Viitorul, octombrie 1928 (Anul 20, nr. 6188-6213)
1928-10-14 / nr. 6199
I Continuare in pag. 2 a i1ii VALENII-de-MUNTE de I. SEMIONESCU Valea Teleajenului duce către tricătoarea Bratocea, larg popas pe spinarea Carpaţilor. »Spre fundul văii se mai văd lespezile drumului Roman. Acela? drum l’a apucat Mihai Viteazul ca să cadă, aproape într’o noapte, în spatele duşmanilor din Ţara Bârsei. Acest gest, resultat din energie, repede hotărâre şi aspră voinţă, aduce aminte de mult lăudatul marş al lui Napoleon spre şesul lombardic. Tot de pe Bratocea au dat năvală soldaţii din regat, în noaptea de 14 August, de au surpat trecere în zidul dintre fraţi. Valea Teleajenului este astfel o vale istorică prin trecutul ei depărtat, fiind loc şi de aşezări preistorice, după cum dovedesc uneltele de bronz de la Drajnade jos. E in acelaş timp şi un drum Profesor universitar al belşugului. Larg tăiată aproape în curmezişul Carpaţilor, de cum intri în ea, îţi surâde îmbrăcămintea variată a pământului. La Blăjoi şesul din jurul Piteştilor se prelungeşte în lunea largă. Munţii s’au dat în lături, dar terasa construită de râu, arată începutul înălţimilor. La poarta clopotniţei cu turn înalt, discret ascuns intre salcâmi rămaşi, e nelipsitul han, cu scrânciobul centrifugal, întâlnire intre tradiţia ţării şi semnul pasului spre modernism. Pe urmă începe decorul mândru al naturii. Sondele din apropiere de Scăeni, pe coasta muntelui ca şi in luncă, răsărind printre arbori, înălţându-se din mijlocul porumbiştei par jucării în mijlocul naturei, variate, dela dealurile roşcate ce se tot apro- pie frâmtorând valea, până la arborii stufoşi ce umbersc locul Fabrica de hârtie, aproape stă pitită, lângă apa Teleajenului, de care se foloseşte. Apoi iarăşi domină străvechea îndeletnicire a oamenilor. Ogoarele de popuşoi acopar lunca, presărată cu tot soiul de arbori, nuci bătrân cu coroana largă, alăturea de plopii piramidali decorativi, ori salcâmi şi teii. La Lipăreşti, bisericuţa cu turn îmbrăcat în tinichea roşie, dar cu clopotniţă pe pari de Lemn, se iţeşte o clipă printrua ochiu din draperia frunzişului doî. Mai în sus, spre gara Luca Elefierescu, apar iarăşi sonde de petrol, proaspăt clădite, ai zice nişte trunchiuri de brad descojit Munţii când se dau mai la o parte învăluiţi în ceaţa, lăsând loc teraselor netede, când se strâng strâmtând lunca. Păduri de pruni înşiraţi regulat, încep sa se tot înteţească, despărţite de grădini cu meri, oaze de cultură sistematică în pânza sămănăturilor ce se tot împuţinează. E atâta atracţie în varietatea coloritului, atâta împletitură înremărnicia naturii şi hărnicia omului, incât trece vremea fără să ştii, ochiul neobosindu-se a trece de la o gingăşie la alta. Ai intrat în munţi, dar muntele n’are aspră, călare. Ai impresia că asişti la un joc al elementelor naturii. Apa Teleajenului acum se iţeşte, numai solzi de argint, călinei ştergând piciorul văruit al muntelui, acum, resfirată pe pat de prundiş, se ascunde sub umbră de arini cu frunzişul mai întunecat. Şi muntele pare că surâde blajin, luând parte la veselia naturii întregi, scăldată în lumina blândă a soarelui de dimineaţa, strecurată prin uşoară maramă de ceaţă. Pe această vale încântătoare prin blândeţea formelor ce o străjuesc, se află Vălenii-de-Munte. Spaţiul se lărgeşte dintr’o dată, munţii tot mai înalţi se trag la o parte cam supăraţi, căci apa, a găsit alte prilej de stavilar, clădind întinse terase între ei. E darul natural, care a făcut posibila aşezare veche şi deasă omenească. Vălenii sunt astfel ca intr'o largă covată, cu fundul netezit de se poate sămăna lesne, când rhuşuroiet,cu dâmburi largi numai grădini de pomi fructiferi. Aşa se explică şi patimile din trecut şi înfloriera satului din ultimul veac mai de linişte. Ca un plain deschis pe drum bătut, loc de întâlnire a drumurilor respirate până la Chiojdu, în vremurile de necontenită vraişte omenească, nu era chip de gospodării temeinice. Un vârtej de furtună, ca pe vremea lui Ştefan-cel-Mare, în năvală după Radu-cel-Frumos, dărâmă şi cetate, de nu i se mai cunoaşte locul, împrăştie şi pe cei rămaşi din sângerosul măcel al drumului înfuriat. Abea târziu se mai ogolesc evenimentele, dând loc la gospodăriile frumoase ce s’au mai păstrat până azi, când satul trece în faza oraşului, schimbare prilejită de drumul de fer judeţean, ce se urcă mai sus spre Homorâciu. Haina satului cuprins, n’a dispărut cu totul. Oraşul abea prinde a străbate din jurul gării cu dugheni şi depozite de cherestea, încolo predomină casele mai mari ale celor cuprinşi, cu cerdac de stâlpi şi pivniţă sub cerdac, înecate în livezi de pruni, alăturea de căsuţelee modeste, dar curate, ale locuitorilor de rând, oameni chipeşi, harnici, deşi ca pretutindeni refractari schimbărilor. Vălenii-de-Munte ar fi rămas multă vreme vestit numai prin grădinile de pruni, dacă de la 1908, n’ar fi căpătat un renume mai trainic, prin, Universitatea populară întemeiată de d-l N. Iorga. Vechea locuinţă boerească a polcovnicului Panca, locuinţa de azi a „apostolului“ de la Văleni, e centrul de radiare a uneiactivităţi practice culturale, care merită atenţia tuturora. In lunile de vară oraşul, altfel prea tihnit, e furnicar de tinereţi, dar şi centru de înfrăţire între naţionalităţile din România, atrase de puterea fascinatoare a răscolitorului de suflete, cât şi de varietatea cursurilor ce se ţin, în singura sală destul de spaţioasă, dar prea neîncăpătoare pentru numeroşii auditori veniţi din curată însufleţire. A fost un tablou cu adevărat mişcătoar, acela la care am asistat în preajma închiderii cursurilor din vara aceasta. Tinere săsoaice, în costumul lor naţional, jucau cu foc, sinceră manifestare de recunoştinţă, alăturea de românce, vioaiele dansuri naţionale, dovedind minunea sufletească înfăptuită de puterea culturii, ce topeşte zidul de ghiaţă cât de gros, ce cată să se râdice din motive ce nu-şi mai au loc. Opera culturală a D-lui Iorga, nu s’a mărginit numai la întemeierea Universităţii libere. Intr’o casă veche boerească, păstrată aproape cum a fost, fumţionează Şcoala de misionare, a cărui rost înalt naţional, e păcat că nu găseşte o mai largă înţelegere deci şi susţinere. Absolvente de şcoli normale, viitoare propagandiste culturale, trăesc vreme de un an într’o atmosferă de card cult, naţional şi social şi dintr’o frăţie omenească şi naţională absolută, fără acele distincţii de clasă şi de provincie, peste necesitatea cărora sufletul să treacă mai sus, în loc să se îngroape în şanţurile lor’1. Dar de trei ani, D-l Iorga a păşit spre realizarea unui gând mai înalt, faţă de condiţiunile noi etnice din ţară. A întemeiat un aşezământ, în apropiere de gară de înfrăţire culturală a imnorităţilor cu Românii. Nu ne cunoaştem unii pe alţii şi de aceia stăm dârzi, gata de harţă, unii în faţa altora, când interesele de ori ce natură trebue să ne facă să ne întindem mâna într’o sinceră colaborare. Iarăşi cultura ne poate apropia. Şi astfel la Vălenii-de-Munte vin tot mai mulţi pe fiecare ai minoritari dorinei de înțelegere. ftmil ®S doisâ iesl si unuSea No. 6199 "CoN 3LEI 12. te TARA 8 LEI EX. în STREITOTI & B 0£fl MENTE In streinătate IN TBRB L'n tn----------- 700 iei Sase luni--------- 350 „ Trei lun'— — — 200 „ Un an----------1400 Şase luni-----700 Trei luni — *1 400 6 PAGINI Duminecă 14 Octombrie 1928 REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDUARD QUINET No. 2 STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303 11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug3 LEI ELte TARA 6 LEI EX. în SnHEWJTftTt O EXPERIENŢA pe TEREN CÂND se APLECA FORMULELE SIR - Cel cu „rezistenţa şefi©neas©iSi şi cu popularitatea . Cea mai bombastică şi mai ameninţătoare dintre formulele „revoluţionare“ ale partidului naţional-ţărănist era faimoasa „rezistenţă cetăţenească“. O formulă care putea spune multe, după cum putea să nu spună nimic ; dar o formulă a cărei lansare avea, de sigur, un singur scop — acela de a acoperi sărăcia de idei şi de concepţii politice de care sufere conducerea partidului naţional-ţărănist, — sărăcie pe care aceasta conducere îşi închipue că o poate înlocui cu violenţa bombastică a unor formule ce nu mai impresionează pe nimeni. A venit, în fine, ocasiunea ca partidul naţional-ţărănist să-şi pună în practică şi faimoasa reţetă a „resistenţei cetăţeneşti“. In alegerile judeţene de la Prahova s-a văzut ce înseamnă resistenţa cetăţenească, cum o concea, cum o organizează, cum o pun în aplicare şi mai cu seamă ce rezultate culeg conducătorii naţional-ţăranişti atunci când recurg la această armă fabricată în arsenalul de carton al adunărei de la Alba Iulia. Rezistenţa cetăţenească înseamnă o bandă de circa 20 specialişti în violenţe şi brutalităţi, recrutaţi din toate organizaţiunile naţional-ţărăniste din ţară. Această bandă cade cu câteva zile înainte în localitatea unde urmează să se facă o alegere. Activitatea specialiştilor în materii de resistenţă cetăţenească se manifestă prin câteva spargeri de uşi şi dulapuri pe la urinării, prin lovirea câtorva reprezentanţi ai autorităţei publice, etc. Ca efect de opinie publică, o asemenea activitate nu poate stârni decât indignarea cea mai firească şi mai legitimă a conştiinţei cetăţeneşti. De altfel, în alegerile judeţene de la Prahova acest efect a fost atât de prompt şi de elocvent, încât tocmai în centrele unde banda de specialişti a pus în practică sistemul „resistenţei cetăţeneşti", lista partidului naţional-ţărănist a întrunit cel mai mic număr de voturi. Perspicacitatea politică a d-lui Mihalache în materie de cunoaştere a sufletului ţărănesc este atât de vie şi de înţelegătoare, încât n’a reuşit să descopere până la experienţa de la Prahova că sufletul ţăranului român are oroare de violenţă şi de brutalitate, după cum are aceiaşi oroare de ura şi vrajba pe care le samănă la sate agenţii unui ţărănism care confundă sufletul ţăranului român cu sufletul agentului comunist de peste Nistru. Acestea sunt rezultatele experienţei făcute în punerea în practică a rezistenţei cetăţeneşti. Dar alegerea de la Prahova, cu tot caracterul de gospodărie judeţeană pe care l-a avut, poate avea şi o semnificaţie de ordin mai general, dacă ne gândim la însemnătatea pe care conducerea partidului naţional-ţărănesc a înţeles să i-o dea şi mai cu seamă la popularitatea cu care măceşi partid se împăunează şi în numele căreia formulează atâtea pretenţiuni. Iată un partid care se pretinde a fi unicul depozitar autentic şi integral al voinţei naţionale, un partid care pretinde că toată ţara e cu el, că ţara nu-l vrea la cârmă decât pe el; acest partid într’o luptă în care şi-a concentrat toate forţele şi a practicat toate violenţele şi terorizările, rămâne în urmă cu câteva mii de voturi faţă de lista partidului naţional-liberal care e somat totuşi, să plece de la guvern fiindcă ţara nu l-ar mai vrea! După experienţa resistenţei cetăţeneşti, partidul naţional-ţărănist a verificat puţin la Prahova şi gogoriţa popularităţii care s-a dovedit tot atât de puţin... rezistentă". Luptele pe teren, ca orice contact cu realitatea, sunt întotdeauna ceva mai utile şi mai edificatoare decât discursurile la întruniri şi decât formulele bombastice din programele campaniilor de răsturnare a guvernelor. Din experienţa de la Prahova partidul naţional-ţărănist are de învăţat ceva. -®-® • Intr'o serie de articole, rezultat al unei anchete făcute în Rusia sovietică de către un colaborator al său, ziarul parizian, „l’Echo de Paris“, arată principalele două mijloace prin cari se mai menţine încă la putere regimul sovietic. In afară de supravegherea strânsă, de armată şi de imposibilitatea de înţelegere şi de organizare a maselor, guvernul mai are un mijloc sublim de a ţine pe ţăran într-o moliciune pasivă: este apoplul.Bunii cunoscători ai Rusiei, zice ziarul francez, pretind că dacă guvernul ţarist nu ar fi interzis consumaţia vodcei la începutul războiului ar fi pierdut poate războiul mai repede, dar nu ar fi pierdut puterea prin revoluţia care s-a produs. De când guvernul comunist a restabilit monopolul producţiunei şi exploatărei vodcei, consumaţia acestei băuturi preferaţi de întreaga populaţie a făcut progrese vertiginoase. Cât alcool se consumă „In 1923—24, s’au vândut în Rusia 800.000 vedre de vodcă (o vadră este cam 12 litri); 1924—25 s’au consumat 4-100.000 vedre ; în 1925—26 s‘au băut 20 milioane vedre ; 1926— 27, enorma cifră de 31 miliarde vedre. In 1926 populaţia Rusei a cheltuit pentru vodcă, peste un miliard de ruble*1. Se prevede o urcare şi mai mare a consumaţiei, căci pe când în 1926 1927 veniturile taxei de consumaţie asupra rachiului erau de 518 milioane ruble, bugetul provizoriu pe 1927—28 prevede venituri cari se urcă la 661 milioane ruble. Efectul acestei salutare măsuri de guvernare sepoate vedea foarte impresionant până şi pe străzi. Mai cu seamă începând de Vineri de la orei© 17 până Luni la amiază, aspectul de obicei lugrubit al Capitalei este înveselit fie de grupuri de beţivi, fie de corpuri de oameni tineri sau bătrâni, fericiţi, cari zac lungiţi pe trotuare. Beţivii Se preumblă de obicei în grupri, din spirit de solidaritate, pentru a se putea sprijini. Este impresionant să-i vezi cu câtă dragoste se ajută reciproc în situaţia lor adeseori penibilă, dar întotdeauna revoluţionară. Cât despre coşmarul „coaliţiunilor“ el continuă să tulbure somnul guvernanţilor sovietici. Cuvântul ,,voma‘‘ — război — se vede în toate ziarele şi se aude în toate conversaţiunile. „Suntem ameninţaţi cu războiul“ este refrenul zilnic al oamenilor ploitici şi al publiciştilor. Când vorbesc de pactul Kellogg, îl găsesc naiv şi platonic, dar cu siguranţă, îndreptat împotriva Sovietelor. Dar intrigile Angliei ? Ce mai temă fără sfârşit !* Ca Marea Britanie pregăteşte coaliţia. Actele ei politice atestă că vrea să unească împotriva Rusiei pe Germani. Polonezi, Lituani, Finlandezi, Suedezi, Români si Unguri. In zadar te obiectezi că nu se vede nici urmă de astfel de activitate continuă, din partea Englezilor, poporul cel mai empiric si cel mai putin metodic din lume. Sovietele doresc un război Salvarea sovietelor ar fi izbucnirea unui război între două Puteri capitaliste. Echilibrul social care sporeşte în Europa, spulberă orice speranţă în succesul unei propagande subversive urmată de la un capă la altul al universului, singura şansă de salvare de care se agaţă regimul sovietic. Numai războiul poate crea condiţiuni de mizerie şi disperare analoage ca acelea cari au produs revoluţia lor. Şi aceasta este singura primejdie pe care o prezintă astăzi regimul tragi-comic supranumit al Moscovei. Marea experienţă a comunismului s’a sfărâmat de rezistenţa ţăranului rus, cu mentalitatea medievală inapt să analizeze marxo-leninismul. Acum unsprezece ani s-a început această enormă experienţă de vivisecţiune care se continuă astăzi din instinct de conservare. Acum câteva săptămâni a fost viu atacat de presa mondială un comitet de medici cubani, cari au propus parlamentului Havanei să se inoculeze cancer condamnaţilor la moarte pentru a se putea mai bine studiaaceastă boală. Ideia a fost calificată barbară. Atunci cum se poate numi această crudă experienţă, devastatoare impusă unui mare popor, care totuşi nu e condamnat la moarte 7 !n lusta, sovietică ALCOOLISMUL ii TEMA m COALIŢII EUROPENE Regimul sovietic se menţine răspândind alcoolismul în massele ţărăneşti şi întreţinând în popor teama de a nu fi atacat de coaliţia Statelor europene Moralizatorii „Restabiliri” de: FAPTE Se cunoaşte campania pe care permanent o duce „Patriar“,ofindosul din Cluj al d-lui Maniu, în chestiunea „necinstei“ şi „incapacităţii“ administraţiei „liberale“ din Ardeal. Bineînţeles că vinovaţi sunt „regăţenii“, cari au îndepărtat elementele de „valoare“ ardelene ! In realitate n’a fost nimeni îndepărtat iar administraţia este la fel cu acea din întreaga ţară şi natural, formată din elementele ardelene în covârşitoare majoritate. Câteodată „Patria“ voeşte să dea „exemple“ de funcţionari abuvizi. Atunci publică articole de senzaţie în cari sunt învinuiţi diverşi slujbaşi, profesori, magistraţi, etc. de abuzuri isvorâte din imaginaţia colaboratorilor ei. Se duc astfel campanii împotriva unor oameni nevinovaţi, cari sunt împroşcaţi pe nedrept cu noroiul. Aceasta nu o spunem noi-ci însăși „Patria“. Cităm : „Nu de mult, în ziarul nostru debitasem în contul directorului dela şcoala de Arte şi Meserii din Cărei unele fapte care nu făceau de loc cinste acestui om idemn. „Astăzi s’a dovedit temeinic, că directoul Rădescu, nu merită să fie victima unui atac vehement din partea noastră“. Iar în alt număr al „Patriei“: „Se abuzează uneori de buna noastră credinţă. Solicitatorii care calcă pragul redacţiei noastre, nu sunt totdeauna stăpâniţi de gândurile cele mai bune, şi astfel pot surprinde uneori buna noastră credinţă. Acesta este şi cazul atacurilor publicate în N-rul de la 16 Septembrie contra d-lui Aurel Oniţiu şeful poliţiei Gherla. „Ne vedem nevoiţi a face rectificarea, sub povara, simţului de răspundere morală, care nu ne permite să aruncăm în mod gratuit acuzaţii unui om de treabă“. Procedeul este desigur odios. El e cu atât mai odios cu cât rectificarea nu se face, după cât suntem informaţi, „sub povara simţului de răspundere morală“ ci după cum se cumpără sau nu „bonurile“ ziarului „Patria“. Este deci vorba, de im fel special dle „moralizare“ a vieiii noastre publice de către naţional-ţărănisti, care, în limbaj obişnuit se numeşte şantaj. Aceasta este opera de „purificare“ a democraţiei! NOUL MINISTRU al STATELOR-UNITE la BUCUREŞTI DI WILSON Noul ministru al Statelor-Unite la Bucureşti ZI CU ZI „Dreptatea" dă în capul informaţiilor sale anunţul: „Decebal este rugat să ia contact cu d. Madgearu11. Dacă nu ne aflăm în faţa unei experienţe spiritiste, atunci credem că d. Madgearu se crede Traian. E pretenţia animalului cu urechi lungi, de-a fi considerat semănul calului. * D. Vaida-Voevod a declarat la o întrunire regională: Ţara e sătula de a fi stăpânită de d. Vintilă Brătianu. A venit rândul să fie stăpân d. Maniu“! Ciudată concepţie! O ţară liberă nu are stăpân, ci are servitori devotaţi intereselor ei.* „Dreptatea’ anunţă noui emisiuni de medalii: „Portretul d-lor Iuliu Naniu şi Mihalache în medalioane aurite.“ Mărturiile acestea par că ştiam că se întrebuinţează la botez, nu în politica mare şi serioasă a ţarei. NOTE Un monument “ ISTORIC la CONSTANŢA Sărbătorirea semicentenarului alipirei Dobrogei de Ţara întreagă, — eveniment care merită să fie sărbătorit în sufletele noastre cu veneraţiune faţă de trecut şi cu speranţele depline ale viitorului— ocazionează felurite propuneri cari toate pornesc din conştiinţa însemnătăţii actului. O propunere este acea a d-lui M. Sutzu, membru al Academiei Române, formulată în „Universul1* şi care cere ca o reconstrucţie a monumentului de la Adam-Clissi să se ridice pe malul mărci: „Dar acest act de pietate ar fi incomplet, dacă ne-am mărgini aici și de aceea credem, că ar fi nimerit să se ridice pe malul mării la Constanta, în locul foarte bine ales de comitetul de organizare a serbărilor semicentenarului Dobrogei, un trofeu victorios, după obiceiul Romanilor. Modelul cel mai potrivit pentru un astfel de trofeu este fără îndoială trofeul ce încorona odinioară monumentul dela Adam Clissi. Căci după cum monumentul dela Adam Clissi ne reaminteşte victoria civilizaţiei latine asupra barbarilor nordici, tot astfel monumentul ce dorim să-l ridicăm astăzi în amintirea realipirii Dobrogei are o semnificaţie, ce se aseamănă foarte mult cu a celui dintâi : victoria civilizaţiei moderne a Românilor asupra barbariei de la sud“. Cum monumentul de la Adam- Clissi este ireparabil, ar trebui să avem o reproducţie. Dar ceea ce imaginăm ca un vis de artă, estem că pe malul mării să vedem înălţându-se un monument grandios. Din depărtări navele venind spre ţărmul românesc să vadă profilându-se pe cer un monument de marmoră albă, şi care să simbolizeze puterea României Mari, conştiinţa rolului ei, şi misiunea latină în Pontul Euxin, pe tărâmul căruia Ovid, a trăit. Si după cum statuia Libertătei americane se ridică mândră ca să fie văzută din orizontul apelor fără sfârşit, „et licet est componere magna cum parvisi*, dorim şi noi să avem un monument magnific De ţărmul mărei, la picioarele căruia valurile să se spargă—simbol al neputinţei de a distruge ceea ce România a creiat. Un ministru a vechei generaţii spunea într’un discurs oficial, în Dobrogea: „J’y suis, j’y reste*1. O parafrazare nemerită a unui dicton mândru. Astăzi când putem cu atât mai mult termen să repetăm formula aceasta de posesiune eternă, se cuvine să vedem înăltându-se si apropierea lui Ovidiu, si în fata valurilor mărei, monumentul virtuţilor si energiei noastre. PETRONIUS Luni 8 Octombrie. La alegerile judeţene din Tighina, a fost anulată lista naţional-ţărănistă ca neîndeplinind condiţiunile exprese şi categorice prevăzute în legea electorală. Cel mai vehement protest împotriva anulării l-a ridicat d. Zipstein care având dubla calitate de fost comisar al sovietelor şi amic personal al d-lui Iuliu Maniu, se vede înlăturat deja o demnitate la care avea dreptul cel puţin, pentru gestul ce a făcut punându-şi viaţa la dispoziţia şefului partidului naţional-ţărănist. Vrem pace cu... război Marţi 9 Octombrie. — Manşeta rezervată zilnic în „Dreptatea“ pentru perlele oratorice ale fruntaşilor naţional-ţărănişti cuprinde următorul pasaj dintr-un discurs rostit recent la Iaşi de d. Iulia Maniu : „Vrem pace... etc. Pentru acest scop, facem dacă trebue război etc.“. Nu mai încape îndoială că şeful partidului naţional-ţărănesc s’a contaminat de la d. D. R. Ioaniţescu, autorul formulei „pace cu căruţele, cu locomotivele şi cu cuţitele“, sau revoluţie cu „ambele trei’ mijloace enumărate mai sus. Năduşelile celor doi Ioaniţeşti Miercuri 10 Octombrie. „Lupta“, confirmă existenţa listei ministeriabililor naţional-ţărănişti publicată de dânsa acum câteva zile şi dezminţită ieri de „Adevărul“. Aceeaşi confirmare reese şi din faptul că dezminţirea n’a apărut in oficiosul partidului naţionalţărănesc. Aşa fiind, vom avea un guvern naţional-ţărănist fără cei doi Ioaniţeşti , Pompiliu şi Dere. Inchipuiţi-vă ce năduşeli trebue să-i fi trecut pe cei doi fruntaşi omişi de pe lista ministerială. Numai că ambii s’au consolat imediat cu ideea că şi cu dânşii şi fără dânşii, lista ar fi rămas ceea ce este : un simplu caraghioslâc irealizabil. V tejie fără riscuri BNBHBr Joi l1 Octombrie. In vederea alegerilor pentru consiliul judeţean din Prahova a sosit la faţa locului d. I. Mihalache, care a şi luat comanda bătăuşilor naţi nal-ţărănişti plătiţi din fondul rezistenţei cetăţeneşti. Ia calitatea sa de comandant al acestora d. I. Mihalache vrea să treacă drept cel mai viteaz bărbat din România Mare. A uitat omul că n’a trecut nici un an de când banditul Tomescu l-a lăsat şi fără Rani şi fără ceasornic pe drumul Târgoviştei... Aşa concepe d. I. Mihalache vitejia, fără riscuri. Sacrificii pentru naţiune Vineri 12 Octombrie. — D. V. Madgearu nu se poate da înapoi dela nici un sacrificiu pentru a salva naţiunea. Aşa s’a rostit categoric şi trebue să recunoaştem că este consecvent. Căci, nu vă închipuiţi dv cât de mare sacrificiu a făcut omul acesta pentru statul şi naţiunea română, când a plecat în pelerinaj ca să boicoteze împrumutul şi să ponegrească ţara. , Eu cred că drept ar fi deci să punem mână de la mână’ şi să-i ridicăm un monument care să-l eternizeze în această postură de sacrificat pentru naţiune. Pace cu rezerve Sâmbătă 13 Octombrie. — In sfârşit, după multe ezitări, Ungaria a anunţat că aderă la Pactul Kellog... cu anumite rezerve, cari în esenţă sunt o confirmare categorică a ideilor sale revizioniste. Concepţia guvernului ungar despre pace este aidoma cu a d-lui Iuliu Maniu, care a declarat sentenţios, în aplauzele pacifiştilor politici că" atât de mult doreşte pacea, încât, pentru ea va face, dacă trebue, chiar..." război. ECOURI Cultivarea cartofilor a fost până acum necunoscută în Albania." In prezent oficiile albaneze fac sforţări pentru a se propaga cultivarea acestor legume importante. Ca şi populaţia din diferite regiuni ale Europei occidentale şi centrale, care la introducerea cartofilor în Europa (Secolul XVI şi XVII) s’a opus cultivării lor, tot aşa se comportă azi şi albanezii, cari nu vor nici să semene nici să mănânce cartofi. Oficiile albaneze lucrează în prezent pentru luarea de măsuri în scopul de a sili populaţia ca să semene şi să mănânce cartofi. Colonelul Lindbergh şi-a abandonat pentru câteva zile meşteşugul de aviator şi-a trimes d-lui Hoover, o telegramă prin care-l anunţă că î i va susţine candidatura la preşedinţia Republicei. Iată cuprinsul telegramei: „De curând am zburat până la Saint Louis pentru a mă înscrie în lista alegătorilor americani. Cu cât caut să înţeleg mai bine campania actuală, cu atât mai mult capăt convingerea că alegerea d-voastre are o importanţă deosebită pentru ţară. Calităţile d-voastre ca om şi opiniunile d-vastre mă fac să cred că problemele pe care le va avea ţara timp de patru ani, vor fi mai bine soluţionate sub directiva d-voastre. INCHEEPI Bazar săptămânal — Bietul Zipstein. — Vrem pace cu... război. — Năduşelile celor doi loaniţeşti.—Vitagie fără riscuri. - Sacrificii pentru naţiune. — Pace cu rezerve INT. ---------------------------------------