de vedere pedagogic, dar mai greu din punct de vedere financiar, este reducerea la minimum posibil a numărului de elevi ai unei clase. Spiru Haret făcuse un început bun în direcţia aceasta. Astăzi sporirea numărului de gimnazii şi licee pe de o parte, creiarea de clase paralele la şcoalele secundare existente, pe de altă parte, au acidentuatpunerea în practică a ideii lui Haret, cu condiţiunea insă ca Profesorii cari, funcţionează în noi- 10 instituţii să fie toţi bine pregătiţi, căci dacă reducerea efectivului unei clase e o condiţie importantă pentru individualizarea învăţământului, calitatea educatorului, chemat să realizeze individualizarea, e condiţia cea mai importantă. Or, tocmai aceasta din urmă e încă departe de a fi îndeplinită. Numărul mare al solicitanţilor de posturi pentru învăţământul secundar ne asigură numai cantitatea, nu si calitatea. O a doua măsură, pentru garantarea eficacităţii invăţământului prin individualizare, este selectarea elevilor şi clasificarea lor după aptitudinile naturale, pentru a se obţine clase cât mai omogene ca nivel de dotaţie naturală şi a se facilita, astfel opera educatorului, care oricât ar vrea tri individualizeze trebue să lucreze cu clasa întreagă. Fără o asemenea selecţie, profesorul întâmpină dificultăţi mari şi nu poate obţine rezultate satisfăcătoare. In adevăr, care va fi procedeul profesorului pentru a captiva atenţia tutulor elevilor într’o clasă compusă din indivizi normali — în sensul de dotaţie naturală mijlocie — supra-normali şi unii subnormal. (adică sub-mediocrii ?) Dacă lecţia va fi ţinută într’un tempo potriit pentru elevii cei slabi, atunci cei bine dotati încep să-şi piardă interesul, fiindcă ritmul cerut de energia lor sufleteasca trebue să fie mai accelerat. Dacă, din contra, facem lecţia în ritmul potrivit celor bine dotati, atunci cei slabi sau renunţă de a mai fi atenţi, sau fac sforţări supraomeneşti, ceea ce puţin un moment îi aduce la oboseală intelectuală iar cu timpul la surmenaj. Obiecţia unor pedagogi că elevii slabi au nevoe de stimulentul şi de exemplul, pe care li-l oferă cei bine dotaţi, nu e valabilă decât în cazul când slăbiciunea, unor elevi este determinată de lene, rea voinţă, imaginaţie nedisciplinată, etc., iar nu de o lipsă efectivă de aptitudini naturale normale. Mijlocul cel mai potrivit pentru a ajunge la o clasificare a elevilor cât mai aproape de realitate nu ni oferă faimoasele teste, acele procedee rapide, dar nesigure de a fixă individualitatea psihică a elevului. In domeniul sufletesc nu putem efectua un portret cu repeziciunea cu care în domeniul fizic prindem fotografia unui individ. De aceea s’a recurs? la un sistem destul de înaintat în Germania, care face posibilă observaţia atentă, sistematică şi răbdătoare a elevilor în timp cât mai îndelungat. Astfel s-au creeat şcoale numite „Sonderschulen“ (şcoale lăturalnice), unde elevii cari în clasa întâi primară au dovedit că saint tub media normală a clasei respective, fac un an de probă într-o clasă preliminară numită „Vorklasse“. In acest an li se dă elevilor din clasa preliminară un învăţământ cu nivel mai scăzut şi cu o metodă adetprată dotaţiei lor naturale. Dacă la finele anului ei pot ajunge la nivelul elevilor obişnuiţi sunt trecuţi în clasa întâia primară, dar ,evident cu doi ani mai târziu El manifestă deci o intelectualitate şi desfăşoară o activitate analoagâ cu a elevilor normali cu doi ani mai tineri. Elevii, cami nici după această întârziere, nu pot urma şcoala primară a elevilor normali, sunt trecute prin nişte şcoale auxiliare numite „Hilfschulen“, unde li se dă atâta cultură cât pot asimila nişte sub-normali meniţi să rămână toată viaţa în această stare. Dacă nici aci nu pot fi instruiţi se face o ultimă încercare în aşa zisele Sammelklassen, în care se încearcă ultimele metode posibile pentru a li se da un minimum de cultură. Când şi această ultimă încercare rămâne fără rezultat, copiii sunt trimişi în institute speciale cu caracter mai mult medical. Un caz special pentru problema individualizării este acela al elevilor normi dotaţi ca structură psihică generală, dar care într’o anumită direcţie prezintă inferiorităţi. Astfel spre exemplu elevi, cari nu aud bine, sau cei cari nu văd bine, dar au o inteligenţă normală, trebuesc astfel instruiţi, încât imperfecţiunea organelor lor sensoriale să nu fie defavorabilă uneiesvoltiri psihice integrale. Demn de menţionat este şi cazul elevilor atinşi de tuberculoză — şi aceştia sunt din nefericire destul de numeroşi — cărora trebue să li se aplice în şcoală un regim special din punct de vedere fizic şi în oarecare măsură şi psihic. Menţionăm din acest punct de vedere‘necesitatea şcoalelor în aer liber cu un program care să fie seama de cuantumul de cunoştinţe pe care-l pot suporta şi de capacitatea de muncă pe care o pot depune aceste fiinţe normale ca intelect, dar plăpânde ca sănătate. Iată o serie de măsuri — şi am mai putea cita şi altele — care duc la înfăptuirea principiului individualizării învăţământului. Trebue să recunoaştem însă că o justă clasificare a elevilor după aptitudinile naturale este destul de greu de realizat, dar aceasta nu atât din cauza dificultăţilor ce am întâmpina în recunoaşterea diverselor individualităţi deoarece dacă clasele sunt puţin numeroase, dacă elevii sunt cercetaţi zi cu zi timp de cel puţin un an şi dacă metoda de cercetare e bine aleasă, putem ajunge la rezultate mulţumitoare. Anul trecut „Institutul Pedagogic Român“ a propus ministerului instrucţiunii introducerea la şcoale — la început în cele normale, apoi şi în cele primare — a unei metode de studii a individualităţii, care judecând după primele rezultate obţinute şi perfecţionată fiind în conformitate cu circumstanţele de timp şi loc sperăm că va da roade din ce în ce mai bune. Deci cunoaşterea individualităţii şcolarilor nu e o dificultate de neînvins, în schimb repartizarea lor după aptitudini întâmpină de cei mai multe ori rezistenţa tenace a Părinţilor indignaţi, când copiii lor sunt consideraţi ca având aptitudinile tipului sub-mediocru. Unii părinţi s’ar revolta chiar în i'arul când odraslele lor ar fi clasate ca aparţinând tipului normal şi nu li se atribue deci însuşirile unui supranormal. E importantă din acest punct de vedere următoarea fabulă, pe care mi-a povestit-o un coleg cu prilejul unei discuţii asupra problemei solecţionării elevilor . ..Se zice 08 un erete plecase prin pădure după vânătoare. Se ştie că ereţii mănâncă Pui de păsări. Pe drum se întâlneşte cu o bufniţă, care în trecut n făcuse servicii importante- Eretele, vrând sfi-i arate recunoştinţa faţă de bufniţă, o întreabă dacă poate să-i fie de vreun folos. Bufuita îi răspunde : am să te rog un singur lucru: în vânătoarea pe care o întreprinzi să nu te atingi pe copiii mei, cari s’au dus să se plimbe în pădure. „ — Dar cum să-ţi recunosc copiii, întrebă eretele? RuHii îni răspund* : „Foarte simplu, cei mai frumoăi pui ce vei în-* UNDE ESTE sinceritatea? Sinceritatea cu care preşedintele consiliului s’a adresat partidului naţional-ţărănesc, în vederea unei colaborări, n’a găsit ecoul cuvenit. Presa partidului naţional-ţărănesc, a dovedit aceasta cu prisosinţă, chiar în timpul tratativelor, prin atacuri pe cât de nedrepte, pe atât de violente. Este dela sine înţlees că nu o vom urma pe această cale. Vomi reproduce însă câteva vasaje dintr’un articol al fruntaşului naţionalist Gh. Pop, deputat de Someş, publicat în fruntea oficiosului „Patria”, spre a se vedea unde a fost sinceritate şi grijă de interesele ţarei, şi unde nu Aceasta cu atât mai mult, cu cât, într’un articol publicat în ,,Ţărănismul” d. Mihalache învinueşte de „falsitate partidul liberal, ce voia colaborarea. Iată ce scrie d. Popp : „Dacă propunerile acestea nu au putut să fie primite de partidul naţional-ţărănesc în timpul vieţii lui Ion Brătianu, cum poate să creadă cineva în putinţa colaborării astăzi, după o slăbire şi degradare de forţe atât de învederată a partidului dein putre ! Oare concesiunile potrivnicilor nu demonstrează ele însăşi că victoria pe jumătate este câştigată în orice caz şi că lupta nu se mai dă decât pentru a doua jumătate ?” La mijloc este deci numai un simplu interes de partid: naţionalţărăniştii voesc puterea singuri, indiferent de „principiile” pe cari le-au afirmat până acum. Mijloacelor de-a o avea, ni le arată tot d. Popp astfel : „Să pregătim furtuna, furtuna pe care au voit-o timp de ani de zile sămănătorii de vânturi... Nu noi vom avea să o deplângem.” Nu ştim dacă partidul naţionalţărănesc va deplânge sau nu „furtuna”. Tara însă deplânge această mentalitate egoistă. Peste partidul liberal, „copacul scorburos cu frunze încă verzi" cum îl arată d. Popp, au trecut furtuni mai mari decât aceia cu care e ameninţat astăzi. El a rămas însă în picioare, pentru că îşi are rădăcinile fiunic înfipte în ogorul strămoşesc, de unde vine seva dătătoare de viaţă• Dacă ar fi căzut acest stejar, ar fi căzut o tară. S’a ţinut însă, în picioare şi se va tine în veci, căci are în vedere numai interesele superioare ale Statului, şi e gata totdeauna să le apere cu ultima energie. Pentru aceia partidul liberal n’are nevoie nici de ameninţări nici de violente, spre a se afirma cu putere. înfăptuirile lui îl lin veşnic verde și veșnic gata să se apere de furtuni, apărând totodată ţara. w.pe/r0 La Geneva REPREZENTANTUL SOVIETIC Care a fost desemnat ca preşedinte al delegaţiunei sovietice din comisiunea pregătitoare a conferinţei asupra dezarmărei. ’WiKS LITVINOFF ZI CU ZI Unul din tinerii aventurieri ai vietei noastre de după răsboi, crede că totul merge rău la noi, probabil din cauză că nu este lăsat să lucreze în voe eminentul financiar pe cât de amator, pe atâta de aventurier . D. Goga se pronunţă contra cenzurei. Este cel mai autorizat a tine acest limbagiu, ca unul ce a fost la guvern contra cenzurei, multumindu-se a confisca sistematic ziarele ce-l combăteau. NOTE Un cetăţean al juntei: BERTHELOT**••* Pentru comemorarea marelui chimist Berthelot, a fost la Ateneu o sărbătoare care prin prezenţa şi cuvântările, d-lor dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunei şi Clinehant, ministrul Franţei in România, a luat caracterul unei manifestaţiuni cu totul deosebite în care s’a putut stabili încă odată legăturile culturale dintre ţara noastră şi marea Franţă. D. dr. Ştefan Minovici, în calitate de preşedinte al Societăţei de chimie, de profesor universitar, şi de representant al României la serbările ce s’au dat în Franţa, în onoarea ilustrului chimist, a rostit deasemeni o cuvântare în care specialistul se releva in amănuntele date publicului român cu privire la aceia pe care Franţa îl prenumără în primul rând, printre gloriile ei nemuritoare. S’a întâmplat, de altfel, cu reputaţiunea lui Berthelot ceea ce s'a întâmplat şi cu arte genii, şi anume a rămas cunoscută latura oarecum sensaţională sau anecdotică din viaţa geniilor. Nu se cunoaşte de toţi opera lui Brown Séquard, dar se ştie numai că el a admis întinerirea prin absorbţia unor anumite sucuri. — Metchnicoff e cunoscut prin elogiul ce l-a făcut iaurtului; şi despre Berthelot a rămas in mintea oamenilor numai speranţa lui într’o viitoare alimentare a omului în forma ultim condensată... Acestea sunt un fel de „violon d’Ingres" al marilor genii. Valoarea lor stă in altă parte și în totalitatea operilor lor. Ceea ce ridică pe Berthelot la rangul de geniu creator, este că a distrus, prin descoperirile lui, abisul dintre lumea organică şi cea materială, arătând că acleaşi combinaţiuni sunt şi într’o parte şi alta. „Sinteza", adică crearea din elemente deosebite chimice a unor compuşi noi organici, a arătat că este posibil ca unele elemente organice să se creeze un laborator. In acest înţeles Berthelot a devenit un Demiurg creator, un Zeu care dă lumei forme de viaţă nouă. Nu există — şi experienţele lui Berthelot o confirmă — o forţă vitală deosebită care să guverneze materia organică, — iată unde tindeau experienţele aceluia care a trăit aproape o viaţă întreagă în modesta slujbă de asistent sărac de laborator, cum Fabre trăia viaţa de ţăran, deşi a fost cel mai mare observator al naturei, după Darwin. Pentru a ne reîntoarce la Berthelot, putem spune că deşi mort relativ de curând, el apare că un continuator al medievalilor alchimişti fantaşti, şi calomniaţi, ca şi sofiştii greci, pentru că el nu s'a mulţumit a descompune materia, ci a râvnit la crearea de noi composiţii himice, şi aceasta pe baze nu de ipoteză spirituală, ci de strictă experimentare ştiinţifică. Era astfel o datorie culturală, inerentă civilisaţiei noastre, de a sărbători pe Berthelot cu tot fastul, respectul şi admiraţiunea ce se cuvin acelora cari prin geniul lor creiază condiţii de viaţă superioara umanitatei, uitându-se pe ei, şi ridicându-se deasupra strâmtului egoism în care mediocrii şi inutilii se complac atât de bine! PETRONIUS lói 8 Decembrie, 1927