Adevěrul, iulie 1889 (Anul 1, nr. 262-287)
1889-07-01 / nr. 262
EDITIA ANTEIA ANUL I.No 262 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE IKODI U1MALI FII ClBKI LUKI 81 8* PL1TW5C tOT-DIAtKA ISAIHT* Bucuresel la casa Administrației Judeţe şi Streinetftte prin iranpoştale. Un an în țară 30 lei, în streinitate 50 ieseluni , 15 , „ „ 25 Trei luni „ 8 „ „ „ 13 LA PARIS ziarul se găsește de vânzare cu numărul la kioşeul Ho. 141, Boulevard de Capuennes; la kioşeul No. 117, Boulevard St.-Michel; la kioşeul Ho. 19, Boulevard St.-Germain MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA V. Alexandri. Să te feresc!, Romaie! de cnift strftin în casă, SAMBATA 1 IULIE 1889 SHE Numărul 10 Bani ANUNCIUjKjSfrl^& Z/v mlBIN BUCURESCI 8K PRIVESC LAMMtmSTRATIE Sl LA „AG^A Din Judeţe direct lav,âEnnisui-niţie. Anunciuri, pag. IV . . Vas C,30i^VAia TTT \\ - 1'- 1 Inserţiunile şi ReclamelVS ieri r'ânlul Din Paris, la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse, precum şi sucursalele el. Din Streinetate, anunciurile se primesc direct la administrație și la toate oficiile de publicitate. UN NUMĂR VECHI: 30 BANI. ABaiNISTRATIA: Strada r Nouă, 6. Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA : Strada, Nouă, 0. \ du\ CO \ «5 j m DIKASTIGISHOL DE BULEVARD ---------------------JL--------------------Toţi ca unul —-------------------------uk-rObct-----------------------------CARABARBA BASTILIEI ----------------—^----------------------------------------*----Delegatiunile austro-ungare - 1 —-------- -----—— -------- ~ SERBIA. ----------------------------4JCQ&3+*—------—----------------Evenimentele din Francia ----------—-----------------CcO***------------------CRIMINALĂ, DAR MAMA ----------------—----swd 1966'—------------------PRIETENUL COMISARULUI Bucureşti 30 Iunie Dinasticismul de Bulevard ■-------- 'A. Sunt câteva zile de când s’a respândit în Bucureşti o broşură tipărită la Paris şi întitulată „ Chestiunea dinastică in România“. Alegerea pseudonimului sub care a voit să se ascunză autorul acestei scrieri este foarte nenorocită. Nu pana unui „Ţăran de pe malul Dunărei“ a scris acea broşură care nu este oglinda nici a durerilor nici a aspiraţiunilor unui Român. Se cunoaşte cât colo un condeiu ciocoesc care preferă a trăi pe bulevardurile Parisului decât în mlăştinoasa Capitală a României. Şi pentru ce apărătorul parizian al Dinastiei nu a iscălit opera sa ? — Apărarea lui Carol I şi a Dinastiei Sale este ea oare o faptă compromiţătoare ? — Ori poate dinasticul de astăzi a fost şi el, sunt câţiva ani, conspirator ? — Acest caz nu ar fi izolat, şi pe noi nu ne-ar mira nici de cum. Câţi consilieri ai Majestăţei Sale am văzut, odată căzuţi de la putere, devenind duşmani neîmpăcaţi a lui Carol I şi conspiratori turbaţi contra Tronului!—Nu trecea mult şi conspiratorii se metamorfozaţi în dinastici aprinşi, şi dinasticismul lor mergea chiar până la slugărnicie. Dar să părăsim acest desgustâtor spectacol pentru a reveni la noul nostru dinastic, nu de pe malul Dunărei, ci de pe acel al Seinei. Care poate fi cauza care a provocat apariţiunea unei broşuri menită a apăra Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen ? Până acum dinasticii noştri strigau sus şi tare că cestiunea dinastică nu mai există în România. Cu toate acestea, se vede că există. Dar în fine, broşura a apărut. Ce zice ea ? Am resfoit’o cu băgare de seamă şi n’am găsit întriinsa nimic nou. Autorul repetă nişte lucruri bine cunoscute de toţi în privinţa unirei Principatelor şi idei Domnului Străin. El voeşte a proba că această idee a fost împărtăşită de toată Ţara şi chiar de unii din Domnitorii cari a ocupat Tronul. Ţeranul de pe Bulevardul Parisului uită că cestiunea dinastică la noi nu constă în faptul dacă ţara a voit sau n’a voit să se lepede de Domnia Pământeană şi să recurgă la Domnia Streină. Nimeni nu acuză pe Carol I că s’a impus pe tronul României. El nu are apucăturile unui cuceritor de tronuri. Carol I a fost chemat de o parte a clasei dirigentă care cârmuia ţara la 1866 intr’un moment din cele mai anormale. De popor să nu se mai vorbească, căci el, sărmanul, nici n’a fost întrebat şi până acum chiar nu se poate de loc împăca cu Neamţul. Dar ceea ce nu scie ţăranul de carnaval care a scris broşura, este că motivele cari au împins Divanul ad-hoc de a se rosti pentru Domnul Strein, au fost: 1. Dorinţa obştească de a ajunge la unirea ţărilor surori. 2. Dorinţa de a scăpa de oligarchia înstrăinată care copleşise boeria pămănteană. Aşadar era vorba de Unirea şi de democratizarea Ţăreî. Ei bine, aceste două lucruri s’au obţinut prin Domnia lui Cuza- Vodă. La 11 Decembrie 1861 Moldova şi Muntenia s’au contopit pentru vecie. La 2 Maiu 1864 s’au sfărîmat pentru tot-d’auna capul castei privilegiate. De atunci ideia Domnului Străin nu mai are raţiune de a fi. Dovadă este că la 1857 era aproape unanimitate pentru aceste idei şi la 1866 adversarii ei să înmulţiseră şi forma chiar un partid sub denumirea de fracţiune liberă şi independentă. Douăzeci şi trei de ani au trecut de atunci. Dacă într’adevăr ideia Dinastiei Străine ar fi fost întemeiată pe simţimăntul Ţărei, ea ar fi trebuit să prinză rădăcini. Cu toate aceste nimeni nu poate contesta că numărul anti-dinasticilor, in loc de a se micşora, creşte la noi mereu. Pentru ce ? Pentru că Domnitorul Străin a cârmuit precum cârmuiau toţi Domnii Străini din veacul trecut, fără milă de Ţară. Mai mult încă. Domnii fanarioţi erau aproape cosmopoliţi; singura lor ţintă era sporirea averei şi căpătuirea rudelor, pe când astăzi Domnul Străin este reprezentantul unui neam protivnic . El are misiunea de a pregăti, ba chiar a realiza, robirea politică şi economică a Ţărei. Precum am zis-o cu o altă ocaziune. Fanarioţii veneau la noi ca nişte venetici rîvnitori de avere, dar, o dată sătui, eî puteau să oblăduiască cu umanitate şi dibăcie. Regele german, din contră, s’a stabilit ca Agentul unor interese şi aspiraţiuni străine ba chiar duşmane, şi este dator a asculta poruncile pe care le primeşte de la stăpânii Săi. Acesta este adevărul istoric în privinţa Domnitorilor Străini atât în trecut cât şi în prezent. In zadar vor întreprinde clar condeile plătite şi linguşitorii nemernici de a convinge lumea că Dinastia nemţească are rădăcini în Ţara noastră. Nu putem răspunde mai bine decât repetând aceea ce am scris câteva zile după ce apărusem pe arena publicităţei : „La noi, anti-dinasticismul este astăzi regulă obştească, dinasticismul nu este decât escepţiunea. Acest mare adevăr nu se poate tăgădui, şi or cât se vor svîrcoli curtezanii şi doritorii de putere, nu vor isbuti niciodată a face ca Poporul român să nu urască din fundul sufletului pe Carol I şi Dinastia Sa“. Alex. V. Beldimanu. TELEGRAME PETERSBURG, 29 Iunie. — Pactul „Tarewna“ având pe bord familia imperială a aruncat ancora în faţa lui Abo şi a trebuit să ia în urmă direcţia de la Vest. — Marele Duce Psifi a plecat la Cetinje pentru a se presinta socrului şi soacrei sale, principele şi principesa Muntenegrului. PARIS, 29 iunie.— Camera a discutat propunerea relativă la amnistie. Discuţiunea asupra primului articol a fost destul de zăpăcită. In sfârşit Camera a respins redacţiunea comisiunei care coprindea în amnistie şi pe greviştii osândiţi de la Decazeville, şi a adoptat redacţiunea guvernului care esclude din amnestie pe aceşti condamnaţi. Discuţiunea va continua mâine. PETERSBURG, 29 iunie.- Ţarul a sancţionat proiectul de lege deja de mult timp discutat în privinţa coninuărei drumului de fer transcaspic de la Samarcand până la Taşkend, drum de fer a cărui însemnătate comercială şi strategică e de obşte recunoscută. Ministrul comunicaţiilor face toate pregătirile trebuincioase pentru ca aceste lucrări să înceapă cât se poate de curând. TOŢI CA UNUL Intr’un avănt de sinceră indignare în potriva corupţiei, stârpiciunei şi moleşirei de care suferim, Constituţionalul pune starea noastră actuală pe o treaptă mai joasă de cât a romanilor pe timpul lui Caracalla. Intr’adevăr, comparaţia e dreaptă din toate punctele de vedere şi aducem aci omagiile noastre spiritului luminat şi independent, de care a fost inspirat gazetarul junimist, când a dat acestei comparaţii locul de onoare în capul ziarului. Da, „ce ar zice un Virgil, când s’ar uita la zilnica noastră decădere, când s’ar uita la o epocă atât de săracă de oameni şi de fapte , când s’ar uita la moralul nostru public şi privat ? „Oare ar găsi chiar şi geniul clasic al vreunui polet ca Virgil cuvântul potrivit cu care să caracteriseze faptul?“ întreabă în generosu’i avânt, port-condeiul D-lui Carp. Suntem în aceiaşi nedumerire ca şi confratele junimist. E drept că starea noastră e atât de destrăbălată, încât cu greu se poate găsi termenul potrivit care s’o caracterisezi. Şi totuşi, confratele e destul de meşter pentru a ’şi descurca minţile şi a găsi câteva expresiunî pentru păsurile noastre. Iată cum descrie el, moralul oamenilor noştri: „Cuvent dat, călcat în picioare.., patriotism, vendut la mezat; convingere, idei şi ideale, marfă bună de desfăcut; patrie, vacă de muls; onestitate, prostie ; inteligenţă, nefericire; ştiinţă serioasă, nebunie ; prostie şi mişelie, alcătuire genială“ Tabloul e cu desăvârşire exact; culorile vii şi pline de viaţă ; imaginea întocmai cu natura. Nu putem decât admira talentul artistului şi a ne declara solidari cu îndrăzneaţă lui operă. Da, curagiosule confrate ! aşa este, cum spui tu ; dar să ne permiţi o mică observaţie : întocmai ca ţiganul din fabulă, te ai înecat la mal. Şi iată cum. Ai crezut că, începând cu o descriere atât de reală a păcatelor pe cari toţi le simţim în noi, vei putea face pe cititor să capete încredere desăvârşită în sinceritatea ta şi să -şi zică: „Oamenii aceştia, cari scriu Constituţionalul, sunt adevăraţi eroi ai civismului ; ei pun degetul pe rană fără frică şi sfială, eî au curagiul ideilor lor, pe dânşii să’i ascultăm, poveţile lor să le urmăm. “ Şi nerăbdător de a’ţi esecuta mai curând însărcinarea pe care ’ţi-o plătesc patronii, ori pe care ’ţi ai luat’o poate din propriul tau entusiasm pentru cauza junimista,— te-ai oprit cu penelul şi ai luat în mână bidineaua pentru a-ţi mânji opera. Ai sărit de odată cu carul de invective asupra guvernului de azi, voind a face pe cititori să creadă că numai Lascar Catargiu şi Vernescu au calităţile pe care le descriseseşi şi că patronii tăi sunt candizi şi neprihăniţi ca o fecioară. Păcat de vremea pierdută, de talentul risipit pentru o muncă atât de ingrată. Dacă numai pentru a ridica pe junimişti, ziarul lor ’şi permite să judece cum a făcut’o pe oamenii noştri politici, atunci el e un calomniator, a cărui cutezanţă e de o potrivă cu reaua’ credinţă. Căci, dacă bolnavi suntem —şi suntem într’adevăr —atunci toţi trebuie să fie atinşi, căci toţi au contribuit la lăţirea boalei. Dacă junimiştii nu sunt infectaţi, atuncea curaţi ca cristalul suntem cu toţii. Intrebe’şî conştiinţa scribul junimist şi respundă cu mâna pe inimă : dacă nu e adevărat că starea noastră de azi se datoreşte tuturor oamenilor noştri de statică ea e un rezultat firesc al bizantinismului lui Carol I şi că tocmai junimiştii sunt aceia, cari au ridicat slugărnicia către acest om la o maximă de guvernământ, la un principiu de stat? îşi exprimă organul lui Carp îngrijirea, faţă cu părerea ce vor fi având strâinii de noi, văzândune atât de lipsiţi de „maniere europene“. Fie pe pace. „Manierele europene“ sunt întocmai cu ale noastre, cu o singură deosebire: în celelalte ţâri sunt mai cioplite, mai rafinate ; la noi, mai din topor. Starea actuală a României nu se datoreşte lui Catargiu şi Vernescu, cinstiţi junimişti, după cum nu se datoreşte meritelor D-luî Carp, faptul că a putut fi ministru un an şi a’şî forma un grup politic. Ea se datoreşte neputinţei poporului, corupţiunei clasei dominante şi Geniului reu care de 23 de ani ne persecută. Un singur factor nu poate produce atâtea dezastre. Toţi au lucrat la această operă de distrugere morală, toţi sunt de vină, căci toţi sunt ca unul şi lumea a început a-i cunoaşte. Gamli. ‘«laIulie 1789-1889 Darîmarea Bastiliei Ziua de 14/2 Iulie, e cea mai mare serbare naţională a poporului francez. Pentru ei, această zi însemnează renaşterea sa pentru o viaţă nouă pe dărâmăturile vechei organizaţiunisociale. Astăzi se împlineşte secolul de când a fost dărâmată Bastilia, încarnarea tiraniei evului mediu. Deşi în realitate, revoluţia, al cărei centenar se serbează acum era în toiul ei şi a fost mai mult cauza decât efectul dărâmărei celebrei închisori, dar oamenilor le place să-şi lege amintirile de ceva material, să întrupeze chiar evenimentele. Cetatea aceasta, de la intrarea suburbiei St. Antoine, reprezenta pentru francezi monumentul arbitrariului şi al ilegalităţei, al anarchiei de sus, şi de aceea, ziua surpărei trecutului putred, deveni ziua naşterea unei ere nouă. Neue Freie Fresse dă oarecare date istorice asupra închisorea Bastiliei şi noi le reproducem. Peste patru sute de ani, Bastilia servi regalităţei ca neapărat mijloc de guvernare, ca cetate şi ca închisoare. Oricine devenea suspect sau neagreat la curte, dispărea "între zidurile acestea, vinovat sau nevinovat şi nu mai ieşia adesea în toată viaţa sa. S’au încercat unii scriitori să mai îndulcească ororile acestei închisori, descriind’o ca asilul în care se duceau să ’şi ispăşască desfrînaţii păcatele tinereţelor. In acest sens au scris Richelieu şi D-na de Stahl. Adevărul este însă că cine avea nenorocirea de a vedea ridicând -se cu sgomot în urma sa podul cu lanțuri, era mort pentru societate și se considera ca unul ce nici nu existase vreodată. Bastilia a fost clădită sub domnia lui Carol al 5 lea. In anul 1369, primarul Parisului, Hugues Aubriot, puse piatra fundamentală şi soarta crudă şi ironică voi ca tot el să die cel d’Intéin prisonier al închisorei clădite de dînsul. Mii de tovarăşi îl urmară în cursul vierael şi între aceştia se aflau şi criminali ordinari, pe lângă victimele nevinovate ale despotismului tiranic. Pe timpul lul Ludovic NIV şi mai cu seamă sub Ludovic NV, cu vestitele sale Littres de eichet, Bastilia ajunse în toată splendoarea grozavei sale misiuni. Cei mai mulţi nenorociţi erau trimeşi la închisoare „până la alte dispoziţii“ şi nu mai eşrau de acolo. Un şcolar de 13 ani, care făcuse nişte versuri contra iesuiților fu aruncat în Bastilia, unde stătu 31 de ani. El fu uitat acolo. De la introducerea așa lor herres de cachet, adică de and o trăsătură de condeia a Regelui răpea libertatea unui om, fără nici o judecată, abuzurile nu mai cunoscură margini. Cu 25 de Louis d’or se putea cumpăra una din aceste scrisori şi, în timpul guvernului cardinalului Fleury se liberară 80.000 de aceste scrisori. In timpul acela, nimeni nu mai era sigur de libertatea sa. De la ministru, până la cel din urmă funcţionar, fiecare avea dreptul să ia libertatea unui om. Viaţa şi libertatea cetăţenilor devenise mărfuri de vânzare şi se vindeau celui ce dădea mai mult. Sub Ludovic al XVI lucrurile ce mai îndulciră şi se puse mai mult sau mai puţin frâu abuzului cu mandatele acestea de arestare. Dar slăbiciunea şi timiditatea acestui Rege blând, făcu să triumfe arbitrarul din nou și Bastilia începu iar să facă servicii bune Regalităței.