Viitorul, iunie 1937 (Anul 29, nr. 8816-8838)

1937-06-11 / nr. 8823

ANUL XXIa No. 8823 6 pagini 2 lei ABONA­MENTE REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA In TARA In STREI­NATATE — BUCURESTI — Un cin­tiii* 600 Lei Un an ..... 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Şase luni « « . 300 „ Şase luni . • ■ 700 „ TELEFOANE Trei luni . ... ISO „ Trei luni .... 330 „ 1 ^ 7Q 12 Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis. Instituțiuni publice şi particulare Lei 1000 anual Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poştelor No. 137.282/926 Director: N. MAXIM cu prilejul vizitei dl-lui preşed­nte moscicin Valoarea alianţei care ne uneşte Vizita d-lui preşedinte al republicii poloneze, Ig­nacy Moscicki — prima vizită, în străinătate de altminteri, pe cari d°sa o face în decursul celor 11 ani de când a fost che­mat în această înaltă funcţiune, — constitue un prilej fericit de a subli­nia încă odată, pe deo­parte valoarea pe care România o dă alianţei ce ne leagă de nobilul popor polon, iar pe de altă par­te, că­ această alianţă nu-i isvorâtă numai din inte­rese vitale comune, ci că stă, prin sentimentele frăţeşti cari există între noi şi Polonia, aproape de inima opiniei publice a celor două ţări. Intr’adevăr, această a­­firmaţiune precisă a avut dealtfel în ultimele zile o nouă preţioasă şi în­doită verificare şi confir­mare. Moştenitorul Tronului, vlăstarul regal de nădej­de al neamului nostru, a întâlnit în Polonia o pri­mire de un cald entu­ziasm pe care România l-a înregistrat cu adâncă satisfacţie. In ce priveşte manifes­taţia de vie simpatie, de mare dragoste şi priete­nie cu care a fost întâm­pinat de preşedinte Mos­­cicki din primul moment când a luat contact cu so­lul românesc şi în Capi­tala ţarei, e prea eloc­ventă spre a fi necesar să insistăm. De aceea, cu drept cu­vânt, M. S. Regele, în dis­cursul rostit alaltăeri sea­­ra la Palat, a spus : „Iată de ce, domnule Preşedinte, nu exprim cuvinte reci protocolare când zic că vă salutăm în România cu inimile îm­bucurate, ci afirm un a­­devăr care este simţit de toată suflarea românea­scă. „Tăria alianţei noastre este tocmai că ea nu-i numai un act de chib­zuinţă politică ci şi un imbold al sincerei priete­nii între popoarele noas­tre“. * Prin claritatea lor, prii­ fermitatea fiecărui cu­vânt, discursurile M. S. Regelui şi al d-lui Preşe­dinte al republicei polo­neze oglindesc cum nu se poate mai fidel tăria şi valoarea alianţei roma­­no-polone şi ceea ce o fa­ce indestructibilă . Idealismul pacific ca­­re-i stă la bază, comuni­tatea perfectă de intere­se vitale şi legăturile fră­ţeşti ce există între cele două popoare. Este maximul de condi­­ţiuni favorabile pe care le poate întruni o alianţă. Intr’însa nu se găseşte, cum a accentuat M. S. Regele, „nici un element de ostilitate faţă de ni­meni“, ci dimpotrivă asi­gură şi întăreşte, prin caracterul lor defensiv ideea de pace în lume, o pace care rămâne supre­ma ţintă a României ca şi a Poloniei. Aşa fiind, mărturisind aci toată mulţumirea o­­piniei publice româneşti, suntem convinşi că acea­stă vizită, precum şi a­­propiata vizită a M. S. Regelui în Polonia, nu servesc numai adâncirea alianţei polono-române, dar şi cauza mare şi sfân­tă a păcei. NOTE Caragiale, cel de totdeauna frumuseţea exprimărei gândurilor lui. Caragiale rămâne astfel un mo­del permanent, al literaturei adevă­rate; rămâne o figură strălucită şi vie din panteonul nostru literar, şi creaţiile lui stau pe planurile eter­­nităţei, şi nu pe aripele purtate de vântul modei sau laudelor ce mor odată, cu cel elogiat... Sfertul de veac ce-a trecut de la moartea marelui Caragiale, nu l-a depărtat de noi. II păstrăm, prin scrisul său, in sufletele și inimele noastre. Ziarul •„Universul consacră o pa-1 părem și noi ...spirituali ! " Un mic gină comemorărei sfertului de veac , furt, inocent, care dovedeşte tocmai ce-a trecut de la moartea lui Cara­ ■ actualitatea scrisului lui Caragiale şi giale — celui mai desăvârşit autor de comedii, şi unul din cei mai puri şi pitoreşti stilişti ce i-a avut tânăra noastră literatură. Ziarul care a finut să comemoreze pe Caragiale, şi-a îndeplinit şi o specială obligaţiune faţă de marele scriitor, pentru că el a fost unul din foiletoniştii ce au ilustrat paginele "Universului" într'o vreme când zia­rele la noi nu deschideau coloa­nele lor, cu atâta dărnicie, şi nici nu înţelegeau a căuta pe scriitori ca să le îmbogăţească înfăţişarea. Foiletoanele lui Caragiale cari a­­păreau cu intermitenţă explicabilă — cunoscând temperamentul emo­tiv al scriitorului — au format to­tuşi tot atâtea minunate afirmaţii ale talentului aceluia care pe măsură ce anii trec, apare ca o figură strălu­cită a literaturei noastre. Ceea ce este vrednic de însem­nat aci şi pentru toţi, este actualita­tea lui Caragiale. Pe vremea când piesele sale se jucau, având şi no­rocul de a fi găsit interpreţi ideali, mulţi socoteau că „şarjele" lui, că prctura moravurilor politice fi pro­vinciale, sunt aspecte provizorii, şi că piesele lui nu vor putea înfrunta acel mare vrăşmaş al gloriei care se chiamă timpul. Realitatea a dovedit însă, că un mare scriitor, cum a fost Caragiale, vede mai adânc de­cât suprafaţa, şi că opera lui eşită din elaboraţiile misterioase ale inspiraţiei artistice, nu cunoaşte vremelnicia sau provi­zoratul, şi că cel ce-a reuşit să prindă taine de suflet, stă perma­nent în pervazul unei actualităţi vi­ii durabile. E cazul lui Caragiale, ale cărei schiţe, ale cărei observaţii ne vin în minte, le purtăm în noi, şi la ne­­voe le întrebuinţăm ca cuvinte de spirit, fericiţi că memoria ne-a aju­tat ca la umbra lui Caragiale, să a­ PETRONIUS M. S. Regele Carol al ll-lea prezentând E. S. d. Moscicki, preşedintele Po­loniei, pe d-l prim ministru Gh. Tătărescu In timp ce opoziţia discută a­­supra semnificaţiei ultimilor a­­legeri, guvernul pregăteşte con­ferinţele ministeriale ce vor a­­vea loc în cursul verei. Prima conferinţa se va ţine la Cernăuţi la 12 iunie. Se vor studia cu acest prilej nevoile Bucovinei, hotărându-se la faţa locului măsurile trebuitoare. Se vor ţine apoi conferinţe ministeriale în toate regiunile ţării, participând, împreună cu miniştrii de resort, autorităţile administrative locale şi parla­mentarii regiunii. Intre problemele ce se vor studia în prim loc va fi aceia a stării sanitare şi a comunica­ţiilor. Avem nevoe de drumuri bune şi pentru aceasta se vor face noui sacrificii. Se va încerca de asemenea cu ajutorul mun­­cei de folos obştesc, să se re­facă drumurile în raza comu­nelor rurale. Se ştie că şoselele sunt în cele mai multe ţinuturi într-o stare proastă, tocmai în sate, unde ar trebui să fie mai bune. Deasemenea şoselele cari străbat pădurile sunt foarte stri­cate. In ce priveşte starea sanita­ră se va căuta în special să se intensifice campania antimala­­rică şi unde va fi nevoe, cam­pania antisifilitică. Deasemenea problemele în legătură cu împroprietărirea vor fi studiate în aceste confe­rinţe. Nu trebue să se uite nici cadastrul care în vechiul Regat trebue introdus cât mai repede şi care trebue în special să fie studiat împreună cu autorităţile locale. Aşa­dar o serie de nouă pro­bleme se pun cu deosebită ur­genţă şi singurul sistem de­ a le da o soluţionare rapidă este a­­cel inaugurat de actualul re­gim, prin conferinţele ministe­riale. Continuarea lor este privită cu încredere de întreaga opinie publică, aşteptându-se cele mai bune rezultate pentru adminis­traţia Ţării. *■ I­ I­I După un sfert de veac AMINTIREA lui I. L CARAGIALE 10 Iunie 1912 — 10 Iunie 1937 S’au împlinit douăzeci şi cinci ani dela moartea celui mai autentic scrii­tor dramatic, prozator şi subtil hu­morist şi sarcast, care a fost I. L. Caragiale. Dintre corifeii literaturii române cari au stăpânit generaţiile lor con­temporane, singur I. L. Caragiale nu este un uitat. Şi nu l-am uitat nu numai noi din ţară, dar nu l-au uitat nici străinii cari i-­au înţeles şi a­­preciat opera, a­cum am văzut mai zilele trecute, când minunata sa sati­ră teatrală „O scrisoare pierdută“, a fost reprezentată pe scena unui ma­re teatru din Praga. Dealtfel, aceasta nu este prima traducere din scrierile lui Caragiale: în limba franceză şi germană, au fost traduse; mai de mult, drama sa „Năpasta“ reprezen­tată pe scenele din Germania şi Caragiale a fost un causeur extra­ordinar. De ar fi fost el însuşi ac­tor, ar fi devenit şi cel mai mare creator de roluri în teatrul nostru, — întru atât era de neîntrecut în bogata sa dialectică, pe care o debita in toate nuanţele, vorbind aidoma franţa şi tipărite tot­odată în vo­­ca grecul, turcul, ungurul, ovreiul, lume, după cum deasemenea i s’au tradus alte diferite schiţe şi nu­vele. Amintind succesul obţinut de „O scrisoare pierdută, în capitala ce­hoslovacă, am ţinut a sublinia fap­tul că opera lui Caragiale, ca şi o­­pera lui Moliére cu care a şi fost comparat, nu s’a demodat, fiindcă este o operă trainică, ce rămâne dea pururi vie, întrucât marele scrii­tor ,a dat viaţă eternă creaţiunilor sale, ţiganul, sau interpretând diferite personagii politice sau retorice, în cea mai izbitoare caracterizare. Caragiale era de un humor irezi­stibil. Această dovadă o avem în schiţele sale humoristice şi în acele neîntrecute „Momente“, în care se reflectă minunat de artistic, figuri vii din societatea noastră, de toate categoriile şi de toate straturile : mici funcţionari, negustori, oameni politici, profesori, ceferişti, preoţi, slujbaşi, etc., etc.,­­ din care nu lipseşte pitorescul sau grotescul vie­ţii periferice şi a mahalalelor,, ca şi atmosfera deosebită şi particulară a unor oraşe şi târguri din provincie. UI In spaţiul restrâns în care evocăm pe Caragiale şi întreaga epocă a ar­tei sale, ne vom mărgini a aduce câ­teva din scânteetoarele sale ironii, spre a-l cunoaşte în propriile sale anecdote. Prieten intim al lui Gherea, pe care-l vizita cu Vlahuţă, Delevran­­cea şi alţi scriitori în restaurantul dela Ploeşti, şi fiind la strâmtoare, Caragiale s’a hotărît şi el să devie berar şi într’adevăr, în anul 1902, el a deschis în piaţa Teatrului din Bu­cureşti, berăria „Gambrinus“ situată cam în vecinătatea actualei berării cu acelaş nume. Caragiale şi-a inau­gurat localul, împrăştiind pentru muşterii săi, o broşură intitulată „Mitică, tipărită în „Editura beră­riei Gambrinus“ (la tipografia „Spe­rând" Cine era Mitică ? Caragiale a creiat în acest tip de­venit popular, pe un mucalit, nerod sau glumeţ, pe care, spunea el, îl întâlneai oriunde pe uliţele Bucure­­ştiului : prin prăvălii, în tramvai, la restaurant, in berării, în tren, la curse, la teatru, pretutindeni. L-a definit Caragiale : „Mitică este bucureşteanul par excelence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Pa­ris, şi Mitică se înţelege, este un mic parizian.“ Câteva specimene din multele a­­propos­uri ale lui „Mitică“, extrase din sus zisa broşură : — „Ai parale, Mitică ?“ — „Nu umblu cu metal; mi-e fri­că de trăsnet !“ Ceri într’o băcănie : — Băiete, o ţuică ! — Nu-i da, domnule, c’o bea ! zice Mitică. La restaurant : — Iaurt ai ? întreabă el. — Este... — Dă-mi vreo câţiva centimetri ! * Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică ? — Rădăcină de cleşte. Ai cerut o bere şi o laşi să-i trea­că spuma. Mitică zice : — Bea-ţi berea, că se răceşte. 9 Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. In loc de s'o porţi sănătos ! îţi zice­­ : — Bravos ! blană ai; acuma, jun­­ghiu îţi mai trebue ! — Ţi-aşi face curte, domnişoară, zice Mitică unei tinere telegrafiste, dar vai! n’am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă ! — Cum, domnule Mitică ? De unde ştii ? — Parcă eu n’am aflat cum baţi depeşile! In prima serie a „Moftului Ro­mân“, Caragiale a publicat o spi­rituală dilemă juridică, echivalentă cu o speculaţiune filozofică. O reproducem aci din memorie, pentru a comunica cetitorilor savoa­rea ei . Un tânăr student în drept convine cu un profesor ca să-l prepare în vederea licenţii, chit ca să-i plătască onorarul după ce va câştiga primul proces. Tânărul obţinu licenţa, dar pro­cese joc ! Aşteptarea devenind prea lungă, profesorul intentează acţiune tânăru­lui avocat, procurându-i astfel pri­lejul primului proces. In faţa tribunalului, profesorul ex­pune motivul procesului şi con­chide : „Onorat Tribunal, ori îmi admiteţi acţiunea şi atuncea trebue să mi se achite suma, ori mi-o respingeţi şi atunci tânărul meu adversar câştigă primul proces şi conform convenţiu­­nii dintre noi, tot trebue să-mi plă­tească !...“ această argumentare o susţinu la fel, deşi inspirat de tânărul avocat inversat : „Domnilor judecători, ori respin­geţi acţiunea reclamantului şi atunci nu plătesc, ori mă condamnaţi la plată şi tot nu plătesc, întrt­cât convenţiunea dintre noi e ca să plă­tesc numai în cazul când aşi câştiga primul proces. Acesta fiind primul meu proces, vă rog ca să decideţi“. După o lungă şi matură deliberare, Tribunalul văzând că o parte ar câştiga dacă cealaltă ar pierde, şi viceversa, o condamnă pe pârât la plata onorarului, dar respinge cere­­­rea reclamantului.... loi Alexandru Vlahuţă care i-a fost ca un frate, conformându-se dorinţei exprimate de Caragiale, i-a cumpă­­rat o masă de brad, pe care i-a dăr­­uit-o pentru lucru, drept birou. Intr’un rând Caragiale a răsturnat pe ea, călimara, pătând masa. Atun­cea maestrul a scris pe ea următoarea reflecţie : „Toate meseriile necurate lăsă pete“. Pe aceeaşi masă, a scris poetul St. O Iosif : „Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor, sunt ca pică­turile de sânge pe câmpul unei lupte“. Octavian Goga a semnat urmă­toarea cugetare : „Şi soarele are pete, şi totuşi e soare“. C. SATEANU # * *■ * * -------===== ' I si r■ =====------­ IMPUNERI JUSTE Unele ziare protestează împo­triva impunerilor ce s’ar face de către comisiunile fiscale, susţi­nând că ele sunt abuzive. Desigur că nici guvernul nici ministerul de finanţe nu voese să se procedeze astfel. Ordinele ce s’au dat sunt pre­cise . Organele fiscale trebue să pro­cedeze cu toată dreptatea, făcând impuneri juste şi în concordanţă cu situaţia contribuabililor. Ori­ce abuz al organelor în subordi­ne, va fi îndreptat. Nu trebue să uităm însă că în ultimul an situaţia economică s’a ameliorat şi numeroase între­prinderi au înregistrat beneficii mult mai mari ca în anii trecuţi. De asemenea în profesiunile libe­re veniturile au fost superioare. Este drept deci ca statul faţă de greutăţile actuale să caute a recupera în mod just, partea ce i se datoreşte. Aceasta cu atât mai mult, cu cât unii contribuabili nu-şi înţe­leg datoriile cetăţeneşti şi caută să se sustragă plăţei impozitelor. Este frecventă astfel „schim­barea de domiciliu“ adică fuga de la un capăt la altul al oraşu­lui fără bine înţeles a lăsa a­­dresa. De asemenea sunt frecvente, falsificările de bilanţuri şi diver­se operaţiuni în registre pentru a scăpa de sarcinile fiscale. Aşa­dar dacă unele organe în subordine greşesc, unii contri­buabilii fac la fel. Ministerul de finanţe trebue să păstreze calea de mijloc căutând să se descurce în acest păenjeniş aplicând legea cu stricteţă. De aceia, în loc de proteste ge­nerale împotriva fiscalităţii, zia­rele ar face bine să aducă la cu­noştinţa ministerului cazuri con­crete de abuzuri ale organelor fiscale pentru ca ele să poată fi sancţionate. De asemenea contribuabilii tre­bue să recurgă cu încredere la instanţele de apel, dovedind drep­tatea lor şi obţinând scăderile cuvenite. Este însă în obiceiul pământului să nu se dea nici o importanţă proceselor verbale de impunere, şi abia după ce terme­nul de apel a trecut şi impunerea a rămas definitivă, să se alerge la ministerul de finanţe cu inter­venţiile de rigoare care însă nu pot avea nici un rezultat, ne mai putându-se s­chimba nimic. Procedeul este greşit, impune­rile trebuesc tratate cu toată se­riozitatea. Apelurile trebuesc făcute în termen şi susţinute cu documen­te doveditoare. Căci trebue să se ştie că ni­meni nu urmăreşte sdrobirea con­trib­uabililor sub dări injuste, ci numai o justă impunere și o jus­tă încasare a impozitelor pentru ca să nu cadă asupra celor buni platnici și partea acelora care se sustrag sistematic de la împlini­rea datoriilor lor către fisc. P. Vineri 11 Iunie 1937 SUVERANUL TARII si muramia romanească Satul: Anonimul creator în arta noastră de GR. TANIŞAN Primirea protocolară în şe­dinţa academică presidată de Suveranul ţarei, a poetului şi filosofului Lucian Blaga, a fost un adevărat eveniment cultu­ral, o sărbătoare a spiritualită­­ţei româneşti, care dacă a dat prilej noului academician şi d-lui I. Petrovici, de-a rosti dis­cursuri ce rămân, prin înălţimea gândurilor ce le sugeră şi prin frumuseţea în care ele au fost presentate, a fost în acelaşi timp şi­ o fericită atmosferă de supremaţie a gândului prin cu­vântarea M. S. Regelui. Ne grăbim să afirmăm că i­­deile Suveranului, constitue în­demnuri literare şi concepţii de artă, cari prin amploarea şi prin lapidarismul expunerei, ca şi prin adâncimea judecăţei, vor forma un crez al nouei miş­cări spirituale româneşti. M. S. Regele Carol II, nu este de altfel la cea dintâiu iposta­­ză de îndrumător şi de subtil iscoditor al mobilelor ce trebue să anime o creaţie ca şi al pla­nului în care ea trebue să se desfăşoare. Ne reamintim astfel, de acele sugestive îndemnuri la inspira­ţia românească în creaţia li­terară, şi la acele directive mo­­ralizatoare evocate pentru a­­ceia ce sunt miruiţi cu da­rul sfânt al scrisului artistic, precum ne reamintim de robus­ta Sa încredere în puterile de creaţie românească, manifesta­tă în toate împrejurările în care i-a fost dat să se arate ca cel mai autentic ctitor al actualei culturi româneşti. Dacă nu ne surprinde însă, marile Sale îndemnuri critice, şi nici nu este o noutate faptul că El este unul din cei mai bine informaţi oameni de cultură de la noi, în tot ce priveşte aspec­tul şi multiformitatea scrisului românesc, insistăm totuşi asu­pra concepţiei Sale, pe cât de profunde, pe atât de luminos exprimată, cu privire la isvoare­­le de inspiraţie,­ şi la legătura dintre literatură, să zicem „cla­sică" şi isvoarele dinamice, la­tente, dar vulcanice, ale crea­ţiei populare, ale rusticului ro­mânesc. Pornind de la teza filosofică şi literară a d-lui Lucian Blaga noul academician şi metafizi­­cianul cu originală gândire ce a pus în evidenţă rolul substra­tului inconştient al sufletului, ca forţă vie de creaţie, M. S. Re­gele Carol II formulează a­­ceiaşi idee, înveştmântând-o în­tr-o formă care o face să devi­nă lapidară şi normativă, stră­lucitoare şi cu îndepărtate e­­couri în viitor, întrucât leagă producţia literară de influenţa rusticului românesc în literatu­ră, şi pune tot accentul pe is­­vorul misterios al sufletului rassei noastre. „Elogiul acesta al Satului pe care l-a făcut noul academician, — vorbeşte Suveranul — este chiar simbo­lul vădit al căilor noui pe care trebue să le calce cultura ro­mânească de mâine". Satul este astfel mai mult de­cât un pitoresc aspect al vieţei, mai mult de­cât un cămin al folk-lore-ului. Este însăşi vatra unui suflet, „matca — spune Suveranul — a culturei româ­neşti". Va trebui astfel să vedem în sat, nu însuşi depositorul unei anumite literaturi făcute, lite­raţilor rămânându-le numai sar­cina de a aduna acest material găsit, şi a-l aduce la oraş, — lucru ce ar fi profund regreta­(Continuare în pagina 2-a) M. S. RegeSe trece în revistă tinerete! străjeresc In primele rânduri, Marele Voevrad Mihai

Next