Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1935 (Anul 16, nr. 761-764)

1935-07-07 / nr. 761

Anul XIV — Seria II — Nr. 761 Duminică 7 Iulie 1935 O chestiune în fond generală Intr’un număr oarecare ■ di­n ziarul Curentul, d. Dragoș­ Vrân­­ceanu îmi face deosebita onoa­re de a se ocupa de cele două volume recent apărute din a­cea Opera lui Mihai Eminescu. Nu mă pot simți firește decât măgulit când văd că un tânăr de talia d-lui Dragoș Vrâncea­­nu, care e poet și, judecând du­pă anume semne din versuri, un om care a fost în străinătate, în Italia, îmi închipui chiar la stu­dii (avem clar unele afinități) mă laudă pentru erudiție și so­cotește că lucrările mele „se nasc clasice”. Aș putea spune că, lăsând la o parte judecata decentă cu care m­’am fost obiș­nuit, m’a mirat repeziciunea cu care a apărut această recenziu­­ne, deoarece după socoteala mea o asemenea carte cere vre­me pentru lectura propriu zisă și vreme pentru a urmări izvoa­rele ei de informație. Nu m’a mi­rat însă faptul că­ recensentul are și unele obiecțiuni și anume două: una, vorbind mai româ­nește, că nu-1 interesează și a doua că această chestiune care nu-1 interesează e tratată cu prea mare erudiție. Iacă așa. Sunt obișnuit cu fel de fel de manevre, cu fel de fel de repre­salii pentru atitutdinea mea cri­tică, cu tot soiul de violențe și absurdități când e vorba de căr­țile mele. Și când a apărut Via­ța lui Mihai Eminescu un recen­­zent anonim de la Iași a scris expeditiv că nu interesează. Nu mai vorbesc de întronările și de­­tronările la care sunt supus suc­cesiv. Toate opiniile ostile au o notă comună și anume aceea că opera mea în genere este ex­cepțională, pot să zic cum că cla­sică...dar fiecare lucru în par­te nu face două parale. Chiar d. Lovinescu a binevoit, cu gingă­șia ce-l caracterizează față de generațiile mai tinere, să recu­noască în mine „una din minți­le cele mai ascuțite, și unul din tinerii cei mai talentați și mai culți ai generației”, vrându-mi mieros să ocup de s’ar putea un loc de frunte, deoarece dă d-sa a înțelege că cu toată inteligen­ța, cultura și talentul nu fac două parale, ca unul care cu di­plomă bună în buzunar nu poa­te ocupa postul pe care îl deți­ne vreun analfabet, mai noro­cos. Toate aceste lucruri mă în­veselesc nespus și cred că vor forma mai târziu o frumoasă colecțiune de mentalități con­timporane. Articolul d-lui Dragoș Vrân­­ceanu m’a uluit, fiindcă n’am putut vedea în el decât bună credință. Că d-sa a făcut ver­suri­ asupra cărora vor fi dat ju­decăți care să-l nemulțumeas­că, acestea nu sunt lucruri care să fie valabile aici, fiindcă se vede cât de colo învingerea de sine, pe care o cred totdeauna posibilă când n’avem de - a face cu oameni mărginiți și apoi d-sa e de o mentalitate pe care o afla comună la atâți tineri. D. Dragoș Vrânceanu are în fața sa o operă de istorie litera­ră și anume de documentație (aproape toată inedită), care studiază cultura lui Eminescu cu dovezi în­fin­abile și face pen­tru întâia oară tabloul întregii opere eminesciene, reconstituind fiecare proect în parte, publi­când ceea ce se poate publica, stabilind izvoare și legături de filiațiune, urmărind informa­ția istorică a fiecăruia când e cazul, iar d-sa declară simplu că metoda asta e ciudată, că e nouă și rupe cu tradiția (!) că nu se ține seamă de ce s’a făcut pînă acum (!) , că întrucât pri­vește cultura nu-l interesează de G. Călinescu dacă Eminescu știa sau nu gre­cește, iar cât privește descrierea operei nu se obișnuește și ca a­­tare nu-și dă seama unde vreau să ajung cu atâta erudiție- Vai de mine și de mine ! In ce veac ne aflăm și în ce punct de pe glob ? De­sigur ca chestiunea a­­ceasta a fost scrisă numai pen­­tr­u cei car­e se interesează de a­­semenea lucruri, dar e întreba­rea cum e cu putință ca pe d. Vrânceanu să nu-l intereseze ca pe un cetățean și poet român ce se află, închinător la Eminescu în sus și Eminescu în jos ? Ce școală, ce universitate l-a învă­țat pe d-sa a crede că descrie­rea operei este o acțiune neme­todică și fără sens ? Deschidă d-sa nu mai departe monografi­ile d-lui Lovinescu despre Ne­­gruzzi, Asachi și Alexandrescu și va vedea că în cea mai mare parte sunt descrieri ale operei sus pomeniților scriitori. Și încă în cazul cu Eminescu descrier­e e un fel de a vorbi. Firesc ar fi să zicem ediție și reconstituire, deoarece despuind toate manus­crisele se reîntocmește tabloul inspirației lui Eminescu. D. Vrânceanu are dinainte peste ze­ce piese de teatru, repr­oduse în părțile reconstituibile, refăcute în planul lor, de car­e habar n’a­­vea dar... nu-1 interesează și nu scoate o notă; sumedenie de nu­vele și pr­oiecte lungi de poeme, toate inedite, înlăuntrul cărora opera de până acum a poetului apare ca un început de schelă și... nu-1 interesează. E prea multă erudiție și vrea să vadă spiritul lui Eminescu, de care nu e vorba aci adică vrea un soiu de esseu vag, cu teorii ca să discute și să ne facă praf­. Pen­tru întâia dată, cineva pune cu emoție și într’’o formă imperso­nală la îndemâna tânărului r­o­­mân din anul 1935 opera lui E­­minescu, Eminescu „cel mai mare poet român” cum țipă toa­tă lumea, opera întreagă, mă’n­­țelegi, mărunțit descurcată, cum nu mai făcuse nimeni pâ­nă acum și d- Dragoș Vrâncea­nu se plictisește de atâta erudi­ție și găsește că e... insolit, nești­ințific. Dacă e vorba să spunem lu­crurile pe șleau­a. Vrânceanu n’avea altă cădere decât să re­zume cartea și să lase altora chestiunea autenticității materi­­alului în discuțiune. D-sa pr’eve­­de polemici, controverse. Ce po­lemici și ce controver’se? Aci nimic nu e discutabil, sau în tot cazul nu cum crede d-sa. Iată de pildă textul proectului comediei Văduva din Ephes. Iată și izvoa­­r­ele. Asta e tot. Ce discuție poate fi aci și ce concluzie neatinsă ? Concluzia cărții stă în conținu­tul ei. Dacă d- Vrânceanu ar a­­vea oarecare informații de isto­rie literară sau dacă ar obișnui să meargă la Academie, ar con­frunta textele, ar cer­ceta să va­dă dacă le-am interpretat bine din punctul de vedere al inten­ției lor­, dacă modelele literare presupuse sunt plauzibile sau dacă mai se pot propune și al­tele. Aceasta este singura discu­țiune pe care o asemenea carte o așteaptă. Chestiunea aceasta care par­e personală e în fond generală. Apar serii de tineri din ce în ce mai înstrăinați de operele de e­­rudiție și cultură. Pamfletul, es­­seul care bate câmpii și roma­nul, iată uneltele zilei. Atât de mare este nepr­egătirea încât un tânăr, de altfel studios și cu ap­titudini erudite, a descoperit o­­pere inedite ale lui Eminescu... publicate în ediția știută a d-lui Cuza, pe care mai înainte vre­me o avea fiece licean mai ră­sărit. Un alt scriitor, foarte citit ,nici vorbă, mărturisește aceeaș­inaptitudine la munca științifi­c Cod­lacere tu pig. Ifrgj * întrebăm ce s’a făcut până a­­cum é Literar FONDATOR : AL. V. BELDIMAN 1888-1897 j ( CONST. MILLE 1897-1920 ) FONDAT IN 1899 EH și Artistic D­I­N VIAȚĂ... ȘI D­I­N CĂRȚI Barbu Delavrancea Revistele de la revista „Ramuri” (No. 1-3), d. C. Gongopol evocă figura lui Delavrancea — ca orator po­litic. • Plin de­­ f­apte, care ii ar tre­bui uitate, bogat in observații juste —­ de-o rară finețe — arti­colul d-lui Gongopol, •vibrând de înaltă emoție, trebue citit. Reproducem portretul fizic: „Cap de leu cu o coarnă vâl­­voiu; frunte lată și deschisă ca un orizont larg, când de o seni­nătate pură, când noroasă și brăzdată de fulgere; figură pre­lungă și smeadă cu umerii o­­brajilor proeminenți; trăsături neregulate, c­ar puternice; ochi de-o infinită bunătate cu vari­ații de culoare ca marca sub razele soarelui... Afară de frun­tea, magnifică, poate nimic fru­mos în parte, dar nu tot de-o armonie impresionantă... Aici cu aspecte de barbar hirsut , aici cu înfățișare de trubadur rătăcitor”. De la talentul și dela cunoș­tințele d-lui Gongopol aștep­tăm o întreagă galerie de figuri politice. Folclor In revista „Școala Mehedin­­țului” găsim câteva cântece poporane. Spicuim din ele pe cele mai originale: Codrule, frunză rotundă, Ia mai fă-mi puțină umbră. Să stau cu mândra ’ntr’o dungă Și să-i cuprind mijlocelul Cum cuprinde lupu’ mielul. Măi bădiță, te-aș lăsa, Dar ți-e mândra tinerea Și faci păcate cu ea Și te blastămă frunza..­Foae verde și-o alună, Sună, sună și răsună- Sună pietricica ’n gârlă. Mândra plânge și suspină. Suspină cu gura ’nchisă, C? s­eandelă anăfiâă, provincie In revista „Vlăstar“ din Ro­­șiorii-de-Vede, vedem bine fixat în estul revistei de provincie: „Este revista care știe să va­dă amănuntul interesant nu în funcție de țara întreagă sau de capitală, ci de apropierea ime­diată a localității unde apare cu tot ce are mai caracteristic. In toate localitățile sunt biserici interesante, sunt urme preisto­­rice, sunt case interesante prin vechime și felul construcției, costume car­e diferă de multe ori, in aglomerațiile mari­ țără­nești, de la mahala la mahala, cu o cauză extrem de interesan­tă, sunt genealogii de cercetat, monezi vechi găsite, produse ar­tistice țărănești, diferite de la sat la sat, sau de la meșter la meșter­, sunt mai cu seamă bo­gate producții artistice orale, strigături la horă, lăsata secu­lui, colinde, obiceiuri, jocuri, etc., etc. ca și viața economică diferită și interesantă prin cau­ze și efect”. Iar drept exemplu, autorul citează „o particularitate din­­tr’un oraș de provincie — ai cărui negustori își strigă clienții țărani, când aceștia trec pe stra­dă, cu numele satului: „Măi, Perețene... măi Ploscene... măi Scrioștene!” Satele sunt vecine, aproape se țin de mână, dar negustorul știe să-i deosebească după culoarea găetanelor dela ghebă, după felul brâului, a no­­j­ițelor, etc.”. Lucruri mult mai potrivite pentru o revistă de provincie — vorba autorului — decât comen­­­tarea lui Spinoza. După Gh» din m Mamora naon Am primit la redacție un vo­lum de „Epigrame”, semnat M. Ar. Dan. Am cetit prima epigramă, lat-o: Mie însu­mi la ori­ce om, de-i mic sau mare, Tu numai bine-i faci, cât poți... In parte-i plângi pe fiecare Și’n epigrame râzi de toți. Această strofă mi-a adus a­­minte de micul volum „Versuri și proză” de Gh. din Moldova. Am răsfoit cartea căutând poezia care servise de model d-lui M. Ar. Dan. Am găsit-o. O reproducem aici. Sfat Nu-ți pară rău de nici un bine, Te miște orișice suspin, Din câți trăesc pe lumea asta, N­âi-ț­ ț­ig nimenea străin, Și chiar de nu-i iubești pe oameni, Tot fă-le bine, oxăcât poți. Și lăzi — de vrei — de fiecar­e, Dar plânge-i la un loc pe toți. Asemănarea c­lădită. Vorba ceva, fără comentar... Dl. At. Al. Dan numai a inversat lucrurile — ca să nu fie prins... Dar dacă nu-i interesant epi­gramistul și nici trucul lui, — ne urmăresc însă versurile lui Gh. din Moldova, care a pus a­­ceeași idee și’n altă poezie. Se intitulează „Rămâne-va”. O re­producem mai jos: Rămâne-va după mine Un ulcior întreg de oase, Și ’ntre mii de versuri răle, Câteva stihuri frumoase. Dar vor fi uitate toate Câte sunt și câte­ am fost: C’am iubit fără nădejde, C’am trăit fără de rost, C’am umblat de-apururi singur Ca și vulturul în zbor, Că mi-am râs de fiecare Ș’am plâns j­alea tuturor. Rămâne-va după mine Un ulcior întreg de oase, Și ’ntre mii de versuri răle, Câteva stihuri frumoase. In felul acesta — îndemnân­­du-ne să reproducem stihurile frumoase de mai sus — d. M. Ar. Dan a făcut un serviciu li­teraturii. Scrisori de sinucisi _______________________________ In revista „Lotus” descope­rim câteva „Scrisori de sinu­ciși”, semnate I. Minius. Păcat că sinuciderea s’a pe­trecut după și nu înainte de a se fi compus scrisorile... M. SEVASTOL BARBU DELAVRANGEA GH. DIN MOLDOVA 5 Lei Exemplarul în țara 10 L­ei Exemplarul în străinătate Napoleon I către mmmmmmmmmmmmmmmmtammmmmmmmmmmBmmmmmmmmmmwm iiwwMBiwwiHBEa Maria Luiza Draga mea, Am primit scrisoarea ta din 8 August, de la Namur. Eu o duc foarte bine cu sănătatea. Cred că nu te-a obosit călătoria și că pe micul rege l-ai găsit băiat mare, scrie-mi dacă te-a recu­noscut. Sărută-l de trei ori pen­tru mine. De ori, a început să fie vre­me frumoasă. Serbarea de cri s’a desfășurat foarte bine și a fost un prilej de bucurie deosebită pentru ar­mată și popor. Adio, mie bene. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 11 August. Dragă prietenă, Sper că vei porni în ziua de 17 spre Cherb­ourg). Nu tem o­­bosi, și mergi încet. Știi cât îmi ești de dragă și cât de mult țin să-ți păstrezi sănătatea. Scrie-mi mai amănunțit. Eu sunt bine. Vremea e foarte frumoasă. Căldura a scă­­zut. Adio, mie bine. Două săru­tări băiatului. Al tău NAP. Eu sunt sănătos. Doresc să-ți păstrezi curajul și sănătatea. Adio, mio dolce amore. Cu tot gândul al tău, Dresda, 17 August. Buna mea Luiza, NAP. j Iți scriu din Rosenb(ach). Astă-seară voi fi la Görlitz. Sper că te simți bine și că-ți place Cherbourgul. Nu te întrista prea mult de purtarea tatălui tău. A fost in­dus în eroare, așa cum i s’a mai întâmplat și în alte rânduri. Nu te îndoi nici o clipă de dragostea ce-ți port. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 12. August. Draga mea, Bănuesc că ești în drum spre Cherbourg. Sper că vei fi mul­țumită de Normanzi și de Cher­bourg, unde ți se va oferi un foarte frumos spectacol, pentru care te invidiez. Scrie-mi în a­­mănunt. Eu o duc foarte bine cu sănă­tatea și te rog să nu te îndo­­ești de simțimintele mele. Credinciosul tău soț. NAP. Dresda, 1) August. Buna mea prietenă. Am primit scrisoarea ’ta din... Am citit pretenția tatălui tău. El a vrut războiul, din ambiție și dintr’o lăcomie nesățioasă. Evenimentele vor hotărî. Eu o duc foarte bine cu să­nătatea. Ingrijește-te și sărută de două ori pe micul rege. Adio, mie bene. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 15 August. Buna mea prietenă. Am primit scrisoarea în ca­re-mi spui că­ ai plecat în ziua de 19 spre Cherbourg; rândurile acestea nu te vor mai găsi prin urmare la Paris. Iți mulțumesc pentru darul ce vrei să-mi faci. Nu ghicesc deloc ce-ar putea fi. Ia cu tine în călătorie pe cine dorești. Nu-i nici un neajuns dacă treci prin Rennes. E capitala Bretaniei, cea mai mare provincie a Fran­ței. Dacă treci pe-acolo ar fi bine să te oprești cel puțin 3 zile în acest oraș. In acelaș ținut e și Brest. . Marinarii noștri cei mai buni sunt bretoni. Eu sunt la Bautzen. Cu sănă­tatea o duc foarte bine. Te rog să te îngrijești. Cu tot gândul la tine. Credin­ciosul tău soț. NAP. Dresda, 16 August. Draga mea. Plec astă seară spre Görlitz. Războiul a fost declarat. Tatăl tău, amăgit de Metternich, s-a a­­liat cu inamicii mei. Împăratul Alexandru a sosit în ziua de 15 la Praga. Rușii au intrat în Bo- I Reichenb(ach), 18 August. Buna mea Luiza, Eri am pătruns în Boemia. Am gonit din munți și din Ga­bel pe generalul Noperg. Rușii și Prusacii au intrat în Boemia. Pornesc spre Löwenberg. Acțiunea mea are sorți de iz­bândă. Cu sănătatea o duc foar­te bine. Adio, draga mea. Astăzi pleci la Cherbourg. Cu tot gândul la tine. NAP. Zevittan, 20 August. Buna mea, prietenă. Ostilitățile au început. Am în­vins una dintre armatele duș­mane în câteva lupte, silind-o să se retragă. Am intrat în Bo­emia și m’am apropiat până la 12 leghe de Praga. Una dintre armatele mele tre­bue să intre astăzi în Berlin. Sunt în marș spre Dresda, ca să atac o armată rusă și aus­triacă în trecere pe­ aci. Treburile îmi merg bine. Să­nătatea —­ excelentă. Te iubesc mult. Adio, draga mea. Cu tot gân­dul la sine. NAP. Görlitz, 2) August. Draga mea, Am câștigat o mare victorie la Dresda împotriva armatei a­­ustriace, ruse și prusace, co­mandată chiar de cei 3 suverani Pornesc călare în urmărirea lor. Cu sănătatea o duc bine. Bé­­renger, ofițerul meu de ordo­nanță a fost rănit, mortal, nu­­științeaza-i familia și soția. Adio, mio benef­iți trimit câ­teva trofee. NAP. (27 August, Dresda). Buna mea prietenă, Ai aflat din Buletine ultimele știri. Papa Francois a avut în­țelepciunea să nu apară. împă­ratul Alexandru și regele Pru­siei au venit împreună cu tru­pele lor. Au fost bătuți strașnic și s-au grăbit să­ se înapoeze. Cu sănătatea o duc foarte bine. Adio, mie bene. NAP. Aștept mâine o scrisoare de la tine, din Praga. (1813, 28 August, Dresda). Draga mea, se. Am avut câteva lupte frumoa­s-am bătut pe prințul Schwarzenberg și pe împăratul Alexandru. Trupele lui papa Francois nu au fost niciodată atât de slab pregătite; sunt hrănite prost și echipate mizerabil. Am luat 25.000 de prizonieri, 30 de stea­»a­wa­­iu*

Next