Adevěrul, octombrie 1890 (Anul 3, nr. 633-657)

1890-10-27 / nr. 654

ANUL EU—No. 654 SHumeryS IO Bani ABONAMENTELE INCIT Li I SI n iLR nS­ClBFl LUM SI SE PLĂTESC TOT-OEIUNA ’NAIST* In Bucuresci la casa Administrației Din Județe și Streinătate prin man­date postai«. Un an in țară 30 lei, in striin&tate 50 dese luni , 15 . . . 25 Trei luni „ 8 . „ „ 13 LA PARIS« eiarul se gAsește de vân­zare cu numărul la bioscul No. 117« Boulevard St-Michel. HINUSCHISELF. N­U SE ’NAPOEAZI ADMINISTRAŢIA , Strada Nouă, IO EDIŢIA ALTEIA Să te fereşti, Române , de cuiu strein în casă. V. Alexandri. Numărul IO Bani ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se­­pri­mesc direct la administraţie. Din PARIS la Agenţia Liberă, C. Adam şi Agenţia Havas, Din STREINETATE, direct la adm­i­­nistraţie şi la toate Oficiile de publicitate. Anunciuri la pagina­­­. linia Inserţiunile şi UN NUME Director politic: ALEX. V. BELDU­EANU REDACŢIA: Strada SCADENȚA la 10 Mai 1891 ------.------------------------ vC)OUIW'V'------------------------------­Iarasi farmacistul Roșu -------------------------------.-*•*.*.*.----------------------------------­TARIFELE FRANCEZE ---------------------------------•rcg.’&O’V­.--------------------------------­Din Iași ----------------------------------------------------­UN RESPUN8 ----------------------------------------------------­Cabinetul Delyannis C­ONFERIN­ȚAdin SIBIU ----------------------------------------------------­Câte-va socoteli --------------------------------------------------­MORŢI şi VII Bucuresci 25 Octombre SCADENŢA la IO »lai 1891 In ultimul moment primim următorul articol, care prezintă un interes deosebit pentru noi. Din această cauza sacrificăm pentru azi revista noastră dând următoarei scrisori locul de onoare. Scumpe Domnule Beldimann, Am urmărit cu mult interes cam­pania pe care a întreprins-o zia­rul Adevărul în privința celor 12000 galbeni pe care Principele Carol i-a promis la 1866 și cam­, până as­­tă­zi au rămas în caseta regală. Vezând întrebarea pe care ai a­­dresat-o ministrului de culte şi tă­cerea guvernului, am înţeles că D-ta să aminteşti Regelui Carol promisiunea dată. Atât din pun­tul de vedere legal cât şi din cel moral, El era obligat să plătească suma pe care o făgăduise prin scri­soarea Sa publicată în Monitorul Oficial din 2 (14) Iunie 1866. Nu pot admite că Suveranul u­­nei Ţâri să poată uita o aseme­nea obligaţiune. Nu sunt dlar de cât două ipoteze posibile . Sau nici un Ministru, din toţi acei cari s’au succedat la putere de la 1866 până astăzi, n’a avut curagiul de a aminti Regelui pro­misiunea dată şi, prin urmare, toţi Miniştrii s’ail călcat datoria către Ţară şi către Coroană. Sau Regele n’a voit ca Miniş­trii să’i aducă aminte promisiunea Sa şi le-a ordonat să nu’i facă ra­portul cerut prin scrisoarea adre­sată de Domnitor lui C. A. Ro­­setti la 1866. Prima presupunere nu scuză pe Rege, căci, precum ai zis foarte bine, nu era vorba de o promi­siune făcută de un Suveran con­stituţional sub rezerva aprobărei Miniştrilor săi, ci de un dar per­sonal care nu atârna de­cât de voinţa individuală a Regelui Carol. Chiar dacă miniştrii, din slugăr­nicie, n’ar fi amintit Regelui pro­misiunea dată. El era dator onoa­re! şi demnităţeî Sale de a se ţine de cuvlnt. Aşa­dar trebue să admitem a doua presupunere, adică, că Re­gele a oprit pe miniştrii Sei de a ’i aminti cestiunea celor 12.000 galbeni. Naşte acum întrebarea : De ce Regele Carol a făcut a­­ceasta ? Domnia-ta, ca anti-dinastic con­vins şi pasionat, crezi că Carol I n’a plătit suma făgăduită, din zgâr­cenie. La început, când am citit arti­colele D-tale, eram cât p’aci să crez şi eu ca D-ta, şi mă miram cum un Rege a putut să/Şi uite până într’atât datoria, pentru o sumă de bani. Dar ieri seara am citit un arti­col semnat Dunăreanul şi întitulat: Leî noi 918,509 bani 43. Au­torul articolului face o socoteală bazată pe un calcul matematic şi dovedeşte că, Carol I, păstrând suma de 12.000 galbeni, timp de 25 de ani, s’a folosit nu numai de capital, ci şi de dobânzile a­­cestuî capital, ast­fel că la 10 Maiu 1891, El va fi dator Tarei suma de 918.509 leî şi 43 bani. Atunci lumina s’a făcut în min­tea mea. M’am convins că eşti nedrept faţă cu Regele Carol. II acuzi că a sfeterisit suma de 12.000 galbeni şi nu te gân­deşti că El n’a făcut alt­ceva de cât a fructifica acea sumă în in­teresul Ţarei. De ce nu admiţi că Regele, ve­­zând că cu 12000 de galbeni nu se poate crea un aşezămint de bine­facere demn de un Suveran, să’şi fi zis că este mai bine a se ami­na înfiinţarea acelui aşezămint pâ­nă în ziua când capitalul va fi cres­cut la o sumă însemnată ? Este firesc ca Vodă-Carol, vă­­zând aşezămintele de bine­facere create de vechile familii cari au domnit în această ţară, să nu vo­­iască a rămâne mai înapoi de­cât Brâncovenii, Ghiculeştii, Cantacu­­zineştii, şi să-i fie ruşine de a da numai 12000 galbeni, pe când cei­­l­alţi au dat milioane. Dar socoteala făcută de Dună­reanul îmi dovedeşte că am drep­tate. Sunt sigur că la 10 Mai 1891 Regele Carol are să publice prin Monitorul Oficial că capitalul de 12.000 galbeni dăruit de Dînsul la 1866, a crescut prin o fructificare raţională şi bine chibzuită la su­ma de 918.509 lei şi 43 bani. Şi cine era mai competent, mai destoinic pentru a opera o ase­menea fructificare decât un Rege econom, bun administrator şi ban­cher de frunte ca Carol, încetează dar, scumpe Domn Beldimann, cu atacurile D-tale con­tra Regelui în această cesti­une. Aşteaptă ziua de 10 Mai 1891, nunta de argint a Domniei lui Ca­rol I cu Tronul român, şi vei ve­dea de ce este capabilă generozi­tatea unui Hohenzollern Sigma­­ringen. Un lector al „Adevărului“ TELEGRAME VIENA, 24 Octombre.— Wiener A­­bend Post, anunţând vizita lui Ţarevici, zice că popoarele Imperiului, precum şi împăratul, salută cu o cordială simpatie sosirea Augustului Principe la Viena. PETERSBURG, 24 Octombre—îm­păratul şi împărăteasa au însoţit pe Ţa­revici până la Sziverskaia. Spita lui Ţa­revici se compunea din : generalul Prin­cipe Bab­atinsky, căpitanii de Stat-ma­­jor Principe Kotchoubey și Wolkow, a­­ghiotantul Principe Obolensky. BUDAPESTA, 24 Octombre. — Mi­nistrul de finanţe a zis, cu ocazia dis­­cutărei bugetului, că veniturile vămilor nu constituesc un mijloc de a înlătura dificultăţile financiare, mai cu seamă în ceia­ ce priveşte Ungaria care trebue să urmeze, mai mult sau mai puţin, un cu­rent liber-schimbist. Ungaria e silită să îşi asigure interesele prin tratate va­male. MUNICH, 24 Octombre.—Regentul a primit pe generalul de Caprivi căruia i-a remis ordinul St. Hubert. Cancelarul a fost salutat la gară la sosirea sa de că­tre Ministrul Crailsheim. Regentul a fă­cut apoi o vizită generalului de Caprivi la hotelul legațiunei Prusiei. UN RESPUNS Ziarul „Telegraful Român“ se miră de atitudinea noastră faţă cu D. Fa­che Protopopescu şi, spre a ne con­vinge că actualul Primar este rău, ne înşiră o serie întreagă de abu­zuri şi de fapte rele pe care el le-ar fi comis în dauna Comunei. La rîndul nostru întrebăm pe co­legul liberal : De ce nu a denunţat până acum aceste fapte parchetului ? De ce nu le denunţă chiar acum ? Noi car­ susţinem pe D. Pache ca fiind un bun administrator al inte­reselor oraşului, cerem cu stăruinţă ca justiţia să ia act de acuzările ce se aduc în public de ziarul Te­legraful şi să dea pe D. Pache Protopopescu în judecată. ----------------------HM--------------------­ Tarifele franceze PARIS, 24 Octomvrie. — Comisiunea vamală a închis discuţiunea generală a tarifelor; ea a adoptat cu 34 de voturi contra 5 principiul tarifului dublu, au­torizând pe guvern să înclee conven­­ţiuni particulare în cari nu se va face nici o menţiune despre tariful minimum; convenţiunile nu vor cuprinde nici un termen de durată şi prin urmare guver­nul va avea tot­dea­una mâna liberă să le denunţe şi să aplice când va crede de cuviinţă tariful general. Cabinetul Delyannis O corespondenţă ce primeşte „Poli­­sche Corresponded"­ din St. Petersburg, constată că opiniunea publică din cercu­­curile guvernamentale din Rusia apre­ciază cu puţină simpatie cabinetul Del­­lyannis care, ne­având sentimente ami­cale pentru Rusia, va fi mai curând dis­pus să urmeze sfaturile Germaniei. Mai sunt de temut şi veleităţile panelenice şi prin urmare dificultăţi în Orient. ATENA, 24 Octombre.—Cabinetul a fost compus ast­fel (listă oficială): D-nul Delyannis, preşedinte, Interne şi răz­­boiuDeligiorgis, afaceri străine. — Komanduros, marină Carapanos, fi­nanţe ;—Gerocostopulos, instrucţie Pu­blică Zaimis, justiţie. Miniştrii depun azi jurământ şi vor lua imediat în posesiune posturile lor. DINT IAŞI D-na Dârele­-Hartularu, distinsa noas­tră cântăreaţă, a părăsit Iaşul alaltă­­seară, plecând la Milano. Construcţiunea tunelului de la Bordea întâmpină enorme dificultăţi. Cum se ter­mină câte o lucrare mai grea, ea nu du­rează de­cât câte­va ore şi se surpă cau­zând pagube însemnate şi nu se poate şti dacă sub acele surpări nu­ zac şi lucrători. Acum câte­va săptămâni un şanţ de o lungime de peste 60 metri şi 0 adâncime de 20 metri se surpă la ora 1 din noapte, tocmai după un ceas de la încetarea lucrului. Până astă­zi însă nu se poate şti po­zitiv dacă se aflau sau nu lucrători în acel şanţ, uneltele lucrătorilor şi tot materialul de lucru a rămas acolo. Peste o săptămână s’a înregistrat o altă dă­­râmare şi până la terminarea acestui tu­nel cine ştie ce se va mai întâmpla. Era mult mai bine, după părerea u­­nor ingineri, ca să se fi făcut un în­conjur, care nu costa nici a patra parte din ceia ce costă Tunelul, care în cele din urmă nu va prezenta multă ga­ranţie de soliditate atât din cauza tere­nului, cum şi din al modului de cons­trucţie. Podul de fer peste Bahlui şi, paralel cu podul liniei Iaşi-Ungheni, este gata , asemenea linia Iaşi-Vaslui­­ este termi­nată numai până la tunelul Bordea. Din gara Iaşi circulă chiar vagoane cu ma­terial şi lucrători până la tunel. * Prefectul Dorohoiului, D. Boldur-E­­pureanu, se află în oraşul nostru. Pro­babil că D-sa a sosit aci în afacerea subprefectului Rozin, căci a avut o în­trevedere cu procurorul general. VINERI 27 OCTOMBRE 1890 Conferinţa de la Sibiu Zilele acestea s-a ţinut în Sibiu conferinţa politico-electorală peri­odică a Românilor din Transivania şi din părţile româneşti ale Un­gariei. Hotărârile ei sunt cunos­cute : afirmarea din nou a atitu­dinei de protestaţie faţă cu Statul maghiar, plus un vot de a se veni în ajutorul presei naţionale. Dacă luăm condeiul este, nu spre a spune aceste lucruri deja cunos­cute, ci, spre a releva din desba­­terile conferinţii un incident care a constituit o notă falsă în armo­nia ei. Vrem să vorbim de partea a doua a discursului d-lui Babeş, resumată telegrafic prin următoa­rele cuvinte: „raportorul (D-nul Babeş) s’a rostit pentru încheierea unei convenţii­ militare (din partea Austro-Ungariei) cu România, care să întărească tripla alianţă. Ce vor fi simţind cei ce conduc Statul român faţă cu această in­tervenţie neaşteptată a D-lui Babeş în politica lui generală, nu ne pri­veşte ; noi vrem să dăm seamă: 1) dacă vn sinul conferinţii din Si­biu era la locul său o ast­fel de chestie şi 2), dacă cel puţin ea a fost tratată într’un sens potrivit cu interesele şi sentimentele fi­reşti ale Românilor de peste Car­­paţi. Asupra pontului întâi vom ob­serva­­­lui Babeş că conferinţa de la Sibiu avea nişte atribuţii bine definite, cari escludeau ori­ce manifestaţii, fie cât de savante, a­­supra politicei generale europene. Pentru ce fuseseră trimişi acolo, de către alegătorii lor Români, cei o sută trei­zeci şi şase de dele­gaţi ai lor? Pentru a le regula raporturile cu Ungurii şi cu Statul maghiar. Atât şi nimic mai mult. Lu­crul acesta este atât de adevărat şi a imprimat conferinţelor sibiene un caracter atât de constant, în­cât nici cele anterioare nu s’au făcut vinovate de abateri de felul aceleia care ne preocupă astăzi, nici chiar cea de ăst an nu şi-a permis să înscrie între rezoluţiile sale aiurările D-lui Babeş. Cuvântul aiurări ne aduce în mod natural la al douilea punct. Ce este, D-le Babeş, tripla alianţă, pentru a cărei întărire D-ta invoci concursul soldaţilor româneşti ? Este o înjghebare diplomatică ce angajează pe Germania, Austro- Ungaria şi Italia să -şi apere în mod reciproc statu-quo al pose­siunilor lor. Pentru Austro-Unga­­ria în deosebi ea este aşa­dară garantarea dualismului austro -ma­ghiar. Că aşa este, probă sunt Un­gurii cari sunt partizanii cei mai zeloşi ai acestei alianţe, în sinul­­monarchiei austro-ungare; probă este întreruperea fără veste şi vio­lentă, în urma sugestiunilor de la Berlin, a progreselor politice fă­cute de naţiunea cehă, progrese cari puteau da naştere unui tria­­lism,—precursorul infailibil al unei confederaţii austriace; în fine, probă este desarmarea recentă a Saşilor din Ardeal, cari n’au putut’o face de cât dupe o poruncă a protec­torilor lor din Viena şi Berlin, să nu mai puie pedici consolidăreî Statului maghiar. Şi pentru ce ţine Germania atât de mult la forma dualistă a im­periului austriac? Pentru că sub această formă împărăţia Habsbur­­gilor poate renoi mai bine intere­sele şi planurile ei. Germania are nevoe de o Austrie violentă şi cuceritoare : aceasta nu poate fi decât Austria Nemţilor şi Ungu­rilor. Germania combate desvol­­tarea Slavilor , instrument mai bun nu poate avea în acest scop de­cât pe Austria dualistă care reprimă de o parte, prin Nemţi, pe Slavii Austriaci, de cealaltă, prin Unguri, pe Slavii din Ungaria. Ce rămâne de Români—de Româ­nii de peste Carpaţi—în această alianţă de interese germano-ma­­ghiare? Neapărat că sunt sacrifi­caţi. Ştirbiţi în dreptul lor public prin dualism —acest dualism pe care D. Babeş îl susţine fără să-şi dea seama, susţinănd tripla alianţă — Românii de peste Carpaţi n’au suferit, în adevăr, nici­odată atât de mult, n’au văzut nici odată pe Unguri atât de insolenţi şi de în­drăzneţi ca de la înjghebarea a­­cesteî alianţe încoace. De atunci împăratul nu mai are ochi să’l vadă şi urechi să’i audă, de atunci chiar bastardele legi de toleranţă coprinse in pactul de la 1868 nu mai sunt ţinute în seamă ; de a­­tunci autonomia bisericilor române este călcată în picioare ; de atunci învăţământul românesc e maghia­rizat ; de atunci publiciştii români sunt înfundaţi prin puşcării.. Cum, D. Babeş n’a văzut, n’a constatat nimic din toate acestea ? D-na Babeş ca d. Babeş , şi-a făcut treburile, căci prost nu e ; cultivând în Bucuresci pe născo­­citorii convenţiei militare austro­­române, a vrut să li se recoman­de şi la Sibiu. Dar cum rămâne cu comisia de 80 care ştia ce are să vorbească şi putea să-i închidă gura până era timp ? Cum rămâ­ne cu însăşi, conferinţa, în plinul ei, care putea şi trebuia să-l de­­saprobe în mijlocul vorbirii sale? Pe noi ne doare inima că tre­buie să facem nişte chestii atât de supărătoare unor bărbaţi, al căror patriotism e pus mai sus de ori­ce bănuială. Dar, pentru D-zeu­ trebuiau să aibă mai multă vigi­lenţă, mai multă energie când era vorba de caracterul întrunirii lor şi de buna reputaţie a poporului ce reprezintă. Şi noi cunoaştem acest popor, cel puţin tot atât de bine ca d. Babeş şi ştim că el nu este ca­pabil să conspire nici contra to­varăşilor săi de suferinţă de sub dualismul austr­o-maghiar, nici con­tra nenorociţilor asupra cărora tri­pla alianţă ferecă jugul în Alsa­­cia-Lorena şi în provinciile polone ale Prusiei. Generos din fire, el nu poate avea de­cât compătimire pen­tru toţi apăsaţii, precum înzestrat cu un bun simţ viguros, el nu poa­te ţinea de­cât cu cei ce vreau să ajute şi să scape pe apăsaţi. Pe viitor — căci de astă dată greşala şi necuviinţa sunt consu­mate — reprezentanţii Românilor din Ardeal şi din părţile româneşti ale Ungariei, vor face bine să exa­­mineze mai serios pe aceia cărora le vor încredinţa rolul de condu­cători. Ceea ce au să caute în pri­mul rînd în ei este nu inteligenţa —naţiile n’au nevoie să fie con­duse de savanţi— ci desinteresarea personală, şi să nu scape din vedere un lucru, de alt­fel elementar, că un popor asuprit trebue să stea bine cu toate popoarele cari nu-l fac rău şi pot să-l facă vre­un bine. Un Ardelean.

Next