Viitorul, decembrie 1929 (Anul 21, nr. 6544-6567)
1929-12-08 / nr. 6550
finul al doua geci $i doilea No. 6550 6 PACINI Dum’rita 6 nete^orte 1129 LEI EE. In TARA § LEI EX. in STRflIHATATE Un an — — Instrelnitat© ------ 1400 W 300 . 400 . f—PHE ABONAMENTE IN TARA Ub ao----- 700 W Sase lani — — 350 . Trei luni — — 200 . Sase luni-----Trei luni----REDACTIA «—» ADMINISTRATIA BUCURESTI STRADA EUSAR QUINET Nr. 2 [ STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţia fi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct le Administraţia PlaraleL Strada & Poincare 17 ft la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se dtttroft 3 LEI EZ. In TARA 6 LEI EX. Ai STRAIHATATE •Pi PARLAMENTUL democraţiei Cele petrecute la o recentă consfătuire a majorităţilor readuc în discuţiunea publică felul cum conducerea partidului naţional-ţărănesc concepe funcţionarea Parlamentului. De la început, prorogarea cu o lună de zile a începerei sesiunei, fixată de Constituie la 15 octombrie, n’a fost justificată prin nimic. In adevăr, data aceasta fixată de Pactul fundamental, nu este un simplu capriciu, ci este în legătură cu faptul că bugetul general al statului trebue depus, studiat, dezbătut și votat înainte de vacanța Crăciunului, pentru ca să poată fi pus în aplicare la 1 ianuarie. Numai în cazuri cu totul excepţionale un guvern face uz de amânarea începerei sesiunei. Un asemenea caz nu poate fi invocat acuma. Pricina amânărei este vădită: şeful guvernului şi colaboratorii săi, preocupaţi numai de intrigi, certuri, interese personale şi de „raportul de forţe“ dintre cele două grupări, n’au pregătit absolut nimic, nici un proect de lege care să poată fi adus în discuţiunea Parlamentului. Tot din cauza aceasta nu s’a alcătuit nici până acum proectul de buget general al statului care va fi adus desigur în ultimele zile şi înregistrat doar de Cameră, iar nu studiat şi dezbătut. Orice observator obiectiv şi nepărtinitor al vieţii noastre publice va conveni că de când există la noi regim parlamentar nu a fost guvern care să coboare prestigiul şi demnitatea Adunărilor legiuitoare aşa cum o face guvernul „democraţiei integrale." Din momentul în care a adunat în ghiosolanul său demisiile în alb ale membrilor majorităţilor, şeful guvernului n’a pierdut nici un prilej pentru a reduce la zero orice independenţă, orice prestigiu sau sentiment de demnitate al Corpurilor legiuitoare. Cei cari au totuşi veleităţi de independenţă sunt imediat excluşi din partid. In loc de acea comunitate de vederi,de acea libertate de discuţiune dar unitate de acţiune, de acea disciplină de partid, isvorâtă din aceiaşi mentalitate, şi din aceleaşi concepţii, car sunt caracteristice majorităţilor unui partid de guvernământ bine organzat, şeful guvernului îşi mână majorităţile cu biciul demisiilor în alb, şi consideră Parlamentul ca pe o turmă al cărei păstor atotputernic este... La această situaţiune înjositoare a ajuns Parlamentul sub guvernarea unui partid ce-şi zice al democraţiei integrale... Şi atunci nu este de mirare dacă un asemenea Parlament este unealta supusă şi slugarnică a şefului guvernului, care-şi poate permite orice îndrăzneală şi orice sfidare. Legile nu mai sunt studiate şi discutate, ci votate cu duiumul într’o noapte, fără nci o cercetare. Numai cu un asemenea Parlament s’a putut întâmpla ruşinea ca membrii reuniţi ai ambelor Corpuri legiuitoare să nu cunoască numele persoanei pe care guvernul o propunea la complectarea Regenţei, decât chiar în momentul votului... De la un asemenea Parlament ţara nu poate aştepta nici o lucrare legislativă utilă, nici o colaborare rodnică, mai ales în împrejurările de astăzi, când vechile animozităţi şi rivalităţi între cele două tabere protivnice din guvern au eşit la iveală cu prilejul ridicolei remanieri a guvernului. Dacă sesiunea trecută a fost stearpă şi lucrarea legislativă a guvernului naţional ţărănesc şi a Parlamentului demsiilor în alb s-a mărginit la distrugerea operei de unificare, consolidare şi organizare în curs de execuţie. —* sesiunea actuală se înfăţişează sub auspicii şi mai triste. Opinia publică vede cu îngrijorare că ţara nu are guvern şi nu are Parlament. Aceasta este situaţia reală sub regimul „democraţiei integrale." A început să o recunoască până şi „anumita presă“... * # ia NOTE şcoală de PIETONI! Vorbind uiui ziar despre felurite si interesante amănunte din viaţa sa şi a altora, d. general Nicoleanu, care e atât de legat de Bucureştii zilelor noastre, a făcut observaţia că introducerea sensului unic, nu a adus în primele momente, o împuţinare a accidentelor de persoane. Trecătorii asiguraţi că nu vor mai fi surprinşi de cele două curente, au început să circule în voie prin mijlocul stradei ca la ei acasă. Cum era de prevăzut, această relaxare a prevederei, n’a putut fi folositoare siguranţei pietonilor. Din potrivă. Această reglementare nouă a produs la început confusii. Pe vremea când trăia strălucita inteligenţă a lui C. Demetrescu-Iaşi, unită cu cea mai orientală neprecisiune profesională, cineva îi obiecta: „De ce vii totdeauna cu o mare întârziere la examenele studenţilor şi răspunsul fu prompt: „Dacă aşi veni exact, i-aşi nenoroci pe aceşti tineri, pentru că ştiind că eu vin cu întârziere de 3 ore, nimeni nu e prezent la ora indicată!“ Există astfel o pasiune în neprecisiune. Faptul că reglementarea circulaţiei produce accidente, e un nou exemplu. Dar aceasta ne reaminteşte altceva, şi anume necesitatea unei şcoale de pietoni. Pentru a preveni accidentele trebue nu numai ca şoferii ori vatmanii să fie prevăzători, dar trebue şi o obişnuinţă a circulaţiei. Trecătorii trebue să fie mereu atenţi nu atât la certurile cu nevasta de acasă, ori la scadenţa unei poliţe, ci atenţi la trotuarul pe care calcă, şi la strada ce-o străbat ! Aţi văzut ce stângaci umblă ţăranii în oraşele mari ? Ei sunt ameninţaţi mereu a fi călcaţi de vehiculele repezi, pentru ca nu ştiu când să stea pe loc şi când să traverseze. Un prefec de poliţie Parisian recomanda odată: „Nu traversaţi niciodată strada decât în linie dreaptă!“ o observaţie ce pare copilărească. De fapt e aci o observaţie de mare utilitate. Traversarea în linie oblică măreşte distanţa de parcurs, şi deci şi riscul de a fi lovit. Sunt amănunte de acestea cari trebue să intre în codul bunului pieton. Altfel vom continua să pedepsim şofeuri, cari nu sunt totdeauna vinovaţi. Să fim drepţi, chiar când e vorba de şofeuri şi birjari! , PETRONIUS V------------------------------------ Principele Umberto vizitează pe Papa Principele moştenitor Umberto şi surorile sale, Giovanna şi Maria vor vizita în mod oficial pe Papa şi pe cardinalul-secretar de stat Gaspari. Oaspeţii princiari vor merge apoi la mormântul Sf. Petre în biserica Sf. Petre. Vizita va avea loc cu acelaş ceremonial ca și vizita suveranilor Italiei. PRINCIPELE UMBERTO ZI CU ZI D. N. Iorga a afirmat la „Dacia“ că miroase a mort. Nu punem la îndoială mirosul dlui Iorga, dar nu știm dacă mortul nu e chiar marele său partid ! * D.Vidrighin a făcut un raport amănunţit din care reese că deficitul la căile ferate nu se mai poate acoperi decât printr’o subvenţie a statului. Cu alte vorbe lasă autonomia, cu venituri proprii, dar când e vorba de deficit să poftească „o ţîră" şi statul! Numai că în toată această afacere, ce rost au cele 5 milioane leafă ale d.lui Vidrighin . Dacă deficitul e aşa de enorm şi nu se poate acoperi din veniturile căilor ferate, este potrivit luxul lefurilor supra regeşti ale directorului 1 Bietul bun simţ şi sărmana pudoare, unde sunteţi şi unde v-aţi ascuns ? TRIUMVIRATUL Un triumvirat, în care nu găsim nici setea de legalitate şi nobleţă de caracter a lui Pompeiu, nici energia, elocvenţa şi minunatul simţ politic al lui Cezar, ci numai politicianismul interesat şi mediocru al lui Crassus, stăpâneşte astăzi România. D-nul Maniu, Mihalache şi Madgearu, la ordinea demnităţilor, d-nii Madgearu, Mihalache şi Maniu, în ordinea paterei efective, cârmuesc astăzi cum voesc, fără nici un control, fără a primi sfaturi sau sugestii, fără a fi legaţi de vreun program. Natural că bicisnicul triumvirat, s’a ferit de răspunderea unei asemenea cârmuiri ce rămâne întreagă asupra unui Parlament de demisionaţi în alb. Cum însă acesta nu reprezintă nimic, răspunderea cade în mod fatal asupra tuturor cetăţenilor, cari rabdă un asemenea regim. Triumviratul a voit să aibă ..mâna liberă”. O are. A gonit din guvern chiar, pe oamenii cari puteau avea cuvânt hotărâtor în vreo chestiune. S’a izolat de ţară şi chiar de propriul partid. Setea nemăsurată de putere, sub forma bunului plac, astfel cum se manifestă în firele mediocre,îl stăpâneşte. Guvernează cu ameninţări şi şantaj, atât sus, cât şi jos. Nu e personale şi dezorganizează Statul interes meschin care să nu-l specule prin cele mai arbitrare măsuri, căies, nu e patimă care să n’o deslănţue. D. Maniu întrupează ura regională, —d. Mihalache pe cea de clasă, —d. Madgearu ura mediocrităţii, care ştie că mâine va avea de îndurat dispreţul şi umilinţele de em. Aceştia sunt cei trei regisori ai dramei pe care ţara o trăeşte astăzi şi care nu poate avea decât un tragic desnodământ. Partidul naţional-ţărănesc s-a dovedit, de fapt, a fi un simplu conglomerat de interese meschine, ce se manifestă în tendinţele cele mai opuse. Aceste interese şi tendinţe sunt pe rând speculate de „triumviri”, pentru a da impresia că execută un program, care de mult nu mai este o realitate. Iar dacă câte unul din aşa zişii „reprezentanţi” ai naţiunii, îndrăznesc să facă vreo observaţie, este imediat somat să tacă, în numele unnei „discipline“ care e de fapt masca dictature. Ca are dea face democraţia, cu o asemenea organizaţie politică, s’au însărcinat să explice panglicarii anumitei prese. In acest timp triumviratul îşi pregăteşte gărzile de voinici, cu caracter mai mult de gărzi când legila şi desconsiderând interesel naţionale. Rezultatele se văd: curentele cele mai extreme se nasc, alţi aventurieri încercându-Şi norocul, sub alte firme. Unii voesc dictatura comunistă alţii pe cea fascistă, alţii agită fără a spună ce voesc. Toţi pescutorîi in ape tulburi, găsesc momentul potrivit pentru răspândirea anarhiei. Nici o frână nu se pune dezordinea şi corupţiunei sufletelor. De aceia triumviranul actual nu periculos numai prin faptele ce le săvârşeşte dar şi prin exemplul ce-l dă. Isvor de nenumărate încercări. Sub cel mai dictatorial regim, in care legea e o ficţiune, — obligaţiile morale, prejudecăţi, — pilda înălţătoare a trecutului un isvor de ură iar patriotismul un sentiment neînţeles, — a ridica steagul târât un noroiu al adevăratei democraţii, înseamnă totodată a curma brusc cariera acestor triumviri. Căderea lor va fi cel mai bun exemplu pentru toate mediocrităţile de acelaş fel doritoare de putere absolută şi de acea „mână liberă“, veşnic întinsă spre tezaurul public. * Polonia este astăzi în aşteptare, în aşteptarea unui eveniment care trebue să se producă care este aşteptat. Augurii pregătesc, acest eveniment fatal, fiecare în felul său, dar nici ei nu vorbesc de el. Totul se pune la cale în taină, în dosul uşilor capitonate iar ziarele opoziţiei cari apar cu mari locuri albe nu pot nici ele să ne lămurească. Astăzi nu se mai aude decât sunetul unui singur clopot, acela al guvernului. Este adevărat că acesta sună în voe și pretutindeni gloria lui Pilsudski, căruia nimeni nu-i contestă dealtfel meritele și energia. Este o adevărată obsesiune. Nu se mai pronunţă numele său, de teamă. Fiecare se teme ca cel mai mic cuvânt să nu fie imputat, deformat, denunţat. El numeşte şi revoacă pe funcţionari, acordă şi refuză creditele, el ştie să recunoască pe ai săi şi să facă să cadă asupra celorlalţi toată greutatea defavoarei sale. În aceste vremuri de mizerie, de o „depresiune economică crescândă” cum spune d. Dewey consilierul american al Băncei Poloniei, cine ar îndrăzni să fie lipsit de loialitate ? Toţi se întreabă însă: Ce face ? Ce meditează ? Ce ne mai pregăteşte? Se află el la Belvedere, la Statul-Major, la Sulegowek 7 Care sunt acei cari stau aproape de el, aceia cari sunt admiși să guverneze prin gratia lui suverană 7 Și jocul periculos adesea constă în a ghici cine guvernează în acest moment destinele Poloniei. Micul teatru Moskie Oko, care este templul satirei la Varşovia, a dat un răspuns la această chestiune arzătoare. S-au pronunţat numele colonelului Slawek, al colonelului Wieniawo-Dlugoszewski şi al colonelului Beck. Ei guvernează astăzi în numele mareşalului. D. Niedzialkowski, leaderul specialist, a exprimat de curând o părere analoagă. El nota rolul considerabil pe care’l joacă astăzi foştii ofiţeri ai departamentului al doilea „ceva misterios, puternic, util şi chiar indispensabil, dar cu care e preferabil să n’ai dea face”In urma unui incident recent petrecut în vestibulul Sejmu-ului între d. Daszynski şi un grup de ofiţeri partizani ai lui Pilsudski Dieta a fost amânată pentru 5 Decembrie. Adevărul este că obstacolele în calea unei înţelegeri între guvern şi Parlament se înmulţesc. D. Dasziynski a declarat preşedintelui Republicei, că Dieta nu se va lăsa ofensată, iar deputatul Liebermann în numele stângei, a declarat că dacă Dieta ar fi redusă la neputinţă sau dizolvată, sub presiunea Mareşalului, deputaţii opoziţionişti ar trece peste decretul de dizolvare, continuând să ţie şedinţe. D. Switalski preşedintele de consiliu, a declarat pe de altă parte, într-o conferinţă publică, că guvernul nu se va lăsa intimidat şi nu va da înapoi nici în faţa perspectivei unei lupte cu Parlamentul. Opoziţia ameninţă cu greva generală şi în special în Suezia de sus. Dar şi în faţa acestui argument guvernul rămâne imperturbabil. Un singur lucru apare precis ţăranul polon este astăzi foarte nemulţumit din pricina scăderei preţurilor la cereale. Cu toate acestea nu toţi ţăranii sunt alături de opoziţie. In Polonia sunt două partide de opoziţie: partidul naţional (de dreapta) şi stânga în care intră şi socialiştii. Sunt speranţe că va interveni o apropiere între guvern şi Parlament şi că patriotismul poporului polon va învinge diviziunile şi neîncrederea. Dar ce influenţă providenţială ar putea face minunea ? Astăzi nu există naţiune mai divizată decât cea poloneză. Desigur, nimeni nu doreşte un război civil, dar poziţiunile sunt luate iar voinţa de conciliaţiune lipseşte şi dintr’o parte şi din cealaltă. Luptele politice la Polonia Mareşalul Pilsudski şi ceilalţi MAREŞALUL PILSUDSKI ......... ~r ARMONIA PIN GUVERN D. MANIU: Ești interpelat pe 22 de chestiuni D. RADUCANU: — Cu atât mai bine... Nu voi avea vreme să răspund pe larg la nici una.... Teatrele şi teatraliştii — cum ar spune d. L Aurel Vlad — au fost întotdeauna o ispită a guvernanţilor. Muzele sunt neastâmpărate, sentimentale, supărăcioase, şi totuşi viaţa în preajma lor capătă un parfum, un înţeles, un imbold de reîntinerire... Cu destulă mâhnire s’a despărţit actualul ministru de industrie de fostul departament al artelor ! Era o plăcere să primeşti în audienţă femei frumoase, actriţe sau aspirante la burse pentru streinătate. — Eu din parte-mi aşi acorda subsidiul cerut, dar vezi că frach de Mihai (pe-atunci era titularul de la Finanţe) îmi pune beţe în roate. Apoi, după un zâmbet care semăna mai mult a crispare, d. I. Aurel Vlad adăuga cu dublu înţeles: — Meri matale la frachele Mihai că doar e flăcău şi dragi i-s teatralistele... Nimeni nu bănuia că desfiinţarea ministerului de arte, o să producă atâta rezmeriţă în guvern. D-l I. Costăchescu, deşi om aşezat, cu părul alb, a vrut să aducă la departamentul său cât mai multe din epavele fostului minister din str. Fântânei. In deosebi, de când cu premiera Amantului anonim, şi-a descoperit omul aptitudini de critic dramatic şi ar fi vrut să aibă pe teatralişti sub directa sa ocrotire. D-l I. Maniu însă şi-a adus aminte că d. I. Răducanu a făcut declamaţia la Conservator şi, în înalta d-sale înţelepciune, a hotărât ca să înlesnească şi acestuia un succes politic, după atâtea gafe în domeniul cooperaţiei, al muncei şi al grevelor. — A sfeclit-o la Lupeni, o va nimeri, poate în culisele Naţionalului !... Trebue să-i dau o satisfacţie... Acest gând intim al premierului l-a supărat pe d. Costăchescu, care a pus stăpânire pe câteva mese, birouri şi chibritelniţe de la arte, şi nu vrea să le cedeze nici mort... Teatrele şi teatraliştii însă i-au scăpat... Zizania în loc să se potolească, s’a mutat la ministerul muncei, luând chiar proporţiile unei răzmeriţe. D-rul Iuliu Moldovanu înălţat la rangul unei jumătăţi de Excelenţă,_ au suflat _ pe sub nas ministrului său _ atribuţiile şi privilegiile cele mai ademenitoare. —D-ta, d-le Răducanu, vei lua asupra-ţi toate chestiunile grave , alienaţii, moaşele, seringele, forcepsurile, şi aşa mai departe, rămânând ca eu să mă ocup de... ni mica toată.» de... teatre şi de teatralişi... In ruptul capului, nu!... a răspicat titularul. — Haidem la Maniu! — Hai! Premierul însă în mare încurcătură, a amânat pronunţarea. Caută un principiu, pe temeiul căruia să poată stabili un „echilibru de forţe“ între un ţărănist ortodox şi un naţionalist unit. Simpatiile însă merg fatal către d-rul Iulii Moldovanu. — Dar nici măcar nu-i absolvent la dramă și comedie, ca mine ?... A inzistat timid eroul de is Lupeni.» — N’are decât să se specializeze și Iuliu... Tânăr este... Băiat bun este... a încheiat împăciuitor d. I. Maniu. Și astfel subsecretarul de Stat a biruit pe titular. Din ziua aceia d-rul Iuliu Moldovanu, cu drept cuvânt, a început să-l socotească pe d. I. Răducanu drept inferiorul său şi a început să-l lucreze cu adrese şi cu întâmpinări quasi-colegiale, semnând pur şi simplu ca... ministru . Bănuim că d. I. Răducanu, când dorește să comunice cu jumătatea de Excelenţă, îi cere „oră“ prin telefon sau îi trece pragul. De !... Un subsecretar de Stat naţionalist, e ceva mai mult decât chiar un ministru ţărănist... Asta o ştiu bine toţi amicii d-lui Mihalache din actualul cabinet. — Uf !... De s’ar sfârşi odată !... Suspină în sinea sa d. I. Răducanu... Să n’aibă nici o grijă. Polița s’a apropiat de scadentă. In actualitate MARUL DISCORDIEI Zilele acestea Sf. Sinod îşi va redeschide sesiunea prorogată, avănd a se ocupa în deosebi de legiferarea învăţământului teologic ortodox. Iată o problemă a cărei înţeleaptă rezolvare este aşteptată de îndelungă vreme cu o crescândă nerăbdare. Căci nu credem să fie cleric din cei ce se înfioară la întrebările conştiinţei, care în sinea lui să nu imputeze lipsurile de care O/ X o-» i/vt o f/n/iro "W » i/u-nai/vj vuuv/v*jii'niev f tpt/ VSVWS IVV-ţiunii ce i s'a dat până la preoţie. Şi nu este nimeni dintre sincerii iubitori ai Domnului şi ai Bisericii neamului nostru, care să nu vadă că una dintre marile racile DOMINICMI ce viplină, Ce nu diferă prea mult cea din cazarmă Cu singură grija de a înşela gilenţa acestei poliţii, fie mascăndu-şi fie comprimăndu-şi impulsiile rele şi înclinările atavice mai/ toţi seminariştii izbutesc să înfăţişeze personalului poliţienesc al şcoalei speranţa unei cuminţenii, pentru ca odată păşind peste pragul seminarului să dea frâu liber pornirilor lăuntrice, înăbu Ojf/» /7/t» nl'n .vi n „ _ V —~ I ______ ' V-w XA/WI n,u, ot fr/wo «?© SU tu Ulii U.UI//V poporuui contrariat în aşteptări că „nu calcă a popă!“. Adăugaţi acum la lipsurile educaţiei, lipsurile tot atât de mari ale învăţământului din seminarii, ce ţin in zăticnire această Biserică, cu obiecte predate în cele mai stă în însăşi felul de pregătire a slujitorilor şi reprezentanţilor ei. Să privim un moment lipsurile mari dela însăși baza acestei pregătiri. Seminariile noastre teologice n’au fost în stare până acum să ne dea pe preotul-apostol. Și nu ni l’a dat între altele din următoarele pricini: Mai întâiu pentru că norma de recrutare a elementelor ce se introduc în seminarii este defectuoasă. Căci singurul criteriu de alegere îl formează notarea răspunsurilor ce dau candidaţii la diferitele obiecte predate în şcoala primară. Nimeni nu s’a gândit că cei destinaţi preoţiei trebuie aleşi dintre cei ce încă din cea mai fragedă vârstă marchează semne vădite de blândeţe, de cuminţenie şi de religiositate firească. Nimeni nu s’a gândit că în această alegere trebuie să se ţină neapărat seama de ocupaţia, de bunul nume şi de antecedentele părinţilor copiilor aduşi la seminar. Aşa s’a făcut că în seminarii au intrat copii nu numai de cărciumari, dar în multe cazuri copii din flori şi copii de hoţi şi de criminali. Dar dacă recrutarea s’a făcut astfel, apoi selecţionarea ulterioară a elementelor recrutate a continuat a se face numai şi numai potrivit aceluiaş criteriu: notele la studii. Nicăieri iu seminarii nu s’a făcut şi trebuie s’o spunem fără înconjur că nici astăzi nu se face o lucrare serioasă şi sărguitoare de cercetare apropiată a sufletului elevilor; o altoire în ei a bunelor înclinări; o privire a buruenilor otrăvitoare din sufletul fiecăruia, pentru ca să se înlăture din ţarină toată neghina cea rea şi tot lăstarul în care altoiul cel bun nu s’a putut prinde. Seminariile au astăzi câte 2 preoţi spirituali cărora li se dă: locuinţă, masă şi leafă bugetară de profesori. Nu ştiu însă dacă este vreunul dintre aceşti crescători, de păstori sufleteşti, cari să nu aibă în afară de şcoală şi alte împovărătoare ocupaţiuni. In aceste condiţiuni, ce mai putem oare aştepta dela directorul supraîncărcat de grijile administrative şi gospodăreşti, când astăzi cel mai bun director de seminar este socotit a fi acela care poate prezenta măcar o gestiune în regulă şi o administraţie cinstită !l Şi atunci toată educaţia din seminarii continuă a sa rezuma într’o poliţie de ordine ai d« discibunei cazuri de profesori indiferenţi la chestiunile religioase; obiecte de studiu disparate, pe can, adică nu le armonizează unul şi a■celaş ţel didactic: luminarea şi întărirea credinţei în viitorul preot. Cu o astfel de educaţie şi instrucţie, copilul, adus de tatăl său la această şcoală numai cu gândul de a-i dobândi o carieră sigură şi fără de griji, termină seminarul cu singure două preocupări capitale : o dotă cât mai mare şi o parohie cât mai cuvenit. Aşa se prezintă marea majoritate a absolvenţilor de seminar Puţinii cari fac excepţia la această regulă, nu seminarul i-a format, ci datorează propriei firi sau unei iluminări spontane subit produsă ei, pietatea sinceră şi avântul lor sufletesc. Căci în regulă generală adevărul este acesta : rSeminariile noastre nu dau pe preotul care să slujească Domnului „cu frică şi cu cutremur“; tot aşa, seminariile n au ajuns să dea poporului nostru pe preotul însetat de beţia jertfirii de sine; pe preotul care să simtă în el beatitudinea la can Păstorul păstorilor îndeamnă pe Apostoli zicăndule: „mai fericit este a da decât a lua !“. I. TOMA ECOURI Un fapt divers destul de rar s’a înrolat în Franța. O văduvă, d-na Petit-Jean,din comuna Flagy, a decedat în vârstă de 81 de ani.Ceea ce s’a remarcat însă cu acest prilej este că mama octogenarei, văduva Levignei care împlinește în Martie viitor respectabila vârstă, de 108 ani, a urmat pe jos cortegiul funebru al fiicei sale defuncte. Feminismul a făcut o nouă cucerire în Franţa: la diferite gări sunt şefi femei, în special la reţelele căilor ferate reconstituite după de vasurile războiului. Astfel în regiunea de Nord, într’un arondisment din Franţa sunt 16 şefe de gară. Intre altele, este şi d-na Vignon, şefă la gara Vieux-Moulin, care, în timpul când este indispusă, are un suplinitor devotat în soțul său, * d* meserie vizitiu. ------------------—--p.------------------