Adevěrul, iunie 1892 (Anul 5, nr. 1193-1221)

1892-06-01 / nr. 1193

Pe urmă?.... Am uitat (Desface hîrtia citeşte). gâ ' Insă tu nu ştii ce ’i dorul Unui suflet chinuit, Nu’l cunoşti, căci poate încă Cum simţ eu, nu l’ai simţit.1) {Pauză) O da ! Simt bine că tot mai e ceva în inimă... N’au mai ajuns mulţi pănă la densa, şi tot mai are colţuri cu­rate... {Hide) A! Ha! Ha! Ha!.... nu cum­va am început să fiu amorezată..... Bébé! Mitică! Coco! Jules! îmi sunteți prea dragi ca să vă las pentru câte­va versuri.... cu toate astea fiind­că toți ne putem bolnăvi, n’ar strica cred să fiu prietenă și cu un doctor... {Scrie pe un petic de hârtie) „Până la două și jumă­tate sunt acasă. Mi-aș face mare plăcere, dacă ai veni sa mă trezi. Marieta“!.... Dar cine-i dă scrisoarea ?•...! {Se aud pași pe sală) A! cine­va umblă prin sală..... {Se duce la ușe). A! Am o scrisoare pen­tru dumneata... uite-o.... poftim. {Studen­tul vrea să intre). Nu, nu, nu acum... mai pe urmă.... peste o jumătate de ceas. {Trântește ușa). Trebue să mă mai îmbrac... nu se primesc așa întrele vizite.... Nu știm­ cum i-o fi plăcând să mă vadă îm­brăcată... o să încerc așa..... pe urmă.... (Ese în dreapta). A. din Dorna. DTI-TE UA-ti.... Idealul ce am visat Pârea’n tine c’am aflat, Şi'nbrâcatu-te-am cu fală, Ca'ntr’o mantie regală, Cu idei, fapte măreţe. In sbor de pasări sumeţe Hărăzitu-ţi-am eu ţie Cu o largă dărnicie, Ce mă’npodobia pe mine, Dar zadarnic de la tine Aşteptam că'i fi în stare Să'nţelegi dragostea-mi mare. Plină-i lumea de ochi vii Ca ceriul de stele mii Dar găseşti och­î foarte rar Ce cunosc mărgăritar Mi-a fost dragostea prea mare S’o pricepi n’ai fost în stare : Du-te dar şi desperare Să’ţî umbrească drum, cărare. Rondanica. „VOIAJUL“ MEU De câţi­va ani de când mă tot decid să plec la Sinaia, unde mi s’a spus că e gro­zăvenia pământului, şi unde nu puteam pleca sau din lipsa banilor, sau, când îl aveam deja, drăguţul meu de stăpîn (nu uitaţi că nu sunt de capul meu­) nu’mi per­mitea să plec pentru trei zile. Dar nu am pierdut curagiul că odată şi odată trebue să reuşesc, să am şi bani de „voiagiu“ şi mult doritul congediu. Dar, lucrul dracului, de câte ori reîn­­noiam cererea, eram refuzat, şi acum mi se lungiseră urechile de aşteptat; ast­fel mă hotârîi să plec şi fără afurisitul acela de congediu. Zis și făcut! îmi pregătii câți­va lele și intr’o Duminecă am șters’o... In sfirşit fa­­ta­ mea într’o trăsură spre gară, cu un pi­cior peste cel-l’alt și cu o țigară „de damă cu carton“ în gură, uitându-me când la dreapta când la stânga, spre a vedea dacă lumea mea invidiază. In sfârșit, sosesc la gară, dau doi lei birjarului care se grăbi a’mi mulţumi sco­­ţendu’şi şapca, socotind se vede că această fi Versuri de Carol Scrob. măgulire me va îndupleca să’î dau și un bacșiș — lucru ce și făcui, căci la mine nu joacă nici un rol 50 de bani când sunt în voiaj... Mă repezii apoi la ghișeu, unde cumpă­­rai un bilet, luai și un covrig cu susan, și după multă osteneală abia putui găsi un loc într’un vagon, lângă o reprezentantă a sexului frumos, însă ce­­folos­ era prea bătrână. Dar ce să faci, aşa e când te duci cu trenul de plăcere... trebuia să am plă­cerea de a asculta pe baba aia, care -mi tot spunea că era foarte cochetă, că a fost tinera, şi chiar acum îi place să se poarte „à la mode“, lucru pe care l’am putut con­stata şi atunci, după rochia ei neagră, blu­­za-i albă, pălăria’i cu flori de toate cu­lorile, umbrela de caşmir, şi un şal pe care, deşi striga că moare de căldură, se tot în­­velia într’însul, pare că am fi fost în De­cembrie. Şi, cum vă spun, îmi tot bătea capul că era aşa şi pe dincolo, când de o dată tre­nul flueră, şi după ce s’a oprit, am putut auzi cu toată gălăgia ce era în vagon: — Ploeşti, 20 minute. Mulţumii cerului că am ocaziunea de a scăpa în sfirşit de această rublă ştearsă şi mă repezii afară, când aud strigând : „Uni­versul de mâine, cu fuga unui băiat din București...“ Cumpărai repede un jurnal ca să văd dacă nu cum­va e vorba de mine; în graba mea dădui un franc în loc de 5 parale, și băiatul cu jurnale se grăbi la rîndul lui s’o șteargă. Deschid gazeta și, ce să vezi ? Iubitul meu stăpîn vâzînd dis­­parițiunea mea, a publicat următoarele: „Tinerul N. N. a dispărut de e­l, se zice că ar fi apucat spre Sinaia. Toţi agen­ţii de poliţie sunt rugaţi a-l urmări. E ’nalt, spân, ras şi are mustăţi negre sub nas“. Mă înfuriasem aşa de tare din pricina calomniei acesteia !.. Auzi­ eu şi spun ! încep să strig cât mă lua gura: „Domnule comisar ! Domnule comisar! e o insultă, nu sunt spin!...“ Dar vai, în loc de a fi sa­tisfăcut, mă pomenesc că doui sergenți, cari fără cea mai mică diplomație, me ridică pe sus și mă duc la secție, unde înainte de a mi se lua interogatoriul, mi­ se adminis­trează o sfintă de bătae, și unde m’au ţi­nut închis pănă a venit în sfîrşit timpul plecărei unui tren spre Bucureşti, tren în care am fost aşezat. Ca însoţitor avut pe unul din sergenţi, care a căutat să se dis­tingă în ce priveşte aplicarea palmelor sale pe obrazul meu, şi care de astă dată a avut amabilitatea de a mă conduce pănă la Bucureşti unde după două ore ajunserăm în fine, el mulțumit că a avut ocaziunea de a veni aci, eu consternat, că în loc de a admira frumusețile Sinaiei, am fost condus tot de stimabilul meu sergent, la prea ado­ratul meu stăpîn, care şi el la rîndul său se grăbi a-mi rumeni obrajii cu respecta­bilele sale mâini. Leafă când vrea Stăpînul, mâncare când i-i foame coniţel... şi după toate şi ast­fel de „voiaje de plăcere“ la Sinaia ! H. N. Que ces sites sont doux, que ces lieux sont tou­chants! O puissante nature! O grande enchanteresse Tout ce que j’apercois, m’attache et m'intéresse 1 Căci, în adevăr, privind cu atenţiune: casa, brazii, şi umbra ce el respândesc, co­loarea erbei, cele două piscuri de munţi cari se pierd în depărtare, seninătatea ce­rului şi expresiunea căldurei zilei; apoi, noaptea pe mare, luminată de luna încon­jurată de nori, semi-întunecimea care e în natură din causa acestei lumini albe-găl­­bue, reflectul ei în apă, marginele norilor luminate ast­fel în­cât le dă culoarea spu­mei talazurilor, grămada de nori ce se află mai sus, felul cum e zugrăvită suprafaţa apei şi întinsul mărel, se vede cât sunt de bine atât ca expresiune cât şi ca perspec­tivă, atât ca colorit cât şi ca poezie. Toate acestea dovedesc că autorul e un om de talent, ca să poată uni pictura cu poezia, confirmând încă odată ideia lui Horaţm că­­ pictura şi poezia sunt surori: „ut pictura poesis“. Toate acestea dovedesc că autorul a simţit şi a fost impresionat mai întâi şi el, pentru a putea exprima aşa de bine ceea ce a încercat, în­cât să mişte, să im­presioneze şi să placă şi altora, condiţiune esenţială în artă. Terminând, invit pe amatori de a merge să le vadă, şi felicitând încă odată pe au­tor pentru reuşita unui început atât de frumos, îi zic: Aibi curaj şi mergi înainte, căci în curînd vei atinge pe deplin acel precept pe care îl cere Horaţiu în artă: „Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci. “ Gogu. DE ALE ARTEI Trecând pe lângă magazinul D-lui Ge­bauer, se văd expuse două tablouri cari îţi atrag atenţiunea prin frumuseţea şi co­loritul lor, prin reuşita subiectului şi a poeziei ce ele exprimă. Autorul e D-nic Michail O. Mumuianu, o nouă apariţiune pe câmpul atât de vast al frumoaselor arte, şi pe care î mi permit a-l felicita pentru debutul său. Sunt două peisaje: unul reprezintă o po­­ziţiune pitorească din munţii Tyrolului, în timpul unei zile de vară senină şi căldu­roasă; cel­ l’alt un debarcader în timp de noapte la lumina strălucitoare a lunei; ambele foarte bine reuşite. Vezându-le, ni se pare că ne găsim în realitate, în faţa unor peisaje pe care ade­sea ni le oferă natura magnifică şi variată, cari fiind frumoase şi plăcând ochiului, ne impresionează aşa de mult, în­cât ne face să esclamăm ca La Harpe: Que le ciel est serein! quel calme dans ses champs! Simţ din noian de vremuri dulci desmierdări de mamă, îmi trec pe din ’nainte icoane din pruncie, ’Mi-e dor de cele duse ce n’or să mai re­vie, In basmele cu Smeil aşi vrea să trăesc iară, Să fiu din nod pe banca din clasa ’ntâi primară, Să cred din nou în lumea ciudată, viitoare, Să spun în toată seara „Prea Sfântă Nascătoare“ Şi-atâta fericire asupra mea să cadă Pe când cioplesc statua în blocul de zăpadă!... Din valuri de ’ntunerec, din basna neguroasă încet se desluşeşte o rază luminoasă, Şi raza se ’ntrupează; un zimbet feciorelnic II flutură pe buze: E visul meu himeric, E ea, e idealul cu plete resfirate, Cu ochii mari şi negri şi plini de bunătate, — Şi ea pare­ că-mi zice: „de ce nu vii tu?—vină!“ Ca să dispară iarăşi, făşie de lumină, Iar eu trasar de-un şopot încet, ca de ’ndeparte, Când ultima scântee din ochi-i me străbate, Din creştet mă cutremur de o tristă amintire... Cum a putut să piară atâta fericire ? Cum de-am găsit în suflet atâta loc durerii ? Prin geam privesc la fulgii carii se cern pusderii— Şi ’n mine dorul vieţel e ’n luptă necurmată Cu dorul morţei triste, pe veci netulburată, Un gând me duce ’n urmă, un altul înainte, Desgustul meu din suflet, avîntul meu din minte, Pe veci n’or să se ’npace; în mine doi se luptă— Şi stavila ’ntre gânduri o simt că este ruptă. Dar viaţa se scurtează, mormîntul mai aproape-I Şi anii trec întocmai ca valurile apei. Ioan N. ROMAN. LUNI 1 IUNIE 1892 ~~tt­an~— -3 MĂRGĂRITARELE SEPTEMANEI Mult ne-am mirat cum de-a făcut D. G. N. Vlădescu de la Câmpulung greșeli în poezia D-sala Hai să fugim iubito. D-sa ne dă lămuriri într’o scrisoare ce ne trimite înpreuna cu alte două poezii. ..„Dar mai întâiu de toate — zice D-sa - iată pentru ce nu am talentul de a face poezii fără nici o greşală. Pentru că nu am învieţat de­cât numai 2 clase primare şi alt nimic, prin ur­mare ce pot eu face numai cu 2 clase primare ? Ca să poată cine­va să facă diferite poezii îl trebue ca să înveţe 4 clase primare, şcoala normală şi alte şcoli, care sunt necesare unui poet, pe când eu, cu 2 clase primare, ce pot să fac mai mult, când n’am văzut cu ochii nici dicţionar de rime, care explică vorbele radicale, nici poeme sau maxime, în fine nimic care sâ’mî folosească la facerea unei poezii mai frumoasă, ci numai mui-a venit în minte ideea de a face şi eu poezii, cum fac şi alţi tineri începători. Insă cu timpul sper că mă voiu desvolta. Pentru aceasta D. G. N. U. nu cruţă nimic — şi foarte bine face.­ Peste cât­va timp — continuă D sa — îmi voiu procura mai multe cărţi, precum: dicţio­­nare, poeme şi altele, necesare unui poet, şi numai ast­fel voiu putea să readuc asupră-mi cunoştinţa şi iubirea a parte din popor. Pănă atunci nu voiu înceta de a face poezii şi mai bune şi mai rele, după cum îmi va veni in minte. Prin urmare înţelegeţi D­v., D-le Redac­tor, că poezia pentru mine este cea mai scumpă fericire ce pot avea şi nu mă voiu lăsa de ea pănă când nu mă va duce la mormânt. Acuma da, acuma pricepem . Un poet fără dicţionar de rime, care să explice de-a fir a porul vorbele radicale fără poeme şi maxime şi numai cu 2 clase primare, ce dracu să facă, ori­cât talent ar avea ? Acum iată o poezie a D-lui G. N. Vlă­­descu, din cele două trimese cu scrisoarea de mai sus. Pe fruntea ta senină Pe fruntea ta senină Cu flori împodobită S’arat’o viaţă lină, O viaţă fericită. Sprîncenele-ţi subţiri Şi părul mătăsos Frumoase împodobiri Pe chipul tău frumos, In ochii tei ce fuce Ca doi bulgări de aur, Privesc o viaţă dulce Un prea frumos tesaur. Iar gura’mparfumată Şi buzele’ţi subţiri Te farmecă te’nhată -Deja un progres! D. G. N. Vlădescu In mii de fericiri. IUBIRE-IDEAL De-un gând înalt ademenit păşiam pe-a vieţei cale Luptând cu-al lumei val, Drept rază mintea-mi lumina prin chinuri şi prin jale Un nobil ideal. In faţa-mi sta viciu, aprins, avîntul tinereţei Strigându-mi: „înainte“ ! Iluzia de fericiri prin negura tristeţei Stăpână pe-a mea minte. * * * Iar tu... veniai pe-un drum opus, născută’n fericire, Avută şi frumoasă, Râvniai ca viaţa să ţi-o faci o dulce’npătimire, De dragoste setoasă. Mergând opus ne-am întâlnit pe-a lume! grea cărare De ne-am privit în faţă, Ne străbătu acelaşi gând, aceiaşi fermecare Ce ne-a legat pe viaţă. * * * Tu visul meu de-atunci îl ştii: e vis de eternă luptă, E visul dezrobirii. De vrei, alături vom urma cărarea ne’ntreruptă Ca clipele iubirii. Cu fruntea sus o să păşim, mânaţi de-acelea­şî vise Luptând cu-al lumei val, Nedespărţiţi, purtând un steag, pe care sta-vor scrise Iubire, ideal. ■ Maiu 1892: De la IAȘI. avea dreptate. Cu timpul D-sa o să se desvolte. Dar dicţionarul, poemele şi maxi­mele ! D. Const. M. Clim... din localitate, bine­­voeşte a ne trimite nişte versuri, care — zice D-sa — „sunt originarie ale mele şi d’aia cutez să’mi scriu numele întreg, nu sunt copiate sau imitate după alţi poeţi, căci eu singur sunt poet, get-beget ro­mân.“ Iată versurile D-lui C. M. Cr.: Iubitei mele (Acrostih) Amoru’ţi, dragă copilă Lucru cereşti idilă Etern pieptuml va arde ; Ca turtureaua ce jăleşte Soţul el mult iubit® Aşa şi eu mă voiu perde Nebun după al teu zîmbit După privireaţi gingaşă Radioasă, lină, drăgălaşă Inimami va suferi Neastâmpărul focului dorit Amor care e numit. Ca notă: „Aceste rime sunt eşite din­­tr’un adînc lirism...“ Mai adînc! Acuma, pentru a varia, sper că cititorii vor primi bine următoarea bucată de proză a D-lui Mititelul, proză care e un adevă­rat capo­ d’operă . O ochire în odaia unui bolnav Ce privelişte tristă, ce spectacol îngrozitoriu, ce tablou mişcătorid se desvăluie înaintea o­­chilor noştri ! Să vezi cum un bâtrîn care odi­­nioră era în plină vigoare, robust, cu colorea roşă la faţă, cu surîsul pe buze, cu maxime sau proverbe pe limbă, stă astăzi nemişcat pe cana­pea, rătăcind cu ochii când într’o parte, când într’o altă, cu faţa palidă, cu fruntea găndi­­toră la trecutul lui şi la viitorul celor cari’l în­conjoară 1­01 Ce scena sfâşietoară, ce act pă­­trunţjător­, să observi cum un om, care după o muncă de patru (leci de ani, ajunsese să aibă un traiu mai strălucit, şi în momentul cănd trebuie să guste fructul semânţii sale, tocmai a­­tunci o bolă îl doboră şi nu poate absorbi rouă, care a căzut pe trandafirii săi! Să fi fost odată cu maxime sau proverbe pe limbă şi acum să nu poţi gusta fructul sămânţei tale, să nu poți absorbi rouă care a căzut pe trandafirii tăi... Ce priveliște tristă, ce spectacol îngrozitor! Rix. Poşta Redacţiei D-nii Fraţi Kaloghiru din Calafat, sunt rugaţi a-şi achita datoriile ce au la Administraţia ziarului nostru. D-lui V. F., Iaşi — Nu vă mai pierdeţi vremea scriind poesii şi nu vă mai cheltuiţi paralele trimeţendu-ni­ le nouă. Nu le vom publica pentru că... vă ’nchipuiţî pentru ce D-lui T. N., Loco. — Nu e publicabilă. D-lui G. D. — Acelaşi respuns. —Lote­ria din Galaţi nu ştim nici noi când se va trage. Loteriile naţionale au acest avan­­tagiu asupra celor străine că şi ziua tra­gerii lor e o surpriză pentru cel ce îşi în­cearcă norocul cumpărând bilete. D-lui de la ţară. — Sonetul slab. Poe­­sia mai bună, dar prea se simte influenţa lui Eminescu . Ce te legeni codrule şi Doi­na. Totuşi nu vă discurajaţi. D-lui H. T., Calarasi. — Prea desor­­donat. D-lui G. de la V. — Fragmentul, scos din întregul din care face parte, pierde senzul şi tot şirul. D-lui M. A. Călărași. — Par’că ați fost ,năsdrăvan, nu se va publica. Unui Bârlădean. — De-ar fi poesia ma­­car pe jumătate așa de bună cum e cali­grafia cu care e scrisă, am publica-o fără nici o vorbă. D-lui Din Petrodava. — Nu ne aducem aminte să fi primit vre-o poesie cu acel titlu. D-lui C. Anast. Telega. — Cu toată pă­rerea de rău, nu. E o chestiune comer­cială şi ne am expune la neplăceri judecă­toreşti. Dacă voiți, la Inserţiuni şi rec­lame, pe respunderea D­v., da. D-lui N. A. P. Lespezi. — Nu putem. E un personagiu prea mic şi scrisoarea prea lungă. Afară de asta, e o boală generală sub guvernul actual. D-lui I. Hristescu, Ploești. — N'am pri­mit nimic. TEATRE-CONCERTE Grădina Liedertafel. — Sâmbătă 30 Maiț, prima representaţie a piesei Mengo­­din, comedie în 3 acte. Mare succes Pari­sian. D-na Theo de Bolsheim va juca ro­lul Clorinte.__________________ Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi îm­preună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se vînd în condiţiuni excepţional de favorabile* întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, 6 de metri pă­traţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vîna de la Herăstrău. Nemerite pentru instalaţiu­­nea unui stabiliment de indu­strie. Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. Un vechiu mecanic român I. A. IONESCU absolvent cu diplomă al şcoalei de meserii din Bucureşti din 1880 cu cele mai bune atestate. Având o maşină nouă de treerat, 10 cai putere, ultima perfecţiune, fiind adusă ca model, fabrica Lebnigk Yetschan (Ger­mania), caută o arie de 1000 — 1500 po­goane, sau două arii învecinate, această mărime. Informaţiuni la D. Alecu G. Pancu, de­bit de tutun, calea Victoriei No. 22 (vis­­â-vis de Otelul de France). Cu stimă I. An­­lonescu, proprietar Iu­me Olympe 8 Strada Regală 8 Are onoarea de a anunţa bogatei sale clientele că, intorcându-se de la Paris, a organizat o exposiţie, unde se pot găsi cele mai elegante, frumoase şi nici Modeluri de pălării pentru dame. Singura depozitară, a adevăratei ape şi ade­văratului parfum de NIHON. Avocatu­l CONSTANTIN IDL­E S’a strămutat de la 1 Ianuarie 1892 în Str. Karageorgevici No. 4. (lângă Strada Doamnei, Pasagiul Băncei Naţionale şi Poşta Centrală). George Tănăsescu Doctor de la Facultatea de medicină din Paris dă consultaţiuni de la 2 —4 p. m. strada Romană No. 77. Pentru studenţi consultaţii gratuite. _________________ LA UMBRELA TRICOLORA gasin de umbrele, Calea Moşilor, 66. Se primesc comande şi reparaţiuni, se găsesc şi cravate, gulere şi alte mărunţişuri. Preţuri cu totul reduse. LACUL SARAT La 15 Maiu se­­va deschide Marele ho­tel de Ridevard, care este situat la cea mai frumoasă poziţie în faţa grădinei Sta­tului. La acest hotel se găsesc camerele cele mai confortabile, higienice şi bine mobi­late cari se închiriază cu preţuri foarte moderate de­şi noile înbunătăţiri au costat foarte mult. Marele hotel de Bulevard are un res­taurant ţinut de D. M. Rad­­schitz care cu un serviciu promp şi curat va căuta să mulţumească pe toţi D-nii vizitatori. Doritorii de a li se reţine camere sunt rugaţi a se adresa de acuma la proprietar. C. Popescu 31 Calea Regală, Brăila UNOR TINERI „Acolo v’aţî pus averea, tinereţele la stos“ M. Eminescu. Tineri, plini de bani, dar sarbezî şi cu fruntea ’ntunecată Pentru ce pe faţa voastră e tristeţa încrustată. De ce, doritori de moarte, ne’ncetat vă jeluiţi Pe la stele, flori şi lună, că sunteţi nenorociţi, Că vi-s ochii uzi de lacrimi, că vi-s feţele sbircite, Că sunteţi bătrâni de tineri... cu puterile sleite, Că vedeţi cum vitorul vă priveşte cu ochi trişti Şi că sunteţi pesimişti ? Pentru ce tristeţea asta, când pe-a vieţei voastre cale Vă aştept plăceri onoruri, şi renume, şi parale, Când şi Bachus şi Venerea vo dă plină cupa lor, Când pe ori cine îl robeşte... zingănitul banilor? înţeleg ca să se plângă cel ce-şi duc în sărăcie Vieaţa lor, lipsită toată de vr’un dram de bucurie, înţeleg, cel ce lucrează de cu zori pănă’ntr’amurg Şi-ale lor produse toate în mâni leneşe se scurg,— înţeleg, poetul, bardul cel serac şi oropsit, Yal! dar nu’nţeleg acela fără muncă ’mbogăţit Şi suit pe treapta slavei.... In murdarele bordeie, Prin café-chantant-uri, cârciumi şi, ca stîlpi, prin cafenele Yal! văzutu-v’am, o tineri din elita socială, V’am văzut şi priceput-am greaua voastră plictiseală De vieaţă!... Căci acolo, în sfruntatele orgii, îmbătaţi de vin şi lacomi de plăcerea cărnii vii, Acolo vă pierdeţi vlaga, trupul vă îmbătrâneşte, Acolo averea, mintea vi se stinge, se sleeşte... V’am văzut, nobile-odrasle, în puterea veseliei, Cu femeile de stradă—jertfe slabe-a sărăciei — Sorbind vinul și culcându-ve pe sinul slab de trudă, Ori, mai lacomi, tot­d’auna doritori de carne crudă, înșelând cu banii voștri blânde fete din popor Și ’mpingendu-le, pierdute, într’un danț înjositor. V’am văzut și-am văzut spectrul bogăției fără muncă Stând pe sinul neaverei, ce silește și aruncă Pe sărmanele copile pradă negrei înjosiri. Iar pe urmă, plini de boale, triști, cu sarbe de priviri, Storși pe viață, de putere, v’am văzut plângând la lună... A! ’nțeleg acum prea bine de ce plinsu-vă resuna Ca un cântec de mormânt! — Preste voi, schelete triste, suflă-al morţei rece vînt. înţeleg cum viitorul vă priveşte cu ochi trişti, De ce sînteţi pesimişti, Şi’n gazete şi reviste înţeleg de ce inundă versurile pesimiste: Vi s’ apropie sfîrşitul, e sătul de voi poporul Voi vă stingeţi cu trecutul şi al lui e viitorul ! * * Iară voi, ce duceţi traiul numa’n lipsă, sărăcie, Voi, a cărora viaţă n’are-un dram de bucurie, Ce munciţi fără ’ncetare de cu zori pănă’ntr’amurg Şi acele ce produceţi în mâini leneşe se scurg. Care gemeţi sub povara lanţurilor robitoare, Vă uitaţi cu bucurie steaua voastră cum resare, Cum se urcă luminoasă pe-orizontul liniştit... Şi înceapă cântătorul şi poetul oropsit Să ne spună ’n poezie Viitorul plin de farmec şi scăparea de robie ! 28 Maid 1892 Const. Z. BUZDUGAN

Next