Adevěrul, iulie 1890 (Anul 2, nr. 558-581)

1890-07-12 / nr. 566

2 H. M. STANLEY 18 1 INTUNECIMELE AFRICEI Viata la fortul Bodo 12 Februarie. — Stairs a sosit azi cu trupa lui, după o absență de douăzeci și cinci de zile. Și-a îndeplinit misiunea în așa mod încât merită cele mai mari laude. Seara am discutat asupra hotărîrilor ce trebuiau luate. Toate căpeteniile sunt de acord ca să luăm drumul direct spre Nianza cu Avance, şi să aflăm ştiri despre Emin. Şi eu nu doresc altceva decât să ştiu ce face Paşa. In sfîrşit ajungem la hotărîrea asta: curierii vor porni în căutarea maiorului Barthelot cu scrisori şi cu o hartă a drumului făcut de noi. Stairs, după ce se va odihni două zile, va escorta pe curieri până la staţiunea lui Ugaruye, şi-i va ajuta ca să treacă rîul; la reîntoarcere, va aduce cu el pe convalescenţii rămaşi la şeful arab. II vom aştepta până la 20 Martie, pentru ca locotenentul Stairs să ia parte în persoană la eliberarea lui Emin Paşa. In intervalul acesta, ne vom lărgi cultura porumbului, pentru a nu ne mai teme de foame pe cât timp vom sta în pădure. Intre fortul Bodo şi Ipote e o distanţă de 124 chilometre, sau 248 chilometre dus şi întors — distanţă pe care locotenentul Stairs o făcuse în douăzeci şi cinci de zile, adecă făcuse aproape zece chilometre pe zi. La revista trupelor de la 16 Februarie, se făcu cunoscut tuturor că douăzeci de voluntari, însărcinaţi pentru a duce scrisorile maiorului Barthelot, vor primi câte o recompensă de două sute cincizeci franci. JOI 12 IULIE 1890 tea prin diferitele transformări prin cari au trecut, nu mai sunt astăzi în stare de a reîncepe comerciul decât transformându-le din nou, de aceia ar trebui mai bine lăsate în pace să-şi facă serviciile pentru care au fost adaptate, adecă transportului de trupe şi muniţii de rezbel. Dar răul cel mal mare ce ar resulta dacă C-ia de Navigaţie s’ar pune sub aceiaşi direcţie cu Flotila de rezbel, ar fi de sigur administraţia şi conducerea acestor servicii. Intr’adever nimic n’ar fi mai pernicios pentru instituţia militară de cât de a se ocupa cu afaceri comerciale, nimic nu ar demoraliza ofiţerii şi trupa de cât de a’r pune să facă transporturi de mărfuri, de cereale, de sare etc. Disciplina militărească ar peri atunci cu desăvârşire, căci a impune acestora sarcina de a face transporturi comerciale, revine la a distrage de la instrucţia ce trebue să facă, a le impune noi obligaţii, noi sarcini, cari neavând nici o legătură cu slujba militărească îl ar demoraliza, le-ar suggera idei de câştig de bani, cari toate acestea sunt vătămătoare şi contra principiului milităresc. Direcţia unei Cnii de Navigaţie trebue să fie cu desăvârşire independentă de orice legătură cu armata, că el se ştie, că pentru a face comerciu trebuiesc negustori, pentru a transporta marfă cu căruţele trebue căruţaşi, pentru a transporta cu drumul de fier trebuiesc conductori, şi tot aşa pentru a face transporturi pe apă trebuiesc marinari de comerciu. Cel pasă unui soldat plătit cu 10 bani pe zi dacă marfa ajunge sau nu în bună stare la destinaţie, dacă se pierde ori nu în drum? şi pe de altă parte fa ce nevoe de atâţia marinari fără experienţă din serviciul activ al armatei, pe câtă vreme unul cu experienţă din comerciu face tot atâta treabă cât zece din armată ? Faptul acesta este constatat la evidenţă de toţi cei de meserie şi n’avem nevoe să-l demonstrăm; ori şi cine poate să vadă cu câţi oameni se conduc vapoarele cât de mari din marinele de comerciu şi se va convinge îndată de acest adevăr. Dar dacă ne-am mai gândi la toate formalităţile obicinuite în armată pentru a executa un transport, la toată filiera erarchică din administraţia militară, se va înţelege cu prisos toate dificultăţile ce vor resulta încredinţând Direcţia Ciei de Navigaţie în mâini militare. Administraţia Monopolurilor Statului, îşi aduce de sigur aminte de toate greutăţile ce a întâmpinat cu aprovizionarea Dobrogei cu sare, transporturi efectuate de Flotila de rezbel, care n’a ajuns la alte rezultate decât că nici Regia sărei nu era mulţumită, nici comandamentul Flotilei n’a fost mulţumit şi nici Dobrogea n’avea sare când ÎI trebuia. Acest tablou trebue să fie întotd’auna în vederea celor cari doresc astăzi a vedea înfiinţându-se o Cinie de comerciu, pentru ca în viitor să nu mai comită greşala de a întrebuinţa armata în afaceri cari nu sunt decât de resortul comerciului. Prin urmare dacă în adevăr guvernul este doritor de a crea o Cie de Navigaţie, dacă în adevăr doreşte ca să scape ţara de exploatarea streinilor în transportul mărfurilor noastre cel puţin pe Dunăre, să vie cu un proiect de lege pentru organizarea unei astfel de C-nii, independent cu desăvârşire de orice legături cu Flotila de Rezbel şi numai atunci va putea să aibă sorţi de isbândă, o astfel de instituţie. Un Marinar. Sunteţi toţi de aceiaşi părere că trebuie mai întâi şi să găsim pe Paşa ? Foarte bine, dar mă îngrijesc de maiorul tot aşa de mult ca şi de Emin- Paşa. Ne trebue unul sau cel lalt. Aducându-vă aminte toate câte am suferit noi, înţelegeţi destul ce suferă maiorul şi tovarăşii săi în acea pădure îngrozitoare, fără a şti unde merg şi cea ce îl aşteaptă. Cât de recunoscători am fi fost noi acelora care ne-ar fi prevenit că avem să suferim de foame şi de atâtea mizerii. Trebue ca fiecare din curierii noştri, să fie recunoscut de toţi camarazii săi, demni şi capabili de a îndeplini această nobilă misiune. Stairs, îl ştiţi toţi că e cel mai neobosit şi nici o dată n’a zis: Destul! El vă va arăta drumul până la staţiunea lui Ugaume; va lua seama ca să puteţi trece bine rîul, încărcaţi cu proviziune şi cu cartuşe, în cantitate îndestulătoare. Scrisorile acestea, trebue să le daţi în mâna maiorului, pentru ca fraţii voştri şi el să fie salvaţi. Cei care vor să câştige două sute cinci-zeci de franci, să se arate! La asemenea concurenţe Zanzibarienii se înflăcărează iute, fiecare din el se socotea un erou. Mai mult de cincizeci es dintre rînduri. La urma urmei comandantul şi opinia publică, ca să zicem aşa, aleg douăzeci de oameni. De la 19 Februarie—13 Martie. In ziua de 19, mă durea grozav stomacul, aveam o gastrită. Sufeream așa de mult, încât o săptămână întreagă par’că nici n’am trăit pe lumea asta. Doctorul mi-a dat toate îngrijirile posibile, căutându-mă par’că ar fi fost o femeie. Bietul Nelson, bolnav şi el, de friguri, aşa prăpădit cum era, stătea mult la căpătâiul meu. După amiazi, doctorul dădu voie căpetenielor să vie să mă vadă. Sub influenţa morfinei în timp de 15 zile, ajunsesem inconscient. In timpul cât a ţinut boala mea, am pierdut doi oameni bravi şi cum se cade. Sarmini şi Kamneye, iar o căpetenie a fost greu rănită. Astea s’au întâmplat într’un marş de recunoaştere înspre Ihnm. Aflu că Uladi a prins pe o regină a piticilor, nevasta şefului care postează la Inde-Karu. Mi-o aduce înainte. E înaltă de min. 32 şi poate să fie în vîrstă între nouăsprezece şi douăzeci ani. Ori şi cum ar fi, neagră, dar e plăcută. De la 13 Martie—1 Aprilie. Pe la 25, puteam să mă mai mişc puţin, umblând câţiva paşi înainte şi îndărăt, dar brațul îmi era tot țeapăn şi simţeam o mare slăbiciune. Pe Nelson l-au mai lăsat puţin frigurile. Iată patruzeci şi şase zile de când lipseşte Stairs. Am trimes după maiorul Barthelot douăzeci de curieri, din care unul s’a întors îndărăt de la jumătatea drumului. Parke a cerut ca să ne însoţească la Nianja. Şi pornirăm la Bodo. Pot spune că traiul la Bodo n’a displăcut nimnui decât căpitanului Nelson și mie. (Va urma). In ajun, dinspre ziuă, o ploaie cu băşici, răcorise cu desăvîrşire aerul. Când cânta pitpalacul, eram sculat, şi cu grabă, ’mi-am strîns catrafusele. ’Mi era teamă să nu mă mai apuce iar zăduful zilei, precauţiune zadarnică, căci trenul pleca la opt şi un sfert dimineaţa. Când am ajuns la gară, trenul de Rîmnicul-Vîlcea sta de ducă. Peronul gemea, înţesat de lume. Cu câtva înainte, trenul de Câmpu-Lung plecase, lăsând în gară mulţime de pasageri; nu mai puteau prididi cântărirea bagajelor. Nu-mi aduc aminte o mai grozavă învălmăşeală. Era un flux şi reflux continuu ; o tălăzuire de capete; un şoşet, care urca-urca mereu, până la sbieret; apoi cobora până la un murmur difus, depărtat; şi’n această larmă continuă şi disgraţioasă, de o dată conductorul, cu capul vîrât pe uşa şalelor de aşteptare, strigă cât îl luă gura, cu glasu’i monoton : —Poftiţi Domnilor, trenul pleacă Chitila, Titu, Găeşti, Fiteşti, Slatina, Piatra, Rîmnicu- Vâââlceiui... Atunci, ca şi cum iun spăimântător ciclon s’ar fi aşternut peste această mare în fierbere, curentul puternic, năbădîios, goni către vagoane; un moment s’auzi scârțîitul osielor, abia suportând enorma greutate; apoi tăcere lungă se întinse, întreruptă doar de gâfâitul mașinei. Clopotul sună a treia oară; flueratul mașinei s’auzi, apoi colosul cu gura de foc, purtând în pântece atâtea vietăţi, de atâtea patimi stăpânite, plecă grăbit. Dimineaţa era încântătoare. Un soare mândru, pe un cer de un albastru închis, lăsa să cadă peste câmpuri, văpaia lui orbitoare. Holdele veseli, pe atocurea secerate, se întindeau cât vedeai cu ochii. Vântul răcoros şi repede, se năpustea printre şirurile de porumb, tălăzuind în depărtare meiul încă verde. Cu un sbor greoiu, leneş, Barza se ridica din preajma şoselei, dintre stuful de papură, lăsându-se îndată pe vîrful unei căpiţe de fin, de curînd cosit. Trenul, străbătând cu iuţeala’i vertiginoasă, câmpiele, abia te lasă să zăreşti în pripă atâtea ş’atâtea frumuseţi. După o alergare nebună de aproape 11 ore, în care plictiseala şi căldura te-au zgălţuit cu furie, ajungi spre seară în R. Vâlcei. Un oftat prelung ’ţi saltă pieptul. — In sfîrşit, exclamă toată lumea şi din ameţeala şi cotropitoarea apatie, în care cu toţii se cufundaseră o febrilă agitaţie, un zgomot viu începe; unii alerg după bagaje, alţii după trăsuri; prietenul meu Fănică, cum e de lung, d’abia atinge pământul; ar crede că zboară, dacă în urmă’i un nor de praf, nu ţi l’ar descoperi, gonind de moarte către hotel Adrian, aşezat lângă gară, unde speră să apuce vreo cameră. După câteva minute, îl zării întorcându se radios, cu un aer de fericire răspândit pe longitudinala’ figură, ţinând în mână, ca pe un trofeu, cheia de la odaie. Râmnicu-Vâlcel, orăşel nu tocmai mare, este binişor întreţinut; dacă s’ar depune însă mai multă sîrguinţă, l’ar face cu mult mai frumos; şi mai cu nimica. Altele sunt însă gândurile cari bat mintea celor puternici; ce le mai e aminte lor de oraş. De şi’i o vorbă românească: La părul lăudat să nu te duci, totuşi ne-am dus, şi... ne-am pricopsit. Hotelul Adrian, cu renume şi cu vază, ne-a ospătat. Abia apucarăm să cerem o ţuică—să ne mai vină ideile—că o descendentă a Maurilor regi, abia ducând în braţele ei ca tăciunele, un maldăr de perne, veni şi le aşeză în dreptul capului fiecăruia. Curioşi şi cuminţi, ne lăsarăm îngrijirilor acestei bune menajere. Ca prin farmec, delicioasa creatură dispăru, lăsându-ne în societatea prea plăcută a pernelor, şi a altor pasageri, cari se îndeletniceau sforâind, cufundaţi într’un extas de fericire. Ce de vise, cami de cari mai drag! şi mai plăcute, nu desfatau aceşti pacinici şi liniştiţi cetăţeni. Intr’un colţ, cu un braţ peste scaun, iar cu cel l’aît pe masă, cu capul maremare, un bătrîn cam de vre-o 50 ani, lăsa să’l spânzure pe piept, capul chief ca’n palmă, privind cu nişte ochi duşi, vîrful nasului, mare, lat, noduros şi..... roşiu. In faţă’mi drept ca un baston, cu gulerul cămăşel de o şchioapă, ajungându’l până la urechi, care tălăngăniau ca nişte frunze de palmier d’asupra acestei fâşii albe de olandă, un june, derniere mode, de abia întors de la Paris, privea în drum, prin monoclu’ înfipt ţanţoş în orbita ochiului, şi nu’şi putea explica, cum o fetiţă de 5 ani, şi faible et si miserable, să poată duce către casă, o turmă de vite. Hei! cât de bine l’ar fi dus şi pe dînsul... De aşteptare şi... de imitaţie, ne pomenirăm şi noi pe ceia lume. Pace desăvîrșită se întinse în tăcerea sărei; vântul bătând dinspre vasta grădină a prefectului, aducea cu sine, parfumul bucatelor, care făcea să palpite nările fragili ale prietenului meu Fănică, căzut într’o lungă și fericită reverie. încet ca prin farmec, capu’mi căzu pe moalea pernă; toate ’mi părură în infinit... la deşteptare, Musiu Moritz, antreprenorul, alerga cât putea, ca să aducă mali de grabă, ţuica,ce comandasem. Când se lumina de ziuă ajunsesem la friptură. Drumul către Govora e răpitor. Cum eşl din glodurosul şi răsfăţitul Râmnic, cu casele’i în neregulă, par’c’ar fi dinţii unei babe, ţi se deşterne înaintea vederei, ca un tablou desemnat ideal, într’o depărtare neţărmurită, Valea Oltului. Pajiştele se întind verzi şi vesele. Oltul cu apa’l adâncă şi mai limpede ca un sul de ghiaţă, le străbate, prezentând încolăciturile greoaie ale unui boa. Ca un brîu de argint, lat şi repede, Oltul curge de vale, tăcut şi liniştit, cu acel murmur al apelor mari, cari par’că ar sta să spună cu viu graia peripeţiele vremurilor trecute. De la Troiana, sat aşezat pe colnicele verzi şi păduroase, calea şerpuindă, prejmuită pe lungi şiraguri de sălcii, plopi şi tei, coboară de vale înspre Drăgăşani. Merge-merge, purtându-te prin poziţiunile cele mai răpitoare: străbaţi şoseaua, priveşti fermecat de laturile drumului şi ochiţi nesăţioşi, de-abia se deprind de atâtea frumuseţi. La o răscruce şoseaua se desparte; peste dealuri se îndreaptă către Ocnele Mari, în vale spre Drăgăşani, iar ’nainte pe după o margine de rîpă, duce se tot duce, prejmuită de semănături şi verzi colnice, suind şi coborând peste plaiuri, până’n Govora. Poate că dispoziţiunile sufleteşti în care mă găseam, erau de natură a-mi schimba cu totul starea psichologică; poate că plecasem din Bucureşti cu alte gânduri, cu alte vise de un viitor fericit ; poate că o dulce de nemaipomenită amintire, făcea ca ochii mei să vadă frumosul cu mult mai mult decât era în realitate; poate că.... nu ştiu; ceea ce î mi aduc aminte este că an la Câmpu- Lung, viaţa mi-a fost mai puţin plăcută, natura nu veselă, poziţiunile nu aşa pitoreşti, şi cu toate astea dacă aş avea alt ochiu, care să nu fie îmbătat şi orbit de razele unei tainice şi fericite amintiri, nici s’ar cădea să compar poziţiunile Govorel cu cele de la Dragoslav şi Dămbovicioara. Nu ştiu însă, de şi se zice că frumosul este acelaşi tot-d’auna, de şi dânsa trebue să’ţî lase impresiunea aceleaşi perie ate armonii, acelaşi farmec, or unde ar fi şi’n orî ce condiţiuni te-ar afla, nu’i însă mal puţin adevărat, că starea sufletească contribue să ţi’l arate mai desăvârşit, sau de loc, de’i e or nu prielnică. Pustiul, tăcerea de moarte ce domneşte în Govora, m’ar fi gonit de demult, de n’aşl fi găsit în schimb o potecă ascunsă printre tulpinele dese ale fagilor din pădure, un cântec de păsări prin crăngi şi-un adiet răcoros de vânt. Dulce-i umbra din pădure, când îţi porţi ca pe o scumpă comoară, noianul atâtor vise, ce’ţi redeşteaptă aceia căreia i-ai închinat gândul, mintea, inima... D’aia poate natura’i mai frumoasă, traiul mai fericit, mulţumirea mai desăvârşită, căci toate le vezi nu astfel cum ele sunt, ci numai cum mintea şi gândul ţi le arată. De la Căscioare. Steriliap Eminescu Lista No. 95 încredinţată directorului gimnaziului din Călăraşi: Dragomirescu 1.—C. C. Uşurel 2. — XI.— XY 1. — Y 2. — M. Mitrescu 2. — Nedescifrabil 2. Total lei 11. Lista No. 108 încredinţată directorului gimnaziului din R.Sărat: I. C. Mihalcea 5. — P. Ionescu 5.— Nedescifrabil 2. — M. Georgescu 5. — Eufrosina Ionescu 5. — Ecaterina G. Barnalescu 2. — S. G. Mateescu 2. — Pr. P. Popescu 50 bani. — T. Sotirescu 2. — Diacon Paulescu 1. — Sișman 1.— Teslova 1. — Elevii clasei I 2. — G. C. Zâgănescu 1. — Dimitriu 1. — E. Chrisopolu 3. — I. Filipon 5. Total lei 43,50 bani. Lista No. 109 încredinţată D-lui director al gimnaziului din Brăila. I. Gulioti 4. — Moldovan 2. — Glodeanu 2. — Lovera 1. — Balaban 4. — Delescu 2. — Ieremia 1.— Ganea 50 bani. — Nedescifrabil 1. — Nedescifrabil 2. Total lei 19,50 bani. Asociaţiunea studenţilor secţia Bucureşti, încetând lucrările pentru bustul Eminescu, roagă pe toţi D nii cărora li s’a trimis liste de subscrieri, a le înapoia cât mai urgent pe adresa D-lui casier notată în josul listei. Casierul secţiune! Bucureşti Polydor Ivaşcu. CURIERUL BAILOR Gotora. Plecat din Bucureşti, gonit de nesuferitele călduri-blestemată calamitate — m’am dus departe, departe.... Să rătăcesc singur, numai cu mine, prin cărările tainici şi pline de farmec din pădurile Dovorei. Nu că trebuinţa mă gonea către acolo, nu că era neapărat trebuincios ca să 'mă duc tocmai în Govora, noianul gândurilor şi al atâtor dulci amintiri; sunt însă circumstanţe în viaţa omului, cari dispun aşa de complet şi radical de dînsul, încât voinţa devine o ficţiune, iar corpul ascultă ca un automat putere streine care ’l conduce. Informatnul Domnul Plitos, fost sub-prefect şi administrator în Dobrogea, la plasa Medgidie, a fost dat judecăţoi pentru că a sustras bani şi acte publice fiind funcţionar al Statului. D-nul Plitos este acuzat că a sustras toţi banii proveniţi din subscrierea publică şi dintr’o tombolă organizată pentru a face o biserică română în plasa Medjidie. D. I. Coroiu, primarul orașului Bărlad, a fost revocat din postul său. MRMDomnul General Manu, Ministrul de interne a plecat ieri-seară cu trenul de la 9 ore la Botoşani. D-sa va inspecta şi oraşul Piatra, apoi se va întoarce Luni şi va pleca la Sinaia spre a fi faţă la plecarea M. S. Regina în străinătate. De mai mult timp s-a denunţat ministrului domeniilor jaful făcut în pădurea Statului Poroinica- Văcăreasca, din plasa Cobia, judeţul Dâmboviţa şi cu toate acestea ministerul n’a luat măsuri serioase de îndreptarea răului, deşi singur secretarul general al ministerului, D. Cristorian a făcut cercetarea. Am dori să ştim cărui sfânt junimist se închină gardul silvic din acel ocol, precum şi brigadierii şi pădurarii, ca ei să fie ocrotiţi până azi, fără să fie daţi judecăţii ? Stan Alexe, paznicul acelei păduri a tăiat peste 300 de arbori, brigadierul a tăcut, gardul a tăcut, şi numai când secretarul general a fost la faţa locului şi anumă ( rat singur buturugile arborilor tăiaţi s’a văzut jaful, de oare ce toţi cei-l’alţi îl taguduiau, zicând că s’a tăiat 10 arbori uscaţi. Rugăm tot pe Dristorian, cară ne-a dovedit că’i drept, să ceară şefului său depărtarea tuturor tăinuitorilor acestui jaf şi tot d’odată să vadă nu cum-va în altă parte el se practică pe alocurea şi mai mare. Vom reveni. Domnul C. N. Berică fost subtprefect, este numit in aceiaşi calitate la plasa Câmpul, judeţul Buzău, în locul D-luî N. Chirculescu. D-nul C. Grigore Bagdat subtprefect la plasa Plaiu-Pârscov, trece în aceiaşi calitate la plasa Tohanu-Sărata în locul D-lui Măgureanu. Domnul G. Iarca, fost subt-prefect, este numit în aceiaşi calitate la plasa Slănic-Pârscov. D. Dr. Nichita Andriţeanu, s-a prezintat ieri la redacţia noastră şi ne-a rugat să rectificăm cele zise de noi luni seară, apropos de avuzul de la Sf. Gheorghe, care nu cade în circumscripţia D-sale ci a unui alt coleg al său. Cu această ocaziune trebue să recunoaştem că D. Şoimescu, locţiitorul Primarului, a şi dat ordin ca avuzul să fie spălat şi curăţit, lucru ce cu plăcere am văzut că se făcea ieri şi pentru care îi aducem mulţumirile noastre depline. In privinţa băilor din strada Vestei, D. Dr. Nichita, ne arată că D-sa a fost în inspecţie acolo, după denunţarea făcută de D. Dr. Râdulescu, fostul director de tristă memorie al Băilor Eforiei şi a constatat că stabilimentul în sine este destul de bun, dar că a făcut micile sale observaţii într’un raport confidenţial adresat medicului şef, şi cari observaţii se rezumă la insuficienţa apei, provenită din pricina micime! conductului din stradă, închiderea unei latrine, şi insuficienţa rufariei, lucruri pe care direcţiunea stabilimentului le constatase mai dinainte, îndreptându-le azi cu prisosinţă de cât erau cerute. D. Dr. Nichita nu s’a gândit câtuşi de puţin să jignească interesele confraţilor săi medici de la acele băi, după cum cu părere de reu am văzut pornit pe D. Rădulescu, di a’şi face datoria sa de medic comunal, lucru de care luăm act cu cea mai vie plăcere. Am primit o lungă scrisoare plină de acuzaţiuni la adresa tinerilor cari formează societatea Generaţiunea nouă. Rugăm pe D-nii caii fac parte din această societate să treacă pe la redacţiunea noastră, cât mai neîntârziat, spre a lua cunoştinţă de conţinutul eî, căci faptele ce li se impută sunt prea grave. Aşteptăm. D. I. Drăghici, primarul oraşului Roman, a cerut un concediu de o lună, spre a se duce în streinătate pentru căutarea sănătăţeî. Preşedintele comisiunei interimare de la comuna Băneasa, a fost revocat. Aflăm cu o deosebită plăcere că Institutul de băeţi Lumina de sub direcţiunea D-lui Cordescu la 1/13 Septembre viitor se va transforma în liceu, având ca director de studii pe D. Gr. Tocilescu, profesor universitar. Ştiri Telegrafice PARIS, 10 Iulie.—D-l Engerrand, deputat bulangist, critică aspru numirea generalului Brugere, secretar general al Preşedinţiei, ca general de divizie. D-l de Freycinet apără numirea şi aminteşte că în 1870, D-l Brugere a fost numit şef de batalion pentru că a luat o baterie inamică (aplauze). D-l Laur interpelează guvernul asupra faptului că toată industria sardelelor este acaparată de societăți engleze. După ce răspunde D. Fallieres, Camera