Adevěrul, septembrie 1899 (Anul 12, nr. 3632-3660)
1899-09-02 / nr. 3632
Anul XII —No. 3632. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAHU Abonamente Jftţ an S«se Iutii Trei luxi In țară..............80 lei 15 lei 8 lei In B^vSinătate. . 50 „ 25 „ 18 „ 1O bani In toată țara H5 „ „ străinătate Un număr vechia bani 20 Joi 2 Septembrie 1899 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Anunciurî Linia pagina IV Lei................ . . 0.50 tani ............. 2. „ » HI „ BIROURILE ZIARULUI 11. — S ( v a«I a S ăvin «I ar — 11 TELEFON DIN FUGA CONDEIULUI Bieţii frasiţuji Au ajunS In hal rau franţujii. De cind Dreyfus a fost osîndit, în întreaga lume nu-i decît un întreg şi formidabil huideo contra bieţilor franţuji. Mai mult încă, au început şi ei să fie trataţi ca nişte simpli ovrei. De prin multe fabrici străine lucrătorii francezi sunt izgoniţi, multe ţări nu mai vor să ia parte la expoziţia din Paris şi opera a cinci ofiţeri a fost aşa de minunată că o întreagă ţară suferă pe urma ticăloşiei lor. E o tristă răzbunare pentru Dreyfus această protestare a lumei civilizate, dar e o răzbunare semnificativă pentru poporul francez. Paz. COTIDIANE COMETA- CU PRICINA Ştiţi de ce nu poate să realizeze guvernul împrumutul după care umblă cu limba scoasă ? De credeţi poate că d. general Manu nu e un expert financiar; mai credeţi poate că alarma cu starea proastă a recoltelor noastre să fi influenţat ? Toate astea, sunt mofturi. Un ziar conservator a descoperit adevrăul. Toată chestia e că să prevede în lumea financiară un război dintre Anglia şi Transvaal. Dar chiar dacă nu s’ar declara acest război şi, totuşi piaţa este îngrijată de o cometă, care are să’şî facă apariţia după datele astronomice peste douăzeci și cinci de ani și care se spune că are să nimicească pămintul. FORTUL CHABROL Jules Guérin lansind scrisori printr’nn balon LISTA FALIMENTELOR Cea mai straşnică activitate domneşte acuma la tribunalele comerciale cari se ocupă cu alcătuirea listei falimentelor. Se înţelege, sub acest guvern ce se poate înregistra afară de falimente? Pe cînd guvernul înregistrează falimentele particularilor şi publicul urmărește falimentul guvernului. Este o reciprocitate care nu lasă nimic de dorit. Snop CRIZA LIBERALA O nouă scrisoare a fini Zofia . ....................................................................................... _____________________________ ■ te ‘' Alegerea de la Ploiești, atit de fatală și de semnificativă pentru d-laSturdza, putea-va ea deschide ochii partidului liberal ?.. Nu avem nici o iluziune pentru mica bandă a ocultei şi a camarilei ei. Oamenii aceştia sunt orbiţi de patimă, au sufletul mic şi inima zăvorită faţă de om şi ce sentiment mare şi nobil. Ei cred că rezumă în perfida şi catilinara lor fiinţă toate aspiraliunile liberalizmului, sugestionaţi de-o firmă şi de înmurirea unor persoane cu spirit reacţionar, aşa că statul acesta major este in neputinţă de-a vedea mai departe de cit vede mintea şi ochii de pildă ai d-lui Dimitrie Sturdza. Nu ne facem însă o iluziune cind constatăm că in afară de această adunătură cocoţată in fruntea partidului, există o mare majoritate, in capitală şi mai ales în provincie, care vede mult mai departe, simte că liberalizmul merge spre ruină şi îşi dă seamă că ceva trebue de făcut. Ce pot face aceşti oameni izolaţi, Iată o directivă şi cari nu văd din ce parte va veni scăparea ? Au avut mulţi speranţa că desidenţa liberală va fi aceea care va lua direcţiunea partidului, impunindu-se prin o îndrumare nouă şi cinstită, spre o politică de idei, prin o energie accentuată şi un sfîrşit prin luarea unor deciziuni mai viguroase, mai repezi. Din nefericire, dizidenţa liberală pină acum nu s’a manifestat decit doar prin o doză respectabilă de bune intentiuni şi făgăduinţa de-a face lucruri mari. In fapte însă n’a fost de loc bogată. N’a ştiut nici să păstreze puterea atunci cind inepţia lui Dimitrie Sturdza o adusese în fruntea afacerilor. Tot aşa n’a putut să ia conducerea partidului liberal, într’un moment de criză, cind toţi liberalii erau gata să urmeze pe salvatori. N’a făcut nimic cit timp Dimitrie Sturdza era la putere, n’a făcut nimic după ce acesta a căzut de la putere. Acestei lipse de bărbăţie se datoreşte poate faptul că oameni combativi ca d. Fleva şi Delavrancea au părăsit partidul liberal şi s’au dus la conservatori. Azi împrejurările sunt astfel că din nou partidul pare că face ape la fosta disidenţă ca să ia direcţiunea partidului. Ce însemnează oare prăbuşirea zgomotoasă a d-luî Sturdza la Ploeşti ? E o lecţiune dată acestuia, o dovadă că şefia liberalizmuluî este vacantă şi că aceia cari se cred vrednici şi destoinici a o lua, să profite de acest moment psihologic. Cine ar putea să ia această şefie ? Partidul liberal —sturdzist astfel este de sleit de oameni, că singur d. Stătescu ar mai putea fi şef. D-sa însă este prea lipsit de energie şi prea absorbit de şubredenia trupului sau, ca să încerce aşa ceva. Alţii ne mai fiind, fatalmente conducerea liberalizmului ar reveni disidenţei aurelianiste — indiferent de persoana şefului. Dar incă odată, ne este teamă, sintem chiar siguri, că şi de astă-dată timpul se va pierde în deliberări, aminate de azi pe mîine, se vor enerva cei mai entuziaşti, cu tergiversări şi discuţii inutile pină cind va trece și acest moment. In cazul acesta ruina partidului liberal trebue socotită ca definitivă şi babilonia care domneşte în luptele politice se va agrava prin această disoluţiune complectă a unuia din cele două partide politice. Const. Miile. Spionagiul Ocultei Cind astă primăvară s’a început campania contra mişcarei ţărăneşti, rolurile aşa erau împărţite : conservatorii serveau la agenţii poliţieneşti aratind guvernului ocultist pe cine şi cum trebue să lovească, iar acesta se grăbea să execute poruncile şi delaţiunile venite de la oficinele reacţionare Epoca şi La Roumanie. De îndată ce se anunţa in aceste gazete, cutare măsură samavolnică, ea se executa fără şovăire. Acum, că au venit la putere conservatorii, s'au schimbat rolurile şi delaţiunile se fac din partea ocultei. Aşa de pildă se duce o campanie contra prefectului de Olt, care prin excepţiune, este, se zice, un prefect cum se cade, deoarece voeşte să se facă dreptate şi pentru ţarani. Contra acestui prefect a plecat toată lumea care este lovită de aceste măsuri drepte, au plecat proprietarii şi arendaşii şi toţi politicianii şi liberali şi conservatori, cari văd că se inaugurează în Olt o administraţie cinstită şi dreaptă. Campania o duc ziarele ocultiste şi ele denunţa guvernului pe acest prefect care prin excepţiune, — cum am zis — înţelege să se ocupe şi de ţărani. Desigur că de astă dată şi guvernul conservator va imita exemplul celui ocultist de acum opt luni de zile şi că va revoca pe acest funcţionar care nu a înţeles că un prefect este agentul electoral al guvernului şi că politica nu se face cu pîrliţii de ţărani, pe cari la nevoie ii impuşii, cum a făcut predecesorul d-sale, ci cu marii proprietarii, cu arendașii și cu toata clientela lor politică și de afaceri. Sfinz. Basmul împrumutului S’a răcit deja ştirea răspindită acum zece zile că guvernul a gâsit in sfîrşit bani in străinătate. Fiecare a văzut că a fost o farsă de prost gust. Azi guvernul crede că este bine iarăşi, de-a încălzi lumea şi din nou a lansat ştirea că împrumutul a reuşit. Eî bine ! de astă dată n’o să mai păcălească pe nimeni. Chiar cind l’o face n’o să mai fie crezut, căci minciunile se trec odată, de trei, de zece ori, dar la urma urmei nimeni nu le mai crede. împrumutul a devenit basmul cu cocoşul roş şi cu cit se vor lansa mai multe ştiri false cu atita ridicolul va fi mai mare şi discreditarea guvernului mai vădită. 1. Ceea ce este mai trist c ■lj0 că aventurierii cari au pus mîns-*e. putere, nu văd, ori nu vor să vadă,că nu pot guverna cu un partid carete in stare de rebeliune in contră’! şi cu situaţiunea ce î-o face marea finanţă străină care nu consimte să-şi verse capitalurile in nişte miini, cari li se pare lor că sunt veroase şi neserioase. Fără armată disciplinată şi fără de bani, actualul guvern a plecat la un războiu pe care ii va perde la sigur şi incă cu ruşine. _________ Ad.nul dintre candidaţii guvernului. Astfel spera d. Stoicescu că va reuşi d-sa personal să se aleagă. Şi cum avusese foarte multe voturi la primul scrutin liberalii sturzişti n’au avut curajul să-i reziste. Dar rezultatul a fost un complect fiasco şi d. Stoicescu va plăti oalele sparte. Este adevărat că a expus pe d. Sturdza la o cădere mai mult de cit ruşinoasă şi l’a descoperit cu desăvîrşire în faţa adversarilor săi. Cum se vede în partidul liberal tot nu s’a sfârşit procesul de descompunere. Vom asista şi la alte dizidenţe. IonuE. Are urmări Alegerea de la Ploeşti are urmări foarte interesante. Amicii d-lui Sturdza l’au escomunicat pe d. Stoicescu. Ei îl acuză că numai pentru ca să’şi asigure reuşita la balotagiu a expus pe şeful partidului la o a doua ruşinoasă cădere. Intr’adevăr, d. Stoicescu a cerut cu insistenţă să se menţie la balotaj candidatura d-lui Sturdza. Şi pentru că credincioşii acestuia cereau să se retragă candidaturile liberale d. Stoicescu a plecat-’ furios din ţară şi nu s’a întors dela Viena de cît cînd i s’a comunicat că s’a cedat cerere! sale. Pentru ce cerea d. Stoicescu să se menție candidatura d-luî Sturdza? Pentru ca să silească pe alegătorii liberali să nu voteze pe nici u CARNETUL MEC .A vîntul presei Procesul Dreyfus a scos un relief pentru marele public, chiar şi pentru acel românesc, avintul ce a luat presa şi chipul cum ziariştii înţeleg să-şi facă datoria. Ar trebui ca marele public să cunoască ruajul unei gazete, să fie in intimitatea acestei fabrici intelectuale, pentru a’şî da seamă de sforţarea supra-omenească ce s'a pus din toate părţile ca serviciul să fie bine organizat şi bogăţia depeşilor şi a ştirilor să arate cetitorilor că nimic nu, se cruţă pentru a’l servi repede şi bine. .A fost o întreagă lună de stare febrilă, de enervare, care a ajuns culmea in noaptea istorică, in care a sosit ştirea osândirei lui Dreyfus. Pe de-o parte trebuea de servit publicul care umplea sala noastră de depeşe şi care urmărea cu impacte, că depeşile ce ne soseau la fiecare zece minute, iar pe de altă parte redacţia trebuea să transcrie aceste depeşe şi tipografii să le lucreze, pe cind o a doua echipă in alt atelier, lucra numărul special care trebuea să iasă a doua zi Dunfinică. Era vorba apoi de a scoate intr’o jumătate de ceas, o ediţie specială pentru Capitală, a îngriji ca să se expedieze in provincie o ediţiune cu ultimele depeşe. E de ajuns să spunem că s’a lucrat toată noaptea, că in cursul nopţeî ne-a■ sosit peste 4000 de cuvinte prin telegraf şi că am reuşit să facem pentru, a doua zi o ediţie de şase pagini care, să rezume • afacerea Dreyfus. Toate acestea dovedesc că şi la noi presa a luat o dezvoltare europenească— şi zicem presa, in general, căci celelalte ziare şi-au făcut şi ele datoria de-a se ţine la nivelul cerut de împrejurări. C. M. PROCESUL de 1»BELGRAD — Interogatorul lui Nicolaie Sasici — (Corespondenţa particulară a «Adevărului»)’ Belgrad, 29 August. Acuzarea de înaltă trădare în contra lui Nicolaie Pasicî se întemeiază pe următoarele puncte: 1) La Pasici s’a găsit procesul verbal al unei şedinţe a comitetului central al partidului radical în care s’a luat hotărîrea de a îndemna populaţia să refuze plata impozitelor; această hotărîre, deşi luată in anul trecut, n’a fost adusă la îndeplinire. 2) Pasici a stat în relaţii cu colonelul Nicolici. 3) Pe cînd îşi făcea pedeapsa în închisoare pentru delictul de les-majestate, Pasici a spus unui coprizonier că’şi va răzbuna în potriva regelui Milan. Am îndată după liberarea lui din închisoare, Pasici a făcut o călătorie circulară prin Serbia apusană, cu care prilej a profetizat o schimbare iminentă în situaţia Serbiei. Acestea sunt acuzările în puterea cărora Paşici e trecut în actul de acuzare sub paragraful pedepsei cu moartea. Cînd s’a anunţat starea de asediu în Belgrad şi s’a instituit curtea marţială, se zicea că puterile acestei curţi se vor întinde şi asupra trecutului, că vor fi retroactive. Atunci s’a pornit un strigăt unanim în toată lumea civilizată şi guvernul sîrbesc s’a grăbit să anunţe că o asemenea intenţie e departe de dînsul. Cu toate acestea, acuzarea în reontra lui Pasici, precum şi cea în potriva mai tuturor tovarăşilor lui de suferinţă se referă la lucruri cu mult înainte de comiterea ultimului atentat, nu stau cu acest atentat în nici o legătură şi sunt foarte departe de a putea fi apreciate ca înaltă trădare. Trebuie adăugat că actul de acuzare cuprinde observaţii că Paşki a avut relaţiuni cu ambasada rusă. * Interogatoriul făcut lui Pasici dădu acestuia ocazia de a vorbi timp de două ore. Iată un rezumat al acestui interogator: Preşedintele : Ce profesie ai ? Pasici: Sint in închisoare! Preşedintele: Asta o ştiu, — dar ce-aţi fost maî i inaiate ? Pasici: Ministru, prim-ministru, şef al partidului radical, preşedinte al seupcineî, primar al Belgradului, trimis al Serbiei la Petersburg, etc., etc. Preşedintele: Ce aveţi de obiectat contra actului de acuzare ? Paşici: Sunt nevinovat şi pe nedrept acuzat de procuror. Preşedintele : Vorbiţi mai tare. Paşici : Nu pot, sint suferind. Pasici începe apoi expunerea atitudinei politice a partidului radical : —. Partidul radical a stat în jelsivitate pina la 1894, apoi și-a schimbat tactica, fără ca incă sa părăsească vre-o dată calea legală. Opoziţia in contra cabinetului Georgevici s’a mărginit numai la lupta prin presă. Pe timpul alegerilor pentru Scupcină, partidul s’a abţinut tocmai pentru a evita ciocniri. De refuzul impositelor a fost vorba in întrunirea de la 23 Maiu 1898. Nu ne-am gindit însă prin aceasta la nici un mijloc revoluţionar, căci nimeni nu s’a gindit că se va împotrivi cu forţă la plata impozitelor. Am fost apoi condamnat pentru lesmajestate, am demisionat din preşedenţia partidei şi m’am decis să mă retrag din politica militantă. In genere partidul radical tinde la pacea politică şi hotărîrea de atunci privitoare la plata impozitelor nu se potrivea cu tendinţa partidei. Am plecat mai tirziu intr’o localitate balneară străină şi m’am întors ca să înmormintez doi fraţi şi apoi să intru in temniţă. S’au găsit de la mine şi asupra mea scrisori rlin apale vinwr!, N.D DCI 11, e vorba de opunerea mea la plata dărilor. De ce dar mi se impută aci numai ceea ce mă împovărează şi nu se invocă şi aceia ce mă desvinovăţeşte ! In temniţă n’am vorbit cu nimeni, eram singur şi aveam propria mea cameră. Eram bolnav cind am părăsit temniţa. La 9 iunie am sosit la Belgrad pentru a consulta medicii. Politiceşte eram mort. Am vizitat şi pe ataşatul militar rus, baronul Taube, cu care mă aflam in relaţiuni amicale. Unul din nepoţii mei era să urmeze intr’o şcoală rusească şi vroiam să mă consult cu baronul Taube in această privinţă. Baronul Taube e un amic al Şerbilor şi al tuturor slavilor din Balcani şi mi a făcut servicii nepreţuite pe cind m’am dus, sub regenţă, înmisiune specială la Petersburg. Asemenea am avut ocazia să vorbesc cu însărcinatul de afaceri: Mansuroff. Baron Taube vroia să mă recomande acestuia. Mansuroff insă n’ăvea vreme, m’a lăsat să aştept şi mai tirziu m’a reţinut, din politeţă, mai mult la el. Acestei vizite se caută a i se da un caracter secret şi totuşi am făcut vizita ziua, în amiaza mare, cu trăsura deschisă. Paşici relatează apoi asupra călătoriilor sale în ţară, pe cari le-a făcut numai în interese familiare. Continuînd zice: după atentat am fost arestat şi adus la Belgrad. Eram izbit în cel mai mare grad 4lb acest asasinat. Nici n’am cunoscut pe atentator, nici nu ştiam ceva din toată această istorie. De ce sînt tîrît acum în aşa triste şi murdare afaceri ? La început credeam că noi, şefii de partid, am căzut numai în disgraţie şi totul se va lămuri cît mai repede. M’am înşelat. Pe nedrept ni se pun în sarcina noastră broşuri apărute în străinătate. Nu m’am ocupat niciodată cu asemenea pamflete anonime, cari otrăvesc viaţa publică, jur pe viaţa copiilor mei că n’am cetit şi n’am văzut nici una din aceste broşuri şi am mustrat categoric faptul că „Odjek“ a extras pasaje din asemenea scrieri. Prefectul poliţiei ar fi făcut mai bine să fi tras la respundere pe autorii acelor broşuri dacă-i cunoştea, în loc să fi urmărit nevinovaţi. Preşedintele: Mărginiţi-vă în apărarea d-voastră ; nu sînteţi aci pentru a critica pe ministru. Paşicî (continuînd): In privinţa relaţiunilor mele cu colonelul Nicolici n’am de spus altceva decît că-1 cunosc bine, deoarece acesta era ataşat militar la Petersburg, pe cînd eu eram ministru plenipotenţiar Rebeca D-nei Natalia Dabija E mult de atunci de cînd am văzut-o pentru cea din urmă oară. Sint ani la mijloc și cu toate acestea chipul blind și trudit al nepoatei lui Avrum Cuperman nici azi nu mî-a dispărut din minte. Era intr’o noapte de iarnă cînd am cunoscut-o pentru întiia oară. Treceam pe una din străzile retrase ale Iaşilor, — un quartier de muncă harnică şi sărăcie neţărmurită. Mergeam alene, ca nu mă grăbîam de loc spre sărăcia goală de acasă şi ’mi aruncam din cînd în cînd ochii spre cîte o fereastră luminată a uneia din casele joase pe lîngă cari treceam. Pretutindeni aceeaşî privelişte: aceeaşi muncă harnică, şi aceeaşi sărăcie. Băeţi şi fete, patroni şi calfe lucraţi fără preget, munciau pentru ziua de mîine. In colţul străzii am rămas în loc ca înţepenit în feţa unui tablou din cele mai sfîşietoare. Intr’o căsuţă joasă, numai de cîteva palme ridicată deasupra trotuarului, într’o odăiţă aproape goală, avînd o singură fereastră spre stradă şi luminată de lumina slabă a unei lămpi foarte mici, şedea singură o fată şi lucra la o cămaşă de mătăsică gălbuie cu dantele alba de’ţi leah vederea. Am stat mult şi am admirat chipul blind şi trudit al fetei care cosea, cosea mereu fără să-şi ridice o clipă măcar ochii de pe lucru. Am uitat un moment de munca şi nevoile mele, am uitat şi de sărăcia şi chinurile mele, mi-am apărut mic, mic de tot faţă de hărnicia acestei copile şi o milă fără seamăn m’a cuprins pentru traiul chinuitor al nenorocitei cu chipul blind şi harnic, încă atit de tînără şi deja atît de istovită şi fără de vlagă. M'am plimbat mai bine de o jumătate de oră în jurul căsuţei joase şi sărăcăcioase pină să mă hotăresc să bat în uşă. Era aproape de miezul nopţii şi-mi era oare cum să întru aşa tirziu, să tulbur liniştea acestei sărăcii nenorocite; dar nu mă puteam hotărî să plec de lîngă acest cuib de mizerie fără să cunosc mai de aproape măcar ceva din chinurile şi sbuciumul acestei vieţi harnice şi singuratice. Am bătut în uşă. Copila cu chipul blind mi-a deschis și m’a primit cu atîta liniște că par’că ar fi fost cel maî natural lucru ca să vin acolo atît de tirziu. Am rămas cam încurcat, cînd m’a întrebat ce vreau şi m’a poftit să șed pa laiţa de lîngă sobă, că n’avea sărmana de cît un singur scaun pe care s’așezase ea înapoi la lucru. In odăiţă se mai simţea numai o urmă de căldură. In horn finera vîntul şi după sobă torcea motanul, singurul prietin al duioasei copie. Incolo domina o tăcere lugubră în acest cuib harnic şi sărac. Am privit lung chipul blind şi ochi întinşi de nesomn , şi o milă neţărmurită mi-a zguduit toată simţirea cînd am privit faţa palidă şi trasă şi figura subţire şi străvezie a copilei. I-am spus în sfirşit cine sînt, i- am arătat toată mila care m’a coprins cînd am văzut-o lucrînd cu atîta hărnicie în noaptea tîrzie, singură în această odăiţă joasă şi săracă cioasă. „O vorbă bună de mîngăere am venit să-ţi aduc în traiul d-tale chinuit“ i-am zis. „Spune-mi cine eşti, povesteşte-mi toată viaţa d-tale chinuită, arată-mi tot zbuciumul zilelor d tale fără de noroc. N’o să te pot ajuta cu nimic, dar vreau să-ţi fiu prietin, vreau să te mîngîi cu o vorbă de uşurare, vreau să te plîng şi să-ţi fiu tovarăşul căruia să-i poţi cîteodată plînge durerile, cînd peste fire te vor doborî.“ Şi mi-a întins faţa mîna-i slabă şi obosită şi mi-a mulţumit cu o privire plină de jale şi cu două lacrimi cari i-au izvorit după colţurile ochilor ei blînzî şi stinşi. „Pe tata nu lam cunoscut; a murit sărmanul de oftică cînd aveam numai doi ani. Mama a murit acum vre-o zece ani şi am fost crescută de o mătuşă cu care trăesc şi acum. Ea a muncit tot-d’auna din greu, dar n’a putut agonisi nimic, abia trăiam de azi pe mîine din cît cîştiga ea. Acum ea e bătrînă, nu mai vede decît prin zare şi nu mai poate lucra, iar de vreo trei ani încoace trăim numai din cît cîştig eu, dar asta nu prea ajunge, abia că avem cu ce ne duce zilele. Iacă vezi cămaşa asta, lucrez de două zile la dînsa şi vreau să o gătesc numai de cît în astă seară, ca să-mi vie măcar un left douăzeci şi cinci bani pe zi, că iau pe dînsa doi lei şi jumătate. De multe ori se întîmplă să stau două—trei zile fără lucru şi atunci e şi mai greu. Da nu mă plîng; d-zeu e mare şi bun, poate s’o îndura odată şi de noi, că mult ne-am mai chinuit.“ Şi mi-a povestit copila tot traiul lor îndurerat, şi mi-a vorbit de zilele cele fără de lucru, cînd ea aştepta singură în odăiţa sa întunecoasă pe mătuşa, care se întorcea seara tirziu, lihnită de foame, cu o jumătate de pîine seacă luată pe datorie de la brutarul din vecinătate, fără să fi putut găsi ceva de lucru. „Și vezi, nici atunci n’am desnădăjduit şi d-zeu nu ne-a părăsit. Dar îs deja obosită, mi-am istovit toată vlaga ; sínt abia de două-zecî de ani şi uite ce bătrînă sínt acum. Ai venit să mă mîngîi cu o vorbă ! Ii bună și asta, că n’am prea avut parte nici de așa ceva pînă acrtm ; dar vezi că n’are să-mi prea ajute mult, n’are să întîrzie nici cu o clipă sfîrşitul trist care are să-mi fie partea. Şi să nu crezi, că n’a şi fi putut trăi bine. Am fost freumoasă şi mulţi m’au urmărit, şi nu odată am fost ispitită de traiul cel bun şi luxos al multor fete de seama mea, dar tot-d’auna m’am gindit la memoria tatei şi la viaţa sfîntă a mamei, pe cari n’am voit să le necinstesc. Să vede că aşa mi-i scris, să mă istovesc fără să trăesc.“ .Am plecat umilit faţă cu resemnarea copilei blinde şi harnice, care a rămas să isprăvească cămaşa gălbuie cu clamele albe, ca să aibă a doua zi doi lei şi jumătate. De atunci am rămas tovarăşul nedespărţit al acestui cuib de muncă şi mizerie în serile lungi şi triste de iarnă. Veneam în fiecare seară şi petreceam cîteva ceasuri privind cum sermana copilă îşi istovea puterile lucrînd mereu pentru cei fericiţi. Numai Sâmbăta era a eî. In ziua aceea nu lucra şi cetea mai toată ziua romane în foileton, pe cari i le împrumuta fata patroanei, care-î dădea de lucru acasă. Simbetele erau zilele cele mai frumoase din viaţa-i fără de noroc. Se lua cu cetitul foiletonului, se pasiona pentru peripeţiile senzaţionale şi scenele dramatice şi mai uita de nevoile şi durerile sale. Am luptat mult ca să o fac să se lese de cetitul acestor romane, dar cu toate că avea mult bun simţ, n’am putut totuşi reuşi. „De ce vrai să mă lipsesc de singura mulţumire ce o am în viaţă? Ştiu că nu-mi prea face bine cetitul acestor romane, de multe ori mă apucă gînduri nebune cînd văd cît simt şi trăesc alte femei, dar vezi că atunci cînd citesc trăesc în gînd toată viaţa lor de bogăţie şi simţire şi par’că mă simt mai bine! Am iubit pe eroul unuia din aceste romane cu toată patima cu care poate să iubească o femee cu simţire, şi cînd la sfirşit amantul meu s’a sinucis îmi venea să-mi fac o seamă; dacă am rezistat a fost numai din milă pentru nenorocita mea mătuşă. Da, am iubit, de asta nu mă plîng ; am iubit cu multă patimă şi nu mi pare rău de viaţă. Am trăit şi eu !“ Iarna se isprăvise şi bătrînă sa mătuşă eşise din spital unde a zăcit cîteva luni. Cînd ra’a văzut pentru întîîa dată m’a primit ca pe un vechiu prietin şi mi a mulţumit pentru toată trista tovărăşie pe care am ţinut-o sărmanei sale nepoate. „Şi mi-a povestit multe nenorocita văduvă a lui Avram Cuperman şi am petrecut multe ceasuri de dulce melancolie ascultind toate nenorocirile, cari l’au lovit pe răpozatul, pentru memoria căruia bătrînă avea un cult deosebit. Şi totdeauna îşi sfirşea povestirea cu obicinuitul„d-zeu să-ierte că bun suflet a avut şi mult s’a chinuit“. Treceau zilele şi lunile şi în casa prietenelor mele nenorocite domnea aceeaşi lipsă şi nevoie ca şi în întîîa zi, cad le-am cunoscut. Eu mai scăpasem puţin de zilele grele, căpătasem să traduc nişte fascicule dintr’un roman senzaţional şi cîştigam aproape patru lei zilnic. Voiam să le ajut cu cîte ceva, născociam fel de fel de chipuri în cari cercam să le vin în ajutor, dar n’am putut reuşi; sub orice formă prezentam ajutorul meu, era respins. „De ce să iau de la tine, îmi spunea Rebeca, nici tu nu prea ai şi apoi ştiu că nici odată n’o să-ţi pot înapoia ceea ce voia împrumuta. Pentru ce să-ţi fiu datoare ? Ştiu că n’ai nici o intenţie rea, dar nu vreau, îţi sunt deja destul datoare pentru toată prietenia ce ne arăţi şi să-ţi mai iau şi bani! Nu, nu pot“ Şi a trecut aşa toată vara. Rebeca lucra toată ziua şi numai seara tirziu îşi îngăduia să se plimbe o jumătate de oră cu mine în faţa căsuţei lor joase şi sărăcăcioase. Cîte planuri nu făuria ea în acele cîteva minute de răgaz; de cîte visuri nu-mi vorbea ea pentru viitor! Şi rîda singură cu o poftă nebună de bogata-i imaginaţie, rătăcită de durerile şi chinurile vieţei sale netrăite. J - £ * * * » • ► • t 0 0j Era spre toamnă. Intr’o seară liniştită şi plină de stele m’am cina ca de obiceiu să petrec cîteva ceasuri în tovărăşia blîndei şi harnicei copile. Am găsit uşa larg deschisă şi căsuţa goală şi depuţina sărăcie pe care mă deprinsesem să o găsesc acolo. A doua zi am găsit o scrisoare, în care Rebeca îmi arăta că a plecat la America cu o familie care a luat-o de milă cu dînsa. „N’am voit să te înştiinţez de asta, că ştiam că n’o să mă laşi să plec, şi cu nici un preţ, eu n’am voit să mai rămîn, că ţi-aşî fi căzut într’o zi o sarcină grea în sărăcia ta, şi asta n’am voit-o. Eu m’am născut să mă istovesc fără să trăiesc, dar tu poate câ-i avea maî mult noroc. Şi apoi prea mult mi-ai ocupat deja viaţa, că mă temeam ca în momentul despărţire să nu-mi vie vr’un gînd nebun. Şi tu doar îmî spuneai că-ţi apar atît de mare, de ce să mă fi înjositacgeaba ? Ştiii că ai să măierţi şi pentru asta îţi doresc un traiu dulce şi plin de viaţă“. • * * * * • * • • • •• De atunci nu’am mai văzut-o. Şi azi îmi aduc cu drag aminte de serile lungi şi triste de iarnă, pe cari le-am petrecut, în cuibul de muncă şi mizerie al Rebecăi. Şi azi îmi apare cîteodată în minte icoana sfîntă de cinste şi hărnicie a sermanei copile. Cît n’aşi da să-i mai văd odată chipul blind şi istovit fără de vreme şi să-i mai aud vocea-i plină de jale şi de părere de rou pentru viaţa-i netrăită. Sărmana August, 1899. Horia Carp. I ». imwwrchilch