Adevěrul Literar şi Artistic, decembrie 1938 (Anul 19, nr. 939-942)

1938-12-04 / nr. 939

D Ml E C TO R : M. SiVASTOS Prețul abonamentelor Lei 200 pe an „ „ 100 pe 6 luni 50 pe 3 luni In străinătate dublu Editura „ZIARUL” s.a.r. BUCUREȘTI înscrisă sub No. 232, Tribunalul Ilfov Plata taxelor poștale In numerar conform aprobării Direcției Generale P. T. T.. No. 137.2821926 „ROMANTISM ÎNTÂRZIAT» de AL. PHILIPPIDE Implinindu-se în toamna aceasta o sută de ani de la nașterea lui Villiers de l’Isle—Adam­,­­ revistele literare franceze nu s’au­ grafit decât cu foarte multă aproximație să come­moreze amintirea acestui scriitor care a avut nenorocul să fie conside­rat ca un precursor și ca un înaintat cât a fost în viață­­ și ca un întârziat după ce a murit. Comemorarea lui a fost prilej acum ca să se pună ici și colo în circulație o formulă comodă și arbitrară, anume acela de „roman­tism „întârziat”, așa cum socotește de obicei istoria literară că este lite­ratura lui Villiers. Această expresie de „romantism întârziat”, care a de­venit curentă și care apare de multe­­ori în publicistica de la noi și din străinătate, este una din acele for­­mule-cli­șeu și una din acele definiții false cu care se astupă de multe ori le­nea de a gândi. Fiindcă prezintă o primejdie pentru înțelegerea fenome­nului literar în genere, ea merită să fie cercetată și judecată cu lucidi­tate. Romantismul nu este numai o școa­lă literară. El reprezintă înainte de toate o anumită structură sufletească și ca atare el poate apărea în toate timpurile. Cine ar crede, de exem­plu, că versurile care urmează au fost scrise de un contemporan al lui Boileau? Auprés de cette grotte sombre OÜ Von respire un air si doux, L’onde lutie avec Ies cailloux El la lumiere avecque tömbre... L’ombre de cette fleur vermeille Et celle de ces joncs pendants Paraissent étre lá-dedans Les songes de l’eau qui sommeille. Considerat ca unul din „poétáé minores” ai sec. XVII-lea, Tristan L’Hermite, autorul versurilor de mai sus, este un romantic prin sentimen­tul naturii și prin gustul pentru pito­resc. Iată acum versurile altui „poet blestemat” din aceiaș epocă, Saint- Amant; O que j’aime la solitude! Que ces lieux sacrés ă la nuit, Eloignés du monde et du bruit, Plaisent á mon inquietude! Mon Dieu! que mes yeux sont contents De voir ces bois qui se trouvérent A la nativité du temps... Que j’aime ă vois la decadence De ces vieux cháteaux ruinés, Contre qui Ies ans mutinés Ont déployé leur insolence!... Les sorciers y font leur sabbat; Les démons follets s’y retient... 'Que je trouve doux le ravage De ces fiers torrents vagabonds, Qui se précipitent par bonds Dans ce vallon vert et sauvage! Puis, glissant sous les arbrisseaux, Ainsi que des serpents sur l’herbe, Se changent en plaisants ruisseaux, Oü quelque naiade superbe Regne comme en son lit natal — Dessus un tróné de cristal! (Urmare în pagina II-a) LITERAR ȘI ARTISTIC 1 DEC­E­MBRIE . S’au împlinit­­ 20 de ani de la uni­rea Ardealului cu Vechiul Regat. Această aniversare se prăznuește subt nourii amenințători de la ori­zont. După unirea îndeplinită în timpul Regelui Ferdinand, după consolida­rea acestei uniri săvârșită de M. S. Regele Carol II, — România se pre­zintă în fața istoriei ca o ființă care în urma atâtor restrictii, are drep­tul acum la o viață normală. Frânturile neamului românesc au trăit veacuri după veacuri sub stă­pâniri străine, subt alte influențe culturale, într’o altă atmosferă su­fletească. Condițiile normale de dezvoltare ale neamului românesc s’au reali­zat de-abia acum două decenii. Din pricină că poporul nostru trăit până după războiu într’un c­­a­dru cultural străin nu s’au mani­festat toate energiile noastre spiri­tuale. Vechiul Regat care a dat culturii românești atâtea exemplare de elită — în frunte cu Eminescu, Creangă, Kogălniceanu, etc. — ar fi trebuit să fie secondat în aceiași măsură de Basarabia, Bucovina, Ardeal și Banat dacă și în aceste provincii poporul ar fi fost subt influența a­­celeiași cărți românești. Nu-i nici un motiv să credem că numai jumătatea de Apus a Moldo­vei a fost rodnică în cărturari, pe când Moldova de Răsărit a fost sor­tită să rămână stearpă. Ardealul și Banatul s’au desvol­­tat în condiții incomparabil mai bune decât Basarabia. Și Lipsa școlilor inferioare și totuși... supe­rioare românești, presiunea unei vechi culturi străine — totul împie­deca desvoltarea normală a spiri­tului românesc. Restabilindu-se pe tot cuprinsul țării noastre condiții egale de culti­vare, fiii destoinici și talentați ai a­­cestui pământ se vor putea desvol­­ta — cu aceiași vigoare și origina­litate, indiferent dacă ei sunt năs­cuți la Cluj sau la Chișinău. Iar provinciile vor aduce tezau­rului cultural comun un aport co­respunzător populației și tuturor surselor culturale respective. Acum douăzeci de ani s’au întru­nit în jurul vetrei naționale frânturi de neam cu calități aparte, in­fluențați de culturi străine — mai vechi și mai înfloritoare. Aceste diversități vor fuziona în tezaurul sufletesc comun. Particularitățile provinciale urmele influențelor străine — totul se va topi laolaltă, servind drept material pentru o sta­tue nouă. Fuziunea provinciilor nu înseam­nă uniformizare și deci banalizare, ci îmbogățire prin variație. Cu cât spiritul cultural românesc va avea mai multe fațete,­­ cu atât el va fi mai interesant, închegat din multe și diverse ca­lități proprii, rafinate de culturile străine,­­ specificul nostru națio­nal va deveni mai puternic și mai vrednic de atenția altora. , Neamul românesc a avut o misiu­ne istorică cunoscută. A fost răgaz împotriva năvălirilor barbare. A fost tampon între Rusia, Austria și Turcia. A fost deținător al gurilor Dunărei și barieră în calea expan­siunii rusești spre Constantinopol. In acest timp, regiunea­ aceasta fiind loc de lupte, iar neamul ro­mânesc găsindu-se împărțit subt di­ferite, stăpâniri­­ străine, — noi de-abia ne-am păstrat graiul și ne-am­ turnat sentimentele delicate într’o minunată poezie poporană. Dar n’am putut contribui încă îmbogățirea, cu viata noastră ori­la­ginală, a tezaurului de cultură uni­versală. . Aceasta-i datoria ceasului de fată și a zilei de mâne. Răspândirea și adâncirea culturii în popor,­ încurajarea literelor, a ar­telor, etc. — iată programul­­ actual. M. S. Regele Carol­ II, pătruns de însemnătatea acestui factor, a creat Fundațiile Regale­— cu toate sec­țiile lor, încurajând în același timp orice inițiativă culturală meritorie. Acum, când se împlinesc douăzeci de ani de la Unire, dorim ca toate unghiurile țării să fie ocupate de biblioteci populare — pentru ca în ele absolventul a patru clase pri­mare să rămână în contact perma­nent cu cartea, nemai căzând în analfabetism după zece—cincispre­zece ani de la absolvire, cum se pe­trec lucrurile astăzi, încercările din trecut s’au făcut în mod greșit și haotic. S’a trimis bibliotecilor școlare cărți ilizibile. Cumpărarea cărților era considera­tă ca o favoare politică — vecină cu procopseala și cu afacerea sus­pectă. Astfel am ajuns că orașele noa­stre, în frunte cu Capitala, n’au bi­blioteci populare — după modelul Elveției, Franței, Cehoslovaciei. In aceste țări sunt pretutindeni bibliotecile răspândite populare. In case modeste se instalează 1000- 1500 de volume — din cărțile cele mai bune și mai caracteristice. Exi­stă colecții de reviste și de ziare. Iar bibliotecare-secretare servesc publicul — nu dând numai cărțile cerute, ei discutân­d fir prealabil cu fiecare cetitor și recom­andân­du-i lectura potrivită. Căsuțele în care-s instalate bi­bliotecile populare din străinătate, sunt căminuri în care studenții elevii săraci își petrec ceasurile li­li­bere — cetind cărți de literatură sau preparându-și cursurile ori lec­țiile. In aceste biblioteci se poate servi pe un preț modest o ușoară gustare, un ceai, o cafea cu lapte, etc. — pentru ca cetitorii să poată sta mai multe ore în șir în sala de lectură, fără a pierde timpul pe drum și fără a face cheltueli cu tramvaiul. Aceste modeste locașuri de cul­tură, răspândite în fiecare târgu­­șor și chiar sat, au ridicat nivelul spiritual al popoarelor respective. Dorim ca și poporul nostru, din aniversare în aniversare, să se în­tărească culturalicește — acesta fiind mijlocul principal de apărare și de înălțare în toate privințele. AD. LIT. J IN ACEST NUMĂR COLABOREAZĂ: Victor Eftimiu, Al. Philippide, Ion Călu­­găru, Iz. Sadoveanu, Bucov Emilian, Tache Soroceanu, Șt. T­i­t­a, Gh. Neniștor, Eusebius Camilar, Horia Voicu, Ross, Ner, etc. OAMENI [HmiO »■>l->v>‘>->vi',>‘>n-iir Un paricid Acum vreo doi ani rectorul Bratu al Universității din Iași a fost atacat pe când mergea spre casă și înjun­ghiat. Lunea trecută. d. F. Ștefănescu- Goangă, rectorul Universității clu­jene, fost subsecretar de Stat, a fost pândit pe­ o stradă dosnică și împușcat. Rectorul grav rănit s’a prăbușit la pământ alături de agen­tul de poliție care-l însoțea, ucis. Din cercetările de până acum ale autorităților s'a ajuns la identifica­rea asasinilor a căror arestare nu s’a produs încă. Se pare că și de astădată ar fi vorba de niște stu­denți aparținând resturilor organi­zației teroriste „Garda de Fier”. Atentatul de la Cluj capătă astfel caracterul odios al unui paricid. Studenții care își ucid profesorul sunt din dinastia criminală a lui Sile Constantinescu. Să nădăjduim că guvernul va ști să pună capăt o­­dată pentru totdeauna acestor asa­sinate puse la cale de străini vrăj­mași ai Statului român. Opinia publică a țarii, adânc tul­­­­burată, își dă seama că metodele­­ criminale de import sunt destinate să zdruncine temeliile ființei noa­­­­stre naționale într’un moment isto­­­­ric plin de primejdii când e mai mare nevoe ca oricând de strânge­rea tuturor forțelor țării. Asasinatul dela Cluj nu e numai o crimă împotriva unor oameni cari nu-și făceau decât datoria,­­ ci o crimă împotriva națiunei întregi. Intre Rusia și Polonia Evenimentul cel mai important din viața politică europeană, în ul­tima săptămână, este fără îndoială­­ apropierea polono-sovietică. Pactul­­ de neagresiune dintre cele două ■ țări, deși rămas în vigoare, suferise ■ unele sdruncinături în ultimele luni­­ — și raporturile dintre Varșovia și­­ Moscova erau cât se poate de reci. Față de amenințarea germană, Po­­­lonia și-a dat seama că o apropiere de Rusia sovietică se impune. Ambasadorul polonez la Moscova,­­ in urma instrucțiunilor guvernului­­ său, a avut o serie de convorbiri cu d. Litvinov, comisarul pentru Afa­­­ceri Străine al Uniunei Sovietice —­­ convorbiri care au dus la semnarea­­ unui pact nou, prin care cele două puteri își reînoesc angajamentele­­ cuprinse în pactul de neagresiune și își exprimă dorința de­ a strânge și mai mult raporturile comerciale din­­­­­tre ele. Faza nouă a raporturilor polono­­sovietice nu poate decât să ne bu­cure, cu tot ce e menit să întărească pacea in Răsărit. Vladimir Frimu: IN REPAUS N. Varilyna: DESEN Sabin: CAP DE STUDIU! Dimitri­u-Nicolaide: GRAVURA

Next