Ziarul Călătoriilor, 1912 (Anul 13, nr. 765-809)
1912-01-04 / nr. 765
5496 ABONAMENT ZIARUL CĂLĂTORIILOR " Pentru un an lei 2,60 în toată ţara LA ZIARUL CĂLĂTORIILOR - SACRIFICII CHEMSC Anul trecut—istoriseşte lordul Burkins prietenului sau Masbury — am fost în Indii, după cum ştii. După multe nopţi petrecute în şleping, vre o două vânători de tigrii preparate dinainte, m’am oprit la Yeypor. Yeypor e un oraş feeric şi ca o adevărată oază în India înfometată. Din toate părţile nu auzi decât teribilul cântec al foamei şi pretutindeni întâlneşti schelete vii. Mie îmi plăcea să mă plimb afară din oraş să vizitez templele, moscheele, ruine splendide şi înfricoşătoare. Mergeam câteodată întovărăşit de călăuză, uneori singur, ceia ce îmi plăcea mai mult. De mai multe zile doream să petrec câteva ore într’un templu, părăsit în aparenţă. El era dedicat, după cum mi se spusese, zeului morte, Yama. Edificiul apărea lugubru. Intr’o noapte, plictisit de insomnie, mă deşteptai înainte de a se face ziuă şi pornii afară din oraş. Se făcea ziuă şi soarele apărea la orizont. O tăcere apăsătoare domnea pe toată întinderea. Mă oprii în mai multe rânduri. Mărturisesc sincer că aveam dorinţa să mă reîntorc. Pentru noi occidentalii, e un fel de sacrilegiu să pătrunzi în aceste sanctuare. Dar voiam cu orice preț să mă urc până sus în templu, pe sub terasele nesfârșite. Deodată mi se păru că aud un galop de cal, întorcând capul zării un cavaler, pe urmă două, trei, opt în total. Fiecare dintre ei ducea o femee legată sdravăn şi atârnată de calul sau. Da, am văzut aceasta, şi inima încetă un moment să mai bată. Atâta îndrăsneală mă înmărmurise şi mă indignase în acelaş timp. Doream să şti unde se duc acei oameni şi mă luai după dânşii. Pusei mâna în buzunar ca să mă asigur că am asupra mea revolverul. Cavalerii intraseră în templul lui Yama. Avui un moment de nehotărâre. Templul avea în părţile superioare mai multe ornamente cu găuri prin care te puteai uita foarte bine înăuntru. Spectacolul ce se înfăţişa privirea mele fu curios la început: o simplă ceremonie religioasă.. Dar curând îmi înăbuşii un strigăt de oroare. Ceea ce preparau Hinduşii în misterul ruinelor nu era decât un sacrificiu omenesc ! In jurul zeilor uriaşi sculptaţi: Parvati, Mina, zeiţa cu ochii de peşte, Garesa, zeul cu capul de elefant, Siva distrugătorul, se afla alţi vreo sută de zei. In faţa mea, pe un altar de marmură, se aflau nouă oameni goi până la mijloc. Fruntea lor rasă ’ purta un semn roşu şi mâinele pureau pătate de sânge. Pe jos erau presărate o mulţime de flori roşii şi albe. In mijlocul unui grup, zării pe nenorocitele femei. Ele se sboteau zadarnic în legăturile care le paralizau mişcările. Călăii rămâneau reci la toate rugămintele lor. Se aflau printre ei Hinduşi bogaţi cu turbane strălucitoare, ţărani, negri. Nu ştiam cărei secte aparţin aceşti mizerabili, dar privind mai bine, observai o statue mică îmbrăcată în roşu. Un tam-tam imens era pus la picioarele sale. Atunci recunoscui acea divinitate aproape informă pe care o mai văzusem în templele sinistre. Era băutoarea de sânge, oribila soţie a zeului Morţei, nesăturata Kali!... Văzui pe un bătrân apropiindu-se de altar, spre a oficia de sigur. El ridică spre zeiţe mâinile sale osoase şi în urma sa toţi ceilalţi se prosternară la pământ. In urmă, la un semn al bătrânului fanatic, două oameni robuşti luară pe una din femei şi o culcară pe marmură, în faţa altarului. Mizerabilii ! Nici nu visau că o privire străină urmărește toate riturile înspăimântătorului lor cult. Cu ce oroare asistam la acest spectacol! Printre victime, zărisem o femee albă, cu părul auriu. Așadar, o Engleză, o femee de rasa mea, va pieri sub ochii mei! Atunci, nu mai eșuai. Aveam de îndeplinit o datorie, datoria oricărui bun cetăţean englez. Alergai ca un nebun spre intrarea templului şi fără să mă gândesc că mă expun la o moarte sigură, mă repezii spre grupul Hinduşilor. — Opriţi-vă, strigai eu cu o voce tunătoare, opriţi-vă canaliilor! nu luaţi viaţa acestor inocente !! In acelaș timp îndreptai arma spre unul din Hinduși. Se făcu o mare zăpăceală în grup. Unul din ei se întoarse repede spre mine și într’o englezească corectă, îmi spuse : — Nu trage ! Ești nebun ? Pe urmă adresându-se unuia din spatele meu, îi zise : — Oprește aparatul, d-le Robinson, filmul s’a stricat !Mă întorsei și văzui atunci un individ îmbrăcat în costumul colonial modern și aproape de el se afla un aparat cinematografici... — Cum ? exclamă lordul Burkins, sărind după scaun. — Da, dragul meu. Hindușii, victimele, preotul, cavalerii, făceau parte dintr’o trupă de artişti angajaţi să pozeze scene hinduse într’un decor adevărat. Ei veneau aci dimineaţa spre a nu fi deranjaţi de indiscreţi şi intervenţia mea ridicolă i-a silit să facă o ruptură deplorabilă în curioasa reconstituire a sacrificiului zeiţei Kali”. Iată, dragul meu, ce fac din vechilele temple ale Indiei, invenţiunile moe zici de păţania mea, Burkins? — Zic că aşi da bucuros două sute de livre spre a vedea figura ta pe film, răspunse tânărul lord, râzând cu hohote ! U. Arghir. La Kyoto, vechia capitală a Japoniei, decăzută din rangul său în profilul lui Tokyo, templul cel mai cunoscut este acela al lui «Daibutsu», numele unei statui gigantice a lui Buda, care fu respectată de nenumărate generaţii. Ea e făcută din bronz şi este înaltă de zece metri. Pusă pe un piedestal de marmură, este înconjurată de vase TEMPLELE JAPONEZE Acum trei ani eșise vestea că guvernul japonez, din cauza unui detit de câteva milione, făcuse proiectul de a pune mâna pe comorile templelor și mănăstirilor budiste S’a văzut însă în urmă că sgomotul era dat de adversarii guvernului. Poporul japonez a rămas cu totul pios. Aceasta se poate judeca vizitând, nu interesează în ce zi, nenumăratele temple din orașele imperiului.