Viitorul, ianuarie 1931 (Anul 23, nr. 6873-6896)

1931-01-15 / nr. 6883

Anul al cSoua­zeci $i treilea No. 6883 4 Pagini 3 LEI EX. In TARA 6 LEI EX. In STRflltMTATE in tara Ud an — — 700 lei Șase luni------ 350 . Trei luni — — 200 . streinătate ------ 1400 lei In Un Sase luni — — 700 , Trei luni------ 400 . 80 REDACT!­A­­ ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUIHET No. fi | STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Admintraţia ilarului, Strada Poincare 17 şI la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. Joi 15 Ianuarie 1931 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. ill STRfllHSTfjTE SEMNE«, descompunere său, dovedind a fi susţinut cu mijloacele statului organizaţiile teroriste al diferitelor „gărzi“ contra cărora se iau astă­zi mă­suri judecătoreşti... Fostul ministru Aurel Vlad duce o campanie susţinută con­tra guvernului prin ziarul său „Solia Dreptăţei“.­­E frumos, nu-i aşa ! La congresul organizaţiei na­­ţional-ţărăniste dela Chişinău, toţi parlamentarii, — indiferent dacă ei erau partizanii d-lui Ste­re sau ai d-lui Halippa, — au criticat cu asprime actele şi pro­cedeele guvernului. Unii au pro­testat că bugetul s’a votat într’o noapte, fără studiul şi discuţiile necesare, cu desconsiderarea Ca­merei ; alţii au pus în evidenţă faptul că guvernul naţional-ţă­­rănesc nu a aplicat deloc progra­mul democratic pe care-l susţi­nuse în opoziţie, că n’a făcut ni­mic pentru ajutorarea agricultu­­rei, că duce o politică de risipă, etc. Nu e vorba aci de glasuri răsleţe de majoritari nemulţu­miţi, ci de toţi parlamentarii ba­­sarabeni, fără excepţie. Mai sunt câte­va zile până la deschiderea Parlamentului. Dacă disensiunile şi protestările cari se articulează contra guvernului în întruniri şi congrese regiona­le, de către membrii majorităţi­lor naţional-ţărăniste, se vor ma­nifesta şi în Cameră, atunci nu mai poate exista o conlucrare în­tre Parlament şi guvern şi demi­sia se impune. Nu ştim dacă lucrurile vor mer­ge până acolo, dar ceea ce ştim, şi ceea ce vede întreaga opinie pu­blică, este că semnele de descom­punere a regimului naţional-ţă­­rănesc sunt neîndoioase, vădite, certe. Un partid dezbinat, ros de un şi ambiţii, dezorientat asupra sa­Niciodată, chiar în primei© tim­puri al© fuziunei, partidul naţio­­nal-ţăranesc n’a fost un organism politic unitar, stăpânit de aceiaşi ideologi©, ca un program politic bine definit. El n’a fost animat de acea solidaritate şi comunitate de vederi cari fac tăria partide­lor utile ţarei. Aşa se şi explică lipsa de orien­tare şi confuziunea cari au ca­racterizat opera legislativă a gu­vernelor naţional-ţărăniste. Dife­riţi miniştri au prezentat legi is­­vorâte din concepţii personale, cari nu erau însă împărtăşite de colegii lor, iar majorităţile par­lamentare au fost vecinie despăr­ţite în grupuri regionale, fără să formeze un tot închegat. Nicio­dată n’au domnit armonie şi înţe­legere între naţionalii ardeleni şi ţărănişti, şi echilibrul faimosu­lui „raport de forţe“ a fost greu de menţinut. La cea mai neînsemnată schm­­bare a formaţiei guvernului, până şi pentru fixarea interima­tului unui departament, au e­­xistat fricţiuni, discuţii intermi­­nabile, rivalităţi şi certuri, — şi numai teama de a nu cădea în o­­poziţie a împiedicat taberele ad­verse să nu facă să isbucnească în public discordia şi scandalul. De la plecarea în streinătate a d-lui Maniu şi odată cu formarea guvernului provizoriu al d-lui Mironescu, procesul acesta de de­scompunere al partidului naţio­­nal-ţărănesc s’a accentuat. Fostul ministru de interne Va­­ida şi amicii săi ardeleni boico­­tează lucrările parlamentare, şi stau la Cluj într’o atitudine sem­nificativ de ostilă la adresa gu­­­vernului, căruia d-l Vaida îi tri­mite, din când în când telegrame de protestare, — cum a fost în cazul demitere! d-lui Vidrighin. In schimb actualul ministru de interne d-l Mihalache, ordonă an luţiilor, ce trebuesc aduse pro­chete administrative cari dau pe­oblemelor grele la ordinea zilei, faţă lucruri cu adevărat compro- [nu poate face față situațiunei mițătoare pentru predecesorul dificile prin cari trece țara. NOTE TREI INITIALE SI O DOVADA DE CIVILIZATIE Ziarele au anunţat că zilele tre­cute o veche societate isvorătă din gânduri bune şi într'un timp când greutăţile vieţei nu răpise omului libertatea de a face poezii, socie­tatea S. P. A. şi-a ţinut şedinţa finală. Tot e bine că publicul află de e­­xistenţa unei societăţi, pe care nu e om cu adevărat civilisat, care sa nu-i dorească propăşirea, adică, să nu dorească protejarea, animalelor. Desigur această hipofilie, această preocupare de­ a îngriji de fraţii noştri mai mici s-a potrivit cu u­­şurinţă „spiritelor“ ef­tine. Şi cri­ticilor făcute după tipic. E uşor desigur a ridiculiza pe oamenii a­­ceia care şi luata violenţă pentru viaţă, găsesc in inima lor loc şi sentimentului de milă, sentimentu­lui de blândeţe faţa de animale. Când oamenii se sfâşie între ei pentru onoruri, ori bani, nu este par’că ceva anormal prezenţa unor spirite desinteresate care să aibă milă de bietele animale ? Totuş pentru frumuseţea senti­mentului în sine ridiculiza­rea u­­şoară ar trebui să înceteze. Dar noi credem şi altceva: sufletul care nu reacţionează la suferinţa ani­malului, cine trece indiferent, pe, lângă calul bătut până la sânge de nemilosul vizitiu, pe cine nu-l în­duioşează câinele, bolnav, flămând, acela greu va simpatiza, cu dure­rea omenească. Glasul durerei este acelaş, fără graniţe zoologice. De altfel, iubirea de animale — fără exageraţii bolnăvicioase —, îngrijirea lor ca fiinţe ce sufer, ■este şi un fel de barometru al civi­lizaţiei. Numai popoarele necivili­zate — când nu adoră animalele,­­din spirit religios — nu înţeleg da­toria milei faţă de ele. ..Hengherii“ cari prind sălbatec câinii de­ pe străzi. Jocul“ care consistă în a lega de coada unui­ câine tinichele, pentru a-l face să moară fugind; bătaia cailor, cu bice prevăzute cu cuie, vom conveni că sunt­ procedee cari nu cadrează cu civilizația, și-a •£••• ' PETRONIUS » —---------------------------------------­ UN GUVERN de concentrare In Spania? REGELE ALFONS XIII Din Madrid au sosit ştiri după cum­ regele Alfons XIII ar vroi să con­­stitue un guvern naţional de con­centrare monarhistă Şi că din a­­cest motiv ar fi iminentă o criză a actualului guvern. Noul guvern ar avea misiunea de a amâna alege­rile parlamentare anunțate de gu­vernul Berenguer. ECOURI . Franţa se află foarte numeroşi polonezi, în special muncitori. Unele oraşe din Franţa, în care se află mai multe mii de locuitori străini, 85—90 la sută sunt polonezi. Majori­tatea populaţiei din aceste oraşe vor­beşte limba poloneză. Meseriile şi comerţul în aceste oraşe şi în satele învecinate sunt în mâinile polonezi­lor cari îşi au învăţători şi preoţi po­lonezi. In bazinurile carbonifere fran­ceze, în magazinele, cafenelele şi re­staurantele din aceste regiuni se vor­beşte în limba poloneză. In comunele Mericourt, Auby, Hersin Coupigny, Calonne-Ricouart, e±c, se aud de săr­bători]^ de Crăciun şi Anul nou, cân 'QăiuWpc căi­ posibil aceste ma-[ tece religioase poloneze. Viaţa ma­­nifestaţiuni degradante, se pare că­ ţională şi socială, a polonezilor din nu face rău... decât numai celor ce voesc să rămână în sfera barba­riei, şi a educaţiei, proaste. Iată de ce scoţând iubirea de a­­nimale din exageraţiile bolnăvi­cioase ale unora, ea trebue să ră­mână ca un desiderat lăudabil al unei educaţii mai compresive decât cea din trecut. Iar societăţii Pro­tecţiei animalelor nu-i putem, dori decât o cât mai vie acţiune şi­ o cât mai consolidată existenţă. P­entru anul acesta comuna Pra­­ga a prevăzut în buget 40 mi­lioane cor. ceh, pentru îmbună­tăţirea comunicaţiilor din intenorul oraşului. Se vor repara străzile şi se vor asfalta străzi noui. Se va desvol­ta reţeaua liniilor electrice, etc. Co­muna Praga studiază în prezent pla­nul realizării unui metropolitan. In această privinţă s’a deschis o anche­tă printre specialişti. Praga se află pe un loc­ deluros şi stâncos, aşa că săparea de tuneluri şi crearea de linii subterane ar fi o întreprindere foarte sostttitoare . Franța este foarte vie. In Franța tră­­esc peste 1 milion 600 mii polonezi. „Normalizarea în sărăcie” IEFIUL GUVERNULUI:­­ Dragă POTARCA, f­9 interzic ca să le mai fnctras. Someuței socotesc prezenta la un minister drept o sfidare a mizeriei... La Ministerul de Finanţe Cheia de boltă a situaţiei actuale, este ministerul de finanţe. Impozitele se pot mări sau micşora, veniturile şi cheltuelile pot varia, legile fiscale pot fi mai severe sau mai îngăduitoare, măsu­rile financiare mai potrivite sau mai puţin conforme cu nevoile de azi. Dacă însă ministerul de finanţe prezintă o organizaţie solidă, atât în administraţia centrală cât şi în serviciile exterioare, dacă diver­sele direcţii sunt conduse de oa­meni competenţi, dacă la admini­straţiile financiare, la percepţii şi la vămi s-au pus conducători cin­stiţi, experimentaţi şi muncitori,­ toate schimbările nu vor putea a­­vea repercusiuni rele asupra finan­ţelor publice. Ministerul de finanţe, funcţionând ca un regulator exact şi matematic al banului public, va putea totdeauna să găsească soluţii şi să le aplice repede, de câte ori ar fi pus în faţa unei situaţiuni nepre­văzute, care ar tulbura buna ordine financiară. Partidul naţional-liberal, convins de aceste adevăruri, a păşit la reor­ganizarea ministerului de finanţe încă mai înainte de­ a alcătui marile reforme, graţie cărora zece ani am avut bugete echilibrate. Această reorganizare s’a făcut avându-se în vedere că legile şi regulamentele fără oameni, se nasc moarte şi că, mai ales când e vorba de banul deosebită grijă şi avându-se în ve-1 etoare, legându-şi numele de o­ci­­dere cinstea şi experienţa ce­ au de­ l tuaţie nenorocită, ce va fi o amin­­vedit-o în trezitul lor. Astfel, la venirea la cârmă, regu­tire urâtă pentru toţi acei cari au cunoscut-o Azi impozitele se plătesc în mare parte nu percepţiei ci perceptorilor. Contribuabilii perfect cinstiţi sunt siliţi de frica şicanelor, să recurgă la transacţii cu oamenii regimului, puşi în­­aceste slujbe de încredere. La vămi acelaş lucru: unele par arendate iar contrabandiştii n’au nici un control. La fabricile de spirt clandestinismul e în floare. Ceea ce se plăteşte Statului e nimic faţă de ceea ce încasează anumiţi intere­saţi. Iată pentru ce în faţa caseriilor publice­ se face coadă iar salariile, cu toată curba de sacrificiu, se plă­tesc cu luni de zile întârziere. Iată pentru ce în ajunul sărbătorilor s’au dat la casieria centrală chitan­ţe, în loc de bani. Iată pentru ce sălile ministerului de finanţe for­fotesc de misiţi cari, în loc să fie daţi afară cu biciul, sunt pof­tiţi în confortabile fotolii şi au conciliabule cu puternicii zilei. Iată pentru ce pretutindeni domneşte descurajarea şi lenea­­mul actual a găsit un minister de finanţe ce funcţiona normal şi îşi îndeplinea îndatoririle în mod co­­rect. Din nenorocire năravuri poli­ticianiste au făcut ca titularii ace­stui departament să nu înţeleagă gregala imensă ce-o fac, căutând sub diverse pretexte, să înlăture pe oamenii cari erau inima şi mintea acestui vast şi important organism,­­ înlocuindu-i cu partizani politici. Azi, după doi ani, atât în admi­nistraţia centrală cât şi în servi­ciile exterioare nu mai găseşti nici unul dintre vechii conducători. In schimb găseşti oameni cari au fost înaintaţi de câte două-trei or­i în­tr’un an, prin intervenţii politicia­niste, găseşti alţii cari au sărit câte două-trei grade interesând anu­miţi politiciani veroşi la această o­­peraţie, găseşti alţii cari au reu­şit să devină şefi de percepţii sau de vămi, fără a avea pregăti­rea şi corectitudinea cerută în ase­menea posturi de încredere. De aceea nepriceperea, necinstea şi le­nea sunt încurajate larg de con­ducătorii politici ai acestui mini­ster, care nu-şi dau seamă că lup­tând împotriva funcţionarilor de carieră şi cu simţul răspunderei, public, oamenii trebuesc aleşi cu­m şi-au tăiat singuri craca de sub pi­ ­ Comisiunea Europeană şi GURILE DUNĂRII Publicul nostru îşi reaminteşte, cu cât interes am urmărit lucră­rile care se execută la gurile Du­nării de către Comisiunea Euro­peană şi a sarcinilor impuse de dânsa navigatorilor, în vederea a­­coperirii costului acelor lucrări, şi a funcţionării unui aparat con­siderabil administrativ. Deoarece de la rezultatele ce se vor dobândi, prin executarea ace­lor lucrări, depinde posibilitatea accesului, bastimentelor de mare d in Dunăre, şi prin aceasta facili­tarea exportului produselor noa­stre naţionale, este de mare im­portanţă să dăm toată atenţiunea necesară, acestor rezultate. Ne aducem aminte când, ime­diat după­ război, accesul basti­mentelor şi fluviu, făcăndu-se cu multă greutate, cât de mult a su­ferit comerţul şi economia ţării, rrecurgându-se la sfaturile celor mai de seamă specialişti ai ţărilor reprezintate în Comisiune, aceştia au prescris anumite lucrări, prin care să se poată îmbunătăţi situa­­ţiunea, pentru un timp oarecare. O parte din aceste lucrări, şi a­nume prelungirea în mare a unor diguri, pe 3 kilometri lungime, sunt terminate. Grafiie lor, s’a pu­tut realiza îmbunătăţiri aprecia­bile, spre onoarea inginerilor cari au­­ conceput asemenea lucrări Specificăm că din această comi­siune de technicieni a făcut parte şi inginerul român d-l Gh. Popescu, profesorul nostru de navigaţie de la Şcoala Politechnică, căruia se datorește stabilirea tipului de di­guri cari au fost executate. *■ Din nenorocire însă, Comisiunea Europeană nu a executat ansamblul lucrărilor propuse, din care cauză gura canalului dinspre mare, se gă­seşte însă sub pericolul depozite­lor împinse de brațul Kiliei, numit Staroe-Stambul, braţ care trebuia închis, încă din 1022, după, sfatu­rile inginerilor consultanţi. ’Acest pericol este constatat chiar, de către d-l inginer şef al Comi­­siunei Europene a Dunării, care în raportul său din 1 Octombrie 1930, I aduce la cunoştinţa Comi­siunii, cerăndu-i ca de urgenţă să aprobe închiderea braţului în che­stiune. Raportul d-lui inginer al Comi­­siunii conţine observaţiuni, nu în­destul de asigurătoare pentru vii­torul gurei noului canal executat cu atâtea cheltueli. Intr’adevăr, d-sa arată că deşi cantităţile de depozite, transpor­tate de Dunăre, au fost slabe, gra­ţie unei situaţiuni favorabile a creşterilor apelor totuş linia con­turului adâncimelor defavorabile dela gura Sulinei, avansează în mod sensibil. Făcând o comparaţiune cu feno­menele constatate în 1926, se teme ca să nu se formeze o nouă bară la gura noului canal şi în conse­cinţă, altă prelungire a digurilor să fie necesară. La această posibilitate, adăugân­­du-se şi pericolul înaintării nisi­purilor, împinse de braţul Staroe- Stambul, rezultă că situaţiunea şi acum, ca şi înainte de executarea lucrărilor, prezintă o mare nesi­guranţă. *• Noi am prevăzut şi­ am atras a­­tenţiunea celor di drept asupra a­­cestei eventualităţi, şi de aceea gă­sim că îngrijorarea d-lui inginer al Comisiunii este serioasă şi ju­stificată. In faţa unei astfel de eventuali­tăţi, d-l inginer, in fine se con­vinge şi d-sa de ceea ce încă de mult specialistul nostru era con­vins, atunci când prin conferin­ţele pe cari le-a desvoltat sfătuia ca, cu un moment mai de grabă, să se înceapă studiile braţului Sf. Gheorghe, pe care întrevedea d-sa viitorul navigaţiunii la gurile Du­nării, prin construcţiunea unui canal artificial între acest braţ şi Marea Neagră, ceea ce rezolva defi­nitiv problema gurilor. Dum Am­ir Astăzi şi d-l inginer şef al Comi­­siunii Europene, speriat de even­tualitatea obstruării gurii noului canal, arată Comisiunii că forţat va trebui să se întrevadă navigabi­­litatea braţului Sf. Gheorghe, care şi azi a rămas tot cel mai favora­bil, după cum era chiar la 1856. D-l inginer al Comisiunii­ are toată dreptatea să fie prevăzător şi să se alăture propunerilor fă­cute, de mult, de către d-l inginer general Gh. Popescu. Pentru a se preîntâmpina o even­tualitate nenorocită și a se putea lua măsuri la timp, în vederea sta­bilirii în mod definitiv a soluțiu­­nii celei mai convenabile, din punct de vedere technic, fostul guvern pusese la dispoziția serviciilor noastre speciale, anumite credite pentru studiile ce necesitează re­gimurile braţelor din Delta Du­nării. Credem a şti că mare­ parte din aceste studii sunt făcute; nu ştim însă dacă, sub noul regim al neno­rocitelor regii autonome, se vor fi continuat studiile şi chestiune, spre a­ se putea pune la­ dispoziţia specialiştilor consultanţi ai Comi­siunii Europene, cari să se poată pronunţa asupra, soluţiunii defi­nitive, permiţând astfel începerea lucrărilor cerute chiar de ingine­rul rezident al C. E. D. Mai ştim că Comisiunea­ a chel­tuit, şi dânsa multe milioane, plă­tite inginerului Vidraşcu, spre a face studiile necesare de care are nevoie, nu ştim însă ce soartă vor fi avut aceste cheltueli. Faţă de constatările însăşi ale organelor Comisiunii, este de nea­părată trebuinţă ca să se concen­treze studiile ce vor fi fost făcute şi cu un moment mai de­vreme să se soluţioneze această chestiune, spre a nu ne găsi surprinși, la un moment dat, cu gurile Dunării inaccesibile vapoarelor, după cum se întâmplase în anii trecuţi. ------------------------------------­ * Cu prilejul funeraliilor mareşa­lului ,Toffre, publicul parizian a admirat cu un deosebit entuziasm splendida defilare a detaşamentu­lui de soldaţi englezi. Se cunosc condiţiile în care Ma­rea Britanie îşi recrutează armata, situaţia morală şi materială a vo­luntarilor, precum şi perspectivele care se oferă acelora care vor să se destine carierei militare. Oricât de atrăgătoare ar fi ofer­tele care se fac tinerilor pentru a-i convinge să se angajeze în o­­ştire, Anglia duce lipsă de sol­daţi, înscrierile de voluntari sunt cu mult inferioare necesităţilor marelui imperiu. Faptul este cu atât mai ciudat, cu cât numărul şomeurilor este în creştere, atingând aproape cifra de două milioane şi jumătate. Lo­gic ar fi ca tineretul fără între­buinţare în mine sau fabrici, să-şi caute un rost sub drapel, mai ales că plata voluntarilor e mai mult de­cât apreciabilă, echipamentul e impunător, iar confortul instala­ţiei mai presus de orice critică. Explicaţia e uşoară. Viaţa şo­meurilor englezi e departe de­ a fi atât de jalnică, precum se silesc ziarele de stânga să o prezinte. Pentru lucrătorul britanic, şo­majul este indirect o continuare a profesiunei. Statul îi plăteşte cu regularitate un coeficient însem­nat din retribuţia pe care i-o a­­chita fabrica sau mina, fără să-i ceară în schimb nici o obligaţie. Ziarele conservatoare numesc a­­ceastă plată, prima pentru lene, care satisface în mare parte ne­voile lucrătorului, aşa că nu-l a­­trage nici chiar oferta angajamen­tului militar, unde e retribuit re­geşte. Bineînţeles nu e vorba de lu­crătorul în vârstă, familist, cu ve­chime în uzină, unde a fost prefe­rat, ci de cel tânăr şi liber de obligaţii sociale. Anglia simte aceiaş lipsă în ceea ce priveşte lucrătorii agri­coli, meserie care deopotrivă le repugnă şomerilor. Socoteala e simplă. Ca şome­r, lucrătorul cu trei copii primeşte o primă de 198 franci pe săptă­mână, fără să fie obligat a presta cea mai uşoară muncă, pe câtă vreme dacă ar fi angajat la o fer­mă, n’ar primi regulat de­cât 218 franci. Diferenţa de 20 de franci nu-l poate atrage, nici imbra la lucru. Şomajul costă până acum pe Anglia formidabila sumă de 350 mi­liarde de lei. Partea statului se cifrează la suma de 200 milioane de lei pe săptămână. Germanii au adoptat o tactică contrarie. Sacrificiile statului pen­tru şomeuri, vor trebui răscum­părate printr’o... sporire a produc­ţiei. Ministerul de finanţe al Reichu-­lui, constatând că budgetul anual al şomajului s’a ridicat la formi­dabila sumă de 120 miliarde lei, preconizează un remediu de un in­teres patriotic. Şomeurii vor fi trimişi la lucru, în uzinele şi fabricele designate de stat, unde vor produce articole de export. Această supraproducţie va sluji unei colosale ofensive comerciale a Reichului, care va lăsa cu mult pe jos „dumpingul“ sovietic. Paralel cu această intensificare industrială şi comercială, diploma­ţia germană va pregăti succese na­ţionale, fie pe terenul planului Young, fie pe cel al dezarmărei. Dobândind dezarmarea vecinilor, izbutind să reducă cotele din des­păgubiri cuvenite acestora, Germ­a­nia îşi va putea restabili echilibrul intern, şi indirect să joace un rol efectiv în echilibrul mondial. IN ACTUALITATE Ciudăţeniile şomajului (Continuarea în pag. 24 a) ?! Gimnaziul din Traiskirchen Institutul, pe care l-am văzut eu, e într’un foarte mic orăşel de lângă Viena, cale de 50 minute cu trenul electric, în aşa zisul Trais­­kirchen. E un gimnaziu real, cu 370 de elevi, din tot cuprinsul A­­ustriei. Copiii săraci şi buni sunt întreţinuţi de şcoală , haine, în­călţăminte, cărţi, rechizite, totul li se pune la dispoziţie de şcoală. Ceilalţi elevi plătesc o taxă anu­ală, ce variază cu situaţia mate­rială a părinţilor, situaţie, care se constată foarte exact. Variaţiile, pe care le suferă această situaţie materială, în plus sau în minus, se resfrâng imediat şi asupra ta­xelor. Admiterea elevilor se face prin concurs, şi concurenţa e foarte mare. Se înscriu mii de copii, pen­tru 60 locuri vacante în clasa I in fiecare din cele 6 şcoli. Repetenta nu se admite în aceste institute de educaţie. Cine n’a promovat, pă­răseşte îndată­ şcoala, putând să urmeze alta, în condiţiile ei spe­cifice, sau să se îndrumeze spre o ocupaţie manuală. De la început te impresionează decoraţia estetică a coridoarelor şcoalei, inundate de desene de ale elevilor, executate cu multă artă: gravuri în lemn, în linoleum, a­­quarele, pictură în ulei în legă­tură cu domenii tratate în învă­ţământ. Pe pereţii claselor elevii pictează, după puterea vârstei şi a talentului, scene diferite din po­veştile populare, din legende­le­­locale ori în legătură cu obiceiuri actuale, scene din istoria patriei, etc. Cum se predă învăţământul Numărul elevilor pe clase e de 30—35 cel mult. învăţământul ape­lează în rândul întâi la puterea de judecată a copiilor, căutând să desvolte în ei pornirea către pro­pria activitate a spiritului. Am vă-Tuî lecţiuni, în cari elevii înşişi derea trecerii absolvenţei şi a in­trării în studii universitare; ea urmăreşte un scop în aperenţă mai modest, dar care în fond e cel ma înalt, ce se poate urmări: să for­­meze oameni, cari, în orice cariere s’ar angaja, intelectuale sau pro­fesionale, înalte sau modeste, să rămână pe toată viaţa loc cu inte­resul curiozităţii intelectuale, cu sete de ştiinţă pentru plăcerea pro­prie de a şti. Acesta e scopul pe li­nia culturii intelectuale. îndemnurile artistice Pe linia culturii estetice se ur­măreşte nu formarea de artişti, ci, tot aşa, de oameni iubitori de frumos, iubitori de ambianţă este­tică, şi cari să fie îndemnaţi în viaţa lor familiară şi gospodărea­scă, să adaoge zilnic câte ceva fru­mos, ieşit din mâinile lor, în un­gherele locuinţei. Aşa se expri­ă cu modestie, directorul Dr Las­­smann, conducând­u-mă în atelie­rele de lucrări manuale şi artisti­ce. Dar, ceea ce vedeam m­­ă con­strângea să-i spun, şi totuşi e altă curată ce realizează aici copiii d-voastră, sunt artişti în toată pu­terea vorbei. îndemnurile artistice se exercită la un număr foarte mare de lu­crări: modelaj, scul­ptură în lemn, în piatră, fierărie artistică, şi practică, tâmplărie artistică şi practică, pictură pe sticlă, pe pân­ză fresco pe zidurile claselor, de­sen în peniţă, gravuri în lemn, în linoleum, tăeturi în hârtie colo­rată, de o minuţiozitate uimitoare, litografie, etc. Vreo 16-17 domenii de activitate artistică, şi practică totodată. Principiul metodic lr ca elevii să nu lucreze după modele de imitat ci din imaginaţie , în le- ' gătură cu temele lecţiunilor, cu intuiţiile câştigate în numeroasele plimbări şi excursiuni ce fac, şî în multele vizite de expoziţii ar­tistice, copiii îşi imaginează ta­bloul ce vor să creeze, îl schiţează, apoi desvoltă schiţa, şi realizează în urmă­ opera în materialul ales: lemn, piatră, pânză, linoleum, etc. Rolul profesorului Profesorul nu face decât să asiste pe copii în operele lor, să-i încu­rajeze, să le dea sfaturi, şi să-i în­ m ALTE TARI INSTITUTELE de EDUCATIE ale Bondului Austriac de i. NiSIPEANU profesor In localurile fostelor şcoale mi- îşi pun unii altora întrebări a­­litare de cădeţi, ministerul de in- (­supra_ unor probleme, ^ profesorul I .1* . 1 Tî___ \ ii ai q rrrtfurtonrl n lrnm?n rlnn­-f ai­ 11 -»-«-»in o­­strucţie al Republicii Austriei a înfiinţat nişte şcoale secundare cu internat, numite Bundeserzie­hungsanstalten. Sunt 6 astfel de institute de educaţie. însuşi nu­mele lor arată, că se accentuiază în aceste şcoale nu cultura inte­lectuală, îngrămădirea cunoştin­ţelor în memorie şi pregătirea­­ pentru examene, ci educaţia sufle­­­­tului. Am vizitat un astfel de in­stitut de educaţie, acum câteva zile, şi pot să spun, fără nici o nefăcând altceva decât să urmă­rească discuţia elevilor, şi să im­tervină numai acolo, unde e nevo­ de adaose explicative, cari lipsesc în răspunsurile copiilor, sau să îndrepte lacunele întrebărilor, pe care ei şi le adresează. Discuţia se desfăşoară într’o atmosferă de cald interes şi de voioasă serio­zitate. E sigur că nu se mai pot uita soluţiile unor probleme, din ştiinţă sau din artă, pe cari copiii înşişi le formulează şi le discută. De altfel, scopul şcoalei nu e să teamă de exagerare, că tot ceea ce bine ar fi crezut vreodată să ajun­s am văzut acolo e pur şi simplu e-'im nmei,­­scopm şcoalei nu e sa gem aici numai după doi ani de gu- moţionant de frumos. întrebuinţez Ipregatească elevi învăţaţi, în ve-Ternare „democrată" î » căci nu mai sunt tânăr şi nu mi-ar sta poate bine un astfel de entu­ziasm, ci cu cea mai serioasă cam­tărire a greutăţii cuvintelor, ros­­tite de un om, care a mai văzut Im cruri frumoase în domeniul şcolar şi în alte părţi, şi mai de mult, înainte de răsboiu, şi care, deci, nu e la prima impresie.

Next