Adevěrul, iunie 1895 (Anul 8, nr. 2214-2241)
1895-06-01 / nr. 2214
ANUL Yin.No. 2214 JOUI 1 IUNIE 1895. NUMERUL 10 BANI MINIERUL10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREÎ LUNI ŞI SB PLĂTESC TOT-D’A-UNA. INAINTS* in Bucureşti la casa administraţie! din Judeţe şi Streinâtate prin mandate POŞTALE ON AN In TARI 30 le! ; în STREINÂTATE 50 le! ▼. Alewhf. ANUNCIURILE DIN Bucureşti şi judeţe se primesc fumai , Administraţie din Streinatate, direct la. administraţiei la toate oficiile de publicitate anunciur! LA PAG .IV.................0,30 b. luni » » »III................2,— lei » » » » ii...............3,— » » inserţiele şi reclamele 3 lerImdsl. La Paris, ziarul se găsește de vInzari kioscul No. MAKUaaupraimi se inapoiaza UN MftCSR VECHIU 80 ADMINISTRULTIA pasagiul bAncei naționale (casele kasagkorgevico REDACTIA MSAWUL BANCEI NATIONALE (CASELE Director poltic: ALEX. V. BELDIMANU V» aaaiMf ba «troliutote 9« tmmi \ Să te ferești Române de strein în casă Atitudinea noastra Naţionalul are urechi şi nu voeşte să audă, ochi are şi nu voeşte să vadă. Organul D-lui Iancovescu se întreabă mirat: pentru ce democraţii şi socialiştii, cari combat cu înverşunare guvernul, nu dau mîna cu partidul liberal ca să dea jos şandramaua conservatoare ? La această întrebare noi răspundem lămurit: pentru că nu facem politician nimi ordinar şi voim sâ fim logici şi consequenţi. Guvernul actual, netăgăduit, este un guvern mizerabil şi căzut în păcate. In această privinţă noi l’am combătut totdeauna, de la venirea lui la putere şi pe timpul chiar cînd D. Iancovescu era amic personal şi politic al D-lui Lascar Catargiu şi’ lua apărarea în potriva noastră. Mai mult încă , noi avem superioritatea asupra D-lui Iancovescu şi din alt punct de vedere. Noi am combătut şi guvernul liberal, tot cu atîta energie cu care combatem astăzi pe conservatori. Paralel cu noi, în cîmpul opoziţiunei unite luptă şi D. Iancovescu şi se ştiu infamiile ce le-a făcut guvernul lui Radu Mihaiu contra D-lui Iancovescu şi în contra familiei sale de la Vîlcea. Ştiut este că în celebrul proces al „asasinilor de la Vîlcea“ figura şi cumnatul D-lui Iancovescu, şi îmi aduc aminte cum D. Eugeniu Stătescu, în anul 1887, veştejea opoziţiunea unită sub cuvînt că la banchetul dat de ea participa fratele asasinului... probabil cumnatul asasinului, voia să spună D. Stătescu--- adică D-ta, Domnule Iancovescu. Şi acuma să ne uităm niţel la prezent: noi am combătut pe colectivişti şi -i combatem şi astăzi, pe cînd D-ta te-ai aliat cu dînşii şi ai şters cu buretele tot trecutul D-tale. Cînd vorbeşti de logică şi consequenţă, nu crezi oare că ar fi cazul de-a pomeni despre zicatoarea funiei în casa spinguratului ? Să lăsăm la o parte însă cestiunea personală şi să discutăm pentru ce noi, deşi combatem pe conservatori, nu ne aliăm cu liberalii ? De ce mai întîiu ne-am alia cu partidul liberal ? împreună cu noi şi D-ta, Domnule Iancovescu, ai văzut ce au făcut liberalii în cei doisprezece ani de putere. Şi cînd oamenii sînt tot aceia, cînd în capul partidului stă Dimitrie Sturza, omul mic la suflet şi reacţionar pînâ în măduva oaselor—şi alături de dînsul cînd vedem pe Eugeniu Stătescu, verdele Stătescu de altă dată, care negă opoziţiunea pînă şi dreptul de-a fi ocrotită de legi, cînd întru nimica nici oamenii, nici tactica partidului nu s’au schimbat, adică nu am fi noi nişte simpli găgăuţi ca să ne jucăm de-a răsturnat guvernele ? Să cadă de vor şi de se poate, noi însă în această ceartă dintre conservatorii mizerabili şi mizerabilii liberali nu avem ce căuta, li lăsăm să’şi mănînce nasurile cît poftesc şi cum le vine mai bine la socoteală. Cînd liberalii ar schimba vechiul sistem şi s’ar îndruma pe calea reformelor democratice, cînd ne-ar arăta că sint dispuşi a veni la putere, făcînd agitaţiune pentru votul universal de pildă, atunci de sigur că datoria socializmului român şi a democraţiei ar fi de a le întinde mîna de ajutor. Cînd însă liberalii nici nu vor să audă de reforme democratice şi de votul universal, apoi de sigur că ar fi nişte perfecţi idioţi dacă le-am da mîna de ajutor ca sâ vină la putere şi sâ reînceapă cei doisprezece ani de turpitudine şi satrapie,— şi încă pe socoteala noastră şi cu ajutorul nostru! Dar ne veţi spune: nu vedeţi însă cît de reacţionari sînt conservatorii, că îndrumeazâ ţara spre reacţiune şi călcarea Constituţiei, devine un fel de sport din partea miniştrilor? —Aşa este ! Cine însă ne poate asigura că nu tot aceeaşi linie de purtare vor avea-o şi liberalii, odată veniţi la putere, ei cari au dat dovezi neîndoioase că ştiu perfect să-şi bată joc şi de ţară şi de Constituţiune ? Ambele partide istorice fiind putrede şi căzute în cea mai de pe urmă stare morală, socializmul şi democraţia au datoria să asiste impasibile la descompunerea lor, fără a se murdări luînd parte pentru unul sau pentru altul din cei doi beligeranţi. Politica aceasta am urmat-o de atîţia ani şi politica aceasta o vom urma-o înainte, pînă cînd vom putea deosebi vre-o diferenţă în bine şi vom vedea că democratizarea partidului liberal este un fapt îndeplinit. Const. ffîille. ISI^ILTIJBLA mici şi Un interview Alaltăieri, la Capşa, în acest local al ciocoilor, unde petrece liberalizmul şi democraţia, D. Safia, autorul Cerberului Naţiunei de la Botoşani, a intervievat pe prinţul Beizade, sau Grigore M. Sturza Motivul interwievului era: Beizedeaua e contra sau pentru sufragiul universal îmi aduc aminte de o piesă oare-cum, văzută acum vreo 20 de ani, in care un individ întreba pe altul dacă e pentru sau contra lui Jean Jacques Rousseau; şi cum nici unul din cei doi indivizi nu citise pe filosoful francez, era o plăcere să’i fi auzit pe amîndoi cum combătea fi sau susţineafi pe Rousseau. Taman aşa şi cu Sofiaoa-Beizadea. Intervievu! a urmat în modul următor : Softa- — Măria ta, aş vrea să ştiu dacă sînteţi partizanul sufragiului universal Beizadeaua.— Ce e aia? In legile fundamentale ale universului nu vedem sufragiu universal. Softa.— Amu mata trebuie să ştii că strămoşii noştri au fost întotdeauna pentru ca tot romínul să voteze.. Beizadeaua. Aşa este, dar dintre două rele trebue să alegem întotdeauna pe cea mai mică Sofia. — Să mă iertaţi, Beizede, dar romínul spune din potrivă că din trei p’a mai lungă. Beizadeaua. — Asta aşa este dacă poporul ar fi cult şi bogat, dar sufragiul universal o să aducă la putere pe toţi calicii şi ignoranţii. Sofia. — (Aprinzînd ţigara Beizadelei). Recunosc că mata ai dreptate, dar eu zic să dăm sufragiul universal numai la cine o fi învăţat şi o avea avere, fără să ridicăm dreptul de vot la cel-l’alt popor, care şi el trăeşte în fica lui Dumnezeu, Beizadeaua. Eu am scris şi în legile fundamentale ale universului că un popor trebue să trăiască din al lui, iar nu din al meu înţeleg sufragiul universal peste 45.000 de ani, dar acuma nu vreau sâ vie calicul şi să’mi ia moşiile ei ştigate cu sudoarea frunţei lui Sipsomo şi a lui Baroţi ori Stătescu. Noi am muncit în ţara aceasta pe la tribunale şi curţi, de aceea sunt contra „sufragiului universal“. Şi Beizadeaua plătind consumaţia a plecat, dimpreună cu barba ei tricoloră, lăsînd pe Cerberul Naţiunei in cea mai profundă nedomirire filozofică. Vax. ------------------------------ttot.----------------------------- El, aşi! L’Indépendance Roumaine reia teza Timpului care susţinea cum că ideile democratice n’au răsunet în ţara romînească. Ziarul D-lui Lahovari văzînd că Timpul a dat chix, schimbă poziţia cestiunei şi pretinde că «presa aşa zisă înaintată» sufere un declin pe toată linia din cauza abuzului ce a făcut cu tonul violent. Nu e vorbă, această concluzie este cu totul surprinzătoare, mai ales că ziarul francez susţine din capul locului cum că criza generală economică care bîntue ţara a determinat şi o criză în presă. Atunci vine întrebarea : dacă criza economică e de vină de ce să aruncăm moartea în tonul violent ? Dar ce să mai căutăm logică acolo unde este precugetare și pasiune ! Ziarele conservatoare, văzînd bine că presa democratică are un succes destul de serios și un număr de cititori considerabil, au întreprins o campanie de fantezii—ca să nu spunem o campanie de neadevăruri,— prin care ar voi să dovedească apropiata peire a presei înaintate. E foarte regretabil că ziarele înaltului Guvern n’au alt ceva mai bun de făcut. e vede că n’au mai rămas fuste de lăudat, nici faifoclocuri, nici hailaifuri de înălțat la ceruri; acuma ne-a venit rîndul nostru pentru a suferi criticele nemiloase ale Cerberilor naţiunei. (Să nu se supere D. Safia de la Botoşani). Domnilor ziarişti conservatori daţi bună pace presei democratice, precum şi ea vă lasă în plata Domnului. Noi n’am făcut niciodată această meserie ordinară de a număra bucăţelele pe care le bagă în EDITIA A TREIA gură adversarii noştri, nici nu le-am scotocit prin registre, nici nu le-am făcut socoteala zilnică a tiragiului. In tot cazul, să nu vorbească nici L’Indépendance, nici Timpul, nici alt ziar conservator de tiragiu în casa spînzuratuluî, căci sintem gata să facem comparaţia. Adică, să fim bine înţeleşi. ________________________Dragoş. TI X1* TJ XX I Studentul în medicină. Se deosebește foarte mult de studentul în drept. Medicinistul poartă de multe ori ochelari... pînă și la pantaloni, pe cînd studentul în drept poartă pantalonii cu dungă după moda actuală Medicinistul merge la curs, iar studentul în drept merge la curse; medicinistul se ocupă cu cărţile şi rareori juristul nu joacă cărţile. Spiritul de solidaritate, spiritul de corp, cum am zice, este mai dezvoltat la studentul în medicină, din pricina vieţei în comun, a convieţuirei în spitale, la sala de autopsie etc Medicinistul se aprinde mai rar şi se stinge, mai greu, dovadă faimoasa grevă în potriva D-lui Rîmniceanu care a durat un an aproape fără ca vreunul sâ dea greş. . Studiul medicinex predispune mai mult la cunoaşterea nevoilor reale ale societăţei şi la umanitarismul ştiinţific. De aceea din sînul acestei facultăţi au ieşit întotdauna cei mai înfocaţi adepţi ai socializmului, cel puţin in Bucureşti, la facultatea de medicină, au prins mai întîiu rădăcini ideile socialiste. Studentul în medicină devine elegantnumai după ce are clientelă şi idealul său este: un cupeu, cu trei cai la grajd. Vardalabum. CRIZA DIN TURCIA Schimbarea marelui vizir.—Chestii interne sau externe ?— Un om al reformelor. -Principiul „neamestecului“.— Notiţe biografice Cu toată împotrivirea sa în contra amesteculuî puterilor străine — sau mai bine zis al Engliterei—în afacerile interne ale Turciei — adică în chestia armenească — Sultanul totuşi a găsit de cuviinţă a face o concesie. Telegraful ne-a vestit ori că marele vizir Gevad-Paşa a fost înlocuit cu un om de stat mai modern, mai primitor de reforme, cu acelaş Said-Paşa, care acum zece ani a trebuit să cedeze locul viziriatului tocmai din cauză că stăpînului sau, Sultanului, i se părea că vrea să meargă prea departe cu reformele. Ar fi însă totuşi un lucru greşit dacă s’ar exagera importanţa acestei concesii. Se pare mai de grabă că Sultanul n’a voit prin aceasta de cît să mai atenueze asprimea refuzului sau de a primiamestecul Engliterei, sprijinită de Rusia şi Franţa, în chestia armenească, dar opinia generală e că refuzul va rămînea refuz şi după această schimbare în persoana marelui vizir. Chestii externe sau interne ? Iată de altfel care sînt informaţiile pe care Neue freie Presse le primeşte «din cercuri diplomatice bine informate» des-pre cauza şi importanţa acestei schimări. Chestiuni de ordin interior se crede că au pregătit în realitate de mai mult timp această schimbare şi chestiunea armenească n’a venit decît să grăbească hotărîrea Sultanului. Said-Paşa, dacă e un om care s’a arătat în totdeauna un partizan hotărît al reformelor interioare, în politica externă nu s’a arătat nici în decursul fostului sau viziriat, nici cită vreme a condus resortul afacerilor străine ca un om cu o iniţiativă proprie sau cu preferinţe pentru vreo putere sau alta. Un om al reformelor Se crede că activitatea noului vizir se va îndrepta mai mult asupra administraţiei interioare, şi că va căuta acum să dezvolte şi mai mult toate acele reforme pe care a început a le introduce, în decursul trecutului sau viziriat, mai ales pe tărâmul finanţelor şi al justiţiei. Se ştie că Said Paşa a fost acela care, pe tărîmul justiţiei de pildă, a fost în stare să dobîndească aprobarea Sultanului pentru reforma modernă a instituţiei procurilor. Principiul „neamestecului* Nu s’ar putea proroci însă de loc dacă faţă de Englitera va fi dispus să se arate mai conciliant de cît predecesorul său. Cei din jurul Sultanului afirmă că or ce mare vizir, or ce nume ar purta şi or cît de iubitor de reforme ar fi, în împrejurările şi cu Sultanul actual n’ar putea reprezintă alt principiu de cît că: «guvernele străine n’au nici un drept de a se amesteca în administraţia internă a unui alt stat». Aceasta e o maşină de la care nici Said Paşa nu s’ar putea depărta, chiar dacă ar voi-o. Notiţe biografice Said Paşa e un om de vr’o 55 de ani. Deşi n’a avut ocazie de a face studii şi experienţe în străinătate, şi e mai mult un autodidact, e însă în înţelesul cel mai obicinuit al cuvîntului un om modern. Şi-a început activitatea publică în vara anului 1860, cînd, cu ocazia măcelului creştinilor din Damasc şi Libanon, a fost numit vice-guvernator în Siria, şi a ştiut să restabilească ordinea. In timpul războiului din 1877 a fost guvernator al Tulceî şi Tîrnovei, şi deşi nu fusese nici odată ofiţer, în toamna acelui an a luat comanda corpului de la Osman-Bazar, care a dat mult de lucru ruşilor, pînă ce a fost totuşi respins. După război, Said a fost numit secretar al Sultanului Abdul Hamid şi membru în comisia de reforme, apoi la 1879 prim-ministru. Răsturnat prin influența engleză, a fost totuși chemat la putere ca mare vizir în anul 1882, la 1885 însă a trebuit să cedeze locul lui Kiamil- Pașa, după ce Sultanul se cam speriase de prea multele reforme ale favoritului sau Said. Vest. -------------------------***1----------------------- Rușinea Capitalei Brătescu-Decalitru a ajuns într’un hal ne mai pomeni. Nu-i zi să nu se îmbete și să nu facă cîte un scandal. Ultimul scandal l’a făcut alaltăeri la cofetăria Rădulescu, de unde cu greu a putut fi dat afară. O dată în stradă, Brătescu a început să înjure lumea care se adunase atrasă de scandal, iar mulţimea i-a răspuns cu huiducli bine meritate. Nu credem să îl existat nici într’o ţară şi nici într'o epocă un scandal mai ruşinos ca acela pe care ni’l prezintă acest individ tolerat, nu se ştie pentru ce, de D. Filipescu şi de guvern. Te prinde mirarea că unui om ca D. Filipescu nu i-e ruşine să stea alături cu o fiinţă aşa de degradată ca Brătescu, şi nevoiţi sîntem să spunem că nu acesta e responzabil, că starea în care se află continuă îl ia orice responzabilitate, ci ruşinea cade toată asupra celor car I o tolerează. Ce scandal ne mai pomenit! — ------------------—■*»»-----------------------• Salonul român Struguri de sticlă. Femee cu tibişir. Luna ruptă.-Ţărani mascaţi—Frizeria naţională.-Un om perplex. Portret pe spanac şi etc. Duminică am trecut din întîmplare pe lingă Ateneu. Văzînd afişat cum că pictorii romînî şi-au expus operele, am intrat cu gîndul ca să mâ delectez un ceas, două cu ceva artă. Prima sală in care am intrat, întunecoasă, plină ticsită de tablouri așezate în modul cel mai nenatural posibil, mî-a dat, de la primii pași, iluzia panoramei D-luî Braun. Credeam la început că’î numai o iluzie, dar vai! o examinare mai de aproape m’a convins că iluzia trebuie să se transforme într’o tristă realitate. Cînd zic tristă asta nu înseamnă că vrea să blamez arta şi pe artiştii panoramei, pe aceia îi admir, căci ştiu sâ’ţî dea impresia nenaturalului şi a oribilului, în gradul cel mai înalt. Artiştii cei serioşi de la Ateneu fac o slabă concurenţă în direcţia asta şi nici de artele frumoase nu seapropie — bîjbîesc între Rubens şi Braun, dar îi ruşinează şi-î compromit pe amîndoi. De pildă D. Titus Al., tablou Nr. 4, a expus nişte struguri de sticlă, Intrîu am crezut că e o îndrăzneaţă reclamă a vreunei fabrici de sticlă sau a societăţei anonime de basalt artificial şi ceramică. Dar mâ înşelasem. M’am mai gîndit poate că artistul a depins o alegorie[cu aluzie indirectă la vre-o mitologie necunoscută, cu fiinţi avînd stomahuri de piatră şi dinţi de oţel, dar cum catalogul e mut în privinţa asta, las şi eu chestia în suspenzie. Cugetînd însă mai matur şi aruncîndu-mî ochii mai departe, văd un tablou fără nume şi fără număr, un portret de femee cu păr violet,Teu buze de fer forge şi... data cu o pătură groasă de tibişir pe faţă, în loc de suliman probabil. In dosul acestei măscî de tibişir trebue sâ se ascundă ființa mitologică care mănincă strugurii * * * D-lui Titus Al., Nr. 4. Pînâ ce nu vom primi o desminţire categorică, noi privim faptul ca cert şi bine stabilit. Şi să vedeţi că lucrurile se leagă şi mai departe. Sala asta posedă o înlănţuire logică de tablouri, căci tabloul nou 36, iscălit Artachino, ne transportă intr’un fel de tîrg care nu-i de pe tărîmul nostru, ci trebue să aparţie tărîmului cu fiinţi cu dinţi de oţel şi cu struguri de sticlă. Luna e pe acolo făcută din trei bucăţi inegale, foarte roşii şi lipite între ele cu bucăţi de nori foarte lungi. Casele sînt dintr’o bucată, turnate în papier maché sau altă substanţă incasabilă. De unde am conchis că prin locurile acelea sunt teribile cutremure de pămînt şi că de aceea casele au asemenea fasoane. Probă luna, ea fiind făcută din substanţe fragile, s’a rupt, dar casele au rezistat. Şi tot din tărîmurile acestea, ne zugrăveşte D. Gregorescu, tablou Nr. 77, un fel de ţărani cari au căruţe şi boi întocmai ca la noi, dar ei umblă mascaţi şi pâmîntul lor e făcut din bucăţi de culori murdare şi uscate. Ce lume curioasă! Trecînd mai departe, am remarcat cu o vie plăcere că D. Serafim, tablou Nr. 159, nu face parte din grupul artiştilor cari picturează scene, fiinţe şi lucruri din lumi necunoscute nouă. D-lui s’a inspirat din viaţa modernă şi reală. Acest tablou reprezintă în modul cel mai fidel şi mai reuşit capul de ceară de la vitrina magazinului Paul coiffeur român. Vor găsi poate unii că D. Serafim a împins naturalizmul prea departe, că putea să se inspire de la fiinţi vii, nu de la figuri din vitrinele frizerilor din Capitală. Pentru contemporani, tabloul acesta n’are, ce-i drept, mare însemnătate, căci figurile astea de ceară le vedem în toate zilele. Dar pentru urmaşii noştri ? Ce fericiţi am fi noi dacă pe vremurile vechi s’ar fi găsit pictori cari sâ ne transmită forma lingurilor de masă, ale halbelor cu care romanii şi grecii beau ambrozie prin stabilimentele publice, şi altele. Nr. St. D. Grant. D-nuî ţine calea de mijloc. Amestecă lumea reală cu cea fantastică. Se vede că sau îi sfădit cu ambele grupuri de artişti, sau vrea să’i împace. Partea reală e reprezentată în tablou printr’un biet rumîn care se uită cu mirare în jurul lui şi mi se pare chiar că flueră. Şi cum să nu fluere şi sâ nu se mire? Artistul a picturat în jurul lui o grămadă de plante absolut străine florei noastre, un amestec de varză mare cu foi de palmier, lipite cu culoare spălăcită şi înfipte în pămînt cu capu ’n jos. M’am mirat şi eu ca şi bietul grădinar zugrăvit şi-am trecut înainte, în sala de a doua. Mult n’am stat, căci nu-mi plac plantele verzi. Tabloul 80 reprezintă un portret pe spanac, iar Nr. 195 reprezintă grădina din care fusese cules spanacul pentru portretul de mai sus. Păcat de capul Cuconiţei,că era nostim— de ce ni l’a servit artistul pe spanac ? Păcat ! La rest renunţ, că n’am spaţiu. Index. * * * * * * •* • --------------------------------------------------- Oficioasele se Împung A dat strechea în oficioase. Se împung teribil una pe alta. Iată de pildă cum e tratată Ţara de L’Indépendance: «Cutare foae care trăgea 8ooo de exemplare şi-a văzut tiragiul redus la jumătate ; alta, care începuse să meargă, se vede redusă la dificultăţile de la început; o a treia, care ajunsese să-şi acopere cheltuelile, de-abia o mai tîrîe de azi pe mîine.» Cu toate că L’Indépendance îşi ascunde atacurile avind aerul că loveşte în trei părţi deodată, se cunoaşte imediat în cine vrea să prinească, deoarece mai jos adaogă : «La noi, în fond, nu se gustă excesele şi extravaganţele. Violenţele In presă nu sint admise decît In epocile anormale, cum a fost sfirşitul ultimului an al regimului liberal şi poate ultimul an al regimului conservator din 1875.» Cu alte cuvinte, L’Idépendance ii spune subţire Ţarei: Noi am fost, ce-i drept, de o violenţă unică în felul ei, pe cînd eram în opoziţie. Dar ce nu face foamea din om ? II face şi fiară sălbatică. Dar voi, acum cînd ne aflăm la putere, de ce uzaţi o coardă care poate să ne mai fie de folos în opoziţie ? Foarte drept. Mai ales că Lndépendance se laudă mai la vale, deşi numai prin simple afirmaţii fără documente, că-i merge bine. Cînd gustă omul din bine, nu mai merge cu traiu prost. Şi Ţara lovind, prin tonul ei, în viitoarea campanie violentă pe care L’Indépendance se pregăteşte s’o ducă în apropiata perioadă de opoziţie, loveşte direct în administraţia gazetei lui Claymoor, care contează mult pe vechile clişeuri de violenţă, astăzi puse la bască. Sîntem curioşi să vedem ce va răspunde Ţara. Lynx.