Viitorul, decembrie 1932 (Anul 24, nr. 7455-7480)

1932-12-08 / nr. 7461

4 Anul al două­zeci și patrulea Ho. 7461 BUCUREȘTI R­E­D­A­C­Ț­I­A si ADMINISTRAȚIA STRADA EDGAR QUINET Mo. » I STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 3—58.17. Redacția si Administrația 3-49.23 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația statului. Strada IL Poincare U fi la toate Agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate ce distrag A ! IN TARA Un an......... 000 lei I Trei Iuni......150 lei Șase luni......300 „ | Un exemplar 3 „ instituțiuni publice și particulare 1000 Ioi anual Un an.........1400 lei I Trei luni ......400 lei Șase Iuni! ... 700 „ I Un exemplar... ” „ Joi 8 Decembrie 1932­O­N­A­M­E­N­T­E IN STRAINATATI Sub regimul paraliziei economice Sub actualul regim, țara trece printr’o criză care este mai amenințătoare și mai primejdioasă decât ori­care altă și anume ea trece printr’o criză profundă de încredere. O țară trăește prin optimismul robust al cetă­țenilor, în puterile de producție, în forțele naționale. Când neîncrederea intră în suflete, când puterile de ini­țiativă slăbesc, când ziua de mâine este o enigmă și cea de azi, o teamă justificată; desigur că atunci con­solidarea însăși a țarei este în pericol. Dar cum oare ar exista o încredere ? Cum ar putea dăinui în haosul zilelor de azi, energia unei activități spornice ? Cum ar înceta frica zilei de mâine, care aduce paralizia vieței economice, când trăim sub un regim de haos și de nepricepere și țara este condusă de un guvern care are ca singură lozincă, amânarea, amânarea ori­cărei soluții positive ? Cetățenii văd cum legile nu mai au valoare; cum ceiace s’a anunțat azi, se desminte mâine, când ceiace s’a făgăduit, nu se realizează și atunci este fatal ca în su­fletele lor să intre neîncrederea iremediabilă și adânc periculoasă progresului sănătos al unei țări. Sub actualul regim comercianții nu știu cari vor fi dățile de mâine, ori regimul legal în care vor trăi. Func­ționarii nu au încredere în primirea lefurilor și în men­ținerea salariilor, pentru că în fiecare zi se anunță alte măsuri cu privire la statutul și la ordonanțarea lefurilor. Contribuabilii în genere nu știu dacă ceia ce plătesc azi, nu va fi majorat mâine., Debitorii nu știu dacă tre­­bue să plătească și creditorii nu au curajul să pună în circulație capitalurile de teama legiuirilor nechibzuite. Pretutindeni haosul în concepții, haosul în măsurile con­crete ce se iau­­ haosul în opiniile guvernante. Cum voim atunci ca să nu avem cea mai dureroasă, cea mai periculoasă criză de încredere, adică paralizia întregei vieți economice românești? Această lipsă de încredere este susținută și alimen­tată dealtfel prin o totală absență de orice autoritate a guvernului național-țărănesc. Partidul care a dus țara la ruină prin risipa cu banii publici, prin concepția în­străinări bunurilor țării, nu poate inspira încredere în puterea lui de îndreptare financiară.­­.....­..... Partidul care a deschis porțile tuturor produselor străine, fără nici-o grijă de producția românească, cum ar avea azi autoritatea controlului importului românesc ? Și tot așa pe toate chestiunile mari de care depind consolidarea și viitorul țării. Să nu ne mirăm astfel dacă sub regimul nevolnic, sub regimul contradicțiilor, sub guvernul haosului, criza economică ia formele paraliziei economice. Și dintre toate pericolele ce amenință țara, poate nici­unul nu e mai îngrijitor decât profunda lipsă de încredere ce a cuprins toate straturile sociale. NOTE OPERA lui CARAGIALE — Un nou volum din „operele“ lui — oase și arbitrare ! Bine, foarte bine a făcut deci d. Zarifopol, că a strâns tot ceea ce poartă strălucirea talentului lui Caragiale, pentru că tot ce a eșk din cerebralitatea lui creatoare e fără preț. Iată de ce noul volum al treilea, din „operele“ complete ale lui­ Ca­ragiale, constUue un dar minunat adus ca un prinos de recunoștință memoriei marelui scriitor, și în acelaș timp venit să contribue a re­constitui cu fidelitate figura ma­reșalului sksrilor române, admirat pe măsura ce anii trec. Considerăm aporți­unea volumu­ pe baza unei select­',rii caprici­lui al treilea din operele complete lu­p lui Caragiale, cu a căror revi­­zu­ire și republicare s’a însărcinat d-l Paul Zarifopol, ca un eveni­ment literar, menit a interesa atât pe specialistul critic ori profesor de literatură, cât și pe simplul a­­mator al presei neimitabile, a ma­relui scriitor.­­ Volumul nou apărut, — publicat in condipuni tehnice cu totul su­perioare și însoțit de fotografia rară a lui Caragiale în tinerețe — reproduce ,,Reminiscențele“ și fe­lurite notițe critice, uitate, unele chiar și de către aceia caii iubesc mai mult presa meșteșugită, ci­­zelată ca un diamant, precisă și evocatoare, armonioasă și caracte­­risatâ printr’un humor sec, a celui ce a rămas in literatura noastră, ca neimitabil. Dar cetind și recitind acest vo­lum savuros, suntem convinși de un adevăr pe care d. Zarifopol îl afirmă cu multă justeță și anume că marele nostru scriitor, a scris mult, foarte mult contrar opiniunei curente care ar pune pe Caragiale în rândul scriitorilor aleși, dar pu­țintei la scris. Cele trei volume mari, care, vor fi urmate și de al patrulea — cum ni se făgăduește­­ — ne arată tocmai cantitativ munca de creație a lui Caragiale. Bănuim, insă, o opinie lesne de formulat. Caragiale a­ scris mult, cum reese din operele sale com­plete acum publicate, dar capodo­­pere nu a scris cât de puține. Cine este, însă, potentatul, omniscien­tul, ultima autoritate în materie de gust, care să facă clasificări in creația lui Caragiale ? Ce ne face să diminuăm, prin capriciul nos­tru personal, o schiță de o pagină a lui Caragiale, considerând-o ca o lucrare neînsemnată. ? Mărturisesc că basmul culegătorului tipograf, este după credința mea și proba­bil și a altora o capodoperă! De ce am restrânge din patrimoniul tturagialesc, ceea ce ne convine azi, PETRONIUS DIRIJARE prin „REPRESALII“ In legătură cu scumpirea vie­ții, oficiosul guvernului are un articol ce ne lămurește pe deplin asupra mentalității oamenilor ca­ri ne guvernează și asupra inca­pacității lor. Acești oameni dovedesc încă o­­dată că nu urmăresc soluționa­rea marilor probleme ce se pun fizi­ci numai specularea lor în scop de partid și chiar personal. In această privință problema scumpirei traiului oferă un teren extrem de favorabil deslănțuirei patimilor guvernamentale, cari voesc să se grefeze parazitar pes­te nevoile industriei și ale consu­matorilor, speculându-le și pe si­nele, și pe altele în mod samavol­nic și necinstit. „Dreptatea“ recunoaște mai în­tâi incapacitatea de până azi a guvernului. Ea scrie: „Astă-vară, d. Virgil Madgearu a­­ anunțat un program de ieftinire a traiului. Să mărturisim, că pia­ța a rezistat cu fermitate. In ac­tuala etapă a economiei româ­nești — etapă liberalistă — cu tot instrumentul de control pe care-l reprezintă interveniționis­­mul de stat, dirijarea forțelor e­conomice nu­ stă în întregime în fmeră în care trimite'pe deputați mâna guvernanților“. ' I să se convingă că în bursa , nea­ Așa­dar viata a continuat să Se scumpească pentru că d. Madgea­­ru n’a putut s’o „dirijeze“ ca dictator ! Exact Concepția sovie­tică, agravată printr’o cerere de „REPRESALII IN PROBLE­MELE ECONOMICE“ pe care o­ficiosul guvernului o face cu ae­rul cel mai naiv din lume. In toate aceste manifestări se vede dorința de­ a circumscrie problema la CATEVA PRODUSE INDUSTRIALE. D Madgearu voește să-și justi­ce AMESTECUL POLITIC DE PARTID în industriile țării. D-sa voește să-și justifice acaparările ce vor urma legii „contra trustu­rilor“. Atât vede d-sa în proble­ma scumpirei traiului, adit în­­țelege să facă ! D-sa nu­ vede specula ce se face cu alimentele, cu pâinea, cu arti­­colele importate. Și chi­ar dacă o vede, n’o sancționează. Dovada ne-o face SPECULA CU DEVIZELE. D-sa are la în­demână o lege care pedepsește cu închisoarea pe speculanți. In loc s’o aplice, face declarații în ma­gră specula­nți e de 10 la sută și numai de patru la sută! Cu un așa ministru de finanțe, svonu­­rile fanteziste cu privire la mo­nedă sporesc pe fiecare zi și ne­încrederea crește odată cu ele. Și ce măsuri poate lua un guvern care prin proectele sale financi­are și economice, amânând și per­manentizând haosul, a distrus creditul, a scumpit producția și a provocat specula. „Dirijarea“ economiei țării, a­­șa cum au făcut-o până, acum na­­țional-țărămiștii se rezumă la aca­pararea și plasarea partizanilor în diverse instituții terorizate de această bandă organizată de spo­­liare­a avuției publice și private. Mărunțelu, Pipa și Grozea, di­rijau în acelaș mod economia na­țională. De aceia opinia publică nu mai ia în serios „intervenționismul“ guvernamental ci așteaptă căde­rea acestei cârmuiri odioase, care scumpește viața nu numai prin incapacitate dar și prin ajutorul efectiv dat speculanților, prin „represaliile“ sperturilor. PARTIDUL National-Liberal în nouite provincii Fiecare alegere nouă este un pri­lej de afirmare a forțelor liberale in nouile provincii, împotriva ce­lor care Si-au­ făcut din agitația regionalistă singura platformă a existenții­lor electorale în provin­ciile alipite, partidul national-li­beral, sprijinit exclusiv pe progra­mul său de unificare sufletească și de sudură constructivă, izbute­ște să înfrângă categoric pe stega­rii separatismelor deghizate. Ar­dealul nu mai e monopolul unui partid, nici proprietatea unei fa­­m>i, nici prizonierul unei dema­gogii. Basarabia a încetat de a fi prada țărănismului cu steag roșu complet, partidul democratiei natio­nale și a solidarității sociale, a fă­­rămas în zece ani de lentă și tena­ce penetratiune toate aceste condi­ții de dezagregare. Dela cele 18.000 voturi din Ar­deal, culese in 1928 și reprezentând un procent infim, partidul națio­­nal-lberal a trecut în alegerile ge­nerale ultime la peste 89.090 de vo­turi. De atunci, la fiecare alegere par­țială, deși n’au trecut decât doar câteva suti­, procesul de penetra­­­ tiune liberală s’a desăvârșit. In Hu­nedoara partidul liberal a trecut succesiv de la 1.800 de voturi la 7000 în alegerile generale din 1932, iar în alegerea parțială ultimă la 9.000 de voturi. Alegerile județene reprezintă a­­celaș ritm de ascensiune populară și de permanentă progresiune. La Arad, partidul liberal a cucerit, împotriva tuturor samavolniciilor 30%. In Basarabia, unde partidul libe­ral întrunea de-abia 14.807 voturi în 1928, ajunge în 1932 la un total de 40.575, acolo unde, cu toată de­magogia roșie, „țărănismul“ spe­cial al d-lui Halippa de-abia ajun­ge la opoziția din 1931 la 35.795 v. In Basarabia — ca și în Ardeal— progresiunea continuă și astfel, la ultima alegere județeană de la Ce­tatea Albă, partidul liberal întru­nește un procent de 26%. Elocven­ța cifrelor e concludentă. După zece ani de demagogii pe­riculoase și de curente nesănătoa­se, partidul unificării de sentim­en­­te și de structură, pătrunde vic­torios în toate colțurile țării, alungând pretutindeni curentele de dezagregare și punând o piatră mai mult la temelia consolidării acestui Stat. PSn afară Statele Unite se desinteresează de Conferința dezarmării ? Asupra atitudinei Statelor­ Unite , mai ales de interes european­ de la conferință pentru dezarmare, sunt interesante recentele declara­ții făcute la Washington de un înalt personagiul din departamen­tul de stat: — Nu s’au trimes nici un fel de instrucțiuni la Geneva delegației americane, dar ori­cari ar fi rezultatele­ la cari s’ar ajun­ge acum, nu putem spune că ar însemna încheierea acelor lucrări. Toate metodele pentru că dezarma­rea să progreseze vor fi căutate și decise tot prin conferință sau de către guvernele interesate. In orice caz, lucrările conferin­tei vor fi continuate fără întreru­pere. Noi nu avem nici un plan, cel expus, nu este specific ameri­can“. Departamentul de stat a ținut prin aceste declarații, să arate că Statele­ Unite nu doresc să se re­tragă de la conferință, dar crede că este momentul oportun pentru ca să se concreti­zeze sub formă de tratat, progresele obținute. A­­cest lucru l-ar putea face comi­­siunile, în cazul când conferința nu va fi convocată în ianuarie­ Cercurile diplomatice străine, socot aceste declarații ca­ un indi­ciu că Statele­ Unite nu mai pri­vesc cu mult interes lucrările con­ferinței pentru dezarmare. Se afirmă că d. Roosevelt consi­deră dezarmarea ca o chestiune care nu are a se precucpa prea mult americanii. Iar d Hoover în scurtul răstimp de stat la putere nu va mai lua nici o inițiativă de­oarece nu a obținut rezultatele do­rite.Se știe pe de altă parte că senatul american nu este pentru continua­rea participă­rii americane la con­ferință. aceasta din motive de eco­nomie, costă prea scump față de de credite cerute pentru a d a"da U­­gație, a fost refuzat. Dar în presa engleză, toate ace­ste declarații nu fac o impresie descurajatoare. Dash/­Herald, găse­ște o deosebită importanță convor­birilor dintre d. Herriot și Mac­Donald la Geneva . —­ „Din înțele­gerile lor depinde succesul sau e­­șecul conferinței“ — scrie ace­dar. Problema cea mai grea este cere­­­rea Germaniei pentru egalitatea de drepturi în armament. Este grea problema, dar nu e insolu­bilă, obiectează organul travaillist. Odată această chestiune fiind rezolvată s’ar putea trece la un a­­ranjament practic și s’ar învinge pe rând toate dificultățile actuale. Nu tot atât de optimistă este Cor­­riere della Sera pe care o intere­sează în special dezarmarea na­vală. Planul Herriot-Boncour cu principiul relativității intangibi­­bile, este combătut de acel ziar ca nefiind acceptabil pentru forțele navale ale Italiei. D-l ROOSEVELT ECOURI rucișătorul britanic Orient a fost lansat în șantierele na­vale din Devenport. e câteva săptămâni un post de radio secret tulbură progra­mele berlineze prin atacuri violente contra guvernului, sau contra lui Hitler. Cu toate cercetările, poliția nu a reușit încă să descopere acest post secret de emisiune. Z­iarele din Varșovia află din Ru­sia că foametea amenință din nou această țară. Toate alimen­tele au ajuns l­a prețuri exorbitante. Inginerii străini nu se pot menține din cauza lipsurilor, mai ales în provincii. C­D I S8 Cred că toată lumea își aminte­ște întâmplarea de acum doi ani,— îmi pare, — la prima apariție în București a circului Kludsky, când domnul Dem. Dobrescu a vrut să plaseze circul pe locul viran din fața statuei lui Ion Brătianu, vis­­à-vis de Universitate. Atunci a fost un har general și primarul a bă­tut urgent în retragere. Circul a fost exilat la periferie, la limita Câmpului Moșilor. Grație protes­tului general centrul Bucureștiu­­lui a fost scăpat de pacostea băli­­garului, a fânului cu miros deli­­cos de grajd, a răgetelor intem­pestive de lei și alte dobitoace a urmelor greu de șters ale instală­rii imensei arce a circului. Anul acesta, când circul domni­lor Kludsky ne-a revenit în vizită, s’a instalat din nou pe câmpul Moșilor. Foarte frumos ! N­ știam acolo și găseam că era foarte bine. Probabil însă că domnul Dem­ găsea altfel. Alaltă seară mă întorceam acasă- Stau pe o stradă centrală alături de Bulevardul Elisabeta, la o sută de metri de Cișmigiu și la 200 de Liceul Lazăr. Un loc în care soco­team că pot beneficia de toate avan­­tagiile unei reședințe în centrul pretins civilizat al capitalei unei țări mari. Intorcându-mă acasă, am cons­ta­tat prezența în fața ferestrelor a câtorva rulote cu firma „Kludsky“. M’am mirat, dar am presupus că e o etapă în drumul spre a eși afară din oraș. Dimineața, însă, am avut vara și neplăcuta favoare de a fi trezit din somn de răgetul unui leu. Am sărit la fereastră. Afară o lurmă de oameni și animale, căruțe oprite c­­e peste grămadă în mijlocul strei zei, într’o murdărie și o încurcă­tură de nedescris. Și un zgomot in­fernal de construcție americană­ M’am informt și am înțeles. Peste drum de casă e un loc pen­tru moment, viran, destinat Pala­tului Administrației C. F. R. Pe acest loc s’a mutat eri, toată ziua, rușinos, pălmuind bunul simț, circul Kludsky care acum doi ani și până alaltă eri a stat la Moși, dar pe care d-l Dem. Dobrescu a crezut de cuviință că îl poate aduce în plin centru. Mâine, de­sigur, își va realiza visul : circul se va mu­ta peste drum de Universitate, de vreme ce azi e alături de singurul loc cu aer curat din București. In fața acestui nerușinat act de pură demență urbanistica, aș vrea să știu cine mai crede în lucidita­tea celui care conduce municipiul. Dar­ în acelaș timp aș vrea să știu dacă nu există nici o putere capabilă să stăvilească puhoiul de inconștiență care, din barbișonul aiurelei, se revarsă ca să fericea­scă viata cetățenilor. N’am­ desperat încă­---------------------------------------­ Comentarii Demență edilitară — i. i. p.— Chestiunea zahărului de TANCRED CONSTANT­INESCU Guvernul trecut a avut­ o preo­­c­upare urmărită cu multă îndărăt­nicie : aceea de a încerca să redu­că prețul zahărului. Toată lumea este de acord și dorește o reducere cât mai mare a costului alimentelor de primă necesitate. Dar bine­înțeles că ni­meni, printre oamenii cuminți, nu se gândește a obține aceasta cu sa­­cruleiul unei industrii sau unei­ezultatele obținute ! Suplimnetul tare un­a agriculture) : trebue ea potrmit­ă nu­ fie­ reduse în așa g­­­eură încât industria sau ramura respectivă a­­ agriculturai să ră­mână în­că rentabile. Dacă renta­bilitatea Ioi­ e distrusă, acei­­ fac­tori de producțiune vor fi siliți .Să-și înceteze activitatea, pentru a Cu alte cuvinte acum se plătește cultivatorilor de sfeclă, jumătate din ceeace li se plătea la 1926, deși consumatorii —■ din cauza marilor taxe impuse de fisc — plătesc za­hărul, mai scump ca atunci. In acelaș timp cultura sfeclei s’a re­dus sub o treime din suprafața ce se cultiva mai înainte. Ori prețul mediu al zahărului cu bic era la 1926, nette, fără taxe și fără impositul pe cifra de afaceri, de 25 lei. Astăzi acel prez este 22 lei. Dar astăzi cultivatorul de sfe­clă primește numai 0,50 lei pe kilo­­gramul de sfeclă, pe când la 1926 primea dublu. Insă se va spune, industriașii au redus mai mult prețul sfeclei și mai puțin beneficiul lor. Această afirmatiune este inexactă, căci in­dustriașii nu numai că nu stabi­lesc ei prețul sfeclei, nu numai că nu se expune la o ruină sigură. In special, când e vorba de in­dustria zahărului, trebue să obser­văm că ea este o industrie agrico­lă­; materia primă, sfecla, e în în­tregime produsă de micii agricul­tori români și ei beneficiază de un câștig însemnat din această Cultură. Ca ori­ce industrie agri­colă, industria zahărului este ex­­pusă la foarte multe riscuri, pe lângă că ea reclamă un capital de rulment considerabil. Pentru a ne da seama de marile avantagii pe cari agricultorii le aiu din industria zahărului, dăm preturile plătite de această indu­strie cultivatorilor de sfeclă între anii­­ 19234932: n’au avut beneficii, dar au prefe­rat să reducă fabricațiunea foarte mult. Astfel, deși producțiunea me­diei de zahăr între anii 1923 și 1931, a fost de 11770 vagoane, cantitatea de zahăr fabricată în campania 1931-1932 a fost redusă la 4315 va­goane ! Se poate obiecta că acea­stă reducțiune s’a făcut din cauza stocurilor mari pe care le posedau fabricele (4755 vagoane în campa­nia anului 1931-1932), dar această obiecțiune își pierde din valoare,, întrucât în campaniile anterioare au existat stocuri mai mari și to­tuși fabricele au lucrat intensiv. • Așa în campania anului 1927-1928 stocurile fabricator erau de 5073 vagoane; în campania 1928-1929 a­­cele stocuri erau de 6239 vagoane. (Continuare în pagina 2-a) Dacă socotim că pentru a obține­­ materia, primă revine pe kilogra­m­ kilogram de zahăr trebue in 1 mul de zahăr: mijlocie 8 kgf. de sfeclă In campania anului atunci ! Campania anului 1923—24 „­­ 1924-25 1925-26 „ „ 1926—27 „ , 1927-28 1928-29 „ , 1929—30 „ „ 1930-31 * , 1931-32 „ , 1932-33 Lei 9.001 pe vagonul de 10.000 kg - a-3 ° 0 „ , „ , *­­ 10.850 „ „ , , 12.500 „ „ . . ’ * n-4«"» * „ , « 11.830 „ „ * 11.300 .. , ’ „ 10.600 „ " „ 7.310 „ „ * , 6.300 , . . , * 1923- 1924 1924- 1925 1925- 1926 1926- 1927 1927- 1928 1928- 1929 1929- 1930 1930- 1931 1931- 1932 . . * 1932—1933 Lei 7.20 pe kgr. de zahăr ” 244 » „ „ „ , 8.68 „ , , „ , 10.00 . , , ,­­ 9-19­­ , , , ’ 9 04 * * ’ * * a as ’•’>»* » 5.04 „ „ „ „ PREMIERE m. de PAUL I. PROPAN TEATRUL NATIONAL.­^ „Ion“ dramă in 16 scene și 3 pauze de d. MIHAIL SORBUL, după ro­manul d-lui LIVIU REBREANU „Ion“ marele și vigurosul ro­man al d-lui Liviu Rebreanu, so­cotit de mulți critici literari, ca primul roman românesc, conține într’ânsul pe lângă evocarea pă­mântului din nordul Ardealului, o admirabilă pictură a vieței de țară, cu conflicte, cu zbuciumuri sufletești, cu drame simple dar puternice, în­­re locuitorii, al că­ror ideal se mărginește la braz­da de pământ, la desișul codrilor sau la gospodăria din ogradă. Zeci de personagii animă pagi­nile din cele două volume ale ro­manului, zeci de conflicte, zeci de situații dramatice. D. Mihail Sorbul a ales din a­ceste numeroase personagii, nu­­­mai acelea absolut necesare pen­tru înfiriparea unei acțiuni dra­­m­atice unitare și a urmărit­ pe cât posibil — un singur con­flict, acela al personagiului cen­tral — Ion — în setea nebună după pământ. Și cu dibăcia recunoscută aces­tui autor dramatic înăscut, a con­dus în 16 scene — unele doar e­­vocatoare de atmosferă, — altele de unt intens dramatism, altele lirice, altele crude, foarte crude chiar, toate însă firești, omenești — o acțiune de un intens interes, o acțiune susținută, o acțiune bi­ne gradată, care duce la deznodă­mântul tragic dar singurul care trebuia sa termine viața atât de neliniștită, atât de hrăpăreață, a eroului principal, a lui Ion. Băiat frumos, voinic, muncitor, Ion nu are parte să aibă ce munci, fiindcă părintele său și-a băut averea la cârciumă. Ion este în­drăgostit de pământ și nu urmă­rește nimic alt decât să-și poată munci pământul său. Nu poate dobândi altminteri decât căsătorindu­-Bet­ru Ana, fiica celui mai bogat sătean, a lui Vasi­le Baeiu. Ană e îndrăgostită­ de Ion. Dar Baeiu nici nu vrea să audă de o asemenea căsătorie a singurului ei copil cu un băiat sărac. Baeiu ar dori să aibă ca ginere pe Geor­ge, fiul lui Toma Bulbuc, saut ță­ran chiabur. George o iubește pe Ana și din pricina asta sunt me­reu certuri între dânsul­­ și Ion, ori de câte ori se întâlnesc, la horă, la coasă, la cârciumă- Vasile Bu­cin, de necaz, se îmbată mereu și-și bate fata. Poate interveni și învățătorul și domnul părinte, și primarul, nimeni nu are suficientă influ­ență. Ion văzând că nu poate avea pământ, încalcă moșia unui alt țăran, pentru care face o lună închisoare. Dar nu trei brazde de pământ furate vor putea potoli setea lui de pământ. Și atunci, într’o noapte, intră în casă la Ana și o necinstește. Baciul nu va mai avea ce face. Va trebui să-i dea fata. Gheorghe care a văzut când Ion a intrat pe furiș în odaea A­­nei, se va depărta definitiv de Ana și se va căsători cu frumoasa Florica, de care e îndrăgostit și Ion.­Baciu după­ ce î-și bate fata: zile și nopți d’arândul se învoește la nunta Anei cu Ion și îi dă fo­losința a cinci locuri de pământ, deși făgăduise că va intabula a­­verea pe numele lui Ion. Mereu certuri, cari ajung și la bătie între socru și ginere. Unul cere, celălalt nu vrea să dea. Ion își gonește și nevasta din casă- Bătrânul Baciu nu va rezista pâ­nă la sfârșit și va trece toată a­­verea pe numele lui Ion. Iată-l acum cel mai bogat om din­ sat." Cine îi poate sta împotrivă. Chiar Florica se apropie, din ce în ce mai mult de el. Ana surprind­e pe Florica în brațele lui Ion, aude cum acesta ar vrea să se scape de ea și in­­tr’un moment de deznădejde se spânzură. Puțini după, moare și copilul­ lor, așa că Ion rămâne, în ciuda socrului său, stăpânul ave­­rei acestuia. Văduv și bogat, se ține acum după Florica. Inttr’o noapte, se ’nvoise să vie la ea, după plecarea bărbatului ei la vânătoare. Dar George, din pricina ploii n’a putut pleca și când Ion sare gardul ogrăzei lui George, acesta pune mâna pe sapă și-l ucide pe Ion. Și Ion moare, fără să fi înțeles marea taină a vieței ca nu ave­rea este totul, dar că mai trebue cultivată și partea sufletească a făpturei omenești. Ceea ce contribue la evocarea atmosferei, acestei piese neaoș românești, sunt minunatele deco­ruri ale pictorului Cornescu, fie că ele reprezintă interioare țără­nești, fie că ele ne dau priveliștea unui lan de grâu secerat, sau al­ vieței unui sat, sau al uliței, unde se afla casa în­vățătorului, sau al ogrăzei lui Bacău. Ritmul viu, legătura între sce­ne, mersul crescând al acțiune, sunt realizate de d- Soare . Soare. Ion este o frumoasă creație a d-lui Bâb­âțeanuu, din al cărui ion reese acel gând obsedant d’a a­vea pământ, care’l urmărește pre­tutindeni și pentru a cărui reali­zare nu se dă la o parte de la ni­mic. A jucat cu o reală convin­gere. D-na Aura Bu­zescu, reintrată în trupa Teatrului Național, a­pare în rolul Anei, rol atât­ de ingrat, une­ori penibil. Și trebue arta atât de fină a d-nei Buzescu: jocul ei atât de natural, atât de puțin teatral, a­tât de simțit, pen­tru ca toată simpatia noastră să î­nvălue pe această năpăstuită față. O puternica creație este aceea Continuare în pagina 2>a

Next