Adevěrul, octombrie 1888 (Anul 1, nr. 41-66)

1888-10-27 / nr. 63

2 în viaţa lor constituţionala; partidele sunt organisme ce se desvoltă în puterea unor legi fireşti şi se mişcă numai în cercul relaţiunilor naturale de desvoltare ale ţărei. După acest sfîrşit tragic al junimiş­tilor, care ori­ce s’ar zice e un început de agonie, să amintim junimiştilor că că­derea lui Buricliu ar fi trebuit să le a­­ducă în memorie vorbele lui Hébrard. Ei ar fi devenit atuncea mai serioși, ar fi reintrat în partidul conservator din care au eșit. ADE VÉRÜL +-4"+- --------------­COTROPIRE DE PAMENT ROMÂNESC . Se ştie că în curând are să se pro­nunţe o comisiune mixtă şi în privinţa călcărilor frontierei noastre despre Ku­­s­şava, rămase nerezolvate încă. In această privinţă D-nul Miculescu, atunci deputat, a făcut interp­­lare gu­vernului la 14 Martie 1874 pentru toate călcările ce ni s’au făcut de Austro- Ungaria de la Ruşava până la Mihăileni cu ocaziunea unei noui călcări ce făcuse atunci la Vorciorova. El a citit în Ca­meră şi un raport al marelui cetăţean, regretatul Costache Negri, preşedintele comisiunei mixte de atunci, adresat din Braşov către onorabilul Domn Mihail Cogălniceanu, atunci ministru de interne şi ixterne, în Septemvrie anul 1869. Prin acest raport se constată toate aceste căl­cări, precum: Băile Mehadiei, oraşul Meedia sau Mehadia, vechia capitală a judeţului Mehedinţi, cum şi toate satele ce sunt dincoace de râul Cerna şi de gârla Bela Reca, oraşul Ruşava-veche, dincolo de Cerna, care a fost a noastră şi s’a dat în schimb de Turcia Austriei pentru insula Ada-Cale care se poseda de Austria, prevăzându-se acest schimb şi în trata­tele de Belgrad şi de Şiştov. (A se vedea Felix Colson pagina 416 şi istoria universală de Miliet, tom. X, faţa 88), iar Cernu s’a hotârît atunci tot prin aceste tratate ca să rămână pentru per­petuitate hotar despărţitor între Austria şi Turcia. Acum câţi­va ani, când Austria a luat înapoi insula Ada-Cale,­­trebuia să­ ne restitue Rusava­ veche, ori să ne lase noă insula. Din pământul uşurpat, Au­stria ne-a înapoiat numai o parte şi a cerut guvernului Român ca să o plă­tească. Drepturile noastre asupra acestei părţi de pământ românesc se mai constată şi dintr’un act încheiat între Radu Basarab şi lanoş regele Ungariei la anul 1520, prin care se arată anume hotarele des­părţitoare de la Olt până la Ruşava, între Banatul Seve­rinului şi Banatul Ti­­mişaneî. Acest act care se conservă la ministerul nostru de resbel, s’a publicat şi de Domnul Vintilă C. A. Rosetti în Românul din 17 Decemvrie anul 1886, fiind trimis de un Român, amic de din­colo. Asemenea se mai constată aceste drepturi şi din hrisoavele glorioşilor noştri Domni din vechia familie a Banilor Ba­­sarabî, cari au locuit în vechiul Severin şi aveau multe proprietăţi în acest judeţ, precum: Mircea Voevod, Vlad Ţepeş Voevod, Antonie Voevod, Ion Basarab, Dan, Mihail Bravu, Brâncoveanu şi alţi. Toţi aceştia au­ dăruit mânăstirii Tis­­mana opt moşii ale lor, care se întindeau de la frontieră, de la Ruşava, până la moşia oraşului Severin. Din aceste pro­prietăţi domneşti, dăruite mânăstirei, s’a format întinsa moşie Bresniţa, care se întinde de lângă Severin până la Ruşava, şi de la Dunăre până peste Cerna în munţi şi până din sus de băile Mehadieî care sunt pe moşia Bresniţa. In hrisoa­vele acestor Domni se arată hotarele moşiilor ce au dăruit mănăstiri Tismana, dar multe din aceste hotare sunt astăzi cotropite de vecinii noştri. Spre a lămuri încă mai bine această cestiune, vom publica în numerele noastre viitoare şi memoriul extras de Domnul Miculescu din arhiva ministeriului nostru de interne şi de esterne. s. ------------------­ Românii din Istria Fiind sigur, că dacă petiţiunea Româ­nilor din Istria a fost întîmpinată cu cea mai generoasă bună-voinţă din partea Italienilor, cu atât mai mare bucurie va produce în inimile fraţilor lor de un sânge din cele-l’alte părţi, comunicând aici tot ce s’a petrecut în afacerea aceasta în dieta din Parenzo, aşa precum se află­ descrisă italieneşte în ziarul oficios al dietei sus numite, „L’Istria,“ în numă­rul său din 6 Octomvrie a. c. Ziarul numit scrie: „Pentru comisiu­­nea scolastică referează d. dr. Costantiniu: „Onorată dietă ! „47 capi de familie din Suşneviţa şi giur au produs onoratei diete urm­ăto­­rul memorial: „ Onorată dietă! „In sensul articolului 19 al legii fun­damentale de stat din 21 Decemvriee 1867, despre drepturile­ generale ale ce­tăţenilor regatelor şi ţărilor reprezen­tate în consiliul imperiului, fie­care na­ţiune are dreptul inviolabil, de a’şi con­serva şi cultiva naţionalitatea şi limba sa proprie. „Această dispoziţiune a legii însă a rămas literă moartă pentru Românii din Istria, căci pe seama lor până în ziua de azi nici barăm o şcoală nu s’a fă­cut , cu toate că după datele statistice din 31 Decemvrie 1880 ei în aparenţă sunt în număr de 1562; în realitate însă sunt mai mulţi, şi cu toate că § 1 al legii provinciale din 30 Martie 1870, despre instituirea, susţinerea şi cercetarea şcoa-Bărbaţii şi femeile se repeziră cu toţii. Micul d’Aumard voi să tîrască cu el pe prietenul său. Dar după ce ’l asigură că în zece minute, cel mult, se va scula, el îl lăsă și se duse să întâlnească pe cel-l’alțî în salon. Capitolul VI lelor publice poporale dispune, ca în fie­care ţinut de o extensiune de o oră să se instituiască o şcoală poporală pu­blică, dacă se vor afla 40 de băieţi obli­gaţi de a cerceta şcoala, chiar dacă ţi­nutul respectiv ar cuprinde mai multe localităţi sau chiar case risipite ori u­­nite în gunoare. „Poporaţiunea română din Istria lo­­cueşte în satele : Susneviţa, Berdo, Vi­­lanova, Iesenovic, Detaii, Gromnic şi Posert. Centrul acestor localităţi e Sus­neviţa, nu numai considerând numărul superior al locuitorilor, dar cu deos­bire, fiind că nici una din localităţile sus nu­mite nu se află în depărtare mai mare de o oră. In Susneviţa ar trebui deci să se deschidă o şcoală cu limba de în­văţământ românesc. „Subscrişii prevăd, că multe pedeei se vor pune deschiderii acestei şcoale, înainte de toate lipsa de învăţători şi după aceea lipsa unui edificiu scolastic corespunzător. Insă dacă nu există în Istria învăţători calificaţi pentru învă­ţământul în limba română, se află atari învăţători în Bucovina, şi n’ar fi lucru greu a aduce unul sau şi mai mulţi de acolo; pe când de altă parte pentru un edificiu şcolastic corespunzător comunele sus numite, fiind adânc interesate, ar face ori­ce sacrificiu, spre a reduce o casă din Suşneviţa ca să poată servi de şcoală sau în caz de lipsă, spre a con­strui chiar una nouă, fireşte cu speranţa, că onorata dietă, convinşi, despre cuvi­inţa şi necesitatea, de a nu lăsa să dis­pară şi urma naţiunii, care de secol­ şi secole locueşte aici şi -şi conservează în mijlocul altor popoare propria sa limbă, —animată de cele mai liberale principii de echitate, dreptate și iubitoare de tot progresul cultural—se va îndura a se ajuta cu un subsidiu din fondul provin­cial. (Va urma) De pretutindenea Germania „Gazeta Naţională"­ anunţă că împăra­tul a terminat planul de reorganizare a marinei ; corniţele de Monts ar rămânea în capul ministerului; batalionul de infan­terie de marină ar fi transformat în re­giment. Serbia Forţa ziarului „adevărul" CĂSĂTORIA OCNAŞ J1 DE ALEXIS BOUVIER PARTEA ÎNTAIA 3? i r a, ţ i i Seriei Capitolul V Acasă la o puiculiţă, în anul 1869 23 — — Tiu două­zeci şi cinci de Ludo­. J 1 V1C1. — Uite, vrea să jonce! Baptestina, ceaiu pentru alteţea sa, rAdu sticluţa cu licoarea fermecată. “ Baptestina aduse un pahar cu apă în care varsă câte­va picături de alcali. In vremea pe când se încercau, să toarne pe gât amestecătura asta ultimului co­­borîtor al contelui de Variante, corul începu să cânte cât putea mai tare. Pe urmă fie­care începu să chiue și să strige, de ’ţi lua urechile, par’că toate anima­lele de pe pămînt s’ar fi adunat şi ar fi dat un concert. — D­estul! destul! ţipa Lelia... Ascul­taţi. Toţi tăcură. — Doamnelor şi domnilor, ne aşteaptă în sala de joc. * Jocul de cărţi Oh ! curios salon ! Zidurile erau acoperite cu un tapet vechiu catifelat verde, pe care umezeala o pătase şi o deslipise. Dungele aurite erau şterse şi lăsau să se vadă roşul care fusese dat înainte de a le auri; transperantele de la geamuri erau în­gălbenite de mult ce fuseseră întrebuin­ţate ; perdelele de la ferestre, de rips verde, erau sfâşiate, descusute, pătate şi atârnau fără să servească la nimic alt­ceva de­cât să şteargă egrasia de pe pereţi; covorul nu se mai deosebea sub murdăria de care era plin, mobi­lele prăpădite, eşite din modă, stau odo­­rogite în acest salon demne de ele... Cu toate astea, în mijlocul salonului se vedea o mobilă nouă ; era o masă de nuc, acoperită cu un postav verde. Pe această masă între două candela­bre de zinc, aurite, era aranjată o gră­madă de cărţi, nedesfăcute din pachet,­ cărţi nemăsluite şi care te face să aibi­­încredere. lntrînd în acest salon —­te caprin­Prima şedinţă a comisiuniî pentru Con­­stituţiune s’a deschis la 1­0 ore de Regele care a rostit un mare discurs, după care el a întrebat dacă comisiunea se va pro­nunţa pentru revizuirea Constituţiei actu­ale sau pentru crearea unei n­oî Consti­tuţii. In urmă sub-comitetul a fost ales. El se compune din 3 membri din fie­care partid, adică 9 membri. Regele sau vice­preşedintele Comisiunii vor prezida sub­comitetul, dea un frig care te făcea să te cutre­muri -­ afară numai dacă nu erai beat. Mesenii se aşezară împrejurul mesi, micul vicoxite tăie cărţile şi jocul se în­cepu. 4 — Tu nu joci? întrebă Lelia încet, pe baron. —• Ba da, când și-o mai întoarce cel care a pierdut, răspunse el tot încet, tu să faci să schimbe cărțile de pe masă... și să pue pe cele­ l’alte șase perechi pe care le-am dat mai adinea­orî Bapte­­stinei. — Bine, me duc să ’i spui — Cum o veni micul Mousson, am să ’i vorbesc... eu nu joc de­cât pe urmă. — Bine. Lelia se duse să vorbească cu Bapte­stina care ajuta pe contele de Mont- Perret sa intre în salon... După o jumetate de ceas, intră Ana d’Avenues și cavalerul ei, tînărul Adolf Fontaine, zis și micul Mousson. Ana d’Avennes trecea de văduva unui ofiţer belgian; ea era blondă, gura ei mititică de tot avea nişte buze groase care -i acopereau dinţii ei galbeni şi lungi; nasul ei fin avea nările prea largi; sprîncenele şi genele erau foarte negre şi foarte dese, dar natura nu fă­cuse un lucru mare în bizareria asta; pielea ei era de un alb foarte mat. Ochi­i erau superbi, de un albastru viu de tot, foarte, arzător, privirile ei arun­cai­ câte­odată scînteî histerice. Egipt Se depeşează din Suakim că, în noap­tea de marţi spre mercur­, săptămâna ce a trecut, rebelii au ars Zaribana (fortul provizoriu) din prejurul fortului de Apă, vrând să pună mâna pe acel fort. Ei au fost siliţi a se retrage dinaintea tirului vaselor şi al forturilor, după ce au tras 12 obuze dintre cari 5 au ajuns la fort. 2 soldaţi au fost răniţi. O depeşă din Cairo zice, că generalul Grenfell pleacă la Suakim cu un escadron de cavalerie, o companie de infanterie, artilerie călăreaţă şi 4 tunuri Krupp. Statele­ Unite Astăzi marţi trebue să se efectueze în Statele Unite din America de Nord, ale­gerea unui preşedinte de republică. Stau faţă în faţă din partea democra­ţilor actualul preşedinte Grover Cleveland şi Thurman, din partea republicană Har­rison şi Morton. Candidaţii democraţi au mai multă şansă, însă în New-York, New­ Jersey, Connecticut şi Indiana partidele îşi ţin cumpăna din cauză că mulţi democraţi cu influenţă au părăsit partidul lor. Afară de aceste 2 partide se prezintă şi partidul naţional al prohibiţiunei care susţine pe candidatul ei general Clinton B. Fieke la prezidenţie. Partidul prohibiţiunei lucrează contra producțiuneî alcoolurilor. In 1881 el a dat 10,305 voturi, în 1887 a dat 151,062 voturi. Informaţiuni ! In urma ruptură declarate între com­er­­vatori şi junimişti D. Vernescu este ame­­ninţat de a perde zestrea sa în forma pri­marului capitală. Acestuia priindu-i alipirea de guvern, crede de cuviinţă de a părăsi pe şeful său. Cu atâta mai bine. Ne-ar părea rou­, dacă D. Pake­s ar răsgândi. De mult se zice, că actualul primar e un colectivist pripăşit printre conservatori. te­ifc Ni se dă ca sigură ştirea că D. colonel Algiu, prefectul poliţiei capitalei şi-a dat demisiunea. Faţă cu ruptura declarată, această ştire nu poate surprinde pe nimenea, fi­nd ştiut că D. colonel Algiu este un conservator convins.* D. G. Gr. Cantacuzino ar fi­ declarat că primește a intra într’un minister ju­nimist numai în cazul când conserva­torii ar da sprijinul lor junimiştilor.­­ * Ni se comunică următoarele : Guvernul nevrând să vie direct cu o lege contra socialiştilor, 2 deputaţi din Moldova, au luat însărcinarea, de a cere Era de talie mijlocie, dar slăbuţă, fra­gedă, delicată... îmbrăcată admirabil, la zece paşi ea părea de două-zeci de ani.. îmbrăţişînd-o ea avea de la trei-zeci şi opt până la patru-zecî. Ea adora pe Adolf al ei; acesta n’avea încă nouă­­spre-zece ani, mic şi slăbuţ, el era îm­brăcat perfect, după modă.­­­ Nasul subţire şi lung, gura mare, buza aco­perită de o mustaţă pe care abia o pu­teai zări cu lupa, ochiul negru, viu şi insolent, cel din dreapta, avea albeaţă şi pentru a o ascunde purta un monoclu de sticlă... cu care dormea şi noaptea. După ce încercase toate meșteşugurile, fără să poată face vre­unul... el intrase la cumnatu­lău. Acesta după două luni îl goni fără să spuie cauza pentru care făcea lucrul ăsta. Când cine­va întreba pe Adolf de mijloacele sale de viețuire el răspundea: — Bunt jurnalist... nu iscălesc nici­odată aceia ce scria, din cauza familiei mele, sunt raportor. Când Adolf intră, el conduse pe Ana la masa de joc, şi după ce aceasta îi aruncă una din privirile ei pe care am descris-o, el veni către baron care­­ zise : Fontainer poţi să me asculţi zece minute . — Ce fel dragă ! şi două­zeci dacă vrei... sunt al teu... așteaptă intuia să string mâna prietenilor. (Va urma.) V. 4 / 1 b J+ f

Next