Adevěrul, aprilie 1889 (Anul 1, nr. 188-211)

1889-04-01 / nr. 188

2 sumă de fleacuri pentru cotilion. Iar lui coconu Iancu ’i-a trimis harta gârlelor din România.* * * Surpriza D-lui I. C Brătianu a fost de nedescris când a primit o cutiuţă mică pentru tabac, având pe densa portretul D-ruluî Blanche şi înăuntru o firimiţă de moaşte de la Napoleon al III-lea. Această gingaşe atenţiune a provocat lăcrimi de bucurie în ochii bătrânului. , * * Amicului Max ’i-a găsit un muşteriu pentru frumoasele sale cronici. Când s’a deşteptat Max a dat ochi cu Pinath, faimosul librar din Hala noiturilor care venise cu un decimal. L ADEVĂRUL CENTENARII împărtăşim cititorilor o statistică, desigur incomplectă, a centenarilor, cari au trăit în diferitele timpuri. Asemenea cazuri, azi în zilele noastre le putem considera ca pe nişte rari nantes in gurgite vaste. Iată pe scurt această statistică, începând de la cel mai mic număr de ani peste sută, şi terminând cu maximul pe care l-a putut atinge un muritor, pre cât se cunoaşte, cu începere din secolul al XVI-lea încoace. Jacques Jacot, moare în comitatul Neuchetel (Elveţia) la 1529, în etate de 120 ani. In 1790, trăia la Mexapao lângă Mialliada, în împregiurimele Coimbrei, Ioana- Francesca de Piededre de 120 ani. In 1791, un bătrân care ședea la Rechingen, moare în etate de 120 ani. Acest centenar după ce nu-i mai rămăsese nici un dinte încă de mult, se trezi că-i iese 8 dinţi la 1787, când era de 116 ani; după şease luni îi căzură, dar în locu-îeşiră alţii, slujindu-se cu ei, până când muri. In ziua de 18 octombrie 1759, Anibal Camoux, cunoscut la Marsilia sub numele de Anibal, născut la Nisa în 1638, moare la Marsilia în etate de 121 ani şi trei luni. Acest centenar era încă sdravăn ; bea vin mult şi se hrănea cu elemente ordinare. El credea că rădăcina de angelică e grozav lucru, şi toată vremea nu făcea decât să mestece planta aceasta. Pictorul Iosef Vernet i-a zugrăvit figura lui, şi tabloul se află la Luvru. Jean Fffingam moare la Cornuoilles în etate de 144 ani, la 6 Februarie 1757. Toată viaţa lui n’a ştiut ce-i vinul ori altă băutură, şi regulat, vara şi iarna, se scula la 6 ore dimineaţa. Carne mânca, când şi când. In 1770, Christian Jacques Drah-ncenberg, de la Aarbuns (Iutlanda) cunoscut sub numele de bătrânul om al Nordului, moare când era de 146 ani. In tinereţea lui fusese prins de piraţi, şi timp de 15 ani încercă toate nevoile grele ale captivităţei. A slujit ca marinar 91 de ani. Drahakenberg făcea încă, bătrân de tot fiind, curse de patru leghe pe jos. Toată viaţa lui umbla cu o scufie, şi numai când era de 143 ani a început a purta căciulă. La 113 ani, centenarul îşi aduse aminte că era timp să se gospodărească, şi-şi luă o nevastă, care n’avea mai puţin de 60 ani. Harp Fred, moare în Anglia la 1792, când număra 120 ani; tot în etatea aceasta moare la 1645, călugărul Augustin Nicolai Levesier, care a preoţit 91 ani. Ponce-le-Page, locuitor din tîrguşorul Hampré(Luxemburg) moare la 121 ani; cu doi ani, îşi lucra singur bucăţica lui de pământ, şi făcea pe zi şase, şapte leghe pe jos. Eleonora Spicer, moare la Acomak în Virginia, tocmai când împlineşte 121 ani (1773); în aceiaşi etate, moare Sarah Malcomson în Anglia, la 1810. In Ianuarie 1820, femeea Barnet moare la Carlewston (Carolina de Sud), în etate de 123 ani. Ea îşi aducea foarte bine aminte toate evenimentele petrecute cu cincizeci, ba chiar cu o sută ani în urmă, dar uita dintr’un moment în altul circumstanțele şi faptele cele mai recente. Ea vorbea cu aceiaşi uşurinţă englezeşte, franţuzeşte, spanioleşte, italieneşte, ebraica, arabeşte şi maureşte. In 1760, Penis Guignard din Luche (Francia), moare în etate de 123 ani şi opt luni. El avea auzul cam slab, şi părul după ce -i albise, începuse a se îngălbeni ; fiul lui, de 64 ani numai, părea mult mai bătrîn decât el. In 1753, Andrei Smit, din Silesia şi Andrei Bueno, din Badajoi, mor, ambii în etate de 124 ani. La 1668, Robert Montgomerry, născut în Scoţia, moare când era de 126 de ani. Wilhelm Barnesley, moare în Anglia în etate de 126 ani. Când era de 100 ani, se căsători pentru a doua oară. In ziua de 4 Aprilie 1706, Jean Bayles, comerciant de"berbeci, moare la Nourtampthon, în etate de 130 ani. Anatomistul Keill ’i-a făcut autopsia. Când era de 118 ani chiar, Bayles își mâna singur vitele la tîrg. Petru Mestanga din Murcia (Spania), şi Samuel Lilley, preot la Worcester, mor în etate de 130 ani. Alexandru Maculah, moare la Oberdean, în Scoţia, când era de 132 ani; el a servit ca simplu soldat sub generalul Monk, în timpul lui Cromwell. La sfîrşitul secolului 18, D-na Keit, decedată la Newnham, în Glocestershire, în etate de 134 ani, lasă toată averea celor 3 fete ale ei, din care cea mai tînără avea 109 ani, după cum spune istoricul german Joan de Muller. La 12 Decembrie, moare la spitalul orfelinilor din Greiz (Salzburg), în etate de 136 ani, George Wunder. El a văzut şi a auzit bine până la sfîrşitul vieţei. Acesta e cel mai mare caz de longevitate observat în Germania. La 15 Decembre 1766, Jean Lafitte numit şi Liaroux, moare la Rouillac lângă Agen, în etate de 137 ani. Cu un an mai nainte, era încă în putere. Din tinereţe, se obişnuise să facă băi de trei ori pe săptămână, şi obiceiul acesta l-a ţinut până la sfârşit. Jean Couseur moare într’un sat lângă Brest la 1775, în etate de 137 ani. Dânsul bea mai mult lapte; când era de 120 ani se rădea singur, şi asculta rugăciunea la biserică în genuchi. In 1805 un bătrân de 128 ani, domiciliat la Posen, primea de la regele Prusiei o pensiune de 36 modoli; se însură pentru prima oară când era de 80 ani, și după 10 ani, femeia sa născu doi copii. Contesa Desmond moare la 1752, în etate de 140 ani. Polotiman, chirurg la Vandemond în Lorena, a murit când era de 140 ani. El n’a eșit nici odată din târgul lui,, n’a luat nici odată doctorii, purgative, de și se îmbăta în fiecare zi. In ziua când muri, operă un cancer unei femei bătrâne cu multă dibăcie. La 16 Decembre 1635, Tomas Paar, cultivator de la Oldenburg (Anglia) moare la Londra în etate de 152 ani şi nouă luni. S’a însurat pentru a doua oară la 122 ani, şi femeia a murit înaintea lui. Până la 130 ani, el lucră pământul, bătea singur porumbul, toată viaţa s’a hrănit cu pâine, brânză uscată şi cu lapte. El a văzut zece regi pe tronul Angliei. Obst, ţărancă, a murit când era de 155 ani. In ziua morţei, lucra la câmp şi mâncase ca de obicei. Femeia aceasta ţesa în fiecare zi, mânca cu poftă, şi bea două pahare cu apă pe zi. Josef Surington, norvegian, moare în etate de 160 ani; cel mai mare copil al lui era de 109 ani, şi cel mai mic de 9 ani. La 5 Septembre 1724, Petru Zorton, ţăran din Timişoara, moare la 185 ani, cel mai mic copil al lui era de 97 ani. Zorton se hrănea numai cu legume. Zorton e recunoscut de savanţi ca decanul centenarilor cunoscuţi. Acum de curând avem de înregistrat pe ilustrul chimist francez, Chevreul care a murit în etate de 103 ani, și care a lucrat într’una, până acuma câtva timp. viciul imperiului, în armată, în marină, precum şi în diferitele ramuri ale administraţiunei. Această măsură se propune ca un respuns la măsura luată de a interzice chinezilor intrarea pe teritoriul american. Memoriul observă că marina uniune este foarte slabă şi că prin urmare ea în nici un caz nu poate deveni amenințătoare. MTretutindeni Austro-Ungaria Gazeta Oficială anunţă că împăratul a acordat D-lui M. Hengelmuller, ministru Austriei la Belgrad, marele cordon al ordinului Francisc Iosef. Această serie de distincţiune va provoca multe comentarii. Cineva nu ştie ce să crează şi dacă este o recompensă pentru serviciele aduse de D. Hengelmuller cu ocazia ultimelor evenimente din Serbia, sau o resplată de poziţia ce i se creează prin plecarea prietenului şeii, Regele Milan. Unii văd în aceasta un semn privitor la intenţiunea D-lui de Hengelmuller pentru a părăsi diplomaţia. * La palatul principilor de Swarţenberg din Viena se pregăteşte acum una din cele mai mari expoziţiunî de bijuterie şi argintărie, care s’a văzut vre-o dată. Această expoziţiune organizată în folosul săracilor Capitalei, se va deschide la 22 Aprilie. Ea va fi foarte interesantă din punctul de vedere artistic. Printre obiectele cele mai preţăluite care vor fi expuse, se observă o pendulă astronomică trimisă de ordinul cavalerilor teutoni, un serviciu de masă de aur provenind din Egiptul vechiu şi aparţinând muzeului comercial vienez, o cupă împodobită cu zmarande de o valoare extraordinară, etc. Germania In şedinţa Reichstagului din Sâmbăta trecută, atenţiunea deputaţilor a fost atrasă prin instalarea unui aparat fotografic în una din tribune. Fotograful Curţei, a luat în timpul şedinţei, mai multe vederi, între altele aceia a biuroului Parlamentului şi a diferitelor grupuri care se formaseră împrejurul miniştrilor şi a principalelor personagii parlamentare. Această surprindere o datoresc deputaţii preşedintelui lor, care a ţinut să conserve pentru posteritate aspectul sălei deliberaţiunii ci corpului legislativ actual în timpul unei şedinţe. Se ştie că Reichstagul va fi instalat în curând într’un nou palat, care se construeşte de câţiva ani, şi că palatul actual va avea o altă destinaţiune. Şi numai în ce priveşte aspectul interior al palatului, preşedintele a voit să-i conserve imaginea. Belgia Ziarul La Cronique din Bruxeles scrie că împăratul Germaniei, mergând în Anglia, în primele zile ale lunei viitoare pentru a vizita pe Regina Victoria, se va opri la Anvers unde va fi primit de Regele Leopold. Anglia D. Gladstone e aproape mântuit de paralizia sa. Forţele i-au revenit şi poate mişca braţul drept. D. Gladstone, actualmente se află la Haworden. China Se scrie din Sangai ziarului Standard, că un diplomat chinez a redigiat un memoriu prin care cere ca să fie revocaţi toţi americanii cari se află acum în ser Statele Unite Cuartierul comercial de la Savannah, a fost nimicit Sâmbăta trecută de un incendiu. Pagubele se urcă la 1,500,000 dolari. Focul a luat naştere din o prăvălie cu mărunţişuri, şi vântul fiind mare, el s’a întins repede. Informaţiuni Declaraţia noului Guvern D. Prim-ministru Lascar Catargiu a dat citire următoarei declaraţiuni la Cameră şi la Senat: Chemaţi la guvern din sânul Domniilor voastre prin încrederea Majestăţei Sale Regelui , Vom continua în afară politica înţeleaptă care ne-a atras bună-voinţa puterilor celor mari, amicia vecinilor şi care a făcut din România un element de ordine şi de pace în Orient, înăuntru. Vom complecta opera reformelor necesare, pe care am întreprins-o împreună. Vom termina lucrările începute pentru întărirea şi desvoltarea economică a ţerei. Ne vom sili în restabilirea echilibrului bugetar, făcând toate economiile putincioase şi respectând toate interesele legitime; vom căuta să întărim credinţa ţerei în instituţiunile ei, în legalitate şi în justiţie, şi să merităm încrederea Suveranului şi concursul luminat al representanţilor ţerei. D. Catargiu, preşedintele consiliului, a declarat ieri la Cameră că Corpurile legiuitoare vor fini sesiunea lor la 5 Aprilie, dar, că vor fi chemate într’o sesiune extraordinară după sărbători spre a discuta budgetele şi celelalte legi importante. Când D. Carp a intrat în Cameră, un grup de vr’o 25 deputaţi, l’a primit în aplauze. Un deputat întreabă pe altul: „Dar ce’î ăsta“ ? „ Taci me rog. Ce să fie ? Au „încă guşa plină“ — I — I — Dialog între un junimist şi un conservator. Junimistul.—Mai bine porumbel decât gâscan. Conservatorul. — Nici de cum. înainte de toate gâscanii au scăpat Capitolul al 2-lea gâscanii au labele date şi se ţin bine pe picioare ; al 3-lea nu sboară departe ; al 4-lea sunt buni şi de apă şi de uscat. Porumbelul care se distingea mai cu seamă azi prin pliscul său, era fostul prefect de Dorohoia. — I — I — Grupul liberal din Cameră a decis în întrunirea ce a ţinut ieri de dimineaţă, de a face cea mai înverşunată opoziţiune Cabinetului Catargiu. După ridicarea şedinţei Camerei, D. Carp s’a exprimat într’un cerc de deputaţi cam în următorul mod: — Nu garantez stabilitatea lui Catargiu; Vernescu ne-a zdruncinat pe noi, şi nu va întârzia să doboare pe Catargiu. Autentic, D. Carp ,şi-a luat locul ce i se cuvenea printre deputaţi lângă D. Al. Marghiloman şi Max. D. Maiorescu, pe banca dascălilor. Ieri, D. Theodor Rosetti, întreba pe D. Pleva, în Senat : „Mă primim în opoziţie?“ „Cum nu, răspunde D. Fleva, dar să nu te gândeşti un an până să te hotărăşti a face opoziţie.“ — IHi— D. Tache Ionescu, văzând că bateriile sale ce le îndreptase spre a lua un portofoliu, au fost de provenința Maican, aşa că din cauza lor n’a ajuns la ținta sa, s’a năpustit la asalt cu baioneta, anunțând de aici chiar două interpelări. Toată lumea cunoaşte frumoasa barbă a D-lui Costake Strat; ei bine, ieri s’a ras, după zece ani! întrebat fiind de ce? El a răspuns : — Făcusem jurământ să nu mă rad până ce Catargiu n’o fi la Minister. Ziarul oficios Pester Loyd vorbind despre criza ministerială din România, zice: In cât priveşte tendinţele pacinice în relaţiunile României în afară, un Cabinet Catargiu dă mult mai puţine garanţii decât predecesorii săi Ioan Brătianu şi Rosetti-Carp. In Craiova a apărut, cu data de ieri, primul număr al ziarului săptămânal „ Nepărtinirea “. Noul ziar apare ca liberal-naţional, îi urăm viaţă lungă. O comisiune compusă de d-nii M. Suţu, P. Zeuceanu şi I. Brăescu s’a instituit de Eforia spitalelor civile din Bucureşti, ca să cerceteze o hotărnicie făcută de d. Inginer hotarnic I. M. Rămniceanu la moşia Licuriciu din Teleorman, proprietatea Eforiei. Prin această hotărnicie Eforia a FOIŢA ZIARULUI „ADEVERUL« 22 A- MATTHEY (Arthur Arnouldl TORÎURELE AMORULUI X Cu toate astea, tatăl se arăta mai întotdeauna foarte familiar cu copilul său şi nu poza în părinte de familie cu el. Dar, sub această familiaritate se ghicea o sforţare şi poate că era aceaşi constrîngere şi la unul ca și la cel-lalt, —cu deosebire numai ca ea se arăta mai naivă la copil, atita tot. Cât despre mătușă-sa, Enric, nu ascundea desgustul cel mare de care ’1 simțea pentru dînsa, cu toate că Olympia rămăsese nepăsătoare pînă în punctul de a face să se crează, că ea nu observa acest lucru. Cele două surori, vieţuiau pe un picior de pace armată, ferindu-se să-şi a dreseze vreo vorbă una alteia. Enrieta mai întot d’auna bolnavă părea a fi atinsă de o suferinţă interioară, greu de hotărât şi care o săpa încet ca o plantă roasă la rădăcină de un vierme nevăzut. Era coprinsă de nişte friguri stranii, de palori cari făcea pe cei ce o vedea să se îngrijească; pleopele ochilor i se roşeau şi aceasta anunţa că plângea mult avea pentru fiul său, porniri de dragoste, care semănau a crize de desperare. Toate aceste lucruri făceai pe Bitan să cugete şi nu ştia ce să crează sau cel puţin nu voia să respunză de teamă să nu-şi strice visele şi planurile lui pentru viitor. Pe urmă pasiunea lui pentru Olympia îl ocupa prea mult. El nu vedea decât pe tânăra femee, nu se gândea decât la dânsa, şi apropiindu-se din ce în ce mai mult de dânsa, cu atât se depărta mai mult de cei-l’alţî adică de Enrieta şi de Enric, care ar fi putut să’l lumineze în această afacere. Simpatia lui pe care mai Inteiu o avea pentru ei, încetul cu încetul se restrânsese şi căzuse mai viu asupra Olympieî, şi iubind’o pe dânsa el iubea mai puţin pe aceia cari n’o iubea şi pe care nici dânsa nu’i iubea. La început el crezuse că Olympia, la versta în care ajunsese, era de douăzeci şi şase de ani—voia cu orice preţ să se mărite; şi că cei ce o înconjurau se gândeau şi dânşii la aceasta,—şi cu toate astea nici o vorbă nu se spusese în faţa lui în această privinţă. Viaţa care se ducea în această familie nu era tocmai favorabilă pentru împlinirea unui asemenea proiect. Familia Gueblange, nu vedea pe nimeni şi cu atât mai mult, Olympia n’avea un gologan zestre. După ce’l făcuse să se mire, această tăcere îl încuraja acum. Acest lucru înlesnea măritişul Olympiei cu dânsul, cu toată naşterea lui cea obscură—lucru care nu era luat în seamă în ochii D-lui Gueblange şi nici în ai celorlalţi membri ai familiei. Bitan ştia bine că sărăcia lui cea mare şi naşterea lui, nu preocupa pe acela pe care dânsul îl numea maestru în înţelesul filosofic al cuvântului cum nici pe Enrieta ;mai ştia că totul în această casă se mişca sub un orizont care nu lua în seamă interesele materiale. Petrecea astfel viaţa sa în lupte, în neastâmpăr şi curiozitate, când într’o zi când crezuse că este singur în casă, la ceasul când tatăl şi fiul era la liceu, şi când auzise pe cele două surori vorbind la masă de o afacere pe care o aveau în oraş, el intră din întâmplare în salon. Pentru marea lui mirare, el văzu pe Olympia. Ea era întinsă pe un fotoliu, cu capul pe spate şi cu ochii închişi părând că doarme. Tânărul, foarte mişcat se opri pe pragul uşei şi o privea. Era pe la începutul lui Octombrie. Ziua era frumoasă şi caldă încă, precum se întâmplă mai adesea în cele d’Inteia, zile ale toamnei şi mai ales la C... care, fără a fi tocmai la miază-zi nu este tocmai departe pentru a avea o climă mai căldişoară şi mai rîzătoare, care nu semăna cu clima Parisului, plină de brumă şi umedă. Olimpia era îmbrăcată cu o rochie albă de casă; pe atunci era moda pentru femee să poarte alb. Mânicele-i largi formau un bufant lângă umeri, şi lăsa să se vază braţele sale goale, rotunde şi albe ca laptele, cum era toată persoana sa; tăietura corsagiuluî săli lăsa să se vază un gât grăsuţ şi de aceiaşi culoare cu braţele, adică d’o albeaţă cum Bitan n’o mai văzuse la altă femee. O cordea— aceasta se purta în acel timp şi nu era de loc disgraţios—trecea peste fruntea ei cea mare şi bine formată, pierzîndu-se în părul său de o culoare dulce şi dat pe spate într’o singură coadă care forma una d’ a curmezişul. N’avea nici o bijuterie şi nu purta niciodată, ca şi Enrieta; dar o panglică de catifea mai largă şi de aceiaşi culoare ca cea de la frunte, era legată la încheieturile mâinilor ei cele delicate. Rochia-i era dreaptă, fără a fi împodobită, aproape fără cute şi puţin cam scurtă lăsând să se vadă piciorul până la încheetoare şi arătând nişte pantofi foarte deschişi, cari se ţineau de picioare legaţi cu un fir de mătase. O respiraţie caldă şi regulată mişca pieptul ei, care prin poziţia cum se afla rezemată, şedea în sus, ridicând cămaşa şi lăsând să i se vază forma care te tulbura. Văzută astfel cum şedea, liniştită şi abia mişcând prin o uşoară suflare în toată fiinţa sa, era fermecătoare în acea grămadă de alb, încât Bitan își zicea: — Pare că e un ânger! Dar când cineva adoră îngerii pământești, se apropie de dânșii când sunt la îndemână—și aceasta o făcu și tânărul după ce o privi un minut, îmbătat de farmecul ei. El merse în vârful degetelor, încet, cu inima-i palpitândă, ţiindu-şi respiraţia, fiindu-i frică să nu deştepte pe acea care dormea, temându-se de orice sgomot omenesc, care ar fi putut să tulbure beţia care -i cuprinsese toată fiinţa lui. Pe lângă aceasta, un respect mare îl făcea să aibă puţină teamă, şi adăuga şi mai mult la farmecul acestei beţii. Olympia, avea într’adevăr o înfăţişare îngerească, precum zisese singur; şi cu toată dorinţa lui cea arzătoare de pofte, un simţimînt religios îl cuprinsese în faţa acestei femei care dormea. Când ajunse lângă dânsa, o mai privi iară, sorbind-o, cu ochii şi aspirând cu nările umflate acel odor di femina pe care dînsa îl respîndea şi care ’i se urca la creer ca un parfum pătrunzător. Ea făcu o mişcare uşoară care ’i desfăcu mâinele şi braţul său, cel alb atârnu de-a lungul fotoliului. Tănârul căzu în ghenuchi, se aplecă, şi lipi buzele-i arzătoare pe braţul care părea a i se da. Olympia nu mişcă de loc. Ea deschise ochii foarte liniştită și’i zise cu vocea ei cea calmă : — Sărmanul meu Bitan, mă iubești. (Va urma)