Adevěrul, iulie 1897 (Anul 10, nr. 2872-2900)
1897-07-01 / nr. 2872
ASIA. K tip. 2872 Abonament© ime»» I* t și 18 »1« fle-oareî luni «î «a pa»so*c ranwre i Un an im taxH 20 leii in străinătate 50 lei Beasa lu»r 15 „ „ ■i'rel lumi 25 „ 19 M Numărul 10 bani In străinătate 15 bani IBS. e d a c ţ ia PASAGIUL IONCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 85). Șase pagini la fiecare ediție. Mai pe şleau ! Atitudinea Drapelului, cîte o dată în doi perri altădată trasă de păr, ne obligă să revenim asupra atitudinei în formă de Rebus a numitului organ. Aurelianiştii, cari toţi sînt oameni din popor, fie prin origina personală, fie prin origina politică, au adoptat o tactică care nu se mai practică nici măcar în saloanele privilegiaţilor. Tactica lor este să nu spuie niciodată ce gîndesc. Lipsa de sinceritate, lipsa de curaj, lipsa de energie o numesc iotferaţiune şi, călare pe această moderaţie, ne freacă de două luni de zile cu o aşa zisă politică de principii, cu o serie nesfirşită de subînţelesuri, în sfîrşit ziarul aurelianist şi-a pus în gînd, cu toată seriozitatea, ca să reînvieze instituţia Pitoniselor şi a Oracolilor. Şi, cu toate acestea, gruparea aurelianistă declară că este o grupare democrată, modernă, duşmană hotărîtă a partidului conservator, partidul tradiţiunei şi al regresului. Dar cum rămîne atunci cu tactica bizantină şi cu politica de anticameră ? Un partid democrat şi popular, în înţelesul modern al cuvîntului, este dator, în prima linie, să lucreze fără culisă, în faţa tuturor înaintea poporului. La partidele democratice conştiincioase nu încap reticenţe, rezerve politici şi mici şiretenii bizantine. Partidele democratice n’au anticameră ele nu pot avea interese deosebite de ale mulţimei, de aceea n’au de ce să se feriască de mulţime ; partidele cinstite şi moderne sînt datoare a spune tot ceea ce cred nu numai în chestie de program, dar încă şi în chestia activităţei practice. Aceste observaţiunî le-am ma făcut Drapelului, le-au mai făcut şi alţii, însă Drapelul nu binevoieşte să se explice. Acest confrate ocoleşte întotd’auna răspunsul, ne vorbeşte ca Oracolul în sfîrşit nici în ruptul capului nu voieşte sau nu îndrăzneşte să ne spuie ce crede despre guvernul D-lui Dimitrie Sturdza. Trebuie să ştim neapărat dacă gruparea aurelianistă este guvernamentală sau dacă este opoziţionistă, dacă această grupare susţine ministerul sau dacă lucrează pentru a-i lua locul, ori dacă cei adunaţi în jurul Drapelului sunt numai o grupare de control fără pretenţie de a reprezintă partidul liberal şi fără pretenţie de a-l înlocui. Şi ne mirăm mult de ce nu voieşte Drapelul ca să se explice. Căci, dacă era în intenţia D-luî Aurelian şi a prietinilor D-sale de a rămîne într’un vecinic echivoc, pentru ce apariţia unui ziar ? Cînd aurelianiştii n’aveau un organ, această atitudine în doi peri era scuzabilă, dar acum, cînd există Drapelul, fiecare pretinde ca ziarul să nu rămîie mut. Drapelul declară de mai multe ori pe zi că este organul unui partid democrat şi popular; ei bine, dacă este aşa, organul aurelianist trebuie să vorbiască aşa cum poporul poate înţelege, adică, desluşit, în limba romîneascâ, pe şleaft. Dacă Drapelul va tăcea şi mai departe, ţara va fi în drept să treadâ din două una, sau că gruparea cea noua nu ştie nici dînsa ce vrea şi de aceea n'are cum răspunde atîtor întrebări, sau că această grupare nu voieşte să adopte o atitudine hotărîtă pentru a putea pescui mai cu uşurinţă, adică pentru a putea, după trebuinţă, să se uniască cu D. Sturdza dacă acesta va rămîne stăpînul situaţiunei, ori să atace pe D. Sturdza dacă acesta va slăbi. Iată o politică pe care orice conştiinţă onestă o respinge cu indignare. Const. Bacalbaşa SATIRA POLITICA Examene cu lotărie Citesc într’un confrate din Capitală cum că un profesor anume C... ar fi pus, în ajunul examenelor, la lotărie o puşcă. Şi, după ce a pus’o la lotărie, a obligat pe elevii din liceu ca să cumpere bilete şi, după ce biletele au fost cumpărate, s’a început examenul. La urma urmelor, cînd să se dea rezultatul, ce să se constate ? !... Ia s’a constatat următoarea minune: Care elev n'a luat nici un bilet a primit nota zero, care a luat trei bilete a primit nota S, care a luat zece bilete a luat nota 10, iar cel care a pus 20 de numere a rămas creditor cu un 10 pe anul viitor. Recomandăm pe acest genial profesor solicitudine! D-lui ministru, rugîndu-l ca să-i cumpere și D-sa un bilet... de drum. Adică să-i dea pașaportul. Vex. Yoxi Podbielski Generalul von Podbielski a fost numit ministru al postelor imperiului german, in locul decedatului von Stefan. In ramura pe care o va administra acum, Podbielski n'a lucrat nici o dată și prin urmare n’a putut să se distingă. Podbielski s’a născut la 14 Februarie 1844, la Frankfurt pe Oder. A fost ofițr de dragoni, apoi comandantul unui regiment de husari. Din 1891 este în retragere cu rangul de general. Tot din acest an este membru al fleichstagului german, în care calitate a făcut mereu parte din comisiunea bugetară. Inst. D. Fleva şi aurelianiştii Atitudinea D-lui Fieva.Tactica aurelianistă.— Campania D-luî Fleva. Era de prevăzut că formarea grupăreî aurelianiste va avea consecinţe triste pentru gruparea liberal-democrată D-lu! N. Fleva. Am arătat aîaltăierî cum D. N. Fleva a fost părăsit de toţi partizanii D-sale cari au trecut la D. Aurelian, deoarece D. Fleva, autoritar cum este, nu voia să-i consulte în nici o afacere şi în ziarul „Dreptatea“ se preocupă mai mult de interesele gazetei decît de acelea ale grupului. Atitudinea D.lui Fleva Faţă cu gruparea D-lui Aurelian, tribunul a stat pînă acum in expectativă. El aştepta ca aurelianiştii să-i facă propuneri mai serioase. La un moment dat au fost chiar tratative, dar D. Fleva a pus condiţii foarte grele. D-sa credea că are o situaţie aşa de tare, încît aurelianiştii nu vor putea să facă nimic fără D-sa. Tribunul avea pretenţia la şefia partidului şi era chiar convins că va ajunge acolo. Tactica aurelianistă Vărind aurelianiştii că cu D. Fleva lucrul merge greu şi ştiind că o combinaţie temeinică cu el riscă să dea naştere mai tîrziu la incidente neplăcute, au hotărît să lucreze pentru a-i lua toţi partizanii mai de seamă pe cari îi are D. Fleva şi în special pe deputaţii cari se grupaseră în jurul D-sale. Tactica, după cum am spus, a reuşit. Azi aurelianiştii au cu ei pe fleviştî iară D. Fleva. Campania D-luî Fleva Această tragere pe sfoară a supărat rău pe D. Fleva. De aceea D-sa a și dat cordul Dreptățel să înceapă o campanie ontra grupăreî aurelianiste. Poliția oldas Sub apă...!?! Sub apă?/... Acesta este titlul unui foarte interesant articol reprodus după Figaro pe întîia pagină a Voinţei Naţionale. Şi ştiţi despre ce e vorba?... E vorba de un nou scafandre inventat de către D. Piatti del Pazzo. Deocamdată am crezut că e vorba de ţara romînească, victima ultimelor înecuri, dar, cînd colo, ne-am pomenit cu o invenţiune străină. Şi de ce nu, adică ? Dacă ţara romînească zace sub apă, de ce nu s’ar ocupa gazata oficioasă de scafandre ? Dacă atîtea chestii vitale sînt la ordinea zilei, de ce să nu traducă Voinţa articole după Figaro 9 întreaga presă se ocupă de înecuri, de apa cea proastă din Bucureşti, de tifosul din Focşani, de dezastrele din Galaţi, de ruinarea agricultorilor, de canieirea ţârănimei, numai ziarul oficios al guvernului, numai gazeta personală a D-luî Gogu Camacuzino traduce articole, după cum zilnic traduce publicul. Cu alte cuvinte, ţara geme de inundaţii, iar Voinţa Naţională se ocupă de scafandre! Stsp. Scandaluri şcolare Nu ştim la ce să atribuim, să atribuim politicei, să atribuim căldurilor, să atribuim guvernului, dar de la vreme constatăm o scădere în moralul corpului didactic. Anul acesta, atît din Bucureşti cît şi din provincie, ni se semnalează foarte multe scandaluri datorite D-lor profesori. In Bucureşti, la liceul Sf. Gheorghe, un profesor a provocat un scandal regretabil cu delegatul ministerului, D. profesor Onciul. Tot în Bucureşti un profesor pune la lotărie o puşcă, obligă pe elevi să cumpere bilete, apoi, la examen, împarte notele potrivit cu numerele reinute de elevi. La conservatorul din Iaşi un profesor de muzică, care asista la examenul clasei de declamaţiune, şi-a permis să fluiere pe o elevă, iar la examenele conservatorului din Bucureşti s’au petrecut alte neorînduieli. Etc., etc., de. Socotim că autoritatea școlară este datoare să ia foarte energice măsuri in contra profesorilor cari se dedau la asemenea scandaluri ruşinoase. Să te ferești Romíne de puiu strein în casă V. Alexandri. Vederi din. ţara Biserica Radu-Negra dia C.-Lung. MARŢI X IULIE X89? ArmnciurI 3a primesc direct 1» Administrația ziarului Linia panina IV-a „ „ IH-» ii ii 11-a lei 0.50 bani ii 2. „ ii 2. ,i La un mare număr de linii sa faca reducții din tau« '* Numărul 10 bani Un număr vechi, 20 bani '* V * indivizi cari speculă la cărţi, apoi cici nu-i cunoaşte. Se poate ca numai parchetii şi poliţia să nu-i cunoască sau, mai bine, să nu „poată“ să-i cunoască. Adevăraţii cartofori se plimbă liberi, cu inele de briliant în degete, ceas cu lanţ gros de aur, ap de cravată scump, în sfîrşit cu o avere întreagă de bijuterii pe ei şi cu portofoliul îndesat de hîrtii de cîte 1000 lei. Ei, dar aceştia nu se pot prinde pentru că ei ştiii ’şi şi ia măsurile. Aceştia, cartoforii inteligenţi, operează prin asociţie şi ramificaţiile asociaţiei lor se întind departe. Slavă Domnului, s'a descoperit electricitatea, apeşi butonul la New-York şi sună clopoţelul la Bucureşti. Cum o să i prinzi. Lăsaţi deci în pace pe bieţii borfaşi. Dreptatea s’a executat. D. Aurelian şi amicii D-sale sînt acuzaţi că duc o politică bizantină şi, deşi au derul că combat guvernul, în toate cestiunile serioase îi iau apărarea. Campania aceasta o va duce D. Fleva pînd cînd, după cum speră, va sili pe aurelianişti să ţie seamă şi de D-sa. Deocamdată însă D. Fleva este păcălit şi tare ne temem că toată munca pentru a forma un grup a depus-o numai în folosul D-lui Aurelian. Şi, pentru că D-lui Fleva îi plac proverbele, anecdotele şi zicătorile, îi spunem şi noi : — Cine te-a, pus să creşti pui de raţă ? Uite-l, cum au văzut că balta e mai mare la D. Aurelian, s’au dus acolo. De altfel, e şi greu să facă cineva politică cu D. Fleva. Rep. provocind dezordinea chiar în faţa elevilor. Asemenea dascăli trebuiesc înlăturaţi fără nici o milă, căci ei sînt pentru şcoală o plagă, iar pentru elevi un exemplu demoralizator. Am fost întotdeauna adversarii măsurilor violente şi arbitrare, dar faţă de acei profesori care nu-şi înţeleg datoria autoritatea şcolară trebuie să fie de cea din urmă severitate. Dragoş Fosadowsky-Welmer Ca succesor al lui Boetticher la ministerul de interne şi vice-cancelaria al imperiului german a fost numit Posadowsky- Wehner. Despre acesta nu se poate spune nimic drama. Era simplu prefect de judeţ, cînd deodată se văzu chiemat la departamentul finanţelor prusace. Acum, a fost înaintat de Wilhelm II fiind-că s’a distins prin discursurile sale brutale în jos și servite în sus. Agrarienii văd într’însul un înainte-luptător, liberalii un dușman crîncen, dar neputincios. Grav. Treceţi la Deluviu Fără îndoială că politicianii sînt nenorocirea gazetelor. Oamenii cari scriu din Joi în Paşte, cînd se apucă să scrie un articol de ziar, apoi încep prin a înşira toate evenimentele ce s’au petrecut, de cînd n’au mai scris el. Lor li se pare că, de oarece n’au scris el opt sau zece ani, apoi n’a mai scris nimeni şi lumea nu cunoaşte absolut nici unul din evenimentele petrecute în aceşti ani şi deci ei vin cu „noutăţi“. Voiţi o dovadă, citiţi „Drapelul“. De la apariţia acestui ziar, la fiecare două trei zile semnătura unui alt politician apare în josul primului articol. Toţi aceşti politiciani nu sînt apariţii noul, ei au mai scris, însă acnsa opt, zece sau doisprezece ani. Ei bine, citiţi le articolele şi veţi vedea că fiecare o ia de la data cînd a scris ultimul sau articol. Şi astfel regulat la două-trei zile „Drapelul“ face istoricul celor zece ani din urmă. Sînt sigur că lumea s’a plictisit să tot citească ce s’a petrecut acum doisprezece ani şi e momentul să le spunem : Treceţi la Deluviu. Sos. TRIFOURILE încă o descindere, încă o arestare! Moft, praf în ochii oamenilor. Nu se mai emoţionează nimeni. De sigur că cei arestaţi sînt cei mai proşti, aceia cari n’au ştiut să adune bani, să stoarcă cum trebuie pe nenorociţii cari intrau în vizuină. Ce-mi vorbiţi de arestarea unui Tomescu. Dacă e vorba de cartofori, de Afacerea Wachtel De cîtd-va vreme Constituţionalul discuta cu Drapelul faimoasa afacere Wachtel. In ce conzistă aceasta afacere, o ştie toată lumea. S'a dat unei fabrici de frînghii scutirea de taxe pentru introducerea cînepei pe timp de opt ani. Constituţionalul spune că aci miroase a gheşeft şi acuză chiar direct pe D-nii G. Mîrzescu şi P. S. Aurelian. Noi am vorbit la timp despre această afacere, dar dacă revenim asupra ei este ca să relevăm răspunsul Drapelului. Ziarul D-lor Aurelian şi Mîrzescu spune că nu a fost nici un gheşeft la mijloc, dacă numai dragostea pentru dezvoltarea industria naţionale a dictat această măsură Şi ca dovadă dă faptul că, şi D. Carp, cînd era ministru, a acordat asemenea concesii. Admirabilă dovadă! Sînt sigur că acum s’a convins D. B. B. că Drapelul are dreptate. Dar chestia este ce te faci cu căl’alţi muritori. Adică ce, pentru că şi D. Carp a dat concesie de acest fel, apoi e dovedit că in asemenea concesii nu se fac matrapazicuri? Dar cami miniştri mai mult ca cei junimişti suferiau de boala afacerilor ! Şi nu vorbim personal de miniştri. Dar în jurul lor foiau viermii şi viermaşii afacerilor. Cine nu-şi aduce aminte de X şi Y, fără cari nu se putea face nimic pe acea vreme. S-a vorbit de multe ori în presă despre sindicatele de afaceri cari fanţionau pe acea vreme şi nu e nici bine, nici necesar să revenim pentru un moment asupra lor. Dar iarăşi nu putem să primim drept bună o afirmaţie ca aceea a Drapelului. Chiar şi cei mai corecţi miniştri cad adesia victime încrederei pe care o au în unii favoriţi. Cine poate garanta că nu s'a lins nimeni pe bot şi cînd s’a dat concesia de către D. Carp ? In general, din asemenea afaceri se cîştigă şi dovadă e că avocaţii au început să se îmbulzească mai mult la scările ministerelor decît la acelea ale tribunalelor. Dar ce să mai discutăm. Astea sunt lucruri trezite. Şi discuţia dintre Constituţionalul şi Drapelul n’are nici un scop. Ea a fost născută de dorul de răzbunare al unui om şi nimeni nu-i va da nici o urmare. „Corb la corb nu-și scoate ochii*. lantc. Discursul lui Salisbury Poarta și sentrrale. — Un ziar german. — Biletedul Intirzierilori Am publicat în ultimul număr discursul lordului Salisbury cu privire la. tratativele da pace. Reproducem aci, c. prezintînd un deosebit interes, comentarul făcut acestui discurs da Siam, „Frankfurter Zeitung“. „Lordul Salisbury — zice ziarul german — a făcut Turciei reproşul că numai ea e vinovată de întârzierea încheiere! păcel între Grecia şi Turcia. Asta e drept, dar sultanul nu îndrăznește sa ia o hotărîră fiind-că e sigur că, cu aceasta ocaziune, va veni în conflict sauu marile puteri, sau cu poporul sau Deoarece, afară de asta, armata turcească din Tesalia trăieşte în contul ţarei ocupate, Poarta nu ara nici un interes de a grăbi soluţiunea. * „Premierul englez, comparînd situaţia actuală cu cea din anul 1878, a voit să arate că şi de astă-dată ar fi nevoie de o putere militară care să siliască p Poartă la concesii. Dacă Salisbury se gîndia la o demonstraţiune navală sau la o ameninţare din partea Rusiei,— care şi-a concentrat trupele la frontiera din Asia Mică,—aceasta e greu depus. In orice caz, sultanul ar trebui să dea ascultare cuvintelor cancelarului englezesc, chiar dacă nu e convins de înţelegerea dintre puteri, înţelegere lăudată cu atîta bogăţie de cuvinte de către Salisbury. „În preajma sultanului două partide luptă pentru întîietate. Prima vrea să ţie Tesalia şi să renunţe mai bine la orice îndemnizare de război; cea-l’altă crede că Turgia poate trage cel mai mare folos din situaţia actuală dacă,’ după sistemul turcesc, s’ar tărăgăni lucrurile mereu, făcînd pretutindeni greutăţi şi silind cu acest chip pe puteri ca să facă mici concesii cari, în alte condiţiunî, s’ar putea cu greu obţine. Acest metod place de sigur şi sultanului; deci e cestiunea cineva avea mai multe răbdare : Poara sau puterile ? Asupri* acestei cestiuni însă Salisbury n’a voit să profetizeze“. mm şcoalelor cilice istorice. — Atacarea limbei, a bisericei ortodoxe, a naţionalităfoî romins.Vatoria societăfaî. Subtitlul Misiunea şcoalelor catolică in Romînia, a apărut în Galaţi o broşură, al căreia autor semnează N. I. Filip. Autorul pare a fi un om destul de enic şi un pedagog cu o lungă şi bună practică. Afară de acestea, el pare a se fi interesat foarte mult de şcoalele catolice din Romînia şi mai ales de şcoalele călugăriţelor, cari în ţara romînească sînt în număr de trei. Una în Bucureşti, una în Iaşi şi alta la Galaţi. In aceste şcoli învaţă copilele elitei noastre sociale, copile menite să se căsătoriască cu oameni în mîna cărora va fi, poate, în viitor soarta Romînieî,. D. N. I. Filip, expunînd misiunea ce pun şcolile catolice în Romînia, tinde în acelaşi timp să ne arate marea primejdie ce ne ameninţă din partea acestor şcoli, cari surpă în mod sistematic limba, religia şi naţionalitatea românească, încercările catolicilor de a cuceri teren în Romînia datează de mult, încă de prin secolul al 17-lea, ei au încercat ca prin răspîndire de cărţi bisericeşti să surpa credinţa ortodoxă. Spre a pune capăt agitaţiunilor catolic , Vasil Lupu, domnul Moldovei, şi Matei Basarab, domnul Munteniei, traduseră cărţile bisericeşti tipărite pînă atunci hamai în slavoneşte şi le împrăştiară prin ţară în buna limbă romînească. Mai tîrziu, catolicii încercară să cîşige teren printre Romîni, căutînd să inspire acestora credinţa că, trecînd la catolicizm, îşi vor asigura o mai bună poziţiune socială şi economică. Promisiunile de acest fel ademeniră mai ales pe o parte din Romînii din Ungaria, cari, tăind într’o ţară catolică, credeau într’adevăr că alipirea lor la biserica din Roma le va fi de folos. In acest chip a’a înfiinţat biserica greco-catolică sau unită. Dar în Romînia mure, unde populaţîuaea oţelită în primejdii era mai credincioasă, toate mijloacele catolicilor ie dovediră ineficace. Atunci călugării de la Roma, veciniei iscoditori de mijloace pentru lărgirea propagandei catolice, se hotărîră să înceapă o muncă, pentru care trebuia o mare răbdare, al căreia rezultat era foarte îndepărtat, dar despre a căreia eficacitate însă nimeni nu se putea îndoi. Călugării catolici se hotărîră să ia în urmă creşterea, adunaţiunea copiilor pentru ca, crescîncă tînăra generaţie în seuzul lor, să fie siguri în viitor de această ţară. * Catolicii au ştiut că cel mai însemnat element într’o ţară este acela im nefericire mai mult neglijată a femeilor. Acestea sunt însărcinate cu creşterea generaţiunilor viitoare, asupra acestora trebuia daci «■-& se influenţeze n aşa chip, în cît urmaşii lor să’ fit ictime sincere ale catolicismului. Primul mijloc de a îndepărta copiii le familia lor şi de naţiunea din care fac parte este înstrăinarea de limba laternă. Intru aceasta, ignoranţa părinţilor este un mijloc bine venit pentru iezuiţi. Intr’adevăr, în ţara noastră multe femei şi mulţi părinţi de famiie cred că faptul că cineva ştie o altă limbă afară de cea romînească a una din dovezile cele mai sigure că acel cineva este instruit, este cult. Fetele din pensionatele de călugăriţe primesc instrucţiunea într’o limbă străină, închise între zidurile unei mănăstiri—copilele romînca uită încetul cu încetul limba lor maternă şi pierd astfel contactul cu marea masă a poporului romînesc. D. Filip citează pilde de copile cari nu ştiau vorbi romîneşte şi de mame cari erau mândra de aceasta. Noi cunoaştem pilda în cari părinţii interziceau copiilor de a vorbi romîneşte.... După cum se vede, în privinţa aceasta catolicizam şi-a atins ţinta. Pentru a submina religia, catolicizând a adoptat un alt mijloc şi mai sigur. Copilele, o dată intrate în şcoala, mat aproape cu totul izolate de părinţi. Cînd aceştia vin să-şi vadă odraslele, călugăriţele evită să le prezinte invocînd diferite pretexte: ba că prea vin des părinţii, deşteptînd mereu dorul opiilor, pe cari, enervîndui, îi împiedică de a lucra, ba că copila n’a învăţat bine şi e pedepsită, ne mai puţind să iasă fără ca educaţiunea ei să sufere. Bieţii părinţi se depărtează ca inema întristată, dar convinşi însă că fie şi sacrificiu pentru copilul lor, pe cînd în realitate îşi sacrifică copiii pe altarul iezuitismului, al catolicizmului. Unii părinţi surprind o vorbăa copilului şi văd că e sistematic otrăvit de învăţăturile catolice. Atunci intervin pe lîngă călugăriţe, oprindu-le de a mai duce copilul la biserica din şcoală. Călugăriţele se supun. Dar copilele cari pe vremea bisericei șed prin dormitoare sînt rau tratate, numai acelea cari merg la rugăciune sînt lăudate și îm-