Adevěrul, aprilie 1895 (Anul 8, nr. 2158-2184)

1895-04-10 / nr. 2164

ADEVERUL ILUSTRAT SCRISOAREA A IV-A (FRAGMENT) ana... luna iese ’ntreagă, se Înalţ’ aşa bălaie Şi din ţărm în ţărm durează o cărare de văpaie Ce pe-o repede ’nmiire de mici unde o aşterne rea, copila cea de aur, visul negurei eterne; Şi cu cît lumina-i dulce tot mai mult se lămureşte, Cu-atît valurile apei, cu-atît ţărmul par’că creşte, Codrul pare tot mai mare, par’că vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape; Ieară tel cu umbra lată şi cu flori pană ’n pămînt înspre apa ’ntunecată lin se scutură de vînt. Peste capul blond al fetei zboară florile ş’o plouă... Iea se prinde de grumazu-i cu mănuţele-amîndouă Şi pe spate-şi lasă capul: «Mă uimeşti, dacă nu mîntui «Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-I! «Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, «Cînd durerea ta din suflet ieste singura-mi podoabă, «Şi cu focul blînd din glasu-ţi tu mă dori şi mă [tremuri «De îmi pare o poveste de amor din alte vremuri; «Visurile tale toate, ochiul tau atit de tristu-i, «Cu-a lui umed’adîncime toată mintea mea o mistui. «Dă-mi-i mie ochii negri, nu privi cu lei în laturi, «Căci de noaptea lor cea dulce veşnic n’o să mă mai [saturi, «Aş orbi privind într’înşii » ascultă numa ’ncoace, «Cum la vorbă mii de valuri stafi cu stelele proroace, «Codrii negri aiurează şi isvoarele-i albastre «Povestesc lele ’n de lele numai dragostele noastre, «Şi luceferii ce tremur aşa reci prin negre cetini, «Tot pămîntul, lacul, cerul, toate, toate ni-s prietini. ♦AI putea să lepezi cîrma şi lopeţile să lepezi, «După propria lor voie să ne ducă unde repezi: «Căci ori unde numai Iele ar dori ca să ne poarte, «Pretutindeni fericire — de Ie viaţă, de Ie moarte.» MIHAIL EMINESCU Proprietar, CONST. MILLE Bucuresci. Tipo-Litografia ED. WIEGAND & C­nie, Strada Covaci, 14.

Next