Adevěrul, noiembrie 1895 (Anul 8, nr. 2358-2385)

1895-11-01 / nr. 2358

B'aRSA de bucurbsoi Curmi 'if. in 28 Octombre 19 Noembre 1896 urca iar cursul valorilor otomane şi a­­celea ale Băncei otomane din Paris. VIENA, 30 Octom­bre. Camera deputa­ţilor.— D. Gessmann întreabă pe guvern asupra măsurilor ce-şi propune să ia pentru a apăra piaţa cinstită în contra prădărilor Înaltei finanţe. D. Bilinski, ministru de finanţe, zice că situaţia exterioară defavorabilă, a­ can­­sat oare­care nelinişte şi a desvoltat a­­grofagiul. Panica se­ datorează mai cu deosebire faptului că agenţii de schimb au ţinut publicul cel mare la jocul de bursă. Intre altele, ei au stabilit de mult timp încă contra-partide în contra valo­rilor austriace şi au întrebuinţat toate mijloacele ,pentru a provoca o panică. Bursa din Viena­­nu este bolnavă, dar prea încărcată de elemente străine.­Dacâ publicul ar începe să cumpere valori în­­tr’un mod solid, iar nu pentru a se deda la joc, situaţia s’ar îmbunătăţi. Ministrul anunţă că se vor lua măsuri administrative în contra comptoarelor de agrotagiu. Guvernul va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru a împiedica de al se mai produce asemenea manopere (Apl.). Camera a adoptat propunerea D-lui Suess relatată deja printr’o depeşă ante­rioară. PARIS, 30 Octombre.— D. Douver s’a întreţinut cu baronul Alphonse de Rot­­schild, D-nii Magain, guvernator al Băn­cii Francii şi Verneuil, sindic al agen­ţilor de schimb. Această întreţinere a avut ca rezultat de a îmbunătăţi într’un mod simţitor si­tuaţia pieţei; totuşi pînă acuma nu se ştie în ce consistă concursul decis în a­­ceastă întreţinere. -------------------------*4*4%------------------------­ CARNET TEATRAL Celebrul compozitor Mascagni a primit postul de director al Liceului musical Rossini din Pesaro. 4 * * Tragediana Sarah Bernhardt a fost primită zilele astea de către regina-regentă a Spaniei, Christina. Regina-regentă se Întreţinu un ceas cu celebra artistă și a prezentat-o tînărulu rege Alfoso, căruia ea îi va recita cîte­va bu­­căț din Jeanne D’are. Tîrgul cerealelor Viena, 28 Octombre 1896 Samnalăm cursurile de azi: Gríu de primăvară 1896 fl. 7.41 Secai'?, de primă-? 1896 , 6.83 Ovăz de primăvară 1896 „ 6.38 Por. de Maiu-Iunie 1896 „ 4.92 Colza lan.-Feb. 1896 „ 10.10 „ Aug-Sep. 1896 „ 11.20 Semaphore de Brăila Brăila, 29 Oclombre 1895. Griu cant 46960 greut. °­0k—59% prețul 7.60­­- 9.30. — Ovăz cant. 2700 greut %k preţul 7.40 — Orz cant. 11425 greut 42%-471/* pre­ţul 4.75-4.92'k­. — Secară cant. 3050 greut.­­0 k—53% preţul 5.50—7.30. — Porumb cant. 1700 greut. °0k preţul 7.70 — Por. roş. v. cant. 2850 greut 61 preţul 8.50. Marmoroseh, Blank­et Comp. Brăila. ------------------------«S31»----------------------— Starea civilă Declaraţiuni de căsătorie P. Gheorghe D. Z. Voicu cu D-ra Maria B. Niţulescu; D. Tudor Cristea Constantin cu D-ra Aloisa V. Reicheid; D. Solomon Kahn cu D-ra Sara Rosemberg; D Ion Grigore cu D-ra Stana Tudor; D. Marin Tudor cu D-ra Maria George; D. Nicolae Ileanea Sin Ion cu D-ra Maria Sara Constantinescu. Atragem atenţiunea D-lui ministru al lucrărilor publice asupra D-lui N. Scar­­lat Ghica, şeful diviziunei a 2-a a servi­ciului hydraulic, care pe lingă că nu e corect în mânuirea banilor statului, mai e şi brutal cu subalternii săi. Aşa a in­sultat şi bătut chiar în cancelarie pe D. Merişescu funcţionar la acel serviciu, mutîndu-l apoi la circonscripţia IV-a a serviciului technic. Ar fi bine să se ştie şi ce a devenit suma de 1500 lei încasată din chi­ria posturilor şi nevărsată la casă ? Mişcarea electorală Liberalii din Bacau s’au întrunit alal­tăieri seara în casele D-lui Leon Sache­­larie, candidat la colegiul III pentru fi­xarea candidaţilor la colegiile din Senat. Preşedinte al întrunirei a fost proclamat D. Vilner. Intre azistenţii cari au făcut gura cea mai mare, au fost şi D-nii Ştefan Vasiliu, Basil Eamandi, căpitan Constantinescu, Chiru, Ion Gavrilescu și Marcovici, cari pînă ieri erau conservatori si țipau me­reu în contra liberalilor. ** * Comitetul central electoral al guver­namentalilor, a fixat între altele și can­didatura D-luî Gheorghe Lapatti la co­legiul II de Ilfov. * * * Conservatorii tineri din Roman sau a­­liat cu junimiştii şi sînt h­otărîţi a lupta din toate puterile. Fixarea candidaţilor întîmpină, însă, o mulţime de piedici, de­oare­ce conservatorii bătrîni sfătuesc mereu o pasivitate desăvîrşită. Cu toate aceste s’au fixat, pînă acum următoarele candidaturi: Colegiul I de Cameră : C. Cantacuzino- Paşcanu şi Chr. Buicliu. Colegiul II de Cameră : Dr. M. Riegler şi G. Bogdan, fost prefect. Candidaţii colegiului I au multe şanse de isbîndă, de­oare­ce adversarii lor gu­vernamentali sunt foarte antipatici în lo­calitate. Asemenea şi D. Dr. Riegler are şanse, bucurindu-se de o popularitate mare în oraş şi judeţ. ** * Liberalii din R.­Vilcea s’au întrunit a­­seară în casele D-lui Simulescu, fixînd de­o­cam­dată candidaturile D-lor Ian­­covescu, Simulescu, Lazăr Comăneanu, Filipescu şi Vilacros. * * 4c Guvernamentalii din T.-Jiu au fixat următoarele candidaturi: Colegiul I de Cameră: D. Dr. Titu Frumuşanu. Colegiul II de Cameră: D. Ionel I. C. Brătianu şi Junian. Colegiul III: Dincă Schileru sau un alt ţăran, anume Bohotuş. La Senat. D-nii Eugen Stătescu, dr. Culcer şi Moscona. Junimiştii au fixat următoarele candi­daturi : Colegiul I de Cameră: D. P. P. Carp. Colegiul II de Cameră : D-nii Toma Că­­mărăşescu şi Dănăricu. Colegiul III: D. Păsăreanu. La Senat: D-niî general Horbatzky şi Titu Maiorescu. Junimiştii au foarte slabe şanse de iz­­bîndă. Chiar candidatura D-luî P. P. Carp nu pare a fi sigură. In Caracal conservatorii au oare­care şanse de izbîndă. D. Dim. Cezianu, fostul director gene­ral al poştelor şi telegrafelor, împreună cu fraţii Brătăşeni a’an-Bliat cu un grup de liberali democraţi din localitate. * * * D. Al. Marghiloman îşi va pune can­didatura la R.­Sărat. Izbînda D-lor M. Ghermani, Al. Mar­ghiloman, I. C. Grădişteanu şi Iancu Kiedmann se poate considera ca sigură din causa unire­­lor cu liberalii în con­tra Lupeştilor. * * * In Focşani junimistul D. Voinov s’a a­­liat cu liberalii D-lui Nicu Săveanu în contra conservatorilor Lăzărică Nicules­­cu, Simionescu-Rîmniceanu, dr. Macri­­descu, etc. ** * Guvernamentalii din Iași au fixat ur­mătoarele candidaturi La colegiul I de Cameră : D-nii Ștefan C. Şendrea și Toma Stelian. Două scaune în acest colegiu se acordă grupului Principelui Grigore M. Sturdza. La colegiul II de Cameră : D-nii Leon Cosmovici, Grigore I. Buicliu, Gheorge Al. Scorţescu şi Nicu Ceaun Aslan. Două scaune în acest colegiu sunt acor­date grupului sus menţionat. La colegiul III de Cameră: D. Iorgu Tăcu. La colegiul I de Senat: D-nii general D. Racoviţă şi Andrei Viz­anti. La colegiul II Senat: D-nii Constantin Climescu, Miliade Tzoni şi George Mâr­ze­scu. La colegiul de Universitate : D. Petru Poni. Regele şi regina vor lua reşedinţa in Bu­cureşti in ziua de 28 Noembre. Palatul din Cotroceni nefiind încă terminat, prinţul Ferdinand şi princesa Maria nu vor lua reşedinţă acolo pină la primă­vară. EDIŢIA III CLflMfi LNFORMATIUNI Mincinoşii de la „Lumea Noua"* Ziarul D-luî Nădejde afirmă că, în ca­litate de prim-redactor la Lupta aş fi primit de la primăria Capitalei 2500 lei retr­ibuţiune pentru nişte articole de ziar, şi mai afirmă Lumea Nouă că m’aş fi prezentat comisiunea interimare pentru a reclama un rest de 500 lei. Cite vorbe atîtea minciuni. E minciună că fiind prim-redactor la Lupta aș fi primit vre-o lucrare de la primăria Capitalei ; E minciună că am fost plătit de pri­mărie ca să scriu articole prin ziare ; E minciună că am reclamat sau re­clam de la comisiunea interimară un rest de 500 lei. Const. C. Bacalbașa. Triumful gheşeftarului Din sorginte oficială aflăm, că în urma intrigilor pe cari le-a ţesut faimosul ghe­şeftar Nae Dimancea, prefect de Argeş, D. Haralambie Fundâţeanu, şi-a dat din nou demisiunea. De asta-data D. Fie va va fi nevoit să primească demisiunea, de­oare­ce atit D. Dim. Sturdza cu­ şi D. G. Cantacuzino susţin din toate puterile pe Dimancea. D. Pandele D. Prişcoveanu şi-a trecut exa­menul general de licenţă în litere şi filosofie. D. Gr. G. Tocilescu, preşedintele juriului examinator a proclamat pe candidatul licen­ţiat cum laude. Ofiţerii din garnizona Roman au dat un mare banchet în onoarea fostului lor comandant, D. general Pilat, care a fost avansat la comandamentul corpului IV de armată. Corespondentul nostru din Roman a- a­daugă, că orășenii nu regretă de loc pie­fi­darea generalului Pilat, care adeseori a MERCUÍ11 1 NOEM­BRIE provocat conflicte grave între militari şi civili prin purtarea sa brutală. In ce priveşte pe noul comandant al diviziei, D. general Gorjan, D-sa a izbu­tit în cîte­va zile să fie simpatic publi­cului. D. N. I. Rîpeanu, funcţionar din Bu­­zau, ni se plînge că Duminică seara, a­­flîndu-se în cafeneaua Universal din acel oraş, a fost insultat şi maltratat de către locotenentul Vasiliu, care s’a încercat să-l ducă la garda pieţei cu ajutorul®­nui ser­­gent-major şi l’a lăsat numai graţie in­tervenţiei publicului. D. ministru de razboiu, care are o fru­moasă reputaţie de dreptate şi nepărtinire suntem­ siguri că va ordona o anchetă și va pedepsi cum merită pe culpabili. Expeditori de ziare Se cru­tă la administrația zia­rului fideverid. -----p«*#. - LicîtaţiiiRiI — In ziua de 14 (16) Noembre 1895 era 4 p­m se va ţine licitaţie, la prefectura jude­ţului Constan­ţa, pentru darea in antrepriză a transportului expediţiei şi de călători Intre Constanţa şi MmngViu, conform condiţiunilor publicate prin „Mar­torul Oficial". — In ziua de 10 Noembre 1895 se va ţine licitaţie la Cerna-Vodă pentru vinzarea mo­­bitorului, rufariei şi obiectelor de bucătărie şi spălătorie, rămase d­eponibile în urma desfiin­­ţărei spitalului direcţiei căilor ferate. ULTIME TELEGRAME VIEN­A, 30 Octombre.— Camera deputaţilor. D. Steiner anti­semit cere guvernului să sa explice asupra faptului că cu ocazia neconfir­­marii alegerii D-lui Lueger, s’au oprit depeşi şi s’au consemnat trupele. Contele Badeni, preşedintele consiliului de­clară că nici depeşi nu s’au oprit, nici trupele n’au fost consemnate; deci nu se poate ex­plica asupra unor fapte ce n’au existat. (Rî­­sete, aplause) In cursul discuţiunei, D. Steiner calificind consemnarea trupelor de acte de poltronerie josnică s’au ridicat protestă­­ şi întreruperi. Preşedintele rechiamă la ordine pe D. Steiner. Această rechemare, după propunerea D-lui Hohenwart s’a înscris In procesul-verbal. Şedinţa este ridicată. CRONSTAD, 30 Octombre. — Incrucişătorii Rurik şi Dimitri Douskoy au plecat în străină­tate. CAIR, 30 Octombre. — Nubar Paşa şi-a dat demisia din cauza stării sănătăţii sale. Nu a fost pentru aceasta nici un motiv politic. BUDAPESTA, 30 Octombre. — Răspunzînd la o interpelare a D-lui Pazmandi. D. Banffy a declarat că guvernul unguresc nu s’a inte­resat de loc de afacerea confirmării alegerii D-lui Lueger ca primar al orașului Viena. Aceasta este o afacere internă a Austriei și guvernul unguresc nu are dreptul să se a­­mestece. -------------------------------------------------------­ vmmxs RMMztrxs B&Mmman WBKtBsmmnmvss&l 13 B T­R B­O­TS T~­­I „Cafe Naţională". In fie­care seară con­cert muzical sub conducerea d-lui Rubinstein. Bere de Bragadiru cu paharu şi diferite mezeluri cu preturi moderate. Intrarea liberă.* * * Stabilimentul Hugo. — Reprezentaţie de gală in beneficiul trupei Veroni West. Al doilea debut al Drei Antoinette d’Herville. ------------------------------«1©*-----------------------------­ SPECTACOLE Teatrul Lyric. — La 3 Noembre, prima re­prezentaţie a Companie! pariziene. Personal : D-ra L. Manger (prima-donna Jegiera) de la Opera Comique, D 1 Nendes (prim tenor leger) de la Opera-Comique, D-l Cobalet (prim bas), D-l Saint-Jean (prim bariton), D-ra Zevort (Mezza Sopiano), D-l Rlvierre (secund tenor), D-ra Bertrand, D-l D&lianne (secund bas, D-na Greteaax (prima-donna d# operete), D-l Greteaax (prim tenor de operete), D-l Four, nier (prim comic), D-na Grenet, D-I Harcos (prim comic), D-ra Coedéj, D-ra Darlot, D-ra Goldschmidt, D ra Olga, Dra Bernard, D-ra Simonne, 12 corişti şi 12 coriste Orchestra dirijată de D-l Dennery.♦ * * Repertoriu.—Opera: Manon, Lakme, Faust, Mireille, Mignon, Carmen, Traviata, Romeo şi Juliette, Vivandiera, Bărbierul de Sevila, Rigo­­letto, etc Operette : Boccacio, Cusin-Cousine, Mam’­­zelle Nitoucke, Clopotele din Corneville, Toto etc. * * * Marţi 31 Octombre Teatrul Naţional — „Chiriaşii“. * * * Miercuri 1 Noembre Teatrul Naţional­ — Ziua albă (La dame blanche) operă­ comică de Boildieu Doctorul CoMlovici de la Facultatea de medicină din Paris MAMOS Cow, rafiuni în toate zilele ac la 4— 6 ore v. *n. 8, Strada Colţel, 8 1224— 1 Lei 54 Tona <1© á PQ l-a Calitate WW^WW ADOR A OA8Ă IN 8AOI Cărbuni de piatră, briquete din minele Cardif şi Petroseny pentru stabilimente in­­dustriale, calorifere, sobe de fer, porcelan şi maşine de bucătărie. Cocs de încălzit, de forge.» şi de turnat. Anthracit pentru sobe Helios sail alte sisteme. En gros şi en detail frame la ori­ce staţiune a C. F. R. Carol Löwenbach Furnisor şi depositar de cocs, căr­buni de piatră şi anticrMit. 1231-74 Strada S­til Voivozi Nr 5 illetem1 Seorgs Ciurcu Asistent­ele Clinicii la Facultate Consultaţiuni pentru : Rotile de ochi şi Urechi la 12 şi­­5 ore­ţ­. m. Strada Scăunel, Ho. 58 1250 18 BOA­LELE SIFILITICE NEPUTINTA BARMTISASCi Vindecă după ec­le ma! now! metode ra­dicale fără durere şi împedicare, dupe o experir­nţă de 23 ds an). Specialist în boule lumeşti Di*. THOR ' Strada Emigrat« No. i, intrare nu­mit prin strada sf* Voivozi, (Tramway). Comultaţiiini de la 10—1 dim. şi de la 8—3 seara. Lee separat de aşteptare pentru Ss­eare 1287-42__________________________ Tapiţerie franceză 9 (l-iul etagiu) Strada Regală, l ]-­ul etagiu) 9 Execută tot felul de lucrări relative la Tapiţerie şi Decoraţiuni. Gust ales, eleganţă,‘soliditate. Pretori mo­derati. 1305—17 ANUM­IU Var alb de Câm­­pu-Lung calitate supe­rioară, stins de 3 ani ixntru Uncueli şi faţade, se găseşte de vînzare pe Bulevardul Elisabeta, vis a-vis de Băile Eforiei. Asemenea şipcî uzate 82 lei metru cub. Scânduri de astereala de 5 şi 6 metri lungime 36 lei metru cub. 1316—11 Mobile de Ocazie Persoanele cari plecând sau mutându-se de Sf. Dumitru vor să vânză sau să schimbe mobi­lele uzate, se pot adresa direct sub-semn­ari- Ini, care cumpără oferind cel mai avantagios preţ. Din provincie, amatorii se pot adresa prin o cartă poştală spre a fi feriţi de amăgi­rile şi speculaţiile samsarilor «. RAVIDSOH^ 1347-5 Mobilier, Str. Sf. Tineri 25 Uh Domn avînd necesitate de ■n«£M«9V3 o mare cantitate de mobile, este dispus a cumpăra numai de la particu­lari mobile uzate de ori­ce natură, precum şi or­­namentaţiuni, în cantităţi mari, sau mici. Adresa: (numai prin scrisori) El0. Strada Columbiilor No. 4. 1348—3 Doctor VELESCU DENTIST Fost ţef-asistent de elinină la Facultatea Dentistică din Philadelphia (America) Bulevardul Academiei No. 1, colţ cu Calea Victoriei No 42 Consultaţiuni de la 9 la 12 m. şi de la 2 la 5­0 m. — Pentru săraci gratis Marţi şi Sâmbătă. 1360—26 de la 8 la 9 dimineaţa. MAGAZINE UE MODE Alexandrina & Lica Bucureşti, Calea Victoriei 44 Are onoare a aduce la cunoştinţa onor. pu­blic că întorcându-se din Paris, au adus un bogat asortiment de pălării pentru dame şi de­­moaşele de la cele maî renumite case din Paris cu preţuri modeste. 1379­6 OCA­ZIUNE Magarou! Central de Mobile din 30,­Cafea Victoriei 30 (vis a-vis de Prefectura Poliţiei) intrarea prin Pasagiul Vilacros. Face cunoscut că restul diverselor mobile rămase din licitaţiunea anterioară se vând cu preţuri fabulos de ieftin. Onor. Public este ru­gat’de a vizita acest magazin şi a profita de această ocaziune a cărei durată este încă de scurt timp. 1380—12 Telegrama urgenta Pălărioare de Janin­e, Sensiţia Lei 15 Pălării de Dame modele originale frumoase şi eftine de necrezut. Garnituri de rochi de perle, Mans de fantezie, Buchet de mirese şi Coşuleţe cu flori naturale şi artificiale, Pene, Panglici, Flori, C­orsete, Camaşe de mătase, Pălărie hnagiuri, Mănuşi special de doliu. FLORĂRIA IULCA CHARA 1384­ 7 Cale­­t Victoriei No. 152 O Domnişoară absolventă a şcoalei superioare din Athena cu diploma de f­iul rang, care cunoaşte şi limbele Rom­­â şi Franceză, doreşte a da lecţii de limba greacă la un pensionat sau In familie. A se adresa la administraţia acestui ziar. 383­­­8_________________ Atelierul le creitoris­tebateasca E. I. locusteanu S'a mutat în Str. Ştirbei Vodă No. 90 Cine vr­ea haine bune și eftine din stofe ve­ritabile de Londra, rog să nu se ducă la alte magazine pănă nu vizitează atelierul de mai sus. 1391­10_________________________________ A VI­S Sub­semnatul mă însărcinez cu mutatul lo­cal și provincial a ori­ce fel de mobilă, având pentru acest scop chiar şi camioane pe arcuri ast­fel că sunt în posiţiune de a mă angaja cu mutări şi aranjări în total, ori­cât de mari ar fi, garantând pentru ori­ce deteriorare, cu pre­ţuri foarte moderate. IANCU GAVRIL Timp Iar Strada general Florescu Biuroiü Advocaţilor OmOSK! şi PANT­AZI 1400 -148 Strada Olari, 2 F. LEMONDE ROCHIE ŞI MANTALE Casa de Cusătorie Parisiană Se recomandă prin fineţea şi eleganţa creaţiu­­nilor sale. 1351—14 Acceptă ţesă­turi Marele magazin „La BALONa ” ILIE DUMITRESCU Furnisorul­­Jorţei Regale Str. Carol I, N 72 (Colţul Marcul hotel Dacia) Aduce la cunoştinţa onor. public că reuşind a cumpăra mărfurile a două mari fabrici fran­ceze de Lenajuri de rochi şi mătăsuri cu preţuri fabulos de eftine şi le-am pus în vîn­zare cu mie profit şi anume •• Lenajuri franceze începând de la Lei 120 mtr. Lenajuri engleze „ „ ,, 1.50 „ Mătăsuri de rochi „ „ „ 1.10 „ Perdele de reţea „ „ „ 0.50 „ Presiuni „ „ „ 0 50 „ Covoare , „ „ 2.75 „ şi alte diferite articole pentru sesonul de iarnă. De asemenea în raionul de încălţăminte an­gajând o cantitate considerabilă de şesoni ga­ta şi le am pus în vinzare cu 30% mal­eftin ca ori­unde. Şoşini ruseşti garantaţi pentru bărb. per. L 8.75 „ dame „ „ 7.75 NB. Se trimite la cerere în Provincie franco Echantilliane de toate articolele aflate în ma­gazin. Se caută r­epresentanţi pentru toate o­­raşele din Provincie_____________1404­­5 HOTEL VICTORIA (FOST CARACAŞ) §§$Elada Şelari Bucureşti Situat în centrul comercialui în apropiere de noul palat al justiţiei De la 1 iunie s’a restaurat şi aranjat cu totul din nou. Oferă voiatorilor Came­re bine mobilate, preţuri reduse, serviciul _______________gratuit.________1189-21 În 21 ani cer ser­­viciul armatei, absolvind după terminarea a 4 clase gimnaziale româneşti, o şcoală comercială al statului austriac, caută o ocupaţiune,pentru un post de încredere, poseda şi o garanţie. Preferă o afacere mare, unde ar pu­tea avea o practică bună Tot acest tînâr accep­­tează şi un loc ca elev într’o farmacie alăturea de unul român. A se adresa sub „Absolvent“ la adminis­traţia acestui ziar. 1262—8 U % u. r.. 4 din trăsură Duminică 22 Oc­­® TM pcTUUU tembre la 8.45 seara intre gar­a de Nord si strada Manea Brutaru o geantă neagră de piele englezească conţinând hârtii de afaceri şi alte obiecte. Cine o va găsi este rugat să o­ aducă la Palatul Ştirbey, unde va primi o bună recompensă. ___________ Către d-nii agricultori, prop.şi arendaşi Se recomandă Saramura de seminţe marca Plugul“ preparată în cei dintâiu­a­­boratoriu chimic din Austro Ungaria, analizată și recomandată de către profesorul Dr. Emerich Meissl, directorul stabilimentului imperial re­gesc de chimie și agricultură din Viena cu a­­naliza No. 58592, ca cel mai bun mijloc pentru nimicirea tăciunului de grâul şi la seminţe a­­gricole. Depozit general în Bucureşti la magazinul de lingerie şi articole de voiagiu ,m. d­ „La oraşul Congo" i-6o di Calea Victoriei, 36 Şi in provincie, la magazinele principale De vinzare s.. A se adresa la D na Elena Fssradâ­­ţeanca, Str. Modei 7, Bucureşti. 1190—1 •Toli­ti Pop XILOGRAF ’Şi-a redeschis Ate­lerul Calea Victoriei 76­8,—Stradai Regală.—8 ist 55111a, «le Noembre Ih rând cu biserica „DOMNIŢA bălaşa“ Vis-a vis, puţin mai departe, de noul Palat al Justiţiei Se va deschide în Bucureşti Un nou stavira-3.at Bucătărie pleasă, românească şi franceză Specialitate de salată de icre, gigot de viţel, rostireaf răcituri fine, etc vinuri naturale din viile Simulescu şi Filipescu (Drâgăşani), Gănuţa Ionescu (Dealu-Mare), Nicore­a şi Odobeşti. Localul este situat în strada­ Regală, colţ cu strada Academiei, în fostul local Con­stantin, Paraschivescu şi Cosma. Preţuri Moderate­­ ANDREI DES PETRESCU Fost asociat timp de 12 ani al d-luî O. Dobrogeanu Gherea, la restaurantul gărei Ploeşti S’a ■ mutat din Palatul Hifon VICTOR­I­A Croitorme pentru dame Caler* R. K­oveî, No. 19. Stagiul l-iu JISURI­SIOGRAFIE Am onoare a aduce la cunoştinţa D-lor In­stitutori şi învăţători că am publicat un Curs complect de Aritmetică şi Geometrie pentru clasele primare. Acest curs se compune din 4 cărţi de Arit­metică, cite una de fie­care clasă cu Povăţui­­tor şi cari slnt aprobate de onor, minist, in­strucţiei publice la concursul cărţilor didac­tice din anul curent. Cursul acesta de aritmetică s’a experimen­tat la şcoala de aplicaţie de pe lingă şcoala Normală de institutori din Bucureşti, unde sub­semnatul le-a pus în practică prin D. D insti­tutori. Prin metoda uşoară, ce am întrebuinţat la întocmirea lor, sunt sigur că D. D. Institut şi Invăţăt. cari vor bine-voi a ie Introduce 11 eli­­sei o D-lor, vor rămnea pe deplin mulţumiţi, căci vor ajunge la un bun rezultat. Cit priveşte formatul cărţi o*, hutia, tiparul, ca tonul şi preţul lor, D. Librar­ed for Leon­e Alcab­y (Bucureşti) a îngrijit a le face să co- [ respunză întocmai cu cerinţele onor. minister, ast­fel că partea T, pentru clasa I costă 50 bani, clasa II 0,10, clasa III 0,5°, clasa IV îm­preună cu Geometria 0,50 iar povăţuitorul ne­cesar pentru toate clasele 0,50. Pentru ori­ce comande vă puteţi adresa D-lui editor direct sau puteţi să faceţi" cererea prin D nil librari din oraşul D­ v. Primiţi vă rog asigurarea deosebitei mele consideraţ­iuni. V. Gr. Borg­oanu, profesor de pedagogie la şcoala Normală de institutori şi director ai şcoalei de aplicaţie de pe lingă acea şcoală

Next