Adevěrul, iulie 1891 (Anul 3, nr. 872-900)
1891-07-22 / nr. 892
2 LUNI şi MARȚI, 22, 23 IULIE 1891 o temă pe care o citeşti în toate ziarele lor şi în fie-care zi—ei întorc ascuţişul săgeţeî şi ne denunţă Europei, ei pe noi, ca element de desordine în Orient. De când s’a înfiinţat statul român,—zic ei—ţara ungurească e într’o agitaţie continuă şi ideea dacoromânismului—România iridentă—s’a încuibat în Transilvania şi Ungaria şi le ţine într’o nesiguranţă permanentă. România n’are drepturi de revendicare în Transilvania. Teritoriul ce-l revendică Românii nu este românesc. Pe el trăesc 3.000,000 de Maghiari. Şi se întreabă ei: dacă ar ceda ei acel teritoriu, „ce ar deveni libertatea, cultura şi buna stare a acestor 3.000.000 de Maghiari ? A doua causă pentru care Romănia nu pot cere acel teritoriu este, că populaţiunile de pe el nu vor să se desfacă de Ungaria fericită. Românii din Transilvania n’au istorie. Studenţii români citează revolta lui Horia şi Cloşca ca îndreptată contra Maghiarilor, dar ea era o revoltă şi a ţeranilor neromâni. Revoluţia Românilor din 1848 este o ruşine pentru dânşii, deşi ea se făcuse în numele ideei de naţionalitate. Dar ea este o ruşine fiindcă n’au luptat alături cu Kossuth, care zicea „şi din piatră Ungur să se facă“ ci alături cu reacţiunea din Viena. Asemenea popor reacţionar nu poate să fie niciodată gardian al libertăţii şi al civilisaţiunei occidentale în Europa Orientală. După aceea tăgăduesc stăruinţa Românilor în Dacia Traiană. Ei sunt nişte venetici, care au venit pe încetul în munţii Transilvaniei, strecurându-se neobservaţi. Adevăratul leagăn al Românilor este Dacia Aureliană. In susţinerea acestei ţese isvoarele lor de căpetenie sunt Roessler, Humfalwy, şi Réthy, acest din urmă autorul memoriului maghiar. O parentesă. Acest Réthy e cunoscut ca membru activ al proletariatului literar din Ungaria. Acest proletar subvenţionat de guvernul ungar, n’are altă misiune decât să creeze teorii istorice pe spinarea Românilor şi mai ales să asmuţe poporul şi societatea maghiară asupra naţionalităţilor. Ideile cele mai sucite, teoriile cele mai absurde sunt elementele, cu care adapă ei orgoliul şi fanatismul Maghiarilor. Astfel acest Réthy, faimos, se încercase odată să tăgăduiască latinitatea chiar a Românilor. El a primit un modest respuns, într’o mică broşură a protosincelului din Arad Iosif Goldiş, intitulată Latinitatea poporului român. După apariţia acestei broşuri, cavalerul Réty adresează autorului o scrisoare, în care declară că să simte învins şi făgăduia solemn, că nu va mai tăgădui latinitatea noastră. Această scrisoare e publicată în aceiaşi broşură a D-lui Goldiş. Academia română a şi numit pe D. Goldiş membru corespondent al ei, în urma acestui succes, deşi el este repurtat numai contra unui proletar literar. Trecând apoi la partea a doua a memoriului românesc examinează—zic ei—diferitele ramuri ale vieţii publice maghiare. Memoriul românesc examinează—succint—în adevăr administraţiunea maghiară, biserica şi şcoala, viaţa politică şi culturală a Românilor de peste munţi. In toate aceste ramuri ale vieţii publice din Ungaria el afi dat dovezi pipăite pentru justificarea învinovăţirilor lor. Era dlar datoria Maghiarilor de a sdrobi acele dovezi. Maghiarii nu vor să ştie de aceasta. După ce n’au putut să le zdrobească cu focul—ei arseseră pe pieţele publice din Budapesta şi Cluj memoriul românesc—nu s’au mai încercat să le sdrobească prin fapte. Ei eludează deci cestiunea, căci n’au ce face altceva mai bun. In adever sistemul lor de a combate faptele citate de memoriul românesc consistă în a desvolta legea de naţionalitate din 1868. Legea e liberală până la un oare care punct şi ea—aplicată în sinceritate—ar mulţumi oarecum pe Români. De aceea trecând peste toate învinovăţirile memoriului românesc, ei apelează la lege şi zic: Românii pot ocupa funcţiuni publice, limba română e admisă în toate ramurile administrative şi judiciare, biserica română este autonomă, în şcoalele române care progresează uimitor limba română înfloreşte. Românii progresează şi pe terenul economic, în scurt timp ei au înfiinţat peste 30 de bănci de împrumut, limba lor administrativă este limba română ect. etc. Numai la două puncte de acuzaţiune răspund ei. Dar răspunsul acesta te îngrijeşte. Te pune în uimire cu câtă temeritate susţin ei disposiţiunile cele mai arbitrare, mai reacţionare ale guvernului ungar. Au fost învinovăţiţi că sufocă vocea poporului românesc, ucizând presa, singurul lor mijloc de a cere dreptate. S’a citat caşul cu transferarea curţei cu juraţi din Sibiu la Cluj, într’un oraş maghiar, unde şovinismul a întrecut orice închipuire. Ei bine iacă cum răspund Maghiarii: „Curtea cu juraţi a fost în adevăr transferată de la Sibiu la Cluj. Iacă pentru ce. In curs de 10 ani nici improcesuatorii maghiari, nici statul n’au câştigat nici o dată nici un proces în faţa Curte! cu juraţi din Sibiu. Justiţia s’a făcut pe faţă complice cu agitatorii iredentiştî. De când însă curtea se găseşte la Cluj, agitatorii români ca Slavici ori Lucaci au câştigat (?) sau au perdut rând pe rând procesul lor“. Un străin luminat, liberal, care a citit şi memoriul nostru va sta uimit în faţa unei îndrăzneli atât de mari. Căutând să te justifici de faptele de opresiune, de rea voinţă, de tiranie, te recunoşti însuţi cu o mândrie, care dovedeşte, că acest popor este simbolul de disordine, de barbarie şi tipul celei mai îndrăcite reacţiuni. Şi când ne gândim că aceste rânduri sunt spuse în numele tinerimei maghiare, o îngrijire mare ne cuprinde. Căci aci nu mai e vorba de un vinovat, care ’şi recunoaşte greşala pentru ca să fie iertat, ci de un criminal, care î şi recunoaşte crima, fiindcă ea este meseria lui! Legea asilelor de copii, ienicerismul modern, pentru dânşii este „atât de nobilă atât de sfântă, încât ea e mai pe sus de orice critică“. Prin această lege „e posibil că mulţi copii vor găsi o pasiune de a învăţa limba maghiară“ —o mărturisesc micii reacţionari înveninaţi. Aşadar ştim ce aşteaptă pe poporul românesc de peste munţi: lupta cu trance cu Maghiarii. Când tineretul unui popor, care se pretinde a fi fost campionul ideilor liberale în aceste părţi, îşi permite asemea mărturisiri, pacea, pentru care pretind dânşii a lucra, este o vorbă goală eşită din capetele unor descreeraţi, unor duşmani neîmpăcaţi ai ei. Pacea în gura lor însemnează resboiu pe faţă. Ce mai însemnează atunci încheerea memoriului lor, unde declară că sunt cei mai sinceri doritori ai înfrăţirei cu Românii în faţa marelui pericol venit din partea panrusismuluî ? Dar ce vor ei sa zică, când demonstrând — cum ştiui ei — că poporul românesc din Transilvania n’are trecut istoric, că a fost o turmă de servi toleraţi, mărturisesc dacă astăzi sunt oameni liberi, aceasta o datoresc numai liberalizmului maghiar? Răspunsul îl dau ei inşişî. Românii trebue să fie mulţumiţi cu ce au, căci altcum li se va lua şi aceasta. Românii conform trecutului, trebue să fie toleraţi numai şi astăzi pe păraîntul lorstrebun. Iar toate aceste nu dovedesc intenţiunî pacinice. Ele susţin pe faţă răsboiul cu Românii. Şi e bine ca să ştie şi Europa acest lucru.* Peste tot memoriul maghiar este o lucrare, menită de a înăspri şi mai mult relaţiunile dintre Români şi Maghiari. Pe de altă parte însă ea este icoana celui mai perfect tip de perfidie omenească. Şi cum Europa cultă a acoperit cu simpatiele sale memoriul românesc, suntem siguri, că perfidia lor de astă-dată va fi înţeleasă de Europa în toată brutalitatea ei. Ţinta lor, eludând cestiunea cum a fost pusă de studenţii români, este înşelarea opiniunei publice europene. Aceasta a fost arma lor de căpetenie în toate tim ■ purile contra naţionalităţilor nemaghiare. Denunţarea, că statul român, că elementul românesc, este germenul tutor desordinelor din aceste părţi se resfrînge din chiar memoriul lor asupra societăţii şi guvernului maghiar. Nici o dovadă nu aduc ei, ca să sprijinească denunţarea unei Românie iredente. Aceia, că Românii din Transilvania au fost cei care au chemat la redeşteptare pe poporul românesc din Principate, nu e decât o dovadă în sprijinul tezei noastre: că în Transilvania este leagănul neamului românesc, acolo este tăria lui. Adevărul este, că Maghiarii văd în interesul nostru pentru fraţii de peste munţi cea mai vie dovadă de înalta noastră înţelepciune politică. Şi în acest interes al nostru zace România iredentă. Toată lumea însă ştie că România iredentă astfel cum o înţeleg Maghiarii nu există. Chiar dacă ar exista, ea n’ar fi decât o onoare pentru noi; ceea ce însă există este îngrijirea noastră mare pentru siguranţa regatului român, care e amenininţat în existenţa sa, din cauza şovinismului maghiar. Căci pe câtă vrere a jăluirile celor 3 milioane de Români vor resuna până la noi și strigătul nostru de alarmă va resuna cu tărie contra asupritorilor neamului nostru românesc. Lumină, libertate , iată ideile mari, în numele cărora a primit poporul românesc lupta cu Maghiarii, căci numai ele vor putea să ne întărească, să ne asigure existenţa noastră naţională şi un viitor glorios. Pe câtă vreme însă vecinii noştri maghiari vor stărui în tirania lor, să ştie, că nimic nu ne poate încălzi inimile mai mult şi nici o luptă nu vom purta mai cu sinceritate, mai cu hotărîre, mai cu entuziasm, decât lupta contra întunerecului şi desordinelor tiranice. De aceea avem satisfacţiune mare cetind memoriul maghiar. El este menit a contribui la continuarea unei discuţiuni înaintea forului european, la care până acuma n’au găsit studenţii noştri şi cauza română de cât simpatii. Ele se vor îmulţi atunci, când cauza noastră va fi bine cunoscută în Europa. Şi asta e motivul pentru care aplaudăm din toată inima noastră românească hotărirea studenţilor romîni din Transilvania şiUngaria, de a răspunde ei de astă-dată maghiarilor. Vocea lor va fi mult mai autorizată de cât a noastră şi dacă nouă ni s’a imputat iridentismul din partea maghiarilor, el vor putea imputa fraţilor noştri de peste munţi trădarea patriei lor. Un lucru însă nu va imputa fraţilor noştri nici Europa, nici istoria. Acest lucru este, că romîniî din oricare părţi ar fi ei nu s’au făcut nici odată îi'ădătaa'iiSimbol, csaSiur'ai, ideal-l-î, I"'- uaiST. turi cu ţiganii în ce priveşte mândria şi monarchismul. Recunoaştem că băeţii D-lui Carp au şi puncte de deosebire cu ţiganii. Aceştia, pentru a câştiga un gologan, pun ursul să joace cum îi cântă ei; pe când mândrii băeţî junimişti, pentru a ajunge la gologanii bugetului, joacă după cum îi cântă ursul lor. Regele, în faţa căruia ei umblă pe brânci, se dau peste cap şi fac multe alte comedii. Apoi, ţiganii sunt monarchişti dezinteresaţi; pe când monarchismul băeţilor de la Era noue e foarte lucrativ şi mai puţin sincer decât republicanizmul nostru. Băeţii să fie deci cuviincioşi, dacă nu vor ca să le tălmăcim mai bine mândria lor. —*— D. P. Poni, care a fost numit ministru al instrucţiunei publice în locul D-lui Gh. Dem. Teodorescu, a depus ieri jurământul la Sinaia şi a sosit în Bucureşti. Condoleanţele noastre nemângâiatului Ghiţă Mârzescu. —Hb— Ieri s’a făcut la Huşi alegerea unui deputat la colegiul al 3-lea, vacant în urma opt orei D-lui G. D. Teodorescu. Din 496 alegători înscrişi, s’au prezentat 338. D. Radu R. Rossetti, candidat Telemanist, a întrunit 334 voturi. 4 buletine au fost anulate. D. G. Panu, candidat democrat, a fost silit să-şi retragă candidatura. —*— D. Vernescu, ministru de finance, a sosit ieri dimineaţa din Moldova de sus, şi va pleca în astă-seară cu D-na Vernescu direct la Karlsbad. Din Bălţăteşti ni se scrie că numărul visitatorilor este aşa de mare acolo, încât nu se mai găsesc case de locuit nici chiar în sat, şi lumea nu încetează de a veni încă. In monastirea Agapia, în Văratec şi în monastirea Neamţu, numerul visitatorilor este de asemenea cu mult mai mare decât în anii ceir’alţi. D-l G. Vernescu, ministrul Finanţelor, a sosit Sâmbătă în Botoşani venind de la moşia sa Răpicenii. D-sa a descins la D-l Prefect Cerchez, cumnatul D-lui Enacovici. Corespondentul nostru ne scrie că vernescanii jubilează şi unul câte unul se duc ca să şi arate nemărginitul devotament către stăpân. Printre cei dintâi a fost şi primarul de Botoşani D-l I. Buzdugan. Am dori să ştim dacă cu ştirea şi consimţimântul D-lui ministru al cultelor maica de la arhondaricul monastirei Agapia spune visitatorilor acestui sfânt locaş, că nu pot fi toleraţi să doarmă decât o singură noapte la arhondaric şi n’au drept decât la o sigură masă. Noi ştiam, că o dispoziţie mai veche obligă pe sfintele maice, să fie mai îngăduitoare cu streinii. Ori poate să face vre-o deosebire între visitatori? Visitatorul căruia i s’a mărginit aşa de mult timpul de şedere se dusese acolo cu familia. Se urmează tot aşa şi cu cei ce se duc singuri? Am dori ca măsura să lovească deo --------------------- INFOIMATIim ------ • Atragem serioasa atenţiune a D-lul ministru de restrieî asupra articolului ce t a apare în numărul nostru de mine subtitlul: HOŢIILE UNUI COLONEL şi JUSTIŢIA IHNLITAHA. Băeţii de la Era Noue, cari se credeau boeri de drept divin, s’au formalizat pentru că i-am pus ală potrivă pe toţi şi D-l ministru s’o afişeze spre ştiinţa generală. —*— Ieri a avut loc la grădina de dare la semn (Schisstat) serbarea clubului muncitorilor în favoarea brutăriei cooperative. Asistenţă numeroasă, animaţie mare şi rezultat bănesc mulţămitor. Societatea Fortuna şî-a serbat Sâmbătă sfiinţirea drapelului şi apoi a plecat la Vila Manolescu unde s’a dat o serbare. D-na Zoe Bengescu, născută Rosetti, ale cărei zile erau, sunt câteva săptămâni, numărate, a intrat în convalescenţă, graţie căutărei eminentului medic Dr. Schachmann. Bolnava va pleca în curând pentru a urma o cură la o staţiune balneară din străinătate. Cu tratamentul urmat de D-na Bengescu, D-rul Schachmann şi-a câştigat de drept un loc între somităţile corpului medical bucureştean. —*— —*— Anunţăm căsătoria D-lui Dimitrie Teodorescu cu D-şoara Maria Ioneanu, care a avut loc ieri la biserica Sf. Gheorghe Nou, şi urăm tinerei perechi toate fericirile. —*— A apărut la Focşani Răzvrătirea, organ comunist-anarchist. Ii urăm moarte grabnică. —***— Administraţia ziarului Bucarest ne roagă a publica avisul următor: Fără a mai intra în amănunte esplicative, suntem din nenorocire nevoiţi a preveni publicul şi în special acela din Moldova de sus că D. Laurent Canano n’are nici o calitate d’a face abonamente pentru acest ziar, şi încă mai puţin d’a face încasări şi administraţia ziarului declină orice obligaţie resultând din operaţiile făcute de sus numitul Domn. ŞTIRI TELEGRAFICE TROMSOE, 21 Iulie.Vaporul „Amely“ care duce misiunea ştiinţifică la Spitzberg a sosit în timpul dimineţii; el va pleca probabil marţi. PARIS, 21 Iulie.—Generalul Japy, republican, a fost ales senator al Belfortului. PARIS, 21 Iulie. — D-na Ribot a fost informat în mod oficial că Regele Alexandru al Serbiei va sosi incognito la Paris pe la 13 August și că va petrece acolo vreo 15 zile. SERBURG, 21 Iulie.—Primirea făcută la Primăria marinarilor ruşi, greci şi americani a fost foarte cordială; primarul le-a urat bună-venire; a vorbit de primirea făcută escadrei franceze la Kronstadt, primire care întăreşte amiciţia franco-rusească. Comandantul încrucişătorului rusesc Amiral Korniloff a mulţumit; el a adăugat că la întoarcere escadra franceză va zice care este simpatia Rusiei pentru Francia. Prefectul a băut pentru uniunea naţiunilor francese, grece şi americane. La banchetul care s’a dat apoi deputatul Cabart Dauneille a exprimat speranţa că într’un resbel apropiat ruşii şi francezii se vor sprijini mutualminte şi într’un mod frăţesc. DrDl Ciurcu 0 e u 1 i s t la spitalul Brâncovenesc. Consultaţiuni de la orele 4—6 p. m. Calea Rahovei Nr. 4 vis-a-vis de Domniţa Bălaşa FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL* ARSÉNE H09ISSAYE Lacrimile Jeanei Așa merge lumea. (11) D-șoara d’Armaillac se întoarse la mama sa; erau patru ore când sună la ușa departamentului său. — Ah ! D-șoară, îi zise camerista deschizând ușa, dacă ați ști cum a plâns Doamna și ce fericită va fi când să va vedea . In adevăr, abia pronunță aceste cuvinte și Domna d’Armaillac se repezi ca o nebună în fața ficeî sale. — Tu ești ? strigă ea cu veselie; și o îmbrăţişă, dojenind-o. Ah! scumpa mea Jeană, eu sunt vinovată! Prea te siliam să te căsătorești, fără voia ta! De acum înainte, n’am să ’ți mai pun cuțitul la gât. Jeana îmbrăţişă și ea pe mama sa, asigurând că micele ei răutăți nu’i puteau zdrobi amorul filial. — Tu știi, adăoga mama, eu pun toate în extreme. Se vorbește atât de mult de sinucideri în ziare, că îmi închipuiam că tu aveai intenţiunea..... At! ași fi murit! Apoi reluă : — Dar ce-aî făcut toată ziua și unde aî fost ! Jeana n’avea obiceiul să mintă. Se roși puțin; se gândea să născocească o poveste. Spuse mumei sale că a făcut o vizită unei prietene. — Iți voiu spune altă dată ce-am făcut la această vizită. Dar tu ce-ai făcut ? — Eu te-așteptam să dejunăm, fără să înțeleg pentru ce plecaseși. Dupe aceia am mâncat singură, apoi am ieșit în trăsură să te caut. Am fost la D-mna de Tramont, la prietena ta Angela, la ducesă.... In acel moment, se auzi sunând. D-mna de Tramont intră cu zgomot ca de obiceiu. — Ah! amicele mele, ce mulţime numeroasă, pe malul lacului! O sumă de oameni trebuie să umble pe acolo, fără să fie invitaţi. E un scandal!.. Inchipuiţi-vă că în această mulţime m’am întâlnit cu D-şoara Margareta Aumont, metresa amicului nostru Brianson. — E plăcută ? întrebă Jeana cu aierul distrat. — Foarte plăcută ! Iată pentru ce i s’a iartă lui Brianson pasiunea ce o are pentru ea. Jeana care avea teamă să dejuneze singură cu mama sa, opri pe D-mna de Tramont. Dejunul fu vesel, pentru că D-mna de Tramont îl înveselea cu spiritul ei. La noue ore ea plecă cu Jeana spunând D-mneî d’Armaillac că va înapoia pe fica ei înainte de cinsprezece ore și jumătate. D-mna de Tramont voia ca Jeana să servească ceaiul la ea. Era acolo o adunare de 3—4 amice intime și poate un prinț rus, care umbla dupe însurătoare. D-șoara d’Armaillac acumpaniă deci pe D-mna de Tramont. Mama ei rămase acasă. Ea nu mergea în lume decât la ocaziuni mari. Prințul rus încercă să facă puţină curte Jeanei, dar ea nu se gândea decât la D-l de Brianson. Ce face el ? Unde este el? Se gândeşte la mine ? In momentul când servea ceaiul cu o graţie mândră, se anunţă D-l de Briancon. — Eram sigur că vei veni astă seară, zise D-nna de Tramon, zărindu’l. — Pentru ce ? — Prin forța afinităților sau a magnetismului , D-soara d’Armaillac fiind aici, D-ta nu puteai fi în altă parte. Marțial se gândi atunci dacă nu cumva Jeana confesase puțin D muel de Tramont. — Ah! ce fericită sunt că te revăd, zise Jeana lui Marţial. Ştii la cine mă gândeam, îl întrebă ea. — Cine ştie! poate la mine! — Inchipueşte-ţi că toată lumea, de când mă ştie metresa D-tale, mă salută cu respect. — Lumea e plină de asemenea lucruri. Dar crezi că eşti mai puţină demnă de admiraţie de cât cele mai multe femei adultere, care strălucesc în cele mai frumoase saloane ? — Cred că sunt demnă de pietate ca şi aceste femei. Dar aceia ce me descoperă este că dacă lumea mă stimează nu mai mă stimez eu.. Dacă nu te-aşi iubi, m’aşi privi cu oroare. — Tu ştii că te ador, că n’am iubit şi că nu voia iubi de căt pe tine! Marţial vorbea cu sinceritate. Această întâlnire neaşteptată îl înduioşase. Aierele amoroase ale prinţului rus îl făceau gelos. Şi apoi, Jeana era aşa de frumoasă aşa de mândră! Nu era aceasta o victorie strălucită? El savura misterios fericirea sa. In acest timp însă Jeana vorbi lui Marţial despre metresa lui Margareta Aumont. Domna de Tramont privi atunci către Jeana şi îşi zise în sine : — Ce lucruri şi-o fi vorbit ? Ce palidă e Jeana ! — Abizul amorului, îşi luară adio, ca şi cum nu se vor mai revedea multă vreme, deşi erau siguri că se vor revedea a doua zi de dimineaţă. D-ra d’Armaillac rămase îndată singură cu D-na de Tramont care o povăţuia să nu se ia după înşelăciunele frumosului Marţial. Vezi, scumpa mea, prinţul rus ţine cu voi, voi sunteţi născute princese, trebue ca din această parte să batem cu eventaiul, aceşti domni nu cred că fac căsătorie cu o persoană de condiţiune inferioară, când se căsătoresc cu comedience, martor principile Koutchoubey, care a dat numele seu frumoasei Alix Bressaut. Este destul de natural ca acesta să se căsătorească cu o fată ca voi. Jeana se apropiă de foc ca şi cum ar fi simţit pe umerii ei zăpada Rusiei. Prințul e încântător zise ea, dar nu voesc să mă espatriez. E! scumpa mea, adevărata patrie a Ruşilor e Parisul; intreabă pe Basilevski pentru ce are museul seu pe strada Blanche... Nimeni nu scapă de ursita sa. Eu n’am pretenţiunea de a avea o stea, dar cred că am a face bine, voi fi silită să ascult la cea ce e scris sus. Ia seama! acesta e rezonul insolenţilor cari se se supun curentului vieţii. Cu aceste idei, cineva se lasă a fi răpit zicând: Este scris sus! (Va urmar