Viitorul, ianuarie 1931 (Anul 23, nr. 6873-6896)
1931-01-15 / nr. 6883
Anul al cSouazeci $i treilea No. 6883 4 Pagini 3 LEI EX. In TARA 6 LEI EX. In STRflltMTATE in tara Ud an — — 700 lei Șase luni------ 350 . Trei luni — — 200 . streinătate ------ 1400 lei In Un Sase luni — — 700 , Trei luni------ 400 . 80 REDACT!A ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUIHET No. fi | STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Admintraţia ilarului, Strada Poincare 17 şI la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. Joi 15 Ianuarie 1931 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. ill STRfllHSTfjTE SEMNE«, descompunere său, dovedind a fi susţinut cu mijloacele statului organizaţiile teroriste al diferitelor „gărzi“ contra cărora se iau astăzi măsuri judecătoreşti... Fostul ministru Aurel Vlad duce o campanie susţinută contra guvernului prin ziarul său „Solia Dreptăţei“.E frumos, nu-i aşa ! La congresul organizaţiei naţional-ţărăniste dela Chişinău, toţi parlamentarii, — indiferent dacă ei erau partizanii d-lui Stere sau ai d-lui Halippa, — au criticat cu asprime actele şi procedeele guvernului. Unii au protestat că bugetul s’a votat într’o noapte, fără studiul şi discuţiile necesare, cu desconsiderarea Camerei ; alţii au pus în evidenţă faptul că guvernul naţional-ţărănesc nu a aplicat deloc programul democratic pe care-l susţinuse în opoziţie, că n’a făcut nimic pentru ajutorarea agriculturei, că duce o politică de risipă, etc. Nu e vorba aci de glasuri răsleţe de majoritari nemulţumiţi, ci de toţi parlamentarii basarabeni, fără excepţie. Mai sunt câteva zile până la deschiderea Parlamentului. Dacă disensiunile şi protestările cari se articulează contra guvernului în întruniri şi congrese regionale, de către membrii majorităţilor naţional-ţărăniste, se vor manifesta şi în Cameră, atunci nu mai poate exista o conlucrare între Parlament şi guvern şi demisia se impune. Nu ştim dacă lucrurile vor merge până acolo, dar ceea ce ştim, şi ceea ce vede întreaga opinie publică, este că semnele de descompunere a regimului naţional-ţărănesc sunt neîndoioase, vădite, certe. Un partid dezbinat, ros de un şi ambiţii, dezorientat asupra saNiciodată, chiar în primei© timpuri al© fuziunei, partidul naţional-ţăranesc n’a fost un organism politic unitar, stăpânit de aceiaşi ideologi©, ca un program politic bine definit. El n’a fost animat de acea solidaritate şi comunitate de vederi cari fac tăria partidelor utile ţarei. Aşa se şi explică lipsa de orientare şi confuziunea cari au caracterizat opera legislativă a guvernelor naţional-ţărăniste. Diferiţi miniştri au prezentat legi isvorâte din concepţii personale, cari nu erau însă împărtăşite de colegii lor, iar majorităţile parlamentare au fost vecinie despărţite în grupuri regionale, fără să formeze un tot închegat. Niciodată n’au domnit armonie şi înţelegere între naţionalii ardeleni şi ţărănişti, şi echilibrul faimosului „raport de forţe“ a fost greu de menţinut. La cea mai neînsemnată schmbare a formaţiei guvernului, până şi pentru fixarea interimatului unui departament, au existat fricţiuni, discuţii interminabile, rivalităţi şi certuri, — şi numai teama de a nu cădea în opoziţie a împiedicat taberele adverse să nu facă să isbucnească în public discordia şi scandalul. De la plecarea în streinătate a d-lui Maniu şi odată cu formarea guvernului provizoriu al d-lui Mironescu, procesul acesta de descompunere al partidului naţional-ţărănesc s’a accentuat. Fostul ministru de interne Vaida şi amicii săi ardeleni boicotează lucrările parlamentare, şi stau la Cluj într’o atitudine semnificativ de ostilă la adresa guvernului, căruia d-l Vaida îi trimite, din când în când telegrame de protestare, — cum a fost în cazul demitere! d-lui Vidrighin. In schimb actualul ministru de interne d-l Mihalache, ordonă an luţiilor, ce trebuesc aduse prochete administrative cari dau peoblemelor grele la ordinea zilei, faţă lucruri cu adevărat compro- [nu poate face față situațiunei mițătoare pentru predecesorul dificile prin cari trece țara. NOTE TREI INITIALE SI O DOVADA DE CIVILIZATIE Ziarele au anunţat că zilele trecute o veche societate isvorătă din gânduri bune şi într'un timp când greutăţile vieţei nu răpise omului libertatea de a face poezii, societatea S. P. A. şi-a ţinut şedinţa finală. Tot e bine că publicul află de existenţa unei societăţi, pe care nu e om cu adevărat civilisat, care sa nu-i dorească propăşirea, adică, să nu dorească protejarea, animalelor. Desigur această hipofilie, această preocupare de a îngriji de fraţii noştri mai mici s-a potrivit cu uşurinţă „spiritelor“ eftine. Şi criticilor făcute după tipic. E uşor desigur a ridiculiza pe oamenii aceia care şi luata violenţă pentru viaţă, găsesc in inima lor loc şi sentimentului de milă, sentimentului de blândeţe faţa de animale. Când oamenii se sfâşie între ei pentru onoruri, ori bani, nu este par’că ceva anormal prezenţa unor spirite desinteresate care să aibă milă de bietele animale ? Totuş pentru frumuseţea sentimentului în sine ridiculizarea uşoară ar trebui să înceteze. Dar noi credem şi altceva: sufletul care nu reacţionează la suferinţa animalului, cine trece indiferent, pe, lângă calul bătut până la sânge de nemilosul vizitiu, pe cine nu-l înduioşează câinele, bolnav, flămând, acela greu va simpatiza, cu durerea omenească. Glasul durerei este acelaş, fără graniţe zoologice. De altfel, iubirea de animale — fără exageraţii bolnăvicioase —, îngrijirea lor ca fiinţe ce sufer, ■este şi un fel de barometru al civilizaţiei. Numai popoarele necivilizate — când nu adoră animalele,din spirit religios — nu înţeleg datoria milei faţă de ele. ..Hengherii“ cari prind sălbatec câinii de pe străzi. Jocul“ care consistă în a lega de coada unui câine tinichele, pentru a-l face să moară fugind; bătaia cailor, cu bice prevăzute cu cuie, vom conveni că sunt procedee cari nu cadrează cu civilizația, și-a •£••• ' PETRONIUS » —--------------------------------------- UN GUVERN de concentrare In Spania? REGELE ALFONS XIII Din Madrid au sosit ştiri după cum regele Alfons XIII ar vroi să constitue un guvern naţional de concentrare monarhistă Şi că din acest motiv ar fi iminentă o criză a actualului guvern. Noul guvern ar avea misiunea de a amâna alegerile parlamentare anunțate de guvernul Berenguer. ECOURI . Franţa se află foarte numeroşi polonezi, în special muncitori. Unele oraşe din Franţa, în care se află mai multe mii de locuitori străini, 85—90 la sută sunt polonezi. Majoritatea populaţiei din aceste oraşe vorbeşte limba poloneză. Meseriile şi comerţul în aceste oraşe şi în satele învecinate sunt în mâinile polonezilor cari îşi au învăţători şi preoţi polonezi. In bazinurile carbonifere franceze, în magazinele, cafenelele şi restaurantele din aceste regiuni se vorbeşte în limba poloneză. In comunele Mericourt, Auby, Hersin Coupigny, Calonne-Ricouart, e±c, se aud de sărbători]^ de Crăciun şi Anul nou, cân 'QăiuWpc căi posibil aceste ma-[ tece religioase poloneze. Viaţa manifestaţiuni degradante, se pare că ţională şi socială, a polonezilor din nu face rău... decât numai celor ce voesc să rămână în sfera barbariei, şi a educaţiei, proaste. Iată de ce scoţând iubirea de animale din exageraţiile bolnăvicioase ale unora, ea trebue să rămână ca un desiderat lăudabil al unei educaţii mai compresive decât cea din trecut. Iar societăţii Protecţiei animalelor nu-i putem, dori decât o cât mai vie acţiune şi o cât mai consolidată existenţă. Pentru anul acesta comuna Praga a prevăzut în buget 40 milioane cor. ceh, pentru îmbunătăţirea comunicaţiilor din intenorul oraşului. Se vor repara străzile şi se vor asfalta străzi noui. Se va desvolta reţeaua liniilor electrice, etc. Comuna Praga studiază în prezent planul realizării unui metropolitan. In această privinţă s’a deschis o anchetă printre specialişti. Praga se află pe un loc deluros şi stâncos, aşa că săparea de tuneluri şi crearea de linii subterane ar fi o întreprindere foarte sostttitoare . Franța este foarte vie. In Franța trăesc peste 1 milion 600 mii polonezi. „Normalizarea în sărăcie” IEFIUL GUVERNULUI: Dragă POTARCA, f9 interzic ca să le mai fnctras. Someuței socotesc prezenta la un minister drept o sfidare a mizeriei... La Ministerul de Finanţe Cheia de boltă a situaţiei actuale, este ministerul de finanţe. Impozitele se pot mări sau micşora, veniturile şi cheltuelile pot varia, legile fiscale pot fi mai severe sau mai îngăduitoare, măsurile financiare mai potrivite sau mai puţin conforme cu nevoile de azi. Dacă însă ministerul de finanţe prezintă o organizaţie solidă, atât în administraţia centrală cât şi în serviciile exterioare, dacă diversele direcţii sunt conduse de oameni competenţi, dacă la administraţiile financiare, la percepţii şi la vămi s-au pus conducători cinstiţi, experimentaţi şi muncitori, toate schimbările nu vor putea avea repercusiuni rele asupra finanţelor publice. Ministerul de finanţe, funcţionând ca un regulator exact şi matematic al banului public, va putea totdeauna să găsească soluţii şi să le aplice repede, de câte ori ar fi pus în faţa unei situaţiuni neprevăzute, care ar tulbura buna ordine financiară. Partidul naţional-liberal, convins de aceste adevăruri, a păşit la reorganizarea ministerului de finanţe încă mai înainte de a alcătui marile reforme, graţie cărora zece ani am avut bugete echilibrate. Această reorganizare s’a făcut avându-se în vedere că legile şi regulamentele fără oameni, se nasc moarte şi că, mai ales când e vorba de banul deosebită grijă şi avându-se în ve-1 etoare, legându-şi numele de ocidere cinstea şi experienţa ce au de l tuaţie nenorocită, ce va fi o aminvedit-o în trezitul lor. Astfel, la venirea la cârmă, regutire urâtă pentru toţi acei cari au cunoscut-o Azi impozitele se plătesc în mare parte nu percepţiei ci perceptorilor. Contribuabilii perfect cinstiţi sunt siliţi de frica şicanelor, să recurgă la transacţii cu oamenii regimului, puşi înaceste slujbe de încredere. La vămi acelaş lucru: unele par arendate iar contrabandiştii n’au nici un control. La fabricile de spirt clandestinismul e în floare. Ceea ce se plăteşte Statului e nimic faţă de ceea ce încasează anumiţi interesaţi. Iată pentru ce în faţa caseriilor publice se face coadă iar salariile, cu toată curba de sacrificiu, se plătesc cu luni de zile întârziere. Iată pentru ce în ajunul sărbătorilor s’au dat la casieria centrală chitanţe, în loc de bani. Iată pentru ce sălile ministerului de finanţe forfotesc de misiţi cari, în loc să fie daţi afară cu biciul, sunt poftiţi în confortabile fotolii şi au conciliabule cu puternicii zilei. Iată pentru ce pretutindeni domneşte descurajarea şi leneamul actual a găsit un minister de finanţe ce funcţiona normal şi îşi îndeplinea îndatoririle în mod corect. Din nenorocire năravuri politicianiste au făcut ca titularii acestui departament să nu înţeleagă gregala imensă ce-o fac, căutând sub diverse pretexte, să înlăture pe oamenii cari erau inima şi mintea acestui vast şi important organism, înlocuindu-i cu partizani politici. Azi, după doi ani, atât în administraţia centrală cât şi în serviciile exterioare nu mai găseşti nici unul dintre vechii conducători. In schimb găseşti oameni cari au fost înaintaţi de câte două-trei ori într’un an, prin intervenţii politicianiste, găseşti alţii cari au sărit câte două-trei grade interesând anumiţi politiciani veroşi la această operaţie, găseşti alţii cari au reuşit să devină şefi de percepţii sau de vămi, fără a avea pregătirea şi corectitudinea cerută în asemenea posturi de încredere. De aceea nepriceperea, necinstea şi lenea sunt încurajate larg de conducătorii politici ai acestui minister, care nu-şi dau seamă că luptând împotriva funcţionarilor de carieră şi cu simţul răspunderei, public, oamenii trebuesc aleşi cum şi-au tăiat singuri craca de sub pi Comisiunea Europeană şi GURILE DUNĂRII Publicul nostru îşi reaminteşte, cu cât interes am urmărit lucrările care se execută la gurile Dunării de către Comisiunea Europeană şi a sarcinilor impuse de dânsa navigatorilor, în vederea acoperirii costului acelor lucrări, şi a funcţionării unui aparat considerabil administrativ. Deoarece de la rezultatele ce se vor dobândi, prin executarea acelor lucrări, depinde posibilitatea accesului, bastimentelor de mare d in Dunăre, şi prin aceasta facilitarea exportului produselor noastre naţionale, este de mare importanţă să dăm toată atenţiunea necesară, acestor rezultate. Ne aducem aminte când, imediat după război, accesul bastimentelor şi fluviu, făcăndu-se cu multă greutate, cât de mult a suferit comerţul şi economia ţării, rrecurgându-se la sfaturile celor mai de seamă specialişti ai ţărilor reprezintate în Comisiune, aceştia au prescris anumite lucrări, prin care să se poată îmbunătăţi situaţiunea, pentru un timp oarecare. O parte din aceste lucrări, şi anume prelungirea în mare a unor diguri, pe 3 kilometri lungime, sunt terminate. Grafiie lor, s’a putut realiza îmbunătăţiri apreciabile, spre onoarea inginerilor cari au conceput asemenea lucrări Specificăm că din această comisiune de technicieni a făcut parte şi inginerul român d-l Gh. Popescu, profesorul nostru de navigaţie de la Şcoala Politechnică, căruia se datorește stabilirea tipului de diguri cari au fost executate. *■ Din nenorocire însă, Comisiunea Europeană nu a executat ansamblul lucrărilor propuse, din care cauză gura canalului dinspre mare, se găseşte însă sub pericolul depozitelor împinse de brațul Kiliei, numit Staroe-Stambul, braţ care trebuia închis, încă din 1022, după, sfaturile inginerilor consultanţi. ’Acest pericol este constatat chiar, de către d-l inginer şef al Comisiunei Europene a Dunării, care în raportul său din 1 Octombrie 1930, I aduce la cunoştinţa Comisiunii, cerăndu-i ca de urgenţă să aprobe închiderea braţului în chestiune. Raportul d-lui inginer al Comisiunii conţine observaţiuni, nu îndestul de asigurătoare pentru viitorul gurei noului canal executat cu atâtea cheltueli. Intr’adevăr, d-sa arată că deşi cantităţile de depozite, transportate de Dunăre, au fost slabe, graţie unei situaţiuni favorabile a creşterilor apelor totuş linia conturului adâncimelor defavorabile dela gura Sulinei, avansează în mod sensibil. Făcând o comparaţiune cu fenomenele constatate în 1926, se teme ca să nu se formeze o nouă bară la gura noului canal şi în consecinţă, altă prelungire a digurilor să fie necesară. La această posibilitate, adăugându-se şi pericolul înaintării nisipurilor, împinse de braţul Staroe- Stambul, rezultă că situaţiunea şi acum, ca şi înainte de executarea lucrărilor, prezintă o mare nesiguranţă. *• Noi am prevăzut şi am atras atenţiunea celor di drept asupra acestei eventualităţi, şi de aceea găsim că îngrijorarea d-lui inginer al Comisiunii este serioasă şi justificată. In faţa unei astfel de eventualităţi, d-l inginer, in fine se convinge şi d-sa de ceea ce încă de mult specialistul nostru era convins, atunci când prin conferinţele pe cari le-a desvoltat sfătuia ca, cu un moment mai de grabă, să se înceapă studiile braţului Sf. Gheorghe, pe care întrevedea d-sa viitorul navigaţiunii la gurile Dunării, prin construcţiunea unui canal artificial între acest braţ şi Marea Neagră, ceea ce rezolva definitiv problema gurilor. Dum Amir Astăzi şi d-l inginer şef al Comisiunii Europene, speriat de eventualitatea obstruării gurii noului canal, arată Comisiunii că forţat va trebui să se întrevadă navigabilitatea braţului Sf. Gheorghe, care şi azi a rămas tot cel mai favorabil, după cum era chiar la 1856. D-l inginer al Comisiunii are toată dreptatea să fie prevăzător şi să se alăture propunerilor făcute, de mult, de către d-l inginer general Gh. Popescu. Pentru a se preîntâmpina o eventualitate nenorocită și a se putea lua măsuri la timp, în vederea stabilirii în mod definitiv a soluțiunii celei mai convenabile, din punct de vedere technic, fostul guvern pusese la dispoziția serviciilor noastre speciale, anumite credite pentru studiile ce necesitează regimurile braţelor din Delta Dunării. Credem a şti că mare parte din aceste studii sunt făcute; nu ştim însă dacă, sub noul regim al nenorocitelor regii autonome, se vor fi continuat studiile şi chestiune, spre a se putea pune la dispoziţia specialiştilor consultanţi ai Comisiunii Europene, cari să se poată pronunţa asupra, soluţiunii definitive, permiţând astfel începerea lucrărilor cerute chiar de inginerul rezident al C. E. D. Mai ştim că Comisiunea a cheltuit, şi dânsa multe milioane, plătite inginerului Vidraşcu, spre a face studiile necesare de care are nevoie, nu ştim însă ce soartă vor fi avut aceste cheltueli. Faţă de constatările însăşi ale organelor Comisiunii, este de neapărată trebuinţă ca să se concentreze studiile ce vor fi fost făcute şi cu un moment mai devreme să se soluţioneze această chestiune, spre a nu ne găsi surprinși, la un moment dat, cu gurile Dunării inaccesibile vapoarelor, după cum se întâmplase în anii trecuţi. ------------------------------------ * Cu prilejul funeraliilor mareşalului ,Toffre, publicul parizian a admirat cu un deosebit entuziasm splendida defilare a detaşamentului de soldaţi englezi. Se cunosc condiţiile în care Marea Britanie îşi recrutează armata, situaţia morală şi materială a voluntarilor, precum şi perspectivele care se oferă acelora care vor să se destine carierei militare. Oricât de atrăgătoare ar fi ofertele care se fac tinerilor pentru a-i convinge să se angajeze în oştire, Anglia duce lipsă de soldaţi, înscrierile de voluntari sunt cu mult inferioare necesităţilor marelui imperiu. Faptul este cu atât mai ciudat, cu cât numărul şomeurilor este în creştere, atingând aproape cifra de două milioane şi jumătate. Logic ar fi ca tineretul fără întrebuinţare în mine sau fabrici, să-şi caute un rost sub drapel, mai ales că plata voluntarilor e mai mult decât apreciabilă, echipamentul e impunător, iar confortul instalaţiei mai presus de orice critică. Explicaţia e uşoară. Viaţa şomeurilor englezi e departe de a fi atât de jalnică, precum se silesc ziarele de stânga să o prezinte. Pentru lucrătorul britanic, şomajul este indirect o continuare a profesiunei. Statul îi plăteşte cu regularitate un coeficient însemnat din retribuţia pe care i-o achita fabrica sau mina, fără să-i ceară în schimb nici o obligaţie. Ziarele conservatoare numesc această plată, prima pentru lene, care satisface în mare parte nevoile lucrătorului, aşa că nu-l atrage nici chiar oferta angajamentului militar, unde e retribuit regeşte. Bineînţeles nu e vorba de lucrătorul în vârstă, familist, cu vechime în uzină, unde a fost preferat, ci de cel tânăr şi liber de obligaţii sociale. Anglia simte aceiaş lipsă în ceea ce priveşte lucrătorii agricoli, meserie care deopotrivă le repugnă şomerilor. Socoteala e simplă. Ca şomer, lucrătorul cu trei copii primeşte o primă de 198 franci pe săptămână, fără să fie obligat a presta cea mai uşoară muncă, pe câtă vreme dacă ar fi angajat la o fermă, n’ar primi regulat decât 218 franci. Diferenţa de 20 de franci nu-l poate atrage, nici imbra la lucru. Şomajul costă până acum pe Anglia formidabila sumă de 350 miliarde de lei. Partea statului se cifrează la suma de 200 milioane de lei pe săptămână. Germanii au adoptat o tactică contrarie. Sacrificiile statului pentru şomeuri, vor trebui răscumpărate printr’o... sporire a producţiei. Ministerul de finanţe al Reichu-lui, constatând că budgetul anual al şomajului s’a ridicat la formidabila sumă de 120 miliarde lei, preconizează un remediu de un interes patriotic. Şomeurii vor fi trimişi la lucru, în uzinele şi fabricele designate de stat, unde vor produce articole de export. Această supraproducţie va sluji unei colosale ofensive comerciale a Reichului, care va lăsa cu mult pe jos „dumpingul“ sovietic. Paralel cu această intensificare industrială şi comercială, diplomaţia germană va pregăti succese naţionale, fie pe terenul planului Young, fie pe cel al dezarmărei. Dobândind dezarmarea vecinilor, izbutind să reducă cotele din despăgubiri cuvenite acestora, Germania îşi va putea restabili echilibrul intern, şi indirect să joace un rol efectiv în echilibrul mondial. IN ACTUALITATE Ciudăţeniile şomajului (Continuarea în pag. 24 a) ?! Gimnaziul din Traiskirchen Institutul, pe care l-am văzut eu, e într’un foarte mic orăşel de lângă Viena, cale de 50 minute cu trenul electric, în aşa zisul Traiskirchen. E un gimnaziu real, cu 370 de elevi, din tot cuprinsul Austriei. Copiii săraci şi buni sunt întreţinuţi de şcoală , haine, încălţăminte, cărţi, rechizite, totul li se pune la dispoziţie de şcoală. Ceilalţi elevi plătesc o taxă anuală, ce variază cu situaţia materială a părinţilor, situaţie, care se constată foarte exact. Variaţiile, pe care le suferă această situaţie materială, în plus sau în minus, se resfrâng imediat şi asupra taxelor. Admiterea elevilor se face prin concurs, şi concurenţa e foarte mare. Se înscriu mii de copii, pentru 60 locuri vacante în clasa I in fiecare din cele 6 şcoli. Repetenta nu se admite în aceste institute de educaţie. Cine n’a promovat, părăseşte îndată şcoala, putând să urmeze alta, în condiţiile ei specifice, sau să se îndrumeze spre o ocupaţie manuală. De la început te impresionează decoraţia estetică a coridoarelor şcoalei, inundate de desene de ale elevilor, executate cu multă artă: gravuri în lemn, în linoleum, aquarele, pictură în ulei în legătură cu domenii tratate în învăţământ. Pe pereţii claselor elevii pictează, după puterea vârstei şi a talentului, scene diferite din poveştile populare, din legendelelocale ori în legătură cu obiceiuri actuale, scene din istoria patriei, etc. Cum se predă învăţământul Numărul elevilor pe clase e de 30—35 cel mult. învăţământul apelează în rândul întâi la puterea de judecată a copiilor, căutând să desvolte în ei pornirea către propria activitate a spiritului. Am vă-Tuî lecţiuni, în cari elevii înşişi derea trecerii absolvenţei şi a intrării în studii universitare; ea urmăreşte un scop în aperenţă mai modest, dar care în fond e cel ma înalt, ce se poate urmări: să formeze oameni, cari, în orice cariere s’ar angaja, intelectuale sau profesionale, înalte sau modeste, să rămână pe toată viaţa loc cu interesul curiozităţii intelectuale, cu sete de ştiinţă pentru plăcerea proprie de a şti. Acesta e scopul pe linia culturii intelectuale. îndemnurile artistice Pe linia culturii estetice se urmăreşte nu formarea de artişti, ci, tot aşa, de oameni iubitori de frumos, iubitori de ambianţă estetică, şi cari să fie îndemnaţi în viaţa lor familiară şi gospodărească, să adaoge zilnic câte ceva frumos, ieşit din mâinile lor, în ungherele locuinţei. Aşa se expriă cu modestie, directorul Dr Lassmann, conducându-mă în atelierele de lucrări manuale şi artistice. Dar, ceea ce vedeam mă constrângea să-i spun, şi totuşi e altă curată ce realizează aici copiii d-voastră, sunt artişti în toată puterea vorbei. îndemnurile artistice se exercită la un număr foarte mare de lucrări: modelaj, sculptură în lemn, în piatră, fierărie artistică, şi practică, tâmplărie artistică şi practică, pictură pe sticlă, pe pânză fresco pe zidurile claselor, desen în peniţă, gravuri în lemn, în linoleum, tăeturi în hârtie colorată, de o minuţiozitate uimitoare, litografie, etc. Vreo 16-17 domenii de activitate artistică, şi practică totodată. Principiul metodic lr ca elevii să nu lucreze după modele de imitat ci din imaginaţie , în le- ' gătură cu temele lecţiunilor, cu intuiţiile câştigate în numeroasele plimbări şi excursiuni ce fac, şî în multele vizite de expoziţii artistice, copiii îşi imaginează tabloul ce vor să creeze, îl schiţează, apoi desvoltă schiţa, şi realizează în urmă opera în materialul ales: lemn, piatră, pânză, linoleum, etc. Rolul profesorului Profesorul nu face decât să asiste pe copii în operele lor, să-i încurajeze, să le dea sfaturi, şi să-i în m ALTE TARI INSTITUTELE de EDUCATIE ale Bondului Austriac de i. NiSIPEANU profesor In localurile fostelor şcoale mi- îşi pun unii altora întrebări alitare de cădeţi, ministerul de in- (supra_ unor probleme, ^ profesorul I .1* . 1 Tî___ \ ii ai q rrrtfurtonrl n lrnm?n rlnn-f ai 11 -»-«-»in ostrucţie al Republicii Austriei a înfiinţat nişte şcoale secundare cu internat, numite Bundeserziehungsanstalten. Sunt 6 astfel de institute de educaţie. însuşi numele lor arată, că se accentuiază în aceste şcoale nu cultura intelectuală, îngrămădirea cunoştinţelor în memorie şi pregătirea pentru examene, ci educaţia sufletului. Am vizitat un astfel de institut de educaţie, acum câteva zile, şi pot să spun, fără nici o nefăcând altceva decât să urmărească discuţia elevilor, şi să imtervină numai acolo, unde e nevo de adaose explicative, cari lipsesc în răspunsurile copiilor, sau să îndrepte lacunele întrebărilor, pe care ei şi le adresează. Discuţia se desfăşoară într’o atmosferă de cald interes şi de voioasă seriozitate. E sigur că nu se mai pot uita soluţiile unor probleme, din ştiinţă sau din artă, pe cari copiii înşişi le formulează şi le discută. De altfel, scopul şcoalei nu e să teamă de exagerare, că tot ceea ce bine ar fi crezut vreodată să ajuns am văzut acolo e pur şi simplu e-'im nmei,scopm şcoalei nu e sa gem aici numai după doi ani de gu- moţionant de frumos. întrebuinţez Ipregatească elevi învăţaţi, în ve-Ternare „democrată" î » căci nu mai sunt tânăr şi nu mi-ar sta poate bine un astfel de entuziasm, ci cu cea mai serioasă camtărire a greutăţii cuvintelor, rostite de un om, care a mai văzut Im cruri frumoase în domeniul şcolar şi în alte părţi, şi mai de mult, înainte de răsboiu, şi care, deci, nu e la prima impresie.