Adevěrul, octombrie 1890 (Anul 3, nr. 633-657)
1890-10-27 / nr. 654
ANUL EU—No. 654 SHumeryS IO Bani ABONAMENTELE INCIT Li I SI n iLR nSClBFl LUM SI SE PLĂTESC TOT-OEIUNA ’NAIST* In Bucuresci la casa Administrației Din Județe și Streinătate prin mandate postai«. Un an in țară 30 lei, in striin&tate 50 dese luni , 15 . . . 25 Trei luni „ 8 . „ „ 13 LA PARIS« eiarul se gAsește de vânzare cu numărul la bioscul No. 117« Boulevard St-Michel. HINUSCHISELF. NU SE ’NAPOEAZI ADMINISTRAŢIA , Strada Nouă, IO EDIŢIA ALTEIA Să te fereşti, Române , de cuiu strein în casă. V. Alexandri. Numărul IO Bani ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE seprimesc direct la administraţie. Din PARIS la Agenţia Liberă, C. Adam şi Agenţia Havas, Din STREINETATE, direct la administraţie şi la toate Oficiile de publicitate. Anunciuri la pagina. linia Inserţiunile şi UN NUME Director politic: ALEX. V. BELDUEANU REDACŢIA: Strada SCADENȚA la 10 Mai 1891 ------.------------------------ vC)OUIW'V'------------------------------Iarasi farmacistul Roșu -------------------------------.-*•*.*.*.----------------------------------TARIFELE FRANCEZE ---------------------------------•rcg.’&O’V.--------------------------------Din Iași ----------------------------------------------------UN RESPUN8 ----------------------------------------------------Cabinetul Delyannis CONFERINȚAdin SIBIU ----------------------------------------------------Câte-va socoteli --------------------------------------------------MORŢI şi VII Bucuresci 25 Octombre SCADENŢA la IO »lai 1891 In ultimul moment primim următorul articol, care prezintă un interes deosebit pentru noi. Din această cauza sacrificăm pentru azi revista noastră dând următoarei scrisori locul de onoare. Scumpe Domnule Beldimann, Am urmărit cu mult interes campania pe care a întreprins-o ziarul Adevărul în privința celor 12000 galbeni pe care Principele Carol i-a promis la 1866 și cam, până astăzi au rămas în caseta regală. Vezând întrebarea pe care ai adresat-o ministrului de culte şi tăcerea guvernului, am înţeles că D-ta să aminteşti Regelui Carol promisiunea dată. Atât din puntul de vedere legal cât şi din cel moral, El era obligat să plătească suma pe care o făgăduise prin scrisoarea Sa publicată în Monitorul Oficial din 2 (14) Iunie 1866. Nu pot admite că Suveranul unei Ţâri să poată uita o asemenea obligaţiune. Nu sunt dlar de cât două ipoteze posibile . Sau nici un Ministru, din toţi acei cari s’au succedat la putere de la 1866 până astăzi, n’a avut curagiul de a aminti Regelui promisiunea dată şi, prin urmare, toţi Miniştrii s’ail călcat datoria către Ţară şi către Coroană. Sau Regele n’a voit ca Miniştrii să’i aducă aminte promisiunea Sa şi le-a ordonat să nu’i facă raportul cerut prin scrisoarea adresată de Domnitor lui C. A. Rosetti la 1866. Prima presupunere nu scuză pe Rege, căci, precum ai zis foarte bine, nu era vorba de o promisiune făcută de un Suveran constituţional sub rezerva aprobărei Miniştrilor săi, ci de un dar personal care nu atârna decât de voinţa individuală a Regelui Carol. Chiar dacă miniştrii, din slugărnicie, n’ar fi amintit Regelui promisiunea dată. El era dator onoare! şi demnităţeî Sale de a se ţine de cuvlnt. Aşadar trebue să admitem a doua presupunere, adică, că Regele a oprit pe miniştrii Sei de a ’i aminti cestiunea celor 12.000 galbeni. Naşte acum întrebarea : De ce Regele Carol a făcut aceasta ? Domnia-ta, ca anti-dinastic convins şi pasionat, crezi că Carol I n’a plătit suma făgăduită, din zgârcenie. La început, când am citit articolele D-tale, eram cât p’aci să crez şi eu ca D-ta, şi mă miram cum un Rege a putut să/Şi uite până într’atât datoria, pentru o sumă de bani. Dar ieri seara am citit un articol semnat Dunăreanul şi întitulat: Leî noi 918,509 bani 43. Autorul articolului face o socoteală bazată pe un calcul matematic şi dovedeşte că, Carol I, păstrând suma de 12.000 galbeni, timp de 25 de ani, s’a folosit nu numai de capital, ci şi de dobânzile acestuî capital, astfel că la 10 Maiu 1891, El va fi dator Tarei suma de 918.509 leî şi 43 bani. Atunci lumina s’a făcut în mintea mea. M’am convins că eşti nedrept faţă cu Regele Carol. II acuzi că a sfeterisit suma de 12.000 galbeni şi nu te gândeşti că El n’a făcut altceva de cât a fructifica acea sumă în interesul Ţarei. De ce nu admiţi că Regele, vezând că cu 12000 de galbeni nu se poate crea un aşezămint de binefacere demn de un Suveran, să’şi fi zis că este mai bine a se amina înfiinţarea acelui aşezămint până în ziua când capitalul va fi crescut la o sumă însemnată ? Este firesc ca Vodă-Carol, văzând aşezămintele de binefacere create de vechile familii cari au domnit în această ţară, să nu voiască a rămâne mai înapoi decât Brâncovenii, Ghiculeştii, Cantacuzineştii, şi să-i fie ruşine de a da numai 12000 galbeni, pe când ceilalţi au dat milioane. Dar socoteala făcută de Dunăreanul îmi dovedeşte că am dreptate. Sunt sigur că la 10 Mai 1891 Regele Carol are să publice prin Monitorul Oficial că capitalul de 12.000 galbeni dăruit de Dînsul la 1866, a crescut prin o fructificare raţională şi bine chibzuită la suma de 918.509 lei şi 43 bani. Şi cine era mai competent, mai destoinic pentru a opera o asemenea fructificare decât un Rege econom, bun administrator şi bancher de frunte ca Carol, încetează dar, scumpe Domn Beldimann, cu atacurile D-tale contra Regelui în această cestiune. Aşteaptă ziua de 10 Mai 1891, nunta de argint a Domniei lui Carol I cu Tronul român, şi vei vedea de ce este capabilă generozitatea unui Hohenzollern Sigmaringen. Un lector al „Adevărului“ TELEGRAME VIENA, 24 Octombre.— Wiener Abend Post, anunţând vizita lui Ţarevici, zice că popoarele Imperiului, precum şi împăratul, salută cu o cordială simpatie sosirea Augustului Principe la Viena. PETERSBURG, 24 Octombre—împăratul şi împărăteasa au însoţit pe Ţarevici până la Sziverskaia. Spita lui Ţarevici se compunea din : generalul Principe Babatinsky, căpitanii de Stat-major Principe Kotchoubey și Wolkow, aghiotantul Principe Obolensky. BUDAPESTA, 24 Octombre. — Ministrul de finanţe a zis, cu ocazia discutărei bugetului, că veniturile vămilor nu constituesc un mijloc de a înlătura dificultăţile financiare, mai cu seamă în ceia ce priveşte Ungaria care trebue să urmeze, mai mult sau mai puţin, un curent liber-schimbist. Ungaria e silită să îşi asigure interesele prin tratate vamale. MUNICH, 24 Octombre.—Regentul a primit pe generalul de Caprivi căruia i-a remis ordinul St. Hubert. Cancelarul a fost salutat la gară la sosirea sa de către Ministrul Crailsheim. Regentul a făcut apoi o vizită generalului de Caprivi la hotelul legațiunei Prusiei. UN RESPUNS Ziarul „Telegraful Român“ se miră de atitudinea noastră faţă cu D. Fache Protopopescu şi, spre a ne convinge că actualul Primar este rău, ne înşiră o serie întreagă de abuzuri şi de fapte rele pe care el le-ar fi comis în dauna Comunei. La rîndul nostru întrebăm pe colegul liberal : De ce nu a denunţat până acum aceste fapte parchetului ? De ce nu le denunţă chiar acum ? Noi car susţinem pe D. Pache ca fiind un bun administrator al intereselor oraşului, cerem cu stăruinţă ca justiţia să ia act de acuzările ce se aduc în public de ziarul Telegraful şi să dea pe D. Pache Protopopescu în judecată. ----------------------HM-------------------- Tarifele franceze PARIS, 24 Octomvrie. — Comisiunea vamală a închis discuţiunea generală a tarifelor; ea a adoptat cu 34 de voturi contra 5 principiul tarifului dublu, autorizând pe guvern să înclee convenţiuni particulare în cari nu se va face nici o menţiune despre tariful minimum; convenţiunile nu vor cuprinde nici un termen de durată şi prin urmare guvernul va avea totdeauna mâna liberă să le denunţe şi să aplice când va crede de cuviinţă tariful general. Cabinetul Delyannis O corespondenţă ce primeşte „Polische Corresponded" din St. Petersburg, constată că opiniunea publică din cercucurile guvernamentale din Rusia apreciază cu puţină simpatie cabinetul Dellyannis care, neavând sentimente amicale pentru Rusia, va fi mai curând dispus să urmeze sfaturile Germaniei. Mai sunt de temut şi veleităţile panelenice şi prin urmare dificultăţi în Orient. ATENA, 24 Octombre.—Cabinetul a fost compus astfel (listă oficială): D-nul Delyannis, preşedinte, Interne şi războiuDeligiorgis, afaceri străine. — Komanduros, marină Carapanos, finanţe ;—Gerocostopulos, instrucţie Publică Zaimis, justiţie. Miniştrii depun azi jurământ şi vor lua imediat în posesiune posturile lor. DINT IAŞI D-na Dârele-Hartularu, distinsa noastră cântăreaţă, a părăsit Iaşul alaltăseară, plecând la Milano. Construcţiunea tunelului de la Bordea întâmpină enorme dificultăţi. Cum se termină câte o lucrare mai grea, ea nu durează decât câteva ore şi se surpă cauzând pagube însemnate şi nu se poate şti dacă sub acele surpări nu zac şi lucrători. Acum câteva săptămâni un şanţ de o lungime de peste 60 metri şi 0 adâncime de 20 metri se surpă la ora 1 din noapte, tocmai după un ceas de la încetarea lucrului. Până astăzi însă nu se poate şti pozitiv dacă se aflau sau nu lucrători în acel şanţ, uneltele lucrătorilor şi tot materialul de lucru a rămas acolo. Peste o săptămână s’a înregistrat o altă dărâmare şi până la terminarea acestui tunel cine ştie ce se va mai întâmpla. Era mult mai bine, după părerea unor ingineri, ca să se fi făcut un înconjur, care nu costa nici a patra parte din ceia ce costă Tunelul, care în cele din urmă nu va prezenta multă garanţie de soliditate atât din cauza terenului, cum şi din al modului de construcţie. Podul de fer peste Bahlui şi, paralel cu podul liniei Iaşi-Ungheni, este gata , asemenea linia Iaşi-Vaslui este terminată numai până la tunelul Bordea. Din gara Iaşi circulă chiar vagoane cu material şi lucrători până la tunel. * Prefectul Dorohoiului, D. Boldur-Epureanu, se află în oraşul nostru. Probabil că D-sa a sosit aci în afacerea subprefectului Rozin, căci a avut o întrevedere cu procurorul general. VINERI 27 OCTOMBRE 1890 Conferinţa de la Sibiu Zilele acestea s-a ţinut în Sibiu conferinţa politico-electorală periodică a Românilor din Transivania şi din părţile româneşti ale Ungariei. Hotărârile ei sunt cunoscute : afirmarea din nou a atitudinei de protestaţie faţă cu Statul maghiar, plus un vot de a se veni în ajutorul presei naţionale. Dacă luăm condeiul este, nu spre a spune aceste lucruri deja cunoscute, ci, spre a releva din desbaterile conferinţii un incident care a constituit o notă falsă în armonia ei. Vrem să vorbim de partea a doua a discursului d-lui Babeş, resumată telegrafic prin următoarele cuvinte: „raportorul (D-nul Babeş) s’a rostit pentru încheierea unei convenţii militare (din partea Austro-Ungariei) cu România, care să întărească tripla alianţă. Ce vor fi simţind cei ce conduc Statul român faţă cu această intervenţie neaşteptată a D-lui Babeş în politica lui generală, nu ne priveşte ; noi vrem să dăm seamă: 1) dacă vn sinul conferinţii din Sibiu era la locul său o astfel de chestie şi 2), dacă cel puţin ea a fost tratată într’un sens potrivit cu interesele şi sentimentele fireşti ale Românilor de peste Carpaţi. Asupra pontului întâi vom observalui Babeş că conferinţa de la Sibiu avea nişte atribuţii bine definite, cari escludeau orice manifestaţii, fie cât de savante, asupra politicei generale europene. Pentru ce fuseseră trimişi acolo, de către alegătorii lor Români, cei o sută treizeci şi şase de delegaţi ai lor? Pentru a le regula raporturile cu Ungurii şi cu Statul maghiar. Atât şi nimic mai mult. Lucrul acesta este atât de adevărat şi a imprimat conferinţelor sibiene un caracter atât de constant, încât nici cele anterioare nu s’au făcut vinovate de abateri de felul aceleia care ne preocupă astăzi, nici chiar cea de ăst an nu şi-a permis să înscrie între rezoluţiile sale aiurările D-lui Babeş. Cuvântul aiurări ne aduce în mod natural la al douilea punct. Ce este, D-le Babeş, tripla alianţă, pentru a cărei întărire D-ta invoci concursul soldaţilor româneşti ? Este o înjghebare diplomatică ce angajează pe Germania, Austro- Ungaria şi Italia să -şi apere în mod reciproc statu-quo al posesiunilor lor. Pentru Austro-Ungaria în deosebi ea este aşadară garantarea dualismului austro -maghiar. Că aşa este, probă sunt Ungurii cari sunt partizanii cei mai zeloşi ai acestei alianţe, în sinulmonarchiei austro-ungare; probă este întreruperea fără veste şi violentă, în urma sugestiunilor de la Berlin, a progreselor politice făcute de naţiunea cehă, progrese cari puteau da naştere unui trialism,—precursorul infailibil al unei confederaţii austriace; în fine, probă este desarmarea recentă a Saşilor din Ardeal, cari n’au putut’o face de cât dupe o poruncă a protectorilor lor din Viena şi Berlin, să nu mai puie pedici consolidăreî Statului maghiar. Şi pentru ce ţine Germania atât de mult la forma dualistă a imperiului austriac? Pentru că sub această formă împărăţia Habsburgilor poate renoi mai bine interesele şi planurile ei. Germania are nevoe de o Austrie violentă şi cuceritoare : aceasta nu poate fi decât Austria Nemţilor şi Ungurilor. Germania combate desvoltarea Slavilor , instrument mai bun nu poate avea în acest scop decât pe Austria dualistă care reprimă de o parte, prin Nemţi, pe Slavii Austriaci, de cealaltă, prin Unguri, pe Slavii din Ungaria. Ce rămâne de Români—de Românii de peste Carpaţi—în această alianţă de interese germano-maghiare? Neapărat că sunt sacrificaţi. Ştirbiţi în dreptul lor public prin dualism —acest dualism pe care D. Babeş îl susţine fără să-şi dea seama, susţinănd tripla alianţă — Românii de peste Carpaţi n’au suferit, în adevăr, niciodată atât de mult, n’au văzut nici odată pe Unguri atât de insolenţi şi de îndrăzneţi ca de la înjghebarea acesteî alianţe încoace. De atunci împăratul nu mai are ochi să’l vadă şi urechi să’i audă, de atunci chiar bastardele legi de toleranţă coprinse in pactul de la 1868 nu mai sunt ţinute în seamă ; de atunci autonomia bisericilor române este călcată în picioare ; de atunci învăţământul românesc e maghiarizat ; de atunci publiciştii români sunt înfundaţi prin puşcării.. Cum, D. Babeş n’a văzut, n’a constatat nimic din toate acestea ? D-na Babeş ca d. Babeş , şi-a făcut treburile, căci prost nu e ; cultivând în Bucuresci pe născocitorii convenţiei militare austroromâne, a vrut să li se recomande şi la Sibiu. Dar cum rămâne cu comisia de 80 care ştia ce are să vorbească şi putea să-i închidă gura până era timp ? Cum rămâne cu însăşi, conferinţa, în plinul ei, care putea şi trebuia să-l desaprobe în mijlocul vorbirii sale? Pe noi ne doare inima că trebuie să facem nişte chestii atât de supărătoare unor bărbaţi, al căror patriotism e pus mai sus de orice bănuială. Dar, pentru D-zeu trebuiau să aibă mai multă vigilenţă, mai multă energie când era vorba de caracterul întrunirii lor şi de buna reputaţie a poporului ce reprezintă. Şi noi cunoaştem acest popor, cel puţin tot atât de bine ca d. Babeş şi ştim că el nu este capabil să conspire nici contra tovarăşilor săi de suferinţă de sub dualismul austro-maghiar, nici contra nenorociţilor asupra cărora tripla alianţă ferecă jugul în Alsacia-Lorena şi în provinciile polone ale Prusiei. Generos din fire, el nu poate avea decât compătimire pentru toţi apăsaţii, precum înzestrat cu un bun simţ viguros, el nu poate ţinea decât cu cei ce vreau să ajute şi să scape pe apăsaţi. Pe viitor — căci de astă dată greşala şi necuviinţa sunt consumate — reprezentanţii Românilor din Ardeal şi din părţile româneşti ale Ungariei, vor face bine să examineze mai serios pe aceia cărora le vor încredinţa rolul de conducători. Ceea ce au să caute în primul rînd în ei este nu inteligenţa —naţiile n’au nevoie să fie conduse de savanţi— ci desinteresarea personală, şi să nu scape din vedere un lucru, de altfel elementar, că un popor asuprit trebue să stea bine cu toate popoarele cari nu-l fac rău şi pot să-l facă vreun bine. Un Ardelean.