Adevěrul, septembrie 1895 (Anul 8, nr. 2301-2328)

1895-09-01 / nr. 2301

Polemică, cu „Ţara“ ! Nu cu Ţara din strada Nouă, ci cu­­ „Ţara“ de la Dunăre, foasta Princi­­patele-Unite şi astă­zi regatul român, vreau să polemizez pe ziua de astâ­zi. Să nu se sperie cititorii de sarcina mea, oare în adevăr ar fi peste măsură de grea dacă mi-aşi pune în gînd să mă bălăbănesc cu cinci milioane de su­flete împrăştiate pe 130.000 de philo­­metri patraţi. Din fericire pentru polemica mea, „Ţara“ apare aşa de vastă şi de po­pulată numai din punct de vedere geo­grafic; din punct de vedere politic ea e micâ-mionţâ, microscopică aş putea zice. Ca probă că numai cu microsco­­pul am putea-o vedea, e că această „Ţară“, după părerea unanimă minus a guvernului, e compusă din paraziţi, şi e ştiut câ aceşti membri ai regnu­lui animal sunt aşa de mici în genere, câ numai cu ajutorul microscopului se pot vedea şi studia. Prin urmare cu onorabilii membri ai colegiului întîiu om de furcă, de­oare­ce D-lor numesc pe Ressu, susţin pe conu Lascăr, dau sprijinul acelor cari ne guvernă şi ne administrează prost. I-aş întreba pe Domnii aceştia : „Vă gîndiţi Dom­nilor că se apropie alege­rile, ca în luna octombrie se începe licitaţia celor două sute de milioane pe an prevăzute în buget, plus un număr­­ de milioane neprevăzute unde­va ?“ Fără să aştept răspunsul cu poşta sau cu telegraful şi fără să fiu spiri­tist, pot să’l formulez eu pariind ori ce câ­n’o să greşesc de-o iotă. — Da. Domnule redactor, ne ocu­­păm, ba încă straşnic. Criza fiind grea, pînâ la alte măsuri mai convenabile, credem că cea mai bună uşurare a starei noastre ar fi o amînare a rate­lor de la Creditul agricol şi o serie de noi împrumuturi , fond perdu. Ca atare o să ţinem buletinul de vot, scump la preţ. Unii din noi au copii şi rude de pus în slujbă. Nu vă puteţi închi­pui, Domnule redactor, ce strădanie şi ce bâtae de cap e sâ-i bagi în caş­caval. Dacă n’ar fi alegerile din Oc­­tombrie, zâu, nu ştim ce ne-am face ! — Foarte bine, Domnilor alegători. O să reuşiţi, căci după calculele mele trecute, 5501 buni roraînî de la cole­giul I, pot ori cînd da două treimi gu­vernului, în Cameră. Dar moralitatea ? ce faceţi cu ea ? — Ţi-i uşor D-tale, Domnule re­dactor, care poate n’ai nici copii, nici moşii, nici cai la grajd, nici lux de întreţinut, să vorbeşti aşa. Dar noi? Ce ne facem noi dacă ne-am ţine de moralitate ? Dialogul, prin telepatie, ar putea continua ast­fel: — N’am nici copii, nici cai la grajd, nici lux de întreţinut. Să lăsăm însă toate astea şi să vă întreb : Vi-i frică de ruşi şi de socialişti? — De, de ruşi ca de ruşi, dar de socialişti ne tremură inima ca de du­­că-se pe pustii. — Atunci, dacă sînteţi aşa fără de scrupul în politică, ştiţi că pot să vă ia ruşii sau socialiştii într’o bună zi? — Vai de noi! nu ne speria. — Uite-aşa. Adică de ce oare ruşii, cari au nevoe de armata noastră şi de a dispune de ţară mai rău de cît dis­puneţi D voastră de ţărani, nu şi-ar pune în minte să-şi aibă guvernul lor la Bucureşti? Multiplicaţi 5001 ale­gători cu un bilet de o mie şi veţi că­păta: D-voastră 5,501,000 lei, iar Rusia un guvern pe placul ei. Dacă Rusia n’a fâcut’o pînâ acum — despre care nu putem garanta — e că poate nu ne preţueşte serviciile la o sumă aşa de mare. In ziua cînd va crede că facem cinci milioane de lei sau de ruble, Rusia îi va da bu­curos şi d-voastră îi veţi încasa idem. Nu că vă acuz de trădători de Patrie. Jugănarii şi iconarii nu vor merge din alegător lîn®alegâtorlou geanta de ru­ble. Va şti ca diplomaţia rusească sâ­­şifgâsească omul care să vi se arăte patriot mare,^devotatul d-voastră, tot ce-aţi pofti, care să vă tăgăduiască ori­ce în schimbul votului iar ca a­­compt să vă numere mia în chestie. Şi veţi vinde Patria fără s’o ştiţi, numai fiind-oâ n’aveţi scrupul în po­litică şi aveţi prea mulţi cai la grajd. — Dar cu socialiștii ? Asta ne in­teresează mai mult. — Socialiștii, onorabili compatrioți, I au două­zeci de milioane la banca En- I gliterei, adică cu ce cumpăra cîte­ şi treile colegii. Iachipuiţi-vă câ le-ar trăsni prin minte să facă o farsă de care să rîdâ toate veacurile viitoare şi să deştepte din groapă şi pe cele moarte; — aşa-i că v’ar putea cumpăra ca pe d-voastră ? ce vă faceţi atuncî cu familia, cu religia şi cu proprietatea ? Iată unde vă poate duce lipsa de moralitate în politică! De acum v’am trădat secretul. Râ­­mîne ca d-voastră, ori să vă declaraţi pentru votul universal, ori să deveniţi Cetăţeni model. Vom vedea cam­ din două atitudini v’aţi ales şi dacă le veţi respinge pe amîndouâ, ceea ce-i foarte probabil, vom mai face un dialog după alegeri. I. Thsod^pSBC». Se recunoaşte prin urmare de toţi că acest al doilea colegiu e un moft, că Ind­iul e totul; de al treilea nu mai vorbim. Şi să ne mai mirăm că Maicanii, Anghe­­leştii, Ressu şi alţi Robeşti, cresc ca ciuper­cile pe gunoaie ! Aceştia formează colegiul I şi se simt oa­menii suverani. Dacă un suveran n’o face ce i-o trăzni prin cap, atunci cine s’o facă? Stan Păpuşă ? De aceea, unui om care are pretenţia că ştie ce spune şi că îşi respectă spusele, nici nu-i este permis să pomenească măcar că sun­tem­ un stat constituţional, în rînd cu cele­­l’alte state. I. Th. T­IPURI____ Moraru Nea Ştefan Moraru este cel mai savant român în limbele indice şi sanscrite. Toate cuvintele ro­mâneşti Nea Ştefan le derivă din sanscrita şi tot aşa t­at şi cuvintele turceşti ori engleze Băefii îl necăjesc la cafenea apropos de acest savantism, iar Moş Mihale Chiulhaniul, a căruia instantanee am dato alaltăeri, îi strigă cum îl vede: „Măi Morarule, ce mai scrie în evanghelia indieneascâ ?“ Şi în adevăr că etimologia Morarului este foarte minunată. Spre pildă îl întrebi: — De unde vine vorba Panfarola ? Iar Morarul îţi răspunde: — Vine de­­la „Pantos“ şi „d­a“, adică dai în tot­d’auna toate paralele. — Dar cuvîntul „Preferanţâ“ de­ unde vine ? — Vine de la vorba „a prefira,“ fiind că la jocul de „preferanţâ“ se prefiră jucătorii la ori ce oră — Dar cuvîntul „Magiun“ de unde s’o fi trâ­­gînd nene Ştefane ? — Se trage de la „Magie“ fiind că efectul său este magic. Şi aşa îi dă Moraru cu etimologia iar bieţii îi dau cu borcănaşul cel misterios care face toate minunile. Moraru, ca ori­ce savant e foarte filozof şi priveşte cu linişte la toate meschinăriile lumei acesteia, din înălţimea evangheliei indieneşti, vorba Chiulhaniului de Moş Mihale. Vardalabum. --------------------------------------------------------------------­ Colegiul al II-lea Am arătat cînd­va în Adevĕrul la ce colosal nimic, la ce sfruntată minciună se reduce aşa poreclita «suveranitate naţională». Colegiul I singur guvernă ţara, şi încă redus la ce pro­porţii ! Am arătat cum numai noua din aceşti o­­norabili iau parte la vot, şi prin urmare gu­vernului îi trebue 5501 dal­atici ca să poată avea două treimi în cameră. In adever, colegiul al II­­-lea neînsemnind nimic guvernul i- are la discreţie, adică odată 38 de mameluci la mină ; colegiul al II-lea poate fi lăsat spre mîngîere opoziţiei şi lupta să se dea numai la colegiul I, care furnisează 75 de automaţi. Iatâ­-l pe guvern în capul mesei, înconjurat de 123 de Ressu-Robescu, gata pe ospăţ şi pe trai bun. Nu mai intrăm în detaliile afacerii­. Fie­care ştie ce înseamnă cei 5501 de alegători de la colegiul I, de la cari, atirna majoritatea : func­ţionari înalţi, furnizori de-ai statului, antre­prenori de lucrări p­ablice, proprietari şi aren­daşi datori pe la credite şi avînd nevoe de administraţie pentru a-şi scoate robii la mun­că, etc. şi etc. Avem de alt­mintrelea un argument foarte puternic pentru a arăta că însuşi politician», de ori­ce culoare,poreci întocmai ca noi. De obicei, oamenii ăştia nu luptă pentru a-şi propaga ideile şi pentru a pătrunde în con­silii comunale sau în cameră cu gîndul de­ a face ceva serios; ei luptă pentru a parveni la caşcaval cu unanimităţi sdrobitoare. Cînd opoziţia sau guvernul cad la colegiul I, la al Il-lea nici nu se mai prezintă. Faptul s’a petrecut in nenumărate­ rînduri şi acum in urmă la Călăraşi. Succesul unul partid In urma raportului şi a bilanţului publicat In gazeta muşamale­, tovarăşul Pencioiu a primit cereri din cele patru părţi ale lumeî vechi pentru ca să colaboreze şî aiurea bilan­ţuri ca cel de la Lumea Nouă O casă mare de bancă din Paris îi scrie: Domnule, Fiind doritori de a da un faliment care să nu aibă aerul că e fraudulos, vă rog să bine­voiţi a ne răspunde dacă ne puteţi fabrica un bilanţ în care un activ de 2 milioane să fie transformat în pasiv. ■«es*­ X. Alt negustor din Viena, un fabricant de mu­şamale, scrie Bulibaşei partidului. Domnule Aflînd că partidul pe care aveţi onoare să-l dirigeţi pentru modestul salar de 300 lei lunar, are nevoie de o mare cantitate de muşamale pentru acoperirea mai multor bilanţuri, ne o­­ferim a vă preda, în cel mai scurt timp, ori­ce cantitate veţi dori, pe un preţ fabulos de ief­­tin. Rog numai să nu fiți plătit în timbre de ale partidului. 7. Pe de altă parte, citim următoarele într’o geografie etnografică, economică şi politică, apărută de trei zile în Franţa. Autorul, fiind franţez trebuia să fie tare în geografie. Ascul­taţi : „România.—Ţara­ în care industria începe să se dezvolte. Sunt mai multe fabrici înfloritoare de muşama. Cea mai importantă este aceea din oraşul Lumea Nouă, care produce muşama maelatură foarte fină, graţie însemnatului fa­bricant I. Nădejde, şeful partidului rusesc din Bulgaria“. Succesul muşamagiilor este gurat Vax. d'j­acuma asi- navigaţia pe Mare Culorile romîneşti au început să per­­curgă şi Mările de­asupra bastimentelor comerciale. De acuma marina noastră ne­­guţătorească este întemeiată şi organiza­rea ei n’a costat aproape nici un sacri­ficii­ pe stat. Am spus-o şi altă dată, aceea ce nu trebuie să uităm şi aceea ce, în adevăr este uimitor, e faptul că toată această lucrare s’a făcut în cea mai adîncă tă­cere, fără reclamă, fără fanfare şi fără sforţări uriaşe din partea statului. Di­rectorul monopolurilor a studiat cestiu­­nea cu rîvnă, ca un adevărat bărbat de stat şi ca un competent organizator, a utilizat economiile realizate de la cele­­l’alte servicii şi a îndeplinit aceea ce a­­tiţia miniştri s’au silit să îndepliniască cu ajutorul a tot felul de combinaţiuni savante. Acuma rămîne de ştiut cum va func­­­­ţiona navigaţiunea. Neapărat că şi cu acest serviciu se va intim­pla aceea ce s’a întîmplat cu poş­tele, cu telegraful, cu drumurile de fer. De­o­cam­dată, din cauza lipsei de per­sonal competent, regia va fi nevoită să se slujească de străini, dar cu timpul, în cîţi­va ani cel mult, neapărat că vom a­­vea destui căpitani şi sub-căpitani, destui piloţi şi destui marinari. Era o vreme cînd cei mai buni piloţi pe Dunăre erau romînii, ruşii şi austriacii se slujeau cu piloţii romîni şi nici o na­ţie nu putea concura cu ai noştri pe a­­cest teren. Dar atîta amar de vreme pe­trecută în complecta dezorganizare a sta­tului, epoca neagră a umilinţei şi ador­mirea naţionale a contribuit ca piloţii ro­­mîni să dispară. Acuma marina comercială romînă, pe Dunăre şi pe Mare, va reînvia pe pilotul român. Apoi personalul cel­ l’alt va fi pro­curat de către marina militară, căci a­­tîţia soldaţi, şi chiar ofiţerii retraşi din armată vor găsi o ocupaţiune sigură, dacă nu chiar o carieră, pe vapoarele de co­merţ. Aceasta nu va însemna ca statul ro­mân să despreţuiască în urmă serviciile date acuma de către echipagiile străine. Toţi străinii conştiinţioşi şi meritoşi cari vor fi contribuit la acest debut fericit şi îmbucurător pentru noi vor trebui răs­plătiţi precum li se cuvine şi potrivit cu meritele lor. Marinarii şi conducătorii de vapoare române, vor avea chiar prilegiul să se formeze sub conducerea oamenilor com­petenţi. Dragoş, ESCROCHERIE FLAGRANTA Inchipuiţ’-vă că brutara ar hotîrî într’o bună dimineaţă că dacă nu îmbrăcăm cu pantaloni roşii cînd cumpărăm pîine de la ei, apoi atunci ne cer un franc pe chilogram, iar dacă mai facem si gură, nu ne mai dau pîine pe nici un preţ, nins că nu vor mai permite altora’să scoată pîine, rezervîndu-şl monopolul. ‘FCe-aţi zice la v anzul unei asemenea mons­truoase aberaţii. Statul face totuşi lucruri şi mal extra-or­­dinare da cît atîta, şi nimeni nu protestează. Intr’o bună dimineaţă ne-a asisturat că dacă -1 dăm tu? ’"monopolul negustoria! ^corespon­denţelor telegrafice, vom fi admirabil serviţi şi bugetul va­­spori. Am admis cu toţii cererea de negustorie a statului. Cînd colo ce se întîmplă. După ce ni se garantează prin Constituţie libertatea cugetărea şi libertatea exprimărea ei, statul ne interzice să uzăm de telegraf dacă nu ad­mitem că Bussu e un om cinstit, că com­ Lns­­căr e un genifi ,şit are monstruozităţi de ge­nul ăsta. Asta’i curată escrocherie. Inchipuiţi-vă că mîini D. Duca nu mai per­mite accesul vagoanelor de­cît celor cu părul blond, că D. Gr. Manu nu mai vrea să d­a chibrituri şi tutun da cît chiorilor, şi aşa mai departe. Mai închipuiţi-vă că statul se hotărăşte să vîndă şi vin, apă gazoasă, nasturi de panta­lon­ şi instrumente agricole, şi sub pretext că vrea să salveze siguranţa statului, ar pune tuturor cumpărătorilor condiţia pe care am presupus că ar pune-o brutarii pentru vîn­­zarea piine!. Ei, ce ne-am face atunci! înţeleg să facă guvernul toate infamiile în politică, după cum le şi face, dar să devie negustor şi să ne pungăşească şi ca atare, asta’i inadmisibil. N’av­e cuvinte pentru a înfiera o asemenea escrocherie şi ceea ce-i mai rău­, e că n’avem cui cere dreptate, căci­­dreptatea o deţin tot escrocii, după cum deţin şi telegraful. Avis celor cari vor să ne telegrafieze ceva. Lynx. -------------------------------------------------------------gtsQ,---------------------------------------------------— Penitenciarele Ceea­ ce sínt spitalele pentru bolnavi, os­­piciile pentru nebuni şi pentru schilozi, sínt penitenciarele pentru delicvenţi şi cri­minali. Cînd zic sínt, comit o inexactitate, ar trebui să fie, dar din nenorocire nu sínt. Dacă admitem liberul arbitru nelimitat, dacă admitem că cei cari împodobesc băn­cile curţilor ca juraţi, încadraţi de baio­nete, sînt oameni perverşi cari fără nici un alt motiv de­cit dorinţa de a face rât gratis, au jefuit sau omorît pe semenii lor, tortura morală şi fizică la care îi supunem ar fi întru cît­va justificată. Şi încă! Pentru ce societatea să devie ea e însă­şî criminală cînd pedepseşte pe un criminal? Nenorocitul a avut poate, scuza mizeriei, a alcoolismului, a sifilisului ere­ditar, a imbecilităţei, a nebuniei furioase, dar societatea ce motiv are ca să tortu­reze pe aceşti oameni? Ne degradăm pe noi, ne scoborîm voluntar şi în mod conş­tient la nivelul criminalilor, dacă sub pre­text de apărare ne arătăm tot aşa de cruzi şi de răi ca dînşii. * * «* De­sigur că societatea are drept să pe­depsească, dar nu pentru a se răzbuna ci pentru a crea celor dispuşi la crime, mo­tive care să le înlânţuiască patimele. Cit despre criminalul deja prins şi închis lui nu-i mai folosesc lanţurile, bătăile, râ­ul tratament, şi nici nouă. Ba nouă chiar ne pot fi dăunătoare. Un individ condamnat la cinci ani de închi­soare, de pildă, ese din penitenciar mai ras, mai viţios, mai dispus la crime ca în trecut. Prin urmare barbaria tot asupra noastră cade, căci cel batjocorit şi chinuit va căuta să-şi răzbune comiţind alte crime. Penitenciarele noastre nu sunt nici aşe­zăminte cari să reţie pe criminal, nici să-l corijeze. Cei mai mulţi evadează, cu toţii devin nişte monştri înfiorători după o oare­care şedere acolo. In cit te întrebi cu uimire, pentru ce au fost făcute penitenciarele ? La ce servă ele? Motiv, răspund unii, ca pe incorigibili, pe criminalii din naştere, sâ-i suprimăm. Din mormînt nu se va mai scula el ca să asasineze. Nu-i locul de intrat în amănuntele mo­tivelor cari resping pedeapsa cu moarte ca ceva înjositor pentru epoca noastră. E destul să spunem unul din argumente, ar­gument teribil şi fără replică: ce te faci cu cel pe nedrept executat ? Cum să în­drepţi erorile judiciare aşa de numeroase în judecăţile noastre. * * * Se impune că şi noi, luind pildă de la belgieni, de la elveţieni şi de la italieni, să reformăm penitenciarele şi să încetăm de a mai alimenta criminalitatea sub pretext că o corigem. Altim ca chestia penitenciarelor e foarte leată şi mulţi ciocoi scăpătaţi îşi refac averile din spinarea criminalilor. Dar este o chestie şi mai delicată de­cît punga a­­cestor onorabili, e propria noastră avere şi viaţă pusă în joc prin înmulţirea crimi­nalilor. A mai continua cu actualul sistem peni­tenciar înseamnă a contribui, pe lingă alte pricini, la sporirea delictelor şi a crimelor. In plus, sistemul actual ne costă colosal de scump din pricină că cea mai mare parte din cei închişi nu lucrează nimic, dar consumă.* * * Pentru o ţară ca a noastră, cu întinderi enorme de pămînt necultivabil şi lipsită de braţe, penitenciarele s’ar putea perfect şi cu folos transforma în atîtea colonii a­­gricole. Munca cumpătată şi just răsplătită, în­soţită de şcoli în cari închişii să capete noţiuni de lume şi de morală, poate să transforme pe aceşti nenorociţi în oameni normali. Cînd vor fi isprăvit pedeapsa, ei vor că­păta gust de muncă, cunoştinţî utile şi o mică sumă care să-î duc la adăpostul mi­zeriei pînâ ce-şi vor găsi de lucru. Să nu se uite că Australia a fost creată din criminali pe cari englezii îi debarcau acolo cu seminţe şi instrumente de muncă plus o carabină cu 60 de cartuşe. Ceea ce probează că criminalii se pot în­drepta cu vremea, supuşi fiind la lupta pentru existenţă prin muncă cinstită. Dar... să nu avem afacerea Capşa-Pen­­covici cu aceste colonii agricole, că atunci mai bine să nu le mai creăm. Invazia Galbenilor O Japonie nouă. — „Jos rasa albă !" — Triumful partidului revoluţionar. — Concurenţă teribilă.— Asta în contra Europei Japonia modernă Cei cari îşi închipuiesc că civilizaţia modernă se sfîrşeşte la hotarele Europei şi ale Statelor­ Unite, afle că aproape cinci-zeci de milioane de locuitori din extremul orient sunt tot aşa de civilizaţi ca şi noi. Industrie puternică, agricul­tură perfecţionată, cinci-zeci de mii de şcoli primare, licee în proporţie, şcoli speciale idem, universităţi excelente, for­tificaţii pe coastele expuse, 350.000 de sol­daţi bine instruiţi şi înarmaţi perfect, ar­senale mari, o sută de vase de război­ excelente, asta-i Japonia modernă. Şi pe zi ce merge, ea înaintează tot mai mult. Deja Italia şi Spania sunt lă­sate în urmă. Japonia a ajuns aproape şi ţinteşte să întreacă pe Anglia, pe Statele­ Unite, pe Franţa şi pe Germania. „Jos rasa albă !“ Revoluţia din 1868 care a sfărâmat în­tr’o zi un trecut de două­zeci de secole şi a împins pe Japonia în­spre civiliza­ţia europeană, a fost făcută mai ales cu sprijinul acelei părţi din popor care stri­ga «afară cu străinii!» Străinii n’au putut fi alungaţi mai întîi fiind-că Japonia era încă slabă şi al doi­lea fiind­că avea mare nevoe de dînşii. Străinii au creat armata, flota, adminis­traţia, codul şi şcoalele. Treptat ei au fost înlocuiţi cu japonezi, mult mai in­­teleginţî şi mai serioşi de­cît ne­­-au des­cris primii călători europeni. Lucrătorii lor sunt abili şi sobri, inginerii inteligenţi, profesorii savanţi, iar poporul, neînlăn­ţuit de nici o prejudecată socială sau re­ligioasă, e gata să primească ori­ce idee modernă şi să şi o asimileze cu o uşu­rinţă uimitoare. Ei au primit toată civilizaţia Europei, dar jugul ei nu-l vor cu nici­­un preţ, îmbătaţi de ultimele victorii, şovinişti din fire, apreciind slăbiciunea Europei care nu poate lupta la o distanţă aşa de mare, japonezii nu mai strigă «Jos străinii!» ci «Jos rasa albă!» Da, ei făuresc deja planuri teribile: cucerirea şi organizarea Chinei, discipli­narea acestei mase imense şi condusă de inteligenţa japoneză. Apoi invazia şi dominaţia restului A­­siei, cucerirea Indiilor şi a Siberiei, lupta finală cu Europa încoronată de pacea universală şi de amestecul rasei galbenă cu albă, din care să iasă o rasă şi o lume nouă! Cu asemenea subiecte se ocupă acum presa, filosofia şi literatura japoneză. Triumful revoluţiei. Revoluţionarii burghezi nu şi-au înde­plinit încă programul. Cind ultimele ră­măşiţe ale nobleţei şi ale vechilor mili­tari vor fi înfrînte, partidul care a creat Japonia modernă are de gînd s’o lanseze în galop spre civilizaţie. Deja industria japoneză bate pe cea eu­ropeană şi pe cea americană pe pieţele interne. Miile de uzine din Osaka, Kioto şi Kobe, pot furniza pieţile Chinei şi chiar bate pe Anglia în Indii. Ca mîini Europa va fi inundată de producţii ja­poneze. Concurenţă teribilă Japonezii şi chinezii sunt abili, îndu­rători la oboseală, sobri şi inteligenţi la

Next