Viitorul, octombrie 1937 (Anul 29, nr. 8919-8944)
1937-10-27 / nr. 8940
ANUL XXIX No. 89':36 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In JARA In STREINATATE ' — BUCURESTI — Director: N. MAXIM Strada R. Poincaré 17 Şase luni « « . 300 „ Şase luni • • « 700 „ TELEFOANE Trei luni ... ISO „ 1Trei luni • . • • 350 „ Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis. f Institujiuni publice și particulare Lei 1000 anual P. Miercuri 27 Octombri 1937 Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării Dir. C-rale a Portelor Ho. 137.282/926 f ■» f f ^ O ZI MARE Din cea mai fragedă vârstă, Marele Voevod Mihai, a fost co felul iubit, vlăstarul de Rege, asupra căruia se adreptau cu duioşie toate inimele şi toate conştiinţele româneşti. Trebue să recunoaştem că aceste sentimente erau şi sunt, întemeiate şi isvorâte din fericita îmbinare a unor însuşiri personale cu totul deosebite, cu o educaţie condusă în cel mai minunat spirit românesc, şi creştin, de către M. S. Regele Carol II, care în dragostea Lui de părinte a pus tot sufletul ca copilul Său să fie demnul urmaş al unei familii regeşti, şi al Regelui ocrotitor al celor mai scumpe idealuri naţionale. Din copilărie, Marele Voevod Mihai a primit astfel o educaţie completă în care asimilarea ştiinţei se unea cu cele mai severe comandamente morale, iar instrucţia din cărţi se întregea cu visitarea ţarei, în lung şi lat, şi cu aprofundarea oricărei manifestări de viaţă românească. II găsim astfel pe Marele Voevod Mihai, şi elev eminent, model de sârguinţă şi disciplină în clasele şcolare, precum îl găsim ca fruntaş inimos în Cercetăşie şi în Străjerie, precum îl întâlnim, chiar foarte tânăr, ca reprezentant strălucit al ţărei în statele străine, unde a ştiut şi acolo să se facă iubit şi preţuit. înaintarea Sa la rangul de sublocotenent este astfel o consfinţire a minunatelor însuşiri cari caracterizează pe Moştenitorul Tronului României, crescut cu atâta înaltă concepţie regească, şi cu atât de adâncă iubire de ţară, de către ilustrul Său părinte, Regele României Mari de azi. De altfel presenţa atâtor înalţi oaspeţi, veniţi ca să arate sentimentele statelor străine, aliate şi prietene, este încă o dovadă a însemnătăţei festivităţilor de la Sinaia, cari iau prin amploarea lor, prin strălucita participare a atâtor personalităţi străine, aspectul unui eveniment ce depăşeşte cadrul unor bucurii naţionale, şi ia forma unei manifestări de forţe politice şi internaţionale unite într’un gând şi o simţire ca să facă a triumfa ideea de ordine, de pace şi de respect al câştigurilor morale şi naţionale, încadrate în dreptatea istorică şi în necesităţile de viitor ale civilizaţiei europene. Conştiinţele româneşti văd astfel în serbările de la Sinaia, o luminoasă manifestare a legăturei profunde şi indisolubile ce leagă Dinastia cu destinele neamului nostru, precum văd în înaintarea Marelui Voevod Mihai la primul grad din ierarhia ostăşească, simbolul impunător al nădejdiilor pe care neamul românesc îl pun în Acela care a primit, din copilărie, o educaţie condusă zi de zi de marele Său Părinte, de marele nostru Rege, încă o zi de reculegere naţională, de întărire a inimelor şi de trezire a celor mai impunătoare şi încurajatoare năzuinţi de viitor, pe drumul renaşterei, consolidărei şi progresului României. O zi festivă, în care sufletele româneşti de pretutindeni, ridică rugi fierbinţi spre Cer, ca Dumnezeu să ocrotească Dinastia, şi ca fiul de Rege Voevodul Mihai să ducă şi mai departe năzuinţele româneşti pe drumul păcei şi întărire naţionale după exemplul Părintelui Său, M. S. Regele Carol II, simbolul înfăptuirilor minunate pe drumul progresului României. NOTE Sunt anumite asocieri şi împrejurări istorice, cari explică succesele şi motivează elanurile optimiste. O astfel de fericită asociere dintre un om şi-o mişcare, ne-o dă prezenţa în mijlocul „Străjeriei" a Voevodului de Alba-Iulia, care este şi rămâne cu adevărat sufletul animator şi dinamic, chemat de Regele Ţărei, în mijlocul unei mişcări de înaltă presentare naţională. „Străjeria'' este o şcoală a viitorului. Născută din nevoia imperioasă a vremei noastre, care cere nu suflete reci şi închise, ci desfăşurări de energie, bine condusă, „Străjeria" e o formă nouă a vieței sociale. Ea ridică individualismul — care exagerat aduce anarhizarea socială — la înălțimea nivelărilor fecundei şi generoasei camaraderii; ea pune în locul egoismului despărţitor de suflete, solidarismul energiilor creatoare, spiritul de camaraderie şi de confraternitate în muncă. Ambiţiunile eşite din voluntarismul egoistic, se ridică la ambiţia nobilă de a face să triumfe grupul, societatea şi naţiunea. „Străjeria" este astfel o metodă de lucru, un drum de cheltuială a energiilor creatoare; o înălţare a inimelor tinere spre un alt ideal decât al folosului individual şi al ambiţiunilor vane şi inutile. In această mişcare întemeiată pe un fond pedagogic şi pe o concepţie metafisică şi pură a vieţei, Marele Voevod de Alba-lulia s'a distins ca o energie plină de avânt, şi ca o personalitate dinamică. A în-, feles înainte de mulţi alţii, chemarea Părintelui Său. l-a pătruns toată entrejia şi orizontul larg la care tinde 66 $la noua mişcare tinerească, şi de aceea când se va scrie istoria primelor începuturi ale Străjeriei româneşti, numele Voevodului de Alba-lulia va străluci ca o figură plină de iniţiativă, şi va fi aşezat în rândul fruntaşilor întemeietori din şcoala cea noi a virtuţilor naţionale. Tinereţea Lui a venit astfel să aducă mişcărei inovatorii, elanul unui suflet în care se unea tradiţia marilor Regi, cu voinţa personală de-a fi folositor țărei... PETRONIUS --------| 11 —. ano _ _______ A. S. R. Marele Voevod Mihai, sublocotenent adjutant, comandant al plutonului I, Compania I a I-ului Batalion de vânăători de munte. SERIAŞul. Actualul regim a înfăptuit un, meseriaşului, ne umple de burechiu deziderat: înzestrarea curie“, meseriaşilor români cu uneltele necesare. In acest scop s’a acordat de către ministerul de industrie suma de 22 milioane lei, care a permis instalarea mai multor absolvenţi ai şcoalelor de meserii în teritoriile alipite. Se ştie că una din cauzele ce sileau pe absolvenţii şcoalelor de meserii să se transforme în vânători de slujbe în loc de a-şi exercita meseria învăţată, era tocmai lipsa capitalului necesar pentru instalare. Ori, venindu-le în ajutor, actualul regim tinde a naţionaliza meseriile, în special în noile ţinuturi şi totodată a înlătura , formarea unei categorii de şomeuri, cu deosebire dăunătoare într’un stat , bine organizat. Deasemenea d. I. Vasilescu- Karpen, fost ministru, scrie : „Constatăm de câtva timp o îmbucurătoare reluare a activităţii technice, în toate direcţiunile. „Toate sau mai toate întreprinderile industriale şi-au mărit producţiunea , şi-au mărit instalaţiunile, noui fabrici se creiază în fiecare zi, ca să răspundă cererilor crescânde de produse industriale, sau pentru nevoile apărării naţionale. „Toată această activitate din industrie sau lucrări publice, la care se adaugă şi românizarea personalului industriilor, au absorbit toate disponibilităţile de technicieni, începând de la ingineri până la lucrătorii calificaţi“. Iar mai departe d. N. Vasilescu-Karpen constată cu satisfacţie că şcoalele de ucenici din Bucureşti, Petroşani şi Hunedoara, sunt începuturi „demne de toată lăuda“ pentru formarea cadrelor tehnice româneşti. Aşadar actualul regim a fost pe drumul cel bun creind o situaţie mai fericită meseriaşului român şi asigurând românizarea meseriilor, prin grija depusă pentru creiarea de nouă cadre. Rămâne ca această politică să se continue cu stăruinţă. Aceasta cu atât mai mult cu cât şi industria noastră caută technicieni români, astfel cum se vede din toate hotărârile Uniunei generale a industriaşilor. » ... Dealtfel aceasta nu e singurul sacrificiu pentru naţionalizarea meseriilor şi pentru formarea cadrelor technice necesare industriei româneşti. Prin şcoalele şi căminele de ucenici, prin Camerele de muncă, prin noua instituţie de Credit a Meseriaşilor, • prin legea de protecţie a muncii naţionale, s’a urmărit în mod constant soluţionarea acestei probleme şi s’a făcut un pas uriaş, faţă de trecut. Sunt realizări care rămân. Ele sunt recunoscute de orice om obiectiv. Astfel d-l profesor Váltómér,fost ministru, într’un articol recent, scrie : „Grija guvernului de soarta Teatrul Regina Maria: „FRAŢII KARAMAZOV“, dramă în 5 acte după Dostoevski, de J. Gopeau şi J. Croué de N. MIHAESCU Un spectacol grandios — iată de-abia amintind de model, nu ce este, în adevăr, reprezentarea „Fraţilor Karamazov”, pe scena Teatrului Regina Maria. Prin subiect, prin interpretare, prin montare, piesa „Fraţii Karamazov” are dreptul la toate aplauzele entuziaste ale publicului. Ceea ce se întâmplă, de cele mai multe ori cu romanele care sunt dramatizate, spectatorii ştiu: se obţine o nouă scriere, care, izbuteşte să aducă nimic nou, nimic valabil în planul realizărilor artistice. Ba, ceva mai mult, degradează adevăratele semnificaţii ale textului original, fiindcă, oricât ar căuta unii să demonstreze contrariul, un adevăr — verificat de realităţi — rămâne bine stabilit: transcrierea unui supunerea aceasta în planul dramatizării, este o lucrare cu foarte puţini sorţi de reuşită. Şi este de mirare că adevărul acesta elementar a scăpat pe sub minte, foarte multora dintre autorii cari au văzut în unele romane, motivele unei teme susceptibilă de a fi tratată în lumina rampei. Nu acelaş lucru se poate spune, însă şi despre dramatizarea romanului lui Dostoevski: „Fraţii Karamazov”, despre această operă, care prin structura sufletească a personagiilor ce o populează, este de natură pur dramatică. Cei doi autori cari au transpus scrierea genialului autor rus într’o formă dialogată, au avut, fără îndoială, multe greutăţi de biruit; dar, nu se poate spune că biect, a cărui valoare stă în însăşi amploarea lui epică trans- ] însărcinarea ce şi-au luat nu le-a fost simţitor uşurată, prin aceea că materialul uman aflat în paginile romanului „Fraţii Karamazov” se pretează de minune la o dramatizare de mult efect. Cine a cetit cartea Fraţilor Karamazov, nu se poate să nu-şi fi dat seama de clocotul vijelios al acelor pasiuni, sub imperiul cărora se împlinesc întunecatele destine ale eroilor. Nu se poate să nu-şi fi dat seama, prin aceasta, de acel caracter dramatic al romanului — de însăşi trăsătura lui dominantă, pe care cei doi autori ai dramatizării au reliefat-o, cu deosebită măestrie. Cu o evoluţie sufletească a personagiilor, — zigzagată — niciodată cetitorul sau spectatorul nu poate anticipa manifestările unui erou din „Fraţii Karamazov” cu un conflict de pasiuni, de cea mai concentrată esenţă dramatică, — opera lui Dostoevski ne înfăţişează o lume bântuită de păcatele unei blestemate heredităţi. * Dacă reprezentarea „Fraţilor Karamazov“ s’a bucurat de un real succes pe scena Teatrului Regina Maria, aceasta se datoreşte de bună seamă, excelentei interpretări. Dramaticul rol al lui Dimitrie Karamazov a fost jucat, cu o rară putere de interiorizare, de d. George Vraca. D. R. Bulfinski a izbutit să creeze o subtilă compoziţie dramatică în rolul bătrânului declasat Feodor. D. Tony Bulandra a interpretat pe Ivan, cu aceleaşi inegalabile resurse artistice, pe cam, totdeauna publicul spectator i le-a apreciat. Despre Ion Aurel Manolescu, tânărul actor care l-a interpretat pe delicatul Alioşa — singurul dintre fraţii Karamazov cu o psichologie echilibrată, nu putem avea decât cuvinte de meritată laudă. D-sa se arată a fi un actor de mari disponibilităţi dramatice. In rolul bătrânului călugăr Zosima, d. G. Storin, excelent. O splendidă mască a purtat d. Chr. Etterle în rolul lui Smerdiakov, cel mai dezechilibrat dintre fraţii Karamazov. In celelalte roluri : d-rele Tantzi Cocea, Clody Bertola şi d-nii Marcel Enescu, Hociung şi alţii. LUPTĂ IMIM SPECULEI Pe fiecare zi, înregistrăm încercări de călcare a preţurilor maximale şi totodată încercări de speculă cu acele produse de primă necesitate, care n’au fost încă maximalizate. De aceia autorităţile au dresat numeroase procese verbale de contravenţie, care au dus la condamnări destul de aspre. Se simte însă necesitatea unui control cât mai sever. In acest scop consumatorii trebue să colaboreze cu autorităţile semnalând toate abuzurile. Educaţia ce trebue făcută în acest scop nu poate avea la bază preocupările opoziţioniste ale unor grupări cari, caută să capteze voturi pentru viitoarele alegeri... Este desigur comod să speculezi... specula, când nu se găsește nici un motiv serios de atac împotriva unui partid care a guvernat rodnic timp de patru ani. Este însă util să cauți să loveşti în această speculă prin educarea consumatorului, care trebue să ştie că preţurile obligator afişate trebuesc respectate şi de negustor şi de cumpărător. Altfel se loveşte nu numai în autoritate şi în lege, dar şi în interesul general. Cu un cumpărător care plăteşte cât i se cere, negustorul se transformă automat în speculant. E în firea omenească acest abuz Şi numai ciocnirea de interese între comerciant şi consumator îl poate corecta. Iar autoritatea ,e chemată să arbitreze această luptă, dar n’o poate face, când unul dintre luptători se declară cu anticipaţie bătut ! * Trebue să mai amintim însă comisiunii pentru reprimarea speculii de cartelurile ilicite ce funcţionează netulburate in hale, pentru acapararea cu preţuri minime a alimentelor, de la producători, şi revinderea lor cu preţuri înzecite. Negustorii de legume, fructe, brânză şi alte alimente, formează periodic aceste cartele ilicite, depozitează sau ascund produsele şi apoi, aducându-le în cantităţi insuficiente pe piaţă, sporesc preţurile în mod nejustificat. In asemenea cazuri sancţiunile trebue să fie deosebit de severe. Se impune gonirea din piaţă şi chiar din comerţ, a acestor acaparatori. Căci pieţele sunt adevăratele burse care fixează preţurile alimentelor şi chiar a mărfurilor de mare consum. De aceia primăriile trebue să colaboreze cu comisia pentru combaterea speculei ilicite, aplicând, în afară de alte sancţiuni, rezilierea contractelor acelor negustori cese fac vinovaţi de speculă sau acaparare. Goniţi din magazinele şi depozitele pieţei, aceşti speculanţi devin inofensivi, consumatorii fiind scăpaţi de o adevărată plagă. Iată deci o serie de măsuri ce trebuesc luate şi se vor lua, cu condiţia însă ca şi consumatorii să sprijine autoritatea în lupta împotriva speculanţilor, semnalând toate abuzurile ce se fac. DEBLOCAREA CADRELOR ARMATEI o masură memo să sporească prestigi armatei si a creeze cenatiuni pune de afirmare si progres Deblocarea cadrelor armatei face parte din acele măsuri menite să întărească şi să sporească prestigiul oştirei, căreia i se creiază condiţiunile cele mai bune de afirmare şi de progres. Criteriul de deblocare fiind obiectiv, pe bază de elemente ce nu intră în cadrul de apreciere subiectivă a cuiva, va duce la selecţionare şi va face din cei chemaţi să însufleţească armata adevăraţi îndrumători, pătrunşi de conştiinţa marilor îndatoriri ce au de a educa şi instrui, pregătind astfel instituţia pentru marele rol ce are de îndeplinit. Având la bază doar grija pentru nevoile reale ale oştirei măsura deblocărei este investită cu toate acele calităţi care dau oricărei acţiuni puterea de a realiza o mare îmbunătăţire şi de a imprima un progres sigur armatei. Acestei armate, înzestrată cu tot ceia ce îi trebuie, i se deschid perspectivele cele mai fericite pentru promovare. Aşezată pe acest drum, armata, care a dat dovezi de mari însuşiri morale, şi-a găsit făgaşul pentru o strălucită ascensiune. Ea va putea răspunde imperativului vremurilor, fiindcă se sprijină pe o conştiinţă superioară, pe devotamentul patriotic al tuturor celor cari o compun — şef şi subalterni — şi pe marea grije ce-i poartă supremul ei comandant, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, a Cărui preocupare se manifestă cu atâta dragoste pentru oştire. Deblocarea cadrelor s’a făcut prin consensul tuturor şefilor armatei cari au lucrat astfel numai în interesul instituţiunei. Acest gest constituie fundamentul de o înaltă ţinută morală al măsurei luate. El a fost subliniat de Majestatea Sa Regele. Care a adus înaltele Sale mulţumiri celor cari pleacă şi înaltele Sale îndrumări celor cari rămân ca să ducă mai departe opera celorlalţi. Spiritul francez Discursul d-lui Chautemps la Chateauroux a reprezentat punctul de vedere francez. Cu simplicitate şi fără a uza de retorica obişnuită, primul ministru francez a precizat obiectivele mari şi permanente ale Republicei. Franţa işi concentrează sforţările în două direcţiuni esenţiale : organizarea socială şi menţinerea păcii. Desigur că aceste două idei politice, sunt afirmate pretutindeni şi au devenit formulă de stil în declaraţiunile de ordin internaţional. Ceea ce apare important insă in cazul discursului de la Chateauroux este faptul că ele întrupează exact idealurile franceze. Franţa tinde in spiritualitatea ei spre un ideal uman. Nu are veleităţi imperialiste şi nu este deviată în claritatea concepţiilor sale de mistică. Vrea să meargă în cadrul politic actual la mai multă echitate din punct de vedere social şi să poată prezerva la exterior pacea. Partidul radical-socialist şi-a însuşit aceste idealuri franceze şi numai graţie lor a reuşit să câştige încrederea massei electorale. Ultimile alegeri (cantonate) au demonstrat că extremele nu au perspective de desvoltare în Franţa pentru că nu corespund spiritului francez. S’a spus însă că acest spirit este lipsit de dinamică şi că el reprezintă oboseala politică. Pentru cei ce judecă in acest fel, constructivismul politic coincide cu spiritul de agresiune şi violenţă. Un popor sănătos şi în ascendenţă este după această concepţie un popor care cultivă pasiunea răsboinică şi anexionistă. Există între aceste două mentalităţi o categorică diferenţă. Este diferenţa de principii culturale. Un principiu de civilizaţie şi omenie, care vede în pace spaţiu vast pentru desfăşurarea virtuţilor creiatoare, a competiţiunilor productive însă nu distrugătoare, a mersului înainte. Un principiu de violenţă care consideră aplicaţiunea brutală a forţei drept singură sursă de întărire şiridicare morală a unui neam. Franţa s’a sudat profund cu primul ideal, acela al desvoltării liniştite, al păcii. Şi fiindcă pacea şi libertatea ■ sunt mult mai greu de apărat decât pasiunile beliciste, politica franceză întâmpină uneori momente critice. Dar forţa conştiinţei franceze învinge aceste obstacole. L’Union sacré nu este un cuvânt gol. El reprezintă o realitate sufletească . Unitatea franceză în jurul idealului de justiţie şi umanitate. Evenimentele din ultimul timp au arătat că ponderaţiunea politicii interne este o realitate in Franţa iar ataşamentul pentru pace în politica externă continuă. Ca orice echilibrare de libertăţi statul francez are aspecte complexe. Punctele slabe ca şi punctele forte sunt in plină lumină. Aceasta este şi grandoarea unei democraţii : să nu ascundă nimic. Astăzi insă când privim în completă claritate marea Republică din Occident va trebui să afirmăm că forţa morală şi materială a Franţei este intactă şi că ea va apăra cu toată energia pacea şi civilizaţia. Desigur că acesta este drumul drept. IN PACINAS AZI DIMINEATA, LA SINAIA, MARELE VOEVOD MIHAI A DEPUS JURĂMÂNTUL DE SUBLOCOTENENT