Viitorul, decembrie 1932 (Anul 24, nr. 7455-7480)
1932-12-08 / nr. 7461
4 Anul al douăzeci și patrulea Ho. 7461 BUCUREȘTI REDACȚIA si ADMINISTRAȚIA STRADA EDGAR QUINET Mo. » I STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcția 3—58.17. Redacția si Administrația 3-49.23 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația statului. Strada IL Poincare U fi la toate Agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate ce distrag A ! IN TARA Un an......... 000 lei I Trei Iuni......150 lei Șase luni......300 „ | Un exemplar 3 „ instituțiuni publice și particulare 1000 Ioi anual Un an.........1400 lei I Trei luni ......400 lei Șase Iuni! ... 700 „ I Un exemplar... ” „ Joi 8 Decembrie 1932ONAMENTE IN STRAINATATI Sub regimul paraliziei economice Sub actualul regim, țara trece printr’o criză care este mai amenințătoare și mai primejdioasă decât oricare altă și anume ea trece printr’o criză profundă de încredere. O țară trăește prin optimismul robust al cetățenilor, în puterile de producție, în forțele naționale. Când neîncrederea intră în suflete, când puterile de inițiativă slăbesc, când ziua de mâine este o enigmă și cea de azi, o teamă justificată; desigur că atunci consolidarea însăși a țarei este în pericol. Dar cum oare ar exista o încredere ? Cum ar putea dăinui în haosul zilelor de azi, energia unei activități spornice ? Cum ar înceta frica zilei de mâine, care aduce paralizia vieței economice, când trăim sub un regim de haos și de nepricepere și țara este condusă de un guvern care are ca singură lozincă, amânarea, amânarea oricărei soluții positive ? Cetățenii văd cum legile nu mai au valoare; cum ceiace s’a anunțat azi, se desminte mâine, când ceiace s’a făgăduit, nu se realizează și atunci este fatal ca în sufletele lor să intre neîncrederea iremediabilă și adânc periculoasă progresului sănătos al unei țări. Sub actualul regim comercianții nu știu cari vor fi dățile de mâine, ori regimul legal în care vor trăi. Funcționarii nu au încredere în primirea lefurilor și în menținerea salariilor, pentru că în fiecare zi se anunță alte măsuri cu privire la statutul și la ordonanțarea lefurilor. Contribuabilii în genere nu știu dacă ceia ce plătesc azi, nu va fi majorat mâine., Debitorii nu știu dacă trebue să plătească și creditorii nu au curajul să pună în circulație capitalurile de teama legiuirilor nechibzuite. Pretutindeni haosul în concepții, haosul în măsurile concrete ce se iau haosul în opiniile guvernante. Cum voim atunci ca să nu avem cea mai dureroasă, cea mai periculoasă criză de încredere, adică paralizia întregei vieți economice românești? Această lipsă de încredere este susținută și alimentată dealtfel prin o totală absență de orice autoritate a guvernului național-țărănesc. Partidul care a dus țara la ruină prin risipa cu banii publici, prin concepția înstrăinări bunurilor țării, nu poate inspira încredere în puterea lui de îndreptare financiară........... Partidul care a deschis porțile tuturor produselor străine, fără nici-o grijă de producția românească, cum ar avea azi autoritatea controlului importului românesc ? Și tot așa pe toate chestiunile mari de care depind consolidarea și viitorul țării. Să nu ne mirăm astfel dacă sub regimul nevolnic, sub regimul contradicțiilor, sub guvernul haosului, criza economică ia formele paraliziei economice. Și dintre toate pericolele ce amenință țara, poate niciunul nu e mai îngrijitor decât profunda lipsă de încredere ce a cuprins toate straturile sociale. NOTE OPERA lui CARAGIALE — Un nou volum din „operele“ lui — oase și arbitrare ! Bine, foarte bine a făcut deci d. Zarifopol, că a strâns tot ceea ce poartă strălucirea talentului lui Caragiale, pentru că tot ce a eșk din cerebralitatea lui creatoare e fără preț. Iată de ce noul volum al treilea, din „operele“ complete ale lui Caragiale, constUue un dar minunat adus ca un prinos de recunoștință memoriei marelui scriitor, și în acelaș timp venit să contribue a reconstitui cu fidelitate figura mareșalului sksrilor române, admirat pe măsura ce anii trec. Considerăm aporțiunea volumu pe baza unei select',rii capricilui al treilea din operele complete lup lui Caragiale, cu a căror revizuire și republicare s’a însărcinat d-l Paul Zarifopol, ca un eveniment literar, menit a interesa atât pe specialistul critic ori profesor de literatură, cât și pe simplul amator al presei neimitabile, a marelui scriitor. Volumul nou apărut, — publicat in condipuni tehnice cu totul superioare și însoțit de fotografia rară a lui Caragiale în tinerețe — reproduce ,,Reminiscențele“ și felurite notițe critice, uitate, unele chiar și de către aceia caii iubesc mai mult presa meșteșugită, cizelată ca un diamant, precisă și evocatoare, armonioasă și caracterisatâ printr’un humor sec, a celui ce a rămas in literatura noastră, ca neimitabil. Dar cetind și recitind acest volum savuros, suntem convinși de un adevăr pe care d. Zarifopol îl afirmă cu multă justeță și anume că marele nostru scriitor, a scris mult, foarte mult contrar opiniunei curente care ar pune pe Caragiale în rândul scriitorilor aleși, dar puțintei la scris. Cele trei volume mari, care, vor fi urmate și de al patrulea — cum ni se făgăduește — ne arată tocmai cantitativ munca de creație a lui Caragiale. Bănuim, insă, o opinie lesne de formulat. Caragiale a scris mult, cum reese din operele sale complete acum publicate, dar capodopere nu a scris cât de puține. Cine este, însă, potentatul, omniscientul, ultima autoritate în materie de gust, care să facă clasificări in creația lui Caragiale ? Ce ne face să diminuăm, prin capriciul nostru personal, o schiță de o pagină a lui Caragiale, considerând-o ca o lucrare neînsemnată. ? Mărturisesc că basmul culegătorului tipograf, este după credința mea și probabil și a altora o capodoperă! De ce am restrânge din patrimoniul tturagialesc, ceea ce ne convine azi, PETRONIUS DIRIJARE prin „REPRESALII“ In legătură cu scumpirea vieții, oficiosul guvernului are un articol ce ne lămurește pe deplin asupra mentalității oamenilor cari ne guvernează și asupra incapacității lor. Acești oameni dovedesc încă odată că nu urmăresc soluționarea marilor probleme ce se pun fizici numai specularea lor în scop de partid și chiar personal. In această privință problema scumpirei traiului oferă un teren extrem de favorabil deslănțuirei patimilor guvernamentale, cari voesc să se grefeze parazitar peste nevoile industriei și ale consumatorilor, speculându-le și pe sinele, și pe altele în mod samavolnic și necinstit. „Dreptatea“ recunoaște mai întâi incapacitatea de până azi a guvernului. Ea scrie: „Astă-vară, d. Virgil Madgearu a anunțat un program de ieftinire a traiului. Să mărturisim, că piața a rezistat cu fermitate. In actuala etapă a economiei românești — etapă liberalistă — cu tot instrumentul de control pe care-l reprezintă interveniționismul de stat, dirijarea forțelor economice nu stă în întregime în fmeră în care trimite'pe deputați mâna guvernanților“. ' I să se convingă că în bursa , nea Așadar viata a continuat să Se scumpească pentru că d. Madgearu n’a putut s’o „dirijeze“ ca dictator ! Exact Concepția sovietică, agravată printr’o cerere de „REPRESALII IN PROBLEMELE ECONOMICE“ pe care oficiosul guvernului o face cu aerul cel mai naiv din lume. In toate aceste manifestări se vede dorința de a circumscrie problema la CATEVA PRODUSE INDUSTRIALE. D Madgearu voește să-și justice AMESTECUL POLITIC DE PARTID în industriile țării. D-sa voește să-și justifice acaparările ce vor urma legii „contra trusturilor“. Atât vede d-sa în problema scumpirei traiului, adit înțelege să facă ! D-sa nu vede specula ce se face cu alimentele, cu pâinea, cu articolele importate. Și chiar dacă o vede, n’o sancționează. Dovada ne-o face SPECULA CU DEVIZELE. D-sa are la îndemână o lege care pedepsește cu închisoarea pe speculanți. In loc s’o aplice, face declarații în magră speculanți e de 10 la sută și numai de patru la sută! Cu un așa ministru de finanțe, svonurile fanteziste cu privire la monedă sporesc pe fiecare zi și neîncrederea crește odată cu ele. Și ce măsuri poate lua un guvern care prin proectele sale financiare și economice, amânând și permanentizând haosul, a distrus creditul, a scumpit producția și a provocat specula. „Dirijarea“ economiei țării, așa cum au făcut-o până, acum național-țărămiștii se rezumă la acapararea și plasarea partizanilor în diverse instituții terorizate de această bandă organizată de spoliarea avuției publice și private. Mărunțelu, Pipa și Grozea, dirijau în acelaș mod economia națională. De aceia opinia publică nu mai ia în serios „intervenționismul“ guvernamental ci așteaptă căderea acestei cârmuiri odioase, care scumpește viața nu numai prin incapacitate dar și prin ajutorul efectiv dat speculanților, prin „represaliile“ sperturilor. PARTIDUL National-Liberal în nouite provincii Fiecare alegere nouă este un prilej de afirmare a forțelor liberale in nouile provincii, împotriva celor care Si-au făcut din agitația regionalistă singura platformă a existențiilor electorale în provinciile alipite, partidul national-liberal, sprijinit exclusiv pe programul său de unificare sufletească și de sudură constructivă, izbutește să înfrângă categoric pe stegarii separatismelor deghizate. Ardealul nu mai e monopolul unui partid, nici proprietatea unei fam>i, nici prizonierul unei demagogii. Basarabia a încetat de a fi prada țărănismului cu steag roșu complet, partidul democratiei nationale și a solidarității sociale, a fărămas în zece ani de lentă și tenace penetratiune toate aceste condiții de dezagregare. Dela cele 18.000 voturi din Ardeal, culese in 1928 și reprezentând un procent infim, partidul național-lberal a trecut în alegerile generale ultime la peste 89.090 de voturi. De atunci, la fiecare alegere parțială, deși n’au trecut decât doar câteva suti, procesul de penetra tiune liberală s’a desăvârșit. In Hunedoara partidul liberal a trecut succesiv de la 1.800 de voturi la 7000 în alegerile generale din 1932, iar în alegerea parțială ultimă la 9.000 de voturi. Alegerile județene reprezintă acelaș ritm de ascensiune populară și de permanentă progresiune. La Arad, partidul liberal a cucerit, împotriva tuturor samavolniciilor 30%. In Basarabia, unde partidul liberal întrunea de-abia 14.807 voturi în 1928, ajunge în 1932 la un total de 40.575, acolo unde, cu toată demagogia roșie, „țărănismul“ special al d-lui Halippa de-abia ajunge la opoziția din 1931 la 35.795 v. In Basarabia — ca și în Ardeal— progresiunea continuă și astfel, la ultima alegere județeană de la Cetatea Albă, partidul liberal întrunește un procent de 26%. Elocvența cifrelor e concludentă. După zece ani de demagogii periculoase și de curente nesănătoase, partidul unificării de sentimente și de structură, pătrunde victorios în toate colțurile țării, alungând pretutindeni curentele de dezagregare și punând o piatră mai mult la temelia consolidării acestui Stat. PSn afară Statele Unite se desinteresează de Conferința dezarmării ? Asupra atitudinei Statelor Unite , mai ales de interes european de la conferință pentru dezarmare, sunt interesante recentele declarații făcute la Washington de un înalt personagiul din departamentul de stat: — Nu s’au trimes nici un fel de instrucțiuni la Geneva delegației americane, dar oricari ar fi rezultatele la cari s’ar ajunge acum, nu putem spune că ar însemna încheierea acelor lucrări. Toate metodele pentru că dezarmarea să progreseze vor fi căutate și decise tot prin conferință sau de către guvernele interesate. In orice caz, lucrările conferintei vor fi continuate fără întrerupere. Noi nu avem nici un plan, cel expus, nu este specific american“. Departamentul de stat a ținut prin aceste declarații, să arate că Statele Unite nu doresc să se retragă de la conferință, dar crede că este momentul oportun pentru ca să se concretizeze sub formă de tratat, progresele obținute. Acest lucru l-ar putea face comisiunile, în cazul când conferința nu va fi convocată în ianuarie Cercurile diplomatice străine, socot aceste declarații ca un indiciu că Statele Unite nu mai privesc cu mult interes lucrările conferinței pentru dezarmare. Se afirmă că d. Roosevelt consideră dezarmarea ca o chestiune care nu are a se precucpa prea mult americanii. Iar d Hoover în scurtul răstimp de stat la putere nu va mai lua nici o inițiativă deoarece nu a obținut rezultatele dorite.Se știe pe de altă parte că senatul american nu este pentru continuarea participării americane la conferință. aceasta din motive de economie, costă prea scump față de de credite cerute pentru a d a"da Ugație, a fost refuzat. Dar în presa engleză, toate aceste declarații nu fac o impresie descurajatoare. Dash/Herald, găsește o deosebită importanță convorbirilor dintre d. Herriot și MacDonald la Geneva . — „Din înțelegerile lor depinde succesul sau eșecul conferinței“ — scrie acedar. Problema cea mai grea este cererea Germaniei pentru egalitatea de drepturi în armament. Este grea problema, dar nu e insolubilă, obiectează organul travaillist. Odată această chestiune fiind rezolvată s’ar putea trece la un aranjament practic și s’ar învinge pe rând toate dificultățile actuale. Nu tot atât de optimistă este Corriere della Sera pe care o interesează în special dezarmarea navală. Planul Herriot-Boncour cu principiul relativității intangibibile, este combătut de acel ziar ca nefiind acceptabil pentru forțele navale ale Italiei. D-l ROOSEVELT ECOURI rucișătorul britanic Orient a fost lansat în șantierele navale din Devenport. e câteva săptămâni un post de radio secret tulbură programele berlineze prin atacuri violente contra guvernului, sau contra lui Hitler. Cu toate cercetările, poliția nu a reușit încă să descopere acest post secret de emisiune. Ziarele din Varșovia află din Rusia că foametea amenință din nou această țară. Toate alimentele au ajuns la prețuri exorbitante. Inginerii străini nu se pot menține din cauza lipsurilor, mai ales în provincii. CD I S8 Cred că toată lumea își amintește întâmplarea de acum doi ani,— îmi pare, — la prima apariție în București a circului Kludsky, când domnul Dem. Dobrescu a vrut să plaseze circul pe locul viran din fața statuei lui Ion Brătianu, visà-vis de Universitate. Atunci a fost un har general și primarul a bătut urgent în retragere. Circul a fost exilat la periferie, la limita Câmpului Moșilor. Grație protestului general centrul Bucureștiului a fost scăpat de pacostea băligarului, a fânului cu miros delicos de grajd, a răgetelor intempestive de lei și alte dobitoace a urmelor greu de șters ale instalării imensei arce a circului. Anul acesta, când circul domnilor Kludsky ne-a revenit în vizită, s’a instalat din nou pe câmpul Moșilor. Foarte frumos ! N știam acolo și găseam că era foarte bine. Probabil însă că domnul Dem găsea altfel. Alaltă seară mă întorceam acasă- Stau pe o stradă centrală alături de Bulevardul Elisabeta, la o sută de metri de Cișmigiu și la 200 de Liceul Lazăr. Un loc în care socoteam că pot beneficia de toate avantagiile unei reședințe în centrul pretins civilizat al capitalei unei țări mari. Intorcându-mă acasă, am constatat prezența în fața ferestrelor a câtorva rulote cu firma „Kludsky“. M’am mirat, dar am presupus că e o etapă în drumul spre a eși afară din oraș. Dimineața, însă, am avut vara și neplăcuta favoare de a fi trezit din somn de răgetul unui leu. Am sărit la fereastră. Afară o lurmă de oameni și animale, căruțe oprite ce peste grămadă în mijlocul strei zei, într’o murdărie și o încurcătură de nedescris. Și un zgomot infernal de construcție americană M’am informt și am înțeles. Peste drum de casă e un loc pentru moment, viran, destinat Palatului Administrației C. F. R. Pe acest loc s’a mutat eri, toată ziua, rușinos, pălmuind bunul simț, circul Kludsky care acum doi ani și până alaltă eri a stat la Moși, dar pe care d-l Dem. Dobrescu a crezut de cuviință că îl poate aduce în plin centru. Mâine, desigur, își va realiza visul : circul se va muta peste drum de Universitate, de vreme ce azi e alături de singurul loc cu aer curat din București. In fața acestui nerușinat act de pură demență urbanistica, aș vrea să știu cine mai crede în luciditatea celui care conduce municipiul. Dar în acelaș timp aș vrea să știu dacă nu există nici o putere capabilă să stăvilească puhoiul de inconștiență care, din barbișonul aiurelei, se revarsă ca să fericească viata cetățenilor. N’am desperat încă--------------------------------------- Comentarii Demență edilitară — i. i. p.— Chestiunea zahărului de TANCRED CONSTANTINESCU Guvernul trecut a avut o preocupare urmărită cu multă îndărătnicie : aceea de a încerca să reducă prețul zahărului. Toată lumea este de acord și dorește o reducere cât mai mare a costului alimentelor de primă necesitate. Dar bineînțeles că nimeni, printre oamenii cuminți, nu se gândește a obține aceasta cu sacruleiul unei industrii sau uneiezultatele obținute ! Suplimnetul tare una agriculture) : trebue ea potrmită nu fie reduse în așa geură încât industria sau ramura respectivă a agriculturai să rămână încă rentabile. Dacă rentabilitatea Ioi e distrusă, acei factori de producțiune vor fi siliți .Să-și înceteze activitatea, pentru a Cu alte cuvinte acum se plătește cultivatorilor de sfeclă, jumătate din ceeace li se plătea la 1926, deși consumatorii —■ din cauza marilor taxe impuse de fisc — plătesc zahărul, mai scump ca atunci. In acelaș timp cultura sfeclei s’a redus sub o treime din suprafața ce se cultiva mai înainte. Ori prețul mediu al zahărului cu bic era la 1926, nette, fără taxe și fără impositul pe cifra de afaceri, de 25 lei. Astăzi acel prez este 22 lei. Dar astăzi cultivatorul de sfeclă primește numai 0,50 lei pe kilogramul de sfeclă, pe când la 1926 primea dublu. Insă se va spune, industriașii au redus mai mult prețul sfeclei și mai puțin beneficiul lor. Această afirmatiune este inexactă, căci industriașii nu numai că nu stabilesc ei prețul sfeclei, nu numai că nu se expune la o ruină sigură. In special, când e vorba de industria zahărului, trebue să observăm că ea este o industrie agricolă; materia primă, sfecla, e în întregime produsă de micii agricultori români și ei beneficiază de un câștig însemnat din această Cultură. Ca orice industrie agricolă, industria zahărului este expusă la foarte multe riscuri, pe lângă că ea reclamă un capital de rulment considerabil. Pentru a ne da seama de marile avantagii pe cari agricultorii le aiu din industria zahărului, dăm preturile plătite de această industrie cultivatorilor de sfeclă între anii 19234932: n’au avut beneficii, dar au preferat să reducă fabricațiunea foarte mult. Astfel, deși producțiunea mediei de zahăr între anii 1923 și 1931, a fost de 11770 vagoane, cantitatea de zahăr fabricată în campania 1931-1932 a fost redusă la 4315 vagoane ! Se poate obiecta că această reducțiune s’a făcut din cauza stocurilor mari pe care le posedau fabricele (4755 vagoane în campania anului 1931-1932), dar această obiecțiune își pierde din valoare,, întrucât în campaniile anterioare au existat stocuri mai mari și totuși fabricele au lucrat intensiv. • Așa în campania anului 1927-1928 stocurile fabricator erau de 5073 vagoane; în campania 1928-1929 acele stocuri erau de 6239 vagoane. (Continuare în pagina 2-a) Dacă socotim că pentru a obține materia, primă revine pe kilogram kilogram de zahăr trebue in 1 mul de zahăr: mijlocie 8 kgf. de sfeclă In campania anului atunci ! Campania anului 1923—24 „ 1924-25 1925-26 „ „ 1926—27 „ , 1927-28 1928-29 „ , 1929—30 „ „ 1930-31 * , 1931-32 „ , 1932-33 Lei 9.001 pe vagonul de 10.000 kg - a-3 ° 0 „ , „ , * 10.850 „ „ , , 12.500 „ „ . . ’ * n-4«"» * „ , « 11.830 „ „ * 11.300 .. , ’ „ 10.600 „ " „ 7.310 „ „ * , 6.300 , . . , * 1923- 1924 1924- 1925 1925- 1926 1926- 1927 1927- 1928 1928- 1929 1929- 1930 1930- 1931 1931- 1932 . . * 1932—1933 Lei 7.20 pe kgr. de zahăr ” 244 » „ „ „ , 8.68 „ , , „ , 10.00 . , , , 9-19 , , , ’ 9 04 * * ’ * * a as ’•’>»* » 5.04 „ „ „ „ PREMIERE m. de PAUL I. PROPAN TEATRUL NATIONAL.^ „Ion“ dramă in 16 scene și 3 pauze de d. MIHAIL SORBUL, după romanul d-lui LIVIU REBREANU „Ion“ marele și vigurosul roman al d-lui Liviu Rebreanu, socotit de mulți critici literari, ca primul roman românesc, conține într’ânsul pe lângă evocarea pământului din nordul Ardealului, o admirabilă pictură a vieței de țară, cu conflicte, cu zbuciumuri sufletești, cu drame simple dar puternice, înre locuitorii, al căror ideal se mărginește la brazda de pământ, la desișul codrilor sau la gospodăria din ogradă. Zeci de personagii animă paginile din cele două volume ale romanului, zeci de conflicte, zeci de situații dramatice. D. Mihail Sorbul a ales din aceste numeroase personagii, numai acelea absolut necesare pentru înfiriparea unei acțiuni dramatice unitare și a urmărit pe cât posibil — un singur conflict, acela al personagiului central — Ion — în setea nebună după pământ. Și cu dibăcia recunoscută acestui autor dramatic înăscut, a condus în 16 scene — unele doar evocatoare de atmosferă, — altele de unt intens dramatism, altele lirice, altele crude, foarte crude chiar, toate însă firești, omenești — o acțiune de un intens interes, o acțiune susținută, o acțiune bine gradată, care duce la deznodământul tragic dar singurul care trebuia sa termine viața atât de neliniștită, atât de hrăpăreață, a eroului principal, a lui Ion. Băiat frumos, voinic, muncitor, Ion nu are parte să aibă ce munci, fiindcă părintele său și-a băut averea la cârciumă. Ion este îndrăgostit de pământ și nu urmărește nimic alt decât să-și poată munci pământul său. Nu poate dobândi altminteri decât căsătorindu-Betru Ana, fiica celui mai bogat sătean, a lui Vasile Baeiu. Ană e îndrăgostită de Ion. Dar Baeiu nici nu vrea să audă de o asemenea căsătorie a singurului ei copil cu un băiat sărac. Baeiu ar dori să aibă ca ginere pe George, fiul lui Toma Bulbuc, saut țăran chiabur. George o iubește pe Ana și din pricina asta sunt mereu certuri între dânsul și Ion, ori de câte ori se întâlnesc, la horă, la coasă, la cârciumă- Vasile Bucin, de necaz, se îmbată mereu și-și bate fata. Poate interveni și învățătorul și domnul părinte, și primarul, nimeni nu are suficientă influență. Ion văzând că nu poate avea pământ, încalcă moșia unui alt țăran, pentru care face o lună închisoare. Dar nu trei brazde de pământ furate vor putea potoli setea lui de pământ. Și atunci, într’o noapte, intră în casă la Ana și o necinstește. Baciul nu va mai avea ce face. Va trebui să-i dea fata. Gheorghe care a văzut când Ion a intrat pe furiș în odaea Anei, se va depărta definitiv de Ana și se va căsători cu frumoasa Florica, de care e îndrăgostit și Ion.Baciu după ce î-și bate fata: zile și nopți d’arândul se învoește la nunta Anei cu Ion și îi dă folosința a cinci locuri de pământ, deși făgăduise că va intabula averea pe numele lui Ion. Mereu certuri, cari ajung și la bătie între socru și ginere. Unul cere, celălalt nu vrea să dea. Ion își gonește și nevasta din casă- Bătrânul Baciu nu va rezista până la sfârșit și va trece toată averea pe numele lui Ion. Iată-l acum cel mai bogat om din sat." Cine îi poate sta împotrivă. Chiar Florica se apropie, din ce în ce mai mult de el. Ana surprinde pe Florica în brațele lui Ion, aude cum acesta ar vrea să se scape de ea și intr’un moment de deznădejde se spânzură. Puțini după, moare și copilul lor, așa că Ion rămâne, în ciuda socrului său, stăpânul averei acestuia. Văduv și bogat, se ține acum după Florica. Inttr’o noapte, se ’nvoise să vie la ea, după plecarea bărbatului ei la vânătoare. Dar George, din pricina ploii n’a putut pleca și când Ion sare gardul ogrăzei lui George, acesta pune mâna pe sapă și-l ucide pe Ion. Și Ion moare, fără să fi înțeles marea taină a vieței ca nu averea este totul, dar că mai trebue cultivată și partea sufletească a făpturei omenești. Ceea ce contribue la evocarea atmosferei, acestei piese neaoș românești, sunt minunatele decoruri ale pictorului Cornescu, fie că ele reprezintă interioare țărănești, fie că ele ne dau priveliștea unui lan de grâu secerat, sau al vieței unui sat, sau al uliței, unde se afla casa învățătorului, sau al ogrăzei lui Bacău. Ritmul viu, legătura între scene, mersul crescând al acțiune, sunt realizate de d- Soare . Soare. Ion este o frumoasă creație a d-lui Bâbâțeanuu, din al cărui ion reese acel gând obsedant d’a avea pământ, care’l urmărește pretutindeni și pentru a cărui realizare nu se dă la o parte de la nimic. A jucat cu o reală convingere. D-na Aura Buzescu, reintrată în trupa Teatrului Național, apare în rolul Anei, rol atât de ingrat, uneori penibil. Și trebue arta atât de fină a d-nei Buzescu: jocul ei atât de natural, atât de puțin teatral, atât de simțit, pentru ca toată simpatia noastră să învălue pe această năpăstuită față. O puternica creație este aceea Continuare în pagina 2>a