Viitorul, iunie 1937 (Anul 29, nr. 8816-8838)
1937-06-11 / nr. 8823
ANUL XXIa No. 8823 6 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Un cintiii* 600 Lei Un an ..... 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Şase luni « « . 300 „ Şase luni . • ■ 700 „ TELEFOANE Trei luni . ... ISO „ Trei luni .... 330 „ 1 ^ 7Q 12 Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis. Instituțiuni publice şi particulare Lei 1000 anual Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poştelor No. 137.282/926 Director: N. MAXIM cu prilejul vizitei dl-lui preşednte moscicin Valoarea alianţei care ne uneşte Vizita d-lui preşedinte al republicii poloneze, Ignacy Moscicki — prima vizită, în străinătate de altminteri, pe cari d°sa o face în decursul celor 11 ani de când a fost chemat în această înaltă funcţiune, — constitue un prilej fericit de a sublinia încă odată, pe deoparte valoarea pe care România o dă alianţei ce ne leagă de nobilul popor polon, iar pe de altă parte, că această alianţă nu-i isvorâtă numai din interese vitale comune, ci că stă, prin sentimentele frăţeşti cari există între noi şi Polonia, aproape de inima opiniei publice a celor două ţări. Intr’adevăr, această afirmaţiune precisă a avut dealtfel în ultimele zile o nouă preţioasă şi îndoită verificare şi confirmare. Moştenitorul Tronului, vlăstarul regal de nădejde al neamului nostru, a întâlnit în Polonia o primire de un cald entuziasm pe care România l-a înregistrat cu adâncă satisfacţie. In ce priveşte manifestaţia de vie simpatie, de mare dragoste şi prietenie cu care a fost întâmpinat de preşedinte Moscicki din primul moment când a luat contact cu solul românesc şi în Capitala ţarei, e prea elocventă spre a fi necesar să insistăm. De aceea, cu drept cuvânt, M. S. Regele, în discursul rostit alaltăeri seara la Palat, a spus : „Iată de ce, domnule Preşedinte, nu exprim cuvinte reci protocolare când zic că vă salutăm în România cu inimile îmbucurate, ci afirm un adevăr care este simţit de toată suflarea românească. „Tăria alianţei noastre este tocmai că ea nu-i numai un act de chibzuinţă politică ci şi un imbold al sincerei prietenii între popoarele noastre“. * Prin claritatea lor, prii fermitatea fiecărui cuvânt, discursurile M. S. Regelui şi al d-lui Preşedinte al republicei poloneze oglindesc cum nu se poate mai fidel tăria şi valoarea alianţei romano-polone şi ceea ce o face indestructibilă . Idealismul pacific care-i stă la bază, comunitatea perfectă de interese vitale şi legăturile frăţeşti ce există între cele două popoare. Este maximul de condiţiuni favorabile pe care le poate întruni o alianţă. Intr’însa nu se găseşte, cum a accentuat M. S. Regele, „nici un element de ostilitate faţă de nimeni“, ci dimpotrivă asigură şi întăreşte, prin caracterul lor defensiv ideea de pace în lume, o pace care rămâne suprema ţintă a României ca şi a Poloniei. Aşa fiind, mărturisind aci toată mulţumirea opiniei publice româneşti, suntem convinşi că această vizită, precum şi apropiata vizită a M. S. Regelui în Polonia, nu servesc numai adâncirea alianţei polono-române, dar şi cauza mare şi sfântă a păcei. NOTE Caragiale, cel de totdeauna frumuseţea exprimărei gândurilor lui. Caragiale rămâne astfel un model permanent, al literaturei adevărate; rămâne o figură strălucită şi vie din panteonul nostru literar, şi creaţiile lui stau pe planurile eternităţei, şi nu pe aripele purtate de vântul modei sau laudelor ce mor odată, cu cel elogiat... Sfertul de veac ce-a trecut de la moartea marelui Caragiale, nu l-a depărtat de noi. II păstrăm, prin scrisul său, in sufletele și inimele noastre. Ziarul •„Universul consacră o pa-1 părem și noi ...spirituali ! " Un mic gină comemorărei sfertului de veac , furt, inocent, care dovedeşte tocmai ce-a trecut de la moartea lui Cara ■ actualitatea scrisului lui Caragiale şi giale — celui mai desăvârşit autor de comedii, şi unul din cei mai puri şi pitoreşti stilişti ce i-a avut tânăra noastră literatură. Ziarul care a finut să comemoreze pe Caragiale, şi-a îndeplinit şi o specială obligaţiune faţă de marele scriitor, pentru că el a fost unul din foiletoniştii ce au ilustrat paginele "Universului" într'o vreme când ziarele la noi nu deschideau coloanele lor, cu atâta dărnicie, şi nici nu înţelegeau a căuta pe scriitori ca să le îmbogăţească înfăţişarea. Foiletoanele lui Caragiale cari apăreau cu intermitenţă explicabilă — cunoscând temperamentul emotiv al scriitorului — au format totuşi tot atâtea minunate afirmaţii ale talentului aceluia care pe măsură ce anii trec, apare ca o figură strălucită a literaturei noastre. Ceea ce este vrednic de însemnat aci şi pentru toţi, este actualitatea lui Caragiale. Pe vremea când piesele sale se jucau, având şi norocul de a fi găsit interpreţi ideali, mulţi socoteau că „şarjele" lui, că prctura moravurilor politice fi provinciale, sunt aspecte provizorii, şi că piesele lui nu vor putea înfrunta acel mare vrăşmaş al gloriei care se chiamă timpul. Realitatea a dovedit însă, că un mare scriitor, cum a fost Caragiale, vede mai adânc decât suprafaţa, şi că opera lui eşită din elaboraţiile misterioase ale inspiraţiei artistice, nu cunoaşte vremelnicia sau provizoratul, şi că cel ce-a reuşit să prindă taine de suflet, stă permanent în pervazul unei actualităţi viii durabile. E cazul lui Caragiale, ale cărei schiţe, ale cărei observaţii ne vin în minte, le purtăm în noi, şi la nevoe le întrebuinţăm ca cuvinte de spirit, fericiţi că memoria ne-a ajutat ca la umbra lui Caragiale, să a PETRONIUS M. S. Regele Carol al ll-lea prezentând E. S. d. Moscicki, preşedintele Poloniei, pe d-l prim ministru Gh. Tătărescu In timp ce opoziţia discută asupra semnificaţiei ultimilor alegeri, guvernul pregăteşte conferinţele ministeriale ce vor avea loc în cursul verei. Prima conferinţa se va ţine la Cernăuţi la 12 iunie. Se vor studia cu acest prilej nevoile Bucovinei, hotărându-se la faţa locului măsurile trebuitoare. Se vor ţine apoi conferinţe ministeriale în toate regiunile ţării, participând, împreună cu miniştrii de resort, autorităţile administrative locale şi parlamentarii regiunii. Intre problemele ce se vor studia în prim loc va fi aceia a stării sanitare şi a comunicaţiilor. Avem nevoe de drumuri bune şi pentru aceasta se vor face noui sacrificii. Se va încerca de asemenea cu ajutorul muncei de folos obştesc, să se refacă drumurile în raza comunelor rurale. Se ştie că şoselele sunt în cele mai multe ţinuturi într-o stare proastă, tocmai în sate, unde ar trebui să fie mai bune. Deasemenea şoselele cari străbat pădurile sunt foarte stricate. In ce priveşte starea sanitară se va căuta în special să se intensifice campania antimalarică şi unde va fi nevoe, campania antisifilitică. Deasemenea problemele în legătură cu împroprietărirea vor fi studiate în aceste conferinţe. Nu trebue să se uite nici cadastrul care în vechiul Regat trebue introdus cât mai repede şi care trebue în special să fie studiat împreună cu autorităţile locale. Aşadar o serie de nouă probleme se pun cu deosebită urgenţă şi singurul sistem de a le da o soluţionare rapidă este acel inaugurat de actualul regim, prin conferinţele ministeriale. Continuarea lor este privită cu încredere de întreaga opinie publică, aşteptându-se cele mai bune rezultate pentru administraţia Ţării. *■ I II După un sfert de veac AMINTIREA lui I. L CARAGIALE 10 Iunie 1912 — 10 Iunie 1937 S’au împlinit douăzeci şi cinci ani dela moartea celui mai autentic scriitor dramatic, prozator şi subtil humorist şi sarcast, care a fost I. L. Caragiale. Dintre corifeii literaturii române cari au stăpânit generaţiile lor contemporane, singur I. L. Caragiale nu este un uitat. Şi nu l-am uitat nu numai noi din ţară, dar nu l-au uitat nici străinii cari i-au înţeles şi apreciat opera, acum am văzut mai zilele trecute, când minunata sa satiră teatrală „O scrisoare pierdută“, a fost reprezentată pe scena unui mare teatru din Praga. Dealtfel, aceasta nu este prima traducere din scrierile lui Caragiale: în limba franceză şi germană, au fost traduse; mai de mult, drama sa „Năpasta“ reprezentată pe scenele din Germania şi Caragiale a fost un causeur extraordinar. De ar fi fost el însuşi actor, ar fi devenit şi cel mai mare creator de roluri în teatrul nostru, — întru atât era de neîntrecut în bogata sa dialectică, pe care o debita in toate nuanţele, vorbind aidoma franţa şi tipărite totodată în voca grecul, turcul, ungurul, ovreiul, lume, după cum deasemenea i s’au tradus alte diferite schiţe şi nuvele. Amintind succesul obţinut de „O scrisoare pierdută, în capitala cehoslovacă, am ţinut a sublinia faptul că opera lui Caragiale, ca şi opera lui Moliére cu care a şi fost comparat, nu s’a demodat, fiindcă este o operă trainică, ce rămâne dea pururi vie, întrucât marele scriitor ,a dat viaţă eternă creaţiunilor sale, ţiganul, sau interpretând diferite personagii politice sau retorice, în cea mai izbitoare caracterizare. Caragiale era de un humor irezistibil. Această dovadă o avem în schiţele sale humoristice şi în acele neîntrecute „Momente“, în care se reflectă minunat de artistic, figuri vii din societatea noastră, de toate categoriile şi de toate straturile : mici funcţionari, negustori, oameni politici, profesori, ceferişti, preoţi, slujbaşi, etc., etc., din care nu lipseşte pitorescul sau grotescul vieţii periferice şi a mahalalelor,, ca şi atmosfera deosebită şi particulară a unor oraşe şi târguri din provincie. UI In spaţiul restrâns în care evocăm pe Caragiale şi întreaga epocă a artei sale, ne vom mărgini a aduce câteva din scânteetoarele sale ironii, spre a-l cunoaşte în propriile sale anecdote. Prieten intim al lui Gherea, pe care-l vizita cu Vlahuţă, Delevrancea şi alţi scriitori în restaurantul dela Ploeşti, şi fiind la strâmtoare, Caragiale s’a hotărît şi el să devie berar şi într’adevăr, în anul 1902, el a deschis în piaţa Teatrului din Bucureşti, berăria „Gambrinus“ situată cam în vecinătatea actualei berării cu acelaş nume. Caragiale şi-a inaugurat localul, împrăştiind pentru muşterii săi, o broşură intitulată „Mitică, tipărită în „Editura berăriei Gambrinus“ (la tipografia „Sperând" Cine era Mitică ? Caragiale a creiat în acest tip devenit popular, pe un mucalit, nerod sau glumeţ, pe care, spunea el, îl întâlneai oriunde pe uliţele Bucureştiului : prin prăvălii, în tramvai, la restaurant, in berării, în tren, la curse, la teatru, pretutindeni. L-a definit Caragiale : „Mitică este bucureşteanul par excelence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică se înţelege, este un mic parizian.“ Câteva specimene din multele aproposuri ale lui „Mitică“, extrase din sus zisa broşură : — „Ai parale, Mitică ?“ — „Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăsnet !“ Ceri într’o băcănie : — Băiete, o ţuică ! — Nu-i da, domnule, c’o bea ! zice Mitică. La restaurant : — Iaurt ai ? întreabă el. — Este... — Dă-mi vreo câţiva centimetri ! * Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică ? — Rădăcină de cleşte. Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă spuma. Mitică zice : — Bea-ţi berea, că se răceşte. 9 Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. In loc de s'o porţi sănătos ! îţi zice : — Bravos ! blană ai; acuma, junghiu îţi mai trebue ! — Ţi-aşi face curte, domnişoară, zice Mitică unei tinere telegrafiste, dar vai! n’am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă ! — Cum, domnule Mitică ? De unde ştii ? — Parcă eu n’am aflat cum baţi depeşile! In prima serie a „Moftului Român“, Caragiale a publicat o spirituală dilemă juridică, echivalentă cu o speculaţiune filozofică. O reproducem aci din memorie, pentru a comunica cetitorilor savoarea ei . Un tânăr student în drept convine cu un profesor ca să-l prepare în vederea licenţii, chit ca să-i plătască onorarul după ce va câştiga primul proces. Tânărul obţinu licenţa, dar procese joc ! Aşteptarea devenind prea lungă, profesorul intentează acţiune tânărului avocat, procurându-i astfel prilejul primului proces. In faţa tribunalului, profesorul expune motivul procesului şi conchide : „Onorat Tribunal, ori îmi admiteţi acţiunea şi atuncea trebue să mi se achite suma, ori mi-o respingeţi şi atunci tânărul meu adversar câştigă primul proces şi conform convenţiunii dintre noi, tot trebue să-mi plătească !...“ această argumentare o susţinu la fel, deşi inspirat de tânărul avocat inversat : „Domnilor judecători, ori respingeţi acţiunea reclamantului şi atunci nu plătesc, ori mă condamnaţi la plată şi tot nu plătesc, întrtcât convenţiunea dintre noi e ca să plătesc numai în cazul când aşi câştiga primul proces. Acesta fiind primul meu proces, vă rog ca să decideţi“. După o lungă şi matură deliberare, Tribunalul văzând că o parte ar câştiga dacă cealaltă ar pierde, şi viceversa, o condamnă pe pârât la plata onorarului, dar respinge cererea reclamantului.... loi Alexandru Vlahuţă care i-a fost ca un frate, conformându-se dorinţei exprimate de Caragiale, i-a cumpărat o masă de brad, pe care i-a dăruit-o pentru lucru, drept birou. Intr’un rând Caragiale a răsturnat pe ea, călimara, pătând masa. Atuncea maestrul a scris pe ea următoarea reflecţie : „Toate meseriile necurate lăsă pete“. Pe aceeaşi masă, a scris poetul St. O Iosif : „Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor, sunt ca picăturile de sânge pe câmpul unei lupte“. Octavian Goga a semnat următoarea cugetare : „Şi soarele are pete, şi totuşi e soare“. C. SATEANU # * *■ * * -------===== ' I si r■ =====------ IMPUNERI JUSTE Unele ziare protestează împotriva impunerilor ce s’ar face de către comisiunile fiscale, susţinând că ele sunt abuzive. Desigur că nici guvernul nici ministerul de finanţe nu voese să se procedeze astfel. Ordinele ce s’au dat sunt precise . Organele fiscale trebue să procedeze cu toată dreptatea, făcând impuneri juste şi în concordanţă cu situaţia contribuabililor. Orice abuz al organelor în subordine, va fi îndreptat. Nu trebue să uităm însă că în ultimul an situaţia economică s’a ameliorat şi numeroase întreprinderi au înregistrat beneficii mult mai mari ca în anii trecuţi. De asemenea în profesiunile libere veniturile au fost superioare. Este drept deci ca statul faţă de greutăţile actuale să caute a recupera în mod just, partea ce i se datoreşte. Aceasta cu atât mai mult, cu cât unii contribuabili nu-şi înţeleg datoriile cetăţeneşti şi caută să se sustragă plăţei impozitelor. Este frecventă astfel „schimbarea de domiciliu“ adică fuga de la un capăt la altul al oraşului fără bine înţeles a lăsa adresa. De asemenea sunt frecvente, falsificările de bilanţuri şi diverse operaţiuni în registre pentru a scăpa de sarcinile fiscale. Aşadar dacă unele organe în subordine greşesc, unii contribuabilii fac la fel. Ministerul de finanţe trebue să păstreze calea de mijloc căutând să se descurce în acest păenjeniş aplicând legea cu stricteţă. De aceia, în loc de proteste generale împotriva fiscalităţii, ziarele ar face bine să aducă la cunoştinţa ministerului cazuri concrete de abuzuri ale organelor fiscale pentru ca ele să poată fi sancţionate. De asemenea contribuabilii trebue să recurgă cu încredere la instanţele de apel, dovedind dreptatea lor şi obţinând scăderile cuvenite. Este însă în obiceiul pământului să nu se dea nici o importanţă proceselor verbale de impunere, şi abia după ce termenul de apel a trecut şi impunerea a rămas definitivă, să se alerge la ministerul de finanţe cu intervenţiile de rigoare care însă nu pot avea nici un rezultat, ne mai putându-se schimba nimic. Procedeul este greşit, impunerile trebuesc tratate cu toată seriozitatea. Apelurile trebuesc făcute în termen şi susţinute cu documente doveditoare. Căci trebue să se ştie că nimeni nu urmăreşte sdrobirea contribuabililor sub dări injuste, ci numai o justă impunere și o justă încasare a impozitelor pentru ca să nu cadă asupra celor buni platnici și partea acelora care se sustrag sistematic de la împlinirea datoriilor lor către fisc. P. Vineri 11 Iunie 1937 SUVERANUL TARII si muramia romanească Satul: Anonimul creator în arta noastră de GR. TANIŞAN Primirea protocolară în şedinţa academică presidată de Suveranul ţarei, a poetului şi filosofului Lucian Blaga, a fost un adevărat eveniment cultural, o sărbătoare a spiritualităţei româneşti, care dacă a dat prilej noului academician şi d-lui I. Petrovici, de-a rosti discursuri ce rămân, prin înălţimea gândurilor ce le sugeră şi prin frumuseţea în care ele au fost presentate, a fost în acelaşi timp şi o fericită atmosferă de supremaţie a gândului prin cuvântarea M. S. Regelui. Ne grăbim să afirmăm că ideile Suveranului, constitue îndemnuri literare şi concepţii de artă, cari prin amploarea şi prin lapidarismul expunerei, ca şi prin adâncimea judecăţei, vor forma un crez al nouei mişcări spirituale româneşti. M. S. Regele Carol II, nu este de altfel la cea dintâiu ipostază de îndrumător şi de subtil iscoditor al mobilelor ce trebue să anime o creaţie ca şi al planului în care ea trebue să se desfăşoare. Ne reamintim astfel, de acele sugestive îndemnuri la inspiraţia românească în creaţia literară, şi la acele directive moralizatoare evocate pentru aceia ce sunt miruiţi cu darul sfânt al scrisului artistic, precum ne reamintim de robusta Sa încredere în puterile de creaţie românească, manifestată în toate împrejurările în care i-a fost dat să se arate ca cel mai autentic ctitor al actualei culturi româneşti. Dacă nu ne surprinde însă, marile Sale îndemnuri critice, şi nici nu este o noutate faptul că El este unul din cei mai bine informaţi oameni de cultură de la noi, în tot ce priveşte aspectul şi multiformitatea scrisului românesc, insistăm totuşi asupra concepţiei Sale, pe cât de profunde, pe atât de luminos exprimată, cu privire la isvoarele de inspiraţie, şi la legătura dintre literatură, să zicem „clasică" şi isvoarele dinamice, latente, dar vulcanice, ale creaţiei populare, ale rusticului românesc. Pornind de la teza filosofică şi literară a d-lui Lucian Blaga noul academician şi metafizicianul cu originală gândire ce a pus în evidenţă rolul substratului inconştient al sufletului, ca forţă vie de creaţie, M. S. Regele Carol II formulează aceiaşi idee, înveştmântând-o într-o formă care o face să devină lapidară şi normativă, strălucitoare şi cu îndepărtate ecouri în viitor, întrucât leagă producţia literară de influenţa rusticului românesc în literatură, şi pune tot accentul pe isvorul misterios al sufletului rassei noastre. „Elogiul acesta al Satului pe care l-a făcut noul academician, — vorbeşte Suveranul — este chiar simbolul vădit al căilor noui pe care trebue să le calce cultura românească de mâine". Satul este astfel mai mult decât un pitoresc aspect al vieţei, mai mult decât un cămin al folk-lore-ului. Este însăşi vatra unui suflet, „matca — spune Suveranul — a culturei româneşti". Va trebui astfel să vedem în sat, nu însuşi depositorul unei anumite literaturi făcute, literaţilor rămânându-le numai sarcina de a aduna acest material găsit, şi a-l aduce la oraş, — lucru ce ar fi profund regreta(Continuare în pagina 2-a) M. S. RegeSe trece în revistă tinerete! străjeresc In primele rânduri, Marele Voevrad Mihai