Viitorul, ianuarie 1930 (Anul 22, nr. 6568-6591)

1930-01-15 / nr. 6578

Anulat douăzeci şi doilea No. 6578 6 PACINI Miercuri 15 ianuarie 1939 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Uo an — — 700 I Sate lan! — — 350 Trei Iun! — — 200 In streinulat« Uou — •* 1400 Irt Şase luni — — 400 » Tnl luni------400 , REDACTI A »» ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 d STRADA R. POINCARE No. 1? Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţia $1 Administraţia 349/23şi 308/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia statulă, Strada R. Poincare 12 ţi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se discut. .... JLillP 3 LEI EX. In ȚARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE iilEMORIDLd-lui Vintilă Brătianu către 1NAJJA REGENTA D. Vintilă I. Brătianu a remis înaltei Regenţe primele exemplara ale broşurei, pe care d-sa, in numele Comitetului Central al Partidului National-Liberal, a trimis-o ca îndrumări organizaţiilor din Tară, pentru a fi studiate si a face obiectul discuţiilor viitorului congres, ce se va întruni ca urmare a congreselor judeţene ţinute în toată Ţara. Aceste pubicaţiuni cuprind învăţămintele, pe care Preşedintele Comitetului Central al partidului liberal le scoate din experienţa unui partid de guvernământ, care mi numai a luat o parte covârşitoare la înfăptuirea si întregirea României, dar care in activitatea sa de după războiu, a făcut principala operă de consolidare a nouei situati. Această experienţă, crezând-o folositoare pentru Ţară, a socotit deci necesar să o aducă la cunoştinţa ei. Acestea îndrumări pot interesa si pe membrii înaltei Regenţe, care trebue în timpul minorităţii Regelui să vegheze la apărarea intereselor superioare si Permanente ale Tării. Intre timp însă, apărând în ziarul oficios al Partidului National- Ţărănesc din Cluj, statutele voinicilor semnate de Preşedintele Consiliului de miniştri şi de alţi doi colegi ai săi din guvern, Preşedintele Partidului Naţional-Liberal a crezut de datoria sa să remită înaltei Regenţe memoriul ce publicăm mai jos. După cum se vede din el, d. Viviriu I. Brătianu, la primele încercări de organizare a cetelor de voinici, făcuse răn lângă Înalta Regentă un demers prin care arată primejdia unei atari înjghebări pentru normala viaţă publică a României Întregite şi a noului regim al votului obştesc. Faţă cu perseverenţa guvernului pe aceiaşi cale. Preşedintele Partidului Naţional-Liberal a cerut ca recunoaşterea făcută atunci de Regenţă în ceea ce priveşte calea primejdioasă pe care o luase guvernul ca şi făgăduiala ei de a interveni ca să oprească atari încercări pe viitor, să-şi producă cel puţin acum efectele lor, iar în caz când înalta Regentă nu ar face să se aducă la îndeplinire făgăduiala dată, d. Vintilă I. Brătianu a cerut un răspuns Înaltei Regenţe pentru a putea să fixeze în faţa intereselor mari cile Statului periclitate, atitudinea partidului său. D. Vintilă I. Brătianu, a convocat Comitetul Central al Partidului Naţional-Liberal pentru ziua de Sâmbătă În Ianuarie, când va aduce la cunoştinţă rezultatul intervenţiei făcute, şedinţă şi care se va fixa atitudinea Partidului Naţional-Liberal in conformitate cu concluziile memoriului ce a fost remis acelei înalte Instituţiuni, înaltă Regentă. Cu prilejul unor audienţe pe care înalta Regentă a binevoit să le acorde atât subsemnatului, cât şi altor delegaţi ai Partidului Naţional Liberal, am arătat situaţia anormală şi primejdioasă ce se crea prin alcătuirea din inţiativa chiar a Guvernului si cu ocrotirea autorităţilor administrative a organizatiunilor denumite «Cete de voinici» sau «Străjeri ai Regelui». Aceste organizatiuni nu pot decât să falsifice viata publică şi să pericliteze litnistita desvoltare a unui Stat ca al nostru, aşezat pe temelii constituţionale sincer democratice. Cu toate asigurările înaltei Regente de a interveni pentru a se opri aceste începuturi de organizări — pe cari dealtfel insăsi înalta Regentă le considera cu totul anormale si le dezaproba — constatăm cu îngrijorare că uiii fapte dovedesc perseverarea pe calea greşită pe care au apucat cei ce poartă azi răspunderea intereselor obşteşti. Cele întâmplate de la prima noastră intervenţie şi până azi, precum: participarea membrilor guvernului la sfinţirea drapelelor, amestecul direct al prefecţilor şi al organelor administrative în formarea acestor cote, încercările bandelor de voinței de a provoca, sub conducerea făţişă a organelor oficiale locale şi sub ocrotirea forţei publice, conflicte sângeroase la diferitele întruniri ale opoziţiei mai ales în Ardeal, iar acum în urmă, consfinţirea oficială dată de către Şeful Guvernului acestor organizaţiuni, ne arată că intervenţiut cea făgăduită de înalta Regentă nu a putut avea nici o urmare. Ziarul oficios al Partidului Naţional-Ţărănesc «Patria», pe care îl alăturăm, a publicat zilele trecute textul statutelor organizaţiunei numite a «Tineretului naţonal-ţărănesc» şi care potrivit art. 2 este organizat în «Voinici» şi în «Chemărişti«. Aceste statute aprobate la data de 15 Noiembrie 1929, poartă iscălitura a însuşi actualului preşedinte al consiliului si a altor doi membri ai guvernului. înalta Regentă îmi va îngădui, deci, ca pe această cale, se reamintesc din nou și pe scurt, consideratiunile care ne făceau să credem că alcătuirea acestor organizatiuni trebuia, în primul rând, să fie împiedecată prin interventiunea Institutiune chemată să ocrotească interesele permanente ale Statului. Partidul national-liberal, care a fost în slujba Statului necontenit dela renașterea României moderne, s’a socotit dator să intervină cu toată hotărârea în această chestiune, pentrucă formarea unor atari organizatiuni primejduește în cel mai înalt grad principale de viată democratică ce stau la temelia regimului nostru constitutional. .. Ultimele evenimente au confirmat pe deplin îngrijorările pe care am avut onoarea a le supune înaltei Regente. Intr’adevăr, cu cât timpul a trecut cu atât s’a adeverit mai mult că prin aceste organizaţiuni: 1) Se împiedică normala funcţionare a votului obştesc, înlocuind, în raporturile dintre partide lupta de idei prin forţa brutală şi prin terorizarea sistematică a cornului electoral. 2) Se dă guvernului posibilitatea să sprijine pe organele Statului o forţă armată de partid, alături şi pe deasupra instituţiunlor legale menite să asigure în Stat, ordinea publică şi respectul legilor. 3) Se impune bisericilor româneşti unrol care nu cadrează nici cu menirea lor, nici cu interesele superioare ale Statului şi ale poporului nostru—, acela de a lua, cu toată autoritatea slujbelor religioase, jurăminte politice. Biserica este târâtă, astfel, în vâltoarea patimilor politice şi transformată în uneltă de învrăjbire socială. ( 4) In situaţia încă nedumerită a populaţiunilor minoritare din cuprinsul hotarelor României Mari, se încurajează, unele tendinţe de destrămare a Statului, căci li se dă pilda organizării partizanior politiei pe bază de violenţă şi li se oferă tristul spectacol al unor lupte care, sub această forma şi în ultima analiză, nu pot duce decât la un adevărat războiu civil. Dealtminteri, ceea ce era de prevăzut s’a şi întâmplat. Autoritatea organelor legale, chemate să asigure ordinea, fiind sdruncinată şi înlocuită prin aceea a miliţiilor de partid, toate elementele anarhice care caută să tulbure viaţa, statului au ridicat iarăşi cu îndrăzneală capul. E caracteristic că într’o ţară în care există armată, jandarmerie şi poliţie, o administraţie publică cum este acea a C. F. I.„ să fie silită, pentru a împiedica atentatele şi a asigura circulaţia trenurilor, să înarmeze propriul ei personal. Pe de altă parte această substituire a organelor legale printr’o formaţiune de partid cu caracter quasi-militar, duce deocamdată la o gravă nedumerire şi mâine cu siguranţă la o desăvârşită anarhie. In această privinţă nu putem să nu relevăm de pe acum faptul că prezenţa în capul oştirii ca ministru de război a aceleaşi persoane care este şi comandantul suprem al cetelor de voinici, constitue o insolită confuzie de atribuţiune, dacă nu şi o insultă adusă oştirei care a făcut fala tărei pe câmpurile de luptă. Pentru toate aceste consideraţiuni partidul naţional-liberal vine să facă, cu tot respectul, înaltei Regente un ultim şi foarte stăruitor apel ca să ia măsurile cuvenite spre a pune capăt situaţiei anormale ce tinde a se creta ş înalta Regentă are şi puţin ia şi datoria să împiedece ca viata publică si luptele dintre partide sa ajungă a lua un caracter atât de primejdios pentru liniştea tării. In cazul când, fie că Înalta Regenţă nu ar crede în gravitatea situatiunei pe care i-o semnalăm, fie, că nu ar fi în măsură să înlăture încercările primejdioase ale celor care au tocmai datoria să vegheze asupra intereselor statului, partidul naţional-liberal, atât de legat prin tot trecutul lui de viaţa acestei ţări, nu va putea sta nepăsător şi va fi nevoit — făcând apel la ţară — să ia el singur apărarea marilor interese de stat atât de grav primejduite. Ne dăm seamă de situaţiunea generală externă şi de grija ce toţi trebue să o aibă în perioada de consolidare a statului în care ne aflăm încă. Dar tocmai pentru a asigura această consolidare partidul naţional-liberal se socoteşte dator să facă acest suprem apel înaltei Regente şi să-i arate, cu toată îngrijorarea, consecinţele care în chip fatal pot decurge din îndrăzneaţă tentativă a guvernului de a pune forţa brutală la baza întregei noastre vieţi publice . 3 Ianuarie 1930. - Ţara plăteşte! Ne amintim de modul cum s’a discutat şi voiat legea Concordatului preventiv. I s’a părut d-lui Gr. Iunian, ministru de justiţie, că ar fi nevoie de-o astfel de lege. A făcut deci un proect, fără să ceară părerea celor interesaţi, l-a trecut prin consiliul de miniştri, care bineînţeles l-a găsit excelent şi apoi l-a impus Parlamentului. Discuţie, vot, promulgare,—acestea sunt simple formalităţi asupra cărora un guvern democrat nu întârzie prea mult. Zadarnic au protestat cercurile economice şi financiare arătând consecinţele dezastruoase ale acestei legiuiri. Zadarnic chiar ziarele prietene guvernului au arătat abuzurile la cari ea dă naştere. Proect«! s’a votat în forma propusă de d. Iunian şi s’a aplicat fără întârziere. Dar d. Iunian nu e nici financiar, nici economist. E un bun orator şi un mediocru jurist. Aceste calităţi nu-l îndreptăţeau să treacă atât de uşor peste obiecţiunile cercurilor financiare şi economice. De asemenea nu vedem cum consiliul de miniştri, in care se găseau specialişti ca d-nii Madgearu şi Aurel Vlad, n’a făcut nici o obiecţiune ci a găsit acest proect potrivit şi locului şi momentului ! Partidul liberal şi-a spus din primul moment opinia, arătând toate efectele dezastruoase ce le va avea legea d-lui Iunian asupra industriei, precum şi asupra creditului intern şi extern. Guvernul a voit totuşi să facă experienţa nenorocită, pe contul ţării, şi a făcut-o. Ce-a urmat se ştie. Comerţul şi industria cinstită au fost ameninţate în existenţa lor de concordatarii cari, înşelându-şi creditorii, puteau vinde cu mult mai eftin. Capitaliştii străini şi băncile, înşelate, au restrâns creditul. Dobânzile s-au mărit automat. In sfârşit cererile de concordat preventiv s’au înmulţit pe fiecare zi, însumând astăzi un total fantastic de 2.000.000.000 lei ! Acum de-abia specialistul domn Madgearu, care a aprobat proectul în consiliul rfer,5”iştii trezit că el e dezastros pentru creditul ţării. Şi astfel delegaţia economică a guvernului a hotărât ca, la viitoarea şedinţă, să invite şi pe d. Iunian, pentru a-i cere abrogarea legii sau modificarea totală. Iată soarta „reformelor” guvernului şi soarta ţării graţie acestor reforma Astăzi au fost sărăciţi sute de oameni şi s’a dat o grea lovitură creditului intern şi extern, tocmai de către guvernul care a promis că va spori acest credit. Nu-i nimic ! Guvernul experienţelor nenorocita va schimba legea ! Ce-l costă oare această bărbiterie pe contul ţării ? Cind îl trage la răspundere? Aceasta nu este însă a guverna ci 3 .biagra îu o ţară, a-i irosi avuţiile a-i înăbuşi forţa productivă şi puţin,ţa de organizare. Şi de aceia guvernul incapacităţii şi experienţelor nefaste trebue îndepartat de la cârmă, cât mai curând. Toate ştirile de la Haga, cele oficiale ca şi cele particulare, concordă să îndreptăţească o legitimă îngrijorare în opinia publică românească pentru soarta importantelor noastre interese, cari se tratează mai ales în culisele Conferinţei. Şedinţa oficială a Comisiunei reparaţiunilor orientale este sistematic amânată cu nădejdea că în tratările particulare se va putea ajunge la un acord între statele interesate. Acordul, însă, apare tot mai imposibil din cauza hotărâtei premeditate a delegaunei ungare, care crede să poată impune puterilor punctul ei de vedere. Ceia ce este mai interesant, e faptul că Anglia, Franţa şi chiar Italia s’au pus de acord asupra soluţiunii tranzacţionale pe chestiunea reparaţiilor ungare, şi, cu toate acestea, contele Bethlen, în dubla sa calitate de optant şi de prim-ministru maghiar, crede să poată rezista tuturor încercărilor de conciliaţiune. Nu cunoaştem amănuntele soluţiunei tranzacţionale a celor trei mari puteri şi de aceia nu ne-am putea pronunţa dacă ea satisface sau nu, în parte sau în total, dreptele revendicări ale aicei înţelegeri. Constatăm numai atitudinea calculat recalcitrantă a delegaţiunei ungare, ale cărei socoteli totuşi s’ar putea dovedi greşite până în cele din urmă. De altfel în ceia ce priveşte interesele României, — şi sunt cu deosebire importante cele cari se desbat în momentul acesta la Haga, — nu ne facem iluzii asupra soartei lor. Guvernul român de azi este guvernul tuturor concesiunilor faţă şi de marii aliaţi şi chiar de foştii inamici. Tratările cu Ungaria în chestiunea Optaniilor, cete de la Viena mai ales, reprezintă din acest punct de vedere un exemplu caracteristic al mentalităţei guvernului de la Bucureşti în relaţiile de tot felul cu străinătatea prietenă şi neprietenă. * Şi nu este vorba numai de Reparaţiile ungare. Problema aceasta a luat la Haga, în ultimele patruzeci şi opt de ore, o întorsătură care de aci înainte pune Ungaria în conflict mai ales cu cele trei mari puteri, cari şi-au luat sarcina unei mediaţiuni între delegaţia maghiară şi reprezentanţii Micei Înţelegeri la Conferinţă. Până acum rezistenţa ungară se manifesta mai ales faţă de Mica înţelegere şi de România în deosebi. De aci înainte pontele Bethlen are să-şi manifesteze mai întâi intransigenţa în tratative cu Anglia, Franţa şi chiar cu Italia amică şi aliată. Se pare chiar că până şi Italia a început să dea la Haga vădite semne de enervare faţă de atitudinea hotărât ostilă a contelui Bethlen, oricât de conciliante ar fi soluţiile tranzacţionale ce i se oferă. Dar, în afară de reparaţiile ungare cari la Haga interesează în egală măsură cele trei state componente ale Micei Înţelegeri, o telegramă de ori comunica ştirea, surprinzătoare pentru noi, că azi se va relua discuţia problemei bulgare şi anume a chestiunei bunurilor bulgare sechestrate în România şi a indemnizaţiei pretinsă pentru restituire. Cu alte cuvinte în tratativele de la Haga se leagă soluţionarea problemei reparaţiunilor bulgare de concesiuni ce se pretinde în schimb României. De altfel nici nu poate fi altul înţelesul telegramei de ori pentru cei dela noi, cari cunosc situaţiunea diferendului romăno-bulgar pe această chestiune. # In adevăr, potrivit armistiţiului general, suntem în drept să lichidăm bunurile foştilor, inamici, — prin urmare şi cele bulgare, — pentru a despăgubi dăunaţii noştri de război. E un procedeu pe care l-au aplicat toţi foştii noştri aliaţi în marele război. Noi întârziind cu această lichidare, guvernul bulgar ne-a oferit o indemnizaţie pentru restituirea acestor bunuri ca să evite astfel lichidarea forţată. In jurul acestei indemnizaţii s’au făcut tratative dela stat la stat, deoarece nici-un organ internaţional creiat de necesităţile lichidărei războiului nu avea calitatea să soluţioneze această problemă. Deşi până în prezent un acord nu a fost încă realizat între guvernele celor, două ţări, urmează sau să se procedeze la lichidarea forţată sau să reia tratativele întrerupte , între Sofia şi Bucureşti. In nici un caz însă, lichidarea bunurilor bulgare în România nu poate fi legată de problema reparaţiunilor bulgare, după cum lichidarea bunurilor germane în Anglia, spre pildă, nu a fost sub nici-o formă legată de reparaţiunile germane. Acesta e un fapt precis. In cazul acesta care este rostul tratativelor cari încep azi la Haga în jurul lichidărei bunurilor bulgare în România şi, mai ales, care este explicaţiunea legăturei ce se face între această lichidare şi acordul asupra reparaţiunilor bulgare? întrebarea aceasta nu are decât un singur răspuns: politica externă a guvernului român continuă să fie o politică de permanente concesiuni făcute străinâtăţei în dauna intereselor noastre cele mai de căpetenie. La Haga delegaţia română urmează pildele şi instrucţiunile de la Bucureşti. Trebue să se ştie însă, că aceasta nu este politica României, ci politica unui guvern, care nu are înţelegerea ţarei pe care o conduce şi reprezintă trecător. _ mmum&mmmmaammmsmmm Politica Externă — Politica României la Haga — ' -nsB MíiiMiyBirjiriTiiiri« .,PACEA Bandele de Voinici au dat un nou atac la Sibiu (Ziarele) ii O. KJE.SU IIANIU: — „In cer pac®, pe pământ bunăvoie“ 55... VOINICIE Suntem în cea mai fecundă şi mai ilustră eră a reorganizărei. La P. T. T. se pune rânduială şi se modernizează. Cu prilejul sărbătorilor, pentru a se înlesni factorilor încasarea bacşişurilor, s-au suprimat pentru câteva zile împărţirea scrisorilor. Cu chipul acesta publicul a primit scrisori expediate „loco“ după şease zile de întârziere. Telefoanele de asemeni se reorganizează. Acum o lună şi jumătate s-a „decis“ sporirea telefonului automat cu câteva sute de numere. Din ziua aceia sărmanii abonaţi nu mai isbutesc să capete „tonul“ ori să formeze un număr. De multe ori se scurge o jumătate de ceas şi enervarea rămâne tot fără împăcare. Reclamaţiile la „constructori“ sunt întâmpinate comic şi, în joc de o satisfacţie, ţi se răspunde că starea aceasta va... mai dura încă o lună sau două... Când îmi amintesc că astă vară, din camera hotelului unde locuiam la Sevilla, se putea obţine în cinci minute orice oraş din America latină, şi că audiţia era desăvârşită, nu pot decât să deplâng mania noastră de reorganizare şi de modernizare, până la distrugerea unei situaţiuni de fapt. Dar trenurile ? A fost deajuns să avem câteva zile de viscol, pentru ca circulaţia întregei reţele să se zăpăcească. Jumătate din garniturile de călători au fost suprimate, iar trenurile de marfă circulă cum dă Dumnezeu. Aglomeraţia călătorilor în gări şi asaltarea „personalelor“ sau „acceleratelor“ ne evocă zilele grele ale războiului. In schimb d. Vidrighin, marele reformator şi renovator al sistemului de salarizare ceferist, continuă zilnic să încurce lucrurile, să înjure birjăreşte şi să se îndoape cu teancuri, de hârtii albastre. Nu mai vorbim de reorganizările ministerelor... Serviciile complecţi lipsite de funcţionarii cu experienţă, au aspectul unor alcătuiri, chinezeşti. Nimeni nu mai cunoaşte tărăşenia treburilor, utilajul şi ruanui biurocratic. Cei mici, ajunşi in fruntea bucatelor n’au alt rost decât să se răzbune pe superiorii de eri, iar cei mari, cloncanii regimului, nu au vreme să rezolve chiar cele mai urgente lucruri, fiind ocupaţi cu încadrările sau retrogradările. Adevărata reorganizare însă se făptueşte la Poliţie. D. Subsecretar de stat D. R. Ioaniţescu, personal dezinteresat, se ocupă cu noua chiverniseală. Graţie concursului, d-sale, poliţia, „a doua magistratură a ţării“, a încăput pe mâini, mai abile şi’mai ’cu rate ca cele din trecut. Nenumăraţi fasificatori şi sperţari, înlăturaţi de regimurile trecute din slujbele publice, au dobândit încrederea personală a colaboratorului, d-lui Iuliu Maniu, şi astfel opera de ,,purificare“ a început» De ce ne mirăm î Graţie d-lui D. R. Ioaniţescu am aflat că chiar in sânul Consiliului de miniştri sălăşluesc „borfaşii“ de rând, de ce n-ar fi primiţi şi în poliţie, mai ales că sunt de-ai noştri... Mărturisim că logica d-lui Maniu e fără cusuri câtă vreme oameni cu „caziere“ pot ajunge, sub oblăduirea d-sale legalistă şi democratică, miniştri, cei ce n-ar putea fi puşi tocmai, şefii serviciilor poliţieneşti cărora altă dată le-au fost clienţi, un cuvânt mai mult deci că aceştia cunosc meseria. Dar nici d. Maniu personal nu se lasă mai prejos cu reorganizarea. Excelenţa sa şi-a rezervat un capitol de onoare: fascia „voinicilor“, a derbedeilor, bătăuşilor şi golanilor, cărora Ie va fi „craişor“, un fel de mică majestate cu aureolă blajistă. D. I. Maniu n’a avut „noroc“ să lupte in cursul războiului mondial, şi cum în sângele d-sale clocoteşte un entuziasm bătănos, ţine cu orice preţ să-şî ofere spectacolul napoleonian sub ipostaza unui războiu Civil. , De altminteri, „voinicii“ fac în fiecare zi repetiţie, la răscruci, în păduri, în bătătura cârciumei sau chiar sub coperişul autorităţilor. Ultimul act de temeritate voinicească a avut loc ori, cu prilejul recrutărei forţate de la Soc. „Soarele“. Se apropie sorocul alegerilor judeţene şi d. Maniu a voit să-şi asigure concursul oltenilor ambulanţi din Capitală. Cătănia cu sila n‘a mers însă în mijlocul acestor vrednici urmaşi de-ai pandurilor. Invenerare, focuri de revolver, invarteii de i»ată, şi solii d-lui Martin au sp&rit repedeputina, comuniqfând înfricoşaţi crăişorului. — Măria Ta blagistă, nu-i nimic de făcut cu Oltenii. Toţi au fost în războiu, printre ei nu-i nici un dezertor sau învârtit. Sunt mai voinici decât „voinicii“ noştri şi teamă nu-i că ăştia or să ne vie de hac! Şi Crăişorul a oftat adânc, apoi a rămas singur să cugete. In actualitate SE REOREAHIZEAZA! Ie modernizează! Suprimarea trenurilor Fără îndoială actualul directorgeneral al Căilor Ferate, d. Stan Vidrighin, plătit de contribuabilii acestei ţări cu cele mai fantastice salarii pe care şi le-ar fi putut cineva imagina, duce administraţia la dezorganizare, şi ţara la ruină. Este îndeobşte cunoscut că, civilizaţia şi progresul unei ţări, se măsoară după gradul de propăşire şi perfecţionare al căilor de comunicaţie. Cu cât mişcarea pe aceste căi de comunicaţie se face mai repede, mai uşor, mai comod şi mai ieftin, cu atât, afluenţa pe ea e mai mare, cu atât tranzacţiunile se realizează în condiţiuni mai potrivite unei desvoltări impuse de starea economică prosperă a unei ţări, şi cu atât şi realizările întreprinderei de transporturi, acomodate acestei stări de lucruri, sunt mai importante. Activitatea şi progresul unei întreprinderi se măsoară după gradul de mişcare şi animaţie, de viaţă, a acelei întreprinderi. Când încep să se închidă porţile unei fabrici când accesul organelor de mişcare, devine din ce în ce mai rar, atunci afacerea merge prost, şi se anunţă descurajarea, cu tot cortegiul ei de rezultate funeste. Mişcarea, activitatea, perfecţionarea, stimularea organelor de mişcare şi de producţiune, sânt singurele elemente cari dau viaţă şi fac ca o instituţiune să progre-SGZG. O administraţiune aşa de vastă ca a Căilor Ferate, în legătură cu economia, generală a ţarii, nu poate să fie condusă în afară de principiile universalmente cunoscute, prin măsuri meschine de cârpaci, prin măsuri simpliste cari nu pot să corespundă unei stări de civilizaţiune şi progres, şi cari nu pot să conducă decât la dezorganizarea complectă a acestei administraţiuni. , De câtăva vreme, de când actualul d. Stan Vidrighin, a fost aşezat în capul acestei vaste adimistraţiuni, d-sa o confundă cu administraţiunea modestei uzini de apă de la Timişoara, unde a putut suprima sau reduce, după bunul să îl plac, sau după cum ploua sau nu ploua, debitul de alimentare al consumatorilor. La Căile Ferate însă, aplicarea unui program de suprimări continui de trenuri, va duce ţara cu zece ani înapoi, şi va strica şi dezorganiza tot ceiace s’a putut realiza până acum cu atâtea sacrificii. Să ne explicăm. D-l Stan Vidrighin, prin sporirea conţină a taxelor de transporturi, prin suprimarea continuă şi îngrijitoare de trenuri, menţblând în acelaş timp în capul administratiunii, un aparat cnnovîrvr* ovti’om rlo nnmAVilS S*1 'îrt costisitor, începând cu d-sa, îndepărtează publicul de la folosinţa Cailor Ferate şi distruge materialul scos din circulaţie, care nu va mai putea fi întreţinut, în bune codiţiuni. Economia combustibilului de la trenurile suprimate nu poate compensa cota parte a cheltuelilor generale fixate, iar pagubele rezultate pentru public vor fi considerabile căci nu se va dispune decât de mijloace reduse de locomoţiune. Roadele aşa de nefaste, ale unei concepţiuni aşa de strimte, într’o administraţiune aşa de vastă, se vor vedea în curând, căci este fatal ca o întreprindere în care s’a investit un capial enorm, în clădiri, instalaţiuni şi maşini, să nu ajungă la ruină, dacă se vor lăsa nefolosite o mare parte din instalaţiunile şi maşinile de care dispune în astfel de mod, ca să aibă o producţiune maximă şi rentabilă. Conducătorul acelei întreprinderi nu are decât două mijloace pentru a face ca întreprinderile să nu se distrugă. Sau să folosească la maximum toate instalaţiunile de cari dispune spre a produce şi vinde cât mai mult pentru ca cheltuelile generale să fie repartizate la o producţie şi vânzare mai mare. Sau să-şi roducă cheltuelile generale la nivelul producţiunei sale. Dacă însă acea întreprindere în loc să urmeze aceste elementare noţiuni de economie politică, se apucă şi scoate din serviciu pe fiecare zi utilajul ce i se pare că nu produce în aparenţă destul, fără să pătrundă cauza neproducerii, va ajunge tocmai la rezultate contrare decât cele pe cari le urmăreşte, întrucât nu-i va rămâne în facţiune decât câteva maşini, a căror producţiune nu va putea să acopere nici măcar cheltuelile generale, de pură exploatare, necum să mai rămână pentru întreţinerea în bună stare a unor i instalaţiuni scoase din serviciu şi devenite prin aceasta neproductive. ' ' In cazul de faţă, credem că, dacă d. Stan Vidrighin ar fi făcut un calcul mai apropiat de realitate, şi dacă ar fi luat în consideraţie că, stricăciunile şi ruina unui material neexploatat, trag în balanţă mai mult decât aparentele economii în combustibilul pe care-l face prin suprimarea trenurilor, dacă ar fi avut în vedere că cheltuelile de întreţinere ale cărei, ale lucrărilor de artă, ale personalului, de mişcare şi control sunt aceleaşi, dacă d-sa nu suprimă şi salariile considerabile ale unora din jurul d-sale, începând întâi cud-sa, dacă (Continuare în pag. 2-a)