Adevěrul, iulie 1897 (Anul 10, nr. 2872-2900)

1897-07-01 / nr. 2872

ASIA. K tip. 2872 Abonament© ime»» I* t și 18­ »1« fle-oareî luni «î «a pa»so*c ranwre i Un an im taxH 20 leii in străinătate 50 lei Beasa lu»r 15 „ „­­ ■i'rel lumi 25 „ 19 M Numărul 10 bani In străinătate 15 bani IBS. e d a c ţ i­a PASAGIUL IONCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 85). Șase pagini la fie­care ediție. Mai pe şleau ! Atitudinea Drapelului, cîte o dată în doi perri altă­dată trasă de păr, ne obligă să revenim a­­supra atitudinei în formă de Rebus a numitului organ. Aurelianiştii, cari toţi sînt oameni din popor, fie prin ori­gina personală, fie prin origina politică, au­ adoptat o tactică care nu se mai practică nici măcar în saloanele privilegiaţilor. Tac­tica lor este să nu spuie nici­odată ce gîndesc. Lipsa de sinceritate, lipsa de curaj, lipsa de energie o numesc i­otferaţiune şi, călare pe această moderaţie, ne freacă de două luni de zile cu o aşa zisă poli­tică de principii, cu o serie ne­­sfirşită de subînţelesuri, în sfîr­­şit ziarul aurelianist şi-a pus în gînd, cu toată seriozitatea, ca să reînvieze instituţia Pitoniselor şi a Oracolilor. Şi, cu toate a­­cestea, gruparea aurelianistă de­clară că este o grupare demo­crată, modernă, duşmană hotărîtă a partidului conservator, partidul tradiţiunei şi al regresului. Dar cum rămîne atunci cu tactica bizantină şi cu politica de anticameră ? Un partid democrat şi popular, în înţelesul modern al cuvîntului, este dator, în prima linie, să lu­creze fără culisă, în faţa tuturor înaintea poporului. La partidele democratice conştiincioase nu încap reticenţe, rezerve politici şi mici şiretenii bizantine. Parti­dele democratice n’au anticameră ele nu pot avea interese deose­bite de ale mulţimei, de aceea n’au de ce să se feriască de mulţime ; partidele cinstite şi mo­derne sînt datoare a spune tot ceea ce cred nu numai în chestie de program, dar încă şi în ches­tia activităţei practice. Aceste observaţiunî le-am ma făcut Drapelului, le-au mai făcut şi alţii, însă Drapelul nu bine­voieşte să se explice. Acest con­frate ocoleşte în­tot­d’a­una răs­punsul, ne vorbeşte ca Oracolul în sfîrşit nici în ruptul capului nu voieşte sau nu îndrăzneşte să ne spuie ce crede despre guver­nul D-lui Dimitrie Sturdza. Trebuie să ştim neapărat dacă gruparea aurelianistă este guver­namentală sau dacă este opozi­ţionistă, dacă această grupare susţine ministerul sau dacă lu­crează pentru a-i lua locul, ori dacă cei adunaţi în jurul Dra­pelului sunt numai o grupare de control fără pretenţie de a re­prezintă partidul liberal şi fără pretenţie de a-l înlocui. Şi ne mirăm mult de ce nu voieşte Drapelul ca să se explice. Căci, dacă era în intenţia D-luî Aurelian şi a prietinilor D-sale de a rămîne într’un vecinic echi­voc, pentru ce apariţia unui ziar ? Cînd aurelianiştii n’aveau un or­gan, această atitudine în doi peri era scuzabilă, dar acum, cînd există Drapelul, fie­care pretinde ca ziarul să nu rămîie mut. Drapelul declară de mai multe ori pe zi că este organul unui partid democrat şi popular; ei bine, dacă este aşa, organul au­relianist trebuie să vorbiască aşa cum poporul poate înţelege, adică, desluşit, în limba romî­­neascâ, pe şleaft. Dacă Drapelul va tăcea şi mai departe, ţara va fi în drept să tr­eadâ din două una, sau că gruparea cea noua nu ştie nici dînsa ce vrea şi de aceea n'are cum răspunde atîtor întrebări, sau că această grupare nu vo­ieşte să adopte o atitudine ho­­tărîtă pentru a putea pescui mai cu uşurinţă, adică pentru a pu­tea, după trebuinţă, să se uniască cu D. Sturdza dacă acesta va rămîne stăpînul situaţiunei, ori să atace pe D. Sturdza dacă acesta va slăbi. Iată o politică pe care ori­ce conştiinţă onestă o respinge cu indignare. Const. Bacalbaşa SATIRA POLITICA Examene cu lotărie Citesc într’un confrate din Capitală cum că un profesor anume C... ar fi pus, în ajunul examenelor, la lotărie o puş­că. Şi, după ce a pus’o la lotărie, a obli­gat pe elevii din liceu ca să cumpere bilete şi, după ce biletele au fost cum­părate, s’a început examenul. La urma urmelor, cînd să se dea re­zultatul, ce să se constate ? !... Ia s’a con­statat următoarea minune: Care elev n'a luat nici un bilet a pri­mit nota zero, care a luat trei bilete a primit nota S, care a luat zece bilete a luat nota 10, iar cel care a pus 20 de numere a rămas creditor cu un 10 pe anul viitor. Recomandăm pe acest genial profe­sor solicitudine! D-lui ministru, rugîn­du-l ca să-i cumpere și D-sa un bilet... de drum. Adică să-i dea pașaportul. Vex. Yoxi Podbielski Generalul von Podbielski a fost numit ministru al postelor imperiului german, in locul decedatului von Stefan. In ramura pe care o va administra acum, Podbielski n'a lucrat nici o dată și prin urmare n’a pu­tut să se distingă. Podbielski s’a născut la 14 Februarie 1844, la Frankfurt pe Oder. A fost ofiț­r de dragoni, apoi comandantul unui regi­ment de husari. Din 1891 este în retragere cu rangul de general. Tot din acest an este membru al fleichstagului german, în care calitate a făcut mereu parte din comisiu­­nea bugetară. Inst. D. Fleva şi aurelianiştii Atitudinea D-lui­ Fieva.­Tactica aurelianistă.— Campania D-luî Fleva. Era de prevăzut că formarea grupăreî aurelianiste va avea consecinţe triste pentru gruparea liberal-democrată D-lu! N. Fleva. Am arătat aîaltă­ierî cum D. N. Fleva a fost părăsit de toţi partizanii D-sale cari au trecut la D. Aurelian, de­oare­ce D. Fleva, autoritar cum este, nu voia să-i consulte în nici o afacere şi în ziarul „Dreptatea“ se preocupă mai mult de interesele gazetei de­cît de a­­celea ale grupului. Atitudinea D.lui Fleva Faţă cu gruparea D-lui Aurelian, tribu­nul a stat pîn­ă acum in expectativă. El aş­tepta ca aurelianiştii să-i facă propuneri mai serioase. La un moment dat au fost chiar tratative, dar D. Fleva a pus condi­ţii foarte grele. D-sa credea că are o situaţie aşa de tare, în­cît aurelianiştii nu vor putea să facă ni­mic fără D-sa. Tribunul avea pretenţia la şefia parti­dului şi era chiar convins că va ajunge acolo. Tactica aurelianistă Vărind aurelianiştii că cu D. Fleva lucrul merge greu şi ştiind că o com­binaţie temeinică cu el riscă să dea naştere mai tîrziu la incidente neplă­cute, au hotărît să lucreze pentru a-i lua toţi partizanii mai de seamă pe cari îi are D. Fleva şi în special pe depu­taţii cari se grupaseră în jurul D-sale. Tactica, după cum am spus, a reuşit. Azi aurelianiştii au cu ei pe fleviştî iară D. Fleva. Campania D-luî Fleva Această tragere pe sfoară a supărat rău­ pe D. Fleva. De aceea D-sa a și dat cordul Dreptățel să înc­eapă o campanie ontra grupăreî aurelia­niste. Poliția old­as Sub apă...!?! Sub apă­­?/... Acesta este titlul unui foarte in­teresant articol reprodus după Fi­garo pe întîia pagină a Voinţei Na­ţionale. Şi ştiţi despre ce e vorba?... E vorba de un nou scafandre in­ventat de către D. Piatti del Pazzo. De­o­cam­dată am crezut că e vorba de ţara romînească, victima ultimelor înecuri, dar, cînd colo, ne-am pomenit cu o invenţiune stră­ină. Şi de ce nu, adică ? Dacă ţara romînească zace sub apă, de ce nu s’ar ocupa gazata o­­ficioasă de scafandre ? Dacă atîtea chestii vitale sînt la ordinea zilei, de ce să nu traducă Voinţa articole după Figaro 9 întreaga presă se ocupă de îne­curi, de apa cea proastă din Bu­cureşti, de tifosul din Focşani, de dezastrele din Galaţi, de ruinarea agricultorilor, de canieirea ţârăni­­mei, numai ziarul oficios al guver­nului, numai gazeta personală a D-luî Gogu Camacuzino traduce articol­e, după cum zilnic traduce publicul. Cu alte cuvinte, ţara geme de inundaţii, iar Voinţa Naţională se o­­cupă de scafandre! Stsp. Scandaluri şcolare Nu ştim la ce să atribuim, să atri­buim politicei, să atribuim căldurilor, să atribuim guvernului, dar de la­­ vreme constatăm o scădere în mora­lul corpului didactic. Anul acesta, atît din Bucureşti cît şi din provincie, ni se semnalează foarte multe scandaluri datorite D-lor profesori. In Bucureşti, la liceul Sf. Gheorghe, un profesor a provocat un scandal regretabil cu delegatul ministerului, D. profesor Onciul. Tot în Bucureşti un profesor pune la lotărie o puşcă, obligă pe elevi să cumpere bilete, apoi, la examen, îm­parte notele potrivit cu numerele re­­inute de elevi. La conservatorul din Iaşi un pro­fesor de muzică, care asista la exa­menul clasei de declamaţiune, şi-a permis să fluiere pe o elevă, iar la examenele conservatorului din Bu­cureşti s’au petrecut alte neorînduieli. Etc., etc., de. Socotim că autoritatea școlară este datoare să ia foarte energice măsuri in contra profesorilor cari se dedau la asemenea scandaluri ruşinoase. Să te ferești Romíne de puiu strein în casă V. Alexandri. Vederi din. ţara Biserica Radu-Negra dia C.-Lung. MARŢI X IULIE X89? ArmnciurI 3a primesc direct 1» Administrația ziarului Linia panina IV-a „ „ IH-» ii ii 11-a lei 0.50 bani ii 2. „ ii 2. ,i La un mare număr de linii sa faca reducții din tau« '* Numărul 10 bani Un număr vechi, 20­ bani '* V * ind­ivizi cari speculă la cărţi, apoi cici nu-i cunoaşte. Se poate ca numai par­chetii şi poliţia să nu-i cunoască sau, mai bine, să nu „poată“ să-i cunoască. Adevăraţii cartofori se plimbă liberi, cu inele de briliant în degete, ceas cu lanţ gros de aur, ap de cravată scump, în sfîrşit cu o avere întreagă de biju­terii pe ei şi cu portofoliul îndesat de h­îrtii de cîte 1000 lei. Ei, dar aceştia nu se pot prinde pen­tru că ei ştiii ’şi şi ia măsurile. Aceştia, cartoforii inteligenţi, operează prin aso­­ci­ţie şi ramificaţiile asociaţiei lor se întind departe. Slavă Domnului, s'a descoperit elec­tricitatea, apeşi butonul la New-York şi sună clopoţelul la Bucureşti. Cum o să i prinzi. Lăsaţi deci în pace pe bieţii borfaşi­­. Dreptatea s’a executat. D. Aurelian şi amicii D-sale sînt acuzaţi că duc o politică bizantină şi, deşi au d­erul că combat gu­vernul, în toate cestiunile serioase îi iau a­­părarea. Campania aceasta o va duce D. Fleva pînd cînd, după cum speră, va sili pe aurelianişti să ţie seamă şi de D-sa. De­o­cam­dată însă D. Fleva este păcă­lit şi tare ne temem că toată munca pentru a forma un grup a depus-o numai în folo­sul D-lui Aurelian. Şi, pentru că D-lui Fleva îi plac prover­bele, anecdotele şi zicătorile, îi spunem şi noi : — Cine te-a, pus să creşti pui de raţă ? Uite-l, cum au văzut că balta e mai mare la D. Aurelian, s’au dus acolo.­­ De alt­fel, e şi greu­ să facă cine­va po­litică cu D. Fleva. Rep. provocind dezordinea chiar în faţa elevilor. Asemenea dascăli trebuiesc înlătu­raţi fără nici o milă, căci ei sînt pentru şcoală o plagă, iar pentru elevi un exemplu demoralizator. Am fost în­tot­dea­una adversarii măsurilor violente şi arbitrare, dar faţă de acei profesori care nu-şi în­ţeleg datoria autoritatea şcolară tre­buie să fie de cea din urmă seve­ritate. Dragoş Fosadowsky-W­elmer Ca succesor al lui Boetticher la ministerul de interne şi vice-cancelaria al imperiului german a fost numit Posadowsky- Wehner. Despre acesta nu se poate spune nimic d­­rama. Era simplu prefect de judeţ, cînd de­odată se văzu chiemat la departamentul fi­nanţelor prusace. Acum, a fost înaintat de Wilhelm II fi­­ind-că s’a distins prin discursurile sale bru­tale în jos și servite în sus. Agrarienii văd într’însul un înainte-luptător, liberalii un dușman crîncen, dar neputincios. Grav. Treceţi la Deluviu Fără îndoială că politicianii sînt ne­norocirea gazetelor. Oamenii cari scriu­ din Joi în Paşte, cînd se apucă să scrie un articol de ziar, apoi încep prin a înşira toate evenimentele ce s’au pe­trecut, de cînd n’au mai scris el. Lor li se pare că, de oare­ce n’au scris el opt sau zece ani, apoi n’a mai scris nimeni şi lumea nu cunoaşte ab­solut nici unul din evenimentele petre­cute în aceşti ani şi deci ei vin cu „nou­tăţi“. Voiţi o dovadă, citiţi „Drapelul“. De la apariţia acestui ziar, la fie­care două trei zile semnătura unui alt politician apare în josul primului ar­ticol. Toţi aceşti politiciani nu sînt a­­pariţii noul, ei au mai scris, însă a­­cnsa opt, zece sau doi­spre­zece ani. Ei bine, citiţi le articolele şi veţi ve­dea că fie­care o ia de la data cînd a scris ultimul sau articol. Şi ast­fel regulat la două-trei zile „Drapelul“ face istoricul celor zece ani din urmă. Sînt sigur că lumea s’a plictisit să tot citească ce s’a petrecut acum doi­­spre­zece ani şi e momentul să le spu­nem : Treceţi la Deluviu. Sos. TRIFOURILE încă o descindere, încă o arestare! Moft, praf în ochii oamenilor. Nu se mai emoţionează nimeni. De sigur că cei arestaţi sînt cei mai proşti, aceia cari n’au ştiut să adune bani, să stoarcă cum trebuie pe neno­rociţii cari intrau în vizuină. Ce-mi vorbiţi de arestarea unui To­­mescu. Dacă e vorba de cartofori, de Afacerea Wachtel De cîtd-va vreme Constituţionalul dis­cuta cu Drapelul faimoasa afacere Wachtel. In ce conzistă aceasta afacere, o ştie toată lumea. S'a dat unei fabrici de frînghii scu­tirea de taxe pentru introducerea cînepei pe timp de opt ani. Constituţionalul spune că aci miroase a gheşeft şi acuză chiar direct pe D-nii G. Mîrzescu şi P. S. Aurelian. Noi am vorbit la timp despre această a­­facere, dar dacă revenim asupra ei este ca să relevăm răspunsul Drapelului. Ziarul D-lor Aurelian şi Mîrzescu spune că nu a fost nici un gheşeft la mijloc, da­că numai dragostea pentru dezvoltarea in­dustria naţionale a dictat această măsură Şi ca dovadă dă faptul că, şi D. Carp, cînd era ministru, a acordat asemenea concesii. Admirabilă dovadă! Sînt sigur că acum s’a convins D. B. B. că Drapelul are drep­tate. Dar chestia este ce te faci cu că­l’alţi muritori. Adică ce, pentru că şi D. Carp a dat concesie de acest fel, apoi e dovedit că in asemenea concesii nu se fac matrapaz­icuri? Dar cami miniştri mai mult ca cei juni­mişti suferiau de boala afacerilor ! Şi nu vorbim personal de miniştri. Dar în jurul lor foiau viermii şi viermaşii afacerilor. Cine nu-şi aduce aminte de X şi Y, fără cari nu se putea face nimic pe acea vreme. S-a vorbit de multe ori în presă despre sindicatele de afaceri cari fan­ţionau pe a­­cea vreme şi nu e nici bine, nici necesar să revenim pentru un mom­ent asupra lor. Dar iarăşi nu putem să primim drept bună o afirmaţie ca aceea a Drapelului. Chiar şi cei mai corecţi miniştri cad a­­desia victime încrederei pe care o au în unii favoriţi. Cine poate garanta că nu s'a lins nimeni pe bot şi cînd s’a dat concesia de către D. Carp ? In general, din asemenea afaceri se cîş­­tigă şi dovadă e că avocaţii au început să se îmbulzească mai mult la scările ministe­relor de­cît la acelea ale tribunalelor. Dar ce să mai discutăm. Astea sunt lucruri trezite. Şi discuţia dintre Constituţionalul şi Drapelul n’are nici un scop. Ea a fost născută de dorul de răzbunare al unui om şi nimeni nu-i va da nici o ur­mare. „Corb la corb nu-și scoate ochii*. lantc. Discursul lui Salisbury Poarta și sentrrale. — Un ziar german. — Bile­tedul Intir­­zierilori Am publicat în ultimul număr dis­cursul lordului Salisbury cu privire la. tratativele da pace. Reproducem aci, c. prezintînd un deosebit interes, comen­tarul făcut acestui discurs da Siam, „Frankfurter Zeitung“. „Lordul Salisbury — zice ziarul ger­man — a făcut Turciei reproşul că nu­mai ea e vinovată de întârzierea înche­iere! păcel între Grecia şi Turcia. Asta e drept, dar sultanul nu îndrăznește sa ia o hotărîră fiind-că e sigur că, cu a­­ceasta ocaziune, va veni în conflict sau­u marile puteri, sau cu poporul sau De­oare­ce, afară de asta, armata tur­cească din Tesalia trăieşte în contul ţarei ocupate, Poarta nu ara nici un interes de a grăbi soluţiunea. * „Premierul englez, comparînd situaţia actuală cu cea din anul 1878, a voit să arate că şi de astă-dată ar fi nevoie de o putere militară care să siliască p Poartă la concesii. Dacă Salisbury se gîndia la o demonstraţiune navală sau la o ameninţare din partea Rusiei,— care şi-a concentrat trupele la fron­tiera din Asia Mică,—aceasta e greu de­­pus. In ori­ce caz, sultanul ar trebui să dea ascultare cuvintelor cancelaru­­lui englezesc, chiar dacă nu e convins de înţelegerea dintre puteri, înţelegere lăudată cu atîta bogăţie de cuvinte de către Salisbury. „În preajma sultanului două partide luptă pentru întîietate. Prima vrea să ţie Tesalia şi să renunţe mai bine la ori­ce îndemnizare de război; cea-l’altă crede că Turgia poate trage cel mai mare folos din situaţia actuală dacă,’ după sistemul turcesc, s’ar tărăgăni lu­crurile mereu, făcînd pretutindeni greu­tăţi şi silind cu acest chip pe puteri ca să facă mici concesii cari, în alte con­­diţiunî, s’ar putea cu greu obţine. A­­cest metod place de sigur şi sultanului; deci e cestiunea cineva avea mai multe răbdare : Poara sau puterile ? Asupri* acestei cestiuni însă Salisbury n’a voit să profetizeze“. mm şcoalelor cilice istorice. — Atacarea limbei, a bisericei ortodoxe, a naţionalităfoî romins.­­Vatoria societăfaî. Subtitlul Misiunea şcoalelor catolică in Romînia, a apărut în Galaţi o bro­şură, al căreia autor semnează N. I. Filip. Autorul pare a fi un om destul de enic şi un pedagog cu o lungă şi bună practică. Afară de acestea, el pare a se fi interesat foarte mult de şcoalele catolice din Romînia şi mai ales de şcoalele călugăriţelor, cari în ţara ro­­mînească sînt în număr de trei. Una în Bucureşti, una în Iaşi şi alta la Ga­laţi. In aceste şcoli învaţă copilele elitei noastre sociale, copile menite să se că­­sătoriască cu oameni în mîna cărora va fi, poate, în viitor soarta Romînieî,. D. N. I. Filip, expunînd misiunea ce p­un şcolile catolice în Romînia, tinde în acelaşi timp să ne arate marea primej­die ce ne ameninţă din partea acestor şcoli, cari surpă în mod sistematic limba, religia şi naţionalitatea româ­­nească, încercările catolicilor de a cuceri te­­ren în Romînia datează de mult, încă de prin secolul al 17-lea, ei au încer­cat ca prin răspîndire de cărţi biseri­ceşti să surpa credinţa ortodoxă. Spre a pune capăt agitaţiunilor catolic , Va­sil Lupu, domnul Moldovei, şi Matei Basarab, domnul Munteniei, traduseră cărţile bisericeşti tipărite pînă atunci h­amai în slavoneşte şi le împrăştiară prin ţară în buna limbă romînească. Mai tîrziu, catolicii încercară să cîş­­ige teren printre Romîni, căutînd să inspire acestora credinţa că, trecînd la catolicizm, îşi vor asigura o mai bună poziţiune socială şi economică. Promisiu­nile de acest fel ademeniră mai ales pe o parte din Romînii din Ungaria, cari, tăind într’o ţară catolică, credeau în­­tr’adevăr că alipirea lor la biserica din Roma le va fi de folos. In acest chip a’a înfiinţat biserica greco-catolică sau unită. Dar în Romînia mu­re, unde popula­ţîuaea oţelită în primejdii era mai cre­dincioasă, toate mijloacele catolicilor ie dovediră ineficace. Atunci călugării de la Roma, veciniei iscoditori de mij­loace pentru lărgirea propagandei cato­lice, se hotărîră să înceapă o muncă, pentru care trebuia o mare răbdare, al­ căreia rezultat era foarte îndepărtat, dar despre a căreia eficacitate însă ni­meni nu se putea îndoi. Călugării cato­lici se hotărîră să ia în urmă creşterea, adunaţiunea copiilor pentru ca, crescîncă tînăra generaţie în seuzul lor, să fie si­guri în viitor de această ţară. * Catolicii au ştiut că cel mai în­semnat element într’o ţară este acela ­im nefericire mai mult neglijată a­ femeilor. Acestea sunt însărcinate cu creşterea generaţiunilor viitoare, asupra acestora trebuia daci «■-& se influenţeze n aşa chip, în cît urmaşii lor să’ fit ictime sincere ale catolicismului. Primul mijloc de a îndepărta copiii le familia lor şi de naţiunea din care fac parte este înstrăinarea de limba laternă. Intru aceasta, ignoranţa pă­rinţilor este un mijloc bine venit pen­­tru iezuiţi. Intr’adevăr, în ţara noastră multe femei şi mulţi părinţi de fami­­ie cred că faptul că cine­va ştie o altă limbă afară de cea romînească a una din dovezile cele mai sigure că a­­cel cine­va este instruit, este cult. Fetele din pensionatele de călugăriţe primesc instrucţiunea într’o limbă stră­ină, închise între zidurile unei mănăs­tiri—copilele romînca uită încetul cu încetul limba lor maternă şi pierd ast­fel contactul cu marea masă a popo­rului romînesc. D. Filip citează pilde de copile cari nu ştiau vorbi romîneşte şi de mame cari erau mândra de a­­ceasta. Noi cunoaştem pilda în cari pă­rinţii interziceau copiilor de a vorbi ro­­mîneşte.... După cum se vede, în privinţa a­­ceasta catolicizam­ şi-a atins ţinta. Pentru a submina religia, catoliciz­ând a adoptat un alt mijloc şi mai si­gur. Copilele, o dată intrate în şcoala, m­at aproape cu totul izolate de părinţi. Cînd aceştia vin să-şi vadă odraslele, călugăriţele evită să le prezinte invo­­cînd diferite pretexte: ba că prea vin des părinţii, deşteptînd mereu dorul opiilor, pe cari, enervîndui, îi împiedică de a lucra, ba că copila n’a învăţat bine şi e pedepsită, ne mai pu­ţind să iasă fără ca educaţiunea ei să sufere. Bieţii părinţi se depărtează ca inema întristată, dar convinşi însă că fie şi sacrificiu pentru copilul lor, pe cînd în realitate îşi sacrifică copiii pe altarul iezuitismului, al catolicizmului. Unii părinţi surprind o vorbă­­a co­pilului şi văd că e sistematic otrăvit de învăţăturile catolice. Atunci intervin pe lîngă călugăriţe, oprindu-le de a mai duce copilul la biserica din şcoală. Călugăriţele se supun. Dar copilele cari pe vremea bisericei șed prin dor­mitoare sînt rau tratate, numai acelea cari merg la rugăciune sînt lăudate și îm-

Next