Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1927 (Anul 8, nr. 326-329)
1927-03-06 / nr. 326
Domnului Mihail Sadoveanu „Stăpânul meu și fratele meu“. Mi s’a întâmplat un lucru dureros pe care țin sa ți-l împărtășesc și să ți-l împărtășesc în vileag. Iți aduci aminte că ți-am vorbit cu multă aprindere despre o carte, a căreia citire mi-a pricinuit o desfătare și o mulțumire, ce nu mai gustasem deja citirea amintirilor entomologice ale lui Fabre. Era cartea lui Charles Buthod, întitulată La péche au lancer. Iți spuneam cum claritatea stilului, mulțimea sfaturilor și a învățămintelor neprețuite, date frățește, frumusețea și hazul anecdotelor și episoadelor din viața de pescar a autorului, povestite cu o vervă scânteietoare, mă fermecaseră într’atât, încât n’am putut birui ispita de a-i scrie, spre a-i pofti să vie în țara noastră, la vară, pentru câteva zile. Hotărîrea mea de a-i scrie a pornit nu numai din gândul plăcerii ce eram sigur că mi-ar fi procurat tovărășia unui pescar desăvârșit și a unui om spiritual ca dânsul, ci și din alte considerațiuni, îmi ziceam: Dușmani ai țării noastre, din motive pe cât de bine cunoscutelor, pe atât de puțin înțelese de mintea mea, duc prin presa străină, împotriva noastră o neîntreruptă campanie de ponegrire. Suntem înfățișați lumii ca niște sălbatici asupritori, în mijlocul cărora cei de altă nație duc o viață de martiri, căreia de o mie de ori ar fi preferabilă moartea. Pentru constatarea iadului în care sunt osândiți să trăiască, martirii aduc reprezentanți ai culturii apusene, care după ce vor fi văzut chinurile în care se svârcolesc, să meargă să le translsfeze și sa le pună capăt, stârnind împotriva noastră indignarea lumii civilizate." Adânca, să nu zic indignare, dar mâhnire ce simt fată cu asemenea fapte, când știu bunătatea, îngăduința, ospitalitatea nemaipomenită a neamului nostru, mă îndemna să reacționez, fără violență, pentru că nu e în firea mea să fiu violent, contra acestor procedeuri. Și m’am gândit: Ce folositor ar fi ca un om bun, înțelept, drept și spiritual, cum răsărea din cartea lui că e Charles Buthod, să fie adus în țara noastră! Ce admirabilă propagandă de risipire a atmosferă vrășmașe, ce ni se creiază de dușmani, ar putea face un scriitor, cu atât talent, atâta spirit și atâta cu frățenie sufletească, îmi propusesem, — pare că ți-am spus-o,—ca, dacă ar primi să vie, să te rog să-l întovărășești împreună cu mine, in călătoria ce planuisem, din delta Dunării până la pâraiele de cristal fluid ale munților noștri. Prezenta dumitale, scriitorul a căruia bunătate, a căuta dragoste de dreptate, grijă și compătimire de soarta celor necăjiți și năpăstuiți răsar din tot ce ai scris, o doream ca o garanție pentru toți, că Charles Buthod nu va fi fost îndoctrinat, că nu se va fi înlăturat din câmpul privirii sale nimic din soarta celor deplânși de dușmanii noștri..... Și i-am scris o scrisoare lungă, prin care-i mulțumeam pentru nemăsurata plăcere ce-mi pricinuise citirea cărții sale; — și mi-o sfârșeam așa: ...„îmi închipuesc ce izvor de mulțumire trebue să fie o partidă de pescuit în tovărășia unui desăvârșit pescar ca dumneata. Dar poate cineva îndrăsni să spere, când se găsește la cclalt capăt al lumii? Totuși dacă răgazul dumitale și-ar îngădui-o, îți pot garanta una din acele bune primiri, pe care noi niciodată nu le-am refuzat cetățenilor patriei dumitale, care ne e scumpă tot atât cât patria noastră. Avem în România minunate râuri de munte, în care se găsesc frumoși păstrăvi și lipani, iar într’unele din ele, ca admirabila noastră Bistrița, se pot pescui lostrițe care uneori ating și chiar trec de 12 kilograme“.... I-am trimes scrisoarea și așteptam cu nerăbdare răspunsul, făcându-mi pentru cazul în care mi-ar fi răspuns că vine, itinerariul călătoriei noastre... Ce încântătoare priveliști, ce colțuri de rai, ce murmure de isvoare ca lacrima îmi evoca mintea, cu prilejul făuririi acestui plan! Ce inexprimabile prin cuvinte ceasuri, de petrecut în tovărășia lui și a dumitale așteptam cu siguranța că le voiu trăi!... Sufletului nostru îi trebuesc asemenea planuri, cum trebuesc unei plante agățătoare puncte de sprijin, fără de care se năruie.... I-am scris și așteptam răspunsul.... Er mi-a sosit scrisoarea înapoi, nedeschisă. Ea poartă, scrisă de o mână tremurătoare însemnarea: „Le colonel Bastien (Charles Buthod) est décédé le 11 Fevrier“. Scrisoarea mea poartă data 12 Februarie. In ziua în care i-o scriam, el își da sufletul... Ce pot să-ți mai spun?... . Cu frățească iubire BRĂTESCU-VOINEȘTI i Oscar Han (Expoziția Grupului celor patru, Sala Ileana) Bustul lui Mihail Eminescu na Gânduri Nu putem vedea în afară decât ceea ce avem in noi. Dacă nu-i recunoaștem pe zei , din cauză că nici unul nu sălășluește în sufletul nostru. Caracterul nostru este mai tare decât voința. Oamenii își închipuie că nu învederează virtuțile sau viciile lor decât prin acțiuni vizibile, și nu înțeleg că virtutea sau viciul se dau pe fată în fiecare clipă. S’a spus că „sufletele de rând au valoare prin ceea ce fac, iar cele nobile prin ceea ce au“. Pentru ce? Pentru că prin acțiunile, cuvintele, privirile și manierele sale, o natură adâncă, deșteaptă în noi aceeaș forță și aceeaș frumusețe ca și aceea pe care o evocă o galerie de pictură-Călătoria este raiul proștilor. întâia călătorie ne va face să descoperim că toate locurile de pe pământ sunt la fel. Când suntem acasă ne închipuim că aiurea frumusețea va fi mai mare și tristețea ne va dispărea. Oriunde ne ducem însă, eul ne urmează și pretutindeni spectacolele fermecătoare nu fac decât să ne împrospăteze vechile sugestii. Acțiunea adevărată se săvârșește în clipele de tăcere. Nimeni nu poate prevedea ce va face cineva în anumite condiții determinate. Fle Dantee Oamenii nu cred în meritele altora, decât atunci când pot crede altfel. .... Vanvenargues . Când îî văd cum trăesc mî-e atât de milă de oameni, că nici eu n’am curajul să-î mai chinuesc. Dracul în „Faust” de Goethe Oamenii se desprețuesc unii pe alții și se iartă unii pe altîîi Vor să se înlocuiască linii pe alții și se înjură unii pe alții! Marc Aureliu Nimic, mai rar pe lumea asta decât un om suportabil. ■ t Leopardi Vracul Prin astrofabe, hărți, hrisoave moarte, Șopârle, șerpi și bufnițe ’mpăiate, Zadarnic ceri puterea lui — ai parte Doar de bucoavna strâmbă de pe carte Ca tine și, ca mine e, și n’are Nici barba ,lungă, nici halatul mare Când nu-l aștepți atuncea îți năzare Atât de simplu că te-a prins mirare Că nu poți face tu ceea ce face. Pricepi tot ce ti vorbește deși tare. Cum pomul lasă umbră, el dă pace Și câteodată, seara, se preface Că ia un pumn de lut și că’l frământă. Cum fac copiii ce pasc vitele la țară... Și-o pasăre adevărată cântă Și scapă vie palmei lui și sboară —Și nu ’nțelegî șî-ai vrea s’o ’nceapă iară. ION PILLAT Emerson Spiritul lui Romain Rolland Când Francezul are idei, vrea numaidecât să le impuie altora, dar vrea să se impuie chiar când nu se are! Dacă nu poate, atunci perde orice interes pentru alții și chiar pentru propria lui acțiune. Cel mai mare rău pe lume este să nu vrei ceea ce vrei, să nu îndrăznești să duci la capăt ce ai întreprins, să te oprești la jumătate de drum în urmărirea unei ide rătăcind în toate direcțiile și întorcându-te de unde ai plecat. Contrazicerea mi-e mai nesuferită ca greșeala. Când primesc o idee, simt întotdeauna un fel de spaimă, căci știu ce viitor amenințător poate aduce și taina lui îmi e necunoscută ; dar odată ce o primesc, primesc ori ce ar aduce cu ea și m’aș disprețui dacă m’aș da îndărăt în fața poruncii sufletului meu. O astfel de slăbiciune ar fi sinuciderea rațiunii. Fericirea stă în a-i cunoaște marginile și a le iubi. E adevărat că femeia e jumătatea bărbatului pentru'că un bărbat însurat negraș pe jumătate om X Societatea Scriitorilor Români — In jurul premiilor ■— de M. SEVASTOS Societatea Scriitorilor Români, — după ce a atras atenția, publicului, anul trecut, odată cu cointeresarea la jocul de cărți de la Constanța și odată cu luarea în antrepriză a mașinilor de distracție publică din târgul Moșier, — a venit acum la ordinea zilei mulțumită premiilor lterare Această societate a fost înființată, și alcătuită și astăzi în enormă majoritate, de oameni de la periferia literaturii — sau chiar de peste barierele ei. O societate formată numai dintr’inșii n’avea sorți de izbândă- De asta și-au dat seamă și ei. Atunci regizorii societății au trecut în listele de membri un număr de scriitori autentici — fără ca aceștia să-și fi dat adeziunea, scriitorii,s’au trezit în urmă,cu somații, pentru paralel, plata cotizațiunilor- N’au dat însă atenție urmăririlor financiare:... , , ',V, ’ *■ . „După războiu un comitet a exclus din sânul societății pe câțiva dintre acești „membri“ reîntorși de curând de pe front sau din captivitate. Vina lor erau niște păreri — anterioare faptelor de arme. . Cu chipul ,acesta Societatea Scriitorilor apărea ca o secție a Curții Marțiale-Glima se îngroșa. Scriitorii de valoare fuseseră trecuți cu, forța într-o societate în majoritate de cabotini, fuseseră impuși la impozite (nu știm în folosul cui), iar la urmă fuseseră dați afară.. ca nepatrioți. Scriitorii, astfel tratați, aveau drept să se supere. Și intr’adevăr s’au supărat Ne aducem aminte, că d. G. Topârceanu a publicat atunci o corozivă replică. In curând pseudo-literații,dela S. S. R. și-au dat seama că nu pot menține o societate de scriitori — fără scriitori. Atunci s’a început o goană după veritabilii literați și s’au dat chiar locuri de onoare. Astfel d. M. Sadoveanu a fost ales președinte. Dar atmosfera societății rămăsese aceiași. D. Sadoveanu n’a putut s’o suporte. A trebuit să plece. Din ziua aceia și până astăzi Societatea s’a scoborât din ce în ce mai jos — fiind astăzi pentru scriitori o rușine și o primejdie’ • ' •'•••' * * * •Dar Societatea mi s’a mărginit la recrutări de membri — cu arcanul — și la excluderi polițienești. A început o energică acțiune financiară. Societatea se reuna cu aranjarea banchetelor lucrative. Președintele se transformase într-un umblător cu pantabuza care, pentru fiecare discurs, cerea.o .subvenție pentru S. S. R. " —" . Subvențiile sânt însă un capitol prea rigid- Aperiturile Societății "nu puteau fi satisfăcute decât de operații de comerț dubios — în :.stil mare..." Atunci s’a legalizat jocul de cărți de la Cazinoul din Constanța. ~ reprezentantul $. S- R.-ului instalându-se lângă crupier și însemnând pe coperta unui volum de Eminescu cota parte dela cagnotă... cuvenită Uterelor române. ■ Această cointeresare a Scriitorilor cu vițiile omenești, este un act abject Gândiți-vă numai la tablom repugnant aeia masă verde: de-oparte oamenii corupți, cu ochii în flăcări, care în«tind cu o mână tremurătoare, poate, bani delapidați sar. sustrași din zestrea nevestelor și a fiicelor, din solda copiilor trimiși la învățătură, din bugetul modest al traiului zilnic... iar de cealaltă parte Scriitorul român, care zmulge avid bancnotele , înainte ca jucătorul să-și fi desfăcut de-a binelea degetele... Dar Societatea Scriitorilor Români nu s’a mulțumit cu exploatarea patimilor din lumea de sus- A vrut să-i tragă pe sfoară și pe oamenii din popor, pe rândași și pe bucătărese. S. S. R-ul a luat în antrepriză aparatele de noroc și de distracție populară de la Moși. A instalat și o mașină de râs, ghidiliciu.... (Maximum de umor produs de Societate!). Cu chipul acesta și-au oferit contribuția pentru Uterele române și apașii analfabeți și flonduroși, care nici nu-și dădeau samă ce scop înalt serveau, învârtind o roată miraculoasă, trăgând la tir, aruncând inele, încercându-și puterea la apărare cu capsă sau înfuricând mititei suspecți... Chfăiala lori vulgară a acompaniat desigur atât de argintiu, după fel de fel de operații în scripte, acordurile gingașe ale poeziei moderniste... In afară de afacerile de cagnoză și de grătar, Societatea Scriitorilor Români se ocupă și cu permise de Cale ferată. A obținut 60 de permise. Cui le-a distribuit? Are societatea curajul să publice lista scriitorilor, care —prin munca lor — au căpătat dreptul să călătorească gratis prin țară... în vederea operelor viitoare ? Dar Societatea, condusă de oameni ai pământului, s-a gândit să-i lipească pe scriitori de țarină, împroprietărindu-i cu câteva hectare. Suprafața rezervată poeziei și prozei române va ajunge, — am citit într’o dare-de-seamă a unei ședințe scriitoricești, — pentru împroprietărirea a 40—50 de scriitori. Cine va intra în această jumătate de sută de beneficiari ai literaturii ?.. .Avem tot dreptul să ne îndoim de spiritul de dreptate al S. S. R-ului —mai ales după decernarea premiilor de deunăzi. In afară de meritoriile distincții acordate d-lor I. Minulescu, Ion Pillat și Perpessicius (deși ne vin în minte și alte nume uitate de votanți), — Societatea a distribuit celelalte premii după criterii în afară de literatură. In lipsă de candidați serioși (candidaturile — ni se pare — se fixează de însuși comitetul Societății), SSR-ul nu trebuia să dea deloc premii, decât să le dea prost. ‘ Am întâlnit în rândul premianților numele d-lui Vasile Savel („Vadul hoților“)..Am citit acest roman îndată Continuare în pagina 11-a \/ \ (\ /• ii1