Zori Noi, aprilie 1971 (Anul 24, nr. 7240-7265)

1971-04-08 / nr. 7246

Înfăptuirea prevederilor BUGETARE, CONDIȚIE A FINANȚĂRII ACȚIUNILOR PREVĂZUTE IN PLANUL LOCAL Bugetele de venituri cheltuieli ale consiliilor popu­li­tare, ca parte integrantă a bu­­­getului de stat, constituie un instrument principal de fi­nanțare a acțiunilor economi­ce și social - culturale pe plan local. Ca urmare a dezvoltă­rii continue și multilaterale a economiei locale, acestea au cunoscut, la rîndul lor, pro­grese corespunzătoare. Referindu-ne la necesitatea îndeplinirii ritmice a prevede­rilor de la bugetul fiecărui consiliu popular, ca o condi­ție a susținerii activității care nu cunoaște întrerupere, vom da exemple din activitatea circumscripției financiare municipiului Suceava. Astfel,­­ datorită eforturilor depuse de colectivele de muncă din uni­tățile economice și social-cul­­turale în îndeplinirea planuri­lor proprii, bugetul Consiliului popular al municipiului Su­ceava a fost îndeplinit, anul trecut, în proporție de 108 la sută la venituri, adică cu pes­te 7 milioane lei în plus față de prevederi (veniturile pro­prii fiind realizate pe întregul an cu 26 de zile mai devre­me). Faptul că mijloacele bă­nești au fost mobilizate în mai mare măsură a asigurat fi­nanțarea acțiunilor din dome­nii multiple, în semestrul IX, fondurile fiind suplimentate cu suma de peste 500.000 lei. Pe seama acesteia s-a termi­nat introducerea încălzirii centrale la una din școli și au fost executate diferite lucrări edilitar - gospodărești. Tot­odată, prin depășirea venitu­rilor proprii, s-a renunțat la o parte (10 la sută) din dotațiile planificate a se primi din bu­getul consiliului popular al județului. Elaborat în concordanță cu prevederile planului economic din primul an al acestui cin­cinal, bugetul local actual al municipiului Suceava prezin­tă o creștere, la venituri și la cheltuieli, de 12 la sută față de cel din anul precedent. El se caracterizează prin spori­rea resurselor financiare pre­văzute din economia locală, în condițiile majorării fondu­rilor lăsate la dispoziția uni­tăților economice cu scopul lărgirii posibilităților de auto­finanțare, dezvoltare, diversi­ficare și modernizare a activi­tății. Creșterea veniturilor proprii cu peste 10 milioane lei față de anul 1970 a impus comi­tetului executiv al consiliului popular al municipiului să în­treprindă, încă de la începu­tul anului, acțiuni eficiente, avînd ca scop realizarea rit­mică și la toate sursele a ve­niturilor, spre a se putea fi­nanța la timp acțiunile prevă­zute în plan. La această spo­rire a sarcinii de plan se a­­daugă și angajamentul de su­plimentare a veniturilor pro­prii cu 10 la sută în acest an. Ce­­ am întreprins și ce în­treprindem, în continuare, pentru înfăptuirea ritmică a ceea ce ne revine ca sarcină și angajament ? Mai întîi este de amintit că planul a fost dezbătut amănunțit cu întreg colectivul circumscripției fi­nanciare, precizîndu-se și mo­dalitățile de lucru, astfel ca să putem atrage în circuit noi surse de venituri. Pe această bază, continuăm lucrările de stabilire a impozitului pe ve­nit și taxelor locale. Intrucît am ținut seama de dezvolta­rea impetuoasă pe care a cu­noscut-o municipiul Suceava în ultimii ani și am determi­nat mai bine (pe baze legale) suprafețele curților sub aspect impozabil, capitolul venituri proprii al bugetului a fost su­plimentat cu peste 500.000 lei. Concomitent, a fost organiza­tă o susținută muncă de popu­larizare a avantajelor pe care le au cetățenii care își plă­tesc integral datoriile față de stat înainte de termenele sca­dente. Un sprijin prețios am primit, în această direcție, din partea unor deputați și comi­tete de cetățeni care, cu oca­zia întîlniirilor cu alegătorii, au subliniat conținutul patrio­tic al muncii din acest sector. Putem menționa că, pînă de curînd, peste 3.000 de cetățeni din raza municipiului și-au a­­chitat datoriile înainte de ter­men, beneficiind de bonifica­țiile legale. Deși impozitele și taxele de la populație reprezintă doar 4 la sută din totalul bugetu­lui, realizarea­ acestor venituri are o mare importanță socia­lă. Numai cheltuielile social­­culturale calculate pe o fami­lie din orașul Suceava repre­zintă de peste trei ori contri­buția familiei prin impozite și taxe la bugetul local. Fap­tul că majoritatea cetățenilor înțeleg sensul și importanța contribuției lor, că activitatea aparatului nostru s-a intensi­ficat, a determinat realizarea, cu 12 zile mai devreme, a pla­nului pe trimestrul I a.c., la majoritatea fondurilor. Se cere, îndeosebi la comunele Șcheia și Salcea, un mai mare efort pentru ridicarea la nivelul ce­lorlalte unități adm­inistrativ­­teritoriale ale municipiului. Realizările la care ne-am referit au făcut posibilă exe­cutarea satisfăcătoare a buge­tului de cheltuieli, în sensul că toate acțiunile au fost înfăptuite, planificate Reorgani­zarea controlului preventiv, conducerea corectă și la zi a evidenței contabile, respecta­rea în mai mare măsură a dis­ciplinei financiare, preveni­rea cheltuielilor inoportune și neeconomicoase sunt tot atîtea măsuri care se reflectă în creșterea eficienței activității bugetare. Din recentele documente de partid și de stat am desprins necesitatea perfecționării pro­priei noastre activități, înlătu­rării deficiențelor pe care le mai avem, organizării mai bune a muncii și întăririi controlului, astfel ca înfăptui­rea ritmică a prevederilor bu­getare să se reflecte în și mai mare măsură în creșterea ca­litativă a activității economi­ce și social - culturale locale. AL. ȘTEFANESCU șeful circumscripției financiare a municipiului Suceava Concurs „cine știe cîștigă * în sala Căminului cultural din Pleșești, comuna Vultu­rești, profesorul Ion Prelipcea­­nu, secretarul comitetului co­munal U.T.C., a condus un an­trenant concurs „cine știe cîștigă" pe tema „Ritmuri și înfăptuiri în județul Suceava", la care și-au disputat întâieta­tea colective de pionieri și u­­teciști de la școlile generale din satele Hreațca, Pleșești și Merești. Cu acest prilej, în fața celor peste 300 de partici­panți, concurenții au trecut în revistă cele mai de seamă realizări economice și social­­culturale din anii cincinalului înscrise pe harta județului nostru. - li Asimilarea unor produse noi In cadrul acțiunii de asimilare a unor pro­duse noi și diversifica­rea producției, la Fabri­ca de piese de schimb. Uzina de reparații auto și întreprinderea me­canică se execută în prezent noi utilaje și piese de schimb pentru reparații auto și între­prinderile care produc materiale de construcție. Pînă la sfîrșitul anului, în această ramură din e­­conomia județului vor fi asimilate 17 mașini u­­nelte, utilaje și suban­­samble pentru nevoile industriei constructoa­re de mașini și unitățile de transporturi. Dintre noile produse citării ma­șina semiautomată de curbat țevi, automaca­raua hidraulică de 10 t.f., reductor - înversor pentru locomotivele Die­sel de 150 H.P. • O DATA cu începerea va­canței de primăvară, la Liceul pedagogic din Suceava s-a­ deschis o interesantă expoziție de lucrări de artizanat realiza­te de elevi. Sunt prezente pes­te 100 de obiecte făurite cu is­cusință și măiestrie în cadrul cer­cului de lucru manual din școală. Suscită interes fru­moasele costume naționale pentru femei, fete și băieți, specifice comunei Marginea, ștergarele, sticlele cu îmbră­căminte frumos colorată, ca și o seamă de obiecte executate din lemn de către băieți , veio­­ze, lampadare, casete, supor­turi pentru flori, coșuri împle­tite, planșe cu semințe etc. Se remarcă, de asemenea, albu­mele ce înfățișează aspecte din orașul Suceava. Dintre reali­zatorii lor amintim pe Sîap­­ciuc Silvia, anul II B educa­toare, Samson Elena, Tipa Ele­na, anul III B învățători, Tu­dose Ioan, Șpac Constantin, Pohoață Gheorghe, anul II , învățători, Chindea Constantin din clasele de aplicații. Din noul peisaj al orașului Rădăuți Foto , I. MIN­OVEANU ZORI NOI AI PAGINA 3 Sîmbătă și duminică s-a desfășurat, pe scena Ca­sei de cultură a sindicate­lor din Bacău, faza re­publicană a tradiționalului Festival cultural - artistic al pionierilor și școlarilor, la care au participat for­mații din județele Bacău, Botoșani, Harghita, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Județul nostru a fost re­prezentat de interpreți co­lectivi care s-au afirmat la aceeași fază a ediției anterioare a festivalului (corul și grupul vocal de­ muzică cultă ale Școlii ge­nerale nr. 4 din Cîmpu­­lung, formația de gimnas­tică artistică a Școlii ge­nerale nr. 1 din Rădăuți) sau la faza județeană a actualei ediții (corul de cameră al Școlii generale nr. 1, taraful Școlii gene­rale nr. 2 și corpul de ba­let al Școlii generale nr. 3 din Suceava, echipa de jocuri populare a Școlii generale din Pirtești de Jos, formația de drîmbași de la Școala generală din Ulma, cvartetul de muzi­cuțe al Școlii generale din Dolheștii Mari), precum și de mai mulți interpreți in­dividuali, printre care re­citatoarele Mariei Valy — Liceul din Vatra Dornei, și Talpalaru Lidia — Școa­la generală nr. 1 din Su­ceava, povestitorii artis­tici Sluiu Carmen — Școa­la generală nr. 2 din Făl­ticeni, și Herea Gheorghe — Școala generală nr. 5 din Suceava, solista de muzică cultă Simion Anca — Școala generală nr. 4 din Cîmpulung, fluierașul Chimiec Sandu — Școala generală din Paltinul, co­muna Vatra Moldoviței, și mulți alții. Evoluția a exprimat acestor talente convingător dragostea copiilor față de partid și patrie, năzuințe­le lor înaripate puse în va­loare și de repertoriul exi­gent selectat. Dorim să e­­vidențiem, in acest sens, corul Școlii generale nr. 4 din Cîmpulung, condus de profesoara Marta Vele­­horschi, care a înregistrat ,o reușită cu piesa „Cu țara să evite Suceava" de Lu­dovic Paceag, apoi dialo­gul liric „Itinerar suce­vean", realizat de pionie­rele Cîrlan Violeta și Blă­­gescu Sanda din Suceava, solourile și recitările cu conținut patriotic bogat, programul baletului. Privind asupra conținu­tului și trăsăturilor dis­tinctive de ansamblu ale spectacolului sucevenilor, care a încheiat cele două zile de competiție, profe­sorul universitar Ioan Șer­­fezi, de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din București, președintele ju­riului republican al festi­valului, ne-a spus : „Apreciem, în primul rînd, strădania cadrelor didactice, a instructorilor artistici, îndrumați de In­spectoratul școlar și Con­siliul județean Suceava al Organizației pionierilor, de a valorifica multiplu — prin variate genuri de artă, formații și stiluri co­respunzătoare — tradiții­le artistice puternice, pline de personalitate și prospe­țime, ale Țării de Sus. De asemenea, promovarea ge­nurilor de artă cultă,, pe fondul acestor tradiții ge­neroase, aderente la în­noiri permanente. Sunt două realități și reușite, la care au contribuit substan­țial aproape toate prezen­țele pe scenă. A le enume­ra înseamnă a vorbi de coruri, jocuri populare, or­chestră și alte grupuri de instrumentiști, de balet, deci de piesele, folclorice sau culte abordate". Publicul spectator bă­căuan a­ aplaudat cu căl­dură evoluția corului, a grupului de muzică cultă și în special a corului de cameră condus de­­ profe­sorul Ștefan Pintilie, care au dat o corectă in­terpretare partiturilor, a apreciat calitățile solistei de muzică cultă Simiz Anca și ale gimnastei To­­niuc Doina (Rădăuți), ba­letul „Primăvara" pe mu­zică de George Enescu,­ dansurile prezentate de pionierii pîrteșteni, auten­tici continuatori ai măies­triei coregrafice locale — prezențe scenice care au reconfirmat atit originali­tatea artei noastre popu­lare, cit și posibilitatea a­­firmării viitoare a poten­țialului artistic al școlilor județului. Constatind absen­ța la faza genuri republicană a artor de artă cultă (muzică simfonică și for­mațiile sau interpreții co­respunzători ș.a.), precum și a formațiilor caselor de pionieri subscrieri la re­comandările președintelui juriului, de care va fi ne­cesar să ținem seama în viitor : „Cred că pe primul plan al mișcării cultural­­artistice școlare va trebui să stea, ca și pînă acum, valorificarea tradițiilor folclorice, în acord și un e­­chilibru cu care să se dez­volte și manifestările culte — semn al progresului ar­tei amatoare în general, al profilului spiritual al ti­neretului școlar, în special, și, totodată, condiție a creșterii prestigiului for­mațiilor sucevene". Avînd în vedere faptul că Suceava va avea cin­stea să găzduiască faza re­publicană a următoarei e­­diții a festivalului cultu­ral - artistic al pionieri­lor și școlarilor, conside­răm că pregătirea artis­tică a purtătorilor crava­telor roșii trebuie să în­­­­ceapă încă de pe acum, sub semnul seriozității și responsabilității, pentru ca manifestările care vor a­­vea loc să poarte marca celei mai înalte calități. B. constantini­. O nouă afirmare a celor mai tinere talente FAZA REPUBLICANĂ A FESTI­VALULUI CULTURAL-ARTISTIC AL PIONIERILOR ȘI ȘCOLARILOR CĂRȚI NOI C. PETRESCU: întunecare, vol. 1-11. ȘTEFAN MARIAN : Pașaport pentru moarte. Ed. Junimea. AUREL A. ROMAN : Terra in flăcări. (Al doilea război mondial). Ed. Enciclopedica Română. ION HOLBAN : Realizarea personalității (hazard sau știință ?). Ed. Enciclopedică. AGATHA GRIGORESCU BA­­­COVIA : Poezie sau destin. Viața poetei. Ed. Eminescu. IOANID ROMANESCU me. Ed. Junimea. D. D. PATRAȘCANU : Opere alese, vol. I. Ed. îngrijită și prefațată de Viorica Farca­­șiu. Ed. Junimea. Poe- L.A.G. Fălticeni . Nu este o ilegalitate hotărîrea ca salariații unei întreprinderi să facă pază obștească. Stabi­lirea zilei în funcție de tură o puteți rezolva pe plan local. Totodată, vă aducem la cunoș­tință că nu se acordă zi liberă. URECHE VASILE a ION Suceava . Pentru a afla amănunte des­pre ceea ce vă interesează, vă sfătuim să vă adresați Con­siliului popular al municipiu­lui Suceava. VIORICA TIHON Cîmpulung . Soțul dv. neagă că ar fi pri­mit suma de 424 lei și, ca a­­tare, a depus plîngere pena­lă. Cercetările și urmărirea în cauză se efectuează de către postul de miliție al comunei Stulpicani, MARIA BIZGAN Volovăț : Cooperativa „Libertatea" v-a făcut cunoscut să vă prezen­tați la lucru, în secția croito­rie. GH. LUCA Suceava : Ca să fie clarificate cele re­latate de dv. privitoare la u­­nele deficiențe în deservirea poștală, era necesar să dați relațiile care v-au fost solici­tate. Nu înțelegem de ce ați refuzat să prezentați plicul în cauză. ALEXANDRU NASTASA Fălticeni: La 27 februarie a.c., cu re­­cipisa 122132/6227 a fost expe­diat fratelui dvs., militar, suma de 420 lei ce i se cu­vine pentru perioada de timp în litigiu. ANONIM, I.G.O. Rădăuți : Nu am reușit să concreti­zăm cele relatate de dvs. Da­că am ști cine sînteți, dacă am sta de vorbă și să ne dați in­formații suplimentare am a­­junge, poate, la o anumită con­cluzie. VASILE TOMUȚ Cașvana : Autobuzul Gura Humorului — Cașvana circulă deviat­­ prin Solea și Arbore), fiindcă podul dintre Pîrteștii de Sus și Cru­cea Oarză este stricat. Din lu­na februarie, s-a reluat circu­lația și pe traseul Suceava — Todirești — Cajvana — Solea — Rădăuți. GHEORGHE MURARU șantierul T.C.M.M. Crucea . Explicații mult mai clare puteți obține de la conducerea șantierului. In cazul că ați fost nedreptățit, poate dintr-o omisiune, solicitați să fiți re­pus în drepturi. GH. M. NISTOR Crucea : Dacă socotiți că ați fost ne­dreptățit, adresați-vă comisiei de judecată. VASILE I­ ONOFREI comuna Vadu Moldovei : Intr-adevăr, U.E.I.L. Fălti­ceni este foarte solicitată cu cereri pentru eliberarea ade­verințelor de vechime în cîmpul muncii. Am primit a­­sigurări că și dv. veți intra curînd în posesia adeverin­ței. NICOARA HONTIC comuna Cirlibaba : întreprinderea nu vă poate plăti fazele de lucru pe care le-ați efectuat voluntar, încâl­cind totodată și prevederile procesului tehnologic, stabilit pentru exploatarea lemnului din respectivele parchete. I. F. Verești : Problemele ridicate de dv. cer, pentru clarificare, nomi­nalizarea celei în cauză, spre a putea vedea exact care este situația. E necesar, deci, să re­veniți, spunîndu-ne limpede despre cine este vorba, cit mai urgent. Sera C.A.P. Fălticeni Foto: I. MĂNDRESCU ~ TELEVIZIUNE­­ JOS 8 APRILIE 18.00 Deschiderea emisiunii. Emisiu­ne în limba maghiară. 18.30 La volan — emisiune pentru conducătorii auto. 18.50 Mult e dulce și frumoasă. Emi­siune de prof. dr. Sorin Stati. 19.15 Publicitate. 19.20 — 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Istorie vie. 20.40­­­­ 50 de ani în 50 de evocări. Anul 1945. 20.50 Antologie lirică. 21.10 Intermezzo folcloric cu frații Petreuș. 21.20 Planeta se grăbește. Film docu­mentar de montaj. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.10 Recital Enrico Ma­cias.­­Din înregistrările realizate la cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Cerbul de aur"). 23.00 închiderea e­­misiunii. TIMPUL PROBABIL Pentru următoarele 3 zile , vreme ușor instabilă la înce­putul intervalului. Cerul va fi variabil. Vor cădea ploi loca­le și sub formă de averse. Vîn­­tul va sufla potrivit din nord­­vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 și 5 grade, iar maximele între 13 și 17 grade. MEMENTO MEMENTO­­ MEMENTO MEMENTO MEMENTO MEMENTO MEMENTO BUCUREȘTI VINERI 9 APRILIE PROGRAMUL 1 6.00 De la 6.00 la 9.30. 7.00 Radio­jurnal. Buletin meteo - rutier. Sport. 9.00 Buletin de știri. 9.30 Memoria pâmîntului românesc. 10.00 Buletin de știri. 11.05 Din muzica popoarelor. 11.15 Consultație juridica. 11.25 Prie­tenii muzicii corale. Program alcătuit la sugestia ascultătorilor. 12.00 Minia­turi distractive. 12.17 Un interpret și rolurile sale •­ Cesare Siepi. 12.30 In­­tîlnire cu melodia populară și inter­pretul preferat. 13.00 Radiojurnal. 13.15 Avanpremieră cotidiană. 13.27 Rebus melodii. 14.00 Compozitorul săptămînii : Joseph Haydn. 14.40 Pe un picior de plai - balade și jocuri populare. 15.00 Buletin de știri. 15.05 Revista economică. Întrecere vie, di­namică — rezultate bune în îndepli­nirea planului de producție. 15.30 Pa­gini vocale și orchestrale din muzica de estradă. 16.00 Radiojurnal. Buletin meteo - rutier. 16.15 Muzică de prome­nadă. 16.30 Melodii de Camelia Dăs­­călescu. 17.00 Pentru patrie. 17.30 Con­cert de muzică populară. 18.00 Orele serii. 20.00 Tableta de seară. 20.05 Zece melodii preferate. 20.40 Rapsozi populari. 20.55 Știința la zi. 21.00 Bi­juterii muzicale. 21.25 In întîmpinarea semicentenarului partidului. Consem­nări de Paul Popescu Neveanu. 21.30 Revista șlagărelor. 22.00 Radiojurnal. Buletin meteorologic. Sport. 22.30 Con­cert de muzică ușoară. 22.55 Moment poetic. 23.00 Concert de muzică ușoa­ră. (continuare). 24.00 Buletin de știri. 0.03 - 6.00 Estrada nocturnă. (Buleti­ne de știri la orele : 2.00 ; 5.00). PROGRAMUL NI 6.00 - 8.10 Program muzical de di­mineață. 6.05 Buletin de știri. 7.00 Ra­diojurnal. Buletin meteo-rutier. Sport 8.10 Tot înainte (emisiune pentru pio­nieri). 8.25 Mari interpreți : Jean Pier­re Rampal. 9.00 Cîntecul săptămînii 9.10 Curs de limba spaniolă. 9.30 Bu­letin de știri. 9.35 Din repertoriul or­chestrei de muzică populară Ciocîrlia 10.00 Matineu teatral : „Călător fără bagaje" de J. Anouillh. 10.56 Pagin din opera „Maruxa” de Amedeo Vires 11.20 De la A la Z - muzică ușoară. 11.55 Știința la zi. 12.00 Buletin de știri. 12.03 Avanpremieră cotidiană 12.15 Glasul florilor - muzică ușoară 12.40 Selecțiuni din operetele lui Ni­colae Kirculescu. 13.15 Concert de prînz. 14.00 Buletin de știri. 14.05 In­­terpreți îndrăgiți de muzică populară 14.30 Odă limbii române. 15.00 Melo­dii. 15.20 Muzică populară. 15.30 Ra­dio - școală. Filozofie și socialism ști­ințific. 16.00 Radiojurnal. Buletin me­teo - rutier. 16.15 Piese de estradă de mare popularitate. 16.36 Sonata pen­tru flau­t și pian de Sigismund Toduță 16.55 Sfatul medicului. 17.00 Buletin de știri. 17.05 Album de muzică populară. 17.30 Teatru serial : „Sâ nu uiți, Da, rie" de Zaharia Stancu. 17.53 Muzică ușoară. 18.20 Ani de plenitudine ar­tistică. 18.55 Partidului, inima și ver­sul. 19.00 Buletin de știri. 19.05 Cînte­cul e pretutindeni. 19.30 Momente din istoria partidului și literatura lor. 6 Martie 1945 - 30 Decembrie 1947. 19.50 Noapte bună, copii. 20.00 Seară de operă. 21.12 Buletin de știri. 22.30 Dezbateri culturale. O falsă proble­mă : „demodarea" scriitorilor de va­loare. 22.50 Melodii interpretate la clarinet de Acker Bilk. 23.00 Buletin de știri. 23.05 Terra musica. 24.00 Recita­lul pianistei Clara Haskil. 0.55 - 1.00 Buletin de știri. IAȘI Program de dimineață 6.00 Buletin de știri. 6.05 Radiomati­­neu. 6.30 Actualitatea în agricultură. 7.00 Medicul vă sfătuiește. 7.30 Bre­viar legislativ. Radiomatineu (conti­nuare) . Program de seară 17.00 Buletin de­ știri. Publicitate ra­dio. 17.10 Pe portativul undelor, me­lodia preferată. 17.45 Preocupări coti­diene. 18.00 De la muzica ușoară la jazz. 18.30 Prezențe românești pe glob 18.50 Cîntare României socialiste (pro­gram de cîntece). 19.00 Radiojurnal 19.15 Muzică populară românească 19.30 Orizon­tu­ri. 19.45 Din creația cu­rala româneasca. 20.00 Șapte arte. Se­rile muzicale ale studioului. 20.30 Pa­gini literare. Serile muzicale ale stu­dioului (partea a il-a). 21.10 De la café ■ concert­ier music-hall. PRONOEXPRES Tragerea din 7 aprilie a.c. Extragerea I: 45; 17; 26; 10; 2­­8. Fond de premii: 1.843.680 lei Extragerea a II-a : 11; 40; 39; 41; 19. Fond de premii: 1.057.039 lei Telefoane de utilitate publică Agenția de «oiaj C . R. 1040 informații C.F.R. 10313 Agenția IARQM 1090* Autogon o călători ion* Comenzi ARAGAZ 11594 Miliția 10800 inspectoratul județean de securitate 11993 Pompieri 06 Policlinica 10415 Salvare 10006 Sect, mixt energetic Deranjamente 11513 Spital 1002« Stația de taximetre 11920 Dispecerat i.G.O- 10990 A. S. Loto Pronosport 10S70 (informații speciale) 05 PE ECRANE JOI 8 APRILIE SUCEAVA : „Modern" : Băieți buni, băieți răi ; „Tineretului“ : Mexic '71 ; „Arta" : in ghearele invizibile ale dr. Mabuse ; „Bur­­dujeni" : In arșița nopții; CIMPUL LUNG : „Moldova" : Ghici, cine vine la cină ?; „Luceafărul": Ma­yerling : FĂLTICENI : „Doina" : Un italian în America; „Popular": întoarcerea dr. Mabuse ; RĂDĂ­UȚI : „Flacăra" : Ursul și păpu­șa ; „Unirea" : Degetul de fier ; VATRA DORNEI : „Dorna" : Cinci pentru infern ; GURA HUMORU­LUI : „Lumina" : Călugărița din Monza ; SOLCA : „Solca" : Ul­timul mohican ; ȘIRET : „Șiretul": Patricia și muzica ; DOLHASCA: „Dolhasca" : B. D. intră în acțiu­ne ; FALCAU : „Falcău" : întoar­cerea dr. Mabuse ;FRASIN: „Fra­sin" : Șarada ; IACOBENI : „Mi­­nerul" : King Kong evadează ; MOLDOVIȚA : „Moldovița" : Răz­bunarea Sfîntului ; VAMA : „Va­ma": Sentința. Cadru din filmul „B. D. intră în acțiune"

Next