Adevěrul, octombrie 1889 (Anul 2, nr. 337-361)
1889-10-01 / nr. 337
DUMINICA 1 OCTOMBRE 18893 Dar ce crezi că eu viu cu labe şi cu lăutari? Vez că nici habar n’aveai de mine... Iacă o carte pe mescioara de la căpătâiul patului tău. Citeai... obiceiurile vechilor Egipţieni. Ce’ţi păsa ţie de ele ? Cu ce erai să te foloseşti după ce le vei fi aflat. Nu ştiu cum sunteţi voi oamenii... credeţi că o să staţi veacuri pe păment. Scormoniţi trecutul par’că cine ştie ce o să aflaţi, şi chiar d’aţi afla ceva... asta nu v’ar sluji la nimic.. Voi n’aţi fost pe vremea aceea, ca să daţi peste un lucru d’al vostru. Vă luptaţi în present, căutând să faceţi fel de fel de descoperiri, cari să folosească viitorului. Ce vă pasă de el? Voi nu veți fi atunci... A!... să vă rămâe numele neperitor ? Ce veți câștiga ?... Să faceți bine semenilor cari vor veni după voi?... De ăst gând nu vă cred capabili... Sânteți niște stârpituri... El (întrerupând): — I-o lasă părerile D-taie la o parte, şi dacă într’adever eşti moartea apoi... te-aşi ruga să’mi mai dărueşti puţină viaţă. Aş voi să me însor, să am copii, să’mi şerifi cea din urmă voinţă... o să ai milă, nu eşti fiară... Moartea (isbucnind în hohote de rîs):— Te-ai trecut cu gluma... Mă rogi să’ţi mai lungesc vieaţa, pe când ei am venit ca să’ţi dai ceva nepreţuit: liniştea, şi fugi de dânsa ?... Pentru ce ai vrea să mai trăeşti ? Să te însori... Se vede că ai fost foarte fericit până acum, căci altminteri nu înţeleg de loc, ca un om care d’abia îşi a putut duce singur suferinţele, să mai dorească şi o tovarăşe, să îndure şi chinurile ei. Când tu vei fi liniştit, va suferi dânsa de ceva, şi fruntea ta limpede, se va încreţi. Când ea va umple casa cu cântecile sale, te va roade pe tine ceva în inimă. Îi vei spune dânşii, şi veţi pătimi amândoi. Şi afară de aceasta, nici unul, nici altul nu ve’ţi fi liberi. Vă înjugaţi amândoi, şi atunci cum rămâne cu strigătele voastre de libertate! libertate ? Vrei să aibi copii?... La ce ? Pentru durerile cari sunt pe pământ, se află destui oameni cari să se lupte cu ele... ţ Ş’apoi ce zor ai, să’ţi creiezi fiinţe cari să te blesteme? Ei una crez, că toţi sunteţi mâhniţi pentru că aţi eşit la lumină. Nu era mai bine să rămâneţi nişte viermuleţi făr’de simţire, ascunşi în întunerec ?... Vrei să’ţi scrii ultima voinţă? Se vor certa rudele tale şi fără testamentu’ţi. Dorinţa ta va fi sfîşiată de multe guri, nimeni nu te va înțelege, fiindcă nimeni din acei cari te vor judeca, nu afi fost vreo dată în starea ta. El. —Ei bine atunci, la ce m’am mai născut ? Moartea.—Vezi, asta mă întreb și efi? El.—N’ai putea să’mi spui, barim, de ce se mai naște copilul, care moare înainte d’a vedea lumina? Moartea. — He, he..., asta să’mi-o spui tu. Văz în odaia ta de alături, o sumedenie de cărți; știfi că le-ai citit pe toate, n’ai dat într’ânsele și de răspunsul care ’mi’l ceri? El.—Nu. Moartea (cu un zâmbet biruitor).— Atunci mă mir cum, voi oamenii, vă pretindeți a tot ştiutori. Ţie încă îţi zice lumea „învăţat“ şi vai! voi nu ştiţi încă taina egzistenţei voastre, şi mai umblaţi după alte cercetări... El.—Te înşeli, cunoaştem foarte bine prin^ce faze am trecut, până să ajungem astfel cum suntem. Moartea.—Probabilităţi,^închipuiri—, nici voi nu credeţi ce susţineţi. El.—Ştii că ai haz cucoană, dacă na’şi şti că ai venit pentru • ca să mă îngheţi, negreşit că m’aşi face bun prieten cu D-ta, pe onoarea mea... Moartea su(părată.—Vedeţi cum suneţi voi, eşti gata să’ţi dai ultima sut fiare, şi tot vrei să ei pe cineva în bătaie de joc. Vi să pare tot d’auna că sunteţi de o mie de ori mai tari, de cât ă-ţî fi. Cine va tencuit în inimă speranţa a fost mare meşter. Mă uimesc şi de credinţa ce o aveţi, că ei nu voi veni azi, în acest moment ca să vă răpiți, ci „cine ştie când“... Şi când ziceţi cine ştie când, fără îndoială că treceţi cu gândul peste un maldăr de ani, la uită-te unde ţi-arăt cu degetul. Vezi?... colo în fund... departe, uite stafi trei inşi, plănuesc un furt însemnat, nu bănuesc însă de loc că peste noapte, li se vor închide pleopile pentru totd’auna. Dincolo... la stânga... un om singur stă la o masă şi scrie... face versuri sărmanul, lasă tocul... se gândeşte să găsească mâine rima ce’i trebuie.—Mâine!... ha, ha, ha, zice vorba aceasta atât de liniştit, aşa de sigur că mâine va fi, încât îţi spui drept, nu poci să’mi opresc râsul. Insu’şî tu, când ai închis cartea care-o citeai adineaora nu ţi-aî zis: „mâine o s’o isprăvesc“? N’ai spus la o mulţime de prieteni „la revedere"? Ei.—Dar ce pofteşti D-ta? In fiecare seară vrei să ne luăm adio şi să plângem? Să trăim—aşa—în nelucrare, picior peste picior, şi să te aşteptăm cu dulceaţă şi cafea? Moartea. — N’am zis lucrul acesta, dar am vrut să’ţi arăt numai, că dacă a’ţi fi stăpâniţi merefi de gândul morţii, aţi fi oameni mai buni, mai îndurători... El. —Filozofie de şcolar. După D-ta să asvîrlim toate cărţile în foc, să nu ne mai gândim nici la trecut, nici la ceea ce e, nici la viitor... Moartea.—Ei bine, dacâ-ar fi așa.... El.—Atunci mai bine să ne omorâm cu toții. Moartea.—Nu, căci nu veți avea curagini. Dar, când vă nașteți, cei ce v’afi făcut, ar trebui să vă tragă câte un glonț în cap. El.—Și atunci? .. Moartea.—Atunci vă veți stârpi, pământul va rămânea slobod de Ughioi ca voi, soarele va luci mai mândru, şi razele lui se vor juca vesele, pentru că nu mai întâlneşte momâi ca voi. El (supărat).—Ia ascultă, m’ai plictisit cu vorbele D-tale. Moartea.—Te cred ; să sfârşim. (Stă gata să sufle peste dânsul). Eî (îngrozit şi ferindu-se). — Stai.... mai stai niţel... o vorbă numai. Spune’mi cum va fi apoi? Moartea.- -Să’ţi fac şi hatârul acesta, îndată ce vei trece în starea de nesimţire, rudele ’ţi vor lua cheile din buzunar, şi ’ţi vor scotoci toate sertarele. El (întrerupând).— Cum se poate ? Dar ’mi vor găsi banii... Moartea (rîzend).—’Ți-ai perdut mințile dragul mefi. Apoi dânșii, de ce ’ți vor umbla prin sertare? Negreșit pentru ca să’ți ia aurul... Nu me mai întrerupe însă, căci mă grăbesc. După aceia, te vor scălda doi hamali, de prin apropierea locuinței tale, care vor mirosi la rachifi într’un chip îngrozitor. Se vor uita la corpul tău alb şi gras, şi vor zice că ai murit nebolit. Or să fie foarte mulţumiţi că te-ai dus pe copcă, căci li se va da ceva pentru osteneala lor, o să le aluneci din mâini, ţi se va odorogi ţeapăn capul, ţi se va zdrobi bine de tot picioarele, dar nu’i nimic.... nu ai să mai simţi atunci, ce’ţi pasă? Şi afară de aceasta, ai fost destul mângâiat de drăguţele tale, şi cărnicica’ţi va putea să fie atunci şi niţel mai sgâriată. N’ai grije, nu’ţi va cere nimeni socoteală pentru aceasta. Popa însă va fi cam mânios că te-am luat aşa de repede, fiindcă ai murit nespovedit. De mult ’și pusese el în cap, ca să te hotărască să laşi ceva bisericei. Apoi, nu tea grijit, şi ’ie frică la plată să nu i se scază ceva. Unul din prietenii tei, cel mai sărac, va alerga să’ţi scoată biletul de liber parcurs în păment. Nu’ţi închipueşti ce mulţumit are să fie, că s’a plimbat câteva ceasuri cu trăsura, şi că de ici, de colo,’i-a rămas ceva în buzunar. Dricarul va alerga cu o falcă în cer şi cu alta în pământ până la tine, fericit peste măsura că ai dat ortul popi, şi că numai aşa a putut sâ’și umple punga cu o mie cinci sute de franci. Lumînărarul va sări în sus de bucurie, că ’și va mai vinde din marfă, pe când rudele tale, vor şedea mult de vorbă cu croitorii, spunându-le de nenumărate ori să le facă rochile după ultimul port.— „Să ne gătim pentru răposatul“, vor zice printre lacrămi şi cu un glas miorlăitor. Şi croitorii îţi vor zice din toată inima : „D-zefi să te ierte“, căci de câteva zile nu aveai nimic de lucru. —Florăresele te vor înălţa până la ceruri; mulţi vor cumpăra coroane pentru tine. Cântăreţii din cer, cu banii ce li se vor da, fiind-căţi-a cântat pe drum, ’şi vor spăla gâtlejul cu sîngele Domnului până vor zice că nu sunt ei. Birjarii te vor înjura şi pe tine şi pe rudele tale, fiind-că te va ocoli prin multe uliţi. Fetele ce’ţi vor pune, te vor considera ca un bine-făcător. Cu paralele ce va lua, fiind-că ’şi a pus o mânuşiţă pe dric, ’şi vor cumpăra panglice, papucei, pentru ca să nară mai frumoase. Cioclii...., ei sunt plătiţi cu luna, le va părea rău c’ai murit; ce liniştiţi stăteai! ei la cârciuma din colţ!... In sfîrşit, ce să mai lungesc vorba... moartea ta va hrăni câteva zile o sumedenie de fiinţe, pe mulţi ’i va scăpa de datorii, de încurcături. Să vin la tine. După scăldătură, te va lega sub barbă cu o basma albă, vei fi ras, pieptănat, şi briciul cu care te-a făcut frumos, pieptenele, săpunul, ţi le va pune sub căpătâii, să ai pe lumea ceal’altă. Vezi cum vor îngriji de tine ? Să te stăpâneşti sănătos, scumpul mefi!... Te vor îmbrăca cu nişte haine d’ale tale mai curăţele, şi te vor întinde pe pat, legându’ţi mâinele şi picioarele; să nu faci nebunii... Şi ca să vezi mai bine ’ţi vor pune la cap un sfeşnic cu luminări mai groase şi mai subţiri. Când ’ţi va aduce coşciugul, te va băga în acea cutie de lemn. Vei sta aşa toată ziua şi o bocniţă bătrînă, tot ’ţi va face vânt cu o batistă pe obraz, ca să nu te pişte muştele. Ai ? ce zici ? Tot dînsa te va priveghea toată nopticica. De dimineaţă, rudeniele’ţi, după ce se vor fi gătit şi potrivit bine la oglindă, într’o odae mai retrasă, se vor aşeza la căpătâiu-ţi iară’şi, şi ’ţi vor chierăii la ureche atât, în cât chiar dacă n’aî fi mort, ai muri atunci... In odaia unde vei fi pus, un bărbat va vedea pe o fată, se vor iubi şi apoi din aceasta va naşte o căsătorie. Vei sluji de peţitor. O femee măritată, va găsi că -i prea frumos unul din amicii tăi, şi de multe ori se va lăsa să cază leşinată în braţele lui; mai târziu va ajunge amanta aceluia. Vei sluji şi de pezevenghi. O fetiţă găseşte prilejul, prin moartea ta, să dea o întâlnire iubitului în faţa cadavrului tău. Vei face bine şi după moarte, te felicit. Dar, gura ta—care altă dată ştia să sărute aşa de bine, şi pe care ele o găsea aşa de dulce, va începe să verse sînge negru care se va prelinge de la colţurile buzelor, până în jos pe bărbie. Ochii tăi, senini, blajini, rîvniţi d'atâtea, se vor umfla cât cepele şi se vor învineţi. Nai’ţi, drept şi subţire, se va boboşa, se va face cât o pătlăgică de mare; pielea obrazului ’ţi va plesni, şi se va vedea prin tăeturi carnea roşie, vie. Pântecele’ţî, va semăna cu un burduf de unt de lemn, iar picioarele cu nişte butuci. Pantofii de lac, cu botul ascuţit strimţi, care -i purtai pe la baluri, nu va mai intra nici în degetul tău cel mic. Tu, care odinioară erai aşa de uşure când învârteai valsul, ai să cântăreşti sute de ocale. Cum aşi vrea să te văz, aşa umflat cum vei fi, jucând o polcă. Ai să puţi ca un stîrv, are să fugă mai toţi din casă. Te vor duce în grabă la biserică, în cea mai caraghioasă căruţă ce-am văzut vre-odată. ’I ziceţi dric, mi se pare. In biserică vei fi aşezat în locul, unde mai acum câteva ceasuri afi stat mirii, înecaţi de fericire, şi zidurile care afi auzit pe „Isaia dănţueşte“ vor auzi cu aceiaşi răbdare pe „Vecinica pomenire,“ iar pe locurile unde afi căzut florile asvârlite din amvon, vor cădea lacrimile celor ce te-or plânge. După ce popii vor isprăvi ce-afi avut de îndrugat, ştii ce o să se întâmple... te vor duce la Belu, iubitule, şi te vor băga în pământ. Cei ce te-ai însoţit până acolo, se vor întoarce la tine acasă, şi -şi vor umple pântecele, rugând mereui pe Dzefi ca să te erte; vor vărsa niţel vin... pentru tine, dar mult, prea mult ,pentru ei... „E... morţii cu morţii..“ Şi a doua zi, soarele va eşi tot aşa de strălucitor, nimic nu va fi schimbat pe lume, toţi îşi vor căuta de ale lor, şi dacă n’ai fost uitat d’atuncea, negreşit că peste o săptămână, se vor întreba dacă ai trăit vr’o dată... ’Mi-ai cerut să ’ţi spui ce va fi apoi, ’ţi-am spus. Acum de mai vrei ceva zi’mi-o, am stat cam mult de vorbă. El (scrâşnind din dinţi): N'am vrut să ştii asta cotoroanţa... Am vrut să aflu ce o să simt efi când oi muri. Moartea (seufânduse de pe scaun) Afla numaide cât, prea mult am ţinut prăvălia închisă. (Suflă peste obrazul lui, şi rînjind îngrozitor piere eşind pe coș). N. D. Georgian. a apărut Hîn„BARBIEREL“ şi 15 bani exemplarul AUstratia strata via Sp. 6 Bucureşti ULTIME INFORMAŢII Monitorul Oficial de azi, publică deciziunea ministrului de interne prin care se validează alegerile comunale din Bârlad. D. Colonel de Torcy, ataşatul militar al Franciei pe lângă legaţiunea din Viena, a sosit ieri în Bucureşti, iar astăzi va pleca pe câmpul manevrelor. In urma examenului depus ,au fost admişi în şcoala naţională de poduri şi şosele următorii tineri: Sofia I. Tăcu D., Alexandrescu A., Ghica N., Christodulo Şt., Minculescu C., Polizu C., Budişteanu D., Vladimirescu T., Stematin Gh., Balaban V., Roco M., Filitis P., Dumitrescu C. Prefectul judeţului Covurluiu, D. M. Deşliu, se află de ieri în Capitală. In comisiunea interimară a oraşului Ploeşti, au fost numiţi D-nii P. Ionescu, I. Sorescu, N. Ziar ilustrat mistic în toata ţara. Ghermănescu, Spirea T. Protopopescu şi Filip Corlătescu. Juriul examinator al candidaţilor pentru catedra de medicină operatorie din Iaşi, este astfel compus : Preşedinte : D. Dr. Râmniceanu; membrii: D-nii Doctori Stoicescu, Măldărescu, Alexianu, Grecescu, Petrini-Galaţi şi Calinderu. Astăzi Sâmbătă la cimitirul Şerban Vodă s-a făcut pomenirea funebră de trei ani pentru defunctul Principele Grigorie Basarab Brâncoveanu. Starea D-lui Ştefan Iulian îmbunătăţindu-se, D. Dr. Buicliu, medicul curant,i-a permis să iasă din casă peste vreo două zile. Concertul Doamnei Darclée a avut mare succes. In forţa noastră de Marţi vom intra în amănunte. Astăzi ne vom mărgini a zice că Doamna Darclée posedă o voce destul de puternică şi de un timbru destul de admirabil. Dicţiunea şi emisiunea vocei sunt escelente. Să simte cât de colo şcoala franceză. Credem că D-na Darclée va avea o carieră strălucită. — — In unele ziare din capitală s’a publicat ştirea că Clubul Intimilor ce’şi are sediul pe Bulevardul Academiei No. 6, s’a desfiinţat. Comitetul Clubului ne roagă a desminţi această ştire, de oarece societatea continuă de a exista. Teatrul Naţional. Mâine seară, a doua reprezintaţiei a piesei: Neamul lui Rantzan, comedie în patru acte de tradusă de Grigorie Manoescu. A apărut prima fasciculă din Dicţionarul german-român complect de S. I. Grossmann, Iaşi, tipografia H. Goldner. Dicţionarul va apare în 40—45 fascicule de câte 16 pagine format 4°. Fasciculele vor apare din 15 în 15 zile. Prețul fiecărei fascicule 50 bani. Abonamente se fac la toate librăriile. — NU I —~ Teatru Naţional. In seara asta prima reprezintaţiune a Operei Italiene cu Aida, de Verdi. Aseară, la Teatrul Naţional a fost repetiţia generală a operei Aida. Foarte multă lume a asistat la această repetiţie, artiştii sunt foarte meritoşi şi vor avea un succes sigur. N. I. FLAMANDA LICENTIAT IN DREPT AVOCAT Strada Crinului, (Batiste). împrăştie mîhnirile şi suspinele, după cum goneşte Apolon norii negri şi, din vîrful carului lui uimitor, îneacă cu lu- mină cerul înseninat, zîmbeteie tale îmi scapă! Ah! câte conflicte s’afi iscat între ochii mei şi buzele mele! Cum aşi putea suferi chiar pe Joe rival, de vreme ce ochii mei sunt geloşi de buzele mele ? A opta sărutare Spune’mi, nebună Neeră, ce furie te-a împins ca să ’mi insulţi limba şi să o sfişti cu muşcăturile tale ? Ori nu’ ţi ajunge că ’mi ai străpuns inima cu o mie de ace ascuţite ? Mai trebue ca dinţii tăi să ’mi chinuiască organul acesta care, de atâtea ori, din zori şi până în seară, zile întregi, nopţi amarnice, a celebrat buzele tale? Ori nu ştii tu, ingrato, că limba mea este care în cântece amoroase a înălţat până la stele şi chiar dincolo de bolţile firmamentului părul inelat, ochii provocatori, gâtul catifelat, sinul de alabastru al încântătoarei mele Neera ? Cerul a fost gelos de aceasta. Limba mea care te numea fericirea mea, viaţa mea, deliciile mele, iubirea mea, bucuria mea, Venus a mea, porumbiţa mea, alba mea turturică, Regina Cytherei, m’a pizmuit. Dar care, frumoasă Neeră, nu ’ţi-ar plăcea ţie, cu tot dispreţul tău, ca să răneşti limba aceasta pe care ştii bine că toate insultele tale nu o pot irita ? Limba mea chiar scăldată în sânge tot va bolborosi laudele ochilor téi, laudele buzelor tale şi laudele de tél lascivi care afi mutilat’o. Ciudată putere a frumuseţe’. A noua sărutare Nu ’mi da tot d’auna sărutare umedă; nu amesteca cu mângâerile tale roiul voios al râsetelor; nu te pleca pe mine, murind, cu braţele încolăcite împrejurul gâtului mefi. Plăci, a icre marginile ei. Cu cât simte sufletul sensaţiuni delicioase cu atât mai mult este mai aproape de safifi. Dacă ’ţi voi fi cere, nouă sărutări tu să tai din ele şapte, să nu 'mi dai de cât două, nici gustoase, ca acelea pe care curata Diana le dă fratelui săfi Apolon, safi ca acelea pe care le pune pe fruntea părintească, fata a cărei inimă n’a simţit încă boldul dorinţei. Fugi curând, uşor, departe de ochii moi, provocatoare Neeră. Ascunde-te în azilul cel mai secret, în locul cel mai retras şi mai întunecat. Ei te voi fi urmări în fundul pustiilor, în singurătăţile cele mai depărtate. Acolo, biruitorul tău va apuca prada sa cu o mână triumfătoare şi o va ridica în sus după cum ţine vulturul în ghiara lui pe porumbiţa sfioasă. Tu îmi vei întinde atunci mâinile tale rugătoare; îţi vei încolăci braţele împrejurul gâtului meu şi vei voi să ne dezarmezi cu şapte sărutări voluptoase. Speranţă nebună! Pentru ca să -ţi spăl crima te voi fi săruta de şapte ori câte şapte ori. Ei te voi fi ţine, când vei voi să fugi, cu braţele mele încolăcite împrejurul gâtulu tău, până când, după ce ’ţi voi fi plăti toate sărutările, te vei jura pe tot ce ai tu mai frumos că vei voi adeseori să suferi aceiaşi pedeapsă pentru o astfel de crimă. A zecea sărutare N’aşi putea spune cam sărutări îmi plac mai mult. Dacă îţi pui pe gura mea buzele tale umede pe mine mă încântă sărutarea aceasta. Şi sărutările de foc îşi afi farmecul lor; ele fac, să circule în vinele mele un foc dulce. Cât este iar de dulce ca să acoper cu sărutări ochii tăi murinzi şi să estrag în partea mea pe aceşti căşunători ai suferinţelor mele; să mă plec pe obraji tăi, pe gâtul tău, pe umerii tăi de fildeş, pe sânul tău mai alb decât neaua, şi să chinuesc cu mângâeri obrajii aceştia, gâtul acesta umerii aceştia albi, pieptul acesta de alabastru! Ce delicil ca să sug cu buzele mele lacome vârful ascuţit al limbei tale, să amestecăm amândouă sufletele noastre pe gurele noastre unite şi să le schimbăm pe una şi pe alta, când amorul leşină în agonie. Toate sărutările pe cari mi le dai tu, adorata mea, sărutări repezi safi prelungite, languroase safi focoase, cum şi toate sărutările pe cari ţi le iafi efi îmi sunt deopotrivă scumpe. Insă nici o dată să nu mi le dai înapoi aşa cum le vei fi primit. Fiecare să avem jocul nostru deosebit. Cel d’înteifi dintre noi care va uita să varieze forma mângâerilor sale va auzi, cu ochii lăsaţi în jos, rostindu-se hotărârea aceasta: „Se acordă „biruitorului atâtea sărutări câte afi fost „schimbate mai înainte şi tot atâtea feluri de sărutări." A unsprezecea sărutare Se pretinde că sărutările mele respiră nişte nazuri necunoscute de asprimea părinţilor noştri. Ah ! când te strâng cu braţele mele amoroase, viaţa mea, când mor sub sărutările tale,mi-ar păsa mie de ce spune lumea despre mine ? Abia ştii dacă exist şi unde sunt! încântătoarea Neera zîmbeşte când aude vorbele acestea; îşi încolăceşte braţele împrejurul gâtului mefi, şi îmi pune o sărutare care întrece în delicit pe toate sărutările pe cari le-a gustat Marte de la amanta sa Venus. „Pentru ce te temi tu de hotărîrea unui public aspru ? Pricina asta trebue judecată numai de tribunalul mefi!“ îmi zice ea. A douasprezecea sărutare Când vedeţi versurile mele pentru ce întoarceţi ochii, voi matroane şi fete tinere ? ele nu povestesc furtişagurile amoroase ale zeilor, nici nu descoper vreun tablou obscen; nici o vorbă din ele nu atinge pudoarea. Un pedagog aspru le ar citi cu glas tare în faţa celor mai tineri elevi ai săi. Preot cast al Muselor eficânt sărutări nevinovate. Cu toate acestea fetiţe şi femei bătrâne îmi aruncă toate priviri furioase, fiindcă poate, în focul improvisărei, îmi va fi scăpat cum va vreo vorbă cam uşurică. Duceţi-vă la dracu, cu grămada, şi voi fete şi voi matroane! Neera mea este de o sută de ori mai castă decât voi fiindcă îi place mai bucuros o carte fără obscenitate decât un poet fără virilitate. A treisprezecea sărutare foleşit după o luptă dulce, o viaţa mea, steteam culcat mai mult mort, cu mâna pe dupe gâtul tău. Pieptul ’mi ardea, respiraţia mea întreruptă nu ’mi însufleţea inima. începusem să văd Styxul, împărăţia întunecoasă şi luntrea neagră a bătrînului Caron, când o sărutare dulce, plăcută din fundul sufletului tău, ’mia răcorit buzele’mi uscate cu suflarea’i bine-făcătoare. Sărutarea aceasta dulce m’a adus înapoi de pe malurile Styxului şi a silit pe bătrînul vîslaş să facă un drum degeaba. Mă înşel: Caron nici o dată nu pleacă cu luntrea lui goală şi umbra mea tânguioasă pluteşte acum spre locaşul Manilor. O părticică din sufletul mef, o viaţa mea, îmi însufleţeşte fiinţa şi ’i susţine organele ei cari şovăe. Părticica aceasta geloasă de a ’şi redobândi drepturile, nu aspiră decât să scape prin eşiri secrete, şi dacă nu o vei încălzi tu cu suflarea ta pe care o adoră va părăsi curând membrele mele slăbite. Aşadar, lipeşti strune buzele tale pe buzele mele şi aceiaşi suflare să ne învioreze pe amândoi până când, obosiţi de delicii fără saţiri, va scăpa deodată din amândouă corpurile noastre o singură viaţă. (Sfârşitul în numărul viitor)