Adevěrul Literar şi Artistic, martie 1933 (Anul 14, nr. 639-642)

1933-03-05 / nr. 639

ANUL XII — SERIA Il­ A Nr. 639 dominica 5 martie 1933 Manualul lui Stendhal O posteritate cum trebuie Proorocise că va avea cititori care-l vor înțelege, prin anii 1880 sau 1991. Când vorbea așa, Stendhal nu se mai mulțumea cu „fericiții puțini la număr” căror hotărîse odată a li se adresa exclusiv. Insă cel puțin un cititor care l-a înțeles i-a dat Dumnezeu încă din viață, — deși nu mai mult decât cu doi ani înainte de moarte­ — pe Balzac. Enormul și generosul romancier spuse impopularului dandy tot ce-i trebuia: îl proclamă „un de­mes chers inconnus ” , unul dintre maiștrii cei mai distinși ai lite­raturii cu idei; la Chartreuse de Parme e capod’opera ace­stei literaturi; „operă extraor­dinară; în această carte subli­mul isbucnește la fiecare capi­tol, este Principele modern, romanul pe care l-ar scrie Ma­­chiavel dacă ar trăi exilat din Italia secolului XIX; nu-și poate găsi cititori decât în cei o mie cincisute care sunt capul Eu­ropei”. Nu a fost Stendhal răsplătit? Pentru un om care nicidecum nu-și pusese vanitatea în arta literară, mai cu seamă... „Toată viața am fost un îna­morat nenorocit, pasionat de muzică și de pictură”. Iată o descriere de sine aproape com­pletă. Să împlinim așa, toată viața a voit să fie într’un fel sau într’altul. E un exemplu mare de trai prin voință și de ultimă slăbiciune a instinctelor. Și a poftit teribil să-i­e dore femeile, poate și prietenii, dar acestora prefera să le inspire teamă sau măcar perplexitate. Aceste pofte amândouă trăiau în el sub formă de reflecție în­cordată, de suspiciuni, de cal­cule adesea înduioșător de pue­rile. S’a trudit să fie un tip. In apucătura lui de a privi fix tot pe Domnul Beyle, iarăși și iarăși, de a-1 imagina, a-1 în­drepta și desmierda, e ceva de natură vicioasă. Un țicnit ilustru a fost un țicnit ilustru. Apetitul de a deslănțui ado­­pție și a stârni mirare evli­­i l-au mulțumit din gros­iliștii. imboldul spiritului isto­ric, adorația în veacul nostru nu-și află margini cuviincioase, și curiozitatea pioasă are o pre­ferință tocmai de a cerceta până pe sub fustele și în panta­lonii idolilor. Acum în urmă un stendhalist, sau câțiva, cred a fi descoperit că omul lor era sexualicește insuficient. Această descoperire s-a făcut prin scru­tarea emoționată dar scrupuloa­să a romanului Armance, iar amănuntul găsit în sine ajun­ge oarecum cheia însăși geniului stendhalian, un impo­r­tent nerezignat. Deci porniri li­terare oprite adeseori în loc, plagiate, din dorința naiv per­versă de a păcăli numai, sau de a escroca gloriolă literară, deghizări, pseudonime, conspi­rații sentimentale, uneori ade­vărate fobii și delir al persecu­ției. Toate aceste numai din ne­pot­olire sexuală. Natura pare a fi , pregătit aci lui Freud triumful cel mai frumos. Iar simplii literați psihologi­c la Sainte-Beuve pot să exclame: iată ceva mult mai presus decât o operă,un OM! Cherubin cu defect Privindu-l de aproape vom ZÜÉ, dar­ iată un adolescent pus la moarte. Un adolescent impotent, Cherubin cu defect genital.. De­sigur posteritatea i-a îndestulat lui Stendhal ne­voia, de originalitate. In intimi­tate el nota: „deloc nu sunt si­gur că am vreun talent, multe lucruri nu le scriu de teamă ca nu ,cumva vre­un pedant indis­.­cred să râză de mine citin­­du-le”. Lungă vreme după en­tuziastul Balzac a studiat Ana­­tole France scrisul lui Stendhal, iar pe urmă Paul Valéry fizio­nomia lui. Să fie pedanți ace­știa doi? Dintre ei Valéry poe­tul a avut zâmbetul mai accen­tuat, însă nu fără oarecare bunătate. Totuși zâmbet este, și Stendhal se dovedește a fi fost imprudent. Imprudent toc­mai el ! Figură plină de farmec copi­lăresc îndurerat, de tristețe iri­tată transpusă în ironie. Lite­rat din necaz și cu o detașare desgustată, observator și măr­turisitor de sine fără să-i pese de vre-o conveniență, dar și mi­stificator băiețandru, răsbu­­nându-se — cu câtă inocență!— asupra curiozității vulgare, de tragerea pe sfoară atât de crudă pe care i-o jucase natura. Ce luptă bolnăvicios perpe­tuă cu societatea! Câtă ardere și ce secare a energiilor celor mai suculente, numai pentru a părea și a-și apărea om tare, liber cu totul și mai presus de toți ceilalți! De ironica urmare fatală a poftei incurabil juve­nile de a se izola, nimic nu-l poate salva: toate clipele lui au fost obsedate de ideia pieții so­ciale, a judecății lumii, de goana cruntă după o izbândă oarecare — izbândă în ochii unei femei, ai unui salon, ai unui târg. Ce grozavă trudă în sec! Cât de sinistru simbol freu­­distic! „Vreau să scriu comedii ca Molière, să câștig renumele de cel mai m­inf de poet francez, și nu prin intrigi ca Voltaire, ci prin merit adevărat” — fiindcă era îndrăgostit de o biată ac­triță, care neapărat îi făcea farse. „Sunt urât, însă am fiziono­mie. Tot sufletul mi se arată în față și face să mi se uite trupul. Păream bărbat frumos, în ge­nul lui Talma... Miercuri seara voiu fi spiritual... Voiu străluci cu prudență, și nu cu pasiune”. Nu are oarecare drept să ju­dece observatorul malițios, că singura comedie care i-a reușit lui Stendhal e propria lui fizio­nomie, și poate viața lui în­treagă? Cum vom tăgădui că în existența acestui om este un infinit comic involuntar ? Valoarea exemplului Această existență e fără în­doială instructivă. Opera de rezistență a acestui om o formează însăși figura și viața lui, de el făcute cu singu­lară trudă: un manual clasic pentru adolescenții până la moar­te, de categorii diverse, — nu numai pentru adolescen­tul impotent, înțeleg adolescen­tul ca tip psihic, durabil toată viața. Ce să ne mai pese de litera­tura lui! Astăzi cel puțin ea nu mai poate apărea enigmatică. Negreșit, cu totul fără ambiții specifice nu putea fi un om ca Beyle, odată ce se pornea la scris. Insă ce a spus Nietzsche de Wagner: că și-a scos princi­piile artei din neputințele lui, se aplică cu însotită dreptate lui Stendhal. Pentru stilul pe care-l căuta, sau credea că l-a descoperit, de mult dăduseră soluția generalul Laclos în Les liaisons dangereuses în plin veac al XVIII, și mai puțin de douăzeci de ani înainte de Le Rouge et le Noir, Benjamin Constant în Adolphe. Insă acea­sta importă puțin. E literatură. Din Stendhal tinerii au să învețe, tocmai, a despărți bine viața de literatură, sau, în spe­cial, cât de anevoioasă, respec­tiv ingrată, este încercarea de a te consola indirect, prin lite­ratură, de insuficiență sexuală Nu avem azi pe Freud? Și elec­tricitatea, sau mai știu eu ce. P. Z. Literar FON­DATO­R­I­I AL. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST MIN­E 1897-1920 FONDAT IN 1893 si Artistic 5 LEI EXEMPLARUL IN TARA 9 10 LEI EXEMPL. IN STRĂINĂTATE Haosul biurocratic O pensionară, — pierzându-și carnetul de pensii, — a încer­cat, de disperare, să se sinuci­dă. Ea știa cu câtă trudă și după câtă oi cinc își obținuse carne­tul N’a avut curajul să înfrunte din nou calvarul formalităților biurocratice. Nu se mai simțea Tania Șeptelici Nud Absentul D. Iuliu Maniu stă, nemișcat, intr’un chaise-longue — pe­ o te­rasă în soare, la Monte-Carlo... Ochii săi suri, ca solzii de pe­ște, s’au fixat în azur. Sub aspectu-i calm, — furtu­na din adânc este și mai impre­sionantă. Ii trec desigur pe dinainte —­­șarje de cavalerie, cu călăreții pe oblânc, cu sulițele întinse... Trec cortegii funerare — prie­teniile, tovărășiile de odini­oară... Nl ține însă ferm, pe soclu de granit moral, convingerea. In incintă și ’n culoare, în­tre culisele vieții politice din București sau Cluj — fiecare face, cu ochii în jos, un act de ostilitate spre cel depărtat. Nu ridică nimeni ochii. Se teme să nu întâlnească recea sclipire a ochilor de platină. Și pe când aici lumea politică îl sfâșie și îl arde în efigie, — d. Maniu, singur și puternic, se înalță deasupra tuturora ca un erou ibsenian. Absentul tăcut își învinge ad­versarii printr-o privire fermă aruncată pe de-asupra capului lor. Păziți-vă de spirit Doi soți avocați din Cernăuți, — care au avut obrăznicia să spună mai de­mult la tribunal că nimeni n are dreptul să scoa­tă unghii și să strivească sini,— au suferit de­ curând o perche­ziție... arestare, urmată bine-înțeles de : Corpul delict ? Trei caricaturi ale unui umo­rist german, care își bate joc de inichitățile justiției — și o glu­mă, făcută acum un an. Textul glumei a fost considerat suber­­siv— ca și caricaturile care se vând, intr’o mapă, la fiecare li­brărie din București. Invățătura-i simplă. Păziți-vă de spirit, dacă vreți să nu în­fundați pușcăria. Mai ales că nu există mijloc de apărare. Intr’adevăr, cum ai să argu­mentezi, că gluma-i glumă ? în stare să se lupte cu ostilita­tea interesată a unora, cu indo­lența și cu reaua voință a al­tora. Într’un stat ordonat, scoaterea unui duplicat este un moft. La noi se pune problema pe viață și pe moarte. Iar o persoană slabă, epuiza­tă moralmente și extrem de să­race — c pr­i rat moartea. Rămășag Un flăcău din județul Iași era atât de sigur de dragostea iu­bitei lui — încât s’a pus rămă­șag pe 500 lei cu un prieten , că fata nu-l va trăda. Și fata l-a trădat. Iar flăcăul, — care a pierdut și 500 lei, și iubita, — s'a răzbunat pe câștigător, ata­­cându-l în bandă, lovindu-l cu ciomegele și călcându-l în pi­cioare. Răzbunarea este de­sigur o brutală stupiditate. Cât privește rămășagul, — remarcăm la flăcăul cu pricina un ascuțit spirit științific. Ca 7in chimist încredințat de reac­­țiunea intre două corpuri, el a­vea convingerea absolută în re­zultatul probelor sale. S’a înșe­lat. Iar faptul are o morală . Oricât de sigur ar fi de un lucru — e mai bine să nu în­cerci... M. SEVASTOS Din viață—nu din cărți Soare vechi — Cântec de nebun — Voi care dela Soare cereți viață multă, Voi nu vedeți că-l duceți voi în spate, Că inima rănită vi se sbate Din cuibul piepturilor voastre smultă? Ca pe-un tezaur In spate duceți stârvul lui de aur! Tentaculele lui fluide sug Din trupul vostru viață, vis și sânge. Privirea lui strivește ca un drug Și capul ca’ntr’u­n clește viu vi-l strânge!... Voi viață cereți dela el și vlagă, Dar peste voi lumina lui se’ntinde Ca o plagă , , De aur putred care vă cuprinde! In urma lui voi vă târâți pe brânci Și ochii voștri-s două răni adânci In care ghiara lui subțire scurmă! Iar trupul vostru gârbov de lumină Pe urma lui, strivit de el, se’nclină Cerșind lumină... Dar rugăciunea voastră e’n zadar! Povara aurului lui murdar Apasă trista voastră pleșuire... , c Pentru ca visul vostru nou să vie cu jertfă sufletele să vă fie și altar! De cerul vechi nu veți scăpa curând, Tot gârbov trupul vostru va rămâne Și bietul vostru suflet tot flămând!... Dar totuș dacă trupul vostru stâncă De umilință nu s’a făcut încă, C’un gest suprem de viață și speranță Din spate aruncați-l ca pe-o zdreanță, Cu-o tiflă răsturnați-l de pe boltă Iar stârvul lui călcați-l în picioare! Căci pentru noua vremilor recoltă Vă trebue un soare nou, — alt soare... AL. A. PHILIPPIDE I In preajma armistițiului Iași, 22. XI. 1917. Mare consiliu de miniștri la care participă și patru generali. S’a discutat numirea delega­ților care să meargă la Focșani pentru încheerea armistițiului. Misiunea delegaților era să închee armistițiul pe aceleași baze ca armata rusă, fără a se angaja câtuși de puțin în vede­rea păcii,... de­oarece în inten­­țiunile guvernului stă să nu în­cheie pacea cu nici un preț. Am pus unele chestiuni. De­oarece pe de o parte nu voiam să încheiem pace, iar pe de alta voiam să încheem ar­mistițiu pentru a înlesni rușilor să închee dânșii armistițiul, la ce este nevoie să mai trimetem noi delegațiuni. Ar fi destul să fim cuprinși în tratativele dele­­gațiunii ruse, pe baza faptului că noi facem parte din grupul aliat de pe frontul român, care de fapt a fost sub înaltul co­mandament rus. Mi s’a răspuns de Brătianu, că a apucat deja să se angajeze în acest sens, față de Generalul Cerbacev, și aceasta, numai după ce consultase mai întâi pe reprezentanții puterilor aliate. Aceștia ar fi răspuns, că nu au instrucțiuni de la puterile respective, dar că personal, — fiecare — recunosc necesita­tea în care se găsește România de a se alipi la demersurile Rusiei. Nu știu până la ce punct era îndreptățit Brătianu să facă ceea ce a făcut, în orice caz, am spus că, de­oarece s’a angaj­at a participa la armistițiu, să nu­mim un ofițer care să facă parte din delegațiunea fron­tului. Nu s’a primit propunerea pe motivul, că trebue să ne pă­străm independența! Am răspuns că probabil de la dușman va fi o singură dele­­gațiune și nici de cum, câte o delegațiune de fiecare din cele patru state aliate. A fost de prisos. Am obiectat asupra man­datului delegațiunii părându­­mi-se puțin probabil, ca delega­ția dușmană să se mulțumească cu răspunsuri evasive. S’a re­cunoscut oarecum temeinicia obiecțiunii mele, dar nu s’a schimbat nimic din h­otărîrea luată. S’au mai discutat alte che­stiuni secundare, asupra cărora nu am emis nici o părere. Am pus apoi întrebarea, în caz de retragere, ce se face: cu familiile ofițerilor, cu formațiu­nile sanitare, cu depozitele etc. și nu am avut un răspuns pre­cis; deci aceste chestiuni au a fi studiate, de acum înainte. In fine, consfătuirea s’a sfâr­șit și am plecat cu impresiunea, că și acum, când suntem în ro­stogolire spre fundul prăpă­­stiei, nu facem de­cât a urma cu acelaș sistem nenorocit de până acum, al subtilităților și arguțiilor. Unul cel mult doi hotărăsc, ceea ce este de făcut și apoi ceilalți sunt chemați nu să dea părere, ci să asculte meșteșu­­gitele apărări, ale hotărîrii proectate. Doi sau trei mai independenți își spun vederile, pentru a nu fi luate în considerațiune; cei­lalți tac întocmai ca și când ar fi pierdut darul cuvântului. Cumpătuire, în momente gre­le ale neamului. S’a hotărît armistițiul! Pentru ce? Pe cinste nu am înțeles! Pentru a servi personal pe Cerbacev? Mi s’a răspuns de Brătianu hotărît că nu. Atunci în speranța că se va produce un miracol care să schimbe starea de lucruri in Rusia, un stat­­ Ucrannan? Un mănunchiu de forțe doritoare de a lupta? Cazacii? Am spus lămurit, că în con­­dițiunile prezente, posibilitatea unei puteri militare organi­zate pentru operațiuni militare, este de domeniul fanteziei. * Soldatul rus nu mai vrea să se bată, și nimic nu-1 va mai readuce, în starea lucrurilor de astăzi, în fața dușmanului. S’a convenit că am dreptate și totuși s’a persistat în hotărî­­rea ambiguă luată. O adevărată și foarte tristă comedie. Am fost invitat la dejun la Palat. După ce ne-am sculat de la masă, am rugat pe Rege să mă desărcineze de comandamentul armatei, de­oarece nu pot ră­mâne sub ordinele unui Gene­ral mai nou în grad. M’a rugat să rămân la postul meu și să fac asta pentru El. „Faites-la pour moi”, Am solicitat atunci să-mi dea un concediu. Mir a răspuns că ar putea să se inter­preteze ca o protestare și ar fi în defa­­vorul meu. I-am replicat că sunt obișnuit cu inter­pretăr­ile calomnioase. In fine a convenit să-mi dea un concediu tacit, fără a face formalitățile necesare. Still schweigender Urlaub. In toate jumătăți de măsur­i. Vorbind apoi de situație, am întrebat pe Rege dacă cunoaște care ar fi condițiunile, ce ne-ar impune Germanii. Mi-a răs­puns că nu. De asemenea niu știe nimic în ceia ce privește ve­derile aliaților asupra situa­țiu­­nii noastre!... I-am spus că, după ce ne vom retrage** și se va dizolva ar­mata, de­sigur că se va statuii o nouă stare de lucruri în Ro­mânia, o stare de lucruri, cu aparență cel puțin, dacă nu chiar cu realitatea, de a fi cea voită de țară, adică de cele 7 milioane de români. Să admitem că războiul, după un an, doi, trei etc. se termină cu victoria aliaților, că aliații nu ar fi mulțumiți cu ceea ce a făcut România reală și ar voi să se repite în drepturile ei Ro­mânia oficială din Decembrie 1917. Prin ce mijloc material s’ar realiza aceasta? In România va exista atunci un guvern, o armată, un aparat administrativ complect. Cum ar putea fi răsturnată această sta­re de lucrur­i? Pe cale militară? Nu am avea putința materială. Pe cale di­plomatică? Regele Ferrdinand al Bulga­­r­iei a domnit șapte ani, fără să fie recunoscut de Europa!... Mi-a răspuns că s’a gândit la acest lucru, precum și la alte situațiuni și că ax­e pentru fie­care o soluție. Am mex’s în urmă la Regina în audiență și i-am spus acelaș lucru. M’a întrebat dacă am vor­bit și Regelui în acelaș mod. Bilanțul zilei de azi este că ne sbatem în întuneric. Cei cu frânele țării nu văd i’ealitatea, fiind or­biți de povara greșelilor comise. Am plecat din Iași cu inima plină de amărăciune, durere și desgust. Totul este de mulțumit ficțiu­nii parlamentare, poate chiar însuși regimului parlamentar! In teorie poate să fie judicios, în practică se dovedește, cel puțin in țările nepregătite ca educațiune civică și tempera­ment, că poartă în sine termenii ficțiunii, care duc la corupție și decădere. MAREȘAL AVERESCU Misiunea franceză asigură, că în curând vom avea 60 de divizii ucrainene. O parte din ofițerii fran­cezi au fost deja trimiși la Kiev, pentru a transforma acest miraj în realitate! (N. A.) ". La ordinea zilei era ideia re­tragerii României oficiale: suvera­nii, guvernul, parlamentul, etc. Unii credeau că era de ales Japonia, alții Mesopotamia, alți se mulțumiau cu Rusia­ _­N. A4 t

Next