Viitorul, februarie 1945 (Anul 32, nr. 9414-9429)
1945-02-01 / nr. 9414
mmmi actiuitiitii editoriale A FUNDAŢIEI REGELE MIHAI I Mereu în fruntea editurilor nat.«')e, Fundaţia Regt'.e MiHai î Ui anunţă, *n ultimul nv.măr, al Revistei Regale, p~GQrai vl pe unul cî 'rite. A* c*rt program cuprinde 16 de ttt'.Jii, tur uoarveî« su-’.i închinii pr*blemalor celor mai diff.ite. Nu exiiî domeniu de cercetare spirituală, capitol de istorie literară streină sau naţională, căruia ei nu i se /i închinat câteva cărţi. JVici arsătoarele probleme ale clipei deasă nu au fost ignorette, tiu citi fost trecute cu vederea. Astfel numărul colecţiilor s’a mărit prin crearea următoarelor : „Cartea Muncitorului”, „Cartea Copiilor”, „ Biblioteca de cultură modernă , „ Biblioteca de sociologie Şi Petrca „Colecţia Secolul XX . v Pentru ca cititorul nostru sa aibă o imagine cât mai fidela, cât mai amplă a acestui program şi pentru ca să-şi poată da astfel seama de înalta valoare a publicaţiunilor anunţate, vom reproduce acest program „in extenso”. CARTEA SATULUI George Catonă: Basme bănăţene- Nicolae al Lupului : Povestiri alte"lena Cuparencu: Comori *tribune-Em Bucuţa : Folclor rus. V. Voiculescu: Toate teacur de la îndemână, ed. III-a. Mircea Daman : V«ața unui băiat de tori. „Iosîf Nemoianu: Arten. I. L. Caragiale : Basme. BIBLIOTECA „ALBINA” Mihai Sadoveanu : Psalmi. CARTEA MUNCITORULUI Ion Pas : Lumea noastră. Ştefan Baciu : Antologia muncii- G. Spina : Din istoria romantismului social. , G. Ivaşcu: Stakhanov şi Stakhanovismul. St. Titu: Mai multă omenie. CARTEA COPIILOR Sidonia Drăguşanu : Moaţa, Creaţa şi Grasu la bal. Keneth Grahame : Vântul prin sălcii, trad. din englezeşte de d-na Fapadache. REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE BIBLIOTECA „ENERGIA“ Amelia Erhard : Cel din urmă sbor, trad, din limba engleză de d-na Teodora Sadoveanu Şliubei. Schaber G. E. Jameson : Eroii bărcilor de salvare, trad, din limba engleză de Ionel Jianu. J. Kessel : Mermoz, trad, din limba franceză de d-na Lia Busuioceanu. E. Cook : Viaţa Florenţei Night'nr gftte, trad. din limba engleză de d-ra Elena Constante. SCRIITORII ROMANI VECHI ŞI MODERNI A. D. Xenopol : Opere filosofie, vol. I, ediţie îngrijită de prof. D. Gusti. G. Ibrăileanu: Opere, ediie îngrijită de C. Vişoianu. Ion Creangă: Opere, ediţia II-a, ediţe îngrijită de G. T. Kirileanu. M. Kogălniceanu: Scrieri Istorice, ediţie îngrijtă de prof. Andrei Oţetea. Danciul: Opere, edţie îngrijită de A. Sacerdoţeanu. Al. Macedonski: Opere, vol. IV, ediţie îngrijită de prof. T. Vianu. C. Dobrogeanu-Gherea: Opere, edie îngrijită de G. C. Nicolescu. M. Eminescu: Opere, vol. I, ed. II-a şi vol. IV (Poezii postume), edţie îngrijită de Perpessicius. C. Hogaş: Opere, vol. II, ediţe îngrijită de Vladimir Streinu. EDIŢII DEFINITIVE Mihai Sadoveanu: Opere, vol. IV şi V. Camil Petrescu: Teatru. SCRIITORII ROMANI CONTEMPORANI Tudor Arghezi: C«-ai cu mine văn t»le ? Miţie II-a. G*o r ogaa: Cartea Oltului. Hiheti Chariami: Versuri. Emileme: Veferri şi proză Ton Luca: Selba Reginei, Radu Teculeacu Noul Robinson (Versuri). Dimitrie Stelaru: Poeme Lucia Demetrius: Album re form tie Tie d.cîns: Menţiuni critice, v. V Poezii. «volte (Roman)'. Nord-Sud, Imnuri pentru pi-BIBLIOTECA DE LITERATURA UNIVERSALA Gondarov: Oblomov, trad, din limba rusă de A. Frunză. Martha Bibescu: Cele opt raiuri, trad, de T. Nicolaescu. Cervantes: Iscustul Don Quijote, vol. II, trad, din limba spaniolă de Popescu-Telega. Griboedov: Nenorocirea de-a avea Prea multă minte, trad, din limba B. Shaw: Om şi supraom, trad, din limba engleză de Costache Popa. Cehov: Nuvele, toad, din limba rusă de Sorana Gurian. Rimbaud: Poezii, toad, de Ion Frunzetti. Puşkin: Povestiri, toad, de Dan Petraşineu. Lermontov: Nuvele, trad, din limba rusă de Elena Eftimiu. Sheridan: Teatru, toad, din limba engleză de X. Gherea. Moreas: Stanţe, toad, de Al. Corănescu. Baudelaire: Poeme în proză, trad, de Al. T. Stamadiad. Marcel Proust: In căutarea timpului pierdut, I. Swann, trad, de Radu Cioculescu. Marcel Proust: Cronica Anei Magdalena Bach, trad, de Eugen Schileru. Galsworthy: Un sfânt, trad, de Carola Muston. Galsworthy: Eseiștii spaniol, trad. de Ovidiu Drimba. Galsworthy: Daruri traduceri din lirica universală de N. Argintescu- Amza. BIBLIOTECA DE CULTURA MODERNA (Limbi şi literaturi, Istorie şi Geografie, Ştiinţe naturale şi exacte, Artă şi tehnică) N. Cartojan: Istoria lteraturi române vechi, vol. III. Gh. Oprescu: Grafica românească în sec. al XIX-lea, vol. II. Al. Tzigara-Samurcaş: Arta in Romania. Al. Philippide: Studii literare. D. Popovici: Teoria literaturii. Al. Rosetti: Istoria limbii române, vol. I—IV, ed. II. I dia invenţiunilor tehnice, vol. III. Barbu Theodorescu: Istoria bibliografiei române. C. Baiculescu şi N. Istrati: Bibliografia Revistei Fundaţiilor Regale. COLECŢIA „SECOLUL XX" W. Churchill: Marii contemporani, trad. de Oscar Lemnaru. Ieronim Şerbu: Oamenii visează Păi ne. O activitate ca aceea ce se citeşte atât de limpede în programul de mai sus trebuie încurajată. Editura Fundaţiilor Regale nu este o întreprindere comercială. Ea nu caută să realizeze câştiguri personale. Gândurile ei se îndreaptă către cultura românească şi către scriitorul român Cât mai multe cărţi şi cât mai alese înseamnă înzestrarea bibliotecilor noastre cu unelte de lucru, cu teme asupra cărora cureşti şi la toţi bunii români, si *jute la refacerea acestui muzeu care ------, __ ------ 7”~f T - fatea fala ţării noastre, el constitutor medita generaţii întregi de und ^ important instrument de rol cetiton, inseamna asigurarea ______. . ..................... pentru scriitorii români a unui trai omenesc. Editura Fundaţiilor Regale trebuie de aceea încurajată şi susţinută. In străinătate când o editură trece examenele în chip atât de strălucit, prietenii ei se constituiesc într’o asociaţie menită să susţie sforţările editurii. Propunem ca acest exemplu să fie urmat de oamenii de cultură şi de iubitorii de carte de la noi. Apoi, pentru a veni cât mai grabnic şi cât mai efectiv în ajutorul Editurii Fundaţiilor Regale, pentru a susţine sforţările ei şi, pentru a permite o eventuală amplificare a acestui program, o eventuală oxtenire a volumelor şi o sporire a numărului de exemplare, a tirajului, sugerăm emiterea unei serii filatelice în beneficiul Editurii Fundaţiilor Regale. Direcţiunea Generală a Poştelor ar face un act de cultură acceptând imprimarea unei serii de mărci poştale în favoarea şi beneficiul Fundaţiilor Regale sale. Această serie filatelică ar trebui să aibă o putere circulatorie, ca valoare poştală. Ea ar încânta pe cei pasionaţi de filatelie. In acelaş timp mai sugerăm o ideie care ar face posibilă o difuzare cât mai amplă a acestei serii filatelice. Dacă mărcile ar reprezenta un ex libris care ar avea un loc liber unde cumpărătorul şi-ar putea scrie numele, mărcile acestea s’ar putea distribui şi în librării, găsind astfel o şi mai mare massă de cumpărători. Iar aceştia vor avea la dispoziţie tot atâtea modele câte valori se vor fi tras. In felul acesta, cu un efort minim, se vor creia posibilităţi noui pe care nu ne îndoim că actualii directori ai primei edituri a ţării, vor şti să le folosească în chipul cel mai feri-Iacob Mihăilă. Cultura fizică in Ro-j cu Ziarul nostru care int0^tdeauna a susţinut lupta pentru cultura românească, a îngăduit mânia. Horia Dumitrescu: Anatomia umană vol. II. Dr. Gr. T. Pope: Tendinţe noi în biologie. Basil Munteanu: Permanenţe franceze. Alice Vonescu: EscMî. Şerban Cioculescu: Viaţa lui I. L. Caragiale, ed. II-a celui ce iscăleşte aceste rânduri lansarea acestor sugestii, a acestui apel. Răspunzând acestui apel ne vom arăta gratitudinea noastră faţă de atât de preţioasele daruri regale. BIBLIOTECA DE SOCIOLOGIE ŞI POLITICA H. H. Stahl: Sociologia satului devălmaş, I. Structura economică şi juridică a trupurilor de moşie. Petre Pandrea: Introducere in criminologia dialectică. Ion Donat: Vechile clase sociale în Ţara Românească. Mircea I. Manolescu: Ştiinţa dreptului şi artele juridice. Anton Golopenţia: Cealaltă Ungarie , BIBLIOTECA DE FILOSOFIE Petre Andrei: Filosofia Valorii (publicată de D. Gust ). Anton Dumitriu: paradoxele logice (Apărută). Tudor Vianu: Estetica, ed. III. Mircea Florian: Crednţă şi misticism. Ion Biberi: Individualitate şi destin. Al. Mironescu: Limitele cunoaşterii ştiinţifice. Al. T. Timon: Malebranche. Petru Comarnescu: Kalokagaton BIBLIOTECA DOCUMENTARA Elena Periicari: Din viaţa şi oper Doctorului Davha, ed. II-a sporită. Ing. N. P. Constantinescu: Enciclope Eugen Schilera ntastice. M. S. REGELE MIHAI I A apărut: LOGICA IN HEGEL de Gheorghe Bumbeşti De la Academia de Ştiinţe din România dini principiilor pedagogice in ordinea legislativă școlară# Intrarea liberă. .VIITORUL"21 i ii trii| Will? 11 îl D w I it 1 A 111 m2â 11 j li Ja Să fie salvat Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ Muzeul de istorie naturală „Gr. Antipa” greu avariat de bombele aviaţiei germane, făcea nu numai fala ştiinţifică a României, dar el era considerat, prin bogăţia colecţiilor şi originalitatea organizaţiei, unul dintre cele mai de seamă muzee din lume. Deţinem această afirmaţie deja câţiva ziarişti şi profesori americani, cari au trecut şi prin ţara noastră, după ce văzuseră occidentul Europei. Acest muzeu, atât de apreciat este pe cale să se dărăpăne cu desăvârşire, iar colecţiile să se irosească, sau să se strice prin cine Ştie ce subsoluri. Ca o fatalitate, înfiinţătorul şi apoi neobositul animator al acestui muzeu, a murit câteva zile înainte ca bombeie germane aâ distrugă openatură nu numai al studenţilor ci şi al celorlalţi cetăţeni. Trebue să se facă orice sacrificii, numai să se salveze preţioasele colecţii ale acestui muzeu. C. ▲. Or. CRONICA MUZICALA Orchestra de cameră „George Enescu“: Concert simfonic- George Enescu: Red al- Filarmonica: Concert Simfonic Nou născută „orchestra de cameră’’, •— căreia dirijorul şî totodată şî creatorul ei, Constantin Ţurcanu, i-a dat numele maestrului George Enescu, atât în semn de avântată — închinare adusă Unicului, cât şi ca un „Doamne-ajută !” pe care îl spui, când porneşti la drum greu, — a dat Vineri, la Sala Dalles, cel dintâiu concert al ei Ii urăm, din toată inima, să dea multe, şi din ce în ce mai bune ! Pentru că, mare este meritul lui Ţurcanu, care a strâns, — te miri de unde!, o mână de tineri talentaţi, (deocamdată este adevărat, că aproape mai toţi, fără deprinderea cântatului de orchestră şi ca atare, făcând mult prea mult zgomot, faţă de sunetul pe care îl dau), în care avântul zbucneşte, năvalnic, aşa cum, de altfel, îi ea devenise Instituţie naţionali. V, prof. Traian Stvuleacu, membru jude bine vârstei lor ai Academiei Române a făcut un dl Constantin Ţurcanu are frumoase duros apel la radio, către Instituţiile însuşiri dirijorale, continuitate şi supublice, particulare, municipiul Bu- i pletă în gest, simţ ritmic ascuţit, pre-proporţioneze Intensitatea «onoră a orchestrei, cum şî toate indicaţiile dinamice, cuprinse În operele ce dirijează, cu aceste dimensiuni. Astfel, Simfonia Nr. 88 a lui Haydn atât de elegantă şi spirituală, a apărut într’o execuţie cam greoaie, tocmai din pricina nepotrivirii celor, ■pre cari vorbeam mei sus ! Concertul ne-a dat şî prilejul unei prime audiţii”. Serenada lui Alfredo Jasefa, pentru vioară, violoncel, claviet, fagot şi trompetă. Lucrarea ni s’a părut a fi din caleafară de izbutită. Foarte Îndrăzneaţă, ca mijloace armonice şi ca idei melodice, de multe ori chiar egresivă, are un farmec cu totul special, făcut dintr’un amestec de lirism, cu o notă sarcastică, care uneori ajunge până le macabru. Ne gândim, mai cu seamă, la acel ,,Notturno” (partea III-a) — intitulat de autor atât de poetic (însă, cu o certă intenţie de farsă !) şi care-i un adevărat sfat de draci, puşi la cale să facă rele, de Starostele lor: dirijorul, aşezat In mijiocul celor cinci instrumente ! Această drăcească ,,Serenadă”, drăcească şî la propriu, fiind extrem de dificilă tehniceşte, a fost dirijată şi gât de teoretică serioasă, simplicitate in expres;* şi respect pentru operele ce interpretează Trebuie însă neapărat, să-şî proporţioneze amplitudinea gesturilor, cu mărimea orchestrei pe care o dirijează , să fie şi de ,,de cameră”, aşa cum este orchestra ! Pe de altă parte, este numaidecât cântată cu brio de : Luciam Segal (intrebuincios, să ţină seamă, de dimensiunile reduse ale săli, Dalles şi sfoară), Radu Aldulescu (celio), Alex. Dismanouc (clarinet), Em. Bâciea (fagot) şi I. Ducheci (trompetă). Solistă a concertului a fost d-na Luca Bercescu Ţurcanu, care în trei anii (din Haendel, Mozart, Beethoven), ne-a încântat cu strălucitoarea domniei sale voce. Este fără indoiali, o cântăreaţă mare, în devenire, al cărei talent,ere o supleţe uimitoare. Am admirat mai cu seamă, această calitate, de natură pur muzicală, a cântului d-sale, este o raritate, mai cu seamă la cântăreţi posibilitatea de a cânta orice, la fel de frumos. Despre calităţile d-sale vocale, se poate spune, fără exagerare, că sunt fenomenale ! Concertul s’a încheiat cu plina de humor suită (a II-a), a lui Strawinskyi in care cel mai de geniu creator, de la Debussy încoace, ridiculizează cu o jovialitate tipic rusească, dansurile elegante şi eleganţa „dansată” de la sfârşitul secolului trecut: valsul, polca şi galopul ! Ne-a plăcut cu deosebire „Galopul” (care a fost dealtfel bisat) dirijat de Ţurcanu, cu o vervă şi o ascuţime de cel mai bun gust, val Fără îndoială, că trebuie găsit mijlocul, ca această atât de merituoasă înjghebare a lui Const. Ţurcanu, să fie sprijinită oficial, ea având menirea, în Intenţia iniţiatorului, de a răspândi şi cultiva muzica bună printre tineret Din al doilea recital al maestrului Enescu, dat Sâmbătă după amiazi, la sala Dalles, desprindem sonata în re minor a lui Nardini, şi Partita în şi minor pentru vioară singură, a lui Bach, in care interpretarea a atins nebănuite culmi de frumuseţe pură. * ,,Filarmonica’’ şi-a reluat cursul concertelor săptămânale, întrerupt de sărbători şi de alte nedorite amânări, tot în sala cinematografului ,,AroH. Dirijat de maestrul Enescu, acest concert ni s’a părut a avea deficienţa de echilibru orchestral supărătoare, datorate instrumentiştilor probabil încă nerepuşi, în cuvenita disciplină artistică, din cauza dubei, dar mult prea prelungitei pauze avută de la ultimul concert, până acum . Am ascultat astfel, concertul brandenburgian în sol major al lui Bach, în care, diferenţa calitativă de execuţie, între primele viori şi cele secunde, a fost de-a dreptul inadmisibilă. Programul a mai prezentat şi simfonia concertrantă, pentru vioară şi violă, a lui Mozart, solişti fiind Alexandru Rădulescu şi dna Margareta Capelleanu. Cel dintăiu, cu ton curat şi cald, are în execuţie o eleganţă liniştită, de foarte bună calitate. Partenera d-sale, dna Capelleanu, căreia li cunoaştem frumoase calităţi muzicale, a comis de astă dată greşeala, — poate crezând ci trebuie să lupte cu sonoritatea masculină a violei, — să-şi forţeze sunetul, întrebuinţând trişafturi largi de arcuş, de la locul lor, din punct de vedere stilistic, în redarea muzieei lui Mozart. Cu grija de totdeauna ce o are întru sprijinirea compozitorilor romăni, maestrul Enescu, a mai dirijat şi o „Suită mici” a d-lui Aridricu. Lucrarea ni s’a părut interesanţi, scrişi cu mare meşteşug de paletei orchestrale, ne-a plăcut mai cu seamă ultima parte, bogat inspirată, cu o temă plină de foc Şi alean, înconjurată ritmic de un motiv obstivat, cu înfăţişare de joc de la fără. Al. Ghiul-Michilescu Şedinţa publică a Academiei Române ŢARA SEVERINULUI BANATUL TIMEŞE Conferinţa d-lui Prof. I. Nistor La şedinţa publică a Academiei Române ţinută Vineri 26 Ianuarie crt. sub preşedinţia d-lui Prof. D. Gusti, d-l Prof. Ion I. Nistor a făcut o comunicare despre Ţara Severinului şi Banatul Timeşean. D-na a arătat că pe tertoriul vechii jumătatea secolului al XIX-lea şi-a ‘primt numele de Turnu-Sevein După pierderea Ţării Severinului sau Olteniei, Ungurii se resemnară cu Banatul Timişan de dincolo de Carpăţi, cuprinzând cetăţile Orşova, Mehada Caransebeş, Lugoj şi Timişoara. In nădejdea recuperării cetăţii Severinului, el continuară să numească marca lor de margne din cuprinsul acestor cetăţi banat al Severnului, restrângând mai apoi această numire asupra districtulu din jurul Mehediei care poartă până astăzi numele de judeţ al Severinului■ Şi astfel s’a ajuns la o evoluţie istorica paradoxală, ca judeţul limitrof din Olteni să se numească Mehedinţi după Mehadia, iar judeţul vecin din Banat să poarte numele de Severin după cetatea cu acelaşi nume. In locul Sivarinului s’a fortficat Orşova şi ostrovul Saan sau Ada-Cale din mijlocul Dunărei. Pentru lucrările de fortificaţie au trimis salahori nu numai din ţinuturile şi cetăţile bănăţene, ci şi de către cnejii români din Banat, care erau organizaţi în obşti, după pilda Saşilor şi Secuilor de Dacia transilvăneană. La 1457 rege!» Ladislau Postumul confirmă vechi drepturi şi privilegii ale cneilor din cele opt judeţe româneşti din Banat şi anume : Mehadia, Caransebeş, Almaj, Lugoj, Iladia, Comrat, Craşova şi Bărzava. Pricinile se judecau după normele vechilor legiuiri româneşti— iuxta ritum Valahorum, încercarea regelui Sigismund de a coloniza în Banat cavaleri teulomi eşită din cauza refuzului cnejilor români de a recunoaşte autoritatea preceptorului acestora Nicolai Redwitz, pe care regele îl numise Ban de Severin. Urmaşul acestuia în bănia SpeDacii Moldovene din cadrilaterul hidrografic dintre râurile Olt, Tisa, Mureş şi Dunăre fiinţau în evul mediu două înjghebări politice şi anume Ţara trebuie să fie alături de Ţara Severinului sau Oltenia dininiţiativa unui rege tânăr, dorcoace de Carpeţi până la Olt şi Bănie să promoveze cultura ţării Satul Timeşean dincolo de munţi până la Tisa. ,,Incă din timpul Avariiei populaţiunea autohtonă românească din aceste regiuni trăi® sub Ducii şi Cnejii ei locali dintre care ducii Glod şi Ahtun de dincolo şi Litovoi şi Seneslau de dincoace de Carpaţi erau cei mai cunoscuţi, îndată după descălecatul lor în Paponia, Ungurii încercară să supună pe Ducii români, reuşind să cuprindă teritoriile lor. După înfrângerea ducelui Ahtun regele Ştefan cel Sfânt ,prefăcu ţara acestuia într’o marcă de margine sau banat, aşezând in fruntea ei un ban, comite sau opan unguresc. Astfel luase fiinţă banatul timeşan cu cetăţile Orşova, Mehadia, Caransebeş, Lugoj, Timişoara, ş. a. Sub regele Andrei al II-lea Ungurii cuprinseră şi Severinul care în urma aşezării sale la ieşirea Dunărei din strâmtorile Porţilor de fier avea mare importanţă strategică pentru Ungurii doritori de a-şi extinde supremaţia lor şi asupra regiunilor oltene de dincoace de Carpaţi. Acolo lua fiinţă faimosul banat al Severinului de care se face menţiune la 1233. Pornind de la Severin, Ungurii extinseră supremaţia lor asupra întregii regiuni oltene până In Olt, pe care ei o numeau Ţara Severinului. In cuprinsul ei se găseau ducatul în Litovoi şi cnezatele lui loan şi Farcaş, care recunoscuseră supremaţia ungurească. Pentru apărarea acestei supremaţii contra Cumanilor, regele Bela chemă în ajutor ordinul cavalerilor ioaniţi, care clădiră cetatea Severinului. După retragerea, acestora, ducele Titovoi ocupă Țara Severinului întreagă, ceia ce determină pe regele Ladislau al IV-lea să pornească răsboi contra uzurpatorului. Iitovoi căzu în luptă, iar fratele său, Barbat fu dus în captivitate, din care nu scăpă decât în schimbul unei mari sume de răscumpărare. Ducele Basaraba, fiul lui Tihomir, reluă lupta cu regele Carol Robert pentru stăpânirea Ţării Severinului şi-l înfrânse la Posada în 1330, dobândind Ţara Severinului pentru totdeauna. Urmaşii lui Basarabă — ca Vladislav I,, Mircea cel Bătrân, Dan al 11-lea şi alţii se întitulau ban de Severin, delegând însă puterile administrative, şi judecătoreşti unor credin. REGAL: Iubesc doi ochi albaştri TRIANON: Zeiţa junglei, veninidul a fost Ioan Hunidoreanuul. CAPITOL: Viva Villa cu Wallace vajnicul luptător contra Turcilor. Sun regele Matei Corvin, fiul Hunedoreanului, se face menţiune de districtul Severinului din jurul Mehadiei. Succesorul acestuia, regele Vladislav al 11-iea trebui să tăgăduiască la alegerea sa că în fruntea banatului de Severin nu va numi decât nobili unguri, care vor fi binemeritat dela patrie. Dar, cu toate străduinţele lor, Ungurii n’au putut apăra Banatul contra ameninţărilor turceşti. După pierderea Belgradului la 1521 şi a Severinului la 1524, urmă catastrofa de la Mohács din August 1526, când regele Ludovic al II-lea îşi găsi moartea în mlaştinile Dunărei, iar Banatul ajunse sub iataganul Semilunei, Banatul Severinului fu transformat în vaetubi-Secţiunea a VlII-a ,,Istoria şi Filosofia Ştiinţei, învăţământ, organiizare’ a Academiei de Ştiinţe va ţine şedinţa de Comunicări, sub preşidenţia d-lui prof. C. Narly, Joi 1 Februarie, orele 17 luni^ în amfiteatrul „Negreanu’ al Facultăţii de ştiinţe, (Str. R. Poincaré 14) ^ Va vorbi d, Em. Brandza des voltând comunicarea sa despre: ,,Stufoşi ai lor, numţi bani de Severin, cesc cu centrul administrativ la Timai apoi de Strehaia, de Timişana, mişoara, unde-şi avea reşedinţa paşa sau beglerbegul otoman. Numai districtele Lugoj şi Caransebeş, mai rămaseră sub oblăduirea creştină a lui Ioan Zápolya, principele Dacid transilvănene care se desprinse fie de Ungaria. Banatul rămase sub stăpânirea turcească mai bine de un veac şi jumătate, până la 1718, când fu recucerit de Habsburgi în calitatea lor de moştenitori legitimi ai coroaneiungare, de veci şi în cele din urmă de Craiova. Cetatea Severinului însă rămase un obiect de ceartă între ducii munteni şi regii Ungariei până ce la 1534 ea fu cucerită de Turci şi înglobată paşalâcului de Timişana. Temeliile cetăţii au fost desgropate de curând de profesorul Bărcăcilă, care a scos l« Iveală pe lângă o capela cristina şi centurile turnului cr- Ităfii, după care noua așezare de pe la Spectacolele Zhe/ TEATRE OPERA: Eugen Oneghin. NATIONAL: (Matei Basarab) Sylvet- STUDIO: Locandiera, TEATRUL VICTORIEI. Rebeca. MUNICIPAL: Nepoata din America. COMEDIA: Amantul de carton. TEATRUL MARIA FILOTTI : „Profesiunea d-nei Warren”. NOSTRU: Noaptea regilor. COLORADO: Azais. MIC: Fraţii Karamazow. MUNCITORESC’ Lupii 3ARASEUM: Nopţi fără lună. VRATRUL CENTRAL: Mireasa din Tărăscău. Mrnn PALADIUM: Circu’ Tănase. ALHAMBRA: Dragoste cu cântec. GIOCONDA- Bal 1: Gioconda. ATLANTIC. Stroe în Atlantic. CINEMATOGRAFE Beery. ARO: Haimanaua. SCALA: Antonio Adverso. FANTASIO: Colonelul Gethryn. TIVOLI: Gibraltar. FEMINA: Vulturul mărilor. SELECT: Soţul meu conduce ancheta. ELYSEE: In taina nopţii şi Revistă. ARPA: Omul mistered şi Jurnal hou. CORSO: Un cântec pentru mine. VICTORIA: Rio şi Baletul Pasărea de LUT. CASANDRA: Şarpele şi Jurnal. BULEVARD PALACE: Baricade. OMNIA: Fete moderne şi Revistă. FRANKLIN: Umbra lui Nick şi jurnal. AIDA: Geronimo ! şi Revetă, ALCAZAR? Mohicanii, jurnal, revistă. ASTORIA: Cupre (inimă de copil) şi vestă. ALIANŢA: Spaima Indienilor, Jurnal. AMERICAN: Copilul poporului, Zola. BARCELONA: Angelica şi Revistă. CARMEN-SYLVA: Patru cavaleri şi deviată. CLASIC: Vin ploile şi jurnal. DIANA: Aventurile celor trei Munchetari şi Revistă. DACIA: Elisabeth şi Essex. ELDORADO: Insula ocnaşilor, Revistă. FLORIDA: Curtezana din Veneţa şi Revistă. GLORIA: Alfabetul dragostei. IZBANDA: Brigada Kotovski. ILEANA: Curcubeul şi Revistă. LIA: Actele vă rog. MILANO: Spaima indienilor, Revistă. MARCONI: Stroe şi Vasilache : Bing- Bang, cu Nora Piacentini şi Revistă. MODERN: Insula ocnaşilor şi Revistă. MODEL: Nick Karter şi Revistă. NERO: Dora Nelson şi Revieti. VOLTA BUZEŞTI: Veninul cu Charles Boyer şi Trupă de reviste. I MtTflMfllftlftftMMt . V, 'torw'ensni.y GRAIUL HOU Nr. 53, Ziar al Direcţiunii Politice de Front al Armatei Roşii publică azi: Ofensiva impetuoasă a Armatei Roşii Păturile producătoare din România în slujba cauzei comunei de maior J. VASILEV Despre calităţile morale ale trupelor de col. FEODOR BALISKI Oraşul lui Lenin — oraşul erou de D. VOLTURIN Urmarea romanului „Neînfrânţii“ de Boris Gorbatov, pre-i şi ultimele informaţiuni de pe front. com