Adevěrul Literar şi Artistic, decembrie 1927 (Anul 8, nr. 365-368)

1927-12-04 / nr. 365

ANUL VB!I. - Mo. 365 FONDATORI I AU V. BcLOiWIAN 188» 1897 CONST MILLE 1897-1920 „Mari curtezane și vestiți libertini“ Ne-am deprins să credem că problemele sexuale nu pot fi expuse in public cu simp­larea și preciziunea cu care sunt expuse, de pi­dă, problemele sociale sau economice. Această credință greșită, cuprinzând problemele sexuale într’un văl de taină, a făcut ca ele să devină subiecte pornografice. B­ectul este des cu totul contrar celui urmărit de moraliști și de educatori. Subiectele sexuale devin pornografice atunci când ele sunt uit­ete de a­ ei ca î­n’au alt scop decât să comercializeze o revistă sau o broșură așa numită „umoristică”. Scrise numai cu aluzii, cu subînțelesuri, cu tălmăciri tendențioase și cu metafore grotești, subiectele sexuale atrag cetitori de toate vârstele. Tineretul e deprins repede să considere subiectele sexuale ca ridicole, rușinoase, despre ele nu se poate vorbi decât in patru ochi, iar publicațiile pornografice sunt trecute pe sub mână. Astfel, funcțiunea cea mai vitală este trivializată printr-o morală fățarnică. Educația sexuală, care ar trebui să fie la baza tuturor celorlalte învățăminte, este atât de negli­jată, încât efectele acestei ignoranța nu întârzie să se ivească. Intr’o serie de patru foi­etoane publicate în „Adevĕrul lterar și artistic” (No. 345, 347, 349, 351), am tratat che­­s­tinea educa­ții sexuale integrale, din punctul de vedere al eugenismului și al mal­usianismului. Analizând opera lui Ma­nuel Devaldes, „La maternité consciente”, am arătat că euge­­ni­smul este o știință a regenerării speciei umane prin limi­tarea și selecțiunea nașterilor, ceia ce nu se poate face fără e­­ducație sexuală integrală, prin aplicarea legii sterilizării” la cei cari sufăr de boli incurabile, pentru a evita dereditățil­e morbide. Mai e necesară o nouă morală, acea a maternității conștiente, femeil­e trebuind să devină un element activ în regenerarea speciei. Maltus­­ an­imul intervine in chestiunea a­­ceasta cu așa numita „lege a populației”. Limitarea naște­ri­or este inpusă de m­jloacel­e de troiu. Suprapopulata înăs­prește lupta pentru existență și astfel mijloacele pur euge­ni­e nu sunt suficiente: — trebue să selecțiunea voită, în vâ­­narea nataității celor inapți și limitarea nașterii celor apți în raport cu mijloacele de subsistență într’o regiune dată. Am spus, în foiletoanele amintite că, dacă lucrarea lui Deva­des, care e scrisă simplu și limpede, ar fi publcată in marile cotidiane din toată lumea, s’ar produce o trans­formare a mentalității în ce privește chestiunea sexuală — și efectele s’ar vădi printr’o regenerare a speciei. Aceleași motive ne îndeamnă să considerăm și lucrarea întitulată: „Grandes prost t­cées et fa­mens li­berttis” ca nece­sară pentru educația sexuală integrală. Ex­i­tă desigur o evo­luție a moravurilor sexuale care, dacă ar fi cunoscută de toți, ar determina o schimbare a mentalității. Sexualismul n’ar mai fi confundat cu pornografia. Tainele genezice, nu vor mai fi subiecte de discuție lubrică și cauze de depravare fisică și morală. Istoria faptului sexual a fost până acum păstrată în ar­hhive secrete. Puțini au cercetat aceste arhhive cu gânduri curate. Au căutat subiecte pentru broșuri licențioase și anec­dote scabroase. Când cineva a cercetat insă aceste arhhive cu spiritul obiectiv al omului de știință care este totodată un luptător pentru liberarea socială, atunci a alcătuit o lucrare care aduce o lumină neașteptată într’un domeniu ținut in umbră. In această umbră mișunau toate erorile și toate mon­­struoșită­l­e. Și, iată că ele apar, nude, hidoase! Această a­­pari­ie face să di­spară atracția perversă, sugestia porno­grafică. Faptul sexual e situat în mediul istoric, politic, eco­­nom­i­, et, sau estetic — și astfel sunt lămurite legăturile dintre sexua î ate și celela­te fenomene sociale. Figuri sau fapte istorice, capătă semnificația lor depănă prin substra­tul lor sexual. Epoci întregi sunt caracterizate mai mult prin moravurile lor sexuale decât p­in celelalte. Neron e un caz de patologie sexuală. Decadența imperiului roman e în legătură directă cu degenerescența și perversiunile sexuale. Unele ac­țiuni colective care sunt neînțelese; unele personalități, cari se bucură de o glorie vagă, capătă prin faptul sexual o expli­cație defini­tvă. Acesta e meritul lui Ern­ î'o Gad­e, un spaniol care a pu­blicat in 1912 o serie de „caete” editate de Salad g Fuerza. Data­ 1912, e o indicație că autorul n’a cercetat problemele sexuale sub influența psihozei de după războiul european. In 1922, E. Armand, un ideolog și combatant libertar, a în­ceput să traducă și să publ­ice în revista sa l’en debars, stu­diul lui Emi­le Gante, sub titlul: „Grandes prostituées et fa­­meux liber,ins”. E. Armand, din traducător a devenit cola­borator și, astfel, studiul a fost amplificat, îmbogățit cu date culese din arh­ivele franceze. începând cu preistoria, studiul se termină cu „neliniștea sexuală” din zilele noastre. In 82 Lretcane ni se dă o frescă imensă unde faptele sunt lăsate să vorbească singure, cu bru­nitate uneori, ceia ce e firesc dacă ne gândim că ele erau ținute ascunse, ori pomenite cu scârbă ironică sau cu plăcere sadică. Dela început, autorii țin să lămurească deosebirea dintre prof­tia 12 și libertina­, pentru că expunerea lor să fie bine înțeleasă. Prostituția e „dragostea” care se vinde. Libertinajul e un fel de hipertrofie a plăcerilor trupești, dorința nesătulă a simțurilor pervertite. După aceste definiții, bărbatul și femeia se prostituează atunci când își dau trupul din interese josnice, pentru a-și trea sau spori averea, pentru a avea o „situație socială” Cine se dă pentru un salariu sau pentru un cadou e­in cate­goria prostituaților. Femeile sunt în general cuprinse in a­ceastă categorie din cauza condițiior lor fiziologice și psiho­logice. Pe de altă parte, în categoria libertinilor nu intră numai bărbați ci și femeile cari sufăr de tulburările datorite exa­gerării apetitului genetic. Această exagerare duce la denatu­rări și la monstruosități sexuale cari fac ca libertinajul să pară mai odios decât prostituția. Nu există granițe fixe între prostituție și libertinaj — și de cele mai multe ori, ele se confundă sau „devin complici”. Astfel, bărbatul care dorește o femeie numai pentru a-și sa­tisface instinctele denaturate, e un libertin; dar feme­i care i­ se dă pentru o anumită sumă e o pros­ituată. Nesăturata Me­sa­nia era libertină pentru că frecventa o casă de prostituție; era și prostituată pentru că primea să fie plătită. Cesar avea relații homosexuale cu reg­­e Menalc; amândoi erau libertini, dar amândoi erau și prostituați pentru că, prin relațiile lor nefirești, nădăjduiau să aibă și foloasele unei alianțe poli­tice. De asemenea, femeia văduvă ori divorțată, care acrage pe un bărbat, pentru a-și face o „nouă situație”, este o prostiuată: femeia bătrână care seduce pe un tânăr e o libertină, iar tânărul care are anumite avantaje din această situație e un simplu prostituat. Prin aceste exemple, autorii au vrut să distingă două concepții pe care mult le confundă. Știind ce este prostituția și ce este libertinajul, cetitorul va putea urmări istoria sexuală a umanității pe care Emilio Gante și E. Armand s’au stră­duit s’o expună, după documente, în lumina adevărului. Cu­noașterea motivelor reale, care au determinat fapte numite pur și simplu „istorice”, nu duce la o depreciere a lor. Unele glorii personale vor avea de suferit în urma acestor expuneri. Ceia ce ar fi insă de reținut, ar fi modificarea unei mentalități nefaste care, ținând în umbră faptul sexual, a contribuit la perver­tirea și exploatarea josnică a acestui act vital. Instinctul sexual trebue ferit de trivialitate și denaturare; acestea se afirmă cu atât mai „rentable”, cu cât ignoranța sexuală e mai riguros păstrată printr-o greșită educație. Adevărul nu poate fi duș­mănit decât de acei care sunt și dușmanii progresului o­­menesc. Iată de ce o lucrare ca „Mari curtezane și vestiți li­beri­i’ merită să fie cunoscută de cât mai mulți. O serie de extrase și rezumate va apărea in traducere, in coloanele „Adeverului literar și artistic”. -------eo=:h=3oo----------: EUGEN RELGIS 7 LEI EXEM­PLAffUI V* ȚARA 14 LEI EXEMPLARUL IN STRA.NATATE rabinic*, 4 Decembrie 1927 Literar EEEE și Artistic FONDAT in 1993 C­ai cretu­ri A fi neluat în seamă dhiar de cei pe cari-i iubești, e cuipa amă­nd­unii celei mai mari; de-aci purcede surâsul du­reros pe care-l găsim pe buzele oamenilor mari, și nu-1­ în­țelegem. Attfel Nu trebue să ne facem iluzii în această privință: durerile puse in versuri, sunt de-acum dureri potolite. Ackermann O mie de plăceri nu fac cât o durere ? Periad­a Ä creia, iată mijlocul sigur de a scăpa de durere și de a-ți face viața ușoară. Dar spre a fi creator, e nevoie de multe dureri. Nietzsche Durerea e o funcție intelectuală cu atât mai perfectă cu cât inteligența e mai desvoltată. Ch. Richet Ideia de fericire e atât de nelămurită, încât cu toată dorința pe care o avem de a fi fericiți, nimeni nu poate spune cu precizie și fără a se contrazice ceiace dorește cu adevărat și ceiace vrea. Kant De multe ori fericirea e a face cu pasiune ceiace știi bine că faci din interes. Stendhal Omul cel mai fericit e numai acela care poate face o legătură între începutul și sfârșitul vieței lui. Goethe Toate fericirile se aseamănă, dar fiecare nefericire își are propria ei înfăișare. — A. Tolstoi Anastase §Imu © snerosiii donator al Muzeului ce-i poartă numele și un certe a strâns cu străduințele întregii vieți o neprețuită comoară de frumos Mina Bick- Wepper Natură moartă ­­a " Irile Caterinei Sta­t ® de CONSTANTA MARINO-MESCU FRAGMENT Tot ce trăisem in vacanța aceia, de Crăciun, fu rouă și soarele, care hrănesc planta de abia sădită și lipsită de în­grijiri. In recreație sau Duminica, după masă, când mă du­ceam la Adeluța, de eram sau nu îndrumată spre amin­tirea acelor întâmplări, le istoriseam, pe toate, din capăt ori mă mulțumeam să-i spun, în treacăt, câte ceva ce-mi părea că uitasem în alte întâlniri. „Las, că știu”, îmi zise ea într’o zi,­­ uitându-se, cu interes, în Atlas și întrebându-mă apoi de-mi făcusem hăr­țile pentru a doua zi... In scurtul timp petrecut în familia deprinsesem cu grija și cu atenția ce se arăta acestei hrane o resimțeam acum cu atât mai mult, cu cât, prin fire, eram pe cât de înclinată pe atât de jinduită oricând. De un timp, Adeluța, prinsă cu totul de dragostea ei de învățătură și de cercetările ce făcea în căr­țile cursului secundar, părea a nu mai asculta, cu drag, ca altădată, povestirile mele; și, fără să mi-o spună, mă încre­dințai într’o zi când, așteptând’o, ca de obiceiu, pe cerdacul casei noastre, o văzui trecând iute și cu ochii in pământ. — Nu vii pe la mine, Adeluța? — Ce să fac? — Să mai vorbim. — Să-mi spui iar tot ce știu pe de rost? A doua zi chiar mă mutai in banca din fund, lângă Mor­genstein Sara, o fată blândă și liniștită, care in timpul expli­cațiilor îmi dădea ades, pe sub bancă, roșcove, zahăr de gheață și fascicole din romanul „Haiducu Iancu Jianu” din care, în recreație, îmi povestea, uneori, cu atâta amănunțime și atât de viu, încât mi se întâmpla să intrăm în clasă ori încântate de isprăvile banditului, ori plângând de nenorocirile lui Morgenstern Sava asculta cu plăcere istorisirile mele citite în cărțile lui Moșu Costică și repetate ei fără de greș. Iar câte­odată când supărările ce mi le pricinuia mama, erau co­vârșitoare și-mi stângeau orice poftă de vorbă, necum de istorisiri. Morgenstein Sara mă prindea pe după gât, mă ducea în fundul ogrăzii și dându-mi câteva acadele lipite :ntre ele ca un bulgăre de omăt colorat, îmi zicea: — Iaca fam adus ceva. Și hai să stăm de vorbă ,să-ți treacă supărarea. — Nu-s supărată — Ba ești. Las’că te-am văzut eu; azi dimineață ai venit cu ochii roșii. Iar te-a ocărât mama matale? — Iar, puteam eu de abia răspunde și isbucneam în plâns, ținând bomboanele, ca un pietroiu, in mână, pe când ea desfăcea hârtia boțită, îmi ținea capul, îmi înfunda gura și mi-o astupa cu palma ca să se încredințeze că le mănânc. — Știi ce, Tincuța, după clasă ai să mergi la noi; a făcut, azi, mama, collici 1­ proaspeți și i-am spus să puc zahar mai mult că așa-ți plac matale, mai dulc — Nu merg, Sara, că mă bate mama. — Las’că n’are să te bată. Am să mă duc pân’la mata acasă și ai să spui că mergem să ne cumpărăm hârtie pentru hărți și eu știu să aleg din ce bună, și atunci mama matale, are să ti lese. Și noi atunci avem să stăm la noi di vorbă și mama are să nu dee ceai cu coilici proaspăt— Vrei? — Vrea. Purtarea Sare­ m­ă împacă și așteptarea unei clipe, de altă viață, mă înveseli chiar. Și când sună clopotul de „ieșire” dădurăm buzna printre eleve ca să nu mai pierdem nici un moment și, ajungând in fugă acasă, Sara vorbi mamei într’un suflet. — Am venit, cucoană, să vă spun că a zis domnișoara să nu cumpărăm hârtia bună pentru hărți... Și a zis să aleg eu, că Ținea... nu știe cari-i ace mai bună. . — Bine, să meargă, da să nu stee mult. — Nu, numai atâta cât avem să căutăm la Manolescu, la Ivanov și poate că avem să găsim, tocmai in capu târ­gului, la dugheana care s’a deschis acu. Are voie să meargă pr­in toate dughenile? — Da. Mama imi dădu doi gologani și, de mâna cu Sara, ie­șirăm în ogradă pofnind de râs. Un simțimânt, nou și plăcut, îmi da libertatea, atât de îngrădită, a acțiunei mele. Ulița târgului iera parcă mai largă și mai frumoasă, chipurile E­­vreilor pe care-o cunoșteam și dintre care unii mă salutau surâzând, mi se înfățișară mai blânde ca altădată și arca­dele vechi și albăstrii ale dughenei Chives Morgenstern îmi 1) Pânea evreiască de Sâmbătă. Continuare in pagina ll-a

Next