Vremea, iulie-decembrie 1930 (Anul 3, nr. 120-156)

1930-07-03 / nr. 120

An. III.No.120 IO PAGINI 3 IULIE I930 4P ARE JOIA Unirile: MV i STR. CAROL, 10 TELEFOANE 144/36 șl 311/35 Ex. 5 LEI POLITICA-SOCIALA­ CULTURALĂ In acest număr: „VREMEA-SPORT“ — Supliment gratuit — Muscata Jiu (ereastra 9 de un VICTOR POPA Director: Vladimir Al. Donescu „VREMEA-UITERARA“ Vacanță bună... Parlamentul și-a închis porțile iar Primul ministru obosit de legile făurite pentru fericirea noastră, își caută o­­dihna necesară. Vacanță bună... In plină admirație pentru activitatea desfășurată în cursul anului, nația ro­mânească fericită, de la un hotar la al­tul al țării se poate felicita de hărni­cia aleșilor săi. ..Opera“ desfășurată de parlamen­tarii noștri, trebuie, desigur, să fie dată de exemplu, tuturor Statelor de pe glob. Nici un parlament — din câte cu­noaștem noi — nu a reușit să voteze în minimum de timp, m­aximum de legi, așa cum a dat dovadă Parlamentul Românesc. Onoare lui... Avem, grație acestei activități prodi­gioase, un stok important de legi, me­nite, desigur, să aducă fericirea în po­pulație. Ce păcat, însă, că de atâta vreme ni­meni nu mai crede în salvarea prin în­tocmiri de legi­­ însăși deputații și senatorii cari s au luptat să termine votarea, până la ter­menul fixat de guvern, a tuturor fan­teziilor ministeriale, sunt convinși de inutilitatea sforțărilor făcute. Greutățile covârșitoare prin care ne sbatem, nu vor fi prin nimic îndepăr­tate prin potopul de legislație ce s’a a­­bătut asupra noastră. Desigur, speranțele de mai bine, ca­pătă prin acest sfârșit de seziune par­­lam­­entară, o nouă desmințire. Prin noi, am disperat să mai reali­zăm lucruri bune. Nu reușim mai mult decât să adâncim prăpastia în care suntem aruncați de politicianismul zi­lelor noastre. O rază­ de lumină, pare-se că se ive­ște totuși. E dureros că trebuie să o mărturisim, dar este realitatea. Așteptăm de la nouii concesionari ai bogăției noastre, îndreptarea situației țării. Guvernul are, incontestabil, un merit în această privință. Și-a dat seama de incapacitatea sa, și-a pornit pe drumul concesiunii averii naționale în mâini străine. De la dânsele, așteptam ultimile spe­ranțe de îndreptare. Guvernul e obosit, pleacă în vacanță de odihnă. Concesio­narii străini îi iau locul și pornesc să ne refacă țara. E dureros pentru demnitatea noastră de români, dar avem soarta ce o me­rităm. Ne-am pus prea ușor încrederea noastră în mâinile conducătorilor de azi. Odată treziți, e prea târziu. Străinii au contractele semnate, ei pășesc pe calea înfăptuirilor. Să le dorim o colaborare amicală. Ii sfătuim chiar să lucreze în acest mod. Altfel, sentimentul național va ști să reacționeze la vreme. Guvernului, și parlamentarilor le u­­răm vacanță bună și cât mai lungă. Locul lor l-au luat experții străini, de la care, ne-a mai rămas azi să spe­răm într’o îndreptare oarecare. ...Sunt ultimele iluzii, ce ni le facem acum, în România în anul 1930. VI. Caricatura „Vremii* Țara este fericita... în ziua când Parlamentul s’a închis, d-l Prim­­ministru a plecat la Bădăceni spre a se odihni. (Ziarele) Concesionări, șomaj și altele... La sfârșitul acestei neîntrecute „ac­tivități“ parlamentare, când pe fiecare zi zeci de proecte se transformă într’o clipă în legi neaplicabile sau dăună­toare vieții societății noastre, Ca­mera și Senatul au votat două legi extrem de importante: concesionarea telefoanelor și concesionarea reface­­rei șoselei București-Brașov. Ambele concesiuni sunt făcute unor case străine. Și, se pare unor case destul de serioase. In chipul acesta două în­semnate probleme sunt rezolvate. In foarte scurt timp — în orice caz să sperăm ! — șoseaua București-Brașov va deveni practicabilă, rivalizând cu cele mai bune șosele din occident. Cel ce va voi deci în viitor să facă o călă­torie până la Brașov nu va mai fi ne­voit să se echipeze în explorator de ți­nuturi nelocuite. Și nu va mai avea de suportat nici nouuni de praf ce-i ridică fiecare mașină în trecerea ei, și nici neplăcerile unui drum ciuruit în întregime de gropi. O călătorie până la Brașov va fi o plimbare cu adevărat agreabilă. Așa cel puțin voește să ne asigure d. Manoilescu, susținător de dată recentă a acestor două importante concesiuni. Pe de altă parte telefoanele vor putea răspunde și ele unei necesi­tăți. Nu vor mai fi simple obiecte deco­rative în casa unui om. Iar cel ce va voi să-și instaleze un post telefonic nu va mai fi obligat să treacă pe la un puternic al zilei, ca să poată cu aju­torul lui, cuceri grația directorului ge­neral și deci... un telefon. Iată de ce oricine din nească, doritor să trăiască țara româ­cu orice preț într’un mediu civilizat, nu poate decât felicita întâiu pe d. Madgearu care e autorul acestor concesionări și apoi pe d. Manoilescu care, de când a fost făcut ministru, s’a convins atât de lesne de avantajele celor două con­tracte. Decât, un lucru trebue subliniat. Problema telefoanelor și a construirii unor șosele cumsecade nu poate fi re­zolvată izolat. Ea face parte dintr’un lanț întreg de probleme. Și a soluționa una dintre ele fără a ține seamă de ce­lelalte, înseamnă pur și simplu a le a­­grava pe toate. Nu poate, evident, contesta nimeni câte avantagii din punct de vedere teh­nic ne oferă casele și întreprinde­rile străine. Experiența lor, mijloacele lor teh­nice și bănești le îngădue să facă opere frumoase și trainice. Ce folos însă că vom avea șosele frumoase și telefoane perfecte, dacă șo­majul și sărăcia generală vor spori zilnic ? Sunt state care născocesc tot felul de sisteme pentru a folosi energia oamenilor ce nu găsesc de lucru. Șo­­meurii sunt întrebuințați în fel de fel de lucrări — șosele, construcții de po­duri—a căror utilitate de multe ori, nu este chiar atât de imediată, numai ca oameni să nu-și irosească puterea lor de muncă într’o vieață de trântori pe spinarea bugetului public. Iar noi ?.... Noi lăsăm să sporească numărul șome­rilor fără să ne pese de consecințele șo­majului, și împărțim munca pe care am putea și trebui s’o facem singuri, străinilor. D. Manoilescu, omul în care ne învățasem să vedem un adevărat băr­bat politic, cu o cultură aleasă, cu ve­deri largi și bun cunoscător al nevoi­lor românești, astfel își inaugurează d-sa activitatea de ministru ? Pentru ce mintea i s’a întunecat imediat ce s’a suit pe banca ministerială și n’a mai putut privi problema în ansamblul ei ?... Concesionăm... concesionăm... E cea mai simplistă concepție de guvernare. Chemăm pe străini să ne fabrice ar­mele ! chemăm pe străini să ne facă șo­sele ! dăm străinilor exploatarea tele­foanelor ! mâine-poimâine le dăm ex­ploatarea căilor ferate, și poate... cine știe... însăși exploatarea pământului ! In sfârșit declarăm sus și tare că sun­tem neputincioși să realizăm ceva sin­guri. Frumos viitor ni se pregătește ! Pu­nem zilnic parafa pe contractele de concesiuni! Mai ușoară vieață nu o putea într­adevăr nimeni imagina. Dar vezi Doamne ! pentru atâta lu­cru nu era nevoie de un guvern în­treg cu o sumă de miniștri și o droaie de subsecretari. Un simplu ușier al ori­căruia dintre miniștri ar fi fost de­­ajuns. C. A. Donescu Politica maghiară de Mihail Polihroniade Deși lucrul poate părea paradoxal, totuși înclin să văd în contele Bethlen un discipol al lui Lenin. Firește nu-mi chipui că nobilul magnat maghiar, ar a­­vea vre­ o accentuată simpatie pentru doctrinele dragi dictatorului proletar fără îndoială însă că i-a studiat tactica și că „mutatis mutandis” o aplică. Unul din preceptele tactice cele mai prețuite ale lui Lenin, era acela de a nu lăsa să treacă nici o zi fără a impre­siona massele printr’un eveniment cu caracter revoluționar. (Grevă, manifest incendiar, ciocnire cu poliția, etc., etc.). O stare continuă de surescitare, tre­buia cu orice preț menținută în vederea declanșării — mai curând sau mai târ­ziu — revoluției proletariene. O tactică asemănătoare este între­buințată de contele Bethlen, în vederea înlăturării pentru Ungaria, a conse­cințelor tratatului de la Trianon. Contele Bethlen este fără îndoială un mare om politic. De aproape zece ani conduce Ungaria, și cum cea mai bună apărare începe prin a înțelege și a pre­țui la justa lui valoare dușmanul, ne propunem în articolul de față, să înfă­­țișem în câteva cuvinte realizările con­telui Bethlem în politica internă și să a­­nalizăm esența perculoase­i sale acțiuni externe. Actualul prim-m­inistru maghiar a luat puterea într-o perioadă foarte tul­bure. Țara sa suportase un lung război, din care ieșise redusă la o treime din ceia ce era odinioară, apoi fusese însângerată de o revoluție socială de care nu scă­pase decât spre a cădea sub stăpânirea românească, în sfârșit după plecarea ro­mânilor cele două încercări ale lui Ca­rol de Habsburg de ași recupera tronul creaseră Ungariei noi complicațiuni in­terne și externe. Contele Bethlen a ur­mărit de la început în politica internă două ținte : restabilirea prestigiului au­torității de stat și refacerea financiaro­­economică. Cu sprijinul ferm și inteligent al re­gentului Horthy se poate spune că d. Bethlen a atins complect primul o­­biectiv De aproape zece ani ordinea — în cea mai strictă accepțiune a cuvântului — domnește în Ungaria. D. Bethlen este un om de dreapta moderată și în jocul partidelor a știut să-și găsească calea între legitimiștii intransigenți și socialdemocrați. In a­­celaș timp însă d-sa a refuzat constant să acorde cea m­ai mică reformă, care ar fi dus la democratizarea țării ceia ce din punct de vedere maghiar ar fi fost un dezastru. In adevăr — și lucrul a fost de cu­rând pus din nou în lumină de d. Oc­­tavian Goga — democrația aduce­­ pe primul plan preocupările sociale în de­trimentul celor naționale. De aceea con­tele Bethlen a urmat o politică înțe­leaptă refuzând să ia orice măsură care ar fi distras atenția Ungariei de la pro­blemele naționale. In consecință de 10 ani Ungaria trăește într'o febră națio­­nal-șovină din ce în ce mai acută, fe­bră care — nu trebue s’o ascundem — constitue cea mai bună pregătire mo­rală în vederea unei eventuale revanșe. Concomitent cu realizarea primei părți a programului său intern, contele Bethlen s’a străduit să pună ordine în (Continuarea în pagina ll-a) Introfușcere în știința politicei practice de Petre I. Ghiață . Valoarea politică a indivizilor nu este determinată de capacitatea lor profesională într-unul din variile do­menii ale vieții sociale : avocați celebri, de pildă, profesori savanți în mediul politic mediocri conducători, neputând obține — cu rarisime excepții — locu­rile de comandă. Ideal ar fi, fără îndoială, ca temeinica pregătire profesonală, să-i impună între îndrumătorii politici ai generației, că­reia aparțin. Numai că asemenea deziderate plu­tesc în domeniul ipotetic al idealului iar politica acționează prin excelență în domeniul realităților . Exemplarele acestea superbe ale con­glomeratului social au însă o consolare: nevalorificarea lor din punct de vedere politic este carecteristica democrațiilor în fașă. Democrațiile occidentale au înfăp­tuit cu brio îmbinarea strălucirii pro­fesionale cu cerințele ambianței poli­tice.★ Tristă generație, ai cărei mem­bri înlănțuiți ispitei situațiilor efemere nu cutează să-și strige revolta justificată, indicând — fără înconjur — și soluțiu­­nile valabile pentru remedierea stărilor care le ascute revolta ! ★ Tineretul în viața partidelor politi­ce nu-și justifică existența, nici nu-și validează, serios, pretențiunile — dacă prin efortul său de gândire nu adaugă o notă nouă și reală ideologiei genera­țiilor, care l-au precedat, și nu numai atât : dacă nu acționează spre a dovedi eficacitatea certului său. * * Ca să poți realiza trainic preferă întotdeauna onestitatea prostului în locul inteligenței perfidului. * Ireductibilii adversari ai democra­ției se recrutează din rândurile per­sonalităților proeminente, pe care le o­­fensează gradilocvența măscăriciului elector. * Adevăratul om politic nu cunoaște în împlinirea propriilor sale năzuințe — în orice împrejurare protivnică — ter­menul „prea târziu’’. * , Când lupți cu gândul de a învinge, evită tovărășia celor bolnavi de pesi­mism.* Când ai convingerea că programul, ce urmărești, poate aduce prosperi­tatea tuturor — treci peste cadavrele fricoșilor și crucifică pe stâlpul in­famiei tot șiragul specimenelor intere­sate. Nimeni nu-i indispensabil vieții po­litice — a anunțat sentențios unul din oam­­enii politici, cari au ctitorit această țară. Formula conține întregul dispreț al colectivității — acest molod fără limi­te — pentru umila vietate individuală. Și nici un protest ne răsunat din rândurile individualiștilor ; trăim epoca faptelor colective și nimeni nu mai cu­tează să se plece asupra tragismului existenței individuale. * Relativitatea raporturilor între fe­nomenele sub care se manifestă exis­tența — a dovedit-o cu prisosință știin­ța și-a confirmat-o până în ultim­ele consecințe geniul lui Einstein. Nică­­eri, însă, ca în politică relativitatea nu apare mai dominantă. * Oamenii și stările sociale se profi­lează diferit după perspectiva din ca­­re-i cercetezi ; alta este valoarea și sensul năzuințelor lor, dacă-i privești ca opozant, alta valoarea și sensul dacă urmărești exprimarea acestor năzuinți când îi guvernezi. Ceea ce părea și just și realizabil în opoziție, este temerar și uneori pri­mejdios, dacă n’ai struns, aflându-te la conducere. Massele populare n‘au încă pregă­tirea ca să înțeleagă antiteza guvern­­opoziție — și de aci procesul uniform, banal, dar veșnic reiterat, al iluziilor opoziționiste, sfărâmate rând pe rând de imperativele strigente ale guver­nării. Și de aci toate îndrumările popula­re și toate clamările împotriva ideilor de om­. In fond, un simplu aspect al relati­vismului, care reglează societatea, într’o democrație reală, onestitatea poate constitui dacă nu un titlu de glo­rie, sigur însă, o bază nesdruncinată pentru ascensiune politică, împotriva personalităților oneste calomnia — această primejdioasă ar­și­dă a apașilor politici de pretutindeni — este silită să tacă la un moment dat, de teama ridiculului, în care ar putea să alunece... Și calomniatorii versați sunt prudenți.* De altfel viața socială relevă în toate timpurile și peste tot, două spețe bine distincte de politiciani : profito­(Citiți continuarea în pag. ll­a)

Next