Adevěrul, octombrie 1889 (Anul 2, nr. 337-361)

1889-10-01 / nr. 337

DUMINICA 1 OCTOMBRE 18893 Dar ce crezi că eu viu cu labe şi cu lăutari? Vez că nici habar n’aveai de mine... Iacă o carte pe mescioara de la căpătâiul patului tău. Citeai... obiceiurile vechilor Egipţieni. Ce’ţi păsa ţie de ele ? Cu ce erai să te foloseşti după ce le vei fi aflat. Nu ştiu cum sunteţi voi oamenii... credeţi că o să staţi veacuri pe păment. Scormoniţi trecutul par’că cine ştie ce o să aflaţi, şi chiar d’aţi afla ceva... asta nu v’ar sluji la nimic.. Voi n’aţi fost pe vremea aceea, ca să daţi peste un lucru d’al vostru. Vă luptaţi în present, cău­tând să faceţi fel de fel de descoperiri, cari să folosească viitorului. Ce vă pasă de el? Voi nu veți fi atunci... A!... să vă rămâe numele neperitor ? Ce ve­ți câștiga ?... Să faceți bine semenilor cari vor veni după voi?... De ăst gând nu vă cred capabili... Sânteți niște stârpituri... El (întrerupând): — I-o lasă părerile D-taie la o parte, şi dacă într’adever eşti moartea apoi... te-aşi ruga să’mi mai dărueşti puţină viaţă. Aş voi să me însor, să am copii, să’mi şerifi cea din urmă voinţă... o să ai milă, nu eşti fiară... Moartea (isbucnind în hohote de rîs):— Te-ai trecut cu gluma... Mă rogi să’ţi mai lungesc vieaţa, pe când e­i am ve­nit ca să’ţi da­i ceva nepreţuit: liniştea, şi fugi de dânsa ?... Pentru ce ai vrea să mai trăeşti ? Să te însori... Se vede că ai fost foarte fe­ricit până acum, căci alt­minteri nu în­ţeleg de loc, ca un om care d’abia îşi­ a putut duce singur suferinţele, să mai dorească şi o tovarăşe, să îndure şi chi­nurile ei. Când tu vei fi liniştit, va su­feri dânsa de ceva, şi fruntea ta lim­pede, se va încreţi. Când ea va umple casa cu cântecile sale, te va roade pe tine ceva în inimă. Îi vei spune dân­şii, şi veţi pătimi amândoi. Şi afară de aceasta, nici unul, nici altul nu ve’ţi fi liberi. Vă înjugaţi amândoi, şi atunci cum rămâne cu strigătele voastre de­­ libertate! libertate ? Vrei să aibi copii?... La ce ? Pentru durerile cari sunt pe pământ, se află destui oameni cari să se lupte cu ele... ţ Ş’apoi ce zor ai, să’ţi creiezi fiinţe cari să te blesteme? E­i una crez, că toţi sunteţi mâhniţi pentru că aţi eşit la lumină. Nu era mai bine să rămâneţi nişte viermuleţi făr’de sim­ţire, ascunşi în întunerec ?... Vrei să’ţi scrii ultima voinţă? Se vor certa rudele tale şi fără testamen­­tu’ţi. Dorinţa ta va fi sfîşiată de multe guri, nimeni nu te va înțelege, fiind­că nimeni din acei cari te vor judeca, nu afi fost vre­o dată în starea ta. El. —Ei bine atunci, la ce m’am mai născut ? Moartea.—Vezi, asta mă întreb și efi? El.—N’ai putea să’mi spui, barim, de ce se mai naște copilul, care moare îna­inte d’a vedea lumina? Moartea. — He, he..., asta să’mi-o spui tu. Văz în odaia ta de alături, o sume­denie de cărți; știfi că le-ai citit pe toate, n’ai dat într’ânsele și de răspun­sul care ’mi­’l ceri? El.—Nu. Moartea (cu un zâm­bet biruitor).— Atunci mă mir cum, voi oamenii, vă pretindeți a tot ştiutori. Ţie încă îţi zice lumea „învăţat“ şi vai! voi nu ştiţi încă taina egzistenţei voastre, şi mai umblaţi după alte cercetări... El.—Te înşeli, cunoaştem foarte bine prin^ce faze am trecut, până să ajungem ast­fel cum suntem. Moartea.—Probabilităţi,^închipuiri—, nici voi nu credeţi ce susţineţi. El.—Ştii că ai haz cucoană, dacă na’şi şti că ai venit pentru • ca să mă îngheţi, negreşit că m’aşi face bun prie­ten cu D-ta, pe onoarea mea... Moartea su(părată­.—Vedeţi cum sun­­eţi voi, eşti gata să’ţi dai ultima su­t fiare, şi tot vrei să ei pe cine­va în bă­taie de joc. Vi să pare tot­ d’a­una că sunteţi de o mie de ori mai tari, de cât ă-ţî fi. Cine va tencuit în inimă speranţa a fost mare meşter. Mă uimesc şi de cre­dinţa ce o aveţi, că e­i nu voi veni azi, în acest moment ca să vă răpiți, ci „cine ştie când“... Şi când ziceţi cine ştie când, fără îndoială că treceţi cu gândul peste un maldăr de ani, la uită-te unde ţi-a­­răt cu degetul. Vezi?... colo în fund... departe, uite stafi trei inşi, plănuesc un furt însemnat, nu bănuesc însă de loc că peste noapte, li se vor închide pleo­­pile pentru tot­d’a­una. Din­colo... la stânga... un om singur stă la o masă şi scrie... face versuri sărmanul, lasă to­cul... se gândeşte să găsească mâine rima ce’i trebuie.—Mâine!... ha, ha, ha, zice vorba aceasta atât de liniştit, aşa de sigur că mâine va fi, în­cât îţi spui drept, nu poci să’mi opresc râsul. Insu’şî tu, când ai închis cartea care-o citeai adineaora nu ţi-aî zis: „mâine o s’o isprăvesc“? N’ai spus la o mulţime de prieteni „la revedere"? Ei.—Dar ce pofteşti D-ta? In fie­care seară vrei să ne luăm adio şi să plân­gem? Să trăim—aşa—în nelucrare, pi­cior peste picior, şi să te aşteptăm cu dulceaţă şi cafea? Moartea. — N’am zis lucrul acesta, dar am vrut să’ţi arăt numai, că dacă a’ţi fi stăpâniţi merefi de gândul morţii, aţi fi oameni mai buni, mai îndurători... El. —Filozofie de şcolar. După D-ta să asvîrlim toate cărţile în foc, să nu ne mai gândim nici la trecut, nici la ceea ce e, nici la viitor... Moartea.—Ei bine, dacâ-ar fi așa.... El.—Atunci mai bine să ne omorâm cu toții. Moartea.—Nu, căci nu veți avea cu­­ragini. Dar, când vă nașteți, cei ce v’afi fă­cut, ar trebui să vă tragă câte un glonț în cap. El.—Și atunci? .. Moartea.—Atunci vă veți stârpi, pă­mântul va rămânea slobod de Ughioi ca voi, soarele va luci mai mândru, şi ra­zele lui se vor juca vesele, pentru că nu mai întâlneşte momâi ca voi. El (supărat).—Ia ascultă, m’ai plic­tisit cu vorbele D-tale. Moartea.—Te cred ; să sfârşim. (Stă gata să sufle peste dânsul). Eî (îngrozit şi ferindu-se). — Stai.... mai stai niţel... o vorbă numai. Spune’mi cum va fi apoi? Moartea.- -Să’ţi fac şi hatârul acesta, îndată ce vei trece în starea de nesim­ţire, rudele ’ţi vor lua cheile din buzu­nar, şi ’ţi vor scotoci toate sertarele. El (întrerupând).— Cum se poate ? Dar ’mi vor găsi banii... Moartea (rîzend).—’Ți-ai perdut min­țile dragul mefi. Apoi dânșii, de ce ’ți vor umbla prin sertare? Negreșit pen­tru ca să’ți ia aurul... Nu me mai în­trerupe însă, căci mă grăbesc. După a­­ceia, te vor scălda doi hamali, de prin apropierea locuinței tale, care vor mi­rosi la rachifi într’un chip îngrozitor. Se vor uita la corpul tău alb şi gras, şi vor zice că ai murit nebolit. Or să fie foarte mulţumiţi că te-ai dus pe copcă, căci li se va da ceva pentru osteneala lor, o să le aluneci din mâini, ţi se va odorogi ţeapăn capul, ţi se va zdrobi bine de tot picioarele, dar nu’i nimic.... nu ai să mai simţi atunci, ce’ţi pasă? Şi afară de aceasta, ai fost destul mângâ­iat de drăguţele tale, şi cărnicica’ţi va putea să fie atunci şi niţel mai sgâriată. N’ai grije, nu’ţi va cere nimeni soco­teală pentru aceasta. Popa însă va fi cam mânios că te-am luat aşa de re­pede, fiind­că ai murit nespovedit. De mult ’și pusese el în cap, ca să te ho­tărască să laşi ceva bisericei. Apoi, nu tea grijit, şi ’i­e frică la plată să nu i se scază ceva. Unul din prietenii tei, cel mai sărac, va alerga să’ţi scoată biletul de liber parcurs în păment. Nu’ţi închipueşti ce mulţumit are să fie, că s’a plimbat câte­va ceasuri cu trăsura, şi că de ici, de colo,’i-a rămas ceva în buzunar. Dricarul va alerga cu o falcă în cer şi cu alta în pământ până la tine, fe­ricit peste măsura că ai dat ortul popi, şi că numai aşa a putut sâ’și umple punga cu o mie cinci sute de franci. Lumînărarul va sări în sus de bucurie, că ’și va mai vinde din marfă, pe când rudele tale, vor şedea mult de vorbă cu croitorii, spunându-le de nenumărate ori să le facă rochile după ultimul port.— „Să ne gătim pentru răposatul“, vor zice printre lacrămi şi cu un glas mior­lăitor. Şi croitorii îţi vor zice din toată inima : „D-zefi să te ierte“, căci de câte­va zile nu avea­i nimic de lucru. —Flo­răresele te vor înălţa până la ceruri; mulţi vor cumpăra coroane pentru tine. Cântăreţii din cer, cu banii ce li se vor da, fiind-că­­ţi-a cântat pe drum, ’şi vor spăla gâtlejul cu sîngele Domnului până vor zice că nu sunt ei. Birjarii te vor înjura şi pe tine şi pe rudele tale, fiind-că te va ocoli prin multe uliţi. Fe­tele ce’ţi vor pune, te vor considera ca un bine-făcător. Cu paralele ce va lua, fiind-că ’şi a pus o mânuşiţă pe dric, ’şi vor cumpăra panglice, papucei, pentru ca să nară mai frumoase. Cioclii...., ei sunt plătiţi cu luna, le va părea rău­ c’ai murit; ce liniştiţi stăteai! ei la câr­ciuma din colţ!... In sfîrşit, ce să mai lungesc vorba... moartea ta va hrăni câte­va zile o sumedenie de fiinţe, pe mulţi ’i va scăpa de datorii, de încur­cături. Să vin­ la tine. După scăldătură, te va lega sub barbă cu o basma albă, vei fi ras, pieptănat, şi briciul cu care te-a făcut frumos, pieptenele, săpunul, ţi le va pune sub căpătâi­i, să ai pe lumea cea­l’altă. Vezi cum vor îngriji de tine ? Să te stăpâneşti sănătos, scum­pul mefi!... Te vor îmbrăca cu nişte haine d’ale tale mai curăţele, şi te vor întinde pe pat, legându’ţi mâinele şi picioarele; să nu faci nebunii... Şi ca să vezi mai bine ’ţi vor pune la cap un sfeşnic cu luminări mai groase şi mai subţiri. Când ’ţi va aduce coşciugul, te va băga în acea cutie de lemn. Vei sta aşa toată ziua şi o bocniţă bătrînă, tot ’ţi va face vânt cu o ba­tistă pe obraz, ca să nu te pişte muş­tele. Ai ? ce zici ? Tot dînsa te va pri­veghea toată nopticica. De dimineaţă, rudeniele’ţi, după ce se vor fi gătit şi potrivit bine la oglin­dă, într’o odae mai retrasă, se vor a­­şeza la căpătâiu-ţi iară’şi, şi ’ţi vor chier­ăii la ureche atât, în cât chiar dacă n’aî fi mort, ai muri atunci... In odaia unde vei fi pus, un bărbat va vedea pe o fată, se vor iubi şi apoi din aceasta va naşte o căsătorie. Vei sluji de peţitor. O femee măritată, va găsi că -i prea frumos unul din amicii tăi, şi de multe ori se va lăsa să cază leşinată în braţele lui; mai târziu­ va ajunge amanta aceluia. Vei sluji şi de pezevenghi. O fetiţă găseşte prilejul, prin moartea ta, să dea o întâlnire iu­bitului în faţa cadavrului tău. Vei face bine şi după moarte, te felicit. Dar, gura ta—care altă dată ştia să sărute aşa de bine, şi pe care ele o gă­sea aşa de dulce, va începe să verse sînge negru care se va prelinge de la colţurile buzelor, până în jos pe bărbie. Ochii tăi, senini, blajini, rîvniţi d'a­­tâtea, se vor umfla cât cepele şi se vor învineţi. Na­i’ţi, drept şi subţire, se va boboşa, se va face cât o pătlăgică de mare; pielea obrazului ’ţi va plesni, şi se va vedea prin tăeturi carnea roşie, vie. Pântecele’ţî, va semăna cu un bur­duf de unt de­ lemn, iar picioarele cu nişte butuci. Pantofii de lac, cu botul ascuţit strimţi, care -i purtai pe la baluri, nu va mai intra nici în degetul tău cel mic. Tu, care odinioară erai aşa de uşure când învârteai valsul, ai să cântăreşti sute de ocale. Cum aşi vrea să te văz, aşa umflat cum vei fi, jucând o polcă. Ai să puţi ca un stîrv, are să fugă mai toţi din casă. Te vor duce în grabă la biserică, în cea mai caraghioasă că­ruţă ce-am văzut vre-o­dată. ’I ziceţi dric, mi se pare. In biserică vei fi aşezat în locul, unde mai acum câte­va ceasuri afi stat mirii, înecaţi de fericire, şi zidurile care afi auzit pe „Isaia dănţueşte“ vor auzi cu aceiaşi răbdare pe „Vecinica pome­nire,“ iar pe locurile unde afi căzut flo­rile asvârlite din amvon, vor cădea la­crimile celor ce te-or plânge. După ce popii vor isprăvi ce-afi avut de îndrugat, ştii ce o să se întâmple... te vor duce la Belu, iubitu­le, şi te vor băga în pământ. Cei ce te-a­i însoţit până acolo, se vor întoarce la tine acasă, şi -şi vor umple pântecele, rugând mereui pe D­zefi ca să te erte; vor vărsa niţel vin... pentru tine, dar mult, prea mult ,pentru ei... „E... morţii cu morţii..“ Şi a doua zi, soarele va eşi tot aşa de strălucitor, nimic nu va fi schimbat pe lume, toţi îşi vor căuta de ale lor, şi dacă n’ai fost uitat d’atuncea, negre­şit că peste o săptămână, se vor întreba dacă ai trăit vr’o dată... ’Mi-ai cerut să ’ţi spui ce va fi apoi, ’ţi-am spus. Acum de mai vrei ceva zi’mi-o, am stat cam mult de vorbă. El (scrâşnind din dinţi): N'am vrut să şti­i asta cotoroanţa... Am vrut să aflu ce o să simt efi când oi muri. Moartea (seufânduse de pe scaun) Afla numai­de cât, prea mult am ţinut prăvălia închisă. (Suflă peste obrazul lui, şi rînjind în­grozitor piere eşind pe coș). N. D. Georgian. a ap­ăr­ut Hîn„BARBIEREL“ ş­i 15 bani exemplarul AUstratia strata via Sp. 6 Bucureşti ULTIME INFORMAŢII Monitorul Oficial de azi, publică deciziunea ministrului de interne prin care se validează alegerile comunale din Bârlad. D. Colonel de Torcy, ataşatul militar al Franciei pe lângă lega­­ţiunea din Viena, a sosit ieri în Bucureşti, iar astăzi va pleca pe câmpul manevrelor. In urma examenului depus ,au fost admişi în şcoala naţională de poduri şi şosele următorii tineri: Sofia I. Tăcu D., Alexandrescu A., Ghica N., Christodulo Şt., Min­­culescu C., Polizu C., Budişteanu D., Vladimirescu T., Stematin Gh., Balaban V., Roco M., Filitis P., Dumitrescu C. Prefectul judeţului Covurluiu, D. M. Deşliu, se află de ieri în Capitală. In comisiunea interimară a o­­raşului Ploeşti, au fost numiţi D-nii P. Ionescu, I. Sorescu, N. Ziar ilustrat mistic în toata ţara. Ghermănescu, Spirea T. Protopo­­pescu şi Filip Corlătescu. Juriul examinator al candidaţi­lor pentru catedra de medicină o­­peratorie din Iaşi, este ast­fel com­pus : Preşedinte : D. Dr. Râmniceanu; membrii: D-nii Doctori Stoicescu, Măldărescu, Alexianu, Grecescu, Petrini-Galaţi şi Calinderu. Astăzi Sâmbătă la cimitirul Şer­­ban Vodă s-a făcut pomenirea fu­nebră de trei ani pentru defunc­tul Principele Grigorie Basarab Brâncoveanu. Starea D-lui Ştefan Iulian îmbu­­nătăţindu-se, D. Dr. Buicliu, me­dicul curant,­­i-a permis să iasă din casă peste vre­o două zile. Concertul Doamnei Darclée a avut mare succes. In forţa noastră de Marţi vom intra în amănunte. Astă­zi ne vom mărgini a zice că Doamna Darclée posedă o voce destul de puternică şi de un tim­bru destul de admirabil. Dicţiunea şi emisiunea vocei sunt escelente. Să simte cât de colo şcoala franceză. Credem că D-na Darclée va a­vea o carieră strălucită. — — In unele ziare din capitală s’a publicat ştirea că Clubul Intimilor ce’şi are sediul pe Bulevardul A­­cademiei No. 6, s’a desfiinţat. Comitetul Clubului ne roagă a desminţi această ştire, de oare­ce societatea continuă de a exista. Teatrul Naţional. Mâine seară, a doua reprezintaţiei a piesei: Nea­mul lui Rantzan, comedie în patru acte de tradusă de Grigorie Mano­­escu. A apărut prima fasciculă din Dicţionarul german-român complect de S. I. Grossmann, Iaşi, tipografia H. Goldner. Dicţionarul va apare în 40—45 fascicule de câte 16 pagine for­mat 4°. Fasciculele vor apare din 15 în 15 zile. Prețul fie­cărei fascicule 50 bani. Abonamente se fac la toate li­brăriile. — N­­U I —~ Teatru Naţional. In seara asta prima reprezintaţiune a Operei Ita­liene cu Aida, de Verdi. Aseară, la Teatrul Naţional a fost repetiţia generală a operei Aida. Foarte multă lume a asistat la această repetiţie, artiştii sunt foarte meritoşi şi vor avea un succes sigur. N. I. FLAMANDA LICENTIAT IN DREPT AVOCAT Strada Crinului, (Batiste). împrăştie mîhnirile şi suspinele, după­­ cum goneşte Apolon norii negri şi, din­­ vîrful carului lui uimitor, îneacă cu lu-­­ mină cerul înseninat, zîmbeteie tale îmi scapă! Ah! câte conflicte s’afi iscat între o­­chii mei şi buzele mele! Cum aşi putea suferi chiar pe Joe rival, de vreme ce ochii mei sunt geloşi de buzele mele ? A opta sărutare Spune’mi, nebună Neeră, ce furie te-a împins ca să ’mi insulţi limba şi să o sfişti cu muşcăturile tale ? Ori nu’ ţi a­­junge că ’mi ai străpuns inima cu o mie de ace ascuţite ? Mai trebue ca din­ţii tăi să ’mi chinuiască organul acesta care, de atâtea ori, din zori şi până în seară, zile întregi, nopţi amarnice, a ce­lebrat buzele tale? Ori nu ştii tu, ingrato, că limba mea este care în cântece amoroase a înălţat până la stele şi chiar dincolo de bolţile firmamentului părul inelat, ochii provo­catori, gâtul catifelat, sinul de alabas­tru al încântătoarei mele Neera ? Cerul a fost gelos de aceasta. Limba mea care te numea fericirea mea, viaţa mea, de­liciile mele, iubirea mea, bucuria mea, Venus a mea, porumbiţa mea, alba mea turturică, Regina Cytherei, m’a piz­muit. Dar care, frumoasă Neeră, nu ’ţi-ar plăcea ţie, cu tot dispreţul tău, ca să răneşti limba aceasta pe care ştii bine că toate insultele tale nu o pot irita ? Limba mea chiar scăldată în sânge tot­­ va bolborosi laudele ochilor téi, laudele­­ buzelor tale şi laudele de tél las­civi care afi mutilat’o. Ciudată putere a frumuseţe’. A noua sărutare Nu ’mi da tot­ d’a­una sărutare u­­medă; nu amesteca cu mângâerile tale roiul voios al râsetelor; nu te pleca pe mine, murind, cu braţele încolăcite îm­prejurul gâtului mefi. Plăci, a icre mar­ginile ei. Cu cât simte sufletul sensa­­ţiuni delicioase cu atât mai mult este mai aproape de safifi. Dacă ’ţi voi fi cere, nouă sărutări tu să tai din ele şapte, să nu 'mi dai de cât două, nici gustoase, ca acelea pe care curata Diana le dă fratelui săfi Apolon, safi ca acelea pe care le pune pe fruntea părintească, fata a cărei inimă n’a simţit încă boldul dorinţei. Fugi curând, uşor, departe de ochii moi, provocatoare Neeră. Ascunde-te în azilul cel mai secret, în locul cel mai retras şi mai întunecat. E­i te voi fi urmări în fundul pustiilor, în singurătăţile cele mai depărtate. Acolo, biruitorul tău va apuca prada sa cu o mână triumfătoare şi o va ridica în sus după cum ţine vulturul în ghiara lui pe porumbiţa sfioasă. Tu îmi vei întinde atunci mâinile tale rugătoare; îţi vei încolăci braţele îm­prejurul gâtului meu­ şi vei voi să ne dezarmezi cu şapte sărutări voluptoase. Speranţă nebună! Pentru ca să -ţi spăl crima te voi fi săruta de şapte ori câte şapte ori. E­i te voi fi ţine, când vei voi să fugi, cu braţele mele încolăcite îm­prejurul gâtulu tău, până când, după ce ’ţi voi fi plăti toate sărutările, te vei jura pe tot ce ai tu mai frumos că vei voi adese­ori să suferi aceiaşi pedeapsă pentru o ast­fel de crimă. A zecea sărutare N’aşi putea spune cam­ sărutări îmi plac mai mult. Dacă îţi pui pe gura mea buzele tale umede pe mine mă în­cântă sărutarea aceasta. Şi sărutările de foc îşi afi farmecul lor; ele fac, să cir­cule în vinele mele un foc dulce. Cât este iar de dulce ca să acoper cu săru­tări ochii tăi murinzi şi să estrag în partea mea pe aceşti căşunători ai su­ferinţelor mele; să mă plec pe obraji tăi, pe gâtul tău, pe umerii tăi de fil­deş, pe sânul tău mai alb de­cât neaua, şi să chinuesc cu mângâeri obrajii aceş­tia, gâtul acesta umerii aceştia albi, pieptul acesta de alabastru! Ce deli­­cil ca să sug cu buzele mele lacome vârful ascuţit al limbei tale, să ameste­căm amândouă sufletele noastre pe gu­­rele noastre unite şi să le schimbăm pe una şi pe alta, când amorul leşină în agonie. Toate sărutările pe cari mi le dai tu, adorata mea, sărutări repezi safi prelun­gite, languroase safi focoase, cum şi toate sărutările pe cari ţi le iafi efi îmi sunt deopotrivă scumpe. Insă nici o dată să nu mi le dai înapoi aşa cum le vei fi primit. Fie­care să avem jocul nostru deosebit. Cel d’înteifi dintre noi care va uita să varieze forma mângâerilor sale va auzi, cu ochii lăsaţi în jos, ros­tindu-se hotărârea aceasta: „Se acordă­­ „biruitorului atâtea sărutări câte afi fost „schimbate mai înainte şi tot atâtea fe­luri de sărutări." A un­spre­zecea sărutare Se pretinde că sărutările mele respiră nişte nazuri necunoscute de asprimea pă­rinţilor noştri. Ah ! când te strâng cu bra­ţele mele amoroase, viaţa mea, când mor sub sărutările tale,­­mi-ar păsa mie de ce spune lumea despre mine ? Abia şti­i dacă exist şi unde sunt! încântătoarea Neera zîmbeşte când aude vorbele acestea; îşi încolăceşte braţele împrejurul gâtului mefi, şi îmi pune o sărutare care întrece în delicit pe toate sărutările pe cari le-a gustat Marte de la amanta sa Venus. „Pentru ce te temi tu de hotărîrea unui public aspru ? Pricina asta trebue judecată numai de tribunalul mefi!“ îmi zice ea. A doua­spre­zecea sărutare Când vedeţi versurile mele pen­tru ce întoarceţi ochii, voi matroane şi fete tinere ? ele nu povestesc furtişa­gurile amoroase ale zeilor, nici nu des­­coper vre­un tablou obscen; nici o vorbă din ele nu atinge pudoarea. Un pedagog aspru le ar citi cu glas tare în faţa celor mai tineri elevi ai săi. Preot cast al Muselor efi­cânt sărutări nevi­novate. Cu toate acestea fetiţe şi femei bă­trâne îmi aruncă toate priviri furioase, fiind­că poate, în focul improvisărei, îmi va fi scăpat cum va vreo vorbă cam u­­şurică. Duceţi-vă la dracu, cu grămada, şi voi fete şi voi matroane! Neera mea este de o sută de ori mai castă de­cât voi fiind­că îi place mai bucuros o carte fără obscenitate de­cât un poet fără vi­rilitate. A trei­spre­zecea sărutare foleşit după o luptă dulce, o viaţa mea, steteam culcat mai mult mort, cu mâna pe dupe gâtul tău. Pieptul ’mi ardea, respiraţia mea întreruptă nu ’mi însufleţea inima. începusem să văd Styxul, împărăţia întunecoasă şi luntrea neagră a bătrînului Caron, când o sărutare dulce, plăcută din fundul sufletului tău, ’mi­­a răcorit buzele’mi uscate cu suflarea’i bine-făcătoare. Sărutarea aceasta dulce m’a adus înapoi de pe malurile Styxu­­lui şi a silit pe bătrînul vîslaş să facă un drum degeaba. Mă înşel: Caron nici o dată nu pleacă cu luntrea lui goală şi umbra mea tânguioasă pluteşte acum spre locaşul Manilor. O părticică din sufletul mef­, o viaţa mea, îmi însufleţeşte fiinţa şi ’i susţine organele ei cari şovăe. Părticica aceasta geloasă de a ’şi redobândi drepturile, nu aspiră de­cât să scape prin eşiri secrete, şi dacă nu o vei încălzi tu cu suflarea ta pe care o adoră va părăsi curând membrele mele slăbite. Aşa­dar, lipeşti strune buzele tale pe buzele mele şi aceiaşi suflare să ne în­vioreze pe amândoi până când, obosiţi de delicii fără saţiri, va scăpa de­o­dată din amândouă corpurile noastre o sin­gură viaţă. (Sfârşitul în numărul viitor)

Next