Viitorul, octombrie 1928 (Anul 20, nr. 6188-6213)

1928-10-14 / nr. 6199

I Continuare in pag. 2­ a i1ii VALENII-de-MUNTE de I. SEMIONESCU Valea Teleajenului duce către tri­cătoarea Bratocea, larg popas pe spinarea Carpaţilor. »Spre fundul văii se mai văd lespezile drumului Roman. Ace­la? drum l’a apucat Mihai­ Vitea­­zul ca să­ cadă, aproape într’o noapte, în spatele duşmanilor din Ţara Bârsei. Acest gest, resultat din energie, repede hotărâre şi aspră voinţă, aduce aminte de mult lăudatul marş al lui Napo­leon spre şesul lombardic. Tot de pe Bratocea au dat năvală solda­ţii din regat, în noaptea de 14 August, de au surpat trecere în zidul dintre fraţi. Valea Teleajenului este astfel o vale istorică­ prin trecutul ei depărtat, fiind loc şi de aşezări preistorice, după cum dovedesc uneltele de bronz de la Drajna­­de­ jos.­­ E in acelaş timp şi un drum Profesor universitar al belşugului. Larg tăiată aproa­pe în curmezişul Carpaţilor, de cum intri în ea, îţi surâde îmbră­cămintea variată a pământului. La Blăjoi şesul din jurul Pit­­eştilor se prelungeşte în lunea largă. Munţii s’au dat în lături, dar terasa construită de râu, a­­rată­ începutul înălţimilor. La poarta clopotniţei cu turn înalt, discret ascuns intre salcâmi ră­maşi, e nelipsitul­ han, cu scrân­ciobul centrifugal, întâlnire intre tradiţia ţării şi semnul pasului spre modernism. Pe urmă începe decorul mân­dru al naturii. Sondele din apro­piere de Scăeni, pe coasta mun­telui ca şi in luncă, răsărind prin­tre arbori, înălţându-se din mij­locul porumbiştei par jucării în mijlocul naturei, variate, dela dealurile roşcate ce se tot apro- pie frâmtorând valea, până­ la arborii stufoşi ce umbersc locul Fabrica de hârtie, aproape stă pitită, lângă apa Teleajenului, de care se foloseşte. Apoi iarăşi do­mină străvechea îndeletnicire a oamenilor. Ogoarele de popuşoi a­­copar lunca,­ presărată cu tot so­iul de arbori, nuci bătrân cu co­roana largă, alăturea de plopii piramidali decorativi, ori salcâ­mi şi teii. La Lipăreşti, bisericuţa cu turn îmbrăcat în tinichea roşie, dar cu clopotniţă pe pari de Lemn, se iţeşte o clipă printr­ua ochiu din draperia frunzişului doî. Mai în sus, spre gara Luca Elefieres­­cu, apar iarăşi sonde de petrol, proaspăt clădite, ai zice nişte trunchiuri de brad descojit Mun­ţii când­ se dau mai la o parte învăluiţi în ceaţa, lăsând loc te­raselor netede, când se s­trâng strâmtând lunca. Păduri de pruni înşiraţi regulat, încep sa se tot înteţească, despărţite de grădini cu meri, oaze de cultură sistema­tică­ în pânza sămănăturilor ce se tot împuţinează. E atâta atracţie în varietatea coloritului, atâta împletitură în­­re­mărnicia naturii şi hărnicia o­­mului, in­cât trece vremea fără să­ ştii, ochiul neobosindu-se a trece de la o gingăşie la alta. Ai intrat în munţi, dar munte­le n’are aspră, călare. Ai impre­sia că asişti la un joc al elemen­telor naturii. Apa Teleajenului acum se iţeşte, numai solzi de ar­gint, călinei ştergând piciorul vă­ruit al muntelui, acum, resfirată­ pe pat de prundiş, se ascunde sub umbră de arini cu frunzişul mai întunecat. Şi muntele pare că su­râde blajin, luând parte la vese­lia naturii întregi, scăldată în lu­mina blândă a soarelui de dimi­neaţa, strecurată prin uşoară­ ma­ramă de c­eaţă. Pe această vale încântătoare prin blândeţea formelor ce o stră­­juesc, se află Vălenii-de-Munte. Spaţiul se lărgeşte dintr’o dată­, munţii tot mai înalţi se trag la o parte cam supăraţi, căci apa, a găsit alte prilej de stavilar, clă­dind întinse terase între ei. E da­rul natural, care a făcut posibil­a aşezare veche şi deasă omeneas­că. Vălenii sunt astfel ca intr'o largă covată, cu fundul netezit de se poate sămăna lesne, când rhuşuroiet,­­cu dâmburi largi nu­mai grădini de pomi fructiferi. Aşa se explică şi patimile din trecut şi înfloriera satului din ultimul veac mai de linişte.­­ Ca un plain deschis pe drum bătut, loc de întâlnire a drumu­rilor respirate până la Chiojdu, în vremurile de necontenită vra­işte omenească, nu era chip de gospodării temeinice. Un vârtej de furtună, ca pe vremea lui Şte­­fan-cel-Mare, în năvală după Ra­­du-cel-Frumos, dărâmă şi cetate, de nu i se mai cunoaşte locul, îm­prăştie şi pe cei rămaşi din sân­gerosul măcel al drumului înfu­riat. Abea târziu se mai ogolesc eve­nimentele, dând loc la gospodă­riile frumoase ce s’au mai păs­trat până azi, când satul trece în faza oraşului, schimbare prilejită de drumul de fer judeţean, ce se urcă mai sus spre Homorâciu. Haina satului cuprins, n’a dispă­rut cu totul. Oraşul abea prinde a străbate din jurul gării cu du­­gheni şi depozite de cherestea, încolo predomină casele mai mari ale celor cuprinşi, cu cerdac de stâlpi şi pivniţă sub cerdac, îne­cate în livezi de pruni, alăturea de căsuţelee modeste, dar curate, ale locuitorilor de rând, oameni chipeşi, harnici, de­şi ca pretu­tindeni refractari schimbărilor. Vălenii-de-Munte ar fi rămas multă vreme vestit numai prin grădinile de pruni, dacă de la 1908, n’ar fi căpătat un renume mai trainic, prin, Universitatea populară întemeiată de d-l N. Ior­ga. Vechea locuinţă boerească a polcovnicului Panca, locuinţa de azi a „apostolului“ de la Vă­leni, e centrul de radiare a unei­­activităţi practice culturale, care merită atenţia tuturora. In lunile de vară oraşul, altfel prea tihnit, e furnicar de tine­­reţi, dar şi centru de înfrăţire între naţionalităţile din Româ­nia, atrase de puterea fascina­­toare a răscolitorului de suflete, cât şi de varietatea cursurilor ce se ţin, în singura sală destul de spaţioasă, dar prea neîncăpătoare pentru numeroşii auditori veniţi din curată însufleţire. A fost un tablou cu adevărat mişcătoar, a­­cela la care am asistat în preaj­ma închiderii cursurilor din vara aceasta. Tinere săsoaice, în costu­mul lor naţional, jucau cu foc, sinceră manifestare de recunoş­tinţă, alăturea de românce, vi­oaiele dansuri naţionale, dove­dind minunea sufletească înfăp­tuită de puterea culturii, ce to­peşte zidul de ghiaţă cât de gros, ce cată să se râdice din motive ce nu-şi mai au loc. Opera culturală a D-lui Iorga, nu s’a mărginit numai la înte­meierea Universităţii libere. Intr’o casă veche boerească, păstrată aproape cum a fost, fum­ţionează Şcoala de misionare, a că­rui rost înalt naţional, e­ păcat că nu găseşte o mai largă înţelegere deci şi susţinere. Absolvente de şcoli normale, viitoare propagan­diste culturale, trăesc vreme de un an într’o atmosferă de card cult, naţional şi social şi dintr’o frăţie omenească şi naţională ab­solută, fără acele distincţii de clasă şi de provincie, peste nece­sitatea cărora sufletul să treacă mai sus, în loc să se îngroape în şanţurile lor’1. Dar de trei ani, D-l Iorga a pă­şit spre realizarea unui gând mai înalt, faţă de condiţiunile noi et­nice din ţară. A întemeiat un a­­şezământ, în apropiere de gară de înfrăţire culturală a imnorită­­ţilor cu­­ Românii. Nu ne cunoaş­tem unii pe alţii şi de aceia stăm dârzi, gata de harţă, unii în faţa altora, când interesele de ori ce natură trebue să ne facă să ne întindem mâna într’o sinceră co­laborare. Iarăşi cultura ne poate apropia. Şi astfel la Vălenii-de-Munte vin tot mai mulţi pe fie­care ai minoritari dorinei de înțelegere. ftmil ®S doisâ­ iesl si unuSea No. 6199 "CoN 3LEI 12. te TARA 8 LEI EX. în STREITOTI & B 0£fl MENTE In streinătate IN TBRB L'n tn----------- 700 iei Sase luni--------- 350 „ Trei lun'— — — 200 „ Un an----------1400 Şase­ luni-----700 Trei luni — *1 400 6 PAGINI Duminecă 14 Octombrie 1928 REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDUARD QUINET No. 2­­ STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303 11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug3 LEI ELte TARA 6 LEI EX. în SnHEWJTftTt O EXPERIENŢA pe TEREN CÂND se APLECA FORMULELE SIR - Ce­l cu „rezistenţa şefi­©neas©iSi şi cu po­pularitatea . Cea mai bombastică­ şi mai a­­meninţătoare dintre formulele „revoluţionare“ ale partidului na­­ţional-ţărănist era faimoasa „re­­zistenţă cetăţenească“. O formulă care putea spune multe, după cum putea să nu spună nimic ; dar o formulă­ a cărei lansare a­­vea, de sigur, un singur scop — acela de a acoperi sărăcia de idei şi de concepţii politice de care sufere conducerea partidului na­­­ţional-ţărănist, — sărăcie pe care aceasta­ conducere îşi închipue că o poate înlocui cu violenţa bom­bastică a unor formule ce nu mai impresionează pe nimeni. A venit, în fine, ocasiunea ca partidul naţional-ţărănist să-şi pună în practică şi faimoasa re­­ţet­ă a „resisten­ţei cetăţeneşti“. In alegerile judeţene de la Pra­hova s-a văzut ce înseamnă re­­sistenţa cetăţenească, cum o con­­cea, cum o organizează, cum o pun în aplicare şi mai cu seamă ce rezultate culeg conducătorii naţional-ţăranişti atunci când re­curg la această armă fabricată în arsenalul de carton al adun­ărei de la Alba Iulia. Rezistenţa cetăţenească înseam­nă o bandă de circa 20 specia­lişti în violenţe şi brutalităţi, recrutaţi din toate organizaţiu­­nile naţional-ţărăniste din ţară. Această bandă cade cu câteva zile înainte în localitatea unde urmează să se facă o alegere. Ac­tivitatea specialiştilor în materii de resistenţ­ă cetăţenească se ma­nifestă prin câteva spargeri de uşi şi dulapuri pe la urinării, prin lovirea câtorva reprezentanţi ai autori­tăţei publice, etc. Ca efect de opinie publică, o a­­semenea activitate nu poate stâr­ni de­cât indignarea cea mai fi­rească şi mai legitimă a conştiin­ţei cetăţeneşti. De altfel, în alegerile judeţene de la Prahova acest efect a fost atât de prompt şi de elocvent, în­cât tocmai în centrele unde banda de specialişti a pus în practică sistemul „resistenţei cetăţeneşti", lista partidului naţional-ţărănist a întrunit cel mai mic număr de voturi. Perspicacitatea politică a d-lui Mih­alache în materie de cunoaş­tere a sufletului ţărănesc este a­­tât de vie şi de înţelegătoare, în­cât n’a reuşit să descopere până la experienţa de la Prahova că sufletul ţăranului român are o­­roare de violenţă şi de brutali­tate, după cum are aceiaşi oroa­re de ura şi vrajba pe care le sa­­mănă la sate agenţii unui ţără­nism care confundă sufletul ţă­ranului român cu sufletul agen­tului comunist de peste Nistru. Acestea sunt rezultatele expe­rienţei făcute în punerea în prac­tică a rezistenţei cetăţeneşti. Dar alegerea de la Prahova, cu tot caracterul de gospodărie jude­ţeană pe care l-a avut, poate­ a­­vea şi o semnificaţie de ordin mai general, dacă ne gândim la însemnătatea pe care conducerea partidului naţional-ţărănesc a înţeles să i-o dea şi mai cu sea­mă la popularitatea cu care mă­ceşi partid se împăunează şi în numele căreia formulează atâtea pretenţiuni. Iată un partid care se pretinde a fi unicul depozitar autentic şi integral al voinţei naţionale, un partid care pretinde că toată ţara e cu el, că ţara nu-l vrea la cârmă decât pe el; acest partid într’o luptă în care şi-a concen­trat toate forţele şi a practicat toate violenţele şi terorizările, ră­mâne în urmă cu câteva mii de voturi faţă de lista partidului naţional-liberal care e somat to­tuşi, să plece de la guvern fiindcă ţara nu l-ar mai vrea! După experienţa resistenţei ce­tăţeneşti, partidul naţional-ţără­nist a verificat puţin la Praho­va şi gogoriţa popularităţii care s-a dovedit tot atât de puţin... rezistentă". Luptele pe teren, ca orice con­tact cu realitatea, sunt în­tot­deauna ceva mai utile şi mai edi­ficatoare decât discursurile la întruniri şi decât formulele bom­bastice din programele campani­ilor de răsturnare a guvernelor. Din experienţa de la Prahova partidul naţional-ţărănist are de învăţat ceva. -®-® • Intr'o serie de articole, rezultat al unei anchete făcute în Rusia so­vietică de către un colaborator al său,­­ ziarul parizian, „l’Echo de Paris“, arată principalele două mijloace prin cari se mai menţine încă la putere regimul sovietic. In afară de supravegherea strânsă, de armată şi de imposibi­litatea de înţelegere şi de organi­zare a maselor, guvernul mai are un mijloc sublim de a ţine pe ţă­ran într-o moliciune pasivă: este apoplul.­Bunii cunoscători ai Rusiei, zice ziarul francez, pretind că dacă gu­vernul ţarist nu ar fi interzis consu­maţia vodcei la începutul războiu­lui ar fi pierdut poate războiul mai repede, dar nu ar fi pierdut puterea prin revoluţia care s-a produs. De când guvernul comunist a re­stabilit monopolul producţiunei şi exploatărei vodcei, consumaţia a­­ces­tei băuturi preferaţi de întrea­ga populaţie a făcut progrese ver­tiginoase. Cât alcool se consumă „In 1923—24, s’au vândut în Ru­sia 800.000 vedre de vodcă (o vadră este cam 12 litri); 1924—25 s’au con­sumat 4-100.000 vedre ; în 19­25—26 s‘au băut 20 milioane vedre ; 1926— 27, enorma cifră de 31 miliarde ve­dre. In 1926 populaţia Rusei a chel­tuit pentru vodcă, peste un miliard de ruble*1. Se prevede o urcare şi mai mare a consumaţiei, căci pe când în 1926 1927 veniturile taxei de consuma­ţie asupra rachiului erau de 518 milioane ruble, bugetul provizoriu pe 1927—28 prevede venituri cari se urcă la 661 milioane ruble. Efectul acestei salutare măsuri de guvernare se­­poate vedea foarte impresionant până şi pe străzi. Mai cu seamă începând de Vineri de la orei© 17 până Luni la amiază, aspectul de obicei lugrubit al Ca­pitalei este înveselit fie de gru­puri de beţivi, fie de corpuri de oa­meni tineri sau bătrâni, fericiţi, cari zac lungiţi pe trotuare. Beţivii Se preumblă de obicei în grupri, din spirit de solidaritate, pentru a se putea sprijini. Este impresio­nant­ să-i vezi cu câtă dragoste se ajută reciproc în situaţia lor ade­seori penibilă, dar întotdeauna re­voluţionară. Cât despre coşmarul „coaliţiu­­nilor“ el continuă să tulbure som­nul guvernanţilor sovietici. Cu­vântul ,,vom­a‘‘ — război — se vede în toate ziarele şi se aude în toate conversaţiunile. „Suntem amenin­ţaţi cu războiul“ este refrenul zil­nic al oamenilor ploitici şi al pu­bliciştilor. Când vorbesc de pactul Kellogg, îl găsesc naiv şi plato­nic, dar cu siguranţă, îndreptat împotriva Sovietelor. Dar intrigile Angliei ? Ce mai temă fără sfâr­şit !* Ca Marea Britanie pregăteşte coaliţia. Actele ei politice atestă că vrea să unească împotriva Ru­siei pe Germani. Polonezi, Lituani, Finlandezi, Suedezi, Români si Un­guri. In zadar te obiectezi că nu se vede nici urmă de astfel de acti­­vitate continuă, din partea Engle­zilor, poporul cel mai empiric si cel mai put­in metodic din lume. Sovietele doresc un război Salvarea sovietelor ar fi izbuc­nirea unui război între două Puteri capitaliste. Echilibrul social care sporeşte în Europa, spulberă orice speranţă în succesul unei propa­gande subversive urmată de la un capă la altul al universului, singura şansă de salvar­e de care se agaţă regimul sovietic. Numai războiul poate crea condiţiuni de mizerie şi disperare analoage ca acelea cari au produs revoluţia lor. Şi a­­ceasta este singura primejdie pe care o prezintă astăzi regimul tra­­gi-com­ic supranumit al Moscovei. Marea experienţă a comunismu­lui s’a sfărâmat de rezistenţa ţă­ranului rus, cu mentalitatea medie­vală inapt să analizeze marxo-le­­ninismul. Acum unsprezece ani s-a început această enormă experienţă de vivi­­secţiune care se continuă astăzi din instinct de conservare. Acum câteva săptămâni a fost viu atacat de presa mondială un comitet de medici cubani, cari au propus parlamentului Havanei să se inoculeze cancer condamnaţilor la moarte pentru a se putea mai bine studia­­această boală. Ideia a fost calificată barbară. Atunci cum se poate numi această crudă experienţă, devastatoare impusă unui mare popor, care totuşi nu e condamnat la moarte 7 !n lusta, sovietică ALCOOLISMUL ii TEMA m COALIŢII EUROPENE Regimul sovietic se menţine răspândind alcoolismul în massele ţărăneşti şi întreţinând în popor teama de a nu fi atacat de coaliţia Statelor europene Moralizatorii „Restabiliri” de: FAPTE Se cunoaşte campania pe care permanent o duce „Patriar“,­­ofin­dosul din Cluj al d-lui Maniu, în chestiunea „necinstei“ şi „incapaci­tăţii“ administraţiei „liberale“ din Ardeal. Bineînţeles că vinovaţi sunt „regăţenii“, cari au îndepăr­tat elementele de „valoare“ arde­lene ! In realitate n’a fost nimeni îndepărtat iar administraţia este la fel cu acea din întreaga ţară şi natural, formată din elementele ardelene în covârşitoare majori­tate. Câte­odată „Patria“ voeşte să dea „exemple“ de funcţionari abu­­vizi. Atunci publică­ articole de sen­zaţie în cari sunt învinuiţi diverşi slujbaşi, profesori, magistraţi, etc. de abuzuri isvorâte din imagina­ţia colaboratorilor ei. Se duc astfel campanii împotriva unor oameni nevinovaţi, cari sunt împroşcaţi pe nedrept cu nor­oiul. Aceasta nu o spunem noi-ci însăși „Patria“. Ci­tăm : „Nu de mult, în ziarul nostru de­bitasem în contul directorului dela şcoala de Arte şi Meserii din Cărei unele fapte care nu făceau de loc cinste acestui om idemn. „Astăzi s’a dovedit temeinic, că directoul Rădescu, nu merită să fie victima unui atac vehement din partea noastră“. Iar în alt număr al „Patriei“: „Se abuzează uneori de buna noastră credinţă. Solicitatorii care calcă pragul­ redacţiei noastre, nu sunt totdeauna stăpâniţi de gân­durile cele mai bune, şi astfel pot surprinde uneori buna noastră cre­dinţă. Acesta este şi cazul atacuri­lor publicate în N-rul de la 16 Sep­tembrie contra d-lui Aurel Oniţiu şeful poliţiei Gherla. „Ne vedem nevoiţi a face rectifi­carea, sub povara, simţului de răs­pundere morală, care nu ne per­mite să aruncăm în mod gratuit a­­cuzaţii unui om de treabă“. Procedeul este desigur odios. El e cu atât mai odios cu cât rectifi­carea nu se face, după cât suntem informaţi, „sub povara simţului de răspundere morală“ ci după cum se cumpără sau nu „bonurile“ zia­rului „Patria“. Este deci vorba, de im fel special dle „moralizare“ a viei­ii noastre publice de către na­­ţional-ţărănisti, care, în limbaj obişnuit se numeşte şantaj. Aceasta este opera de­­ „purif­i­care“ a democraţiei! NOUL MINISTRU al STATELOR-UNITE la BUCUREŞTI D­I WILSON Noul ministru al Statelor-Unite la Bucureşti ZI CU ZI „Dreptatea" dă în capul infor­maţiilor sale anunţul: „Decebal este rugat să ia contact cu d. Madgearu11. Dacă nu ne aflăm în faţa­ unei experienţe spiritiste, atunci credem că d. Madgearu se crede Traian. E pretenţia anima­lului cu urechi lungi, de-a fi con­siderat semănul calului. * D. Vaida-Voevod a declarat la o întrunire regională: Ţara e să­tula de a fi stăpânită de d. Vin­­tilă Brătianu. A venit rândul să fie stăpân d. Maniu“! Ciudată concepţie! O ţară liberă nu are stăpân, ci are servitori devotaţi intereselor ei.* „Dreptatea’­ anunţă noui emi­siuni de medalii: „Portretul d-lor Iuliu Naniu şi Mihalache în medalioane aurite.“ Mărturiile acestea par­ că ştiam că se întrebuinţează la botez, nu în politica mare şi serioasă a ţa­rei. NOTE Un monument “ ISTORIC la CONSTANŢA Sărbătorirea semicentenarului a­­lipirei Dobrogei de Ţara întreagă, — eveniment care merită să fie sărbătorit în sufletele noastre cu veneraţiune faţă de trecut şi cu speranţele depline ale viitorului— ocazionează felurite propuneri cari toate pornesc din conştiinţa în­sem­nătăţii actului. O propunere este acea a d-lui M. Sutzu, membru al Academiei Ro­mâne, formulată în „Universul1* şi care cere ca o reconstrucţie a mo­numentului de la Adam-Clissi să se ridice pe malul mărci: „Dar acest act de pietate ar fi incomplet, dacă ne-am mărgini aici și de aceea credem, că ar fi nimerit să se ridice pe malul mării la Constanta, în locul foarte bine ales de comitetul de organizare a serbărilor semicentenarului Dobro­gei, un trofeu victorios, după obi­ceiul Romanilor. Modelul cel mai potrivit pentru un astfel de trofeu este fără îndoială trofeul ce în­corona odinioară monumentul dela Adam­ Clissi. Căci după cum monu­mentul dela Adam Clissi ne rea­minteşte victoria civilizaţiei lati­ne asupra barbarilor nordici, tot astfel monumentul ce dorim să-l ridicăm astăzi în amintirea reali­­pirii Dobrogei are o semnificaţie, ce se aseamănă foarte mult cu a celui dintâi : victoria civilizaţiei moderne a Românilor asupra bar­bariei de la sud“. Cum monumentul de la Adam- Clissi este ireparabil, ar trebui să avem o reproducţie. Dar ceea ce imaginăm ca un vis de artă,­ estem că pe malul mării să vedem înălţându-se un monument grandios. Din depărtări navele ve­nind spre ţărmul românesc să vadă profilându-se pe cer un monument de marmoră albă, şi care să sim­bolizeze puterea României Mari, conştiinţa rolului ei, şi misiunea latină în Pontul Euxin, pe tărâ­mul căruia Ovid, a trăit. Si după cum statuia Libertătei americane se ridică mândră ca să fie văzută din orizontul apelor fără sfârşit, „et licet est componere magna cum parvisi*, dorim şi noi să avem un m­onument magnific De­ ţărmul mărei, la picioarele că­ruia valurile să se spargă—simbol al neputinţei de a distruge ceea ce România a creiat. Un ministru a vechei generaţii spunea într’un discurs oficial, în Dobrogea: „J’y suis, j’y reste*1. O parafra­zare nemerită a unui dicton mân­dru. Astăzi când putem cu atât mai mult termen să repetăm for­mula aceasta de posesiune eternă, se cuvine să vedem înăltându-se si apropierea lui Ovidiu, si în fata valurilor mărei, monumentul virtuţilor si energiei noastre. PETRONIUS Luni 8 Octombrie.­­ La ale­gerile judeţene din Tighina, a fost anulată lista naţional-ţără­­nistă ca neîndeplinind condiţiu­­nile exprese şi categorice prevă­zute în legea electorală. Cel mai vehement protest îm­potriva anulării l-a ridicat d. Zipstein care având dubla cali­tate de fost comisar al sovietelor şi amic personal al d-lui Iuliu Maniu, se vede înlăturat deja o demnitate la care avea dreptul cel puţin, pentru gestul ce a fă­cut punându-şi viaţa la dispozi­ţia şefului partidului naţional-ţă­­rănist. Vrem pace cu... război Marţi 9 Octombrie. — Manşeta rezervată zilnic în „Dreptatea“ pentru perlele oratorice ale frun­taşilor naţional-ţărănişti cuprin­de următorul pasaj dintr-un dis­curs rostit recent la Iaşi de d. Iulia Maniu : „Vrem pace... etc. Pentru acest scop, facem dacă trebue război etc.“. Nu mai încape îndoială că şe­ful partidului naţional-ţărănesc s’a contaminat de la d. D. R. Ioa­­niţescu, autorul formulei „pace cu căruţele, cu locomotivele şi cu cuţitele“, sau revoluţie cu „am­bele trei’­ mijloace enumărate mai­ sus. Năduşelile celor doi Ioaniţeşti Miercuri 10 Octombrie.­­ „Lup­ta“, confirmă existenţa listei mi­nisteriabililor naţional-ţărănişti publicată de dânsa acum câteva zile şi dezminţită i­eri de „Ade­vărul“. Aceeaşi confirmare reese şi din faptul că dezminţirea n’a apărut in oficiosul partidului naţional­­ţărănesc. Aşa fiind, vom avea un guvern naţional-ţărănist fără cei doi Ioa­­niţeşti , Pompiliu şi Dere. Inchipuiţi-vă ce năduşeli tre­bue să-i fi trecut pe cei doi frun­taşi omişi de pe lista ministeri­ală. Numai că ambii s’au conso­lat imediat cu ideea că şi cu dân­şii şi fără dânşii, lista ar fi ră­mas ceea ce este : un simplu ca­raghioslâc irealizabil. V tejie fără riscuri BNBHBr Joi l1 Octombrie.­­ In vede­rea alegerilor pentru consiliul ju­deţean din Prahova a sosit la fa­ţa locului d. I. Mihalache, care a şi luat comanda bătăuşilor naţ­i nal-ţărănişti plătiţi din fondul rezistenţei cetăţeneşti. Ia calitatea sa de comandant al acestora d. I. Mihalache vrea să treacă drept cel mai viteaz bărbat din România Mare. A uitat omul că n’a trecut nici un an de când banditul Tomescu l-a lăsat şi fără Rani şi fără cea­sornic pe drumul Târgoviştei... Aşa concepe d. I. Mihalache vitejia, fără riscuri. Sacrificii pentru naţiune Vineri 12 Octombrie. — D. V. Madgearu nu se poate da înapoi dela nici un sacrificiu pentru a salva naţiunea. Aşa s’a rostit ca­tegoric şi trebue să recunoaştem că este consecvent. Căci, nu vă închipuiţi d­v cât de mare sa­crificiu a făcut omul acesta pen­tru statul şi naţiunea română­, când a plecat în pelerinaj ca să boicoteze împrumutul şi să po­negrească ţara. , Eu cred că drept ar fi deci să punem mână de la mână’ şi să-i ridicăm un monument care să-l eternizeze în această postură de sacrificat pentru naţiune. Pace cu rezerve Sâmbătă 13 Octombrie. — In sfârşit, după multe ezitări, Un­garia a anunţat că aderă la Pac­tul Kellog... cu anumite rezerve, cari în esenţă sunt o confirmare categorică a ideilor sale revizio­niste. Concepţia guvernului ungar despre pace este aidoma cu a d-lui Iuliu Maniu, care a decla­rat sentenţios, în aplauzele paci­fiştilor politici că" atât de mult doreşte pacea, în­cât, pentru ea va face, dacă trebue, chiar..." răz­boi. ECOURI C­ultivarea cartofilor a fost până acum necunoscută în Albania." In prezent oficiile albaneze fac sforţări pentru a se propaga culti­varea acestor legume importante. Ca şi populaţia din diferite regiuni ale Europei occidentale şi centrale, care la introducerea cartofilor în Europa (Secolul XVI şi XVII) s’a opus cultivării lor, tot aşa se com­portă azi şi albanezii, cari nu vor nici să semene nici să mănânce cartofi. Oficiile albaneze lucrează în prezent pentru luarea de măsuri în scopul de a sili populaţia ca să semene şi să mănânce cartofi. C­olonelul Lindbergh şi-a aban­donat pentru câteva zile meş­teşugul de aviator şi-a trimes d-lui Hoover, o telegramă prin care-l anunţă că î i va susţine candidatura la preşedinţia Republicei. Iată cuprinsu­l telegramei: „De curând am zburat până la Saint Louis pentru a mă înscrie în lista alegătorilor americani. Cu cât caut să înţeleg mai bine campania actuală, cu atât mai mult capăt con­vingerea că alegerea d-voastre are o importanţă deosebită pentru ţară. Calităţile d-voastre ca om şi opi­­niunile d-vastre mă fac să cred că problemele pe care le va avea ţara timp de patru ani, vor fi mai bine soluţionate sub directiva d-voastre.­ INCHEEPI Bazar săptămânal — Bietul Zipstein. — Vrem pace cu... război. — Năduşelile celor doi loaniţeşti.—Vitagie fără riscuri. - Sacrificii pentru naţiune. — Pace cu rezerve INT. ---------------------------------------­

Next