Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1936 (Anul 17, nr. 822-825)

1936-09-06 / nr. 822

VAG. 2 « ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC Știința învinge moartea? DUMINICĂ 6 SEP. 1936 | O metodă senzațională pentru întinerirea mușchilor, inimii și creerului O noua tinerețe? Cele mai îndrăznețe speranțe ne sânt îngăduite în această privință, dacă ar fi să credem în afirmările savanților. Organis­mul omenesc, această minunată mașină, este construită în așa fel, ca să poată trăi un timp consi­derabili mult mai mult ca un veac. Doctorul Voronoff afirmă că numai în Franța mor în fiecare an peste 150 de centenari. Nu de mult, ziarele anunțau căsă­toria lui Ibrahim Goyan, un măcelar din Iugoslavia, cu o femeie de 30 de ani. Or, Ibrahim Goian este în vâstră de 108 ani și ,se bucură de o sănătate și o inteligență desăvârșite. La 96 de ani un acrobat englez, Henry Johnston, executa pe scenă exer­ciții din cele mai primej­dioase La 102 ani, doctorul Bouy își practica încă profesiunea la Ha­vre, la 93 de ani. Papa Leon a­l 3-lea era în plină activitate , la 130 de ani — anecdota a ră­mas celebră — grenadirul Del Beuch, veteran în vârstă, dar to­tuși viguros, s’a prezentat la re­crutare pentru a fi reangajat. Iată deci un fapt capital: o longevitate considerabilă nu ne este interzisă. Vârsta de 125 de ani a fost indicată de divers savanți, între alții și Mecinikoi ca reprezentând termenul nor­mal, mijlociu, al vieții noastre Aceasta însă cu o condiție in­dispensabilă: să ne sfârșim zile­le printr’o moarte naturală. Din nefericire, un asemenea­­sfârșit pașnic este extrem de rar. Organele noastre ne pără­sesc înainte de vreme și uci­d toată drama. La unul se sclerozează, la altul arterei, inima slăbește, organismul întreg se intoxică de o maladie microbi­­ană, său intervine vreo pertur­bare, un ulcer, un cancer, care întrerupe întreaga mașină încă în plin randament. Ajungem astfel la miezul pro­blemei, la noțiuriea medicală de senilitate sau — cu un­ cuvânt mai brutal — decrepitudine. La ce bun să trăim până la 100 sau 125 de ani, dacă dela 40 de ani părul ni se rărește și încărun­țește, iar pielea, dinții, tâmplele și ochii manifestă un declin ine­xorabil? La ce bun să mai trăim dacă e vorba să murim pe’nde­­lete? Ei bine, și de astădată știința — firește, e vorba de știința cea mai serioasă, aceea din labora­tor — se arată plină de încura­jări și făgăduințe. O serie de „teorii asupra bătrâneții”, foar­te­­ studiate, de care rămân le­gate numele lui Metclnikov, Brown - Sequart, Metalnikoff, Carrel, etc. ne lămuresc astăzi mecanismul acestui declin pro­gresiv. Tot din aceste teorii a­­flăm că nimic nu este inevitabil­­ în această lentă și dezolantă pre­facere, ci, dimpotrivă, prin de­zintoxicări, transfuziuni, grefe, putem păstra temporar corpului ce îmbătrânește o din însușirile tinereții,mare parte Fricțiuni cu ser de cai. Se cunosc desigur diversele a­­plicațiuni ale chirurgiei estetice și rezultatele minunate, pe care le putem obține din folosirea a­­ces­­or procedee. Se cuvine să facem o menți­une specială despre o ciudată metodă de întinerire locală datorită medicului francez Ris­ler, metodă care ne va familia­riza cu un element esențial în lupta contra bătrâneții: sângele Doctorul Risler folosește sân­ge de cai tineri și sănătoși, hră­niți cu morcovi, sânge, pe care-l extrage printr’o punție din vâna jugulară, fără a ucide însă ani­malul. Lăsat în repaus, la adă­postul aerului și al microbilor, acest sânge se desparte într’un cheag și un ser de o culoare gal­ben aurie, care după ce este pu­ternic centrifugat, este ținut în sticle ermetic închise Pentru a folosi serul astfel preparat, se’ntinde pielea paci­entului, netezind zbârciturile, și strivind cu degetele câteva pica­turi de lichid, pe care un ajutor i le varsă din sticlă. Pielea se impregnează cu această sub­stanță vie și regeneratoare, care pătrunde până în dermă. Pielea ceia, cel puțin în mod provizo­riu, suplețea și frăgezimea ca­racteristică tinereții. Iată un secret de frumusețe fundamental deosebit de pudre și farduri, pe care însă îl cunoș­teau până și bunicile noastre ! Aceste femei eroice nu șovăiau să-și lege pe obraz, timp de mai multe nopți, mușchiuri în sânge și biftecuri crude. Viața și tinerețea veciniei ia... Grande Să trecem acum la pasionan­tele experiențe ale lui Metalni­koff și Cărei care au reușit să pună în evidență: nemurire­a materiei vii, descoperire fabu­loasă, ce a deschis noui orizon­­turi problemei tinereței eterne. Se știe că trupul nostru, ca ș al oricărei ființe viețuitoare făr excepție, este alcătuit din celule adică mici saci membranoși un pluți cu o substanță gelatinoasă — protoplasma — care cuprind : un sâmbure sau „nucleu”, u­­nele celule, de pildă cele din măduva unui bou sunt relativ mari, având un diametru de 1/7 mm, și pot fi observate cu o­­chiul liber. Cele mai multe însă nu depășesc o sutime de mm. Trebue să notăm însă faptul esențial că celulele trăesc pentru ele înși­ le viață individuală. La un ghilotina, de pildă, ce­lulele continuă să mai trăiască câteva ore, după moartea lui, până când lipsa de „aprovizio­nare” în circulația sângelui le face să piară, una câte una. Nu suntem în realitate decât o vastă colonie de celule, asociate pen­­tru trai și specialitate, unele for­mând sistemul nervos, altele fi­brele mușchilor, altele globulele sângelui, etc. E lesne de priceput că omul nu valorează în definitiv decât atât cât prețuesc celulele care îl formează. Dacă celulele au îmbătrânit și nu mai săvârșesc schimburile chimice, care con­­stitue respirația și alimentația lor individuală, omul se simte și el îmbătrânit, iar toate leacurile farmaceutice nu-i vor putea da decât cel mult un impuls tre­cător. Din fericire, natura ne oferă cu generozitate mijlocul de a studia celulele separate, trăind în mediuri lichide. Aceste ființe unicelulare se numesc: amibe, microbi, infuzori, rotiferi și le putem observa în chip deslușit la microscop. Sânt unele foarte complicate ca infuzorii, care se mișcă în apă cu ajutorul unor oil vibratili. Ele vânează ani­male foarte mici, le mănâncă, le digerează și par înzestrate cu o inteligență rudimentară, cel puțin un soio de memorie, lucru destul de surprinzător pen­tru niște făpturi care n’au nici urmă de creer. Minunea este însă că aceste mici animale nu mor. Să ne în­­țelegem: suntem liberi să le o­­norîm, vărsând în apă un acid,­­au prin căldură. Ceea ce nu vom vedea însă decât în mod cu­ltul excepțional este o infuzorie ;are să moară de moarte natu­rală, de bătrânețe. Când o infu­­zorie începe să îmbătrânească — adică după câteva ceasuri — se ae în două, dând naștere la două infuzorii distincte, care-și urmează fiecare destinul ei, întinerirea poate fi obținută și prin fenomenul invers. Două fii­­nțe în vârstă, asociându-se și uzionând, se contopesc într-una lingură, absolut tânără. Astfel aceste animale microscopice nu cunosc moartea și nu lasă nici­odată cadavre. Moartea — a spus un cerce­tător german — nu este ineren­tă vieții, ea nu este sfârșitul ne­cesar și inevitabil al vieții. Moar­tea a apărut la ființele superi­oare, formate dintr-un mare nu­măr de celule, ca o noutate utilă speciei. Rău înspăimântător pen­tru individ, moartea apare pen­tru specie ca un bine, întrucât, grație acestui eveniment, specia poate să se reînoiască necontenit și să se regenereze prin indivizi mai tineri și mai robuști, care primenesc organismele vechi și uzate. Dar, această prețioasă întine­rire, această nemurire, pe care natura o acordă cu atâta mări­nimie celulelor izolate, n’am pu­tea-o obține și noi pentru mili­­on noi o de • do alcătuesc corpul nostru? N’am putea oare, asemenea păsării Phenix, să renaștem vecinie din noi înși­ne? Cerrel a putut sa „cultive" o carne nemuritoare A desprinde dintr’un organ de la un animal foarte tânăr o porțiune de carne vie, a așeza a­­cest fragment pe o gelatină nu­tritivă într’o etuvă la o tempe­ratură de 38 de grade C., obți­nând astfel o desvoltare și o re­coltă de materie vie. iată opera­ția extraordinară pe care savan­ții au reușit s-o facă de câțiva ani. Iată în Ce Constă așa numita „cultură a țesuturilor”: Aceste culturi vii — insistăm sânt foarte probabil nemuri­toare. Fragmente din inima unui pui de găină, care ar fi murit o­­dată cu animalul după câțiva ani, au trăit totuși peste 20 de ani in vitro, adică într’un bor­can de sticlă. Savantul american, laureat al premiului Nobel, doc­torul Carrel posedă actuamente în laboratorul său, o asemenea cultură de țesuturi, care trăește dela 1912. Trei precauțiuni esențiale tre­­buesc însă neapărat respectate: masa vie trebue ținută la adă­postul microbilor, care ar infec­ta-o repede. Ea trebue deaseme­nea spălată cu grijă, la fiecare două zile, pentru a înlătura otră­vurile secretate de însăși celu­lele. In sfârșit, această massă trebue tăiată în două, pentru a reînoi suprafețele libere. In corpul nostru, prima func­țiune revine globulelor albe din sânge, care devorează toți mi­crobii ce­ au pătruns accidental în organism. A doua funcțiune însă se realizează în condiții de­fectuoase la bătrâni. Și aici, a­­jungem la un prim element al senilității, pe care doctorul Car­rel a știut să-l pună în eviden­ță. E vorba de așa numita „to­xicitate a sângelui bătrân”. Carrel ia un fragment de em­brion al unui pui de găină, ob­ținut prin deschiderea unui ou în a opta zi de clocire și îl in­troduce într’o gelatină la o etu­vă. In aceste condițiuni se poate obține o desvoltare regulat Wanddington, în Anglia, a pu­tut face chiar să crească —ase­menea unei flori animale — un picior de pui. Carrel însă tulbu­ră experiența, vărsând asupra fragmentului de embrion sânge de pui, din care s’au scos în prealabil globulele. Dacă puiul e tânăr, nou născut, nu se pro­duce nimic și desvoltarea cărnii fie pui nu e cu nimic stânjenită. Dacă dimpotrivă, puiul e mai mare sau mai în vârstă, desvol­tarea e considerabil încetinită și chiar oprită în mod pra­ctic. Astfel, sângele animalelor în vârstă constitue o adevărată o­­travă pentru celulele vii. De aci ideia, stranie în aparență, dar logică în fond, de a le schimba sângele. Această operație tragică, doc­torul Carrel a făcut-o, ca titlu de experiență, asupra unui câine, pe jumătate paralizat de bătrâ­nețe și aproape orb. S’a extras animalului sânge, din care prin filtrare s’au separat globulele. Lichidul rămas a fost apoi în­locuit prin apă sărată și injec­tat în organismul cânelui. Re­zultatul a fost pur și simplu mi­raculos. Animalul părea imediat întinerit, începu să sburde, să alerge, să mănânce cu poftă, iar instinctul sexual, amorțit până atunci, se trezi într’însul cu frenezie. Acest câne memorabil a trăit încă trei luni, tânăr mereu, și mult accidental din pricina unei pneumonii, întineriri prin sânge vegeta! Se naște atunci întrebarea? Stăpânim oare adevărata meto­dă de întinerire? Vom putea a­­junge, asemenea Papei Inocen­­țiu al VIII-lea la o nouă tinere­­ță, după ce ne-am injectat în corp sânge de oameni tineri?Sau — mai științific — un ser spe­cial adaptat pentru a distruge o­­trăvurile secretate de organis­mul nostru îmbătrânit? Doctorul Carrel răspunde absolut afirma­tiv la această întrebare. Și de­­aceea deplânge că „moda” gre­felor de glande ne-a făcut se ne­glijăm cu desăvârșire acest pu­ternic mijloc de întinerire. Transfuziunea sângelui în can­tități enorme dintr’un corp ome­nesc într’altul, nu mai apare as­tăzi ca ceva înspăimântător. Sa­vantul Judin din Rusia n’a șo­văit să infuzeze în organismul unui rănit, sânge de cada­vru. Astăzi, grație descoperirii acestui învățat rus, putem con­serva sânge omenesc, în ghe­țare, pentru cazuri de transfu­ziuni urgente. Studiul amănunțit al „grupu­rilor sanguine” a permis, pe de altă parte, să înlăturăm cu de­săvârșire accidentele datorite a­­mestecurilor de sânge străine. O mică minune electrică — „inima artificială” a doctorului Becart — garantează o pompare regu­lată, fără strivirea globulelor. Doctorul Jaworski a recurs la injecții in volume mici, de sânge tânăr, luat de la anumite per­soane sănătoase și centrifugat. După cum vedem, procedeul nu­­ urmărește o înlocuire totală a sângelui, ci numai injecții în­tineritoare, care trebuesc reînoi­­te din timp în timp. Un medic american experi­mentează actualmente în Statele Unite o noutate paradoxală, pe care a numit-o „sânge vegetal”. Indigenii din Nordul Indochi­­nei folosesc de multă vreme, în locul sângelui, o soluție de bu­ruieni uscate și măcinate pentru infuziunile practicate la răniții, care au suferit hemoragii grave. Acest procedeu, modernizat și a­­plicat conform metodelor de a­­sepsie, a dat rezultate senzațio­nale, în cazul animalelor, căro­ra le-a sporit considerabil vitali­tatea, frumusețea și fecundita­tea. Rezultă deci că, alături de sângele natural omenesc, „sân­gele vegetal” este destinat să joace un rol însemnat în cuce­rirea tinereței eterne. Nu trebue să uităm că există și un prețios sânge „mineral”, care a salvat multe vieți ome­nești, deși este alcătuit numai din apă sărată. Injecții cu „ser fiziologic” — adică apă sărată în proporția de 9 părți la 1000 și lipsită de microbi sunt practicate în mod curent ori de­­câte ori avem a face cu o pier­dere­ de sânge mai însemnată. A­­ceste injecții fac să dispară și fi­nele tulburări de care suferă fe­meile însărcinate. De asemenea, femei, care nu au avut decât copii firavi, ajung pe calea aceasta să dea naștere la copii cu o greu­tate mai mare chiar decât cea normală. O asemenea înviorare a organismului reprezintă un a­vantaj remarcabil, care merită să fie folosit în lupta împotriva bătrâneții. Un element esențial este fap­tul că sângele nostru, celulele noastre, nu sunt libere, ci supuse unei „puteri centrale”, autorita­re, care e sistemul nervos, sau, mai degrabă sistemele nervoase. Această putere centrală ne per­mite să acționăm cu o energie extremă asupra întregului orga­nism. Creerul, măduva spinării, ner­vii sensitivi și mo­tori formează sistemul nervos „voluntar”, care ne permite să vorbim, să mer­gem și să acționăm în toate îm­­­prej­urările vieții, înaintea coloanei vertebrale, adânc ascunse în interiorul cor­pului, există însă două lanțuri de ganglioni nervoși, care for­mează sistemul „simpatic”. Ro­lul acestui sistem este controlul mișcărilor și al funcțiunilor di­feritelor organe interne: stomac, intestine, rinichi, fără interven­ția voinței noastre. O senzațională experiență a doctorului Carrel a arătat de­altfel că întreaga massă a orga­nelor poate trăi în afara anima­lului, ca o ființă aparte. Carrel ia o pisică sau un câne viu, spintecă animalul de sus în jos și îi scoate deodată, plămânii, inima, stomacul, ficatul, pancrea­sul, intestinul, rinichii și bășica, fără ca inima să înceteze totul de a bate și sângele să circule regulat. Dacă această „ființă viscerală” este introdusă într-un lichid cald și trimitem oxigen în plămâni, ea continuă să res­pire, să digereze și să trăiască. O asemenea viață inconștien­tă, vegetativă, devine­­ posibilă prin nervii independenți și gan­glionii nervoși risipiți, adevărați creeri în miniatură, care asigu­ră o largă independență fiecărui organ. E ușor de înțeles ce complica­ție introduce în viața noastră internă această multiplicitate de comenzi, mai ales atunci când întregul organism luptă cu bă­trânețea, boala și moartea. Medicii ruși Podkopaieff și Metalnikoff au dovedit că putem influența sistemele nervoase in­voluntare, prin procedee indi­recte, adevărate trucuri care de­termină acțiuni profunde. Astfel, un cânt, căruia i s-a administrat de mai multe ori un vomitiv, în clipa în care au­zea cântând un instrument mu­zical, ajunge în cele din urmă să contracteze obiceiul de a vo­mita, numai auzind sunetul a­­celui instrument. Metalnikoff a putut realiza chiar acțiuni, mai misterioase, ca de pildă schim­barea compoziției sângelui unui iepure, atunci când i se cântă din trompetă. Mai mult încă! Acționând di­rect asupra unor nervi s’a putut determina apariția simptome­­lor celor mai diferite boli, chiar boli microbiene. S’a obținut ast­fel febră tifoidă artificială, fără urmă de microbi. Metalnikoff a experimentat sistemul asupra unor omizi, pe care le tăia lite­ralmente în două, printr’o liga­­tură și a constatat că „imuniza­rea” unei jumătăți a omidei se transmite celeilalte j­um­ă­tați, prin fibra nervoasă care le leagă Aceste experiențe prezintă o mare importanță în lupta con­tra bătrâneții și morții. Ele ne pun la îndemână mijlocul de a exercita o influență asupra ce­lulelor ce îmbătrânesc, chiar a­­supra globulelor albe din sân­ge, care joacă rolul de „scle­roză” a țesuturilor. Celebrul Coué, care în fiecare zi când se deștepta, obicinuia să spună: „Mă simt bine, din ce în ce mai bine!” era pe calea cea bună care te face centenar. Lui i se poate aplica vorba clasică: „S’a lăsat să moară din... dis­tracție !”. Iată în ce constau metodele de întinerire, bazate pe folosi­rea externă și internă a sânge­lui, completate printr-o chibzui­tă cură nervoasă. In afară de anumite rezultate precise, aces­te metode ne deschid perspecti­vele cele mai promițătoare. Readucerea la viață prin acți­unea unui influx electric. 33 H. VORONOFF Ä­ U* ii. tJ0L-i­­ții Se încearcă „reînvierea” unui căina. In borcanul de sticlă inima unui taur pulsează sub acțiunea „sânge­lui artificial” în „camera vieții. Zincri și vitesminele Se cunoaște importanța co­vârșitoare a vitaminelor în a­­limentație. Dar, nu numai omul, ci și multe animale au o nevoe indispensabilă de aceste sub­stanțe prețioase. Intr’adevăr, recentele experiențe, făcute a­­supra șoarecilor, au arătat că lpsa vitaminelor în alimente, provoacă la aceste animale a­­eleași boale ca și la om. S’a descoperit de asemenea că efectul binefăcător al vita­­minelor se produce numai da­­r există și zinc în compoziția manei, administrată șoareci­­or. Aceste animale nu se des­­­pită în mod normal, atunci când consumă alimente cu vi­tamine, dar fără zinc. In acest caz, ele capătă o blană sburli­­tă, insuficientă, slăbesc cons­i­derabi­l, manifestând adesea tulburări în simțul echilibru­lui, și chiar simptome de pa­ralizie. Dimpotrivă, șoarecii hrăniți cu alimente cuprinzând zinc, trăesc mult, mai mult decât ceilalți. O cantitate de 0,2 mi­­ligrame de zinc în hrană este suficientă pentru a prelungi viața animalului,­ durata aces­tei prelungiri variind între două săptămâni și două luni. Rezultă din aceste experien­­țe că influența vitaminelor în organism nu este eficace c­ă adausul de zinc. Sticla incasabile Problema sticlei incasabi­­le a primit până acum di­ferite soluțiuni practice. Nici unul însă dintre procedeele folosite nu s-a dovedit impe­cabil întrucât cuprindea un neajuns oarecare. De curând, un chimist ceho­slovac a reușit­­ să realizeze sticla incasabilă desăvârșită, absolut transparentă și în plus elastică, și supla ca celuloidul. . Inventatorul susține că noul produs e destinat să înlocu­iască nu numai sticla ci chiar și celuloidul, întrucât prezin­­ă avantajul de a nu fi infla­mabil. Sub acțiunea căldurii se topește ca sticla obișnuită, dar fără să propage focul în caz de incendiu, cum se întâm­plă cu celuloidul. .rozele Roesiîg­n și viorile După cum se știe, viorile cântate multă vreme — așa zisele viori vechi — dobân­desc o rezonanță deosebit de frumoasă, ceea ce face ca ele să fie foarte apreciate. Iată însă că o experiență în­tâmplătoare ne arată că pu­tem obține acelaș efect de... îmbătrânire a viorii, fără să cântăm multă vreme pe acest instrument- E suficient pentru aceasta să expunem vioara ac­țiunii razelor Roentgen. O ra­diație de vreo zece minute e­­chivalează cu o durată de 50 de ani, în care vioara ar fi fo­losita încontinuu. Explicația acestui efect ciudat urmează să fie abea găsită. Aspiratorul­­ de praf contra țânțarilor In America s-a construit un dispozitiv pentru prinderea insectelor, după modelul aspi­ratorului de praf. Țânțarii, a­­trași de lumina unei lămpi de neon, sunt cărați în vârtejul curentului de aer al aspirato­rului și introduși în interiorul aparatului. Aci insectele sunt reținute într-o sită metalică, care este golită în fiecare oră. Se pare că un asemenea apa­rat poate suprima țânțarii pe toată întinderea unui teren de jumătate kilometru pătrat. ING. I. S. ETON, școala aristocrației engleze. E m­ult mai ușor să intri în Servi­ciul Diplomatic, sau în Parlament, cu o diplomă de la Eton, decât să pătrunzi în această școală. Părintele viitorului elev trebue să înscrie nu­mele băiețelului aproape imediat după naștere și în momentul de față, toate locurile sunt ocupate până î n 1945. Un foarte interesant articol publică „REALITATEA ILU­STRATĂ” care a apărut săptămâna aceasta. Realitatea Ilustrată cuprin­de 2 părți: 24 pag. mari, tipărite la helio gravută și 24 psg. suplimentul „Da toate pentri? toți”, 48 pagini mari 19 lei.

Next