Adevěrul Literar şi Artistic, aprilie 1931 (Anul 12, nr. 539-542)

1931-04-12 / nr. 540

„ADEVEREA. LITERAR ȘI ARTISTIC* Revista „Cahiers de l’Étaile“, din care reproducem schița de mai jos a lui Bourdelle, publică o scrisoare a marelui statuar francez însoțită de un comentar' în care se arată că sculptorul, având prilejul să-l întâlnească pe Krișnamurti, a fost puternic impresionat de perso­nalitatea lui și l-a rugat să-i pozeze câteva ceasuri pen­tru un bust în bronz. Krișnamurti acceptă din toată inima această in­vitație și consacră opt zile sculptorului francez, care termină în scurtă vreme lucrarea. Reproducem aci desenul pe care Bourdelle l-a fă­cut din memorie și în care artistul a notat câteva im­presii pe care i le-a lăsat modelul. Reproducem, deasemeni bustul terminat și turnat in bronz, precum și interesanta scrisoare adresată de Bourdelle persoanei care a fost intermediarul dintre el și Krișnamurti pentru organizarea datei Ședințelor de pozat. Vosgi, 23 August 1927 ..Iți mulțumesc­ că ai­­ binevoit să-l rogi pe Krișna­murti să consimtă a­ mi­ trofișaeítai departe timpul­ său, pentru a putea încerca să creez un document, ca­pul său­ bustul său. Mulțumește-i pentru clipele pe care mi le pune la dispoziție. Te poți bizui pe mine. Voíu face totul ca să nu ne deranjeze nimeni nici în timpul, nici înaintea ședințe­lor. Voi relua pentru întâia dată,­­rela primele mele în­cercări, ordinea de lucru pe car­e am practicat-o când am creat capul lui „Apollo în luptă“ și va fi și de astă dată aceiași luptă împotriva umbrelor. Opt zile? e prea mult, și totuși prea puțin. Mă voiu odihni, căci am ne­­voe de toată energia ca să m­­u pot înălța de la forma umană la trăsăturile spirituale, care vor trebui acor­date cu ritmurile astrale. Mă bizui deci pe d-ta­că vei ști să aranjezi totul pen­tru o­ astfel de operă. Nu-i spun bust: figură, cap și gât, atâta interesează. Bustul se poate reduce la figură; a­­sta-i opera. Va trebui să nu fiu distrat de nimeni în timpul căutărilor mele, care vor fi foarte severe; țipe seama, opt zile, e foarte puțin, cu toate că ele vor con­centra în efortul meu patruzeci de ani de studiu. Il admir pe tânărul maestru; îl admir mai presus de orice ; el prețuește singur cât o armată de eroi.. Nu­mai judecata nemuritoare îl poate așeza mai presus de puterile noastre.­­ Vei asista la ședințe? Lucrul se va desfășura pe două planuri: de-o parte — studiul acestui cap admi­rabil, al figurii pure; de alta — com­plectarea acestui studiu, fără model. ^ o Vor lucra astfel două forțe: puterea de reflectare desprinsă direct din trăsăturile tânărului maestru, — și cealaltă forță, eu însumi, prezentând aștrilor efigia, pentru ca să o armonizez cu ei. Două gesturi deodată: ui­nul care se va naște din centrul Krișnamurti și altul care din lumi apropiate sau îndepărtate, se va contopi cu trăsăturile sale. Va trebui să-l privesc pe maestru, apoi să-l uit aproape, și să înfățișez unghiurile chipului său față de tot ce face presimt din Cosmos. N’o fac decât o singură dată. Meditez, — îl voiu re­face. Krișnamu­rti nu există numai în osatura, și în tru­pul lui pieritor; — structura lămpii, desigur, e un lucru frumos, dar trebue luminată de o strălucire lăuntrică, de o flacără fără foc, de flacăra înaripată a spiritului. Așadar, vezi cât am de lucru? Al d-tule prieten Ant. Bourdelle — I­I­I — . .■»!' ......... 9 Prințul Petre Kropotkin Ca și contele Leon Tolstoi, și mai ’nainte de el, prințul Petre Kropotkin s’a smuls huzurului și răsfățu­­i’ilor castei privilegiate din care făcea parte și care-l destina tuturor măririlor. Și unul și altul și-au închinat viața — deși pe căi cu totul diferite — apostolatului so­cial, ridicării omenirii îndeobște și a oropsitului norod rus îndeosebi. Tolstoi era un artist, Kropotkin un om de știință, dar se ivi un moment în cariera fiecăruia din ei, când nu mai putură afla nici unul, nici celalt pacea în continuarea operei, căreia îi aduseseră mari calități înăscute. Tolstoi fu adus de considerațiuni reli­gioase, Kropotkin de considerațiuni sociale, să pără­sească fiecare cărările ce le urmase până atunci, de­­votându-se acțiunii reformatoare ce o socoteau mântu­itoare pentru omenire. Petre s-a născut la 1842 în Moscova ca prinț Kro­potkin, scoborâtor din marii principi de Kiev și de Smolensk, iar bunica lui era o prințesă Gagarin. Viața lui agitată, activitatea lui științifică și so­cială, precum și dureroasele stări de lucruri din Rusia țaristă le găsim palpitant evocate în cele două faimoa­se volume de „Memorii“ autobiografice ale sale.­­ Iată ce scrie marele critic Georg Brandes despre aceste Memorii și despre autorul lor: „Viața lui Kropotkin e în acelaș timp mare și in­teresantă. In aceste volume de „Memorii“ se găsesc îm­binate toate elementele care alcătuesc o viață din cele mai animate și din cele mai pline, — idila și tragedia, drama și romanul. Povestirea e din cele mai variate; găsim în ea ca­tastrofe dramatice: viața prințului la curte și viața în închisoare; viața lui în cea mai înaltă societate ruseas­că, în preajma împăraților și a marilor duci, și viața­­ lui în sărăcie, cu proletarii, la Londra și Itr Elveția­.. Gă­­­sim schimbări de costume ca intr’o dramă, actorul principal trebuind să apară ziua în haine strălucitoare ,la­ Palatul de Iarnă și seara îmbrăcat ca țăran ca să predice revoluția prin mahalale. Găsim și elementul senzațional care ține de roman. Cu toate că nimeni nu poate fi mai simplu în ton și în stil decât Kropotkin, unele părți din povestirea sa, prin însăși firea întâmplă­rilor pe care le relatează, sunt mult mai sesisante de­cât tot ce se găsește în romanele al căror scop unic e să fie sensaționale. Există ceva de un interes mai pal­pitant decât povestirea preparativelor evadării din for­tăreața Sf. Petre și Pavel și decât îndrăzneață execuție a planului? (Această parte a „Memoriilor“ a apărut Săp­tămâna aceasta în românește, formând numărul spe­cial de Paști al „Lecturii“ „ floarea literaturilor stră­ine“) . A trăit viața aristocratului și a muncitorului, a fost paj al împăratului și a fost un scriitor sărac de tot; a trăit viața studențească, ofițerească, de om de știință, de explorator de țări necunoscute, de administrator și de revoluționar exilat. In exil a fost nevoit câteodată să trăiască cu pâine și ceai ca un țăran rus, a fost ex­pus spionajului și încercărilor de asasinat ca un împă­rat al Rusiei; a făcut o însemnată descoperire științi­fică. Cunoscut sub înfățișarea cea mai nobilă și mai pură, bucuria descoperirii științifice și simți cât de mult ridică această bucurie inima sa. Atunci veni criza. Gândul că aceste bucurii nu pot fi gustate decât de un număr infim de oameni, îl um­plu de durere. Se întrebă dacă este îndreptățit să se bucure singur de știința sa, fără să o împărtășească ni­mănui, înțelese că are o datorie mai mare de împlinit, decât să facă noi descoperiri­ — aceea de a ajuta la răspândirea în mass a poporului a științei câștigate. Această ideie de temelie e caracteristică lui Kropot­kin: ea îl desvălue întreg. Și această concepție îl duce mai departe. In Fin­landa, unde era pe cale să facă o nouă descoperire ști­ințifică, căci îi venise ideia — era o erezie pe vremea ceea — că în erele preistorice toată Europa Nordică fusese învăluită în ghiață, — el e atât de viu atins de mila pentru cei săraci, pentru suferinzi, care sufăr ades de foame și a căror viață e o adevărată luptă pentru existență, încât crede că cea mai mare a sa datorie, da­toria sa absolută, este să ajungă pentru marea massă muncitorească și desmoștenită un îndrumător și un reazăm. Curând o lume nouă se deschide înaintea lui — viața claselor muncitoare — și el învață tocmai de la aceia pe care voia să-i învețe. Autorul Memoriilor își zice revoluționar, și cu drept cuvânt. Dar a fost un revoluționar atât de o­­menos și de blând. N’a fost niciodată un răzbunător, ci totdeauna un martir. Un revoluționar fără vorbe mari și fără firmă. Râde de jurămintele și de ceremo­niile prin care se leagă conspiratorii în drame și înt oper­e. Omul acesta e simplitatea întrupată. Sub rapor­tul caracterului poate susține comparația cu toți cei mari și sinceri ce au luptat pentru libertate. Nimeni n’a fost mai dezinteresat ca el, nimeni n’a iubit omenirea mai­­ mult decât el“, — încheie Georg Brandes. Lașitatea inculturii contimporane a dărâmat co­nacul de la Ipotești (Botoșani) unde a copilărit ma­rele poet fără ca nimeni în țara aceasta să se revolte și să protesteze. Voi încerca să evoc după amintiri per­sonale acest cuib al familiei Eminovici, pentru ca po­steritatea să-­l cunoască și dacă cineva se va învrednici să-l reconstituiască, îi pot pune la dispoziție filmul luat de casa Pathé chiar la Ipotești. In primăvara anului 1908, așteptam în gara Boto­șani pe bătrânul Costache Crețu, omul de casă al fami­liei Eminovici. „Vin cu sufletul ușurat”, îmi zise în loc de bună­­ziua, „căci am fost la București de m’am rugat pe mor­mântul cuconașului Mihai”. Avea o figură stranie, iar în ochii lui acoperiți de gene stufoase apăruse lacrimi de fericire. " „Să mergem“, adăugă dânsul. O brișcă de țară, acoperită de o scoarță veche, a­­ștepta într’un colț al străzii. Ne-am suit și am pornit spre Ipotești. După un ceas de drum pe șoseaua lui Mihalache Sturza, am cârmit spre stânga, lăsând satul Cămătărești și coborând valea Ipoteștilor. Priveliștea nu-i deloc mi­nunată. Un sătuleț sărac, așa cum sunt sate în Româ­nia. Căsuțe modeste de țărani necăjiți răsar în lungul­ drumului, încep să se deslușească dealurile Dumbră­venilor, Cocorenilor și Călineștii. Oprim în fața curții boerești. Moș Crețu coboară cel dintâi, se descopere și așa deschide poarta. Intrăm. In fața mea apare casa părintească a lui Eminescu. Această casă, împreună cu bisericuța de lemn din dosul ei au fost făcute de Gheorghe Eminovici, tatăl poetului: „Uite unde am ji­­tărit eu“. Și fără să mai aștepte. Moș Crețu urcă scările putrezite ale conacului, ducându-mă într’o odae din dreapta clădirii. ••I&íiÉIÉIS . Acolo, după ce privi păreții hrănțuiți și goi, șopti misterios următoarele vorbe: „Aici a fost multă mărtu­­rire­ și înțelepciune!” La Curtea boerului Balș,­­ Gheor­ghe Eminovici și-a complectat și desvoltat aptitudi­nile sale cărturești, devenind un „idol” pentru intelec­tualii din Moldova. Acum înțelesesem de ce odaia care mi-o arătase de la început bătrânul, avea pentru dânsul un adânc înțeles, căci odinioară Gheorghe Eminovici adunase „înțelepciunea cea dătătoare de viață vie unde stau în­chise sfaturile și povețele cinstiților cărturari pe româ­nește și pe franțuzește”. Tatăl poetului fusese un pasionat colecționar de manuscrise și cărți rare românești. Balș era și dânsul un cetitor pasionat, care cunoștea bine cărțile din bi­blioteca lui Eminovici, încât ceruse acestuia, diferite cărți cu „împrumut pe garanție”. Moș Crețu mi-a de­scris astfel odaia de lucru a căminarului: Era în dreapta, cum intrai prin cerdacul din față. Nu mare, având două ferestre, una în față, iar altele două pe dreapta. Ușa da într’o sală. In odae erau altă­dată dulapuri pline de cărți. O simplă masă și câteva scaune la mijloc, cu două sfeșnice, o călimară și o scru­­melniță. Pe masă erau așezate cărțile care nu erau catalo­gate. Intr’o condică, Gheorghe Eminovici trecea într’o ordine stabilită de dânsul toate cărțile cumpărate. Pe pereți erau câteva tablouri de Domnitori zu­grăvite de un neamț bătrân Antoni Zigri care se pripă­șise pe la moșia lui Balș, și care între alte lucrări fă­cuse și portretul mamei poetului. In această odaie ședea Gheorghe Eminovici cea­suri întregi, atunci când nu avea de lucru la Ipotești și afaceri în Botoșani. Mai toți copiii lui nu aveau voie să intre acolo, căci cheia era ținută numai de el. La zile mari, de sărbători, intrau și dânșii odată cu numeroși musafiri, unde Gheorghe Eminovici plin de mândrie arăta tuturor comoara aceasta intelectuală, dând explicații și chiar cetindu-le din unele cărți. In celelalte odăi era rânduită ’gospodăria’ îmbelșugată a familiei Eminovici. Curtea era îngrijită având o gră­dină cu­ flori. Numeroși zei erau sădiți pretutindeni,­­din care doi sădiți de mâna lui Eminescu, unde își fă­­­cuse scrânciobul. In fund era o livadă pe care o cultiva însuși pro­prietarul. Avea fel­ de fel de varietăți de fructe și câți­va butuci de vie. Alături erau depedințele compuse din odăi pen­ata Phol di­ Q xormal ilustrat ^i,nescu­t și tru slujnice și argați, grajdurile și un hambar. In stân­­­ga drumului,­ curtea, se învecina cu bisericuța de lemn a satului, care în față avea o clopotniță de lemn. Ipoteștii a fost o moșie răzășească, pe care Gheorr­­ghe Eminovici ne având bani, o cumpărase pe jumă­­­tate. Cealaltă jumătate o stăpâniau frații Isăcescu și Gheorghe Ciofu, un sârb pripășit pe acolo. Cumpărarea se făcuse prin 1848 sau 1850 de la un oarecare Hurmuzache. Pământul de arătură și pădure avea o întindere de 288 fălci moldovenești. Pentru pla­tă, dânsul a vândut casele din Botoșani și a mai luat 800 galbeni de la maica Fevronia Sârboaica, sora ma­mei poetului, iar 200 de galbeni de la altă soră a ei, Ma­ria Mavrodin­. Biblioteca lui Gheoghe Eminovici devenise așa de prețuită, încât mulți boeri moldoveni îi cereau volume pentru consultat. Dintr’o scrisoare a lui Balș, aflăm ce cărți pr­imise dânsul din faimoasa lui bibliotecă : 1) Istoria cavalerului de Grie (des Grieux) și a iubitei­ sale (Manon Lescaut) în traducerea lui Alecu Beldi­­man. 2) Alzira sau Americanii, tragedie în 5 acte de Voltaire, tradusă de Grigore Alecsandrescu. 3) Antoni, dramă în 5 acte de Alexandru Dumas, în traducerea lui Alexandru Hrisoverghi și cu precuvântarea lui Co­stache Negruzzi; 4)Moartea lui Socrat, de Lamartine,­ tradusă de George Sion; 5) Misantropul, de Moliere, tradusă de George Sion; 6) Zaira de Voltaire, tradusă de George Sion; 7) Metella și Orbu, de George Sand, tradusă de George Baronzi; 8) Speronare, de Alexan­dru Dumas, tradusă de Heliade Rădulescu;­­ 9) Femeia bună și bărbatul bun, de Marmontel, traduceri de He­liade Rădulescu; 10) Crucea de argint, de Eugen Sue, tradusă de Heliade Rădulescu; 11) Lacul Dracului, de George Sand, traducere de George Baronzi; 12) Meto­­pa, de Voltaire, traducere de Grigore Alecsandrescu. Se cunoștea de mulți contimporani dragostea lui Balș pentru cultura franceză, și mai ales­ se pomenia de sentimentele lui Gheorghe Eminovici „pentru frații noștri de peste Rin care gândesc precum va trebui să nu gândim și noi vreodată. Departe suntem de dânșii, dar vântul dela apus a­­duce mereu aer dătător de viață”. OCTAV MINAR :--------ooe=*=oo--------. ... ' Conacul dela Ipotești unde a copilărit Eminescu ” Fațada conacului de la Ipotești, cu cei 2 toi sădiți de Eminescu. Casa părinteasca Unde a copilărit Eminescu la Ipotești Bisericuța cu mormintele părinților lui Eminescu la Ipotești Clopotnița din Ipotești cu intrarea in bisericuța de lemn in dosul caselor lui Gheorghe Eminovici. (Colecția Minor) V­aria Paul Morand va publica în curând o carte despre el însuși. In acest volum vor intra multe pagini din pri­mele sale lucrări care sunt azi complect epuizate. Volu­mul va purta titlul „Papiers d’identité“. Pictorul Ilia Repin, de curând decedat, povestea că stătuse de multe ori la Jasnaia Poliana, ca să facă dife­­rite portrete de familie. Tolstoi se scula înaintea tutu­rora și-și făcea singur cafeaua. Pictorul s-a oferit să-i țină tovărășie spre marea bucurie a lui Tolstoi. A con­statat însă îngrozit că Tolstoi nu bea cafea, ci o fier­, tufă de cicoare, care mai mirosea și a petrol. Neîndrăz­nind să crâcnească, el a continuat să bea în fiecare di­mineață oribila mixtură, până când în cele din urmă s’a obișnuit. „Vilfaire Dreyfus et la troisième République“ de G. Clxarensos. Autor­ul ne prezintă o frescă emoționantă a faimoasei afaceri, văzută prin perspectiva timpului și în cadrul istoric al republicii franceze. „Les Romanciers étrangers contemporains“ este o colecție nouă, sub­ conducerea d-lui Georges Gharensol, destinată să înlesnească cunoașterea literaturilor străine. Fiecar­e volum va conținea 12 nuvele inedite, prece­date de un studiu critic al unui scriitor francez. Primul volum, care apare în curând, va fi consacrat romancierilor americani. La această lucrare au colabo­rat Andre Maurois, Luc Durtain, Victor Liona, B. Fay și alți traducători. „Die menschliche Natur, Ihr Wesen und ihr Ver­halten“ de John Dewey.­ Operele de valoare din bele­tristica și filosofia americană au început să fie de ase­­menea traduse și publicate în limba germană. In acea­stă privință, Germanii au, de fapt, întâietatea. John Dewey este cel mai reprezentativ cugetător american. Cartea lui e un studiu de filosofie a vieții practice, politip, plină, dle intelepte în acătătuiL

Next