Adevěrul Literar şi Artistic, iulie 1935 (Anul 16, nr. 761-764)
1935-07-07 / nr. 761
Anul XIV — Seria II — Nr. 761 Duminică 7 Iulie 1935 O chestiune în fond generală Intr’un număr oarecare ■ din ziarul Curentul, d. Dragoș Vrânceanu îmi face deosebita onoare de a se ocupa de cele două volume recent apărute din acea Opera lui Mihai Eminescu. Nu mă pot simți firește decât măgulit când văd că un tânăr de talia d-lui Dragoș Vrânceanu, care e poet și, judecând după anume semne din versuri, un om care a fost în străinătate, în Italia, îmi închipui chiar la studii (avem clar unele afinități) mă laudă pentru erudiție și socotește că lucrările mele „se nasc clasice”. Aș putea spune că, lăsând la o parte judecata decentă cu care m’am fost obișnuit, m’a mirat repeziciunea cu care a apărut această recenziune, deoarece după socoteala mea o asemenea carte cere vreme pentru lectura propriu zisă și vreme pentru a urmări izvoarele ei de informație. Nu m’a mirat însă faptul că recensentul are și unele obiecțiuni și anume două: una, vorbind mai românește, că nu-1 interesează și a doua că această chestiune care nu-1 interesează e tratată cu prea mare erudiție. Iacă așa. Sunt obișnuit cu fel de fel de manevre, cu fel de fel de represalii pentru atitutdinea mea critică, cu tot soiul de violențe și absurdități când e vorba de cărțile mele. Și când a apărut Viața lui Mihai Eminescu un recenzent anonim de la Iași a scris expeditiv că nu interesează. Nu mai vorbesc de întronările și detronările la care sunt supus succesiv. Toate opiniile ostile au o notă comună și anume aceea că opera mea în genere este excepțională, pot să zic cum că clasică...dar fiecare lucru în parte nu face două parale. Chiar d. Lovinescu a binevoit, cu gingășia ce-l caracterizează față de generațiile mai tinere, să recunoască în mine „una din mințile cele mai ascuțite, și unul din tinerii cei mai talentați și mai culți ai generației”, vrându-mi mieros să ocup de s’ar putea un loc de frunte, deoarece dă d-sa a înțelege că cu toată inteligența, cultura și talentul nu fac două parale, ca unul care cu diplomă bună în buzunar nu poate ocupa postul pe care îl deține vreun analfabet, mai norocos. Toate aceste lucruri mă înveselesc nespus și cred că vor forma mai târziu o frumoasă colecțiune de mentalități contimporane. Articolul d-lui Dragoș Vrânceanu m’a uluit, fiindcă n’am putut vedea în el decât bună credință. Că d-sa a făcut versuri asupra cărora vor fi dat judecăți care să-l nemulțumească, acestea nu sunt lucruri care să fie valabile aici, fiindcă se vede cât de colo învingerea de sine, pe care o cred totdeauna posibilă când n’avem de - a face cu oameni mărginiți și apoi d-sa e de o mentalitate pe care o afla comună la atâți tineri. D. Dragoș Vrânceanu are în fața sa o operă de istorie literară și anume de documentație (aproape toată inedită), care studiază cultura lui Eminescu cu dovezi înfinabile și face pentru întâia oară tabloul întregii opere eminesciene, reconstituind fiecare proect în parte, publicând ceea ce se poate publica, stabilind izvoare și legături de filiațiune, urmărind informația istorică a fiecăruia când e cazul, iar d-sa declară simplu că metoda asta e ciudată, că e nouă și rupe cu tradiția (!) că nu se ține seamă de ce s’a făcut pînă acum (!) , că întrucât privește cultura nu-l interesează de G. Călinescu dacă Eminescu știa sau nu grecește, iar cât privește descrierea operei nu se obișnuește și ca atare nu-și dă seama unde vreau să ajung cu atâta erudiție- Vai de mine și de mine ! In ce veac ne aflăm și în ce punct de pe glob ? Desigur ca chestiunea aceasta a fost scrisă numai pentru cei care se interesează de asemenea lucruri, dar e întrebarea cum e cu putință ca pe d. Vrânceanu să nu-l intereseze ca pe un cetățean și poet român ce se află, închinător la Eminescu în sus și Eminescu în jos ? Ce școală, ce universitate l-a învățat pe d-sa a crede că descrierea operei este o acțiune nemetodică și fără sens ? Deschidă d-sa nu mai departe monografiile d-lui Lovinescu despre Negruzzi, Asachi și Alexandrescu și va vedea că în cea mai mare parte sunt descrieri ale operei sus pomeniților scriitori. Și încă în cazul cu Eminescu descriere e un fel de a vorbi. Firesc ar fi să zicem ediție și reconstituire, deoarece despuind toate manuscrisele se reîntocmește tabloul inspirației lui Eminescu. D. Vrânceanu are dinainte peste zece piese de teatru, reproduse în părțile reconstituibile, refăcute în planul lor, de care habar n’avea dar... nu-1 interesează și nu scoate o notă; sumedenie de nuvele și proiecte lungi de poeme, toate inedite, înlăuntrul cărora opera de până acum a poetului apare ca un început de schelă și... nu-1 interesează. E prea multă erudiție și vrea să vadă spiritul lui Eminescu, de care nu e vorba aci adică vrea un soiu de esseu vag, cu teorii ca să discute și să ne facă praf. Pentru întâia dată, cineva pune cu emoție și într’’o formă impersonală la îndemâna tânărului român din anul 1935 opera lui Eminescu, Eminescu „cel mai mare poet român” cum țipă toată lumea, opera întreagă, mă’nțelegi, mărunțit descurcată, cum nu mai făcuse nimeni până acum și d- Dragoș Vrânceanu se plictisește de atâta erudiție și găsește că e... insolit, neștiințific. Dacă e vorba să spunem lucrurile pe șleaua. Vrânceanu n’avea altă cădere decât să rezume cartea și să lase altora chestiunea autenticității materialului în discuțiune. D-sa pr’evede polemici, controverse. Ce polemici și ce controver’se? Aci nimic nu e discutabil, sau în tot cazul nu cum crede d-sa. Iată de pildă textul proectului comediei Văduva din Ephes. Iată și izvoarele. Asta e tot. Ce discuție poate fi aci și ce concluzie neatinsă ? Concluzia cărții stă în conținutul ei. Dacă d- Vrânceanu ar avea oarecare informații de istorie literară sau dacă ar obișnui să meargă la Academie, ar confrunta textele, ar cerceta să vadă dacă le-am interpretat bine din punctul de vedere al intenției lor, dacă modelele literare presupuse sunt plauzibile sau dacă mai se pot propune și altele. Aceasta este singura discuțiune pe care o asemenea carte o așteaptă. Chestiunea aceasta care pare personală e în fond generală. Apar serii de tineri din ce în ce mai înstrăinați de operele de erudiție și cultură. Pamfletul, esseul care bate câmpii și romanul, iată uneltele zilei. Atât de mare este nepregătirea încât un tânăr, de altfel studios și cu aptitudini erudite, a descoperit opere inedite ale lui Eminescu... publicate în ediția știută a d-lui Cuza, pe care mai înainte vreme o avea fiece licean mai răsărit. Un alt scriitor, foarte citit ,nici vorbă, mărturisește aceeașinaptitudine la munca științific Codlacere tu pig. Ifrgj * întrebăm ce s’a făcut până acum é Literar FONDATOR : AL. V. BELDIMAN 1888-1897 j ( CONST. MILLE 1897-1920 ) FONDAT IN 1899 EH și Artistic DIN VIAȚĂ... ȘI DIN CĂRȚI Barbu Delavrancea Revistele de la revista „Ramuri” (No. 1-3), d. C. Gongopol evocă figura lui Delavrancea — ca orator politic. • Plin de fapte, care ii ar trebui uitate, bogat in observații juste — de-o rară finețe — articolul d-lui Gongopol, •vibrând de înaltă emoție, trebue citit. Reproducem portretul fizic: „Cap de leu cu o coarnă vâlvoiu; frunte lată și deschisă ca un orizont larg, când de o seninătate pură, când noroasă și brăzdată de fulgere; figură prelungă și smeadă cu umerii obrajilor proeminenți; trăsături neregulate, car puternice; ochi de-o infinită bunătate cu variații de culoare ca marca sub razele soarelui... Afară de fruntea, magnifică, poate nimic frumos în parte, dar nu tot de-o armonie impresionantă... Aici cu aspecte de barbar hirsut , aici cu înfățișare de trubadur rătăcitor”. De la talentul și dela cunoștințele d-lui Gongopol așteptăm o întreagă galerie de figuri politice. Folclor In revista „Școala Mehedințului” găsim câteva cântece poporane. Spicuim din ele pe cele mai originale: Codrule, frunză rotundă, Ia mai fă-mi puțină umbră. Să stau cu mândra ’ntr’o dungă Și să-i cuprind mijlocelul Cum cuprinde lupu’ mielul. Măi bădiță, te-aș lăsa, Dar ți-e mândra tinerea Și faci păcate cu ea Și te blastămă frunza..Foae verde și-o alună, Sună, sună și răsună- Sună pietricica ’n gârlă. Mândra plânge și suspină. Suspină cu gura ’nchisă, C? seandelă anăfiâă, provincie In revista „Vlăstar“ din Roșiorii-de-Vede, vedem bine fixat în estul revistei de provincie: „Este revista care știe să vadă amănuntul interesant nu în funcție de țara întreagă sau de capitală, ci de apropierea imediată a localității unde apare cu tot ce are mai caracteristic. In toate localitățile sunt biserici interesante, sunt urme preistorice, sunt case interesante prin vechime și felul construcției, costume care diferă de multe ori, in aglomerațiile mari țărănești, de la mahala la mahala, cu o cauză extrem de interesantă, sunt genealogii de cercetat, monezi vechi găsite, produse artistice țărănești, diferite de la sat la sat, sau de la meșter la meșter, sunt mai cu seamă bogate producții artistice orale, strigături la horă, lăsata secului, colinde, obiceiuri, jocuri, etc., etc. ca și viața economică diferită și interesantă prin cauze și efect”. Iar drept exemplu, autorul citează „o particularitate dintr’un oraș de provincie — ai cărui negustori își strigă clienții țărani, când aceștia trec pe stradă, cu numele satului: „Măi, Perețene... măi Ploscene... măi Scrioștene!” Satele sunt vecine, aproape se țin de mână, dar negustorul știe să-i deosebească după culoarea găetanelor dela ghebă, după felul brâului, a nojițelor, etc.”. Lucruri mult mai potrivite pentru o revistă de provincie — vorba autorului — decât comentarea lui Spinoza. După Gh» din m Mamora naon Am primit la redacție un volum de „Epigrame”, semnat M. Ar. Dan. Am cetit prima epigramă, lat-o: Mie însumi la orice om, de-i mic sau mare, Tu numai bine-i faci, cât poți... In parte-i plângi pe fiecare Și’n epigrame râzi de toți. Această strofă mi-a adus aminte de micul volum „Versuri și proză” de Gh. din Moldova. Am răsfoit cartea căutând poezia care servise de model d-lui M. Ar. Dan. Am găsit-o. O reproducem aici. Sfat Nu-ți pară rău de nici un bine, Te miște orișice suspin, Din câți trăesc pe lumea asta, Nâi-ț țig nimenea străin, Și chiar de nu-i iubești pe oameni, Tot fă-le bine, oxăcât poți. Și lăzi — de vrei — de fiecare, Dar plânge-i la un loc pe toți. Asemănarea clădită. Vorba ceva, fără comentar... Dl. At. Al. Dan numai a inversat lucrurile — ca să nu fie prins... Dar dacă nu-i interesant epigramistul și nici trucul lui, — ne urmăresc însă versurile lui Gh. din Moldova, care a pus aceeași idee și’n altă poezie. Se intitulează „Rămâne-va”. O reproducem mai jos: Rămâne-va după mine Un ulcior întreg de oase, Și ’ntre mii de versuri răle, Câteva stihuri frumoase. Dar vor fi uitate toate Câte sunt și câte am fost: C’am iubit fără nădejde, C’am trăit fără de rost, C’am umblat de-apururi singur Ca și vulturul în zbor, Că mi-am râs de fiecare Ș’am plâns jalea tuturor. Rămâne-va după mine Un ulcior întreg de oase, Și ’ntre mii de versuri răle, Câteva stihuri frumoase. In felul acesta — îndemnându-ne să reproducem stihurile frumoase de mai sus — d. M. Ar. Dan a făcut un serviciu literaturii. Scrisori de sinucisi _______________________________ In revista „Lotus” descoperim câteva „Scrisori de sinuciși”, semnate I. Minius. Păcat că sinuciderea s’a petrecut după și nu înainte de a se fi compus scrisorile... M. SEVASTOL BARBU DELAVRANGEA GH. DIN MOLDOVA 5 Lei Exemplarul în țara 10 Lei Exemplarul în străinătate Napoleon I către mmmmmmmmmmmmmmmmtammmmmmmmmmmBmmmmmmmmmmwm iiwwMBiwwiHBEa Maria Luiza Draga mea, Am primit scrisoarea ta din 8 August, de la Namur. Eu o duc foarte bine cu sănătatea. Cred că nu te-a obosit călătoria și că pe micul rege l-ai găsit băiat mare, scrie-mi dacă te-a recunoscut. Sărută-l de trei ori pentru mine. De ori, a început să fie vreme frumoasă. Serbarea de cri s’a desfășurat foarte bine și a fost un prilej de bucurie deosebită pentru armată și popor. Adio, mie bene. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 11 August. Dragă prietenă, Sper că vei porni în ziua de 17 spre Cherbourg). Nu tem obosi, și mergi încet. Știi cât îmi ești de dragă și cât de mult țin să-ți păstrezi sănătatea. Scrie-mi mai amănunțit. Eu sunt bine. Vremea e foarte frumoasă. Căldura a scăzut. Adio, mie bine. Două sărutări băiatului. Al tău NAP. Eu sunt sănătos. Doresc să-ți păstrezi curajul și sănătatea. Adio, mio dolce amore. Cu tot gândul al tău, Dresda, 17 August. Buna mea Luiza, NAP. j Iți scriu din Rosenb(ach). Astă-seară voi fi la Görlitz. Sper că te simți bine și că-ți place Cherbourgul. Nu te întrista prea mult de purtarea tatălui tău. A fost indus în eroare, așa cum i s’a mai întâmplat și în alte rânduri. Nu te îndoi nici o clipă de dragostea ce-ți port. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 12. August. Draga mea, Bănuesc că ești în drum spre Cherbourg. Sper că vei fi mulțumită de Normanzi și de Cherbourg, unde ți se va oferi un foarte frumos spectacol, pentru care te invidiez. Scrie-mi în amănunt. Eu o duc foarte bine cu sănătatea și te rog să nu te îndoești de simțimintele mele. Credinciosul tău soț. NAP. Dresda, 1) August. Buna mea prietenă. Am primit scrisoarea ’ta din... Am citit pretenția tatălui tău. El a vrut războiul, din ambiție și dintr’o lăcomie nesățioasă. Evenimentele vor hotărî. Eu o duc foarte bine cu sănătatea. Ingrijește-te și sărută de două ori pe micul rege. Adio, mie bene. Cu tot gândul la tine. NAP. Dresda, 15 August. Buna mea prietenă. Am primit scrisoarea în care-mi spui că ai plecat în ziua de 19 spre Cherbourg; rândurile acestea nu te vor mai găsi prin urmare la Paris. Iți mulțumesc pentru darul ce vrei să-mi faci. Nu ghicesc deloc ce-ar putea fi. Ia cu tine în călătorie pe cine dorești. Nu-i nici un neajuns dacă treci prin Rennes. E capitala Bretaniei, cea mai mare provincie a Franței. Dacă treci pe-acolo ar fi bine să te oprești cel puțin 3 zile în acest oraș. In acelaș ținut e și Brest. . Marinarii noștri cei mai buni sunt bretoni. Eu sunt la Bautzen. Cu sănătatea o duc foarte bine. Te rog să te îngrijești. Cu tot gândul la tine. Credinciosul tău soț. NAP. Dresda, 16 August. Draga mea. Plec astă seară spre Görlitz. Războiul a fost declarat. Tatăl tău, amăgit de Metternich, s-a aliat cu inamicii mei. Împăratul Alexandru a sosit în ziua de 15 la Praga. Rușii au intrat în Bo- I Reichenb(ach), 18 August. Buna mea Luiza, Eri am pătruns în Boemia. Am gonit din munți și din Gabel pe generalul Noperg. Rușii și Prusacii au intrat în Boemia. Pornesc spre Löwenberg. Acțiunea mea are sorți de izbândă. Cu sănătatea o duc foarte bine. Adio, draga mea. Astăzi pleci la Cherbourg. Cu tot gândul la tine. NAP. Zevittan, 20 August. Buna mea, prietenă. Ostilitățile au început. Am învins una dintre armatele dușmane în câteva lupte, silind-o să se retragă. Am intrat în Boemia și m’am apropiat până la 12 leghe de Praga. Una dintre armatele mele trebue să intre astăzi în Berlin. Sunt în marș spre Dresda, ca să atac o armată rusă și austriacă în trecere pe aci. Treburile îmi merg bine. Sănătatea — excelentă. Te iubesc mult. Adio, draga mea. Cu tot gândul la sine. NAP. Görlitz, 2) August. Draga mea, Am câștigat o mare victorie la Dresda împotriva armatei austriace, ruse și prusace, comandată chiar de cei 3 suverani Pornesc călare în urmărirea lor. Cu sănătatea o duc bine. Bérenger, ofițerul meu de ordonanță a fost rănit, mortal, nuștiințeaza-i familia și soția. Adio, mio benefiți trimit câteva trofee. NAP. (27 August, Dresda). Buna mea prietenă, Ai aflat din Buletine ultimele știri. Papa Francois a avut înțelepciunea să nu apară. împăratul Alexandru și regele Prusiei au venit împreună cu trupele lor. Au fost bătuți strașnic și s-au grăbit să se înapoeze. Cu sănătatea o duc foarte bine. Adio, mie bene. NAP. Aștept mâine o scrisoare de la tine, din Praga. (1813, 28 August, Dresda). Draga mea, se. Am avut câteva lupte frumoas-am bătut pe prințul Schwarzenberg și pe împăratul Alexandru. Trupele lui papa Francois nu au fost niciodată atât de slab pregătite; sunt hrănite prost și echipate mizerabil. Am luat 25.000 de prizonieri, 30 de stea»awaiu*