Adevěrul, septembrie 1889 (Anul 2, nr. 313-336)
1889-09-01 / nr. 313
2 lianţa cu un regat ca acel român. Şi nu numai că nu ne-ar strica, dar suntem tare încredinţaţi că avem trebuinţă urgentă de această alianţă şi că munca acelora ar fi din cele mai roditoare a acelora cari ar isbuti să facă unirea între Serbia şi România. Această unire ar trebui să fie premergătoarea şi începutul confederaţiei statelor balcanice. Aceea ce a devenit cu neputinţă faţă cu Bulgarii, e cu putinţă şi lesne de făptuit faţă cu România. Atât noi sârbii cât şi el —românii— avem în mai multe privinţe aceleaşi interese, aceiaşi prieteni ca şi duşmani, de care ne am putea apera cu mai multă înlesnire fiind uniţi decât fiecare deosebit. Nicăeri şi în nici o privinţă, interesele românilor nu se isbesc de ale noastre, şi nici nu există prilej să fie în conflict. Năzuinţele noastre naţionale şi ale lor în nici o parte n’au teren comun, iar din contră amendoul avem pe aceiaşi duşmani. Sârbul nu rîvneşte la pământul după careorice român suspină cu dor, întocmai cum şi românului îi e cu totul indiferent pământul care cu drept este al sârbului. Prin urmare, între aceşti dour e foarte lesne de stabilit înţelegrea, acţiunea comună şi unirea, pe câtă vreme între noi şi bulgarii, haosul intereselor încrucişate e aşa de mare că pentru azi nici un fel de alianţă nu e posibilă. Serbia şi România întrunite cuprind 8 milioane de locuitori şi, în cas de resbel, ar putea cu înlesnire să puie la graniţă o jumătate de milion de soldaţi. Nu se poate ca o astfel de putere să fie neluată în seamă şi să nu se ţină iarăşi seamă de cerinţele acestor două ţâri, precum se întâmplă astăzi când fiecare lucrăm pentru sine, izolaţi, fără aliat. Nu vom intra în înşiruirea amănunţită a tuturor isbânzilor ce ar putea să isvorască, atât pentru noi cât şi pentru români din faptul unire! între amândouă, căci la urma urmei n’avem nici trebuinţă să o facem, fiindcă este ştiut foarte bine în ce direcţie sunt aţintite năzuinţele noastre şi cele ale românilor ; ba se ştie chiar în spre ce evenimente mergem. Alianţa între Serbia şi România poate să se închiege pe temeiul cel mai solid şi pe o egalitate desăvârşită a Statelor aliate; alianţa aceasta ar trebui şi ar putea să servească drept început al unei mari confederaţii care se va putea realiza numai atunci când certele reciproce ale popoarelor balcanice se vor potoli şi când cerinţele fiecăruia din statele balcanice, se vor îngrădi în limitele dreptăţii şi ale dreptului desăvârşit. Până atunci însă să se facă ceea ce este cu putinţă: să se închee unirea între Serbia şi România. Facem îndemnul acesta către patrioţii ambelor ţări cu strigătul: „Trăiască România şi Serbia!“ înfrăţire! şi arătând cetăţenilor ţărei vlaga şi inteligenţa care ne va duce înainte şi tot înainte, cât e de măreaţă ! De sigur că mulţi, cari au fericirea să cuprinză cu ochiul lor priveliştea înfăţişată de „viitorul ţărei“, sunt sguduiţi de o puternică emoţiune; şi în culmea entusiasmului cine poate spune câte iluzii, câte visuri frumoase născoceşte creierul înflăcărat ? De cât... dacă am putea toţi să încercăm aceiaşi emoţiune puternică !... O mică parte dintre colegii studenţilor universitari, cari de la vârsta de 7 ani stau mereu pe aceiaşi bancă cu congresiştii, cari în timpul învăţăturei îndură aceleaşi suferinţi, cari după sfîrşirea studielor vor avea de purtat aceiaşi luptă pentru traiu, în condiţiunî poate mai rele, cari se adapă la aceleaşi isvoare de cultură, această mică parte e adânc mâhnită în zilele cât ţine congresul. Ei simte atunci dispreţul ce i se aruncă de colegi, dispreţ poate nemeritat, şi asta pentru... pentru păcatele altora. Tot anul să te întâlneşti, să’ţi dai bună ziua, să’ţi comunici deosebite păreri, să împărţi de multe ori odaia, cu un cuvînt să fii „prieten“ un an întreg şi la urmă să vezi că toate aceste n’au fost nimic, că ai fost tolerat, că din graţie ţi se întindea mâna! Dar.... pe povârnişul pe care te duce inima nu poţi merge departe, de aceia să ne oprim şi să apucăm alt drum. * * * Mulţi din cititori vor fi înţeles că voim să vorbim de studenţii ovrei. E cunoscut de toată lumea că aceştia sunt opriţi printr’un anume articol de a lua parte la congres. De câteva ori s’au încercat unii şi alţii să pună capăt acestui lucru anormal, dar fără nici un rezultat. Cea mai mare parte a studenţilor români a fost cu desăvârşire împotriva admiterei ovreilor studenţi. Faptul acesta, cerbicia şi îndărătnicia aceasta, trebuia să aibă o pricină adîncă Noi nu putem împărtăşi părerea finanţei ovreeşti sau a celor plătiţi de dînsa, care ţipă pe toate tonurile că , ura de rasă, lipsa de omenie, răutata veninoasă, împinge pe studenţimea românească la săvârşirea unei nedreptăţi. Cum că se vor fi găsind unii cari se iau după părerea generală, fără a mai stărui cu gândul, asta se poate; dar sunt mulţi, foarte mulţi chiar, cari îşi dau socoteală de cum lucrează, sunt perfect convinşi că bine fac cum fac, că nu interesul lor, ci interesul Societăţei române reclamă asemenea măsură. Oamenii cari pun înainte interesul unei societăţi, sunt cei mai morali, cei mai cinstiţi, şi părerile lor merită nu numai să fie discutate şi ţinute în seamă, dar î ţi impun cea mai absolută obiectivitate. In discuţia noastră socotim că vom satisface cu desăvârşire acestei condiţiunî. „Să primim pe ovrei încongres ? „care’i argumentaţia? Că ştiinţa e cosmopolită, că veacul în care trăim nu „permite unui om cult să proceadă cu „restricţiuni de asemenea natură ! Dar „încetaţi cu umanitarismul, încetaţi cu „concepţia metafizică a principielor abstracte de frăţie şi libertate; după pretenţia voastră trebuie să ai aceiaşi purtare faţă de un hoţ ca şi faţă de un om „cinstit. Studenţii ovrei nu se deosibesc „prin nimic de cei l’alţi consîngeni ai „lor; interesele ţarei nu’l privesc, sunt „străini prin neam şi simţiminte; cultura „pe care o primesc nu’l influenţează, nu „putem avea cu dânşii nimica de comun „etc. etc“. Cu alte cuvinte, o bună parte a studenţilor români amestecă în acelaşi cazan pe toţi cei ce s’au născut ovrei. După noi aceasta e o greşeală şi purtarea studenţilor români faţă de cei ovrei e negreşit urmarea acestei greşeli. Ce înseamnă că toţi ovreii sunt tot una? înseamnă, că rolul economic ce’l joacă numărul de 200.000 ovrei din ţară e acelaş, că toţi, absolut toţi au aceleaşi interese, că trăiesc din munca altora, în cazul special din munca românească, că sunt într’un cuvânt paraziţii ţârei românişti. Ca atari nu numai că nu’s de nici un folos, ba strică, şi dicî nu putem de cât să cătăm să scăpăm de dânşii. Ei bine, lucrul nu-i aşa. E destul să arunci o privire superficială asupra mulţir cei ovreilor din ţară, pentru ca să vezi neexactitatea afirmaţiunei de mai sus. Apoi bine, toţi cei 200.000 ovrei sunt oameni, ce posed în mâinele lor mijloacele de producţiune (fabrici, pământ, etc.) sau capitaluri financiare imense cu ajutorul cărora pot să se sustragă oricărei munci silind în acelaşi timp pe alţii să muncească pentru îngroşarea pungilor lor? Dar un copil va răspunde că nu. Intre evreii cari trăiesc azi în România se găseşte, ca şi între alte populaţiuni, un mic numâr de posesori de mijloace de producţiune sau de bani mulţi, iară o bună parte n’are decât braţele sau capul pe care le închiriază celor privilegiaţi din neamul lor sau dintre români. Cu alte cuvinte, şi evreii ca şi românii sunt divizaţi în clase, clase cu interese porivnice, clase cari să găsesc în luptă, mai ales pe tărâmul economic. Dacă faptul acesta, atât de vădit şi accesibil ochiului celui mai puţin băgător de seamă, ar mai avea nevoie de dovadă, apoi n’avem decât să aintim de greva din urmă a croitorilor, cea mai mare parte ovrei, în potriva negustorilor de haine, iarăşi cu toţii ovrei. Greva aceasta dovedeşte dânsa, că mult cântata frăţie şi solidaritate dintre ovrei e născocirea proastă a unui creier puţin gânditor? Credem că da. Ea dovedeşte mai mult, ea arată că ovreii sunt divizaţi, că lupta dintre dânşii ia forma luptelor ce sunt între muncitorii şi patronii români, nemţi, germani, etc. Ea ne arată că nu putem amesteca la un loc pe toţi jidanii din ţară, să spunem că toţi nu’s însufleţiţi decât de acelaşi interes, exploatarea românului. Ei bine să privim chestiea drept în faţă şi să ne dăm seamă o dată de realitatea faptelor. Ovreii din România se împart în : 1. Proprietari mari, fie de case, fie de moşii, bancheri, negustori mari, fabricanţi, arendaşi, etc. 2. Negustori de mâna a doua şi a treia. 3. Negustori mici. 4. Muncitori cu braţele, muncitori intelectuali. Fiindcă în articolul de faţă nu ne -am propus să analizăm „chestia evreiască“, fireşte că nu ne vom pune să analizăm şi să dovedim părerea enunţată mai sus. Noi vom spune numai încheerea la care ne-a dus studiul economiei sociale aplicată la această chestie, cu privire la interesele ţarei şi vom stărui mai mult asupra muncitorilor intelectuali, care ne interesează pentru moment. Toţi acei ce posed în mâinele lor mijloacele de producţiune sau banii, sunt oameni, cari în adevâr nu fac decât să se hrănească din munca altora. Dacă într’o vreme ei au avut vr’un rol în producţiunea avuţielor ţârei, astăzi personalitatea lor a devenit cu totul nefolositoare. Aşa dar, evreii bancheri, proprietari, negustori mari sunt în adevâr paraziţii societăţei române, având ca tovarăşi la această frumoasă viaţă pe mulţi dintre concetăţenii români (nu fie cu supărare). Orice om care munceşte o muncă productivă, folositoare societăţii române (altmintrelea şi un monocrat ar putea spune că munceşte, asudândla jocul de popier de la Oppler) e un cetăţean folositor, trebuitor şi care nu numai că nu trăeşte ca un parazit, dar slujeşte el de vacă de muls celor dintâi. Cine poate numi pe cismar, croitor, tinichigiu, profesor, doctor, etc parazit, om nefolostor ţârei ? Cu alte cuvinte, evreii care îşi câştigă existenţa printr’o muncă manuală folositoare sau printr’o muncă intelectuală folositoare nu numai că nu-s paraziţii ţârei româneşti, dar aduc foloase acestei ţâri, foloase cari în întâiul loc, din pricini ce nu-s de discutat aici, sunt gustate mai ales de românii şi jidanii privilegiaţi, deşi şi ţara în genere foloseşte. Cum rămâne deci cu părerea celor ce spun că toţi jidanii exploatează ţara românească, că toţi ovreii sunt paraziţi? Râmâne, cum am zis deja, că greşesc gândind astfel. Acuma ştim cine dintre ovrei e parazit şi netrebnic şi cine nu. Intre cel ce nu-s, intră muncitorii cu capul; cu alte cuvinte, cei ce azi se găsesc pe băncile universitare, alâturea cu colegii lor români. Studenţii ovrei nu trebue amestecaţi cu toţi gheşeftarii de bursă, adevăraţii exploatatori ai ţarei. ------------------------------------------------ St St. Congresul Studenţilor şi Studenţii evrei li se cere publicarea următorului articol, căruia îi dăm loc aşteptând un răspuns contradictoriu din partea celor ce susţin contrariul. O facem aceasta cu o deosebită plăcere, pentru că interesele viitoare ale ţărei sunt strîns legate cu viitorul tinerime!. Câteva zile ne despart de congresul studenţilor universitari, ce va avea loc în acest an la Ploeşti. Tinerimea universitară română unită într’un mănunchiu, însufleţită de dorul YI MERI 1 SEPTEMBRE 1889 Premiul Adevărului Administrația Adevĕrului oferă, pe viitor,abonaților săi,următoarea combinațiune: 1) Un abonament la Adevĕrul și la I Revistei Noue (anul I sud al 11-lea) pe timp de un an, cu prețul de 40 lei, în loc de 50 2) Un abonament la Adeverul pe un an și amendoui anii Revistei r. oul împreună cu premiul revistei, 53 lei, în loc de 74 lei. Informaţioni Nu este fixată ziua când se va pune în aplicare noile taxe de călătorie cu reducere de 30 la sută. Se lucrează insă cu o mare activitate la fabricarea biletelor, care pe lângă această reducere va mai cuprinde şi o rotunjire exactă a distanţelor de parcurat cami până azi erau sporite cu câte unu, două şi trei kilometre. In desbaterile consiliului de administraţie se discută acum o altă combinaţie pentru bilete de călătorie, ducere şi întoarcere numai între staţiunile principale, cu preţul pe jumătate şi valabile afară de timpul călătorie! opt ore de zi în oraşele de destinaţie. — ISEJSiK — La 8 Septembrie st. n., s’a făcut la Roma o serbare în amintirea lui Cairoli, mort’ la 8 August. Bustul de marmoră al defunctului a fost pornit in triumf pe strade de la Piazza del Popolo până la Capitoliu. S’au făcut manifestaţiuni iredentiste pe muntele Pincio şi pe piaţa Veneţiei. Palatele în cari locuesc ambasadorii Austro-Ungariei au fost păzite milităreşte. Nici una din casele mari de bancă din Capitală nau subscris la împrumutul de 50,000,000 lei, ce Vau luat asupră-le casele de bancă Deutsche-Bank, Dresdener-Bank, Banca României şi Frații Elias. Se calculează paguba ce încearcă acest consortium, la suma de o jumătate milion, avându-se în vedere cursul rentei de 4 la sută, prima emisiune și care stă la 83.50. Aflăm că prefectul de Dâmboviţa ar fi obţinut disolvarea consiliului comunal din Tărgovişte. Citim în „Neue Freie Presse“ următoarea telegramă: IAŞI 9 Sept. st. n. Ieri după amiază, au sosit aici două generali ruşi împreună cu mai mulţi ofiţeri subalterni. Ei au plecat mai departe (încotro ? N. R.) cu trenul românesc de seară. ? ? ? Ce lungi sunt urechile nemţilor din Viena cari aud până la Iaşi!... D. Deşliu, prefectul de Covurlui, a sosit în capitală. Ieri fiind ziua onomastică a M. S. Ţarului, un serviciu divin s’a oficiat la biserica Creţulescu. Citim în Galaţii că procurorul din Tulcea a arestat pe D-na Ivanin Serecof, un mare proprietar de vii din localitate, bănuit că ar fi găzduit de mai multe ori pe banditul Simeon Licinski. Ziarul Post din Berlin îşi exprimă teama ca scumpirea hranei să nu întărească partidul progresist în viitoarea campanie electorală şi sfătueşte pe guvern să revoace de urgenţă măsura care opreşte intrarea porcilor în Germania şi să mai slăbească rigoarea poliţiei veterinare. Alegerea decanului corpului de advocaţi din Capitală şi a consiliului de disciplină, se va face desigur la 18 Septembrie. Vor fi trei candidaţi şi anume D-nii: Grădişteanu, Blaremberg şi veninosul Stătescu. Primul pare a avea cei mai mulţi sorţi de isbândă. Alegerile comunale din Tecuciu s’au terminat. Listele guvernului au eşit triumfătoare. Procesul colonelului Polizu care începuse a se judeca Marţi de către consiliul de resbel din Galaţi, nu s’a putut termina şi a urmat şi ieri. Ultimul preţ al cerealelor a fost în piaţa Bucureştilor : grâv 59 lib. 9.25. —Porumb 61 lib. 6 lei; — Ovăz 321/alib. 8 lei. Ştiri Telegrafice LEITOMISCH, 30 August.— împăratul Franţ Iosef, venind din Galiţia, a sosit aci ieri. Intrarea Suveranului în oraş a avut un caracter măreţ Manifestaţiuni patriotice s’au făcut împăratului de către locuitorii oraşului şi de către populaţiunile cari au alergat din Boemia Orientală şi din ţinuturile limitrofe ale Moraviei. Respunzând discursului primarului, Su FOIŢA ZIARULUI „ADEVERUL“ Radulescu Niger 2 Ca multe, şi ea nici una Fără pretenţiuni de eleganţă în îmbrăcămintea sa, tot d’auna însă, curat şi bine gătit, Ardenescu înfăţişează tipul omului cu voinţă, drept, sincer, religios, mândru, departe d’a fi linguşitor şi iubindu-şi părinţii până la jertfă. Din nefericire, o boală grea îl răpise memoria, aşa că pe terimul învâţăturei, numai o activitate şi o voinţă de fermi putuseră ajuta să sfîrşească liceul, trecut între elevii cei buni. Lipsit cu totul de mijloace fu silit să rămână funcţionar, neavând timp de ajuns să-şi continue studiile după cum învăţa de greu. Mulţumită purtării lui demne şi activităţel, ajunse şef de biurou la ministerul instrucţiunei publice, dar guvernul brătienist începându-şi sistemul de servilism, Ardenescu fu luat rău la ochi pentru că la o alegere de deputaţi nu voise a vota pentru candidatul guvernului. De atunci nu mai fusese înaintat; din potrivă i se punea beţe în roate ori da câte ori se ivea prilejul. Ardenescu răbda, privindu-i pe toţi cu nepăsare. Când răbdarea lui trecea marginile, lovea şi el fin dar înţepător şi tot unde ştia că doare rău. Cu două săptămâni înainte d’a-i face cunoştinţă, să întîmplaseră alegeri noul. De astă dată, sub ameninţarea că va fi dat afară, un şef îi ceru votul pentru un... căţeluş al guvernului. Ardenescu porni la urnă şi depuse buletinul pentru candidatul opoziţiuneiunite. Fu căutat prin buzunare,— ceea ce însemna respectarea secretului votului—şi se găsi la el buletinul guvernamental. După sfirşirea alegerilor, ministrul de tristă memorie al instrucţiune!, sau mai bine zis al.. distrucţiunei, ceru demisiunea acelui ce lucrase cu inima în minister vreme de 7 ani de zile ! Ardenescu refuză. Ministru îl destitui sub cuvînt că face politică vrăjmaşe ţării... Ardenescu nu se plânse, nu se înjosi. Dar fu coprins de o descuragiare fără margini Ce era să facă el acum ? La cine să se roage? Pe cine să găsească mai de treabă, când toţi erau nişte înfumuraţi, nişte perverşi? Pe cine să găsească mai cu judecată, mai cu inimă, mai iubitor de libertatea conştiinţei, când toţi erau parveniţi, servili, în joasa lor strălucire? Ridicaţi pe treptele putere! prin legături de sânge, prin influenţa banului, ori prin slugărnicia cea mai dobitocească, nimic nu putea aştepta de la oamenii guvernului. Să se adreseze la opoziţie ? Dar de ce ? Nu votase pentru un candidat d’al ei, ca să ceară plată în schimb ? Socotise că e bun acel candidat şi judecata îl îndemnase să-i dea votul seu Roşia nu numai cât se gândea că putea fi luat drept martaforfi,—drept un copoiu de casa unuia, ori a altuia.. Trebuia totuşi să caute o treabă şi pentru aflarea el îşi trudea mintea aşa de mult. III. Krapolidis a eşite în uşă... E un om aproape bătrân, cu faţa foarte blândă şi plină de bunătate. Zîmbeşte totdeauna trecăndu-şi degetele mâne! drepte prin puţinele fire de pâr alb ce i-a lăsat chelia. Trage tabac şi strănută de obiceiu. E foarte prietenos. Vrea binele tuturor. E filantrop cunoscut. Săracii îşi au partea lor în fiecare iarnă din mult puţinul D-lui Krapolidis; aceasta nu ’l împiedică d’a împrumuta cu dobândă de 12—20 la sută. Că sfaturile cele mai părinteşti; aşteaptă cât de mult pe datornicii lui adeseori le iartă din datorie, când dobânda a întrecut capetele. Petrecea mai în toate serile cu Dna Capacopol jucând conţină „prădata“ ori preferantul şi fâcând mare haz când, la conţină aceasta, isbutea să-şi prade vecina tocmai când ea avea cărţi mai multe nelegate cu riga. II venise de multe ori în gînd lui Krapolidis să ajute peD-na Capacopol, aceasta însă, ori de câte ori el aducea vorba, îl refuza cu politeţă. Vecinul filantropic se mărginea dar numai în mici daruri pe la zile mari. Pentru Sofia insă avea o adevărată iubire de pariate, căci, timp de 5 ani de când se mutase la dînsele, o văzuse necurmat. Era copilă de 12 ani şi acum fată mare. O văzuse crescând şi se bucurase de mângâerile şi de nebuniile ei timp de 3 ani. De cinci ani însă, Sofia se aşezase, se făcuse cuminte serioasă, sfielnică şi nu se mai arăta fată cu dînsul atât de prietenoasă, chiar darurile i le primea cu multă rezerve. Sunt cam primejdioşi uneori soiul acesta de bătrîul sau mai bine de flăcăi bătrâni, căci Krapolidis zicea că nu fusese nici o dată însurat. Era întâlnit la acelaşi ceas în cafeneaua Brenner, unde sta vreme de două ceasuri la prânz cât şi seara. Juca table, numai ca să-şi treacă timpul, nici o dată însă pe parale. Primea să fie cinstit de alţii, nu cinstea însă pe nimeni. Done cafele pe zi era toată cheltuiala lui peste cele trebuitoare. II cunoştea toată lumea comercială şi financiară. I era alegător în colegiul I. Avea trei rânduri de binale cu câte 3 caturi fiecare. Se zicea de el că fusese comerciant în tinereţe şi anume plăcintar, că ’I mersese bine, că începuse a lua păduri, apoi moşii în arendă şi că acuma, după 35 de ani de muncă, trăia numai din venitul caselor şi al cupoanelor. Cu soiul simplu de viaţă ce ducea, nici mai rămânea îndoială că mare parte din venit îl capitaliza pe fiecare an, îşi vizita foarte rar prietenil şi mai des numai cândera poftit la masă. I iera primit şi întâmpinat cu politeţa, cu stima şi cu prietenia obicinuită în societate. Unii cu fete trecute şi cam urîţele şi acum nădăjduiau să ’l ginerească. Krapolidis arăta însă răceală totd’auna propunerilor de căsătorie Camerile cele douăi erau foarte luxos mobilate şi cu gust, ceea ce mira uneori pe rarii săi mosafiri. La 8 ore dimineaţa, iarna, şi la 5, vara, se scula. Se culca tot d’auna, vară şi iarnă, la 12 ceasuri. Ieşit în uşă, începu să cate galeş la Sofia, pe sub genele lui dese şi cărunte: —Ce păcat că nu mai sunt tînâr ! ’și zise bătrânul Mititica asta fură pe om întreg... Sofia cum zări că e privită de veci, nul din mijloc, fugi înăuntru nemulțămită. — Nu pot suferi pe bufniţa asta bătrână cu aierul ipocrit, îşi zise fata. Aşezându-se pe un scaun la fereastra care da spre grădiniţă, urmă: Ce-o fi avut el de avea aierul aşa de amărît?... Şi apoi iera galben la faţă... Abia m’a salutat... Abia ’mi-a zîmbit... Trebuie să i se fi întâmplat ceva... Krapolidis în vremea aceasta pornise să se plimbe prin ogradă. Văzu pe Ardenescu lângă fereastră și se apropiă. — Bună seara, tinere, da ! dar ceai? rosti apoi cu un ton de îngrijare văzând pe tânăr așa de abătut. (Va urma)