Adevěrul, septembrie 1895 (Anul 8, nr. 2301-2328)
1895-09-01 / nr. 2301
Polemică, cu „Ţara“ ! Nu cu Ţara din strada Nouă, ci cu „Ţara“ de la Dunăre, foasta Principatele-Unite şi astăzi regatul român, vreau să polemizez pe ziua de astâzi. Să nu se sperie cititorii de sarcina mea, oare în adevăr ar fi peste măsură de grea dacă mi-aşi pune în gînd să mă bălăbănesc cu cinci milioane de suflete împrăştiate pe 130.000 de philometri patraţi. Din fericire pentru polemica mea, „Ţara“ apare aşa de vastă şi de populată numai din punct de vedere geografic; din punct de vedere politic ea e micâ-mionţâ, microscopică aş putea zice. Ca probă că numai cu microscopul am putea-o vedea, e că această „Ţară“, după părerea unanimă minus a guvernului, e compusă din paraziţi, şi e ştiut câ aceşti membri ai regnului animal sunt aşa de mici în genere, câ numai cu ajutorul microscopului se pot vedea şi studia. Prin urmare cu onorabilii membri ai colegiului întîiu om de furcă, deoarece D-lor numesc pe Ressu, susţin pe conu Lascăr, dau sprijinul acelor cari ne guvernă şi ne administrează prost. I-aş întreba pe Domnii aceştia : „Vă gîndiţi Domnilor că se apropie alegerile, ca în luna octombrie se începe licitaţia celor două sute de milioane pe an prevăzute în buget, plus un număr de milioane neprevăzute undeva ?“ Fără să aştept răspunsul cu poşta sau cu telegraful şi fără să fiu spiritist, pot să’l formulez eu pariind ori ce cân’o să greşesc de-o iotă. — Da. Domnule redactor, ne ocupăm, ba încă straşnic. Criza fiind grea, pînâ la alte măsuri mai convenabile, credem că cea mai bună uşurare a starei noastre ar fi o amînare a ratelor de la Creditul agricol şi o serie de noi împrumuturi , fond perdu. Ca atare o să ţinem buletinul de vot, scump la preţ. Unii din noi au copii şi rude de pus în slujbă. Nu vă puteţi închipui, Domnule redactor, ce strădanie şi ce bâtae de cap e sâ-i bagi în caşcaval. Dacă n’ar fi alegerile din Octombrie, zâu, nu ştim ce ne-am face ! — Foarte bine, Domnilor alegători. O să reuşiţi, căci după calculele mele trecute, 5501 buni roraînî de la colegiul I, pot ori cînd da două treimi guvernului, în Cameră. Dar moralitatea ? ce faceţi cu ea ? — Ţi-i uşor D-tale, Domnule redactor, care poate n’ai nici copii, nici moşii, nici cai la grajd, nici lux de întreţinut, să vorbeşti aşa. Dar noi? Ce ne facem noi dacă ne-am ţine de moralitate ? Dialogul, prin telepatie, ar putea continua astfel: — N’am nici copii, nici cai la grajd, nici lux de întreţinut. Să lăsăm însă toate astea şi să vă întreb : Vi-i frică de ruşi şi de socialişti? — De, de ruşi ca de ruşi, dar de socialişti ne tremură inima ca de ducă-se pe pustii. — Atunci, dacă sînteţi aşa fără de scrupul în politică, ştiţi că pot să vă ia ruşii sau socialiştii într’o bună zi? — Vai de noi! nu ne speria. — Uite-aşa. Adică de ce oare ruşii, cari au nevoe de armata noastră şi de a dispune de ţară mai rău de cît dispuneţi D voastră de ţărani, nu şi-ar pune în minte să-şi aibă guvernul lor la Bucureşti? Multiplicaţi 5001 alegători cu un bilet de o mie şi veţi căpăta: D-voastră 5,501,000 lei, iar Rusia un guvern pe placul ei. Dacă Rusia n’a fâcut’o pînâ acum — despre care nu putem garanta — e că poate nu ne preţueşte serviciile la o sumă aşa de mare. In ziua cînd va crede că facem cinci milioane de lei sau de ruble, Rusia îi va da bucuros şi d-voastră îi veţi încasa idem. Nu că vă acuz de trădători de Patrie. Jugănarii şi iconarii nu vor merge din alegător lîn®alegâtorlou geanta de ruble. Va şti ca diplomaţia rusească sâşifgâsească omul care să vi se arăte patriot mare,^devotatul d-voastră, tot ce-aţi pofti, care să vă tăgăduiască orice în schimbul votului iar ca acompt să vă numere mia în chestie. Şi veţi vinde Patria fără s’o ştiţi, numai fiind-oâ n’aveţi scrupul în politică şi aveţi prea mulţi cai la grajd. — Dar cu socialiștii ? Asta ne interesează mai mult. — Socialiștii, onorabili compatrioți, I au douăzeci de milioane la banca En- I gliterei, adică cu ce cumpăra cîte şi treile colegii. Iachipuiţi-vă câ le-ar trăsni prin minte să facă o farsă de care să rîdâ toate veacurile viitoare şi să deştepte din groapă şi pe cele moarte; — aşa-i că v’ar putea cumpăra ca pe d-voastră ? ce vă faceţi atuncî cu familia, cu religia şi cu proprietatea ? Iată unde vă poate duce lipsa de moralitate în politică! De acum v’am trădat secretul. Râmîne ca d-voastră, ori să vă declaraţi pentru votul universal, ori să deveniţi Cetăţeni model. Vom vedea cam din două atitudini v’aţi ales şi dacă le veţi respinge pe amîndouâ, ceea ce-i foarte probabil, vom mai face un dialog după alegeri. I. Thsod^pSBC». Se recunoaşte prin urmare de toţi că acest al doilea colegiu e un moft, că Indiul e totul; de al treilea nu mai vorbim. Şi să ne mai mirăm că Maicanii, Angheleştii, Ressu şi alţi Robeşti, cresc ca ciupercile pe gunoaie ! Aceştia formează colegiul I şi se simt oamenii suverani. Dacă un suveran n’o face ce i-o trăzni prin cap, atunci cine s’o facă? Stan Păpuşă ? De aceea, unui om care are pretenţia că ştie ce spune şi că îşi respectă spusele, nici nu-i este permis să pomenească măcar că suntem un stat constituţional, în rînd cu celel’alte state. I. Th. TIPURI____ Moraru Nea Ştefan Moraru este cel mai savant român în limbele indice şi sanscrite. Toate cuvintele româneşti Nea Ştefan le derivă din sanscrita şi tot aşa tat şi cuvintele turceşti ori engleze Băefii îl necăjesc la cafenea apropos de acest savantism, iar Moş Mihale Chiulhaniul, a căruia instantanee am dato alaltăeri, îi strigă cum îl vede: „Măi Morarule, ce mai scrie în evanghelia indieneascâ ?“ Şi în adevăr că etimologia Morarului este foarte minunată. Spre pildă îl întrebi: — De unde vine vorba Panfarola ? Iar Morarul îţi răspunde: — Vine dela „Pantos“ şi „da“, adică dai în totd’auna toate paralele. — Dar cuvîntul „Preferanţâ“ de unde vine ? — Vine de la vorba „a prefira,“ fiind că la jocul de „preferanţâ“ se prefiră jucătorii la ori ce oră — Dar cuvîntul „Magiun“ de unde s’o fi trâgînd nene Ştefane ? — Se trage de la „Magie“ fiind că efectul său este magic. Şi aşa îi dă Moraru cu etimologia iar bieţii îi dau cu borcănaşul cel misterios care face toate minunile. Moraru, ca orice savant e foarte filozof şi priveşte cu linişte la toate meschinăriile lumei acesteia, din înălţimea evangheliei indieneşti, vorba Chiulhaniului de Moş Mihale. Vardalabum. -------------------------------------------------------------------- Colegiul al II-lea Am arătat cîndva în Adevĕrul la ce colosal nimic, la ce sfruntată minciună se reduce aşa poreclita «suveranitate naţională». Colegiul I singur guvernă ţara, şi încă redus la ce proporţii ! Am arătat cum numai noua din aceşti onorabili iau parte la vot, şi prin urmare guvernului îi trebue 5501 dalatici ca să poată avea două treimi în cameră. In adever, colegiul al II-lea neînsemnind nimic guvernul i- are la discreţie, adică odată 38 de mameluci la mină ; colegiul al II-lea poate fi lăsat spre mîngîere opoziţiei şi lupta să se dea numai la colegiul I, care furnisează 75 de automaţi. Iatâ-l pe guvern în capul mesei, înconjurat de 123 de Ressu-Robescu, gata pe ospăţ şi pe trai bun. Nu mai intrăm în detaliile afacerii. Fiecare ştie ce înseamnă cei 5501 de alegători de la colegiul I, de la cari, atirna majoritatea : funcţionari înalţi, furnizori de-ai statului, antreprenori de lucrări pablice, proprietari şi arendaşi datori pe la credite şi avînd nevoe de administraţie pentru a-şi scoate robii la muncă, etc. şi etc. Avem de altmintrelea un argument foarte puternic pentru a arăta că însuşi politician», de orice culoare,poreci întocmai ca noi. De obicei, oamenii ăştia nu luptă pentru a-şi propaga ideile şi pentru a pătrunde în consilii comunale sau în cameră cu gîndul de a face ceva serios; ei luptă pentru a parveni la caşcaval cu unanimităţi sdrobitoare. Cînd opoziţia sau guvernul cad la colegiul I, la al Il-lea nici nu se mai prezintă. Faptul s’a petrecut in nenumărate rînduri şi acum in urmă la Călăraşi. Succesul unul partid In urma raportului şi a bilanţului publicat In gazeta muşamale, tovarăşul Pencioiu a primit cereri din cele patru părţi ale lumeî vechi pentru ca să colaboreze şî aiurea bilanţuri ca cel de la Lumea Nouă O casă mare de bancă din Paris îi scrie: Domnule, Fiind doritori de a da un faliment care să nu aibă aerul că e fraudulos, vă rog să binevoiţi a ne răspunde dacă ne puteţi fabrica un bilanţ în care un activ de 2 milioane să fie transformat în pasiv. ■«es* X. Alt negustor din Viena, un fabricant de muşamale, scrie Bulibaşei partidului. Domnule Aflînd că partidul pe care aveţi onoare să-l dirigeţi pentru modestul salar de 300 lei lunar, are nevoie de o mare cantitate de muşamale pentru acoperirea mai multor bilanţuri, ne oferim a vă preda, în cel mai scurt timp, orice cantitate veţi dori, pe un preţ fabulos de ieftin. Rog numai să nu fiți plătit în timbre de ale partidului. 7. Pe de altă parte, citim următoarele într’o geografie etnografică, economică şi politică, apărută de trei zile în Franţa. Autorul, fiind franţez trebuia să fie tare în geografie. Ascultaţi : „România.—Ţara în care industria începe să se dezvolte. Sunt mai multe fabrici înfloritoare de muşama. Cea mai importantă este aceea din oraşul Lumea Nouă, care produce muşama maelatură foarte fină, graţie însemnatului fabricant I. Nădejde, şeful partidului rusesc din Bulgaria“. Succesul muşamagiilor este gurat Vax. d'jacuma asi- navigaţia pe Mare Culorile romîneşti au început să percurgă şi Mările deasupra bastimentelor comerciale. De acuma marina noastră neguţătorească este întemeiată şi organizarea ei n’a costat aproape nici un sacrificii pe stat. Am spus-o şi altă dată, aceea ce nu trebuie să uităm şi aceea ce, în adevăr este uimitor, e faptul că toată această lucrare s’a făcut în cea mai adîncă tăcere, fără reclamă, fără fanfare şi fără sforţări uriaşe din partea statului. Directorul monopolurilor a studiat cestiunea cu rîvnă, ca un adevărat bărbat de stat şi ca un competent organizator, a utilizat economiile realizate de la celel’alte servicii şi a îndeplinit aceea ce atiţia miniştri s’au silit să îndepliniască cu ajutorul a tot felul de combinaţiuni savante. Acuma rămîne de ştiut cum va funcţiona navigaţiunea. Neapărat că şi cu acest serviciu se va intimpla aceea ce s’a întîmplat cu poştele, cu telegraful, cu drumurile de fer. Deocamdată, din cauza lipsei de personal competent, regia va fi nevoită să se slujească de străini, dar cu timpul, în cîţiva ani cel mult, neapărat că vom avea destui căpitani şi sub-căpitani, destui piloţi şi destui marinari. Era o vreme cînd cei mai buni piloţi pe Dunăre erau romînii, ruşii şi austriacii se slujeau cu piloţii romîni şi nici o naţie nu putea concura cu ai noştri pe acest teren. Dar atîta amar de vreme petrecută în complecta dezorganizare a statului, epoca neagră a umilinţei şi adormirea naţionale a contribuit ca piloţii romîni să dispară. Acuma marina comercială romînă, pe Dunăre şi pe Mare, va reînvia pe pilotul român. Apoi personalul cel l’alt va fi procurat de către marina militară, căci atîţia soldaţi, şi chiar ofiţerii retraşi din armată vor găsi o ocupaţiune sigură, dacă nu chiar o carieră, pe vapoarele de comerţ. Aceasta nu va însemna ca statul român să despreţuiască în urmă serviciile date acuma de către echipagiile străine. Toţi străinii conştiinţioşi şi meritoşi cari vor fi contribuit la acest debut fericit şi îmbucurător pentru noi vor trebui răsplătiţi precum li se cuvine şi potrivit cu meritele lor. Marinarii şi conducătorii de vapoare române, vor avea chiar prilegiul să se formeze sub conducerea oamenilor competenţi. Dragoş, ESCROCHERIE FLAGRANTA Inchipuiţ’-vă că brutara ar hotîrî într’o bună dimineaţă că dacă nu îmbrăcăm cu pantaloni roşii cînd cumpărăm pîine de la ei, apoi atunci ne cer un franc pe chilogram, iar dacă mai facem si gură, nu ne mai dau pîine pe nici un preţ, nins că nu vor mai permite altora’să scoată pîine, rezervîndu-şl monopolul. ‘FCe-aţi zice la v anzul unei asemenea monstruoase aberaţii. Statul face totuşi lucruri şi mal extra-ordinare da cît atîta, şi nimeni nu protestează. Intr’o bună dimineaţă ne-a asisturat că dacă -1 dăm tu? ’"monopolul negustoria! ^corespondenţelor telegrafice, vom fi admirabil serviţi şi bugetul vaspori. Am admis cu toţii cererea de negustorie a statului. Cînd colo ce se întîmplă. După ce ni se garantează prin Constituţie libertatea cugetărea şi libertatea exprimărea ei, statul ne interzice să uzăm de telegraf dacă nu admitem că Bussu e un om cinstit, că com Lnscăr e un genifi ,şit are monstruozităţi de genul ăsta. Asta’i curată escrocherie. Inchipuiţi-vă că mîini D. Duca nu mai permite accesul vagoanelor decît celor cu părul blond, că D. Gr. Manu nu mai vrea să da chibrituri şi tutun da cît chiorilor, şi aşa mai departe. Mai închipuiţi-vă că statul se hotărăşte să vîndă şi vin, apă gazoasă, nasturi de pantalon şi instrumente agricole, şi sub pretext că vrea să salveze siguranţa statului, ar pune tuturor cumpărătorilor condiţia pe care am presupus că ar pune-o brutarii pentru vînzarea piine!. Ei, ce ne-am face atunci! înţeleg să facă guvernul toate infamiile în politică, după cum le şi face, dar să devie negustor şi să ne pungăşească şi ca atare, asta’i inadmisibil. N’ave cuvinte pentru a înfiera o asemenea escrocherie şi ceea ce-i mai rău, e că n’avem cui cere dreptate, căcidreptatea o deţin tot escrocii, după cum deţin şi telegraful. Avis celor cari vor să ne telegrafieze ceva. Lynx. -------------------------------------------------------------gtsQ,---------------------------------------------------— Penitenciarele Ceea ce sínt spitalele pentru bolnavi, ospiciile pentru nebuni şi pentru schilozi, sínt penitenciarele pentru delicvenţi şi criminali. Cînd zic sínt, comit o inexactitate, ar trebui să fie, dar din nenorocire nu sínt. Dacă admitem liberul arbitru nelimitat, dacă admitem că cei cari împodobesc băncile curţilor ca juraţi, încadraţi de baionete, sînt oameni perverşi cari fără nici un alt motiv decit dorinţa de a face rât gratis, au jefuit sau omorît pe semenii lor, tortura morală şi fizică la care îi supunem ar fi întru cîtva justificată. Şi încă! Pentru ce societatea să devie ea e însăşî criminală cînd pedepseşte pe un criminal? Nenorocitul a avut poate, scuza mizeriei, a alcoolismului, a sifilisului ereditar, a imbecilităţei, a nebuniei furioase, dar societatea ce motiv are ca să tortureze pe aceşti oameni? Ne degradăm pe noi, ne scoborîm voluntar şi în mod conştient la nivelul criminalilor, dacă sub pretext de apărare ne arătăm tot aşa de cruzi şi de răi ca dînşii. * * «* Desigur că societatea are drept să pedepsească, dar nu pentru a se răzbuna ci pentru a crea celor dispuşi la crime, motive care să le înlânţuiască patimele. Cit despre criminalul deja prins şi închis lui nu-i mai folosesc lanţurile, bătăile, râul tratament, şi nici nouă. Ba nouă chiar ne pot fi dăunătoare. Un individ condamnat la cinci ani de închisoare, de pildă, ese din penitenciar mai ras, mai viţios, mai dispus la crime ca în trecut. Prin urmare barbaria tot asupra noastră cade, căci cel batjocorit şi chinuit va căuta să-şi răzbune comiţind alte crime. Penitenciarele noastre nu sunt nici aşezăminte cari să reţie pe criminal, nici să-l corijeze. Cei mai mulţi evadează, cu toţii devin nişte monştri înfiorători după o oarecare şedere acolo. In cit te întrebi cu uimire, pentru ce au fost făcute penitenciarele ? La ce servă ele? Motiv, răspund unii, ca pe incorigibili, pe criminalii din naştere, sâ-i suprimăm. Din mormînt nu se va mai scula el ca să asasineze. Nu-i locul de intrat în amănuntele motivelor cari resping pedeapsa cu moarte ca ceva înjositor pentru epoca noastră. E destul să spunem unul din argumente, argument teribil şi fără replică: ce te faci cu cel pe nedrept executat ? Cum să îndrepţi erorile judiciare aşa de numeroase în judecăţile noastre. * * * Se impune că şi noi, luind pildă de la belgieni, de la elveţieni şi de la italieni, să reformăm penitenciarele şi să încetăm de a mai alimenta criminalitatea sub pretext că o corigem. Altim ca chestia penitenciarelor e foarte leată şi mulţi ciocoi scăpătaţi îşi refac averile din spinarea criminalilor. Dar este o chestie şi mai delicată decît punga acestor onorabili, e propria noastră avere şi viaţă pusă în joc prin înmulţirea criminalilor. A mai continua cu actualul sistem penitenciar înseamnă a contribui, pe lingă alte pricini, la sporirea delictelor şi a crimelor. In plus, sistemul actual ne costă colosal de scump din pricină că cea mai mare parte din cei închişi nu lucrează nimic, dar consumă.* * * Pentru o ţară ca a noastră, cu întinderi enorme de pămînt necultivabil şi lipsită de braţe, penitenciarele s’ar putea perfect şi cu folos transforma în atîtea colonii agricole. Munca cumpătată şi just răsplătită, însoţită de şcoli în cari închişii să capete noţiuni de lume şi de morală, poate să transforme pe aceşti nenorociţi în oameni normali. Cînd vor fi isprăvit pedeapsa, ei vor căpăta gust de muncă, cunoştinţî utile şi o mică sumă care să-î duc la adăpostul mizeriei pînâ ce-şi vor găsi de lucru. Să nu se uite că Australia a fost creată din criminali pe cari englezii îi debarcau acolo cu seminţe şi instrumente de muncă plus o carabină cu 60 de cartuşe. Ceea ce probează că criminalii se pot îndrepta cu vremea, supuşi fiind la lupta pentru existenţă prin muncă cinstită. Dar... să nu avem afacerea Capşa-Pencovici cu aceste colonii agricole, că atunci mai bine să nu le mai creăm. Invazia Galbenilor O Japonie nouă. — „Jos rasa albă !" — Triumful partidului revoluţionar. — Concurenţă teribilă.— Asta în contra Europei Japonia modernă Cei cari îşi închipuiesc că civilizaţia modernă se sfîrşeşte la hotarele Europei şi ale Statelor Unite, afle că aproape cinci-zeci de milioane de locuitori din extremul orient sunt tot aşa de civilizaţi ca şi noi. Industrie puternică, agricultură perfecţionată, cinci-zeci de mii de şcoli primare, licee în proporţie, şcoli speciale idem, universităţi excelente, fortificaţii pe coastele expuse, 350.000 de soldaţi bine instruiţi şi înarmaţi perfect, arsenale mari, o sută de vase de război excelente, asta-i Japonia modernă. Şi pe zi ce merge, ea înaintează tot mai mult. Deja Italia şi Spania sunt lăsate în urmă. Japonia a ajuns aproape şi ţinteşte să întreacă pe Anglia, pe Statele Unite, pe Franţa şi pe Germania. „Jos rasa albă !“ Revoluţia din 1868 care a sfărâmat într’o zi un trecut de douăzeci de secole şi a împins pe Japonia înspre civilizaţia europeană, a fost făcută mai ales cu sprijinul acelei părţi din popor care striga «afară cu străinii!» Străinii n’au putut fi alungaţi mai întîi fiind-că Japonia era încă slabă şi al doilea fiindcă avea mare nevoe de dînşii. Străinii au creat armata, flota, administraţia, codul şi şcoalele. Treptat ei au fost înlocuiţi cu japonezi, mult mai inteleginţî şi mai serioşi decît ne-au descris primii călători europeni. Lucrătorii lor sunt abili şi sobri, inginerii inteligenţi, profesorii savanţi, iar poporul, neînlănţuit de nici o prejudecată socială sau religioasă, e gata să primească orice idee modernă şi să şi o asimileze cu o uşurinţă uimitoare. Ei au primit toată civilizaţia Europei, dar jugul ei nu-l vor cu niciun preţ, îmbătaţi de ultimele victorii, şovinişti din fire, apreciind slăbiciunea Europei care nu poate lupta la o distanţă aşa de mare, japonezii nu mai strigă «Jos străinii!» ci «Jos rasa albă!» Da, ei făuresc deja planuri teribile: cucerirea şi organizarea Chinei, disciplinarea acestei mase imense şi condusă de inteligenţa japoneză. Apoi invazia şi dominaţia restului Asiei, cucerirea Indiilor şi a Siberiei, lupta finală cu Europa încoronată de pacea universală şi de amestecul rasei galbenă cu albă, din care să iasă o rasă şi o lume nouă! Cu asemenea subiecte se ocupă acum presa, filosofia şi literatura japoneză. Triumful revoluţiei. Revoluţionarii burghezi nu şi-au îndeplinit încă programul. Cind ultimele rămăşiţe ale nobleţei şi ale vechilor militari vor fi înfrînte, partidul care a creat Japonia modernă are de gînd s’o lanseze în galop spre civilizaţie. Deja industria japoneză bate pe cea europeană şi pe cea americană pe pieţele interne. Miile de uzine din Osaka, Kioto şi Kobe, pot furniza pieţile Chinei şi chiar bate pe Anglia în Indii. Ca mîini Europa va fi inundată de producţii japoneze. Concurenţă teribilă Japonezii şi chinezii sunt abili, îndurători la oboseală, sobri şi inteligenţi la