Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1936 (Anul 17, nr. 822-825)
1936-09-06 / nr. 822
VAG. 2 « ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC Știința învinge moartea? DUMINICĂ 6 SEP. 1936 | O metodă senzațională pentru întinerirea mușchilor, inimii și creerului O noua tinerețe? Cele mai îndrăznețe speranțe ne sânt îngăduite în această privință, dacă ar fi să credem în afirmările savanților. Organismul omenesc, această minunată mașină, este construită în așa fel, ca să poată trăi un timp considerabili mult mai mult ca un veac. Doctorul Voronoff afirmă că numai în Franța mor în fiecare an peste 150 de centenari. Nu de mult, ziarele anunțau căsătoria lui Ibrahim Goyan, un măcelar din Iugoslavia, cu o femeie de 30 de ani. Or, Ibrahim Goian este în vâstră de 108 ani și ,se bucură de o sănătate și o inteligență desăvârșite. La 96 de ani un acrobat englez, Henry Johnston, executa pe scenă exerciții din cele mai primejdioase La 102 ani, doctorul Bouy își practica încă profesiunea la Havre, la 93 de ani. Papa Leon al 3-lea era în plină activitate , la 130 de ani — anecdota a rămas celebră — grenadirul Del Beuch, veteran în vârstă, dar totuși viguros, s’a prezentat la recrutare pentru a fi reangajat. Iată deci un fapt capital: o longevitate considerabilă nu ne este interzisă. Vârsta de 125 de ani a fost indicată de divers savanți, între alții și Mecinikoi ca reprezentând termenul normal, mijlociu, al vieții noastre Aceasta însă cu o condiție indispensabilă: să ne sfârșim zilele printr’o moarte naturală. Din nefericire, un asemeneasfârșit pașnic este extrem de rar. Organele noastre ne părăsesc înainte de vreme și ucid toată drama. La unul se sclerozează, la altul arterei, inima slăbește, organismul întreg se intoxică de o maladie microbiană, său intervine vreo perturbare, un ulcer, un cancer, care întrerupe întreaga mașină încă în plin randament. Ajungem astfel la miezul problemei, la noțiuriea medicală de senilitate sau — cu un cuvânt mai brutal — decrepitudine. La ce bun să trăim până la 100 sau 125 de ani, dacă dela 40 de ani părul ni se rărește și încărunțește, iar pielea, dinții, tâmplele și ochii manifestă un declin inexorabil? La ce bun să mai trăim dacă e vorba să murim pe’ndelete? Ei bine, și de astădată știința — firește, e vorba de știința cea mai serioasă, aceea din laborator — se arată plină de încurajări și făgăduințe. O serie de „teorii asupra bătrâneții”, foarte studiate, de care rămân legate numele lui Metclnikov, Brown - Sequart, Metalnikoff, Carrel, etc. ne lămuresc astăzi mecanismul acestui declin progresiv. Tot din aceste teorii aflăm că nimic nu este inevitabil în această lentă și dezolantă prefacere, ci, dimpotrivă, prin dezintoxicări, transfuziuni, grefe, putem păstra temporar corpului ce îmbătrânește o din însușirile tinereții,mare parte Fricțiuni cu ser de cai. Se cunosc desigur diversele aplicațiuni ale chirurgiei estetice și rezultatele minunate, pe care le putem obține din folosirea acesor procedee. Se cuvine să facem o mențiune specială despre o ciudată metodă de întinerire locală datorită medicului francez Risler, metodă care ne va familiariza cu un element esențial în lupta contra bătrâneții: sângele Doctorul Risler folosește sânge de cai tineri și sănătoși, hrăniți cu morcovi, sânge, pe care-l extrage printr’o punție din vâna jugulară, fără a ucide însă animalul. Lăsat în repaus, la adăpostul aerului și al microbilor, acest sânge se desparte într’un cheag și un ser de o culoare galben aurie, care după ce este puternic centrifugat, este ținut în sticle ermetic închise Pentru a folosi serul astfel preparat, se’ntinde pielea pacientului, netezind zbârciturile, și strivind cu degetele câteva picaturi de lichid, pe care un ajutor i le varsă din sticlă. Pielea se impregnează cu această substanță vie și regeneratoare, care pătrunde până în dermă. Pielea ceia, cel puțin în mod provizoriu, suplețea și frăgezimea caracteristică tinereții. Iată un secret de frumusețe fundamental deosebit de pudre și farduri, pe care însă îl cunoșteau până și bunicile noastre ! Aceste femei eroice nu șovăiau să-și lege pe obraz, timp de mai multe nopți, mușchiuri în sânge și biftecuri crude. Viața și tinerețea veciniei ia... Grande Să trecem acum la pasionantele experiențe ale lui Metalnikoff și Cărei care au reușit să pună în evidență: nemurirea materiei vii, descoperire fabuloasă, ce a deschis noui orizonturi problemei tinereței eterne. Se știe că trupul nostru, ca ș al oricărei ființe viețuitoare făr excepție, este alcătuit din celule adică mici saci membranoși un pluți cu o substanță gelatinoasă — protoplasma — care cuprind : un sâmbure sau „nucleu”, unele celule, de pildă cele din măduva unui bou sunt relativ mari, având un diametru de 1/7 mm, și pot fi observate cu ochiul liber. Cele mai multe însă nu depășesc o sutime de mm. Trebue să notăm însă faptul esențial că celulele trăesc pentru ele înși le viață individuală. La un ghilotina, de pildă, celulele continuă să mai trăiască câteva ore, după moartea lui, până când lipsa de „aprovizionare” în circulația sângelui le face să piară, una câte una. Nu suntem în realitate decât o vastă colonie de celule, asociate pentru trai și specialitate, unele formând sistemul nervos, altele fibrele mușchilor, altele globulele sângelui, etc. E lesne de priceput că omul nu valorează în definitiv decât atât cât prețuesc celulele care îl formează. Dacă celulele au îmbătrânit și nu mai săvârșesc schimburile chimice, care constitue respirația și alimentația lor individuală, omul se simte și el îmbătrânit, iar toate leacurile farmaceutice nu-i vor putea da decât cel mult un impuls trecător. Din fericire, natura ne oferă cu generozitate mijlocul de a studia celulele separate, trăind în mediuri lichide. Aceste ființe unicelulare se numesc: amibe, microbi, infuzori, rotiferi și le putem observa în chip deslușit la microscop. Sânt unele foarte complicate ca infuzorii, care se mișcă în apă cu ajutorul unor oil vibratili. Ele vânează animale foarte mici, le mănâncă, le digerează și par înzestrate cu o inteligență rudimentară, cel puțin un soio de memorie, lucru destul de surprinzător pentru niște făpturi care n’au nici urmă de creer. Minunea este însă că aceste mici animale nu mor. Să ne înțelegem: suntem liberi să le onorîm, vărsând în apă un acid,au prin căldură. Ceea ce nu vom vedea însă decât în mod cultul excepțional este o infuzorie ;are să moară de moarte naturală, de bătrânețe. Când o infuzorie începe să îmbătrânească — adică după câteva ceasuri — se ae în două, dând naștere la două infuzorii distincte, care-și urmează fiecare destinul ei, întinerirea poate fi obținută și prin fenomenul invers. Două ființe în vârstă, asociându-se și uzionând, se contopesc într-una lingură, absolut tânără. Astfel aceste animale microscopice nu cunosc moartea și nu lasă niciodată cadavre. Moartea — a spus un cercetător german — nu este inerentă vieții, ea nu este sfârșitul necesar și inevitabil al vieții. Moartea a apărut la ființele superioare, formate dintr-un mare număr de celule, ca o noutate utilă speciei. Rău înspăimântător pentru individ, moartea apare pentru specie ca un bine, întrucât, grație acestui eveniment, specia poate să se reînoiască necontenit și să se regenereze prin indivizi mai tineri și mai robuști, care primenesc organismele vechi și uzate. Dar, această prețioasă întinerire, această nemurire, pe care natura o acordă cu atâta mărinimie celulelor izolate, n’am putea-o obține și noi pentru milion noi o de • do alcătuesc corpul nostru? N’am putea oare, asemenea păsării Phenix, să renaștem vecinie din noi înșine? Cerrel a putut sa „cultive" o carne nemuritoare A desprinde dintr’un organ de la un animal foarte tânăr o porțiune de carne vie, a așeza acest fragment pe o gelatină nutritivă într’o etuvă la o temperatură de 38 de grade C., obținând astfel o desvoltare și o recoltă de materie vie. iată operația extraordinară pe care savanții au reușit s-o facă de câțiva ani. Iată în Ce Constă așa numita „cultură a țesuturilor”: Aceste culturi vii — insistăm sânt foarte probabil nemuritoare. Fragmente din inima unui pui de găină, care ar fi murit odată cu animalul după câțiva ani, au trăit totuși peste 20 de ani in vitro, adică într’un borcan de sticlă. Savantul american, laureat al premiului Nobel, doctorul Carrel posedă actuamente în laboratorul său, o asemenea cultură de țesuturi, care trăește dela 1912. Trei precauțiuni esențiale trebuesc însă neapărat respectate: masa vie trebue ținută la adăpostul microbilor, care ar infecta-o repede. Ea trebue deasemenea spălată cu grijă, la fiecare două zile, pentru a înlătura otrăvurile secretate de însăși celulele. In sfârșit, această massă trebue tăiată în două, pentru a reînoi suprafețele libere. In corpul nostru, prima funcțiune revine globulelor albe din sânge, care devorează toți microbii ce au pătruns accidental în organism. A doua funcțiune însă se realizează în condiții defectuoase la bătrâni. Și aici, ajungem la un prim element al senilității, pe care doctorul Carrel a știut să-l pună în evidență. E vorba de așa numita „toxicitate a sângelui bătrân”. Carrel ia un fragment de embrion al unui pui de găină, obținut prin deschiderea unui ou în a opta zi de clocire și îl introduce într’o gelatină la o etuvă. In aceste condițiuni se poate obține o desvoltare regulat Wanddington, în Anglia, a putut face chiar să crească —asemenea unei flori animale — un picior de pui. Carrel însă tulbură experiența, vărsând asupra fragmentului de embrion sânge de pui, din care s’au scos în prealabil globulele. Dacă puiul e tânăr, nou născut, nu se produce nimic și desvoltarea cărnii fie pui nu e cu nimic stânjenită. Dacă dimpotrivă, puiul e mai mare sau mai în vârstă, desvoltarea e considerabil încetinită și chiar oprită în mod practic. Astfel, sângele animalelor în vârstă constitue o adevărată otravă pentru celulele vii. De aci ideia, stranie în aparență, dar logică în fond, de a le schimba sângele. Această operație tragică, doctorul Carrel a făcut-o, ca titlu de experiență, asupra unui câine, pe jumătate paralizat de bătrânețe și aproape orb. S’a extras animalului sânge, din care prin filtrare s’au separat globulele. Lichidul rămas a fost apoi înlocuit prin apă sărată și injectat în organismul cânelui. Rezultatul a fost pur și simplu miraculos. Animalul părea imediat întinerit, începu să sburde, să alerge, să mănânce cu poftă, iar instinctul sexual, amorțit până atunci, se trezi într’însul cu frenezie. Acest câne memorabil a trăit încă trei luni, tânăr mereu, și mult accidental din pricina unei pneumonii, întineriri prin sânge vegeta! Se naște atunci întrebarea? Stăpânim oare adevărata metodă de întinerire? Vom putea ajunge, asemenea Papei Inocențiu al VIII-lea la o nouă tinereță, după ce ne-am injectat în corp sânge de oameni tineri?Sau — mai științific — un ser special adaptat pentru a distruge otrăvurile secretate de organismul nostru îmbătrânit? Doctorul Carrel răspunde absolut afirmativ la această întrebare. Și deaceea deplânge că „moda” grefelor de glande ne-a făcut se neglijăm cu desăvârșire acest puternic mijloc de întinerire. Transfuziunea sângelui în cantități enorme dintr’un corp omenesc într’altul, nu mai apare astăzi ca ceva înspăimântător. Savantul Judin din Rusia n’a șovăit să infuzeze în organismul unui rănit, sânge de cadavru. Astăzi, grație descoperirii acestui învățat rus, putem conserva sânge omenesc, în ghețare, pentru cazuri de transfuziuni urgente. Studiul amănunțit al „grupurilor sanguine” a permis, pe de altă parte, să înlăturăm cu desăvârșire accidentele datorite amestecurilor de sânge străine. O mică minune electrică — „inima artificială” a doctorului Becart — garantează o pompare regulată, fără strivirea globulelor. Doctorul Jaworski a recurs la injecții in volume mici, de sânge tânăr, luat de la anumite persoane sănătoase și centrifugat. După cum vedem, procedeul nu urmărește o înlocuire totală a sângelui, ci numai injecții întineritoare, care trebuesc reînoite din timp în timp. Un medic american experimentează actualmente în Statele Unite o noutate paradoxală, pe care a numit-o „sânge vegetal”. Indigenii din Nordul Indochinei folosesc de multă vreme, în locul sângelui, o soluție de buruieni uscate și măcinate pentru infuziunile practicate la răniții, care au suferit hemoragii grave. Acest procedeu, modernizat și aplicat conform metodelor de asepsie, a dat rezultate senzaționale, în cazul animalelor, cărora le-a sporit considerabil vitalitatea, frumusețea și fecunditatea. Rezultă deci că, alături de sângele natural omenesc, „sângele vegetal” este destinat să joace un rol însemnat în cucerirea tinereței eterne. Nu trebue să uităm că există și un prețios sânge „mineral”, care a salvat multe vieți omenești, deși este alcătuit numai din apă sărată. Injecții cu „ser fiziologic” — adică apă sărată în proporția de 9 părți la 1000 și lipsită de microbi sunt practicate în mod curent ori decâte ori avem a face cu o pierdere de sânge mai însemnată. Aceste injecții fac să dispară și finele tulburări de care suferă femeile însărcinate. De asemenea, femei, care nu au avut decât copii firavi, ajung pe calea aceasta să dea naștere la copii cu o greutate mai mare chiar decât cea normală. O asemenea înviorare a organismului reprezintă un avantaj remarcabil, care merită să fie folosit în lupta împotriva bătrâneții. Un element esențial este faptul că sângele nostru, celulele noastre, nu sunt libere, ci supuse unei „puteri centrale”, autoritare, care e sistemul nervos, sau, mai degrabă sistemele nervoase. Această putere centrală ne permite să acționăm cu o energie extremă asupra întregului organism. Creerul, măduva spinării, nervii sensitivi și motori formează sistemul nervos „voluntar”, care ne permite să vorbim, să mergem și să acționăm în toate împrejurările vieții, înaintea coloanei vertebrale, adânc ascunse în interiorul corpului, există însă două lanțuri de ganglioni nervoși, care formează sistemul „simpatic”. Rolul acestui sistem este controlul mișcărilor și al funcțiunilor diferitelor organe interne: stomac, intestine, rinichi, fără intervenția voinței noastre. O senzațională experiență a doctorului Carrel a arătat dealtfel că întreaga massă a organelor poate trăi în afara animalului, ca o ființă aparte. Carrel ia o pisică sau un câne viu, spintecă animalul de sus în jos și îi scoate deodată, plămânii, inima, stomacul, ficatul, pancreasul, intestinul, rinichii și bășica, fără ca inima să înceteze totul de a bate și sângele să circule regulat. Dacă această „ființă viscerală” este introdusă într-un lichid cald și trimitem oxigen în plămâni, ea continuă să respire, să digereze și să trăiască. O asemenea viață inconștientă, vegetativă, devine posibilă prin nervii independenți și ganglionii nervoși risipiți, adevărați creeri în miniatură, care asigură o largă independență fiecărui organ. E ușor de înțeles ce complicație introduce în viața noastră internă această multiplicitate de comenzi, mai ales atunci când întregul organism luptă cu bătrânețea, boala și moartea. Medicii ruși Podkopaieff și Metalnikoff au dovedit că putem influența sistemele nervoase involuntare, prin procedee indirecte, adevărate trucuri care determină acțiuni profunde. Astfel, un cânt, căruia i s-a administrat de mai multe ori un vomitiv, în clipa în care auzea cântând un instrument muzical, ajunge în cele din urmă să contracteze obiceiul de a vomita, numai auzind sunetul acelui instrument. Metalnikoff a putut realiza chiar acțiuni, mai misterioase, ca de pildă schimbarea compoziției sângelui unui iepure, atunci când i se cântă din trompetă. Mai mult încă! Acționând direct asupra unor nervi s’a putut determina apariția simptomelor celor mai diferite boli, chiar boli microbiene. S’a obținut astfel febră tifoidă artificială, fără urmă de microbi. Metalnikoff a experimentat sistemul asupra unor omizi, pe care le tăia literalmente în două, printr’o ligatură și a constatat că „imunizarea” unei jumătăți a omidei se transmite celeilalte jumătați, prin fibra nervoasă care le leagă Aceste experiențe prezintă o mare importanță în lupta contra bătrâneții și morții. Ele ne pun la îndemână mijlocul de a exercita o influență asupra celulelor ce îmbătrânesc, chiar asupra globulelor albe din sânge, care joacă rolul de „scleroză” a țesuturilor. Celebrul Coué, care în fiecare zi când se deștepta, obicinuia să spună: „Mă simt bine, din ce în ce mai bine!” era pe calea cea bună care te face centenar. Lui i se poate aplica vorba clasică: „S’a lăsat să moară din... distracție !”. Iată în ce constau metodele de întinerire, bazate pe folosirea externă și internă a sângelui, completate printr-o chibzuită cură nervoasă. In afară de anumite rezultate precise, aceste metode ne deschid perspectivele cele mai promițătoare. Readucerea la viață prin acțiunea unui influx electric. 33 H. VORONOFF Ä U* ii. tJ0L-iții Se încearcă „reînvierea” unui căina. In borcanul de sticlă inima unui taur pulsează sub acțiunea „sângelui artificial” în „camera vieții. Zincri și vitesminele Se cunoaște importanța covârșitoare a vitaminelor în alimentație. Dar, nu numai omul, ci și multe animale au o nevoe indispensabilă de aceste substanțe prețioase. Intr’adevăr, recentele experiențe, făcute asupra șoarecilor, au arătat că lpsa vitaminelor în alimente, provoacă la aceste animale aeleași boale ca și la om. S’a descoperit de asemenea că efectul binefăcător al vitaminelor se produce numai dar există și zinc în compoziția manei, administrată șoarecior. Aceste animale nu se despită în mod normal, atunci când consumă alimente cu vitamine, dar fără zinc. In acest caz, ele capătă o blană sburlită, insuficientă, slăbesc considerabil, manifestând adesea tulburări în simțul echilibrului, și chiar simptome de paralizie. Dimpotrivă, șoarecii hrăniți cu alimente cuprinzând zinc, trăesc mult, mai mult decât ceilalți. O cantitate de 0,2 miligrame de zinc în hrană este suficientă pentru a prelungi viața animalului, durata acestei prelungiri variind între două săptămâni și două luni. Rezultă din aceste experiențe că influența vitaminelor în organism nu este eficace că adausul de zinc. Sticla incasabile Problema sticlei incasabile a primit până acum diferite soluțiuni practice. Nici unul însă dintre procedeele folosite nu s-a dovedit impecabil întrucât cuprindea un neajuns oarecare. De curând, un chimist cehoslovac a reușit să realizeze sticla incasabilă desăvârșită, absolut transparentă și în plus elastică, și supla ca celuloidul. . Inventatorul susține că noul produs e destinat să înlocuiască nu numai sticla ci chiar și celuloidul, întrucât prezină avantajul de a nu fi inflamabil. Sub acțiunea căldurii se topește ca sticla obișnuită, dar fără să propage focul în caz de incendiu, cum se întâmplă cu celuloidul. .rozele Roesiîgn și viorile După cum se știe, viorile cântate multă vreme — așa zisele viori vechi — dobândesc o rezonanță deosebit de frumoasă, ceea ce face ca ele să fie foarte apreciate. Iată însă că o experiență întâmplătoare ne arată că putem obține acelaș efect de... îmbătrânire a viorii, fără să cântăm multă vreme pe acest instrument- E suficient pentru aceasta să expunem vioara acțiunii razelor Roentgen. O radiație de vreo zece minute echivalează cu o durată de 50 de ani, în care vioara ar fi folosita încontinuu. Explicația acestui efect ciudat urmează să fie abea găsită. Aspiratorul de praf contra țânțarilor In America s-a construit un dispozitiv pentru prinderea insectelor, după modelul aspiratorului de praf. Țânțarii, atrași de lumina unei lămpi de neon, sunt cărați în vârtejul curentului de aer al aspiratorului și introduși în interiorul aparatului. Aci insectele sunt reținute într-o sită metalică, care este golită în fiecare oră. Se pare că un asemenea aparat poate suprima țânțarii pe toată întinderea unui teren de jumătate kilometru pătrat. ING. I. S. ETON, școala aristocrației engleze. E mult mai ușor să intri în Serviciul Diplomatic, sau în Parlament, cu o diplomă de la Eton, decât să pătrunzi în această școală. Părintele viitorului elev trebue să înscrie numele băiețelului aproape imediat după naștere și în momentul de față, toate locurile sunt ocupate până î n 1945. Un foarte interesant articol publică „REALITATEA ILUSTRATĂ” care a apărut săptămâna aceasta. Realitatea Ilustrată cuprinde 2 părți: 24 pag. mari, tipărite la helio gravută și 24 psg. suplimentul „Da toate pentri? toți”, 48 pagini mari 19 lei.