Adevěrul, august 1891 (Anul 3, nr. 901-930)

1891-08-05 / nr. 905

biliment de hidroterapie; toate acestea fie chiar de­o­cam­dată construite în lemn Acestea sunt îmbunătăţirile principale, la care se gândesc mai toţi vizitatorii, şi după care ar veni cele­l­alte. Mai ales stabilimentul de băi reci ar avea un deo­sebit succes, căci nu trebue să se uite că abia a patra parte din vizitatorii de re­gulă sunt veniţi pentru băile de pucioasă. Un oţel, o sală de cură sunt clădirile care ar urma de sine şi neîndoios ar avea multă clientelă. Pe lângă aceastea, îngri­jirea pădurilor vecine, ca loc de preum­blare este indispensabilă. Ast­fel Monas­­stirea Neamţului, ar deveni nu numai o staţiune balneară, băi de pucioasă şi mai ales hidroterapie, dar şi climaterică, foarte căutată. Toţi se gândesc la binele ce ar rezulta, toţi doresc organizarea ei şi această corespondenţă nu e de­cât ex­­presiunea dorinţei generale. Cine va lua însă în mână această chestiune ? care ad­ministraţie judeţeană va fi destul de ener­gică pentru a ridica această staţiune ? Nu ştim, şi puţină speranţă avem, mai ales considerând obstacolele. Căci sunt destule obstacole. Nu mai vorbesc de imposibilitatea din nenorocire înăscută a Românilor. Obstacolul prin­cipal aci sunt călugării, călugării cei mari care, dacă nu pot împedeca ceea­ ce s’a făcut până acum, nu vor să audă de mai mult. Ştiţi că Mitropolitul Moldovei se află acum la Monastirea Neamţului; câţi­va cetăţeni—puţini—s’au dus să’l viziteze; ştiţi ce-a zis Mitropolitul unuia, că Mo­nastirea Neamţului are frumos viitor ca staţiune de vară ? „Cât voiu trăi eu, nu voiu da voie să se facă nimic în acest loc sfânt!“ Iată deci primul obstacol, dar cu voinţă, va cădea şi el. Să se facă târgu­­ială: sfinţii rămână la Monastire, iar pen­tru „necredincioşi“ să se dea Vovidenia şi locurile vecine, şi va fi cu atât mai bine pentru staţiunea viitoare. Iar condu­cătorii judeţului să se gândească că cu cheltueli puţine, multă lume va putea a­­trage aci şi mulţi bani vor rămânea în judeţ. Când oare însă vom găsi aceşti con­ducători deştepţi? Cu atâta îngrămădire de lume aci, şi de abea anul trecut s’au făcut vre-un kilometru de alee prost prun­­duite prin păduri, de la Puturosul la Ma­gherniţa şi pe Magherniţa, iar băncile de pe aceste alee se zice că s’au făcut prin sub­scrieri între vizizitatori, graţie iniţia­tivei unor voitori de bine. Intre aceştia în frunte, se află în acest an stimatul pro­fesor de la Universitatea din Iaşi, Suciu, stăruinţei căruia vom datori în curând facerea câtor­va chioşcuri şi alte îmbună­tăţiri prin pădure. Cât e de dorit ca, faţă cu lipsa de vlagă a autorităţilor adminis­trative, să putem opune cel puţin energia unui Club carpatin. Să nu disasperăm însă, când vedem că se mai găsesc oa­meni de iniţiativă. Terminând această corespondenţă, să re citez numele cel puţin a câtor­va din familiile care s’au stabilit aci pentru vară, regretând că nu pot a face aceasta pen­tru toţi, fiind foarte mulţi şi eu trecător. Se află aci Em. Sa Mitropolitul, D. An­­dreieş, prefect de Neamţ cu D­na, D. ge­ner­al Ipătescu cu familia, asemenea D-nii Suciu prof. univ. Iaşi, Gr. şi G. Buţu­­reanu, Climescu prof. univ. Iaşi, Brânză, Densuşeanu prof. univ. Iaşi, Dr. Sculi idem, Musicescu, Lovinescu direct, gimn. Folticeni, Colonel Macarovici, Colonel Burchi, Cocea, etc. etc. Un român lui şi prefectului, ciomăgaşul a avut ne­ruşinarea să declare printr’o depoziţie scrisă şi subscrisă de dânsul, între altele şi următoarea ...... atunci eu fiind şi în familie (rudă) i-am aplicat o lo­vitură palmă pe obraz ca un semn de morală din parte şi fiindu’i chiar unchiu... Cinismul declaraţiunei acestui bătăuşi depăşeşce marginile imaginabile ale jos­niciei, şi e o dovadă mai mult despre sărăcia de duh, de decadenţa morală şi perversitatea fără precedent a unora din patronii săi, cari, în lipsa desăvârşită a ori­cărui argument legal şi onorabil, nu nesocotesc a pângări cu duhoarea lor pestilenţială până şi legăturile naturale de sânge ce apropie şi unesc mai strâns pe oameni între ei. Mânjirea ce ’mi mai aduce prin această neaşteptată destăinuire de a ’mi fi rudă (II) întrece şi cea din urmă lovitură de a căpăta a măgarului din fabulă. Auziţi mă rog ? După ce te surprinde şi te bat mişeleşte la casa ta, îţi pân­deşte toţi paşii spre a-ţi rupe din nou oasele sau chiar a te omorî, crede că s’a spălat cu to­ul prin simpla relevare a faptului, că de la potopul lui Noe sau ceva mai încoace, ţi e rudă­­?­ori aşa fel. Acum se spune că la primărie s6 ros­­foesc pe capete dosarele „Stărei Civile“ spre a găsi şi din cei-l’alţi edili (!) vr’u­­nul rudă (!) cu mine, fie chiar de la în­tâiul descălicat. Cum oraşul nostru e alcătuit mai numai din o mână de oa­meni, nu e de mirare să mă pomenesc cu câţi­va din aceşti edili declinându-şî spiţa rudeniei inprovisate pe spinarea mea. Căci la ce te poţi aştepta de la o câr­muire de ciomăgaşi cari au ca insigniu „bâta" iar ca lozincă „ Dă-î la mir“. Dar... ia să lăsăm pe cetăţenii Arge­şenii, să vedem cum vorbesc despre acest consiliu comunal, căci iată ce petiţiune trimet printr’o delegaţiune dintr’ânşiî D-luî ministru de interne. Domnule Ministru, Subsemnaţii, cetăţeni ai oraşului Curtea de Ar­geş, cu profund respect venim a aduce la înalta­­-voastră cunoştiinţă, următoarele fapte săvârşite de administraţia comunală, ce conduce oraşul nostru. Nu vom vorbi D-le Ministru, de modul cum acest consiliu comunal îngrijeşte de interesele o­­raşului, care merge spre decădere; Nu vom vorbi de înbunătăţirile aduse, căci ori­cât am fi de bine­voitori, şi am putea afirma mă­car una, din contra, am spune multe desavantaje şi chiar pagube aduse oraşului. Nu vom vorbi de modul cum a fost ales şi al­cătuit ac­et consiliu comunal, căci am fi nevoiţi să credem că în oraşul nostru, au perit oamenii capabili şi cu iubire de interesul lui. Şi în fine nu vom vorbi că D-nii consilieri, parte sunt şi măcelari cu contract, unii având chiar ca­pitalul şi moşia D-lui Primar spre a-şi exercita negoţul, în asociaţie cu secretarul primăriei, alţii tenelindu-şi demnitatea până acolo, în­cât prin cârciumi joacă cărţi cu lăutari. Nu, nu vom vorbi de acestea, căci credem că mai curând sau mai târziu­, vor fi aduse la înalta D-voastră cunoştinţă de alţii mai autorizaţi, şi puşi prin posiţiunea lor, a vi Ie raporta. Vom vorbi de comisarul comunal, al cărui tre­cut nu dă nici o garanţie. In tot­d’auna acest om s'a ilustrat prin bătae Cazurile sunt multe, credem de prisos a le enumera. Procese de contravenţiune am avut aproape toţi şi chiar cele mai multe cu patimă Mai mult A mers cu cutezanţa până a ne in­sulta şi aresta. Comerciantul Tudose Constantinescu, alegător col. II pentru că a reclamat D. comisar, pentru ce i-a închis un cioban al său, a fost arestat şi închis în carcera primăriei. Ducându-se unchiu­l său D­­amfir Ştefănescu, fost primar alegător col. I, pentru a-l elibera, a fost insultat, ba poate era să fie arestat după rum resultă din una din depoziţiile martorilor Caşul a fost comunicat telegrafic ’D-luî procuror, care a ordonat sub-prefectuluî local anchetarea, din care resultă, că în adevăr comersantul Constantinescu, a fost închis, iar D. Ştefănescu a fost insultat de acest slujbaşi. Caşul D-le ministru, pe lângă gravitatea lui, căci se călca un articol fundamental al Constituţiei care ne garantează libertatea persoanei, nu este isolat, nu e întâmplător Tînerul G. Ştefănescu, student universitar, fiul D-luî Ion Ştefănescu - Goangă, fost ajutor de pri­mar, alegător col. I, pentru un articol publicat în ziar, a fost bătut în piaţa publică în faţa pră­văliei sale, de consilierul comunal Gr. Popescu, care nu s’a sfiit a-l lovi, fiind faţă o mulţime de oameni, între care şi D. Herescu, fost primar, alegător col. I. La reclamaţiunile făcute telegrafic autorităţilor, între cari şi D-stră D-le Ministru, D l ajutor al sub-prefecturei a fost însărcinat cu anchetarea, din care rezultă că tînerul Ştefănescu a fost bă­tut, fapt pe care şi însuşi D-l consilier îl declară, pe care cu un cinism revoltător printr’o petiţiune îl comunică D-stră, şi prin altă petiţiune — des­minţire, ziarului Adevărul, în care declară că „re­gretă că nu sau bătut până la moarte.» Cu mirare ne întrebăm, D-le Ministru, dacă în adevăr legea mai este respectată de aceşti D-nî, cari tocmai pentru aceasta sunt puşi, a ne păzi viaţa, interesele şi onoarea noastră. Cum rămâne cu libertatea noastră, cu libertatea cuvîntuluî, unde ne va duce aceşti oameni, cari prin faptele săvîrşite şi prin atitudinea lor, pot da naştere şi la cazuri şi mai grave, dacă prudenţa noastră n’ar lipsi ? Constituţia ne garantează libertatea persoanei şi a presei’. D-Ior însă ne închide şi ne bate, în dispreţul celei mai mari legi ce avem. Să mai eşim seara ne armaţi ne este chiar frică. Atitu­dinea D-Ior cea provocatoare şi sumeaţă, poate da naştere la nenorociri. Cu toate acestea nu disperăm. Credem, D-le Ministru, că veţi face ca aceşti oameni să înţe­leagă că pentru alta au fost aleşi, că au trecut acele timpuri de tristă memorie, şi că menirea D-lor ca consilieri stă în buna ordine şi într’o în­ţeleaptă cârmuire, pe care să sperăm că de acum în­colo o vor făptui. Cu profund respect, aducem aceasta la înalta D-voastre cunoştinţă şi sperăm, D-le Ministru, că veţi aviza mijloacele ce le veţi crede mai eficace, ca pe viitor să nu mai fim nevoiţi a aduce noui reclamaţiuni. Primiţi, vă rugăm D-le Ministru, asigurarea deo­sebitei stime ce se păstrează subscrişii.­­Urmează o mulţime de iscălituri! Iată cel mai frumos verdict, pe care proprii lor concetăţeni, îl dau acestui Consiliu, care este negarea celor mai e­­lementare noţiuni de administrare, con­ducere şi demnitate. Lucrările liniei ferate Piteşti-Curtea de Argeş se urmează cu activitate. Linia este aproape încheiată pe lotul II afară de gara Băiculeşti şi Argeş, unde trebu­­esc umpluturi mari, dar se lucrează cu multă stăruinţă, spre a se termina până în toamnă. In oraş lucrează peste 300 lucrători, iar la Băiculeşti 350 de dife­rite naţionalităţi, predominând Sârbii, Italienii, Nemţii, etc. Zilele trecute am avut de înregistrat un accident care putea avea urmări grave. Lucrătorul Bilas Simion, de ani 45, de fel din Galiţia, pe când tăia la un mal, s’a surpat şi l’a acoperit, abia fiind scos. Starea lui nu este tocmai gravă, şi se a­­flă în cura D-lui Dr. Stoenescu la spi­talul local. Linia Curtea de Argeş-Călimăneşti se lucrează, mulţumită activităţei D-lui ingi­ner Danielescu, ajutat de D-nii G. Ni­­culescu, Al. Babichon, Popescu. Tra­seul 12 kilom. este gata, pichetigiu nu­mai 10 kilm. In vara aceasta studiile se vor face până la Şuiei, terenul fiind foarte accidentat, mai cu seamă pe valea Danului, unde trebue corecţiuni multe de făcut. Acum se începe nivelmentul, profilurile în lung şi traversase. Planul de situaţie este făcut în parte. Această linie va fi cea mai frumoasă din ţară, din cauza frumuseţilor naturei, mulţimea tunelurilor — cari numai până la Călimăneşti scot două lungi de 3 km. — apoi pe malul Oltului, unde sunt lu­crări de artă din cele mai frumoase. Pe fie­care zi trăsuri cu voiajori vin în oraşul nostru, spre a vizita mănăsti­rea. Mulţi vin călări şi cu carul cu boi peste munte din Câmpulung. In oraş li­nişte şi tăcere. Se observă une­ori dimineaţa cârduri de slujnici, care sunt duse cu forţa de gardienii comunei, din ordinul D-lui co­misar comunal, spre a fi de vizită la spi­tal. Aceasta se zice în scop de igienă publică. Se poate, dar de unde acest drept de violare al domiciliului, introdus chiar până în casa stăpânului. Aud că mulţi orăşani au reclamat sub-prefectului local, despre acest nou fel de administrare po­liţienească, care le procură multe neplă­ceri, fiind chiar expuşi a rămânea fără servitoare. G. I. Ştefănescu-Goangii „ adevĕrul“ la Argeş Publicarea prin jurnalul „Adevărul“ a isprăvilor administraţiei comunale ce din păcate s’a cocoţat în capul comunei, ca erburi la tărătoare, a inepţiei multora dintr’ânşii, a avut, cum se ştie, ca ur­mare o Straşnică bătaie ce mi-a aplicat-o în chip de desminţire (! ?) oficială, Gr. Popescu, consilier şi bătăuş comunal, in­tim sfetnic al primarului Nanoescu. La ancheta deschisă de subprefectura locală, în urma delegaţiune! procuroru­ LUNI, 5 AUGUST 1891 --------------*--------— ---------------——p. Pin literatura germană HEINE DESPĂRŢIRE Când doi se despărţesc, atuncia, Ei manele îşi trag, Şi neştiind ce au ei singuri, Oftează, plâng şi plâng !.... Noi, când ne-am despărţit iubit-o, N’am scos nici un suspin, Durerile şi suferinţa In urmă ele vin. Cu mâna ochii ’i ţin închişi Şi o sărut pe gură, De ce aşa ? par’că zăresc Că buzele’i murmură. Şi de cu seară până’n zori Me ’ntreabă’n cătâtură : „De ce tu ochii ’mi ţi închişi „ Şi mă săruţi pe gură ? ...“ Eu nu irespund.. nici eu nu ştiu.— De dragoste..... de ură — Eu ochii ’i ţin închişi mereu Şi o serut pe gură. Piteşti Uie JţiheS Curierul Băilor LACUL-SĂISAT Pe arbori, pe felinare, pe barace, şi în fine, ori­unde te întorceai nu vedeai în ziua de 30 iulie, de­cât spaţioase afişe prin care se anunţa că în seara acelei zile, încă o surpriză se pregăteşte onora­bililor visitatori a acestei staţiuni. Dacă aruncai privirea pe unul din a­­ceste afişe puteai observa că un bal, în folosul Muzicei Reg. 11 Dorobanţi va a­­vea loc în acea seară, încă de la orele 8 şi jum., tot ce La­­cul­ Sărat posedă mai plăcut şi mai fru­mos, era concentrat în marele salon al Caşinului, aşteptând cu mare nerăbdare începerea dansului. Salonul era bine decorat cu baionete, rame și flori de către militarii din gar­­nizona locală cu concursul bine­voitor al simpaticului Director al băilor D-nu Mă­­cescu. La orele 9 precis, o uvertură „Norma de Rusenia," executată de orhestră, sub conducerea D-lui Paul Fridman, dădu semnalul începerii. In sunetul armonios al muzicei care cânta valsul mulţime de părechi, formate din D-ne, D-soare şi Domni zburau pe parchetul lucitor. Printre adorabilile dănţuitoare am putut observa pe D-nele: Jeana N. Vrăbiescu, regina­ balului, în costum negru ; D-na Dr. I. Apostoleanu o bună dănţuitoare în roz, D-na Stamati în negru ; D-na Maior Mareş în gris, D-na Vestian, încântătoare, în negru. Buchetul de D-soare era for­mat din: D-ra Ioanidi, o prea frumoasă brunetă în roş sultan; D ra Ghika, în­cântătoare ca în tot­d’auna, în alb; D-ra Rosescu, în bleu-marin; D-ra Dalorso, în bleu-pal; D-rele Ferando, bune dănţui­toare, în alb; D-ra Dinescu, în crem;D-ra Georgescu, Ialomiţeanu, Atanasiu precum şi din micele dar drăgălaşele D-re Băsă­­răbeanu în crem; D-ra Răducanu, în alb; şi D-ra Cantacuzen. Hainele negre erau bine reprezentate prin D-nii: Măcescu, N. Vrăbiescu, Bal­ban, Ciocazan, profesor Popescu, N. şi Alex. Puricescu, George C. loan, Radu D. Rosetti, C. N. Dobrescu, Iacob Apri­­ham, M. Ştefănescu, Mihail, Dr. Bobu­­lescu, Cristian Georgescu şi loan Coman. Printre epoleţi am putut remarca pe D-nii: Maior Mareş, Căpitan Smîdu, Căpitan Ghenciu, Locotenent de la marină Po­pescu, Locotenent Ionescu, Sub-locotenent Costescu şi tinerii elevi Cantacuzen, Con­­deiescu şi Dobrescu. Balul a ținut până la orele 12 și jum, când fie­care să despărțiră, ducând cu ei impresia acestei frumoase petreceri. De la Satul-Dorneț. OMUL CU MASCA DE FIER Sgomotul s’a răspândit la Nantes că D. Barzier, căpitan al trenului de echipaj, aflat în garnizonă în acel oraş, a desco­perit identitatea personagiului cunoscut în istorie şi în legende sub numele de Masca de fier. Iată ce scrie un jurnal în această pri­vinţă : „Un ofiţer din garnizona din Nantes a reuşit să traducă depeşile lui Ludovic al XIV şi Louvais, în care se vorbeşte de masca de fier. Aceste depeşi, cari nu sunt de­cât un şir de cifre întrerupte prin puncte, nu fuseseră traduse nici­odată până acum. Ne este cu neputinţă să dăm această traducere care au ne este comunicată, dar după cât pare este de un mare in­teres şi luminează foarte bine punctele rămase necunoscute din campania din Piemont în 1691 şi 1692. In 1691 generalul Bulond ridicând a­­sediarea orăşelului Coni, contra ordini­­lor lui Catinat şi fără să fie nevoe, com­promise succesul resboiului, şi fu închis la Pignerol. Depeşa care ordona arestarea lui conţinea şi ordinul de a i se lăsa li­bertatea să se plimbe ziua pe zidurile cetăţie, dar cu o mască pe obraz. Aşa­dar omul cu mască de fier, ar fi generalul Bulond. Lucru se esplică foarte bine. Generalul işi trădase patria. Ludovic al XIV, pentru motive necunos­cute, nu’l condamnă la moarte dar îl în­chise şi’i lăsă viaţa cu condiţie ca nimeni să nu’l mai vază faţa. Supunerea oarbă a prisonierului, des­pre care toţi autorii sunt de acord ar fi resultatul căinţei. FRANCOIS COPPÉE CASA PĂRĂSITĂ Acum cinci­spre­zece ani, treceam în toate zilele, de multe ori de două ori pe zi, pe ulicioară din ma­ginea foburgului Saint Germain şi care da într’unul din măreţele bulevarde dimprejurul Invalizi­lor. Era una din stradele foarte rari din Paris, în e­le nu e nici o prăvălie şi care este foarte liniştită. Mai multe gră­dini, peste ale căror ziduri lungi şi joase trec crăci de copaci, în Maia împrăştie, în strada deşartă mirosul dulce de liliac, în Iunie parfumul îmbătător de salcîm­. Când se deschide vre-o poartă ca să o­eaca vre-o trăsură, vezi o alee aşternută cu nisip, ce coteşte brun şi duce spre casa ascunsă în verdeaţă. Nu e colţ mai singuratic, casă mai aristocratică. Pe vremea de care vorbesc, în această stradă liniştită, o singură casă se zăria printre zăbrelele unor uluci, în stilul ves­titelor capete de operă ce decorează piaţa Stanislas, de la Nancy, dar fără aurituri şi de dimensii mult mai mici. Nici­odată nu treceam pe acolo, fără să mă opresc să admir, pe după un salcăm, faţada e­­legantă a unui pavilion Ludovic XVI, nu­mai într’un cat, drăguţ, cu prispa-i gra­ţioasă cu două scări, cu ferestrele înalte şi cu învălişul de ardesie. Dincolo de el, vîrfurile câtor­va copaci te făceau să ghiceşti un parc. Locuinţa aceasta trebue să fi ascuns odată tainicele plăceri ale unui senior mare. Probabil că era o că­suţă veche şi dinaintea porţei cu volute încovoiate, de multe ori trebue sa se fi oprit noaptea trăsuri cu fete de la operă. Nu puteai să-ţi arunci ochii la casă şi să nu te gândeşti. Ce bine ar fi aci, să fii singur numai cu draga ta. Ce ascun­zătoare delicioasă pentru doi amanţi, ce şi-ar ascunde aci comoara iubire­­lor.“ Atunci eram tiner, şi razele soarelui ce FOIȚA ZIARULUI „ADEVÉRUL“ ABSERSE HOUSSAYE Lacrimile Jeanei XXII (22. Nedespărțiții D-ra d’Armeillac se pierduse singură Amorul când e adevărat e pe jumătate eftat. Princesa aduse pe Jeana in amo­rul care nu se iartă, amorul pentru bani —­ sau, mai bine, amor pentru perle. Câte virtuți nu se pierd neputând rezis­ta la un colier de perle în valoare 10,000 napoleoni ! . Deci într’o zi, princesa, plictisită de­­tânguirile Jeanei pentru întâiul ei a­­mor, o aruncă în drumul unui bogat ispaniol, care nu întâlnea în Paris multe­­rezvrătite la ademenirele lui. Era ducele de Obanez. XXIII Cele două răzbunări Princesa dădu un bal, Jeana veni cu D-na Tramont; mama sa avea o mi­grenă grozavă și nu s’a putut aranja părul. In această seară Jeana triumfă pe toată linia. D-na de Tramont, totdeauna zăpăcită și nu mai puțin distrată, se duse la 12’/2, o uită pe dînsa. Jeana uită și ea pe D-na de Tramont, din pricină că se întreținea cu ducele d’Obanez, în ciuda D-lui de Briangon care nu mai putea de necaz. Era prima gustare a rezbunărei. Pentru ce pe la 3 ore de noapte, Dra d’Armaillac ere întovărășită fără să-i pese de ducele d’Obanez? Era pentru a brava pe Marțial, care n’o pierdea din ochi, și care văzu că pleacă odată cu ducele ispaniol, de nu hiar împreună cu dânsul. Ducele d’Obanez pentru a scăpa, apa­rențele spuse că a dat cupeaua Janei pentru ca s’o ducă a casă. El se suise în trăsură și Jeana în cupe, care trecu înainte. Trăsura era urmată de o a doua și aceasta de o a treia. D. de Briangon era în trăsura a treia I­ar cine era în trăsura a 2-a? Era o jaluză. O femee măritată care fusese un moment metresa ducelui d’Obanez, și care găsea necuviincios ca o femee — ce măritată — să se lase curtată de a­cest frumos Don Juan. Ajuns la Arcul de Triumf, cupeaua, după instrucțiile date se opri. Ducele scoborî din trăsura intâia și se puse lângă D-ra d’Armeillac. _ — Mi-­ e frică, îi zise ea, se poate zice că călătoria e un convoiu. Vezi ce mai de trăsuri. Ducele făcu semn vizitiului să mâne mai repede, dar şi căii trăsurilor nu se lăsau mai pre­jos. Când această suită funebră ajunse la poarta otelului, Marţial se scoborî odată cu ducele d’Obanez. El era desnădejduit şi furios voi să se arunce între duce şi e-ra d’Armaillac. Din fericire sau din nefericire, femeia măritată, tot aşa de deznădăjduită şi furioasă, chemă pe Marţial. — Domnule, unde ne aflăm? îl între­bă pentru aşi ascunde jocul. Mânia şi jaluzia damei abătuse jalu­­zia şi mânia lui Marţial. La lumina lunei o gă­tea foarte frumoasă, şi cum amorul nu înăduşa ştrengăria el îl pro­puse fără multă vorbă de a o duce acasă. Ea il știa de bună companie pentru ași re­fuza un prilej de a se rezbuna pe duce. De altmintrelea el nu era tocmai si­gur ca în adevăr era D-ra d’Armaille, iar dama mânioasă și jaluză, în ultimu­l moment crezuse că a recunoscut o con­tesa dintre amicele sale.. XXIV Muzeu! ispitelor Totuşi ducele d’Obanez care, nu se te­mea de încurcătura trăsurilor când se duce la Câmpiile Elisee, se găsea într’o încurcătură de femei întorcendu-se acasă. Acest mare duce de Ispania care fugise ilin ţară într’o zi de revoluţie, n’avea altă ambiţie decât să fie bun căpitan în luptă cu femeile, sau bun politic în a­­venturi galante. Cine nu-l cunoaşte la Paris în lumea petrecer­ilor şi a rochii­lor cu coadă ? El are intrările pretutindenea. Aceste dame şi domnişoare, îl iubesc pentru pârul lui cel negru, pentru barba lui e­roică, pentru ochii lui de vultur, pentru duhul lui drăcesc, pentru inima lui de aur — şi poate pentru bani sunători. Are atâta că ar putea să ţie trei sau patru regi la Paris în vilegiatură. A­­doră fameele blonde; dar nu urăşte pe cele brune, încă mai puţin pe cele raşe ; numai ca femeea, să fie femee prin fru­museţea, prin nurii ei, prin juhul ei, şi îndată se face una din prietinile sale. Ş- ar risca până a fi ucis dacă cine­va ar zice vreun cuvent prost uneia dintre dânsele, căci la dînsul sabia e tot aşa de curajoasă ca şi inima. Are o altă virtute: la dânsul totul este taină; nu povesteşte aventurile sale, într’un cu­vent e un bărbat galant. Locueşte pe bulevardul împărătesei, în micul otel al ducelui de Parisis, otel care îi’a în­chiriat lui ducesa, din momentul în care Violetta s’a refugiat în Burgoria. N’are pretenţia de a face pe don Juanul ca Octav; nu se ţine tocmai aşa de virtuos dar ştie cum să se poarte; e puţin dis­trat şi uitător; are atâtea treburi a­­moroase în cât nu le mai poate da de capăt. Iată de ce în seara balului de la D-na Tramant se găsi într’o încurcătură de femei. Fără îndoială el probase D-rel d’Armaillac ca cel mai scurt drum până la mama era să treacă prin bulevardul împărătesei. Remase de altmintrelea sur­prins că Jeana îl rezistă aşa de puţin, îşi închipuia că i-a căzut în nâne ca o pară coaptă. Dar eî erau în două jocuri. D-ra d’Armaillac nu’și mai asculta inima sa la întâia oară. Voia poate să’şi resbune pe primul el amant ajungând metresa ducelui d’Obanez ? Nu. (Va urma)

Next