Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1931 (Anul 12, nr. 552-555)

1931-07-05 / nr. 552

B^ü„ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC" Francois Villon Micul Testament precedează numai cu 5—6 ani­­ Marele Testament, dar atmosfera sufletească se deose­­bește mult de la o lucrare la alta. In Micul Testament e voioșie, tinerețe, nepăsare. Deși fusese condamnat la moarte de Tribunalul din Paris, Villon scăpase de pe­deapsa extremă prin intervenția unor magistrați supe­riori cărora le dedicase epitolame. Și pericolul prin ca­re trecuse nu-i împiedică să comită, în ace­laș an, spar­gerea din Capela Colegiului de Navarra. Dar, devenit prudent, — îndată după împărțirea, cu complicii, a su­mei furate, — Villon, bine dispus și fără mult regret de Parisul tuturor petrecerilor — se pregătește de plecare. E tânăr, bani are pentru multă vreme, de ce și-ar face inimă amară? Un motiv al­ plecării pripite și clande­stine trebue totuși dat. Motivul, la 24 de ani, e ușor de găsit: amorul. O femeie, — Villon nu precizează care anume: grăsălana Margot? sau cruda Catherine de­s Vasselles? — îl tiranizează. Grăbit cum e să fugă din Paris, Villon nu poate da o prea mare extensiune lu­crării sale poetice. Legatele (Les lais) sunt reduse la 40 de strofe, în care, pe un ton glumeț, face donațiuni ironice rudelor, prietenilor și neprietenilor. începe cu tatăl său adoptiv, abatele Guillaume Villon, care i-a fost „plus que pere“ și i-a purtat de grija învățăturii. Ii lasă celebritatea lui „mon bruit“) celebritate cam dubioasă, de poet, dar și de spărgător, haimana și chef­liu. Femeii care l’a chinuit în dragoste îi lasă: ... inima în raclă ’nchisă, Suptă, moartă, degerată, De-o femee-mi fu ucisă. Fie de Domnul iertată! Unor seniori și magistrați cu renume: Itia Mar­­chand și Jean Lecornu, le lasă sabia lui, cu condiția să plătească suma pentru care a pus-o amanet. Profeso­rului Robert Valle care „n’are spirit nici cât un dulap“ — îi lasă, în aceleași condițiuni, pantalonii lui ce se află în gaj la o tavernă din hală. Și fiindcă altă avere nu posedă, împarte cu o generozitate batjocoritoare, la unii și la alții daruri ce nu-i aparțin: un diamant ce­lebru de care s’a vorbit mult dar pe care Francois nici nu l’a văzut; câteva firme celebre: „Calul alb“, „Măga­rul pestriț“, „Boul încoronat“ și alte daruri comice: ghindă de salcie, frânghii ude pe spinarea goală, scau­ne de tortură. Cu alții e biciuitor. Unui cunoscut proxe­net, Pierre Marchant, îi lasă „un braț de fân, pe care să-și tăvălească amorurile venale“. Villon e sincer și când e vorba de păcatele lui. Unui măturător de stradă și unui sacagiu, — Loup et Cholet —, cu care Villon umbla după găini, pe înserate, prin torturile mărginașe ale Parisului,­­— le lasă haine lungi sub care să ascun­dă rațele șterpelite, — lemne și cărbuni să le frigă pă­sările și mazăre cu slăninuță, ca să le mănânce mai cu poftă. Unor renumiți concesionari ai sării și unui că­mătar putred de bogat, pe care-i descrie ca niște orfani „desculți și goi“ le dă, — barem cât să treacă iarna grea, — cele trei părți din averea lui... inexistentă. Unui student sărac îi lasă diploma lui de licențiat în litere (maître es arts). Nenorociților vagabonzi, pe care nici spitalul nu-i primește, le lasă plăcerea de a tremura de frig prin șanțuri. Aci, ironia ar fi crudă dacă n’am simți mila cu care poetul descrie starea lor mizerabilă: ... Slabi, împăroșați și goi — Sub zdrențele scurte, Rânceziți de aspre ploi... Acest accent de duioșie pentru săraci va deveni în Marele Testament o înfrățire profundă cu ei și o re­voltă socială patetică. Deocamdată, Villon nu apasă pe nota amară a vieții, începutul și sfârșitul Testamentu­lui Mic, — părțile cele mai bune ale poemului —, cu toate că reflectă cadrul vieții lui de sărăcie, nu conțin accentele tragice ale Marelui Testament și sunt o slabă și incomplectă expresie a unui suflet atât de complex. Iată strofele prefață ale testamentului și în care, spre a mascha furtul de la Colegiul Navarei, dă ca motiv al fugii din Paris un amor chinuit. ZOE VERBICEANU îmi veni gândul să zdrobesc Cătușele amoroase­le sufletu-mi schingiuiesc. Testamentul l’am făcut Pentru aceia ce, de mine Că își râde, am văzut. Eu mort, nu-i va fi mai bine. La ceruri înalt suspine Și cer să fiu răzbunat De zeul iubirii divine, De dragoste dezlegat. Iar dacă m’au biruit Simțiri dulci înșelătoare Și adânc m’au chinuit Priviri săgetătoare, In totul amăgitoare, Spre­ alte locuri îmi îndrept Darurile călătoare Care mi se zbat în piept. Trad. de. Z. V. Micul testament In patru sute cinze-șase, Eu, Frangois Villon numit, In dispozițiuni serioase Și la minte nesmintit. Găsit că este cu cale ordine în ale tale Gânduri și lucruri să pui Până când „se temum vale" Nu ești încolțit să spui. In anul care l’am spus, Spre Crăciun, anotimp greu Când pe lupi foame­a răpus Și stau în culcușul meu Láng’ opaițul de seu, A apărut: Viața Romînească REVISTĂ LITERARĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ Anul XXIII. No. 5 .......­­ CU URMĂTORUL SUMAR : Constanța Marino-Moscu Amintirile Caterinei State (Fragment). Dr. S. Irimescu. . . . Liga sănătății publice (Programul de acțiune și de înfăptuiri al ligii). D. Ciurezu......................Cînd moare vara (Versuri). Laurenți­u I. Preuic,seu . Sentimentul și ideia de drept (Noțiuni introductive). L. Sebastian . . . . .Epistola catihetului despre Buonac­corso Frescobaldi. A. Boldur ...... Ideologia politică a emigrațiunei ruse. Radu Vulpe .... . Piroboridava (Numele stațiunii daco­române de la Poiana). Vladimir Garșin . . . Patru zile (Trad. de Sofia Dobrogeanu-Gherea). Demostene Botez . . . Călătorii (Egipet). Al. A. Philippide . . . Cronica literară (.,Măria-La Puiul Pă­durii“ de M. Sadoveanu). C. D........................................Cronica muzicală. P. Nicanor & Co. . . . Miscellanea (Libertatea de a critica. — Hoție și hoție. — Evenimentele din Spania. — Brațele Venerei. — La gu­ra raiului. — Backpulver...) Recenzii. — Revista Revistelor. — Mi­xarea intelec­tuală în străinătate. PPEȚUL 40 LEI A APARUT: CURS­E PREPARARE Absolvenții a patru clase primare, cari candidează la licee, școli normale, seminarii, școli comerciale ---- și de meserii. === CUPRINDE: Compunere, Gramatică, Aritmetică,­­= 54 Probleme, Istorie, Geografie. DE PETRE I GHIAȚĂ și ION ROTARI) 160 pagini ----- 60 lei Editura „Adeverul” S. A. București PENTRU „UN DRUM spre CER” (Editura „ADEVERUL“ București îndrăzneață călătorie cu balonul spre cer a prof. Piccard și ing. Kipfer, a stârnit o mare senzație în public. Aventura aceasta atât de primejdioasă, a fost descrisă amă­nunțit în cartea „UN DRUM SPRE CER”, apărută de curând. E un volum ce impresionează din primele pagini. Autorul, vechiul nostru colaborator științific, redă aidoma după declarațiile făcute de prof. Piccard, ing. Kipfer, prof. Bergson și prof. Hergesell, odiseia primilor astronauți în noul văzduh numit „stratosferă”, cu date și detalii interesante. Toți cititorii noștri trebue să-și procure această carte, scrisă în mod popular, cuprinzând zeci de ilustrațiuni în text, dia­grame și hărți explicative. Costul unui exemplar 20 lei. De vânzare la toate librăriile și chioșcurile de ziare. Caleidoscop Intelectual Studentul... etern La Upsala a murit un student de 74 de ani, care ab­solvise pe rând toate facultățile. In special studia limbi­le vii și moarte, mai ales latina, pentru care avea o ade­vărată slăbiciune. La 61 de­­ ani și-a dat doctoratul. I s’a dat la examen să traducă dintr’o carte, la vederea căreia a exclamat „N’am m­ai văzut de o veșnicie operele aces­tui autor. Cartea aceasta am văzut-o, cred, pentru ulti­ma dată la 1878, d­ar n’am uitat-o de tot”. A tradus apoi atât de exact și de frumos, că profesorul a rămas înlem­nit. La promoție a asistat toată studențimea din Upsala. Bătrânul acesta original ducea o viață extrem de sim­plă: locuia într’o odăiță din cartierul studențesc, umbl­a jerpelit, și deși avea avere nu se simțea bine decât prin­tre studenții săraci. La solemnități, își punea uniforma de student, pe care o avea din 1877. Observa cu strictețe toate tradițiile studențești, asista la ședințele corpora­­țiunii al cărei membru era deja întemeere și lua parte la chefurile și farsele colegilor tineri. A văzut perindân­­du-se la universitate zeci de profesori; unii plecau, alții mureau, numai studentul etern rămânea acelaș. Univer­sitatea i-a făcut acum funeralii solemne; a participat întregul corp profesoral și delegațiuni studențești de la toate universitățile scandinavice, care l-au dus la groapă în sunetele cântecului „Gaudeamus igitur”. Doumergue intim Imediat ce și-a predat postul, fostul președinte al Franței a plecat la Doumefeuille — un sat cu 850 de clase în apropiere de Toulouse, unde d-na Doumergue are o casă confortabilă datând din 1870. Presa franceză se ocupă de viața privată a fostului președinte, care e mai simplatizat decât toți predecesorii săi. Tactul, sim­plicitatea și amabilitatea lui i-au câștigat dragostea po­porului, care i-­a dat numele de răsfăț de Gastonnet. De­partamentul Gard s-a supărat că Doumergue renunță la mandatul de senator al acelui departament și că se și stabilește aiurea. Doumergue a decis atunci să-și res­taureze casa părintească de la Aigues-Vives și să petrea­că și acolo o parte a anului. Pe picior mare nu va putea trăi chiar de ai­urea, președinția nefiind de loc renta­bilă în Franța. Nici un președinte n’a părăsit încă pala­tul Elysée mai bogat de cum intrase, iar avere persona­lă nu avea nici unul. Doumergue primea 1.800.000 de franci pe an, dar plătea 700.000 de franci ca impozit pe venit, afară de impozitul pe celibat (abia acum două săptămâni s’a căsătorit). A mai primit de două ori câte 900.000 de franci ca cheltueli de reprezentare, dar plă­tea salariile întregului personal, de la secretarul său par­ticular până la bucătar și șofer, precum și cheltuelile de călătorie, recepție, binefacere, etc. Leafa președinți­lor încetează a curge la expirarea mandatului; la eșirea din Elysée, unii se retrag să trăiască modest în provin­cie (Loubet și Fallières), alții se apucă iar de muncă (Poincaré și Millerand). Doumergue se mulțumește și el cu provincia, căci statul nu-i dă decât modesta pensie de ex-senator. Recensămintele în antichitate și astăzi Primul recensământ cunoscut de istorie s’a făcut în China pe la anul 3000 a. Chr. pentru stabilirea biruri­lor. Cu câteva secole mai târziu, pe când China era bân­tuită de o foamete grozavă, s’a repetat numărătoarea populației și, în baza cifrelor obținute, marii dregători au propus decimarea parțială a populației la intervale periodice, ca mijloc de preîntâmpinare a foametei. Per­șii, Egiptenii, etc. făceau și ei recensăminte, îl cunoaș­tem din Biblie pe acela ordonat în Egipt pe vremea lui Iosif. Ruinele hambarelor construite de Faraon în urma proorocirii lui Iosif, pentru păstrarea recoltelor prisosi­­toare, se mai văd și astăzi în Egipt. Roma făcea numă­rătoarea populației la intervale regulate nu numai în țară, ci și în provinciile cucerite sau tributare. Uneori, locuitorii din regiunile găsite suprapopulate erau mu­tați cu sila în alte regiuni mai pustii, iar familiile gă­site aiurea decât în regiunea de origine erau trimise acasă. In urma unui astfel de ordin, au fost trimiși Iosif și Maria de la Ierusalim la Bethleen, pe teritoriul semin­ției lui Iuda, unde mai târziu s-a născut Isus. In timpurile moderne, toate țările civilizate își nu­mără periodic populația. Primele recensăminte făcute după războiul mondial au ajuns la constatarea surprin­zătoare că, cu toate măcelurile războiului, pretutindeni în Europa (afară de Franța și alte câteva state mici), populațiile sunt în creștere, dar elementul femenin spo­rește în detrimentul celui masculin. Altă surpriză a fost cifra mare a centenarilor găsiți mai ales prin Balcani. In Bulgaria, de pildă, s-a găsit un om de 100 de ani la 10.000 de locuitori. Recensământul făcut anul trecut din Statele Unite a dat la iveală lucruri nostime. Vre-o 12 inși au avut cu­rajul să se declare pur și simplu hoți, la rubrica profe­siunii. Alții au scris cu cinism „escroc”, sau „măsluitor de cărți”. Enorm de mare este numărul prezicătorilor de ambele sexe. N’au lipsit nici originalii. Câțiva s’au declarat „genii”, unul s’a trecut în buletin „observato­rul naturii omenești”, altul a scris că „cugetă neîncetat la afacerile publice”. Unull s’a declarat fondatorul unei societăți având de obiect „sporirea sporturilor”. Câteva sute de bărbați și femei de peste 60 de ani au arătat în buletin că fregventează diferite școli și universități publice. Offenbach e iar la modă Offenbach este unul din puținii artiști apreciați din timpul vieții­ și gustați și după moarte. Operetele lui se joacă mereu în Franța; chiar unele mai slabe se însce­nează în montare nouă și se joacă cu mare pompă la Paris, la Variétés, Gallé, Bouffes-Parisiens etc. La ope­ra Comică însă — a doua operă subvenționată de stat — nu erau admise până acum decât Povestirile lui Holz­mann. Iată însă că opereta „Les Brigands” cu libretul de Meilhac și Halevy și-a făcut intrarea triumfală la Opera Comique, unde se joacă zilnic — Joi și Dumini­că de câte 2 ori chiar — lucru nemaipomenit la acest teatru. Rolul principal îl deține Dranem, cel mai popu­lar artist comic al Franței. Pe vremuri, „Briganzii” s-au jucat pentru prima oară la Viena, în 1870, fiind de pe atunci unul din cele mai mari succese ale teatrului de operetă. Libretul de o veselie fără seamăn, cu 9 roluri comice de bărbați, deslănțite adevărate furtuni de râs, iar muzica e pur și simplu delicioasă. Altă operă a lui Offenbach, reluată în montare nouă în ultimii ani, este „Frumoasa Elena”, jucată la teatrul lui Rheinhardt din Berlin și foarte la modă astăzi în Germania și Franța. Căsătoria de conveniență S’a discutat chestiunea mariajului de conveniență, dar la discuții n’au luat parte decât romancieri. Intere­sant era să fie întrebate și fetele. Probabil că ele ar fi răspuns foarte sincer că mariajul fie din dragoste, fie din conveniență pare să fie plăcut. Important pentru o fată e să nu rămână „fată bătrână”, deci e dispusă de multe ori să accepte orice. S’a serbat de curând centenarul romantismului, care a cunoscut apoteoza căsătoriei din dragoste. Se pare că unirea aceasta nu mai e la modă; astăzi majoritatea căsătoriilor sunt fondate pe interes și nu e mai rău. Natural, bărbații moderni acordă soțiilor lor și invers o libertate de care nu se bucurau bunicii noștri. Nu­mai în teatru mai poți vedea o dragoste mare care să decidă mariajul. Greutățile existenței au distrus poezia și dragostea. Idealul astăzi este o căsătorie care să în­ceapă cu multă judecată și să se sfârșească în dragoste deplină. Nu e însă de disprețuit nici unirea care a înce­put cu dragoste și care se termină cu multă judecată. In caz de neînțelegere, căsătoria de interes ajunge la un divorț calm chiar de conveniență, am putea zice. In aceleași condiții căsătoria din dragoste termină altfel și nu sunt rare cazurile când intervine browning-ul. Deci, alegeți... A apărut No. 136 din excelenta „Bibliotecă Dimineața” „Maternitate” 85 de pagini Prețul 8 lei de vânzare la toate librăriile, depozitele de ziare și la chioșcuri. SIGRID UNDSET NU PLECAȚI în vilegiatură înainte de a cumpăra ALBUMUL„REBUS” conținând cele mai interesante și amuzante jocuri de cuvinte în­crucișate, probleme, șah­, etc. Elegant tipărit pe hârtie specială PREȚUL 60 LEI De vânzare la toate librăriile ,depozitele de ziare și la Editura „Adeverul“ S. A., București, Str. Const. Miile 7—11 După anii de zbucium și de groază ai războiului descriși în romanul „Nimic nou pe frontul de Vest”, REMARQUE înfățișează în „întoarcerea de pe front” epoca de frământări care a urmat marelui măcel. „Întoarcerea de pe front” e tragedia unei întregi generații, care — desprinsă ani de zile din cursul normal al vieții — în­cearcă să-și refacă existența zdrobită. Dificultatea readaptării, decepția pe care o încearcă cei demobilizați, deosebirea dintre imaginea ce-și făuriseră in cli­pele de desnădejde petrecute în tranșee și realitatea meschină din dosul frontului, peripețiile dramatice ale revoluției germane din 1918, corupția moravurilor, desfrâul și imoralitatea îmbogățiților de război, mizeria morală și fizică a unei populații sacrificate,­­ toate acestea alcătuesc tabloul cel mai desăvârșit al epocii de după război, zugrăvită de Remarque cu acea putere de evocare și de viață,­ care l-a făcut celebru in lumea întreagă. Romanul „întoarcerea de pe front”, a apărut în editura „Adevĕrul” și se găsește de vânzare la toate librăriile și chioș­curile de ziare. Un volum format mare 120 lei. Andre Maurois VIATA LUI DISRAELI Traducere de T. Teodorescu-Branîș&s Cea mai bună biografie romanțată scrisă până azi 200 PAGINI ===== 70 LEI _ C020IM­A­C­I­F* A­M­O­S 1 FAINA DE AUR HERDAN

Next