Adevěrul, noiembrie 1888 (Anul 1, nr. 67-89)
1888-11-25 / nr. 85
2 noirfe a veche idei austriace, o reîntoarcere la trradiţiunile istorice ale monarchiei şi ale familiei imperiale. Nu toţi Babii au fost omorîţî într’o zi şi nu toţi austriacii dorm somnul de veci sub pietrele mormentale de la 1866. Chiar dacă Prusienii ar izbuti să ardă toate cărţile de istorie, în care se vorbeşte de gloria monarchiei austriace şi a familiei imperiale habsburge, tot vom şti ce am fost şi ce suntem meniţi a fi. Noi respectăm toate tratatele încheiate de monarchia noastră, precum şi tratatul de alianţă care s’a făcut între noi şi Germania pusă sub conducerea prusiană, şi dacă împăratul nostru ar găsi că a venit cazul când monarchia noastră trebue să intre în acţiune, noi vom asculta cu plăcere glasul monarchului nostru, fiindcă suntem pe deplin convinşi, că aceasta se va face în serviciul sfânt al intereselor austriace. Cu toate acestea noi avem dorinţa arzătoare ca relaţiunile în Germania şi în Europa să se îmbunătăţească, ca să se reîntoarcă în acea constelaţiune, care a esistat înainte de 1866. Dacă nu le este oprit Prusienilor să se entusiasmeze pentru mărirea patriei lor, pe când această mărire nu s’a putut obţine şi menţine de cât în paguba altora — pentru ce să nu ne fie iertat şi nouă Austriacilor să ne entusiasmăm pentru reconstruirea mărire! noastre istorice şi legitime, când noi nu voim să ne atingem de dreptul sau posesiunea nimănui, şi nu cerem de cât aceea ce a fost al nostru şi este încă înaintea lui Dzeîî şi a lumei.... Movilele de cadavre de la Königgaz nu ne vorbesc de renunţarea fără glorie la marele nostru trecut. Ele nu sunt peatra mormentală pentru vechia Austrie istorică. Din potrivă, oasele părinţilor şi fraţilor noştri, care putrezesc acolo, este pentru noi un avertisment permanent al istoriei universale, ele ne zic: Exoriare aliquis ex ossibus nostris retor. Un răspuns La nişte observaţiuni apărute în ziarul nostru în privinţa unui articol din Lupta intitulat servilismul către Tron, confratele nostru radical nu găseşte alt răspuns decât vechia şi resuflata imputare că am avea concursul moral şi material al unei puteri mari. Şi ştiţi de unde trage zeflemistul redactor al Luptă această stranie concluzie ? Ascultaţi: „Se poate, scrie Lupta, a răsturna un Rege fără concursul moral şi material al unei puteri mari. De sigur că nu.“ Aşadar, după Lupta, un Român nu poate urmări răsturnarea Regelui Carol decât fiind în serviciul streinilor. Nu putem decât să felicităm pe Domnul Panu pentru această nouă specie de ADEVÉRÜL dinasticism, dar nu’l vom urma, c£eî avem obiceiul de a nu ne ascunde nici ideile nici de a le schimba după cum suflă vîntul. Imputarea de streinism şi de ajutoare primite de la o putere mare ne face numai să ridicăm din umeri; ea nu merită alt răspuns decât dispreţul; singurul lucru de care ne mirăm este ca un ziar meditat de Români să recurgă la asemenea mijloace de polemică în loc de a discuta cu argumente. Noi nu facem cestiuni de tarabă ziaristică şi nu ne supărăm dacă un alt ziar atacă pe Rege precum o înţelege, dar nu credem că cineva poate avea pretenţiunea de a face pe reformatorul şi pe apostolul fără ca nimeni să aibă dreptul de a discuta atitudinea şi ideile sale. Cunoaşteţi zicătoarea franceză: Tu te faches, done tu as tort, ori v’am atins fără voie unde ve doare şi v’a usturat? A cuî e vina dacă nu a Dv. îndată după apariţiunea„Adevărul«î!T’aţi atacat, v’aţî încercat a ’l lua în zeflemea; cu toate aceste noi n’am răspuns la îmbolditurile Dv. de cât urmând calea acea largă a discuţiunei deschise şi reale. Chiar în articolul care v a supărat aşa de tare, n’am făcut de cât a releva o contrazicere în atitudinea Luptei faţă cu Regele. Prin urmare tonul zeflemistic pe care voeşte a ’l lua Domnul Panu faţă cu noi nu ne poate atinge In loc de a merge la Ruginoasa ori nu ştim unde spre a lua inspiraţiunî la ce priveşte afacerile Terei, confraţii noştri ar face mai bine să se împace o zi mai înainte cu logica şi cu consecinţa, să nu joace Uite popa nu e popa şi să se lase de obiceiul de a face personalităţi cari nu pot înlocui lipsa de argumente. ________ ______________ Proiectul de răspuns al Senatului la Mesagiu iS ifp Sire. Statul nostru va consolida acele simţimente de încredere şi de amicie, cari sunt cea mai puternică garanţie pentru viitorul ţerei noastre, şi a căror cultivare este menită a contribui la asigurarea păcei de care avem aşa mare nevoe pentru întărirea şi desvoltarea noastră. Senatul se va ocupa cu cea mai serioasă atenţiune de toate proiectele de legi a căror scop este a îmbunătăţi soarta locuitorilor săteni. Studiul legilor financiare, necesare pentru a asigura echilibrul budgetului şi a face o repartiţiune mai echitabilă a sarcinelor publice, va fi a doua ocupaţiune de căpetenie a noastră ; noi ne vom grăbi de a dota ţara cu un moment mai de grabă cu legile ce ar fi destinate a consolida valuta şi a face să dispară agiul, întinderea principiului inamovibilităţeî, menită a da satisfacţiune unei trebuinţe de mult simţită, a fost salutată de Senat cu bucurie, ca o reformă din cele mai importante. De asemenea Senatul va pune toată atenţiunea la studiul diferitelor legi destinate a aduce îmbunătăţiri parţiale administraţiunei şi a desvolta şi completa importantele lucrări publice, a căror însemnătate pentru propăşirea economică a ţerei se simte din ce în ce mai mult Un progres înţelept pe această cale, care va permite satisfacerea trebuinţelor atât de viu simţite, este dorit de toţi şi va contribui în mod puternic la dezvoltarea continuă a societăţii noastre. Pe lângă legile ce vor asigura progresul material, acele destinate a îmbunătăţi şi întări ordinea morală se vor bucura de o solicitudine deosebită din partea Senatului. Biserica şi şcoala, aceşti doi factori puternici ai progresului moral şi intelectual, se pot aştepta tot-d’a-una de a găsi în sînul nostru sprijinitori fervenţi ale intereselor lor adevărate, cari sunt tota’o dată şi interesele cele mai scumpe ale ţereî. Dezvoltarea constantă a oştirei, sub conducerea plină de îngrijire a Majestăţeî Tale, este răsplată sarcinelor şi sacrificiilor pe cari ţara ‘s’a grăbit a le face totd’auna de câte ori a fost vorba de întemeiarea institutunilor sale militare ; şi soarta oşteanului român, a cărui abnegaţiune şi devotament este cel mai puternic scut al patriei, va fi din partea noastră obiectul unei vii solicitări. Sire, Ţara simte că fiecare an adaogă la înflorirea şi consolidarea ei şi că, sub înţeleaptă şi patriotica domnire a Majestăţei Tale, ea poate privi în viitor cu linişte şi încredere. Bă trăeşti Sire! Forța ziarului „ADEVIîRUL" CĂSĂTORIA OCNAȘUL DE ALEXIS BOUVIER PARTEA A DOUA Casa ISérard. și comp. Capitolul VIII Foloasele de a asculta pe la uși 44 — In sfîrșit, despre el nu e pericol mare, dar trebuie să ne păzim de Linotte. — Dar ce e Linotte asta? — Este o veche metresă a baronului... — Eu crez că acuma sunt de prisos aci.... — Nu încă drăguţa mea, mai pândeşte vre o zi două.. — Dar mă plictisesc fără tine Eugene. . — Poimâine poţi să vii îngeraşule... şi Grosbouleau , lectorul la cunoscut că era el, sărută pe Petite... Dute iute... ar putea să ne vază cineva. Acum avem să ne ocupăm de baronul şi de Sillac ; trebuie să ştim ce au ei împreună, şi dacă e trebuincios să o despărţim... Dacă Senatul României se simte întotdeauna fericit când, chemat a respunde la apelul Tronului, poate aduce la cunoştinţa Majestăţilor Voastresitfaţirentele de devotament ale ţăreî întregi şi poate da concursul seu la soluţiunea Gestiunilor, a căror resolvare înţeleaptă va conduce ţara un pas mai înainte pe calea progresului şi a prosperităţeî. Am primit cu o viu mulţumire, Sire, încredinţarea dată de guvernul Majestăţei Tale că relaţiunile Statului român cu Puterile streine sunt din cele mai îmbucurătoare, şi că politica prudentă ce patriotizmul a insuflat totdeauna acestei ţări a întărit şi mai mult credinţa acelor Puteri că Regatul României este un element de linişte şi siguranţă, păstrând aceiaşi atitudine corectă, ai să ne spui cel mai mic lucru, trimetene curînd, fie ce o fi. . — Unde stai tu acuma ? — Ai dreptate, nu ți-am dat adresa noastră... O să vezi ce bine ne-am aranjat. Lalongueur a găsit asta. Strada Argenteuil 84. Casa întreagă este a noastră. Case, grajduri, grădină... Avem doi câini și un cal, pe care Lalongueur ’l-a cumpărat cu treî-zecî de franci. — Cum ați voi să fiu cu voi... — Tu vei fi, de astăzi în două zile, Petite. Aide la revedere. In vremea cînd ei se sărutau, Berard se urcă la dînsul, repetînd pentru a nu uita : — Lalongueur, strada Argenteuil No. 84... Pîndeşte pe Linotte... Nu înţeleg pentru ce... dar crez că oamenii aceştia ar putea să ’mî fie folositori... După ce Petite părăsi pe Grosbouleau, ea se urcă sus, şi se duse să asculte pe la toate uşele Totul era în linişte ; ea se duse la camera ei zicîndu-şî. .. Peste două zile me duc la țară. Berard se culcă și adormi gîndindu-se. — Mâine me voiu scula de dimineaţă... mS voiu coborî la biurou, voiu da ordine, şi la două ceasuri, vom lua drumul de fier... acolo, departe, îmi voiu face planul... Ah! dacă aşi vedea mâine pe Cardinet!. . da... mă voiu duce la el..și să va sfătui. Și mai liniştit, Berard adormi. Să trăiască Majestatea Sa Regina. Raportor: D. G. Rosetti. Informatiunii Intr’un articol apărut în Românul şi în Independance D. Gr. P. Olănescu pledază contra reînfiinţarea porturilor france bazându-se pe cifre. Prin cifrele D-sale se dovedeşte că importaţiunea şi exportaţiunea oraşelor Galaţi şi Brăila s’a îndoit de la suprimarea porturilor france încoace Deci comercial acestor oraşe e mult mai înfloritor. Elocinţa cifrelor, zice D-sa, convinge pe orice om de bună credinţă. D. Olănescu a uitat însă un lucru, anume că elocinţa faptelor e cu mult mai convingătoare decât acea a cifrelor. Regretăm deci a Vedea pe D. Gr. P. Olănescu constatând faptul că Galaţul şi Braila sunt în decadenţă comercială şi luându-se după cifre, ce nu zic nimica. N’o fi D. Gr. P. Olănescu un Pitagorean ? Se poate, lumea acuma e însă positivistă, faptele sunt mai elocinte de cât cifrele. S’a răspândit sgomotul că Camera va reveni asupra legei Domeniului Coroanei în astfel de sens, că în locul moşiilor se va da Coroanei o sumă echivalentă în bani Credem a şti că acest sgomot pus în circulaţie n’are temeia. Se poate ca unii deputaţi să umble cu acest gând, dar Regele nici nu se gândeşte de a lăsa din mână ceea ce a apucat odată. Ce-i în mână nu-i minciună, îşi zice El, şi deci ţine foarte mult, pre cât se afirmă, la apanagiile Sale sau după cum ar zice D. I. C. Brătianu, ale Coroanei şi nu ale Regelui. Se va face în curînd în Cameră o propunere spre a se deschide un credit de 300.000 franci, ca subvenţiune pentru, participarea României la expoziţiunea din Paris. Răspunsul la mesagiu al Camerei va fi tot atât de palid ca acela al Senatului. Discuţiunile în sînul comisiunei au fost furtunoase şi acordul nu s’a putut stabili de cât lăsând la o parte toate frazele prin cari Camera s’ar angaja politica externă şi ar aproba proiectele junimiste.* * * S’a observat mult că, în proiectul de răspuns la mesagiu al Senatului, nu se vorbeşte de unele din proiecte de lege anunţate în discursul Tronului. i V- Capitolul IX Primejdia de a avea un prieten poet A doua zi pe la zece ore de dimineață, Berard se urca la catul al patrulea al unei case din strada Arsenalului, el împinse într’o ușe și o voce puternică îi răspunse îndată: — Intră ! — Berard pătrunse într’o cameră modest mobilată, singura cameră care servea în același timp de anti-cameră, de salon și de sală de mîncare. Un pian care era din atelierul... vînzătorilor de mobile vechi, mugea subt degetele proprietarului camerei. Acesta se întoarse spre a vedea cine îl turbură în conversația lui cu Muza sa. Recunoscînd pe Berard el strigă: — Ah! bună ziua!... Să nu ’mi spui nici o vorbă, ştii că am făcut rea de nu am vizitat pe fermecătoarea ta nevastă și pe puişorii tăi, cinci-sprezece zile... Iţi cer iertare... Dar taci şi ascultă... Iată ce am făcut într’un minut ieri... O cânt astăzi şi sunt minunat... „Ca şi apa pe care o sbuciumă orbeşte, un câine udat...“ — Aşi vrea să... — Taci păgînule şi ascultă ! Risbunătorul! — Ascult, zise Berard, aşezîndu-se lîngă piano. Poetul sbârnâi din pian câteva momente şi începu să cânte cu o voce sonoră un cântec compus de el... Resbună- totul! ! — Foarte bine zise Berard, foarte bine!... Dar eu ași vrea să . — Tăcere om al negoțului! Taci și , ascultă... Pentru întâia oară te afli ar proape de muză. Pianul iar sdrăngăni și poetul Cardinet zise : Acum este lupta ; ascultă!... tunurile... sgomotul... Ei le-au făcut bine? și iar sdrăngănea din pian. Berard, asculta cu mutra unui om care a primit o duse rece. El era să vorbească dar Cardinel care era fără milă când îl apuca Muza, îl opri. Dedea cu pumnul peste nenorocitul pian cu care se acompania și vocea lui mormăia ca un De profundis cea din urmă strofă. — Ei, ce zici? întrebă poetul după ce smulse o ultimă plîngere pianului. Berard tăcu. Iî era frică ca nu cumva să zică vreun cuvînt de apro- ^ bare și să se pomenească cu un bis, și de aceea el tăcu. — Ca și în fața marilor lucruri... tu remâî ca mut! Ai auzit! ai înțeles!... sunt foarte mulțumit. . Aî să ’mî vor- A best! V acum te ascult. Berard avu un moment de mulțumire când văzu pe prietenul său că se scoală de la pian și vine la dânsul. — Da, am să ’țî vorbesc, zise el, și încă de lucruri grave. — Te ascult. Va urma. A V.