Adevěrul, februarie 1889 (Anul 1, nr. 137-160)

1889-02-01 / nr. 137

ANUL L­ No. 137. Numărul 10 bani ABONAMENTELE BUC­URESCI ȘI JUDE'ț’IC Un an...........................35 lei $ese luni.......................15 „ Trei luni........................8 „ 8TREINĂTATE Un an, 50 lei$ese luni, 25 lei. MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA. Să te feresei, Române! de cuiți străin în casă. V. Alexandri. Numărul 10 bani ANUNCIURILE Se primesc la administrație ADMINISTRAȚIA: Strada Academiei, 24. Director politic: ALEX. V. BELDXMANU. REDACȚIA:Strada Academiei, 24. ror:trix.A. Aivtreia. DAREA I JUDECATA •-----------------------------------^oG'cJo^v------------------------------ —..... Ziarul „Eioca“ si N. lisei -------------------—--------------—------------------------------------------­O REPLICA ----——----------■ t­ y3vDo­v---------­------------­GESTIUNEA MILITARĂ IN BELGIA ----------------------------------------------------­DINT BACAU ------------------------G'frnn*--------------------------­Discursul D-lui Dobrescu ■ -------------..........................................------------------------------------------------------------------------------­CASATORIA OCNAŞULUI Bucureşti, 31 Ianuarie. Sarea in judecată îndată după ivirea propunere­ de dare în judecată a cabinetului Ion Brătianu, neam pronunţat lă­murit în privinţa ei, zicând că, după noi și în împrejurările ac­tuale această propunere nu are sorți de a întruni cele două treimi cerute de lege. Plecând din acest punt de vedere, am zis că, cu toată dorința legitimă a Terei de a ve­dea regimul colectivist tras la res­­pundere, propunerea poate avea de efect reabilitarea, dacă nu mo­rală, dar cel puţin legală a lui Ion Brătianu şi a complicilor săi.. Cele ce se petrec în cercurile parlamentare de la ivirea propu­nere­ încoace, dovedesc că am a­­vut dreptate. Junimiştii se pro­nunţă categoric contra dârei in judecată , şi nici nu putea să fie alt­fel, căci ei au angajamente luate în această privinţă; o parte din liberali sunt şi ei contra propu­nere­ ; chiar în tabăra conserva­toare se manifestă diverginţi a­­dânci. Dar în fine, lucrul este făcut. Propunerea va fi pusă astă­zi la ordinea zilei; este dar nefolositor de a discuta despre mai multă sau mai puţină oportunitate ce dânsa prezentă. Cestiunea este de a se şti cum vom eşi din încurcătură şi de a face tot ce este cu putinţă pen­tru ca urmările greşelei comise să fie micşorate. Nu se poate ajunge la acest re­zultat de­cât prin puterea fapte­lor şi a probelor. Mulţi dintre acei cari astă­zi şo­­văesc, sau din calcul politic, sau în urma unor înrâuriri ascunse dar puternice, când vor vedea că din desvoltarea infracţiunilor şi din cercetarea faptelor reese probe pal­pabile de culpabilitate, poate vor lăsa la o parte nişte interese pi­tice ale momentului şi se vor gîndi la datoria ce le impune posiţiunea lor de mandatari ai Ţarei. Este dlar mai ales trebuinţă ca să se admită de Cameră trimite­rea propunerei în studiul unei co­­misiunî de informaţiuni prealabile. Pentru aceasta numai majorita­tea absolută este necesară. Art. 15 al legei asupra responsabilită­­ţei ministeriale nu lasă nici o în­doială în privinţa interpretaţiuni­­lor ce s’ar putea da în această privinţă. El rosteşte ast­fel. Preşedintele Camerei sau al Senatului, pune propunerea la ordinea zilei peste 5 zile de la prezentarea ei. In caz de flagrant delict, o pune imediat în des­­batere. Afară de acest caz, discuţiunea se mărgineşte asupra cestiunei, dacă Corpul legiuitor trece la ordinea zilei sau trimite propunerea în studiul unei comisiuni de informaţiuni prealabile. Dacă ministrul este prezent la şe­dinţă, fie ca ministru în funcţiune, fie ca deputat sau­ senator, el este ascultat. Pentru trimiterea la comisiunea de in­formaţiuni, să cere un vot cu majori­tate absolută. Acest text dovedeşte într’un mod netăgăduit că faptul trimiterea la comisiunea de informaţiuni nu im­plică că Corpul legiuitor va da pe ministru in judecată şi nu preju­­decă prin urmare în nimic votul definitiv ce este a se da în pri­vinţa darei în judecată şi pentru care două treimi sunt absolut in­dispensabile. Art. 18 zice : Raportul (comisiunea de informaţiuni) se comunică­ ministrului o dată cu de­punerea lui pe biuroul Corpului legiui­tor. Cinci zile după aceasta, darea în judecată se pune în desbatere, și dacă Corpul legiuitor o admite cu două treimi, alege imediat un comitet de instruc­țiune. Se vede clar că legea a voit să înlăture surprinderile atât în contra cât şi în favoarea ministrului bănuit. Căci, dacă ar fi admis necesitatea de două treimi pentru comisiunea de informaţiuni prealabile sau tre­cerea la ordinea zilei, or­ce pro­punere de acuzaţiune ar putea să fie zădărnicită de la început, şi pe de altă parte, impunând cele două treimi, pentru darea în judecată definitivă, legiuitorul a garantat pe ministru contra unui vot de sur­prindere sau de resbunare mo­mentană. O dovadă mai mult este că le­gea dispune ca „dacă mai mulți miniștrii se pun de o dată în a­­cuzare, se cere un vot separat pen­tru fie­care.“ Această dispoziţiune arată că comisiunea de informaţiune nu are alt rol de­cât a examina probele prezentate de semnatarii propune­re­, de a le controla şi de a le complecta la nevoie. Acţiunea sa se poate compara cu rechizitorul introductiv al procurorului în ma­terie penală în urma unei cereri prezentată de o parte ce se pre­tinde lezată. In cazul acesta, par­tea civilă sau lezată sunt semna­tarii propunere!, procurorul este comisiunea de informaţiuni; abia în urmă intervine judecătorul de instrucţiune sub forma unui comi­tet de instrucţiune. Şi de aci începe adevăratul pro­ces de acuzare în care Camera, după ce a votat cu două treimi, s’a însuşit rolul de parte civilă şi a însărcinat un comitet de 7 mem­brii cu susţinerea acuzaţiunei. Aşa­dar, alegerea unei comisiuni de informaţiune este o procedură esenţialmente prealabilă şi pregă­titoare, care nu se poate refuza de corpul legiuitor de cât în cazul când propunerea de dare in ju­decată nu este întemeiată pe nici un fapt precis. Bumui atunci Ca­mera­­in majoritate poate să înlăture a priori acuzațiune,ii trecând la ordinea zilei. Propunerea prezentată de D-nul Blaremberg şi de cei 32 deputaţi care au semnat’o, nu poate fi pri­vită ca neîntemeiată. Ea se poate critica din puntul de vedere al o­­portunităței, precum fau făcut-o, dar, o dată prezentată, nu cre­dem că majoritatea Camerei poate să nu o ia în băgare de seamă. Multe din faptele relevate prin propunere sunt de notorietate pu­blică. Ele sunt întemeiate pe acte oficiale, pe declaraţiuni făcute în faţa Parlamentului, pe acte jude­cătoreşti. Ele nu se pot nici admite ca probate dar nici respinge a priori prin un vot de trecere la ordinea zilei, fără a stabili un precedent pe­riculos, care ar face iluzoriu apli­­caţiunea legei responsabilităţei mi­nisteriale. Aci nu poate fi vorba de un act de rezbunare politică. Rezbu­­nare ar fi dacă un p3tetid politic s’ar servi de putereajHfc|^jcă pentru a lovi fără proben adver­sarii sei. Dar când există atâtea fapte ce constitue un început te­meinic de probă, un corp legiuitor nu poate să stabilească fără cer­cetare prealabilă, o impunitate care ar fi o lovitură gravă dată mora­lei publice. Din toate puntele de vedere deci, alegerea unei comisiuni de informațiuni prealabile se impune. Dunăreanul. Ştiri Telegrafice Paris, 29 Ianuarie. Se crede în general în cercurile par­lamentare, că Camera va vota scrutinii de arondisment, dar adevărata luptă se va încinge joi asupra cestiunii revizui­rii, şi e de notat că republicanii sunt foarte divizaţi asupra acestei cestiuni. Budapesta, 29 Ianuarie. Nemzet se zice autorizat să declare că e lipsită de ori ce temeiu ştirea că D. Tisza ’şi-a dat demisia sau că vrea s’o dea în curând. Roma, 29 Ianuarie. In timpul nopţi, oraşu a fost liniştit. Un manifest al primarului face apel la cetăţeni, îndemnându’i să nu se lase a fi înfricoşaţi sau tîrîţi de violenţă. Ziarele constată că azi n’a fost nici un incident. Pagubele făcute de resvrăjitori se urcă la 100.000 de franci. 260 de indivizi au fost arestaţi. Ziua de azi a fost de asemenea liniş­tită. Stradele au aspectul lor obişnuit, patroulele continuă serviciul lor pentru precauțiune. Ziarul „Epoca“ şi Nicolae Filipescu Cestiunea care pasionează în momen­tul de faţă opinia publică este propune­rea D-luî Niculae Blaremberg privitoare la punerea în acuzare a Ministerului I. C■ Brătianu. Toate ziarele au dat părerea lor; fi­nele au susţinut propunerea deputatului de Brăila, şi altele au­ combătut’o. Singură foaia din Piaţa Episcopiei nu s’a rostit încă. „Epoca“ hrăneşte pe lectorii sei cu articole (cel din urmă întitulat Cle­menţa !) în care nu voeşte, sau poate nu’î este permis a spune ce gândeşte, şi MERCURI 1 FEBRUARIE 1889 se mulţumeşte a constata că nu la con­servatori se întâlnesc sentimente de ură şi de rezbunare. Foarte bine! — Dar care sunt senti­mentele care clocotesc în inimele nepăm­­­astirilor Epochiştî. Nu cum­va Clemenţa ! Se poate ca Regele să nu dorească darea în judecată a D-luî I. C. Bră­tianu. —■ Complicitatea impune datorie.— Majestatea Sa înțelege foarte bine că procesul fostului său Prim Consilier poate deveni procesul lui Carol de T­ohenzol­­lern. Organul D-lui Nicu Filipescu este el oare apărătorul dorinţelor regale ? Din nenorocire astă­zî în România tot este posibil, dar posed ziarul „Epoca,, din anii 1886 şi 1887 până în luna Aprilie 1888. Cu această preţioasă co­lecţie, pe care o pun cu plăcere la dis­poziţia or cărui cetitor, D-l Nicu Fi­lipescu se va încredinţa că era pen­tru Domnia sa o datorie de onoare de a subsemna o propunere a reprezentantu­lui Colegiului I de Brăila. Dacă autorul mai multor articole din acea colecţie nu va vota pe faţă darea în judecată a Ministerului I. C. Bră­tianu, atunci voi avea dreptul se zic Ziarul „Epoca“ cu marele capital de inteligenţă ce se adunase înprejurul său făcuse din D-l Nicu Filipescu o perso­nalitate politică. — Astă­zi ziarul „E­­poca“, care nu este de­cât oglinda cu­getărilor şi a tăriei convicţiunelor D- lui Nicu Filipescu, a făcut din Dom­nia Sa un simplu deputat menit a mă­ri cu votul seu zestrea junimistă. A. V. B. ----------------------ihxmn---------------------­ * O REPLICA Nu vrea să se lase d. I. Nădejde de obi­ceiul său de a face personalităţi şi pace. Acum câte­va zile a apărut în co­loanele acestui ziar un articol îndreptat în acelaşi timp in contra socialiştilor şi în contra guvernului. Socialiştilor le spu­neam : nu sunteţi socialişti, recunoaşteţi acest fapt şi admiteţi că lucraţi contra socialismului, iar guvernului îi spuneam : lasă-i pe oamenii în pace căci idealul lor e legalitatea. D. I. Nădejde a crezut că e nevoie să proteste şi să arate că e socialist, şi lucru curios, în loc de a se ocupa mai întâi, de cea ce era scris în articolul ce’l privea, el s’a pus pe ghicite ca să afle eins a scris acel articol. D-sa a nemerit de îndată că acel ar­ticol a fost scris de un domn care a în­văţat în Germania, care ştie nemţeşte şi s’a mirat cum de acel domn nu cu­noaşte teoriile şi tactica democraţiei­ so­­cialiste din Germania. L-am întreba pe d. I. Nădejde în ce au profitat cititorii săi din acest lucru, anume că d-sa a ghicit pe autor şi i-a spus că se miră de ce nu ştie ceea ce se ştie în Germania ? Să facă dar bine d. I. Nădejde şi să se silească pentru ca să se desbere de obiceiul său de a face personalităţi, cari nu aduc absolut nici un folos şi chiar strică. După aceste puţine cuvinte, să trecem la partea obiectivă a obiectului polemi­cei noastre. Noi am arătat socialiştilor că există o contrazicere între principiul lor , pro­prietatea colectivă şi între acţiunea lor în parlament care tinde la proprietatea individuală. Deprinşi a judeca pe oameni după fapte şi nu după vorbe, noi am zis că d-nii I. Nădejde şi V. G. Morţun nu sunt socialişti şi lucrează contra socialismului. Convingerea noastră asupra acestui punct a fost atât de adâncă, în­cât ne-am revoltat contra atitudinea guver­nului faţă cu acţiunea lor şi am luat în rea tendinţa ocârmuirei de a pre­cede cu mijloace severe contra lor. Se poate ca noi să fim în eroare, se poate ca d. I. Nădejde să poseadă o re­ţetă care să concilieze şi capra şi varza, adecă proprietatea colectivă cu cea in­dividuală, sau mai corect, principiul sau proprietatea colectivă cu acţiunea sa care tinde la lărgirea proprietăţii indi­viduale şi dator a fost să o publice acea reţetă. Ce face însă d-sa ? D-sa ne ţine un lung logos în care ne spune că alta e ţelul la care tinde mişcarea muncitorilor şi alta teoria şi tactica democraţiei­ socialiste. Şi, plecând de la această enormă contrazicere între scopul socialismului şi între cererea de proprietate individuală la pământ, d-sa uită ţelul şi se cearcă a justifica con­stituirea unui partid al muncitorilor. Apoi bine d-le Nădejde, de la un leader socialist ceream mai multă logică: în contra unui partid al muncitorilor ne-am ridicat noi? Şi în contra unui partid al muncitorilor a vorbit d. Th. Rosetti, preşedintele consiliului ? In con­tra unui partid al muncitorilor a vorbit C. Dobrescu-Argeş ? Evident că nu. Şi articolul nostru şi discursul d-lui C. Dobrescu-Argeş la ce ţinteac ? Ţintea, tocmai a vă dovedi că nu sunteţi un partid socialist, că aveţi ca bază proprietatea individuală şi ca scop acelaşi lucru, căci cine se ocupă de ceea ce visaţi d-voastre ? Fie­care se mulțumește a ve judeca după acțiunea voastră, singur guvernul, pe care ’l doare inima, vezând că colegiul al treilea de­vine independent, singur el ve consideră ca socialiști pentru a vă sdrobi, căci ce’i trebue alta de cât un pretext! Lumea e edificată la noi asupra a­­cestuî punct; căci ea nu vede în voi socialişti de cât atuncea când are ne­voie de un pretext pentru a ve face un rou. Aşa dară, noi dăm dreptate d-lui I. Nădejde când vrea ca muncitorii să fie constituiţi într’un partid al muncitorilor. D-sa însă, în schimb, ne va da drep­tate când zicem că partidul muncitori­lor nu este un partid socialist, căci el nu vrea proprietatea colectivă ci vrea numai proprietatea individuală. Ca urmare d. I. Nădejde care se pune în capul unui asemenea partid nu este socialist. II rugăm pe d. Nădejde să nu con­funde partidul muncitorilor din România cari ai ca ţintă­ropriet­atea individuală la pămînt, cu partidul democratic-socia­list din Germania care vrea proprieta­tea comună a maşinelor, a capitalului. Credem că d-sa nu va face această regretabilă confusiune, de vreme ce ştie nemţeşte. Da, e învăţat d. Nădejde, ştie şi nem­ţeşte. Al doilea punct important pe care l-am atins a fost lupta de clasă. Socialiştii noştri propagă pe de o parte ideea că între capitalişti şi muncitori există luptă de clase, iar pe de alta ei vin în parlament şi cer de la capita­lişti îmbunătăţirea clasei muncitorilor. Noi am găsit aci o contrazicere. De vreme ce noi nu putem vedea într’un representant al ţăranilor în parlament un cerşitor, care se milogeşte pentru a obţine ceva, ci pe un om care vine şi cere un drept realizabil prin însuşi par­lamentul ţărei. Dacă există luptă de clase, am zis noi, ce căutaţi în parlament? Dar dacă recunoaşteţi că sunteţi un partid poli­tic şi nu o clasă, căci statul constitu­ţional şi parlamentar n’are clase—şi ve­niţi în sfatul ţărei, de ce vorbiţi de luptă de clase. Se poate iarăşi ca şi aci să fim noi în eroare şi că iarăşi de Nădejde să aibă reţeta, care să poată împăca lupta pe viaţă şi pe moarte între clase, cu îmbu­nătăţiri prin parlament, însă trebuia să o spună cetăţeanul. D. Nădejde însă­­i-a plăcut să spună, că autorul articolului din Adevărul ştie nemţeşte şi a justificat esistenţa unui partid al muncitorilor. Dar noi ce am zis alta de­cât: De sunteți un partid al muncitorilor, aceasta nu o con­testăm; vă contestăm însă titlul și numele de socialiști și ca prieteni ai muncitorilor vă sfătuim ca să vă lepădați de el. Căci la ce vă atârnați un nume care vă face rău? Ați avea dreptul a vea numi par­tid socialist dacă aţi putea esplica că e logic ca să ai ca princip proprietatea comună şi ca să lucrezi pentru proprie­tatea individuală, că e logic ca să ad­­miţi lupta de clasă şi să croeşti îmbu­­nătăţire prin parlament. Dar câtă vreme nu o puteţi face, pentru D-zeu, lăsaţi la o parte socialismul şi mulţumiţi-ve a fi apărători ai muncitorilor. Ne e frică, că, precum intraţi în par­lament în numele socialismului, să nu intraţi în mănăstirile de călugări şi să vă călugăriţi tot în numele socialismului. Un Ieşan. DIN BACAU Corespondenţă particulară a Adevărului Bacău, 1889 Ianuarie 29 Mai nainte de a primi telegrama D- voastră, am fost foarte surprinşi toţi din Bacău, de veştile ce­­ni-a adus ziarele

Next