Adevěrul, noiembrie 1888 (Anul 1, nr. 67-89)

1888-11-25 / nr. 85

2 noirfe a veche­ idei austriace, o reîntoar­cere la trradiţiunile istorice ale monar­­chiei şi ale familiei imperiale. Nu toţi Babii au fost omorîţî într’o zi şi nu toţi austriacii dorm somnul de veci sub pie­trele mormentale de la 1866. Chiar dacă Prusienii ar izbuti să ardă toate cărţile de istorie, în care se vorbeşte de glo­ria monarchiei austriace şi a familiei imperiale habsburge, tot vom şti ce am fost şi ce suntem meniţi a fi. Noi respectăm toate tratatele înche­iate de monarchia noastră, precum şi tra­tatul de alianţă care s’a făcut între noi şi Germania pusă sub conducerea pru­­siană, şi dacă împăratul nostru ar găsi că a venit cazul când monarchia noastră trebue să intre în acţiune, noi vom a­­sculta cu plăcere glasul monarchului nostru, fiind­că suntem pe deplin con­vinşi, că aceasta se va face în serviciul sfânt al intereselor austriace. Cu toate acestea noi avem dorinţa ar­zătoare ca relaţiunile în Germania şi în Europa să se îmbunătăţească, ca să se reîntoarcă în acea constelaţiune, care a esistat înainte de 1866. Dacă nu le este oprit Prusienilor să se entusiasmeze pen­tru mărirea patriei lor, pe când această mărire nu s’a putut obţine şi menţine de cât în paguba altora — pentru ce să nu ne fie iertat şi nouă Austriacilor să ne entusiasmăm pentru reconstruirea mărire! noastre istorice şi legitime, când noi nu voim să ne atingem de dreptul sau posesiunea nimănui, şi nu cerem de cât aceea ce a fost al nostru şi este încă înaintea lui D­zeîî şi a lumei­­.... Movilele de cadavre de la Königgaz nu ne vorbesc de renunţarea fără glorie la ma­rele nostru trecut. Ele nu sunt peatra mormentală pentru vechia Austrie isto­rică. Din potrivă, oasele părinţilor şi fraţilor noştri­, care putrezesc acolo, este pentru noi un avertisment perma­nent al istoriei universale, ele ne zic: Exoriare aliquis ex ossibus nostris retor. Un răspuns La nişte observaţiuni apărute în ziarul nostru în privinţa unui articol din Lupta intitulat servilismul către Tron, confratele nostru radical nu găseşte alt răspuns de­cât vechia şi resuflata imputare că am avea concursul moral şi material al unei puteri mari. Şi ştiţi de unde trage zeflemistul re­dactor al Luptă această stranie concluzie ? Ascultaţi: „Se poate, scrie Lupta, a răsturna un Rege fără concursul moral şi material al unei puteri mari. De sigur că nu.“ Aşa­dar, după Lupta, un Român nu poate urmări răsturnarea Regelui Carol de­cât fiind în serviciul streinilor. Nu putem de­cât să felicităm pe Dom­nul Panu pentru această nouă specie de ADEVÉRÜL dinasticism, dar nu’l vom urma, c£eî avem obiceiul de a nu ne ascunde nici ideile nici de a le schimba după cum suflă vîntul. Imputarea de streinism şi de ajutoare primite de la o putere mare ne face numai să ridicăm din umeri; ea nu merită alt răspuns de­cât dispreţul; singurul lucru de care ne mirăm este ca un ziar meditat de Români să recurgă la asemenea mij­loace de polemică în loc de a discuta cu argumente. Noi nu facem cestiuni de ta­rabă ziaristică şi nu ne supărăm dacă un alt ziar atacă pe Rege precum o în­ţelege, dar nu credem că cine­va poate avea pretenţiunea de a face pe reforma­torul şi pe apostolul fără ca nimeni să aibă dreptul de a discuta atitudinea şi ideile sale. Cunoaşteţi zicătoarea franceză: Tu te faches, done tu as tort, ori v’am atins fără voie unde ve doare şi v’a usturat? A cuî e vina dacă nu a Dv. îndată după apariţiunea„Adevărul«î­!T’aţi atacat, v’aţî încercat a ’l lua în zeflemea; cu toate aceste noi n’am răspuns la îm­bolditurile Dv. de cât urmând calea acea largă a discuţiunei deschise şi reale. Chiar în articolul care v a supărat aşa de tare, n’am făcut de cât a releva o con­trazicere în atitudinea Luptei faţă cu Regele. Prin urmare tonul zeflemistic pe care voeşte a ’l lua Domnul Panu faţă cu noi nu ne poate atinge In loc de a merge la Ruginoasa ori nu ştim unde spre a lua inspiraţiunî la ce priveşte afacerile Terei, confraţii noştri ar face mai bine să se împace o zi mai înainte cu logica şi cu c­onsecinţa, să nu joace Uite popa nu e popa şi să se lase de obiceiul de a face personalităţi cari nu pot înlocui lipsa de argumente. ________ ______________ Proiectul de răspuns al Senatului la Mesagiu iS i­fp Sire. Statul nostru va consolida acele simţi­­m­ente de încredere şi de amicie, cari sunt cea mai puternică garanţie pentru viitorul ţerei noastre, şi a căror culti­vare este menită a contribui la asigu­rarea păcei de care avem aşa mare nevoe pentru întărirea şi desvoltarea noastră. Senatul se va ocupa cu cea mai seri­oasă atenţiune de toate proiectele de legi a căror scop este a îmbunătăţi soarta locuitorilor săteni. Studiul legilor financiare, necesare pentru a asigura echilibrul budgetului şi a face o repartiţiune mai echitabilă a sarcinelor publice, va fi a doua ocu­­paţiune de căpetenie a noastră ; noi ne vom grăbi de a dota ţara cu un mo­ment mai de grabă cu legile ce ar fi destinate a consolida valuta şi a face să dispară agiul, întinderea principiului inamovibilită­­ţeî, menită a da satisfacţiune unei tre­buinţe de mult simţită, a fost salutată de Senat cu bucurie, ca o reformă din cele mai importante. De asemenea Senatul va pune toată atenţiunea la studiul diferitelor legi de­stinate a aduce îmbunătăţiri parţiale ad­­ministraţiunei şi a desvolta şi completa importantele lucrări publice, a căror în­semnătate pentru propăşirea economică a ţerei se simte din ce în ce mai mult Un progres înţelept pe această cale, care va permite satisfacerea trebuinţelor atât de viu simţite, este dorit de toţi şi va contribui în mod puternic la dezvoltarea continuă a societăţii noastre. Pe lângă legile ce vor asigura progre­sul material, acele destinate a îmbună­tăţi şi întări ordinea morală se vor bu­cura de o solicitudine deosebită din par­tea Senatului. Biserica şi şcoala, aceşti doi factori puternici ai progresului moral şi intelectual, se pot aştepta tot-d’a-una de a găsi în sînul nostru sprijinitori fer­venţi ale intereselor lor adevărate, cari sunt tot­a’o­ dată şi interesele cele mai scumpe ale ţereî. Dezvoltarea constantă a oştirei, sub conducerea plină de îngrijire a Majestă­­ţeî Tale, este răsplată sarcinelor şi sa­­crificiilor pe cari ţara ‘s’a grăbit a le face tot­d’a­una de câte ori a fost vorba de întemeiarea institutunilor sale mili­tare ; şi soarta oşteanului român, a cărui abnegaţiune şi devotament este cel mai puternic scut al patriei, va fi din partea noastră obiectul unei vii solicitări. Sire, Ţara simte că fie­care an adaogă la înflorirea şi consolidarea ei şi că, sub înţeleaptă şi patriotica domnire a Maje­­stăţei Tale, ea poate privi în viitor cu linişte şi încredere. Bă trăeşti Sire! Forța ziarului „ADEVIîRUL" CĂSĂTORIA OCNAȘUL DE ALEXIS BOUVIER PARTEA A DOUA Casa ISéra­rd. și comp. Capitolul VIII Foloasele de a asculta pe la uși 44 — In sfîrșit, despre el nu e pericol mare, dar trebuie să ne păzim de Li­­notte. — Dar ce e Linotte asta? — Este o veche metresă a baronu­lui... — Eu crez că acuma sunt de prisos aci.... — Nu încă drăguţa mea, mai pândeşte vre­ o zi două.. — Dar mă plictisesc fără tine Eu­gene. . — Poimâine poţi să vii îngeraşule... şi Grosbouleau , lectorul la cunoscut că era el, sărută pe Petite... Dute iute... ar putea să ne vază cine­va. Acum avem să ne ocupăm de baronul şi de Sillac ; trebuie să ştim ce au ei împreună, şi dacă e trebuincios să o despărţim... Dacă Senatul României se simte în­tot­dea­­una fericit când, chemat a respunde la apelul Tronului, poate aduce la­ cuno­ştinţa Majestăţilor Voastre­­sitfaţirentele de devotament ale ţăreî întregi şi poate da concursul seu la soluţiunea Gestiuni­lor, a căror resolvare înţeleaptă va con­duce ţara un pas mai înainte pe calea progresului şi a prosperităţeî. Am primit cu o viu mulţumire, Sire, încredinţarea dată de guvernul Majestă­­ţei Tale că relaţiunile Statului român cu Puterile streine sunt din cele mai îmbucurătoare, şi că politica prudentă ce patriotizmul a insuflat tot­deauna a­­cestei ţări a întărit şi mai mult cre­dinţa acelor Puteri că Regatul Româ­niei este un element de linişte şi sigu­ranţă, păstrând aceiaşi atitudine corectă, ai să ne spui cel mai mic lucru, trimete­­ne curînd, fie ce o fi. . — Unde stai tu acuma ? — Ai dreptate, nu ți-am dat adresa noastră... O să vezi ce bine ne-am aran­jat. Lalongueur a găsit asta. Strada Argenteuil 84. Casa întreagă este a noastră. Case, grajduri, grădină... Avem doi câini și un cal, pe care Lalongueur ’l-a cumpărat cu treî-zecî de franci. — Cum ați voi să fiu cu voi... — Tu vei fi, de astăzi în două zile, Petite. Aide la revedere. In vremea cînd ei se sărutau, Berard se urcă la dînsul, repetînd pentru a nu uita : — Lalongueur, strada Argenteuil No. 84... Pîndeşte pe Linotte... Nu înţeleg pentru ce... dar crez că oamenii aceştia ar putea să ’mî fie folositori... După ce Petite părăsi pe Grosbou­­leau, ea se urcă sus, şi se duse să as­culte pe la toate uşele Totul era în li­nişte ; ea se duse la camera ei zicîndu-şî. .. Peste două zile me duc la țară. Berard se culcă și adormi gîndindu-se. — Mâine me voiu scula de dimineaţă... mS voiu coborî la biurou, voiu da or­dine, şi la două ceasuri, vom lua drumul de fier... acolo, departe, îmi voiu face planul... Ah! dacă aşi vedea mâine pe Cardinet!. . da... mă voiu duce la el..­­și să va sfătui. Și mai liniştit, Berard adormi. Să trăiască Majestatea Sa Regina. Raportor: D. G. Rosetti. Informatiunii Intr’un articol apărut în Românul şi în Independance D. Gr. P. Olănescu ple­­dază contra reînfiinţarea porturilor france bazându-se pe cifre. Prin cifrele D-sale se dovedeşte că importaţiunea şi exportaţiunea oraşelor Galaţi şi Brăila s’a îndoit de la supri­marea porturilor france încoace Deci comercial acestor oraşe e mult mai înfloritor. Elocinţa cifrelor, zice D-sa, convinge pe ori­ce om de bună credinţă. D. Olănescu a uitat însă un lucru, anume că elocinţa faptelor e cu mult mai convingătoare de­cât acea a cifre­lor. Regretăm deci a Vedea pe D. Gr. P. Olănescu constatând faptul că Gala­­ţul şi Braila sunt în decadenţă comer­cială şi luându-se după cifre, ce nu zic nimica. N’o fi D. Gr. P. Olănescu un Pita­­gorean ? Se poate, lumea acuma e însă positivistă, faptele sunt mai elocinte de cât cifrele. S’a răspândit sgomotul că Camera va reveni asupra legei Domeniului Coroanei în ast­fel de sens, că în locul moşiilor se va da Coroanei o sumă echivalentă în bani Credem a şti că acest sgomot pus în circulaţie n’are temeia. Se poate ca unii deputaţi să umble cu acest gând, dar Regele nici nu se gândeşte de a lăsa din mână ceea­ ce a apucat odată. Ce-i în mână nu-i minciună, îşi zice El, şi deci ţine foarte mult, pre cât se afirmă, la apanagiile Sale sau după cum ar zice D. I. C. Brătianu, ale Coroanei şi nu ale Regelui. Se va face în curînd în Cameră o pro­punere spre a se deschide un credit de 300.000 franci, ca subvenţiune pentru, participarea României la expoziţiunea din Paris. Răspunsul la mesagiu al Camerei va fi tot atât de palid ca acela al Senatu­lui. Discuţiunile în sînul comisiunei au fost furtunoase şi acordul nu s’a putut stabili de cât lăsând la o parte toate frazele prin cari Camera s’ar angaja po­litica externă şi ar aproba proiectele j­u­­nimiste.* * * S’a observat mult că, în proiectul de răspuns la mesagiu al Senatului, nu se vorbeşte de unele din proiecte de lege anunţate în discursul Tronului. i V- Capitolul IX Primejdia de a avea un prieten poet A doua zi pe la zece ore de dimi­neață, Berard se urca la catul al patru­lea al unei case din strada Arsenalului, el împinse într’o ușe și o voce puternică îi răspunse îndată: — Intră ! — Berard pătrunse într’o cameră mo­­dest mobilată, singura cameră care ser­vea în același timp de anti-cameră, de salon și de sală de mîncare. Un pian care era din atelierul... vînzătorilor de mobile vechi, mugea subt degetele pro­prietarului camerei. Acesta se întoarse spre a vedea cine îl turbură în conver­sația lui cu Muza sa. Recunoscînd pe Berard el strigă: — Ah! bună ziua!... Să nu ’mi spui nici o vorbă, şti­i că am făcut rea de nu am vizitat pe fermecătoarea ta ne­vastă și pe puişorii tăi, cinci-spre­zece zile... Iţi cer iertare... Dar taci şi ascultă... Iată ce am făcut într’un minut ieri... O cânt astăzi şi sunt minunat... „Ca şi apa pe care o sbuciumă orbeşte, un câine udat...“ — Aşi vrea să... — Taci păgînule şi ascultă ! Risbună­­torul! — Ascult, zise Berard, aşezîndu-se lîngă piano. Poetul sbârnâi din pian câte­va mo­mente şi începu să cânte cu o voce so­noră un cântec compus de el... Resbună-­­ totul! ! — Foarte bine zise Berard, foarte­­ bine!... Dar eu ași vrea să . — Tăcere om al negoțului! Taci și , ascultă... Pentru întâia oară te afli a­­r proape de muză. Pianul iar sdrăngăni și poetul Cardinet zise : Acum este lupta ; ascultă!... tunurile... sgomotul... Ei le-au făcut bine? și iar sdrăngănea din pian. Berard, asculta cu mutra unui om care a primit o duse rece. El era să vorbească dar Cardinel care era fără milă când îl apuca Muza, îl opri. Dedea cu pumnul peste nenorocitul pian cu care se acompania și vocea lui mormăia ca un De profundis cea din urmă strofă. — Ei, ce zici? întrebă poetul după ce smulse o ultimă plîngere pianului. Berard tăcu. Iî era frică ca nu­­ cum­va să zică vre­un cuvînt de apro- ^ bare și să se pomenească cu un bis, și de aceea el tăcu. — Ca și în fața marilor lucruri... tu remâî ca mut! Ai auzit! ai înțeles!... sunt foarte mulțumit. . Aî să ’mî vor- A best! V acum te ascult. Berard avu un moment de mulțumire când văzu pe prietenul său că se scoală de la pian și vine la dânsul. — Da, am să ’țî vorbesc, zise el, și încă de lucruri grave. — Te ascult.­ ­Va urma.­ A V.

Next