Adevěrul, noiembrie 1890 (Anul 3, nr. 658-682)

1890-11-01 / nr. 658

2 convinge că un asemenea primar deso­­norează o administraţie cinstită. Cu atât mai mult ar trebui să facă d. preşedinte al consiliului aceasta, cu cât n’are d. Adamescu nici cel puţin un partizan de princ­ipii credincios. D. Adamescu a fost de două ori pre­fect sub colectivişti, cari l-au încărcat de beneficii, şi d-sa i-a părăsit îndată ce au pierdut puterea. D-sa a înşelat pe d. Ti­odor Rosetti, pe d. Lascar Catar­­giu, şi va părăsi şi pe Generalul Manu, deşi l-a făcut astă primă­vară o primire pompoasă. D-sa întrebuinţează mandatul de de­putat ca un mijloc cu care să obţie de la guvern o primărie necontrolată şi nu ştia dacă a fost vr’o dată un deputat care să vîndă aşa de scump şi ori­cărui guvern putinţa sa de a da o bilă albă. Incheia cu o povestire care va ca­racteriza perfect pe d. Adamescu. Mai acum vr’un an eram la ţară şi am asistat la următorul tîrg. Un cioban de la munte venise cu un câine mare cât toate zilele şi învăţăto­rul satului i-l cumpărase­ra, 4 franci. După ce sfîrşiră tîrgul, învăţătorul în­trebă pe cioban: cum să ducă câinele până la şcoală, când dobitocul nu-l cu­noaşte şi afară de asta e şi rău al dra­cului. — Ia o bucată de mămăligă în mână și zi-i pe nume : Ursu, că vine el după d-ta. Așa s’a şi întîmplat. Să se gândeasc­ă la aceasta protecto­rii d-lui Adamescu, De pe Cozla. Pray,Died Sft. Dumitru Bassarabov Cine n’a văzut sau cel puţin n’a au­zit despre pompa cu care se serbează sfântu Dumitru la Mitropolia din Bucu­reşti? Şi eu auzisem de mult despre a­­ceastă serbare şi ştiam de asemenea că ea se face cu atâta pompă, fiind­că la mitropolia noastră se păstrează moaştele unui sfânt cu numele tot Dumitru. Insă abia anul acesta îmi putui satisface cu­riozitatea de a asista şi cu cei­lalţi cre­dincioşi la acest praznic. Afluenţa mare din toate părţile. Cur­tea şi biserica mitropoliei plină de lume mai mult evlavioasă de­cât cuvioasă şi din cauza aceasta cea mai perfectă or­dine. Vezi o emulaţiune între credincioşi în a se închina, a plăti leturghii, a aprinde lumânări, şi mulţumire sufle­tească se zugrăveşte pe toate feţele, mai ales ale mulţimei mai sărace. începuse leturghia şi oamenii priveau cu cea mai mare evlavie la frumoasele ceremonii ale bisericei noastre, conduse în atâta demnitate şi măiestrie de pă­rintele mitropolitul primat. Insă deodată în mijlocul acestei situaţiuni religioase ce să vezi? Agenţi poliţieneşti însoţiţi de guardişti încep a da afară din bise­rică pe oamenii din popor sub cuvînt că vine Regele. Stăm în dosul tronului regal şi nu mă lăsară, pentru că acolo are să stea suita regelui. In zadar ob­servai că biserica este comună tuturor credincioşilor,­fie Rege, fie cerşetor, el mă mângăiară cu vorb­­e: „Mofturid'ale socialiste“ şi cu împinsături din spate. Şi dacă oamenii ar fi fost daţi afară măcar cu manieră bună, calea vales*# Violare patentă a simţului religios , dară Românul este de felul lui complezant şi cedează bunelor maniere. Insă agenţii poliţieneşti înbrâncea şi lumea în modul cel mai barbar, bărbaţi şi femei, înju­rai­ şi scoteau afară pe toţi cari nu erau înbrâcaţi după moda elitei sociale. — „Ieşi afară! —Afară dobitocule.— Ai­cea nu-i pomană, ce te îndesi ? „Şi alte graţiozităţi însoţite de ghionturi şi în­­brânceli. O femeie a fost înbrâncită şi a căzut rău pe faţă tocmai când se cânta „sfinte Dum­nezeule“, —poate că era însărcinată.— Şi de ce? Mergea să aprindă o lumi­nare la icoane ! Vedeai bieţii oameni veniţi de prin mahalalele cele mai depărtate şi chiar de pe la sate, cum ieşa­i, afară cu lu­mânarea în mână, cu lacrimile în ochi şi cu oftatul pe buze. Veniseră să se în­chine şi să aprinzi câte o luminare şi nu li se dăduse voie! Ce scandal, ce ruşine, ce barbarie!!! Oamenii vin să se închine lui Dum­nezeu şi să guste câte­va momente de fericire sufletească, şi sunt batjocoriţi, îmbrânciţi, daţi afară în numele Rege­lui, care este doritor de sudoarea şi de sângele prostimii, dară nu şi de aspectul ei cel puţin estetic ! Nu m’am putut stăpâni a nu rosti tare cuvintele: „Sărmana prostime !“ care îmi atrase priviri ciudate din parte sli­­rilor elitei sociale. La 1874 am fost la Suceava de ser­barea sf. Ioan. Acolo egumenul, cu con­­simţ­­ântul unui guvern strein, aflase un metod mai practic de selecţiune so­cială. El pusese o taxă pentru intrarea în biserică. Ast­fel elita socială nemţeas­că scăpă de aspectul supărător al unei prostimi venite, cum se ştie, cale de 3—10 zile la sf. Ioan de la Suceava. Fiind­că ne aflăm sub regimul ideilor, propun şi eu vreo trei idei şi anume : 1) Cei două agenţi mai din faţă, cari arătau atâta zel în a îmbrânci şi a în­jura prostimea, să fie decoraţi cu „Steaua României“ şi „Bene-merenti“ cl. I şi înălţaţi. 2) Pentru viitor, să se ceară, cu oca­zia serbărei sf. Dumitru, de la toţi în­chinătorii, de rigoare, frac şi mănuşi albe, îndeosebi să se creeze o taxă mare pentru intrarea în biserică. Din produ­sul taxei să se cumpere toate vechitu­rile regale şi să se expuie pentru în­chinare la toţi cei ce doresc a ajunge la guvern. 3) Prostimii să i se dea dreptul de a’şi aprinde luminările în cap cu direc­ţie în spre Dumnezeu. Moda n’ar fi noă. Ea ar imita dreptul supuşilor padişahu­­lui de a’şi aprinde rogojini în cap. Catona. Cronica Teatrală Bomba cu apă fiartă. (La Boule) comedie în 4 acte de Meilhac şi Haléig. In beneficiul iubitului și neîntrecutului artist Iulian s’a reprezintat alaltâ­ieri sora Bomba cu apă fiartă, cunoscuta come­die a lui Meilhac şi IlaUvy, cunoscută nu prin valoarea’i artistică doar, ci, prin faptul că a fost jucată şi resjucată a­­proape pe toate scenele din Capitală. Nu voia vorbi nimic de piesă ca piesă, deci, şi mă voi­ mărgini la jocul artişti­lor numai. ■ Rolul lui Paturel nu putea să fie mai bine interpretat de­cât aşa cum l’a in­terpretat D. Manolescu, şi ’rai permit să fac o observaţie, cu prilejul acesta, observaţie pe care nu o socot îndrăs­­neaţă: în roluri de asemenea natură, D-sa isbuteşte pe deplin, ne place mult mai bine de­cât în acelea în care jocul cere mai multă însufleţire, vocea mai multă putere, etc. In Paturel, Mano­lescu ne-a făcut să rîdem, şi în schimb l’am aplaudat cu toţii. De astă dată l’au­ aplaudat toţi, nu numai cel din pa­­radis. Nicolescu se afirmă din ce în ce mai mult. A fost admirabil în La Mazar­­diere. Şi ca mască şi ca joc! bătrânul ramolit şi ramolitul amorezat a fost nu se poate mai bine interpretat de simpa­ticul şi talentatul nostru artist. Foarte isbutit a fost Petrescu în ra­portorul Camuzat. Intrarea în sala ju­­decăţei o execută minunat, şi e aşa de natural, aşa de natural face pe ne­căjitul şi plictisitul om de legi, care nu mai ştie ce zice şi ce întreabă tot aş­teptând răspunsul de acasă, dacă el a născut nevasta băiat ori fată, în cât îl priveşti, îl asculţi cu cea mai îndreptă­ţită plăcere de la început până la sfirşit. Nottara joacă pe Martineau, avocatul lui Paturel, tăcutul şi prea prudentul avocat, care exasperează la urma urmei pe client, prin excesul de prudenţă şi zgârcenie de vorbă. Rol cam neînsemnat, artistul cu talentu’l cunoscut, a ştiut să ’l scoată la vază. Catopolu a fost hazliu ca în­tot­d’a­­una şi scena jurământului când el, Mo­dest, servitorul lui Paturel, e chemat ca martor la procesul de divorţ al stăpâ­nului soci, e foarte reuşită. Şi Alexandrescu a fost binişor în ro ■ tul avocatului Cornillon. Toneanu mi s’a părut cam exagerat în August... face caraghioslîcuri, mai mult de cât trebue. Leonescu a înfăţişat bine pe grefierul Broquin. Atât D na Velner iât şi D-na Ro­manescu au fost foarte bine, prima în rolul Mariettei, actriţa şi stapânitoarea bietului La Mazardière, iar a doua în rolul Albertinei soţia lui Paturel. Amân­două se disting prin jocul natural, atât în vorbă cât şi în mişcări. Nu tot aşa pot spune de D-na Pe­­trescu care in Ursula a lăsat mult de dorit. D-sa intră şi iese din scenă fără să’şi dea seamă par’că pentru ce intră şi iese. E rece şi stângace. Cam rău, dar ce să faci ? Dacă’i aşa e aşa! In păcatul acesta cade şi D-na Di­­mancea. De D-na Alexandrescu nu pot zice de­cât că şi acum în D-na Picquard, ca şi în cele mai multe ocaziuni când ni se prezintă pe scenă, a fost bine. Mai ales în rolul de bătrână, D-sa reuşeşte foarte bine, cum a şi reuşit în rolul bă­trânei Picquard. Scoţînd micele excepţiunî—excepţia el ce privesc rolurile de mică însemnătate,— încolo se poate zice cu drept cuvânt că piesa a fost bine jucată. Aceasta însă nu ne împedică de a spune că direcţiunea ar fi putut alege pentru o asemenea ocazie altceva de­cât Bomba cu apă fiartă. Nu e vorbă, publicul ar fi venit ori şi cum în­'mare număr, cum a şi venit aseară, pentru că reprezentaţia se dădea in beneficiul artistului care e iubitul lui, artistul care l-a încântat şi căruia îi doreşte însănătoşirea cea mai grabnică dar... ori şi cum,­­ nu era greşală din partea celor de la cârma teatrului, dacă se opreau la altă piesă. C. B. S. Administraţia ziarului „ Adevărul “î­­ roagă pe toţi abonaţii să, care au schimbat domiciliul cu ocazia iar*­menului de Sf. Dumitru, se bine­­voiască a’i face cunoscut noua d-lor adresă, pentru a nu suferi întârzieri­­ în regulata primire a ziarului [ JOI 1­NOEMBRE 1890 ORONTOA. Bai stai si-acasa,—mai stai si-acasa! De, Ionică ! Ce’ţi spuneam că ? Dracul te'mpinse mai ieri la Orfeu Să'nşiri comedii, razia s'apuci Pe câmpul mare, să te tot duci? Odat’ai fost, o ştim, ai fost Om cu cătare şi cu un rost, Dar azi şi dracii de copii Te rid în faţă... de ce mai vii ? Tot şirul te-ai pierdut acum, Ai apucat’o pe toti drum, Cu mintea nu te mai împaci, De ce nu taci, de ce nu taci ? Curelele nu te mai ţin, Şi ochi’ţi nu mai vid în plin, La bătrâneţe ce te-apuci Ca să te duci ? Ca să te duci ? La Termopile, Ionică, Cu morţii să te iei de chică, Ş'apoi s’o ştergi mai într'amurg Cu gând să’nşfaci şi pe Licurg? Dar bine, ce atâta chin ? De ce să fii aşa hain? Nu te mai uiţi chiar la nimică ? Ce inimă mică ! Ce inimă mică! Na, leagă-te de vii, de toţi, Dar, ce-ai de furcă cu cei morţi ? Sărmanul mort, ce rău îţi face? Hai, dă-le pace! Zău! dă-le pace. Şi-acum, mai bine, ascultă un sfat: Ci satură-te de-atât plimbat, De drumuri lungi, ştii ? te mai lasă, Mal stai şi-acasă ! Mal stai şi-acasă! Nazono. la formaţiiul D. Colonel Algiu, prefectul Poli­ţiei Capitalei la raportat Ministeru­lui de Interne, că punend în vederea farmacistului D. Roşu, ordinul d’a’şi muta farmacia în culoarea de negru, acesta a refuzat să se supue. Azi D. Dr. Alexianu va pre­zintă D-lul General Manu lucrările necesare prin care i se va închide framad­a. Suntem foarte curioşi a şti ce ter­tipuri vor mai întrebuinţa D-nii Dr. Felix şi Roşu spre a continua să nesocotească legile ţarii. Decretul pentru convocarea Ca­merelor în sesiune ordi­nară la 15 Noembre, este gata şi va apare în Monitorul Oficial mâiine sau poi­mâine. Aflăm că ieri a fost dus la spi­talul Colțea, în clinica D-rului Se­­vereanu,­un soldat din divizionul de jandarmi călări,­­înjunghiat de un sub-locotenent căruia îi facea serviciul de instavdiii. Comisarul regal al corpului II de armată ar fi desc­his o an­chetă. Cu obiceiul dominant în arma­ta noastră, suntem siguri că asa­sinul va scăpa cu un mic arest disciplinar. E vorba doar numai de un mo­jic de vista voi î... Să vedem. In consiliul de Miniştri ţinut erî la Ministerial de Finance s’a cer­cetat bugetul general al Statului pe anul viitor. D. Menelas Ghermani, Ministru de Finance, a arătat colegilor săi, că fără a recurge la noul impo­­­ite, şi numai cu veniturile ac­tuale se pot acoperi toate chel­­tuelile,, remâind un excedent care va permite guvernului să suprime taxa de 5°/0 asupra lefii funcţio­narilor publici. In sfirşit mult aşteptatul regu­lament al Legei pensiilor civile şi ecleziastice a apărut in Monitorul Oficial. Legea împreună cu regulamen­tul ei vor fi puse în aplicare pe ziua d­e 1 Aprilie viitor, iar comi­­siv şrfiile prevăzute vor începe a funcţiona mai nainte, spre a ve- frita la titlurile noilor pensionari. Se vorbeşte că D. Isaia Lerescu, fost deputat şi senator, va fi nu­mit prefect al judeţul Dâmboviţa. C­u deosebită plăcere înregistrăm stima că D. farmacist Munteanu, posesorul farmaciei la Foişorul de foc, oferă membrilor societaţei pre­sei medicamentele de cari vor a­­vea nevoe cu un rabat de 40 la sută. Mulţumim D-lui Munteanu de generoasa D-sale ofertă. Cultura t­utunului în ţară pe sea­ma Regiei monopolurilor Statului pentru anul viitor se va face pe o întindere de 8000 hectare. D rul Emanoil Florescu, condam­nat la un an de închisoare mili­tară, fiind­că nu a voit să se facă militar, a fost acum reformat. Consiliul comunal al Capitalei, în şedinţa ţinută era, a acordat voie Companiei actuale de tran­­ways să prelungească linia după calea Călăraşilor — Vergulul — până la barieră. — IUI — Una dintre greutăţile cele mari ale debitanţilor de tutunuri este şi depărtarea cea mare de centru oraşului a localului regiei, şi a­­ceasta face pe negustori să-şi piarză o zi întreagă când au ne­voe să cumpere marfă. Mai mulţi dintre debitanţi au cerut mutarea regiei mal în cen­trul oraşului. Mâine se va întruni comisiunea Studenţilor universitari pentru a citi memoriul ce el pregătesc pri­vitor la persecuţiile ce îndură Ro­mânii de peste munţi de la Unguri. Acest memoriu va fi tipărit şi împărţit în toată Europa. MMM Tenorul Nicolae Bâdescu, în ur­ma concursului, a fost numit pe ziua de 1 Noembrie curent, pro­fesor de Scrimă şi Gimnastică la Şcoala Normală Carol I şi numai de Scrimă la Şcoala de Cavalerie în locul D-lui N. Velescu demisionat. Felicitările noastre atât D-lui Bădescu cât şi profesorilor ce a avut. Joi 1 Noemvrie se va juca pen­tru a doua oară la teatrul Dacia în beneficiul D-nei Mia Theodor­escu . Moartea Maiorului Paniţa dra­mă în 4 acte de D. Emil Nico­­lau. Pe scena aceluiaş teatru in bene­ficiul D-lui Grigorie Racoveanu se va da în curând:Licinski, comedie cu cântece în patru acte de D. P. Ilr. D.Gh. I. Antoniu, absolvent cu diplomă al Şcoalei de Agricultură şi Silvicultură de la Herestruu, a fost numit repetitor la acea şcoa­lă. Mâine Joi 1 Noembrie va avea loc la Primăria Capitalei tragerea la sorţ a obligaţiilor comunale din împrumutul de 13 milioane. Bugetul căilor ferate este gata şi aproape nici o sporire de lefuri nu s’a prevăzut. Lucrul acesta a descurajat pe o mare parte din tinerii cari aş­­teptau să fie înaintaţi. Contrariu ştirilor date de unii confraţi, procesul lui Andronic va urma azi, după cererea lui, iar nu în Ianuarie, când unii ziceau că s’a amânat. D. Alex. Zdrobici, comisar la disp. 1 din oraşul Iaşi, a avut no­rocul să câştige 25.000 cu un loz al Comunei Bucureşti. La Teatrul Naţional s’a pus în repetiţie piesa Bucuria Casei pen­tru debutul D-rel Maria Cornescu. La 2 Noembre va apare: Tocila, Ziar umoristic ilustrat, format în 8, cuprinzând şapte pagini text şi şapte pagini ilustrate în fie­care numâr şi a­­nume: * Un tip al zilei..—Fantezii.—O actua­litate politică.— Un tip din anticitate.— Anecdote ilustrate. —O scenă socială. „TOCILA“ care va apare în 5.000 exemplare, e redactată de Nazone, T. D. Speranţă, Niger, Camil, Prostul Ma­mei, Niţă Muscalul, Arvinte, Umbră, Mocan, Satana, Cucoana Margheala, E­­milius, etc. Ilustraţi­unile vor fi făcute de mult talentatul nostru caricaturist Jiquidi. Abonamentele se fac trimestriale a trei­ai abonamentul, iar anunciurile lunare pe preţul de 2 lei anunciul, compus din cinci linii petit. Pentru ori­ce cereri de anunciuri şi abonamente doritorii sunt rugaţi a se adresa Strada Arcului Nr. 15, unde s’a instalat redacţiunea şi administraţiunea ziarului „Tocila.“ La 15 Noembrie va apare: Almanahul „Românului,“ pe anul 1891. Acest almanah, pe lângă scrieri ca­lendaristice, va cuprinde partea literare, filosofice, economice, de C. A. Rosetti, Alexandru Xenopol, I. I. Nacian, N. N. Sâveanu, Gh. Ghibănescu, Maria C. A. Rosetti, A. C. Cuza, I. Neniţescu, Gre­­goriade de Bonachy, Adela Xenopol, Lucreţia Suciu, Badea Pletea, O. Carp, Gh. din Moldova, P. Moşoiu, R. Stavri, I. Roman, D. A. Teodoru, dr. Babeş, prof. Mirescu, d-ra El. Sevastos, S. Grosmann, etc., şi numeroase ilustraţi­­uni făcute cu multă îngrijire. Persoanele care vor să aibă almana­hul sunt rugate să trimeată 1 leu 50 bani adminstraţiei Româmdul spre a li se espedia almanachul îndată ce va a­­pare. Maurice Talmeyr Cânt­area Cântărilor Biata biserică era pe un prund, într’un c­i­mitir vechi, de unde se vedea marea. Scân­duri putrede astupau vechia uşe, funia clo­potului atârna, în clopotniţa vechie mai mult dărâmată, şi vîntul, prin prejur, care chi­nuia iarba, culcase sau zmulsese crucile mor­mintelor. Se surpa acolo, mâncată de ploi, roasă de timp, năpădită de bălării, găurită ca hainele unui cerșetor, și cu crăpăturile pline de flori sălbatice. Cu toate acestea nu era părăsită, îndată ce intrai te izbea mirosul de aghiazmă care ieșa dintr’un aghiazmatar a cărei apă scă­­păra în văgăuna pietrei la lumina uşei, și lumina tremurătoare a unei făclii scânteia în fundul stranei ca o stea a seri intr'un crepuscul trist Pe ziduri se deschidea fan­toma­ticele desenuri ale unul Drum — al — Cruce! nehotărât şi naiv, două rânduri de bănci şchioape s’aliniau în strană, vedeai chiar mişcând fiinţele, forme îngenuchiate, bătrâne care tremurau. In umbră se zoreau momii care se rugau; mişcări caii făceau cruce te sileau să întorci capul; auzeai în tăcere par’că zgomote mici de mătănii, par’cu murmure de guri. Hei! adevărat ca era o impresie fără nume ! Un frig de mormint iţi pătrunde in suflet, stîlpii şi bolţile aveau o asudeala macabră, lepre negre supurau pe ziduri, exhalaţiuni de mort păreai­ că suflă din­­pămint, găurile acoperişului se­­m­ănau cu nişte rane gangrenate şi fantas­mele cari se rugau, umbrele bătrânelor cari se auzeau mormăind avea aerul că nu mai sunt de­cât oseminte şi spectre şi că exhala şi ele, ca şi lespezile cu cari era aşternută bisarica, miezme cadaverice! Insă îndată ce intra omul încremenea. Oare din pricina garoafelor selatice cari crescuseră în ruină şi al căror miros îl sim­­ţiai din când In când In câte o­boare dulce? Să fi fost dia pricina porumbilor sălbatici care îşi aveau cuibul în acoperiş şi care gunguneau ? Să fi fost efectul­ norilor cari fugeau afară peste soare şi te legănau in biserică prin alternative e­­a­ de zi de um­bră ? N’aş putea spune. Insă simţeai par’ca că te împietreşti, nu ştiu­ ce muzi­că şi ce vraje cântau în restriştea care’ţi umplea i­­nima şi nu trecu mult şi se auzi un pas Se ducea, venea, neregulat şi incut, Iar por­nea şi iar se oprea , părea că răsună de­in toţi pereţii şi in dosul altarului se ivi odată un paracliser. Se uită mai întâi în sală, cu gura căs­cată, cu un fel de încremenire, pe urmă a­prins6 lumânările.... .P© urmă ieși și intră preotul Tinel sau bătrân era preotul? Eu’mi aduc aminte. Poate că nu avea nici o vîrstâ! Era insă îmbrăcat în odăjdii, cu capul uscat par’că era al unui sfânt de lemn şi nici o dată n’au sâ’mi iasă din urechi vorbele pe cari le gemu el şi pe cari le citea într’o car­te. Erau scoase din Cântarea Cântărilor şi exal­­taţia amoroasă care le inspira, avânturile cari le duceau spre un Prea-iubit misterios, plângeau şi psalmodian aşa de ciudat subt cuiburile acestor pasuri cari se chemau in cuiburile de subt grinzi şi peste femeile a­­cestea bătrâne cari tremurau în colţuri, în­cât îmi intră un fior în oase! Vorbeau de aromate, de paturi acoperite cu flori, de case de cedru, şi de păreţi de chiparos. Soţul ceresc spune­a acolo Soţiei: „Ochii tăi sunt ca al porumbiţelor !“ Şi So­ţia respundea Soţului: „Aud glasul Prea-iu­­bitului meu. El vine, sărind peste munţi, trecând peste coline !“ Şi popa, cu glasul lui jalnic şi murind, îm­prăştia în ruină bucăţile din Cântarea­ Cân­­tărilor: — O tu Prea-iubitule, spune’mi unde pasc turmele tale, In ce loc le odihneşti la a­­miazăTu eşti pentru mine ca un buchet de zmirnă pe care aşi vrea să’l ţtii tot­ d’a­una pe sinul meu!.. Du-ne cu tine, noi fugim după tine !.. Cât eşti de frumos, cât eşti de graţios!. O Prea-iubitule! O Prea-iubitule ! M’am odihnit subt umbra ta... El pune mâna pe capul meu!. Ah ! să mâ sărute el cu bu­zele lui, fiind­că iubirea lui e mal bună de cât vinul !“ Glasul, cu cât citea cu atâta începea să tremure mal tare și pietrele vechi păreau câ tresar. Suspine scapau, mătăniile tremurau, genuchi se puneau pe lespezi jos, guri îngâ­­nau vorbe foarte încet, şi glasul, tot mai scăldat în lacrimi, tot mai întrerupt, celebra mereu, exaltând pe Prea-iubitul. El era frumos, era amabil, ca şi floarea câmpurilor şi ca şi crinul din văile adânci ! Capul lui strălucea ca aurul, carnea lui era albă şi rumenă. II cunoştea cine­va dintr’o mie şi el venea zicând: „Vino, iubita mea, vino, draga mea. Petul tău e ca nişte turme, dinţii tăi ca nişte oi spălate, buzele tale ca nişte şuviţe stacojii, sinii tăi ca doi gemeni micuţi, şi gâtul tău ca turnul lui David! Vino! până se va ivi ziua, noi ne vom duce pe muntele zmirnei şi p© dealul temii ! Scoa­­lă-te, porumbiţa mea, singura mea frumu­seţe, fiind­că iarna a trecut şi ploile au în­cetat ! Zmochinul dă zmochine, florile se i­­vesc pe pământ, viile parfumă coasta, tur­turica cântă!... Vino, fiind­că dragostea ta e mai dulce de­cât vinul! “ 9

Next