Adevěrul, noiembrie 1892 (Anul 6, nr. 1339-1368)
1892-11-26 / nr. 1364
2 angajamentul solemn înaintea naţiune! de a lucra pentru reintrarea în legalitate. Prin intrarea în legalitate, subsemnătoriî rezoluţiunei înţelegeau, şi Ţara a înţeles cu dânşii, desfiinţarea legii apanagiuluî şi întoarcerea celor 12 moşii domeniului Statului. Cum s’au ţinut, conservatorii de cuvânt, îî vedem astăzi. Toate promisiunile date naţiune! când se aflau în opoziţie, erau o înşelătorie neruşinată ; toate protestărilepanglice scoase pe nas şi pe gură de aceşti şarlatani politici, spre a amăgi pe creduli! şi pe proşti! car! ’î-au suit cu sufragiile lor la putere, să dea razia în averea ţerei, să fure, să schingiuească, să asasine, să se târască, să lingă, să se facă uneltele consciente ale străinilor storcători sucului de viaţă al Ţărei, numai să conserve... nu avutul, drepturile şi libertăţile naţiune!, ci puterea. Nu ştiu care va fi socotinţa liberalilor, coreligionarii mei politici, în privinţa noului jaf. Dar oricare ar fi decisiunea ce ar lua ei, eu nu se voiu asocia la această fără-delege. Căci eu cred că cei ce au adus pe tronul marilor noştri Domni electivi o Dinastie ereditară străină, şi au votat pactul dintre Ea şi Ţară, n’au înţeles să dea zestre tutulor copiilor şi nepoţilor celor de pe Tron, nu maî ştim până la a câta generaţie, fiind că atunci Românii ar trebui să ajungă în starea felahilor Egiptului din timpul Faraonilor. Listă civilă reversibilă şi femeilor este o invenţie a conservatorilor din 1892, necunoscută liberalilor de la 1884. Conservatorii au vrut să ’î întreacă, şi ’i-au întrecut. Concurenţă de servilism,—spre ruşinea Ţărei. România a dat bărbaţi de Stat mari în deosebite vremi. Acum nu mai dă decât poşircă, pitici în demnitate, mici în stima de sine, laşi, necutezători de a privi în faţă pe exploatatorul încoronat şi de a -i zice Stăi! Doamne! cât timp va dura această degradatoare stare ? ----------------- N. B. Locusteanu. Vote prin Camera Dacă despre toate şedinţele Camerei poţi face haz şi poţi rîde, despre şedinţa de eri nu poţi fi de cât trist, foarte trist, de atâta lipsă de ruşine, de atâta nedemnitate, de atâta cinism şi imoralitate. Eri s’a luat în consideraţie proectul de dotaţie. Mameluciî rideau, erau veseli, votau cu seninătate, căutau să susţină dotaţia cu... argumente istorice, financiare, constituţionale, sentimentale, etc. Pureau aşa de liniştiţi ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Ce sunt 300 mii lei anual luaţi de pe spetele celor săraci ? Un băgatei, pentru o ţară aşa de bogată ca ţara noastră !.... Era atâta decadenţă ori la Cameră încât îţi părea că din acel lac de capete care se mişcau, o atmosferă greoie se ridică în tavanurile Camerei ameninţând triburile... Ce oameni! Ce timpuri! * * * In contra acestei cete de mişei, de cinici, de neruşinaţi, de mizerabili, cari exploatează poporul, un chip curat, luminos, s’a ridicat. Era deputatul colegiului al II-lea de Roman, V. G. Morţun, neobositul apărător al drepturilor celor apăsaţi. De un aspect modest, dar cu curagiul care ’i dă o viaţă senină şi curată, a executat după cum merită odioasa majoritate conservatoare. V. G. Morţun, cu o elocinţă caldă şi viguroasă, plin de emoţiune şi energie, a ţinut, încordată atenţiunea Camerei aproape o oră. Părea un atlet care se lupta cu nişte valuri uriaşe. Cu francheţa sa cunoscută deputatul de Roman n’a cruţat pe nimeni. A vorbit de contrazicerile conservatorilor, arătând exemplele rele ce dau tinerime când ieri fluerau pe Rege şi te legau a’i lua apanagele şi azi îi dau încă şi o dotaţie ; a vorbit de atitudinea imorală a liberalilor cari vor să parvie prin palat; a vorbit de lipsa claselor sărace, de modul cum ele sunt exploatate ; a arătat că nu rezultă nimic politiceşte din această căsătorie şi că dinastiile nu pot face nimic azi. D. Morţun nu s’a oprit aci; el a esecutat şi pe gângavul de Jacob Negruzzi, care s’a grăbit a cere în şedinţa de ieri discuţiunea dotaţiuneî. A citit o pagină din scrierile lui Costachi Negruzzi, pagină ce se potriveşte la situaţia de azi şi unde se vorbeşte de risipa bugetului făcută de adunările obşteşti în favoarea Domnilor înainte de 1857. A esecutat şi pe neruşinatul, ţăran de carnaval Dobrescu-Argeş, care a votat pentru dotaţie. Apoi a terminat făcând apel la părinţii de familie ca să lase un nume curat, copiilor lor... Astfel a fost or deputatul de Roman. A încercat să lupte cu valurile mocirloase din Cameră. In zadar, a dovedit numai că este un om bun, generos şi că mai are iluzii.... * * * La votul luăreî în consideraţie, după propunerea lui Morţun, s’a votat pe faţă. Mameluciî votau cu seninătate pentru Numai doue-zecî de voci independente s’au găsit în cei 102 care au votat contra. înzestrarea lui Ferd’ e aşa dar un fapt îndeplinit. :--- W Y. X. Programul liberal v După Biserică şi Invăţămînt, cestiunea care urmează în program e acea a armatei. Liberalii, fireşte, sunt amicii militarismului. Ei îşi fac chiar o fală de a-i fi întemeiat pe baze solide. Programul ne spune neted că partidul naţional-liberal „nu a cruţat nici o dată nimic, pentru a ajunge ca ţara să aibă o armată tare prin efectivul ei, tare prin o instrucţiune militară perfectă,“ etc. Liberalii cred poate, ca şi conservatorii, că armata e o instituţiune compusă din oameni aparte, eu simţi minte speciale, şi toate celelalte prăpăstii. Totuşi trebue să le recunoaştem meritul de a fi văzut şi ei că această clasică instituţie s’a prea trecut cu dedeochiul. Sub cuvînt, de disciplină arbitrariul cel mai desăvârşit domneşte. Ministrul de răsboiu întrebuinţează autoritatea sa nemărginită şi fără control pentru a face din armată un mijloc de întărire a partidului său. Ofiţerii superiori tiranizează pe cei inferiori, aceştia pe inferiorii lor, — de la general până la soldat teroare şi arbitrar. Şi daca ar îndrăsni unul să crâcnească,— disciplina s’a dus, armata s’a demoralizat, doctrina special-militărească s’a evaporat!... Pedepse, închisori, degradări, bătăi, schingiuiri, sunt (după rang) partea celor nedisciplinaţi, cari n’ar suferi o injustiţie fără a manifesta cât de blând nemulţumirea cu care o sufer. Un bun militar trebue să răspundă „străini“ superiorului care îl pălmueşte. Şi acest spirit de cazarmă nu se mărgineşte în cazarmă. Adânc înrîuriţi de doctrina specială ce o practică acolo, unii ofiţeri ies cu ea pe stradă şi prin localuri publice, iar civilii gustă şi ei din când în când din delictele şi binefacerile acestei adorabile doctrine. Liberalii au înţeles că această stare de lucruri nu poate să dăinuiască şi că ea compromite instituţia în sine. De aceea ei propun următoarele soluţii : 1. Ca administraţiunea ministerului de resboiu sa fie despărţită de Comandamentul militar. 2. Ca legea posiţiunea ofiţerilor, desfiinţată de conservatori, să fie reînfiinţată de complectată cu măsuri, care să garanteze posiţiunile ofiţerilor şi a serviciului, puindu-le la adăpostul arbitrariului şi la adăpostul intereselor particulare sau de partid. 3. Codul de justiţie militară să fie supus unei revisiuni pentru a se lăsa în competinţa tribunalelor militare numai crimele şi delictele curat militare. Soluţiunile aceste, cum se vede, tind să dea pe de o parte ofiţerilor siguranţa posiţiuneî lor, să nu-i lase la capriciul bunuluî-plac şi arbitrariului celor puternici, iar pe de altă parte o satisfacţie lumei civile, care a avut mult de suferit, mai ales în ultimele timpuri de eroismul nesocotit, deslănţuit cu furie şi irosit fără socoteală, al unor ofiţeri, cari au uitat sau pe semne nu-şi dau seamă de rolul şi de rostul lor şi cari par a voi să întemeeze caste aparte, State în State. Cu toate aceste noi nu credem că se va ajunge la vreun resultat cu aceste reforme, pentru cuvântul că râul nu e aşa de superficial cum cred liberalii, el e mai profund, el reşede în însăşi natura intimă a instituţiei,—şi câtă vreme militarismul sălbatec va domni, relele ce decurg din el le vom găsi fiinţând. Relele de această natură se pot cel mult atenua, îndulci, dar nu se pot suprima, întrucât cauza continuă a fi menţinută. De aceea noi, democraţii, cerem schimbarea instituţiei însăşi. Recunoscând nevoia ce ţara are de o putere de apărare, noi voim a face ca această putere să fie ţara însăşi, naţiunea. Când se îmbunătăţesc condiţiunile de trai ale naţiune!, când fiecare cetăţean are ce apăra, are casa lui, avutul lui, — atunci cea maî puternică armată va fi tocmai această mulţime înarmată cu destule cunoştinţe pentru a se apăra, dar nedesciplinată în sensul stupid al militarismului, care degradează omul şi-l reduce la rolul unei manechine, incapabile de entuziasm şi inconştientă de acţiunile sale, apreciare relativă la noul cabinet. Primirea organelor moderate este simpatică; jurnalele opoziţiunei zic că e un fel de spoială. Le Matin crede că D. Ribot a ales pe D. Siegfried la comerţ, pentru că noul ministru, ca liber-schimbist moderat, va apăra învoiala franco-elveţiană, apărând susceptibilităţile protecţioniste. Les Débats insistă asupra integrităţeî de caracter a D-luî Ribot şi speră că de acum înainte guvernul va fi mal ferm, maî consecvent, mai unit. Cercurile parlamentare cred că dacă D. Loubet lua cultele, noul cabinet ar fi fost asigurat de o atititudinea bine-voitoare din partea dreptei. Dar se anunţă în mod oficios că D. Loubet şi exprimat dorinţa de a se însărcina numai cu ministerul de interne, cultele ar trebui reunite cu instrucţia publică. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia trattigaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni si 4 de slugi cu tot locul lor şi împreună cu locul de alături, unde se ţine terguî de ţuică, soseaua Bonaparte No. 7, mn vend îs? condiţiuail excepţional d© favorabilei întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, e de metri patraţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. Nemerite pentru instalațiunea unui stabiliment de industrie. Doritorii să se adreseze la administrația ziarului nostru. Franţa Hostii ministene.—Panama PARIS, 24 Noembrie.— Comisiunea de anchetă a ascultat azi mai mulţi semnatari ai cecurilor confiscate şi cari erau bancheri, ingineri, încasatori. Depunerile lor oferă puţin interes căci aproape toate aceste cecuri au servit la a remunera afaceri industriale. PARIS, 24 Noembrie. — D. Carnot a semnat decretul de numire a nouilor miniştri şi a presidat noul consiliu. Declaraţiunea cabinetului se va face Oamenilor Jos şi va fi foarte fermă sub raportul principiilor de separaţiune a puterilor judiciară şi legislativă. Guvernul va accepta discutarea imediată a interpelăreî, care se va face în această privinţă, îndată după declaraţiunea ministerială. In ceea ce priveşte politica străină, guvernul va afirma existenţa bunelor raporturi ale Franţei cu toate naţiunile ; ea va fi foarte netă relativ la disposiţiunile pacifice ale cabinetului. Presenţa în cabinet şi ministrului anterior al afacerilor străine arată că nimic nu s’a schimbat în politica exterioară. Puţine jurnale au făcut până acum vre o JOI 26 NOEMBRE 1892 Stimabilă Doamnă, Inimele noastre de soaţe, mame, surori s’au revoltat la auzul barbariilor din urmă a pretinşilor cultivatori ai orientului şi a purtărei cavalereşti a maghiarilor. Primiţi, venerabilă Doamnă, încurajările noastre şi vă zicem, Domniei voastre şi tutulor celorl’alte surori din Transilvania, Temişana, Crişana, Făgăraş şi Bucovina — sus inimele — alăturaţi-vâ cu bărbăţie în grelele lupte pe lângă soţii voştri, aducendu-vâ aminte de ce au făcut străbunele noastre, matroanele române şi femeile bravilor soţi din munţii apuseni când trădătorii de patrie au îndrăznit să sugrume şi libertatea şi naţionalitatea română ! Unirea şi idealurile Românilor, în ciuda uneltirilor mizerabile, totuşi se vor împlini. Dreptatea trebue să învingă încă o dată salutările şi încurajările noastre. Româncele din Slatina. Iunie 1892. Elise de Lapomeraye, Penescu, Protopescu, M. Boteanu, A. Aldea, M. Brătianu, E. Dobriceanu, E. Deleanu, A. P. Proca, A. X. Veliciea, E. Popp, Michălescu, Marinovicî, Gartianu, Michalcea, Crainic, Crinescu, Probea, Munteanu, Misilu, Rola, Răducanu, Zisu, Saint-André, Mărculescu, Dumitriu, Stăncescu, Schwenhague, Stăncescu, etc., etc. Această adresă era trimisă prin un delegat special care trebuia să o înmâneze D-nei Raţifi cu ocaziunea banchetului dat în onoarea luptătorilor de peste munţi. Acest delegat văzând însă disposiţiunile luate a predat D-nei Raţia această adrese la hotel Bulevard. Atragem atenţiunea D-luî Dr. Felix asupra medicului din Adjud care se poartă brutal cu bolnavii, după cum ni se denunţă. inforstaţiunii Peste vr’o zece zile Regele va pleca la Neuwied şi la Sigmaringen însoţit de D. ministru P. Carp. Starea Reginei inspiră serioase îngrijiri. Nu se poate ridica da loc în picioare şi refuză de a primi pe oricine, care ar vroi s’o vază. Are o oroare nespusă pentru Doctori.««II Diseară la ora 9 va fi un consiliu de miniştri. Sunt invitaţi la acest consiliu vreo câţiva deputaţi şi senatori conservatori, pentru a hotărî asupra numirilor în administraţie. Inspectorii generali se întrunesc mâine la ministerul de răsboiu pentru a stabili tabloul de înaintare in armată. Julie la Belle este exclusă din consiliul inspectorilor generali. Consiliul de miniştri a impus D-lui Take Ionescu să facă câteva modificări simţitoare în proiectul său de reformă a învăţământului primar şi secundar. Proiectul a fost înapoiat ministerului instrucţiei pentru modificare. D. Ioan Ralet, profesor la şcoala militară din Iaşi, a fost numit, în urma concursului ce a depus, profesor de Algebră şi teoria funcţiunilor la facultatea din Iaşi. . Vechiul inginer al Eforiei, D. I. Gold a fost însărcinat să aleagă terenul, în împrejurimile Bucureştilor, potrivit pentru construirea unui mare ospiciu de alienaţi. —MHV Româncele din Slatina Mergând să văd pe D-na Raţiu, am găsit-o încă suferindă, totuşi făcând multe sforţări pentru a respunde amabil numeroşilor sei vizitatori. Intre altele D-na Raţiu spunea că regretă starea în care se găseşte mai ales fiind-că din causa ei nu poate merge să vadă teatrul şi pe artiştii români, cari au avut bună-voinţa să vie s’o viziteze. Apoi îmi arată un document: o adresă scrisă pe pergament şi închisă în un album. Atât scrisul adresei, cât şi coperta este o adevârată lucrare de artă. Pe copertă se află dedicaţiunea, şi un sigiliu cu inscripţiunea Turbea Slatina 1892, apoi o panglicuţă pe care citim „Turda loc sfînt al neamului românesc“. Ga stimă din partea oltencelor din Slatina. Arăt D-neî Raţiu dorinţa de a estrage în extenso cuprinsul adresei şi a-l publica. D-sa autorisă aceasta rugându-mâ însă ca o dată cu publicarea să arăt D-nelor din Slatina mulţumirile sale pentru această adresă, îndeplinind această dorinţă a D-neî fRatră dăm în întregimea eî adresa Slătinen celor. NUVELELE NOASTRE STREINA Venea regulat la acelaşi birt. Obişnuiţii începuseră a o cunoaşte şi a o aştepta. Avea orele ei. Şi atunci, se vedea apărând, cu un pas grăbit, mărunţel, îndreptându-se întotdeauna spre aceiaşi masă, cerând repede să fie servită, mâncând puţin, dar schimbând bucatele numai aşa de poftă. După masă stetea de-şi citea ziarele franceze, şi când isprăvea, le arunca cu un gest plictisit, se lăsa pe rezemătoarea scaunului, şi, cu capul plecat spre umăr rămânea câtva timp gânditoare. Apoi, deodată, se îndrepta, cerea socoteala şi eşea. Nu era cu adevărat frumoasă. Dar în toate mişcările, avea ceva atât de drăgălaş, atâta blândeţe în ochii şi pe buzele eî, atâta farmec în intonaţiunea voceî sale limpezi, că sfîrşea prin a atrage privirile celor care o înconjurau. Dar ea părea că nu prea bagă în seamă aceste atenţiuni, se lăsa în voia impresiunilor momentane, fără a se îngriji de ceea ce se va zice şi se va crede de dânsa. De multe ori sta şi privea pe rând pe toţi conmesenii, fără nicî o sfială, ca o simplă curioasă, răspunzând privirilor prea stăruitoare printr’un zîmbet bine-voitor, deosebit în totul de zîmbetul provocător al cochetelor sau al modestelor ruşinate. Nu i se părea nimic extraordinar; toate le privea cu aceeaşi indiferenţă, cu aceeaşi nevinovăţie de copil neştiutor, crezând că la rîndul eî este văzută tot astfel de ceî-l’alţi, cu libertatea obiceiurilor, care se vedea din toate faptele sale. Adesea ori un lucru de nimic, o făcea să rîdâ, să bată din palme, să-și facă socotelile cu glas tare, fără a părea de loc mirată de privirile indignate, cu care unii din conmesenî o fulgerau. Nu, căci fără a lua în seamă aceste imputări ale ochilor, redevenea la timp serioasă, relua mâncarea sau cetitul, iar când o necăjea ceva, o înfuria, tot printr’o mişcare expansivă dădea prilej celor-l’alţi de a vedea ce se petrece în sufletul ei. Apoi visarea ei obişnuită o melancolie momentană, din care se smulgea cu putere printr’un efect al voinţei sale, care se ghicea de fel sub influenţa entusiasmului, slabă de câte ori îndoiala aducea descuragiarea, cu o fire atât de schimbătoare, şi atât de trădătoare. Nu se ştia de unde vine, nici unde se duce. Dispărea cum a venit, cu mersul uşor de zînă, aşa de mică şi de drăgălaşă, atât de modestă în simplicitatea ei, atât de îndrăsneaţă în avânturile sale ! Nu se ştia de e măritată, sau fată. Lăsa să i se spună cu indiferenţă Doamnă sau Domnişoară. Negreşit, se storni multe istorii despre dânsa, fiecare judecând’o după ce ar fi fost el în împrejurările în care se găsea ea. Fiecare,.. primind presupunerile ce i le spunea cel-l’alt, originea eî părea a-i încurca mai mult. Vorbea româneşte curat însă cu un accent strein, francez, poate prin faptul rostirei lui „r“ şi prelungirea finalelor. Faţa-i iarăşi părea streină; unii ziceau de nemţoaică, alţii de franceză, ba chiar şi de ovreică, pe când alţii se încăpăţânau de a o lăsa româncă pur şi simplu „distinsă. “ Toate acestea însă, puneau un fel de mister împrejurul ei, care sfîrşi prin a o face simpatică tuturor. Iată pentru ce, când începură a o cunoaşte, o aşteptau cu nerăbdare. * Intr’o zi, după plecarea eî obişnuită, pe când toţi ceî-l’alţî se sculau ea s’o imite, ea reapăru, galbenă, de astă-dată mergând mai încet sub greutatea unui pachet pe care o acoperea cu paltonul. Se îndreptă spre o canapea, de se descărcă de pretinsul ei pachet, o fetiţă ca de patru ani, sdrenţăroasă şi mantua, pe care o găsise în colţul stradei, căzută de frig şi de foame. Apoi, apropiind-o de foc, cercă s-o readucă la viaţă. Văzând-o aşa de naturală, fără nici un fel de pretenţie, în genunchi înaintea acestei cerşetoare, strengându-i mănuţile ei murdare într’ale sale, cercând să le încălzească cu suflarea ei, ca o mamă iubitoare,—cine nu s’ar fi simţit cuprins de admiraţie pentru această generositate, de o iubire respectoasă înnaintea acestei bunătăţi îngereşti ? In ochii eî luceau lacrimi de milă, priviri de copil care îşî exagerează pericolul, şi tot frecând-o şi încălzind-o, îi murmura încetişor chemări mângâietoare, chemări de mamă duioasă aplecată pe leagănul copilului pe moarte. In sfîrşit fetiţa deschise ochii, nişte ochi mari negri, miraţi şi întrebători. Atunci ea isbucni repede în veselia eî copilărească, de sigur mulţumită de resultatul eî. — Aşa! bravo! zise ea fetiţei. Şi dându-i la o parte perul de pe frunte, o atinse uşor cu buzele, căutând acum s’o încurajeze, ştiind că e tot o pomană pentru clasa asta de oameni, şi vorbele maî blânde, îndepărtarea pentru moment a viziune! mizeriilor lor. Apoi, iute, fără a lăsa timp fetei să se sfiască, începu a-i vorbi, aducându-i să mănânce, evitând totuşi de a o întreba cum a ajuns unde a găsit-o, ghicind «că fetiţa va fi încurcată a răspunde înaintea tutulor curioşilor, cari le înconjurau. Văzând că fetiţa începe să mănânce, zise de-i aduse tot ce-i trebui la masă înaintea ei, şi dispăru, pentru câteva minute, căci reveni îndată cu un pachet de rufe pentru fetiţă. După ce o îmbrăcă, într’o odae de alăturea, eşiră prin birt amândouă, ţinîndu-se de mână, una cu obrazul fericit de a se simţi sătulă şi îmbrăcată, cealaltă mulţumită de fapta ei. Zilele următoare, ele se arătară, împreună, femeia elegantă şi mica şi sărmana cerşetoare, amândouă mâncând la aceiaşi masă, amândouă vesele, amestecându-şî rîsul copilăresc cu ciripitul lor drăguţ, par’că s’ar fi cunoscut de când lumea. Puţin timp după acestea, copila şi femeia nu se maî văzură. La început, câţiva curioşi se întrebau de dispariţia asta neaşteptată. Dar nimeni nu ştia să răspundă. Nimeni nu ştia de unde vine, unde se duce. Tocmai a treia zi, când toţi o uitaseră, se văzu birtaşul intrând foarte mişcat. —D-lor , nu ştiţi! începu el întrerupându-se. D-na în chestiune era o D-şoară moldoveancă, n’are pe lume decât o soră, călugăriţă. Am aflat chiar acum că a murit fără de veste. Şi-a făcut testamentul, încă din seara în care a scăpat de la moarte pe fetița cerșetoare. Și fiind-că nu maî avea nici un fel de rude, a lăsat toată averea eî, am auzit că vreo 50 mii de franci, pentru ajutorul copiilor săraci din capitală. — Idei unice în felul lor, zise cu un aer grav unul dintre meseni. — Se vedea că mititicarea era ciocnită la creer, explică un altul, Laura Vampa. Diferit© ştiri Temperatura : Observaţiunea casei A. fiflesiasi et Cassie, opticiani, Calea Victoriei 83, pe ziua de 24 Noembrie 1892. Miezul nopţii.........................— 6 7 ore dimineaţa.....................— 4 Amiaza.................................. -1- 2 înălțimea barometrică . . 748.5 Starea cerului : frumos. * Duca-Ferdinand Lunea trecută 23 Noembrie, Friedl a pornit la Londra cu trenul accelerat No. 3. Direcţia G. F. n’a lăsat nici această ocazie, pentru a’şî arăta linguşirea. Ordine circulare telegrafice s’au dat pe linia întreagă de la Bucureşti până la Vârciorova, ca acest tren să se considere ca tren regal şi să fie însoţit de inspectorii de mişcare, de inspectorii de tracţiune şi de inginerii şefi de secţie, ca măsură de precauţiune pentru siguranţa circulaţiei, plus responsabilitatea la care sunt traşi toţi şefiii de staţie pentru regulata circulaţie a acestui sfinţit tren. Aceste măsuri spasmodice dovedesc, că direcţia G. F. recunoaşte nesiguranţa cu care circulă trenurile în condiţiunile normale, căci altfel nu se poate explica pentru ce atâta grijă, când în unul din trenurile regulate se află şi un Friedl oarecare. Crede oare direcţia C. F. că viaţa a sute de oameni, este de mai puţină valoare decât a unui Friedl? Noi credem contrariul. De altfel nu prea regretăm măsurile copilăreşti ale direcţiei, măsuri de care numai ea se poate felicita, căci ,în practică, un tren regal, mult mai uşor