Zimbrulu si Vulturulu, 1858 (Anul 1, nr. 1-42)
1858-11-04 / nr. 1
2 ZIMBRU și VULTURU. Iată ținta ce ne propunemu începînd cariera noastră: combaterea prejudețului și desvoltarea principiiloru. Întreprinderea este gre, noi o știmu, noi vomu pune înse din parte-ne devotamentu și bună-credință. În a țară ca a noastră, condițiunea ce mai neapărată: devăru, îndrăznimu a ne făli că cetitorii noștrii voru găsi emite nepărtinirea deauna în oșsiunile ce vomu cea mai desăvîrșită. Nu sintemu argeaîn totuși sinceritatea nulu a nici unei partizi, nu sîntemu unealta nici unei facțiuni partida noastră este națiunea și dogma nostră sîntu principiile adevărului și ale dreptății eterne. Convinși că a organiza nu vra se zică a incendia totulu toa fără distințiune, noi vomu pune în aprecierile noastre, că moderațiunea și buna-cuviință ce trebue se păzească în totudeauna celu ce vorbește în fața națiunei, vomu sprijini părerile noastre pe simțiulu comunu, pe opiniunea publică, deși, din nenorocire, cu multă aparință de adevăru, poate cineva să zică că la pol nu există o opiniune publică, căci împilarea, nedreptatea unoru timpi de arbitraritate și de corupțiune ne-au falsificatu pînă și acele noțiuni primare, pe care natura le pune în inima fiecăruia spre alu face se deosebească binele din rău, drep- Noi avemu înse credință în națiunea omululu de nedreptu, ea va ave mîne acea ce nu are astăzi, obosită ea au căzutu în o amorțire care nu noastră, de luptele trecutului, poate ținea îndelungu. Încă cîteva încercări și se va trezi cu desăvirșire, va arunca de pe ea trenule corupțiunei cu care au acoperit'o împilătorii ei, și va sta iarăși în lume demnă de sfîntulu geniu ce natura demnă de originea ei, i'l-au sădit în inimă. 'ncetulu pe încetulu, acea trezire salutarie începe a se simți, curaju și credință fie diviza noastră, fie ne de învățătură trecutulu, să căutămu regenerarea noastră în se desvoltămu aplecările și tendințile noastre noi înșine, nacionale, se ne grupămu în ghrulu stindardului mîntuirei noastre și cu toții înpreună să lucrămu pe obosiți pentru mîntuirea neamului nostru. pri pfrenucii și Voaniiii Agăilui.LU. SCOMILA STEGINA. Șivoiulu restoarnă stănci și'și face calea progresulu este ca șivoiulu; ca șivoiulu elu poate a fi stabilatu mdei se oglindescu marca într'o fotografie în sumariulu acestu istoricu alu loru, făcutu de congresulu de convențiune relativă la Jr. .Celeru pe lume, în Vi- viitoriului. . și dacă Să nu fimu înse prea de totu sintetici, conciși, refuzămu de a desfășura unu trecutu de doi ani, căruia punemu astăzi capătu, cumu deșteptăndu-ne din somnu punemu uneori capătu unui visu greu, unui Saps nemar, erulu nostru puținu să facemu cazuri de noutăți să nu sboare cu venitorulu ci se J cu prezentulu, după cumu chiaru numele de zioa ziu ălu obleagă. Europa este aproape de a vedea despărăndu afacerile cele mari ce au emoționat'o și absorbat'o. Nu vomu cerceta în ce chipu și prin ce soluțiuni ea au deslegatu cestiunele ce împlură anii din urmă, căci ne tememu de anu pentru fie-care soluțiune ca unu poetu alu no. Să vedemu numai putea zice stru favoritu: „in șirete mărgărinte, care sîntu cestiunile care așteaptă de astăzi înainte soluțiune de la cabinetele Europee și de la cursulu timpiloru. Să facemu dară o mică călătorie diplomatică pe lume, s'o facemu răpede cumu o face electricitatea de se poate, ca să nu ne încurcămu prea multu pre pămînturi streine, căndu suntemu obligați de numele ce purtămu, de a asista astazi, conștiința in publicitate, este pătrunși de acestu mare amentanu, ani groși vomu fate ropa, de la putea ceti în atătu ale desvăli dar îndărătu ce dorescu a precăndu, noi gustu, suptu ttau amu mai zice că ce re purtate de cutare o mare nu se mai întoarce stavila pîn'o restoarnă... Acestu șîvoiu este mai multu treaba ietoriei, și de lupte diplomatici strimita colonă destinată mai multu îndemnați la această otărîre, 1856 -1858, țiunea cea nouă dată Romănilo ru: seau cutare putere, și din evenemintele de doi ani, n'amu pututu totu în aste prințipii dară istoria acestoru parte ști ce doi le vomu totu șîrulu lupteloru și al a ci sapă mereu mai descrie zetia unui Ziariu. Doi nu potu încăpea alu progresului ș'au totu mereu calea sa, zoriloru nostri Romăni mersulu său în lume. A trece acumu în reviziune trecutulu acestu ei veți descoperi o scrisoare misterioasă de fapte de cătu din urmă de doi eveneminteloru unei zile: memorabili ani, de constituțiune, s'a făcutu Ba cu cătu în ce mai vă că ani nu cu 9 Auscrise zice:, cetiți Constituprintre liniile victoriiloru diplomativa levoru CELUU - - - vii uniiiii/ 7. brite de uni micu numeru de acacinși ale cărora flori coperiau pământulu. costică aruncă o căutătură răpide în pregiurulu seu, apoi în lănțui cu brațulu seu talia vănjoasă a tovărășiței sale, mă iuvești, zisă elu, îngănăndu gestului poacea Ameliei, nu putei tu zice, că ne iubim ș? espresiunea de amori este cu pune Rezerica astă mare era singura păzitoare a nevinovăției și a virtuți sale, păzitoare pre neapărată în starea secundară ce ocupa. De cună seamă ,că aru fi fostu ținta celoru îndrăzneți și amanieriloru adese ori lovitoare ale boeriloru mari, de nu iară fi datu cerulu celu mai bunu din prezervative respectări de sine în (naurma) sași și simțimântulu virtuței, și sau gă crezu de îndată și poftise pe Doamna Ștefănescu că compania acestei fetițe nu pute fi de căzu spre binele Olga, să oise pe lăngă dănsa, spre a nui întrerumpe educațiunea începută, puținu costătore Această complezanță îndeobște este într'o casă de boeru mare, care, și face onoarea de a număra oaspeții în toată ziua cu duzinile Doamna Ștefănescu primi propunerea, fericită fiindu de a nu se despărți de iubita sa fetiță pe care bine o cunoștea că nu va fi supărătoare întru nimică boeriloru. În adevăru nu trecuse bine o lună de căndu era în astă casă și se făcuse iubită de toți, prin blăndeța caracterului seu și prin plăcutele sale maniere. Daru din toți, acela care, fără ca nimărul să treacă prin deosebisă și a prețuise mai iute favoritulu casei, de care nici minute de acasta, calitățile și frumuseța fetiței, era costică, odată nu se depărtasă. Amăndoi tinerii, în momentul în care începe istoria nostră, ajunsese preumblănduse la capătulu unei alei sucite și foarte umtoate aceste așa de dulce în gura talhaide, o guriță și zimi cămă iubești, Doamne, că raru îmi mai zici astă vorbă. Pre bine știi Dumneta una ca asta, zise copilița, smuncinduse din brațele tănărului cu conașu. Acesta se măniă. 4r zisă elu cu puțină iubi nu ț'aru fi atăta de greu să mi-o spui. Amelia plecă capulu a simțimântului. espresiunea frângă Acestă dispuseciune adausă cătră sintimentulu firescu ca ispitele în care aru fi vututu'o alu demnităței sale îndepărta de frumuseța sa, duducii sau desprețul de amărăciune, nu mă iubești, de mai de prisosu, ca nu acele naturi de femei care poltu le cele voe misterulu inime și prefera poate cuvăntulu echivocu, și numai căutătura care pute sei sau din demnitate, a se îmbuna, se încercă de alucra una din des însăla simți amorulu în nuanțele samai delicate, daru care nu dau pe față de cătu cu acei loru. Ea nu alerga de felu după declarațiuni, frasa cu doue înțelesuri sau tălmăciască ceva în locu de