Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)

1922-05-16 / nr. 20

ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 16 Mai 1922 O savanii de altădată Lumea merge t­ante şi cu ea şi Sorbona. Ştiinţa nu mai are sex, şi acest lucru îl proclamă savanţii. S’a­­ salutat, în istoria civilizaţiei, nu de mult timp, de câţi­va ani nu­mai, un nou capitol. E atât de nou acest capitol? Nu s’a ştiut (niciodată) unde se află sarcofagiul Cushnet de Pisan şi chiar dacă posedă ea un mor­mânt. Ar fi fost şi ar fi încă înduioşător de a ve­dea pe D-na Curie depu­­nând o jerbă de flori pe lespedea care acopere res­turile pământeşti a acestei femei de altădată. Cenuşa Cristinei de Pi­san de sigur că ar trebui să tresară de bucurie la noutatea că o doamnă din P­ranţa a primit laurii ştiin­ţei. Aceasta a fost prea fericita patroană a femeilor gânditoare. Sexul nu i-e mai puţin recunoscător: ea a inventat industria care permite scriitorilor a trăi din pana lor. Ar fi trebu­it să se păstreze imaginea sa în sălile de redacţii. S’a cetit şi probabil ca puţin din lucrările Cristinei de Pisan, pentru multe motive, dintre cari cele mai puter­nice sunt pentru că suntem ignoranţi, frivoli şi ingraţi. Din fericire pentru Fran­cezi, maeştrii au răbdare, ca Robinson, Petit de Jul­­levile, care şi au luat sarcina şi au gustat din plăcerea de a ceti pe această sa­vantă. Ceia ce se ştie prin aceşti maeştri, din vieaţa sa e de o admirabilă frumu­­seţă morală. Tatăl său, medic şi as­trolog al lui Carol V, a instruit-o în toate artele. Frumoasă şi savantă, ea a iubit pe soţul său, care era un notar cum se cade, «secretarul regelui». El a murit de tânăr, lăsând-o văduvă la vârsta de 25 de ani. «Hrănită cu de­licii şi cu diesmerdări», ea a cunoscut sărăcia. Ea avea trei copii şi sarcina mamei sale, în acelaş timp pe când ea trebuia să sus­­ţie mai multe procese, să soliciteze pe oamenii de şi­cană şi pe ofiţeri. Ea se gândi de a face versuri ca să poată trăi. Baladele şi versurile de amor erau la modă pe atunci, şi a compus multe din aceste versuri Versurile acestei poete au plăcut prin ae­rul lor de voluptate. As­cultând-o vorbind de iu­bire atât de exact, a fost învinuită de a fi studiat su­biectul său cu propria-i ex­perienţă. Un erudit din se­colul 18-lea, Roivin tână­rul,­­ a luat apărarea într’un memoriu cetit la Academia de inscripţiuni. Cristina a trebuit să su­fere mult din cauza bâr­­felilor cari i-au atacat re­putaţia , însă ea a fost, deal­­mintrelea, în mod avanta­jos răsplătită de succesul lucrărilor sale.­­ Zgomotul acestui succes ajunse până la tron; un registru al Camerei de compturi, citat de onestul Boivin, arată că Cristina a primit, din partea lui Carol VI, o gratificaţie de două sute de livre. Poate că pe atunci era greu de a trăi făcând versuri. Cris­tina de Pisan se făcu deci prozatoare. Curioasă de toate lucrurile de inimă şi de spirit, Cristina vroi să fie filosofă, istorică, croni­cară. Gloriile vechi­ şi eveni­mentele contimporane o pasionau. Ea a murit feri­cită aflând despre victorii­le Jeanei d’Arc. Bună pa­triotă, ea a preferit ca să rămâe Franceză, refuzând ofertele lui Henric de En­­glitera și al ducelui de Milan. Acela însă din volume­le sale care ar conveni să se cetească astăzi este: «Tezaurul Cetăţei Doam­nelor». In acest volum se poate vedea ce trebuie să se fa­că ca să­ se revendece drep­turile femeei de la imperiul ştiinţei. Se poate cunoaşte de asemenea că trecutul ne furnizează, asupra aces­tui punct exemple ilustre. D-l Briand, în Franţa, în­credinţând, o catedră D­nei Curie, n’a făcut de­cât să reprezinte o ideie a lui Pi­­tagora. Cristina, care era documentată asupra savan­tului Pitagora, ar putea arăta că femeile erau ad­mise la şcoală de la Cro­­tona. Filosoful distinse pe una din studioasele sale audi­toare, frumoasa Theano; el o luă în căsătorie, de­şi el avea mai mult de 60 de ani. Ea îi făcu fete, cari au fost pitagoriciane de­săvârşite şi cari au răs­­pândi doctrina tatălui lor în volume, inedite încă. Se poate deci găsi ase­menea lucruri, şi multe al­tele încă, în opera Cristi­­tinei de Pisan. Un manus­cris de la Biblioteca Na­ţională din Paris arată pe această bunică a femei­lor docte stând într’un fru­mos cabinet de lucru ogival. Văzând acest manuscris, trebue să credem că această miniatură adao­gă un capitol la «Tesaurul Cetăţi Doamnelor». Care în­să? Acela poate, în care ea admiră pe virgina No­vella, însărcinată cu cur­suri la Universitatea din Bolonia. Această fiică a lui Jean d’André era atât de versată în dreptul canonic, încât ea înlocuia pe tatăl ei. Ea avu pe Petrarca ca elev și-i explică «Decreta laie». Viitorului cântăreț al Laurei nu-i plăcea juris­­prudenţa, cu toate acestea el venea la cursurile No­­vellei. Şi cum acest profesor era atât de frumos, mun­­cipalitatea nu o lăsa să-şi facă cursul decât în dosul unei perdele... Decretul ministerial deci, atât de unanim aprobat, care deschise d-nei Curie porţile Sorbonei, are pre­cedenţi în pretinsa barba­rie a evului­ mediu. Va­nitatea modernilor însă, face să se creadă că ei ino­vează... Petru T. Câdei Magistrat-Profet? ACTUALITĂȚI 1) Despre transmiterea puterei prin mijlocul un­delor vibratorii intrun li­chid, sau mai pe scurt So­ma lalea descoperire a d- lui inginer Constantinescu s’a scris acum doi ani în re­vista noastră de către D-l Ştefănescu Radu, profesor al şcolii Politehnice Capitală. Acum despre aceasta vorbeşte şi revista fran­ceză Sciences et Voyages într’un număr trecut. * 2) Helium, fiind după hidrogen gazul cel mai uşor, are proprietatea ca să fie inflamabil. In tim­pul războiului, pe când baloanele captive erau ex­puse atacurilor cu bombe incendiare, a început să se întrebuinţeze helium , locul hidrogenului şi pentr aceasta a trebuit să se ex­tragă din anumite puţii din Canada şi Statele U­nite. Dăunăzi s’au făci la Waschington sbory reuşite, cu un dirijat

Next