Zori Noi, iulie 1958 (Anul 11, nr. 3291-3317)
1958-07-22 / nr. 3309
Proletari dle toate tarile, anibi 3 ANUL XII — Nr. 330« MARTI 22 IULIE 1958 4 PAGINI — 20 BANI $â inceteze agresiunea imperialistă împotriva popoarelor Orientului arab! Declarația guvernului R. P. Române în legaturâ cu acțiunile agresive ale Angliei în Orientul Mijlociu și Apropiat După Intervenția militară colonialistă a Statelor Unite în Liban, un nou act de agresiune împotriva popoarelor din Orientul Mijlociu și Apropiat a fost săvîrșit de Anglia, ale cărei unități militare au debarcat în Iordania. Apare și mai evident că acțiunile militare agresive ale S.U.A. și Angliei în Liban și Iordania sunt verigi ale unui plan imperialist unic de reprimare a mișcării de eliberare națională a țărilor din Orientul arab în scopul menținerii sau readucerii lor în robia colonialistă. De altfel, cercurile oficiale din Statele Unite și Anglia nici nu-și ascund intențiile lor agresive împotriva noului regim din Irak, care s-a pronunțat pentru o politică națională arabă, împotriva colonialismului pentru relații bune cu toate statele. Agresiunea colonialistă are ca scop apărarea intereselor marilor monopoluri petrolifere imperialiste, și în primul rînd a celor dintatele Unite și Anglia, care jefuiesc bogățiile naturale ale țărilor Orientului Mijlociu și Apropiat. Sprijinindu -se reciproc in acțiunile lor agresive, S.U. A. și Anglia s-au angajat într-o nouă aventură războinică care periclitează grav pacea Orientului Mijlociu și Apropiat și a lumii întregi. Guvernele S.U.A. și Angliei, care poartă întreaga răspundere pentru consecințele acțiunilor lor agresive, să țină seama că popoarele iubitoare de pace din lumea întreagă nu vor tolera ca pacea lor să fie tulburată și vor ști să dea cuvenita ripostă agresorilor*. Poporul român, împreună cu toate popoarele iubitoare de pace, înfierează mestecul armat al colonialiștilor americani și englezi în treburile interne ale popoarelor arabe. Guvernul român își reafirmă convingerea că singura cale de rezolvare a problemelor Orientului Mijlociu și Apropiat este respectarea dreptului inalienabil al popoarelor arabe la o dezvoltare liberă și independentă, întregul popor roman și guvernul său cer guvernelor Angliei și S.U.A. să oprească amestecul lor armat în treburile interne ale țărilor din Orientul arab și să-și retragă imediat trupele din Liban și Iordania. Guvernul și poporul român consideră că, față de situația gravă pentru pacea și securitatea popoarelor care s-a creat în Orientul Mijlociu și Apropiat, Organizația Națiunilor Unite are datoria să ia de urgență măsuri pentru a pune capăt intervenției militare a Statelor Unite și Angliei împotriva popoarelor arabe, măsuri pentru apătrarea păcii și securității popoarelor. Guvernul și poporul român asigură popoarele arabe de solidaritate deplină cu lupta lor pentru libertate și independența națională. va agresiunii armate a trupelor americane și directorul școlii tov. Alexandru Lebădă și salariatul Ion Hreamătă. Ia mcțiunea votată, adunarea a cerut ca trupele americane și engleze să se retragă deîndată pe acolo pe unde au venit. Cuvîntul botoșenenilor Numeroși muncitori și funcționari au luat parte la mitingul de protest impotriva agresiunii armate în Liban și Iordania, organizat la fabrica de confecții și tricotaje „Botoșani“. Discuțiile purtate de tovarășii Eleonora Chelaru, O. Berescu și mulți alții au dovedit hotărirea cu care înfierează colectivul de muncă al fabricii agresiunea imperialistă împotriva popoarelor arabe. In cuvîntul său, tov. Constantin Berescu a spus: „Intr-un glas cu întreaga cimenire iubitoare de pace, poporul român cere cu energie ca guvernul S.U.A. să înceteze de îndată intervenția armată in treburile interne ale țărilor arabe și să-și retragă imediat trupele din Liban, iar Anglia săși retragă trupele debarcate în Iordania“. Cei prezenți la miting au adoptat o moțiune prin care protestează împotriva agresiunii din Liban și Iordania. ★ La adunarea de la Întreprinderea de gospodăriei orășenească Botoșani, muncitorii și funcționarii Neculai Straticiuc, Sandu Călin, Mendel Schwarț, Aron Lupovici și alții au Înfierat acțiunea milșavă de invadare a Libanului și Iordaniei și au cerut ca O.N.U. și Consiliul de Securitate să ia măsuri energice pentru încetarea acestei agresiuni. Mitinguri de protest împotriva agresiunii anglo-americane din Orientul arab, au avut loc și in alte instituții și întreprinderi din orașul Botoșani. igentă a unei conferințe la nivel înalt care să discute și să ț 1 găsească calea unei rezolvări juste a situației grave ivite J £ în Orientul arab. <n Afară cu imperialiștii anglo-americani din Liban și Iordania! La terminarea schimbului, numeroși muncitori, tehnicieni și ingineri de la mina din Fundu Moldovei, raionul Cîmpulung, s-au adunat într-un miting de protest împotriva argesiunii trupelor americane în Liban și a celor engleze in Iordania. Cei prezenți au urmărit cu vin interes cuvîntul tovarășilor Pavel Pînzaru, inginer Zică Branca și altora care calificîm amestecul armat americano-englez în Liban și Iordania ca un atentat grav îndreptat împotriva păcii, înfierează agresiunea imperialiștilor cerînd retragerea imediată a trupelor străine din Orientul arab. A fost votată apoi o moțiune prin care se cere să se pună capăt acestei agresiuni. Afară cu imperialiștii americano-englezi din Liban și Iordania. Mulți intelectuali din orașul Cîmpulung, adunați intr-un miting și-au exprimat și ei indignarea și mînia lor impotriva intervenției armate a trupelor ameicano-engleze. In moțiunea adoptată, participanții la miting au demonstrat hotărîrea lor de a lupta alături de toți oamenii cinstiți pentru zădărnicirea uneltirilor imperialiștilor de a arunca lumea într-un nou război, cerînd să fie retrase trupele jefuitorilor petrolului arab din Liban și Iordania. •k Oamenii muncii din regiunea Suceava își exprimă mânia împotriva agresorilor anglo-americani Indignarea și mânia împotriva agresiunii imperialiste si in Orientul arab cuprinde mase tot mai largi de cetățeni. Din întreaga regiune, în întreprinderi și instituții, în căminele culturale de la sate a continuat să aibă loc durata m mică mitinguri și adunări de protest la care muncitori, țârăni muncitori, intelectuali și-au manifestat ura lor împotriva imperialiștilor americani și englezi care au invadat cu armatele lor Libanul și Iordania. Ei își exprimă tot odată solidaritatea și simpatia față de lupta dreaptă a popoarelor arabe pentru libertate și independență națională. » Oamenii muncii din regiunea Suceava salută cu toată căldura mesajul tovarășului N.S. Hrușciov, președintele Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. adresat guvernelor S.U.A., ai Angliei, Franței și Indiei prin care propune convocarea artiștii americano-englezi au luat cuvîntul numeroși muncitori și salariați. „Popoarele nu vor război,10 sînt dornice de pace — a spus muncitorul tăbăcar Gh. Bindea. Alături de toți oamenii cinstiții din lumea întreagă Îmi ridic glasul ma <Je protest împotriva actului necugetat al imperialiștilor americano-englezi care au invadat Libanul și Iordania punînd astfel în pericol pacea„ lumii”. Cuvinte pline de minte și ură la adresa agresorilor și de solidaritate și simpatie față de popoarele arabe care luptă pentru scuturarea jugului colonial au exprimat și tovarășii Vasiliu Șerban, Emilia Știuca, Aspazia Hrițcu, după care adunarea a adoptat o moțiune de protest. Pe unde au venit, pe acolo să se ducă! In sala căminului cultural din comuna Rotopănești, raionul Fălticeni, in fața unei hărți, învățătoarea Virginia Lebădă dă explicații. La prima impresie crezi că e vorba de expunerea unei lecții de geografie. Urmărind însă mai atent îți dai seama că e vorba de cu totul altceva. — Asta e tara Libanului, dincoace e Iordania. Pe aici au debarcat trupele agresoare ale americanilor și englezilor. in partea asta e America și Sici e Anglia. Distanța de la aceste țări pînă în Liban și Iordania e extrem de mare- Sînt cumva amenințați americanii și englezii de către popoarele libanez și iordanian ? Nu. Atunci de ce au invadat teritoriile acestor țări ? Pentru a nu pierde posibilitatea de a jefui popoarele arabe. Asta e motivul invaziei — își încheie explicațiile învățătoarea. Alături de întovărășiți Ion Mihai și Ion Vasiliu și-au exprimat protestul lor împotri Popoarele sunt dornice dre pcâoe Harnicul colectiv de muncă al fabricii de încălțăminte „Străduința” — Ițcani și-a spus și el cuvîntul răspicat în cazul agresiunii săvîrșite de către imperialiștii americani și englezi împotriva pașnicelor popoare din Liban și Iordania. După expunerea făcută de către tov. inginer Grigore Hatmanu asupra situației create în Orientul arab după săvîrșirea agresiunii armate de către imperiu TIMPUL NU AȘTEAPTĂ! ! Recolta trebuie strîmt grabnic și fara pierderi! Pe lotul zootehnic De cîteva zile, sfatul popular al comunei Fîntînele, raionul Suceava a treierat orzul recoltat de pe lotul zootehnic. Datorită aplicării metodelor agrotehnice, de pe fiecare hectar, s-a obținut în medie 2.060 kg. orz. In același timp au început treierișul muncitorii orzului și țăranii Printre primii care au început treierișul orzului au fost I. Grădinaru și N. Rusu. Buni gospodari Colibi fi a Bogdănești din raionul Fălticeni e aproape sub poalele munților. Pe aici porumbul e de culoare verde închis și e înalt ca un stat de om, iar griul și ovăzul în mare parte e încă verde, ie tarlalele „Tolan“ și „Peticleșii”, datorită terenului mai bun, griul a început să îngălbenească. Acest fapt a determinat comitetul executiv să ia din timp unele măsuri în vederea mobilizării țăranilor muncitori la strînsul recoltei. Pentru a se cunoaște locul unde țăranii muncitori își vor duce recolta, s-au pus din loc în loc tăblițe indicatoare. Comitetul executiv a procurat material lemnos pentru confecționarea unei magazii în care se vor depozita cerealele provenite din aium, munci S.M.T. și contractări, în cazul cind din cauza timpului nefavorabil, acestea nu vor putea fi transportate la baza de recepție. De asemenea au fost construite și reparate mai multe poduri urmînd a se lua și alte masuri pentru îmbunătățirea căilor de acces. Organizația de partid și comitetul executiv au luat măsuri și în ceea ce privește desfășurarea unei rodnice activități politice la arie. După recoltare fac alături La gospodăria colectivă din Iurești, comuna Todireni, raionul Trușești, orzul de toamnă a fost recoltat și treierat în întregime. S-a obținut în total o cantitate de 110.000 kg. orz. De pe lotul semincer — 20 ha. — s-a obținut 52.360 kg., adică 2618 kg. orz la hectar. Totodată la G.A.G.iurești se treieră mazărea de pe cele 20 de hectare și s-a hotărît în adunarea generală ca toată miriștea să fie arată din vară, iar 40 de hectare să fie însămînțate cu porumb masă verde sau pentru siloz, asigurîndu-se astfel baza recoltei viitoare și furajele necesare gospodăriei. Dintre acestea, 26 de ha. au și fost însămînțate. Celelalte suprafețe vor fi însămînțate în zilele următoare. ★ Harnicii colectiviști de la G.A.G. Cernești, raionul Trușești, au terminat de recoltat și treierat orzul de toamnă. In miriște s-au făcut arături, iar 4 ha. -------------♦ [UNK] [UNK]-------------Beneficii peste pian în valoare de 2.500.000 lei Hotărît să dețină în continuare seagul de întreprindere fruntașă pe ramură, colectivul fabric de spirt din Rădăuți a muncit cu multă rîvnă în cursul primului semestru al anului. Astfel, producția globală pe această perioadă a fost realizată în proporție de 109,7 la sută și poducția marfă în proporție de 108,5 la sută. Aplicarea unor inovații propuse din rîndul munciorilor a permis mărirea procesului de extracție a spirtului rafinat din spirt brut și reducerea consumului de aburi. Ca urmare, productivittea muncii a crescut cu 6,4 la sută, față de plan, iar față de aceeași perioadă a anului trecut a crescut cu 18,9 la sută. De asemenea, a fost redus prețul de cost cu 23,2 la sută. Prin reducerea consumului specific la materia primă și combustibil, întreprinderea a reușit să obțină peste pian, beneficii în valoare de circa 2.500.000 lei. De la 1 pînă la 15 iuie fabrica a folosit ca materie primă cartofi economisiți în cursul semestrului I. au fost însămînțate cu porțiuni pentru furaj. Colectiviștii au început recoltatul griului care se va face în parte manual, iar restul cu combina. In tabăra de copii de pe malul Moldovei Trenul a oprit pentru clipă in haltă și apoi, puo tăind din greu, a luat-o mai departe spre stația principală a comunei. Din apropiere de gară au izbucnit glasuri cristaline de copii aflați acum, în zilele de varianță. In localul școlii din Fundu Moldovei, ieșiseră cu toții la geam mici și priveau curioși dacă nu cumva trenul le-a adus vreo surpriză. — E bine în tabără, e tare bine 1 îmi explică o pionieră drăgălașă. Dar bucuria-i și mai mare, atunci cină vine cineva de acasă. Nu trebuie să ne aducă nimic, avem de toate, dar ne bucurăm cină vine să ne vadă... Organizată de Sindicatul muncitorilor sanitari, tabără de la Fundu Moldovei va găzdui în vara aceasta 420 de copii, în trei serii. S-au întîlnit aici, să se bucure de o vacanță plăcută, fii de infirmiere și îngrijitoare din unitățile sanitare, cu fii de medici și de farmaciști —■copii de diferite naționaliități din regiunile Iași și Suceava. Ei au aici tot ce le trebuie: trei mese pe zi și două gustări, suficient timp de joacă, odihnă, educație etc. Mai îndrăzneață ca toți, Steluța — o fetiță din Ițcani — mi-a vorbit cu detalii despre programul acelei zile ■ la 7 scularea și apoi înviorarea cu profesorul de educație fizică; micul dejun, constînd din cacao cu lapte și pline cu unt; ridicarea drapelului taberei, o mică plimbare pe malul Moldovei și, bineînțeles, gustarea de la ora 10; apoi masa de prînz de la care nu lipsește nici azi prăjitura cu șocolată. In continuare, odihna, ș.a.m.d. — Păi, o să vă faceți cu urșii, dacă numai mîncați și dormiți! am glumit eu. — Dar nu facem numai aceasta! intră în vorbă Dana, fiica unui lucrător sanitar din Cîmpulung. Ne-ar trebui mult timp să vă povestim ce am făcut. Pînă acum, ca să vă spun pe scurt, am arătat fiecare ce știm : cîntece, dansuri, jocuri distractive, poezii, am organizat un foc de tabără, excursii la cariera de piatră și la fabrica de cherestea din Pojorita și. . . mai avem multe de făcut. Complectările le-am căpătat de la instructoarea superioară de pionieri. Copiii sunt împărțiți pe detașamente și cercuri de specialitate, timpul petrecut in tabără (Continuare în pag. III-a) CRONICA de CAMPANIE Muncitorii și tehnicienii de la Ferma de elită din Todireni raionul Trurtești au depus eforturi fi susținute pentru a executa la timp și fără pierderi recoltatuli și treieratul cerealelor păioase. Datorită acestui fapt, pînâ la data de 21 iulie ei au reușit să termine de recoltat și treierat orizul și griul de toamnă de pe cele 1 238 ha. Producția de 2070 kg. 11 orz la hectar și 2020 kg. grîu a răsplătit din plin strădania acestui harnic colectiv. După ce a fost condiționată ( cantitatea de 10 tone grîu a fost predată la baza de recepție , iar restul recoltei a fost depozitat ti în magaziile gospodăriei pentru a fi pregătită in vederea însămînțărilor de toamnă. > * V Membrii înovărășirii „23 August” din satul Stroieni, comuna Lunca, raionul Trușești lu 3crează cu însuflețire la strînsul recoltei de pe cele 96 ha. cu Ö grîu de toamnă. Numai în 2 zie ei au reușit să recolteze peste 50 la sută din totalul acestei 9 suprafețe. Exemplul comuniștilor : Gh. Olaru, Ion Pușcașu și Gh. Hermin constituie un imbold în munca celorlalți întovărășiți. \ MECANICUL INOVATOR Alexandru Ștenței, mecanic șef la S.M.T. Salcea, raionul Suceava, a realizat Incă de anul trecut un dispozitiv pentru strunjirea lagărelor de bielă la tractoarele I.A.R. și R.D. Inovația sa duce la reducerea timpului de lucru. In loc de circa 5 ore cite erau necesare pentru strunjirea unui lagăr, acum sunt necesare numai 9 minute. Iată-l în clișeu, strunjind un lagăr cu ajutorul dispozitivului realizat de el. Cabinet tehnic cu activitate bună , rodnică, activitate desfășoară cabinetul tehnic al uzinei, în cadrul concursului dintre cabinetele tehnice organizat de Ministerul Industriei Bunurilor de Consum și C. C. al Sindicatului muncitorilor din industria bunurilor de consum între 1 mai — 7 noiembrie a.c. In lunile mai și iunie au fost aplicate 20 de inovații și raționalizări, iar două sunt în studiu. Aceste inovații au antrenat un colectiv larg de muncitori, tehnicieni și ingineri care au colaborat la elaborarea lor. Ei au fost recompensați cu suma de aproape 10.000 lei. Din registrul care se află la cabinetul tehnic, spicuim cîteva din aceste inovații. Instalația pentru vopsit fire (perfecționare tehnică) a dus la dublarea capacității de vopsit a țesătoriei și a creat posibilități de a se trece la vopsit cu coloranți „Naftcl“ care dau țesăturilor un colorit superior. Această tehnică aparține perfecționare inginerilor: Solomon Kraindier, Dimitria Cantemir și maistrului Constantin Frățilă. Inovația inginerului Iancu Segal și a tehnicienilor Gh. Bocear și Nelu Cohn constă într-un dispozitiv pentru urzirea sulurilor destinate a fi vopsite pe urzitorul „Kovo“ de mare productivitate. înainte aceasta se făcea pe suluri mai mici, ceea ce dădea o productivitate scăzută. Pe lista inovatorilor mai citim nume ca ale muncitorilor: Gh. Graur, Pincu Apinei, inginerilor Ioan Floareș și Ciubotaru Constantin, al tehnicia inului Nicolae Jalba. l Inovațiile și raționalizăriintroduse în ultimele două luni la uzinele textile „Moldova” Botoșani aduc însemnate îmbunătățiri procesului de producție.