Adevěrul, februarie 1889 (Anul 1, nr. 137-160)
1889-02-01 / nr. 137
ANUL L No. 137. Numărul 10 bani ABONAMENTELE BUCURESCI ȘI JUDE'ț’IC Un an...........................35 lei $ese luni.......................15 „ Trei luni........................8 „ 8TREINĂTATE Un an, 50 lei$ese luni, 25 lei. MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA. Să te feresei, Române! de cuiți străin în casă. V. Alexandri. Numărul 10 bani ANUNCIURILE Se primesc la administrație ADMINISTRAȚIA: Strada Academiei, 24. Director politic: ALEX. V. BELDXMANU. REDACȚIA:Strada Academiei, 24. ror:trix.A. Aivtreia. DAREA I JUDECATA •-----------------------------------^oG'cJo^v------------------------------ —..... Ziarul „Eioca“ si N. lisei -------------------—--------------—------------------------------------------O REPLICA ----——----------■ t y3vDov---------------------GESTIUNEA MILITARĂ IN BELGIA ----------------------------------------------------DINT BACAU ------------------------G'frnn*--------------------------Discursul D-lui Dobrescu ■ -------------..........................................------------------------------------------------------------------------------CASATORIA OCNAŞULUI Bucureşti, 31 Ianuarie. Sarea in judecată îndată după ivirea propunere de dare în judecată a cabinetului Ion Brătianu, neam pronunţat lămurit în privinţa ei, zicând că, după noi și în împrejurările actuale această propunere nu are sorți de a întruni cele două treimi cerute de lege. Plecând din acest punt de vedere, am zis că, cu toată dorința legitimă a Terei de a vedea regimul colectivist tras la respundere, propunerea poate avea de efect reabilitarea, dacă nu morală, dar cel puţin legală a lui Ion Brătianu şi a complicilor săi.. Cele ce se petrec în cercurile parlamentare de la ivirea propunere încoace, dovedesc că am avut dreptate. Junimiştii se pronunţă categoric contra dârei in judecată , şi nici nu putea să fie altfel, căci ei au angajamente luate în această privinţă; o parte din liberali sunt şi ei contra propunere ; chiar în tabăra conservatoare se manifestă diverginţi adânci. Dar în fine, lucrul este făcut. Propunerea va fi pusă astăzi la ordinea zilei; este dar nefolositor de a discuta despre mai multă sau mai puţină oportunitate ce dânsa prezentă. Cestiunea este de a se şti cum vom eşi din încurcătură şi de a face tot ce este cu putinţă pentru ca urmările greşelei comise să fie micşorate. Nu se poate ajunge la acest rezultat decât prin puterea faptelor şi a probelor. Mulţi dintre acei cari astăzi şovăesc, sau din calcul politic, sau în urma unor înrâuriri ascunse dar puternice, când vor vedea că din desvoltarea infracţiunilor şi din cercetarea faptelor reese probe palpabile de culpabilitate, poate vor lăsa la o parte nişte interese pitice ale momentului şi se vor gîndi la datoria ce le impune posiţiunea lor de mandatari ai Ţarei. Este dlar mai ales trebuinţă ca să se admită de Cameră trimiterea propunerei în studiul unei comisiunî de informaţiuni prealabile. Pentru aceasta numai majoritatea absolută este necesară. Art. 15 al legei asupra responsabilităţei ministeriale nu lasă nici o îndoială în privinţa interpretaţiunilor ce s’ar putea da în această privinţă. El rosteşte astfel. Preşedintele Camerei sau al Senatului, pune propunerea la ordinea zilei peste 5 zile de la prezentarea ei. In caz de flagrant delict, o pune imediat în desbatere. Afară de acest caz, discuţiunea se mărgineşte asupra cestiunei, dacă Corpul legiuitor trece la ordinea zilei sau trimite propunerea în studiul unei comisiuni de informaţiuni prealabile. Dacă ministrul este prezent la şedinţă, fie ca ministru în funcţiune, fie ca deputat sau senator, el este ascultat. Pentru trimiterea la comisiunea de informaţiuni, să cere un vot cu majoritate absolută. Acest text dovedeşte într’un mod netăgăduit că faptul trimiterea la comisiunea de informaţiuni nu implică că Corpul legiuitor va da pe ministru in judecată şi nu prejudecă prin urmare în nimic votul definitiv ce este a se da în privinţa darei în judecată şi pentru care două treimi sunt absolut indispensabile. Art. 18 zice : Raportul (comisiunea de informaţiuni) se comunică ministrului o dată cu depunerea lui pe biuroul Corpului legiuitor. Cinci zile după aceasta, darea în judecată se pune în desbatere, și dacă Corpul legiuitor o admite cu două treimi, alege imediat un comitet de instrucțiune. Se vede clar că legea a voit să înlăture surprinderile atât în contra cât şi în favoarea ministrului bănuit. Căci, dacă ar fi admis necesitatea de două treimi pentru comisiunea de informaţiuni prealabile sau trecerea la ordinea zilei, orce propunere de acuzaţiune ar putea să fie zădărnicită de la început, şi pe de altă parte, impunând cele două treimi, pentru darea în judecată definitivă, legiuitorul a garantat pe ministru contra unui vot de surprindere sau de resbunare momentană. O dovadă mai mult este că legea dispune ca „dacă mai mulți miniștrii se pun de o dată în acuzare, se cere un vot separat pentru fiecare.“ Această dispoziţiune arată că comisiunea de informaţiune nu are alt rol decât a examina probele prezentate de semnatarii propunere, de a le controla şi de a le complecta la nevoie. Acţiunea sa se poate compara cu rechizitorul introductiv al procurorului în materie penală în urma unei cereri prezentată de o parte ce se pretinde lezată. In cazul acesta, partea civilă sau lezată sunt semnatarii propunere!, procurorul este comisiunea de informaţiuni; abia în urmă intervine judecătorul de instrucţiune sub forma unui comitet de instrucţiune. Şi de aci începe adevăratul proces de acuzare în care Camera, după ce a votat cu două treimi, s’a însuşit rolul de parte civilă şi a însărcinat un comitet de 7 membrii cu susţinerea acuzaţiunei. Aşadar, alegerea unei comisiuni de informaţiune este o procedură esenţialmente prealabilă şi pregătitoare, care nu se poate refuza de corpul legiuitor de cât în cazul când propunerea de dare in judecată nu este întemeiată pe nici un fapt precis. Bumui atunci Camerain majoritate poate să înlăture a priori acuzațiune,ii trecând la ordinea zilei. Propunerea prezentată de D-nul Blaremberg şi de cei 32 deputaţi care au semnat’o, nu poate fi privită ca neîntemeiată. Ea se poate critica din puntul de vedere al oportunităței, precum fau făcut-o, dar, o dată prezentată, nu credem că majoritatea Camerei poate să nu o ia în băgare de seamă. Multe din faptele relevate prin propunere sunt de notorietate publică. Ele sunt întemeiate pe acte oficiale, pe declaraţiuni făcute în faţa Parlamentului, pe acte judecătoreşti. Ele nu se pot nici admite ca probate dar nici respinge a priori prin un vot de trecere la ordinea zilei, fără a stabili un precedent periculos, care ar face iluzoriu aplicaţiunea legei responsabilităţei ministeriale. Aci nu poate fi vorba de un act de rezbunare politică. Rezbunare ar fi dacă un p3tetid politic s’ar servi de putereajHfc|^jcă pentru a lovi fără proben adversarii sei. Dar când există atâtea fapte ce constitue un început temeinic de probă, un corp legiuitor nu poate să stabilească fără cercetare prealabilă, o impunitate care ar fi o lovitură gravă dată moralei publice. Din toate puntele de vedere deci, alegerea unei comisiuni de informațiuni prealabile se impune. Dunăreanul. Ştiri Telegrafice Paris, 29 Ianuarie. Se crede în general în cercurile parlamentare, că Camera va vota scrutinii de arondisment, dar adevărata luptă se va încinge joi asupra cestiunii revizuirii, şi e de notat că republicanii sunt foarte divizaţi asupra acestei cestiuni. Budapesta, 29 Ianuarie. Nemzet se zice autorizat să declare că e lipsită de ori ce temeiu ştirea că D. Tisza ’şi-a dat demisia sau că vrea s’o dea în curând. Roma, 29 Ianuarie. In timpul nopţi, oraşu a fost liniştit. Un manifest al primarului face apel la cetăţeni, îndemnându’i să nu se lase a fi înfricoşaţi sau tîrîţi de violenţă. Ziarele constată că azi n’a fost nici un incident. Pagubele făcute de resvrăjitori se urcă la 100.000 de franci. 260 de indivizi au fost arestaţi. Ziua de azi a fost de asemenea liniştită. Stradele au aspectul lor obişnuit, patroulele continuă serviciul lor pentru precauțiune. Ziarul „Epoca“ şi Nicolae Filipescu Cestiunea care pasionează în momentul de faţă opinia publică este propunerea D-luî Niculae Blaremberg privitoare la punerea în acuzare a Ministerului I. C■ Brătianu. Toate ziarele au dat părerea lor; finele au susţinut propunerea deputatului de Brăila, şi altele au combătut’o. Singură foaia din Piaţa Episcopiei nu s’a rostit încă. „Epoca“ hrăneşte pe lectorii sei cu articole (cel din urmă întitulat Clemenţa !) în care nu voeşte, sau poate nu’î este permis a spune ce gândeşte, şi MERCURI 1 FEBRUARIE 1889 se mulţumeşte a constata că nu la conservatori se întâlnesc sentimente de ură şi de rezbunare. Foarte bine! — Dar care sunt sentimentele care clocotesc în inimele nepămastirilor Epochiştî. Nu cumva Clemenţa ! Se poate ca Regele să nu dorească darea în judecată a D-luî I. C. Brătianu. —■ Complicitatea impune datorie.— Majestatea Sa înțelege foarte bine că procesul fostului său Prim Consilier poate deveni procesul lui Carol de Tohenzollern. Organul D-lui Nicu Filipescu este el oare apărătorul dorinţelor regale ? Din nenorocire astăzî în România tot este posibil, dar posed ziarul „Epoca,, din anii 1886 şi 1887 până în luna Aprilie 1888. Cu această preţioasă colecţie, pe care o pun cu plăcere la dispoziţia or cărui cetitor, D-l Nicu Filipescu se va încredinţa că era pentru Domnia sa o datorie de onoare de a subsemna o propunere a reprezentantului Colegiului I de Brăila. Dacă autorul mai multor articole din acea colecţie nu va vota pe faţă darea în judecată a Ministerului I. C. Brătianu, atunci voi avea dreptul se zic Ziarul „Epoca“ cu marele capital de inteligenţă ce se adunase înprejurul său făcuse din D-l Nicu Filipescu o personalitate politică. — Astăzi ziarul „Epoca“, care nu este decât oglinda cugetărilor şi a tăriei convicţiunelor D- lui Nicu Filipescu, a făcut din Domnia Sa un simplu deputat menit a mări cu votul seu zestrea junimistă. A. V. B. ----------------------ihxmn--------------------- * O REPLICA Nu vrea să se lase d. I. Nădejde de obiceiul său de a face personalităţi şi pace. Acum câteva zile a apărut în coloanele acestui ziar un articol îndreptat în acelaşi timp in contra socialiştilor şi în contra guvernului. Socialiştilor le spuneam : nu sunteţi socialişti, recunoaşteţi acest fapt şi admiteţi că lucraţi contra socialismului, iar guvernului îi spuneam : lasă-i pe oamenii în pace căci idealul lor e legalitatea. D. I. Nădejde a crezut că e nevoie să proteste şi să arate că e socialist, şi lucru curios, în loc de a se ocupa mai întâi, de cea ce era scris în articolul ce’l privea, el s’a pus pe ghicite ca să afle eins a scris acel articol. D-sa a nemerit de îndată că acel articol a fost scris de un domn care a învăţat în Germania, care ştie nemţeşte şi s’a mirat cum de acel domn nu cunoaşte teoriile şi tactica democraţiei socialiste din Germania. L-am întreba pe d. I. Nădejde în ce au profitat cititorii săi din acest lucru, anume că d-sa a ghicit pe autor şi i-a spus că se miră de ce nu ştie ceea ce se ştie în Germania ? Să facă dar bine d. I. Nădejde şi să se silească pentru ca să se desbere de obiceiul său de a face personalităţi, cari nu aduc absolut nici un folos şi chiar strică. După aceste puţine cuvinte, să trecem la partea obiectivă a obiectului polemicei noastre. Noi am arătat socialiştilor că există o contrazicere între principiul lor , proprietatea colectivă şi între acţiunea lor în parlament care tinde la proprietatea individuală. Deprinşi a judeca pe oameni după fapte şi nu după vorbe, noi am zis că d-nii I. Nădejde şi V. G. Morţun nu sunt socialişti şi lucrează contra socialismului. Convingerea noastră asupra acestui punct a fost atât de adâncă, încât ne-am revoltat contra atitudinea guvernului faţă cu acţiunea lor şi am luat în rea tendinţa ocârmuirei de a precede cu mijloace severe contra lor. Se poate ca noi să fim în eroare, se poate ca d. I. Nădejde să poseadă o reţetă care să concilieze şi capra şi varza, adecă proprietatea colectivă cu cea individuală, sau mai corect, principiul sau proprietatea colectivă cu acţiunea sa care tinde la lărgirea proprietăţii individuale şi dator a fost să o publice acea reţetă. Ce face însă d-sa ? D-sa ne ţine un lung logos în care ne spune că alta e ţelul la care tinde mişcarea muncitorilor şi alta teoria şi tactica democraţiei socialiste. Şi, plecând de la această enormă contrazicere între scopul socialismului şi între cererea de proprietate individuală la pământ, d-sa uită ţelul şi se cearcă a justifica constituirea unui partid al muncitorilor. Apoi bine d-le Nădejde, de la un leader socialist ceream mai multă logică: în contra unui partid al muncitorilor ne-am ridicat noi? Şi în contra unui partid al muncitorilor a vorbit d. Th. Rosetti, preşedintele consiliului ? In contra unui partid al muncitorilor a vorbit C. Dobrescu-Argeş ? Evident că nu. Şi articolul nostru şi discursul d-lui C. Dobrescu-Argeş la ce ţinteac ? Ţintea, tocmai a vă dovedi că nu sunteţi un partid socialist, că aveţi ca bază proprietatea individuală şi ca scop acelaşi lucru, căci cine se ocupă de ceea ce visaţi d-voastre ? Fiecare se mulțumește a ve judeca după acțiunea voastră, singur guvernul, pe care ’l doare inima, vezând că colegiul al treilea devine independent, singur el ve consideră ca socialiști pentru a vă sdrobi, căci ce’i trebue alta de cât un pretext! Lumea e edificată la noi asupra acestuî punct; căci ea nu vede în voi socialişti de cât atuncea când are nevoie de un pretext pentru a ve face un rou. Aşa dară, noi dăm dreptate d-lui I. Nădejde când vrea ca muncitorii să fie constituiţi într’un partid al muncitorilor. D-sa însă, în schimb, ne va da dreptate când zicem că partidul muncitorilor nu este un partid socialist, căci el nu vrea proprietatea colectivă ci vrea numai proprietatea individuală. Ca urmare d. I. Nădejde care se pune în capul unui asemenea partid nu este socialist. II rugăm pe d. Nădejde să nu confunde partidul muncitorilor din România cari ai ca ţintăroprietatea individuală la pămînt, cu partidul democratic-socialist din Germania care vrea proprietatea comună a maşinelor, a capitalului. Credem că d-sa nu va face această regretabilă confusiune, de vreme ce ştie nemţeşte. Da, e învăţat d. Nădejde, ştie şi nemţeşte. Al doilea punct important pe care l-am atins a fost lupta de clasă. Socialiştii noştri propagă pe de o parte ideea că între capitalişti şi muncitori există luptă de clase, iar pe de alta ei vin în parlament şi cer de la capitalişti îmbunătăţirea clasei muncitorilor. Noi am găsit aci o contrazicere. De vreme ce noi nu putem vedea într’un representant al ţăranilor în parlament un cerşitor, care se milogeşte pentru a obţine ceva, ci pe un om care vine şi cere un drept realizabil prin însuşi parlamentul ţărei. Dacă există luptă de clase, am zis noi, ce căutaţi în parlament? Dar dacă recunoaşteţi că sunteţi un partid politic şi nu o clasă, căci statul constituţional şi parlamentar n’are clase—şi veniţi în sfatul ţărei, de ce vorbiţi de luptă de clase. Se poate iarăşi ca şi aci să fim noi în eroare şi că iarăşi de Nădejde să aibă reţeta, care să poată împăca lupta pe viaţă şi pe moarte între clase, cu îmbunătăţiri prin parlament, însă trebuia să o spună cetăţeanul. D. Nădejde însăi-a plăcut să spună, că autorul articolului din Adevărul ştie nemţeşte şi a justificat esistenţa unui partid al muncitorilor. Dar noi ce am zis alta decât: De sunteți un partid al muncitorilor, aceasta nu o contestăm; vă contestăm însă titlul și numele de socialiști și ca prieteni ai muncitorilor vă sfătuim ca să vă lepădați de el. Căci la ce vă atârnați un nume care vă face rău? Ați avea dreptul a vea numi partid socialist dacă aţi putea esplica că e logic ca să ai ca princip proprietatea comună şi ca să lucrezi pentru proprietatea individuală, că e logic ca să admiţi lupta de clasă şi să croeşti îmbunătăţire prin parlament. Dar câtă vreme nu o puteţi face, pentru D-zeu, lăsaţi la o parte socialismul şi mulţumiţi-ve a fi apărători ai muncitorilor. Ne e frică, că, precum intraţi în parlament în numele socialismului, să nu intraţi în mănăstirile de călugări şi să vă călugăriţi tot în numele socialismului. Un Ieşan. DIN BACAU Corespondenţă particulară a Adevărului Bacău, 1889 Ianuarie 29 Mai nainte de a primi telegrama D- voastră, am fost foarte surprinşi toţi din Bacău, de veştile ceni-a adus ziarele