Adevěrul, martie 1900 (Anul 13, nr. 3805-3835)
1900-03-01 / nr. 3805
V. Anul XIII — No. 3805. sm IONDATOR ~ ALEX. V. nEI^MNAIVl Abonamente tfn aa Satt toni Ttfi httO in t»ri..............30 lei 15 lei T hă* In eliftinătete. . 50 25 13 1O bani In toatâ ţara 15 99 99 «trainătate Un număr vechili 20 ban Ediţia de sfeară Mereu ri 1 Martie 1900 OIK liCTU It 1*01 .IT ICO.YST. MILItE Atiimoitii'i Linia pagina IV Lei......................0.E0 ban m 2.— ^ BIROURILE ZIARULUI 11. - SIp*4# Siliinflar- 11 TELEFON Ruşinea fallier» - Justiţia ţârei în mîna streinilor fiţi începe, înaintea unui tribunal alcătuit din străini, aducerea în fiinţă a celei mai infame şi ruşinoase legi pe care a votat-o vreodată parlamentul ţărei,o lege prin care un antreprenor străin, deşi nu şi-a îndeplinit indatoririle către stat, cere, susţinut de cămătarii streini, 18 MILIOANE şi guvernul român sa declarat gata ai le da. Transacţia este făcută. Tribunalul de arbitri este numai paravanul în dosul căruia averea ţărei se aruncă în punga nesăţiosului străin. Cînd guvern şi parlament sînt închinate străinilor, cînd nimeni nu mai poate opri infamia să se comită, la cine să apeleze ţara decît la POPOR ? Capitala, care de atîtea ori şi-a făcut datoria, Capitala va rămânea ea nepăsătoare faţă de această ruşine, faţă de acest sultan-mezat, care ne întoarce cu cinci-zeci de ani înapoi, când consulii străini ne porunceau şi băteau din picioare Domnilor noştri ? CAPITALA SI TARA AU CUVINTUL* procesul Itallier Azi încep dezbaterile procesului Itallier, care va rămine ca o pală neştearsă pe frunţile acelor ce i-au dat posibilitatea să se producă in condiţiile în cari se produce, şi o mare umiliţă pentru ţara rominească. Acest proces nu se va încheia numai cu o pagubă materială pentru noi, dar va pune magistratura noastră în situaţia cea mai dureroasă şi va stabili, in faţa tuniei, că independenţa României e o legendă, deoarece primul sindicat de cămătari venit a putut să o nimicească, să calce peste legile ţărei şi peste demnitatea statului român, pentru a face să triumfe pretenţiile nefundate ale unui simplu antreprenor străin. Din nenorocire, dezastrul moral nu se opreşte aci. El merge cu mult mai departe. Nu e vorbă numai de-a fi obligaţi, de nişte bancheri franco-germani, să ne judecăm cu lin antreprenor străin, culpabil de a-şi fi părăsit lucrările, în faţa unui jumă de arbitri în majoritate străini, trecind astfel peste clauzele contractului şi peste magistratura ţării,—dar e vorba de ceva cu mult mai monstruos, de ceva nemaipomenit chiar în ţări vasale ca Bulgaria. E vorba de-a face un simulacru de proces, de-a obliga pe stat să plătească avocaţi într’o afacere din nainte pierdută,— căci statul s'a angajat s’o piardă,— de-a ne supune la toate umilinţele unor dezbateri judiciare de formă. Străinii nu ne cer numai bani, ei vor ca, plătindu-î, să ne umilim, să ne facem de batjocură; ei profită de ocazia că avem un guvern păcătos pentru a pune în chestie,propos de un antreprenor oarecare, demnitatea şi principiul independenţei noastre. Nu se mulțumesc numai cu milioanele ce ni le zmulg pe nedrept, ci lin ca să le dăm in urma unor forme atingătoare pentru cinste-^ prestigiul şi independenţa ţării, plecindu-ne capul sub sentinţa unui tribunal străin judecind pe teritoriul nostru. Iată dureroasa importanţă a procesului ce se deschide azi. Intr’o ţară cu oarecare sentiment de ruşine şi de demnitate el ar fi preludiul unei mişcări energice a opiniei publice. In loc să facă cel puţin ca Bulgaria, care în împrejurări asemănătoare n’a cedat presiunilor străine, adică să răspundă că va tranşa singur cu Hailier afacerea pendinte, guvernul a preferat să se închine şi să ne închine străinilor. Două fapte irecuzabile sunt de faţă pentru a proba nemernicia guvernului: numirea supra-arbitrului Leemans şi atitudinea bancherilor francezi. D. Leemans a fost deja vizitat de Halber, înainte de hotărirea procesului, pentru a-l angaja ca avocat. Faptul a fost afirmat în Senat şi nu s-a dezminţit. D. Leemans a refuzat. Nu e curioasă coincidenţa aceasta că omul la care Halber s’a adresat cu atita încredere e astăzi ales supra-arbitru în afacerea Halber, fără ca măcar d. Şuţu, delegatul guvernului, să-l fi cunoscut, fără ca nimic să-l fi indicat în mod imperios? Al doilea fapt — cel mai grav — e că bancherii francezi ce au subscris la împrumutul de 175 de milioane, n’au contractat cu guvernul decit după ce i-au impus procesul Halber, şi spre mai mare siguranţă au oprit, din împrumut, suma fixată ca despăgubiri acestuia. Şi se mai poate pretinde că procesul de astăzî nu e un proces dinainte aranjat? Că el nu e o ruşine insuportabilă şi o lovitură de moarte adusă demnităţei şi independenţei ţării ? I. Teodorescu DIN FUGA CONDEIULUI Alta de la Brăştov Organul cu braşoavele şi cu braşovenizmele a maî venit cu una proaspătă: el cere vamă pentru cărţile străine. Din partea unui ziar care a susţinut in scurta şi caraghioaza-î existenţă atîtea batagonii nimic nu ne mai poate surprinde, însă asta prea e de oaie. acest ziar cere ca să se supuie literatura regimului la care este supusă industria, adică să punem vamă mare pe cărţile străine cum am pune pe cizme ori pe zahăr, pentru ca astfel să se poată desface mai bine scrierile origin-'e româneşti. Un singur lucru ar fi încă şi mai ciudat: să vedem cum un autor liber-schimbist îşi desface opera graţie unui riguros regim protecţionist. Vax. C0MPLICATIUNII IN BALCANI Conflictul romîno-bulgar şi tonul obraznic cu care Bulgaria a vorbit Romîniei, în nota sa, a căreia existenţă, cu toate dezminţirile, o afirmăm cu energie—conflictul romînobulgar, am zis noi în primul moment, ne temem să nu fie preludiul unor grave evenimente. Toate ne fac să credem că sintem în ajunul unui conflict în Balcani, conflict în care Bulgaria nu face decît să îndeplinească un rol stabilit dinainte de către Rusia. In prima linie trebie de observat zvonurile cari circulă cu perzistenţă că principele Ferdinand se va proclama rege şi Bulgaria regat. Vin apoi turburările din Macedonia, turburări organizate în Bulgaria, aproape pe faţă, şi cari dau naştere la lupte de fruntarii. Trebue de luat apoi în sefemă că cestiunea ocupărei Burgasului de către Rusia se acreditează din ce în ce mai mult, şi această apropiere a Bulgariei de Rusia devine aşa de accentuată că Sofia nu-î decit o sucursală a St. Petersburgului, iar armata bulgărească încetează de-a fi naţională pentru a fi pusă sub comanda ofiţerilor ruşi ca pe timpul colonelului Kaulbars. S’au pus din oficiu la retragere peste două sute de ofiţeri bulgari cari au înaintat şi capătat o situaţiune în armată pe timpul lui Stambulov şi a luptei sale contra Rusiei. Aceşti ofiţeri, naţionalişti bulgari şi deci protivind influenţei ruseşti, au fost eliminaţi din armată ca periculoşi planului lui Ferdinand al Bulgariei de a face din ţara lui o simplă gubernie rusească. Ziarul parizian Le Temps este foarte optimist în privinţa celor ce se petrec în Balcani. El crede că Niculae al II-lea împreună cu contele Muraviei nu vor asculta de patimile războinice şi nu-şi vor asuma tocmai ei, după conferinţa de la Ilaga, răspunderea unei agresiuni în peninsula balcanică. De altmintrelea, adaugă ziarul parizian, e greu de crezut aceasta şi din alt punct de vedere şi anume : acela că Rusia şi Austria au încheiat în 1897 un pact pentru menţinerea păcei în peninsula balcanică şi au menţinut pacea tocmai în momentele tulburi ale rezbelului greco-turc. Tonul ziarului parizian, prieten al Rusiei, deşi optimist, e pe jumătate neîncrezător şi ne face şi mai mult să credem că sîntem în ajunul unor grave evenimente. De altmintrelea, încă odată, nota bulgărească, extrem de violentă și de obraznică, nu s’ar putea pricepe fără ca la spatele regatului vecin să nu fie o putere, care nu-i alta de cît Rusia. Și ca o ultimă dovadă că „ceva se petrece* în Orient este întrevederea d-lui Golucowischi cu primul nostru ministru, întrevedere în care de sigur s’a vorbit despre gravitatatea situaţiune! şi de rolul ce trebue să’l joace Romînia în cazul linui conflict general — şi care întrevedere n’ar fi avut loc dacă pacea nu ar fi ameninţată să fie turburată* Extern. COTIDIANE CURIOZITATE Epoca a găsit clenciul! Fiindcă în manualul bunului politician se spune că niciodată nu trebue să afirmi cum că o întrunire publică axadversarul a avut succes, organul conservator a găsit explicaţiunea afluenţei de la întrunirea liberalilor ţinută la Dacia. Această explicaţie iat-o : publicul a venit de curiozitate. Acum sîntem şi noi curioşi de un lucru, anume am dori să ştim cite duzini de flori a trecut prin inima domnilor miniştri faţă cu impunătoarea întrunire a partidului liberal ? INCULTURA ŞI MARGLNIR» Una din semnele infailibile ale inculturei şi ale inteligenţei mărginite este că generalizează ca nuca în perete. O dovadă o avem în felul cu care România Jună tratează chestia advocaţilor. Plecînd de la unele fapte, exacte poate, şi constatînd unele rele de carte bîntuită clasa advocaţilor, acest ziar ajunge la o concluzie absolută: toţi advocaţii sunt nişte ticăloşi, toţi advocaţii sunt nişte netrebnici ! Dacă concluzia aceasta ar fi adevărată, ar trebui să ajungem la altă concluzie indispensabilă: «Clasa conducătorilor noştri politici este o clasă de ticăloşi, de perverşi, de inculţi!» In adevăr, în Romînia, — afară de cîteva excepţiuni, — fruntaşii politici au fost, în mare parte, advocaţi. Dacă ne întoarcem privirile cu 20, cu 30 ani înapoi şi ne scoborim pînă astăzi, găsim printre fruntaşii politicei noastre pe C. Bosianu, G. Costaforu, B. Boerescu, N. Blaramberg, Al. Lahovary, G. Ghiţu, I. Cimpineanu, G. Verbescu, T. Maiorescu, Eug. Statescu, N. Fieva, G.,Panu, Take Ionescu, Al. Marghiloman, Vasile Lascar, Barbu Delavrancea, etc., etc., adică o pleiadă strălucită de advocaţi profesionişti. Ei bine, dacă advocaţii ar fi atit de răi, s’ar fi putut oare ca, din sînul clasei lor să iasă atîtea ilustraţiuni ? Evident că nu s’ar fi putut, de cît, ce să-i faci inculturei şi României June ? Depeşile trepteî — De la coreap. noştri speciali Bârseasca in Craiova Craiova, 18 Februarie (ora 11 noaptea) D-ra Agata Birsescu a avut aci astăseară un succes strălucit în Hera şi Leandru. Teatrul gemea de lume, absolut nici un joc nu era neocupat. Incomparabila noastră artistă a fost mai mult decit superbă a fost subli mă in toată accepţiunea cuvintuluî. Jocul ei genial a stîrnit o admiraţiune nemărginită şi un entuziasm colosal. Publicul, la finele reprezentaţiei, a făcut divinei artiste o splendidă manifestaţie cu torţe. —Trupa locală de operă şi operetă pleacă la 15 Martie pentru a face un turneu iui toată ţara. Să sperăm că o călduroasă primire o aşteaptă pretutindeni. —Nerepe. Deces Iaşi, 28 Februarie Copilul modistei Horovitz, care a fost călcat de tramvaiul electric pe strada Golia, a încetat din viaţă la spital, în secţia d-rului Sculy unde fusese transportat.—Cloe. Teatral Fr&ccsz Paris, 28 Februarie Cupola teatrului Francez e pierdută in mod ireparabil. Miîne ea va fi azvîrlită în aer cu dinamită. — Emil. Cabinetul francez Paris 28 Februarie Un incident produs în comisia budgetară face ca să fie cu putință o criză ■ministerială.•—Emil. A se citi in pagina II-a «Cronica teatrală» a redactorului nostru d. I. C. Bacalbaşa. CARNETUL MEU Pentru d. Istrati Atrag din nou atenţia d-lui ministru de instrucţie asupra a două fapte cari mi se par de o oarecare importanţă. In proectul săli de modificare a legei învăţământului secundar, ci sa prevede că pentru limbi nu se va cere concurenţilor nici un grad academic. Asta desigur pentru a pune capăt lipsei de streini ce vin şi predaie la noi imobile respective. Ei bine, e preferabil se recrutăm pe profesori din licenţiaţii noştri de cât dintre străinii nediplomaţi. In privinţa aceasta ,legea din 1876 era mai bună, pe când măsura d-lui Istrati constituie o dare înapoi. Să ne înţelegem. Nu e vorba numai de a învăţa pe copii limbi străine din practică, ci de a le da o cultură solidă. Aşa prevede programul Ca să faci o analiză, să predai un curs de literatură, să interpretezi clasicii, trebuesc cunoştinţe teoretice profunde. Netitraţii străini nu le vor avea nici pe sfert cât titraţii noştri. Aş putea cita pilde de ignoranţă extraordinară din partea celor dintii. D. Istrati a confundat „pedagogii“ şi „guvernarii“ cu „profesorii“. Altă chestie. D. Istrati a hotărât ca candidatelor pentru secondarele de fete să nu li se mai ceară titluri. Fiind dat că școala normala superioară de fete nu se va mai înființa, fiiind dat că statul nu are şcoale superioare de fete, măsura pare a fi logică. Sant insă cazuri speciale in cari ea constitue o nedreptate strigătoare, lată o pildă. La externatul din Iaşi, pentru a se plasa nişte favorite, s'au dublat, fără folos cultural şi cu pagube materiale, 6 catedre in 12. Acum sânt acolo 6 titrate, suplinitoare linde da câte zece ani, şi 6 netitrate numte de curând. Cele 6 locuri de favoare se vor suprima. Ei bine, cine va rămînea in locuri : titratei■ sau netitratele ? Conform linei modificări, ministrul poate face cum vrea. Dar n'ar fi oare revoltător să se sacrifice 6 profesoare cu titluri și cu practică îndelungată pentru a se favoriza 6 netitrate? Aş mai putea aduce şi alte pilde. T. CONFLICTUL ROffiÂNO-BULGAR Care e adevărata graniţă romino-bulgară. —Călcarea tratatului de Berlin. — încălcarea drepturilor noastre.— Guvern inept.—Ministru de externe ridicul şi ignorant Conflictul romîno-bulgar, iscat din contestaţia posesiunea insulei Bujorescu, ridică una din cele mai interesante probleme de suveranitate teritorială, pe care un guvern inept şi un ministru de externe ridicul şi ignorant, nici n’au bănuit-o, aducind astfel grave pagube ţârei. Iată despre ce e vorba. Care e graniţa dintre noi şi Bulgaria de-a lungul Dunărei ? Bunul simţ şi principiile dreptului internaţional, in genere, răspund : talvegul fluviului, adică linia de maximă adincime a albiei. Dar în acest caz special bunul simţ şi dreptul internaţional sint alături de adevăr. Noi, cari nu sîntem plătiţi nici însărcinaţi in mod formal de a apăra interesele ţărei faţă cu vecinii, nici de a cunoaşte tratatele internaţionale, am putut judeca, la ivirea conflictului româno-bulgar, după raţiunea simplă, prin urmare am putut greşi. Dar un guvern, şi în special ministrul de externe, nu putea ignora drepturile ţărei, nu putea ignora tratatele, nu putea greşi. Totuşi a greşit în mod fenomenal şi stupid. Iată cum. * Prin excepţie de la principiile dreptului internaţional, tratatul din Berlin fixează altfel graniţa românobulgară pe Dunăre decit după norma talvegului. Acest tratat zice : «Graniţa Bulgariei spre nord începe de la gura riului Timoc şi urmează malul drept al Dunărei pină la un punct In jurul Silistrei ce se va fixa in urmă». Prin urmare graniţa romîno-bulgară nu e constituită de talvegul Dunărei, ci de malul ei drept, adică de malul bulgăresc. Drepturile de suveranitate ale Rominiei se întind deci pe toata suprafaţa Dunărei de la Timos în jos, aşadar pe toate insulele fluviului, fără nici o excepţie. Cind guvernul rominesc a primit să să trateze cu cel bulgăresc asupra suveranităţei insulei Bujorescu, a comis o călcare a drepturilor noastre, a ignorat tratatul din Berlin şi a creat un precedent păgubitor ţârii, a dat Bulgariei nişte drepturi pe cari nu le avea. Ara ajuns in aşa hal incit nici ceea ce ne conceda tratatele în mod formal nu mai e al nostru. Ce să mai zicem de acele puncte vagi şi controversate ? Din capul locului s’a făcut greşala de a nu se aplica, pe Dunăre, tratatul de Berlin, dind astfel Bulgariei ocazia şi putinţa de a ne încălca teritoriul recunoscut de Europa, pricinuindu-se ţării pagube enorme. Judecind numai după o imperfectă şi insuficientă hartă murală pe care o avem in redacţie, Bulgaria ne-a încălcat 22 de insule de pe Dunăre, unele cu mult mai mari ca insula Bujorescu, ca de pildă Copaniţa,Bârzina, Nardin, şi Boatin. Bulgarii au fost foarte şireţi. Trecind peste termenii expliciţi, formali, al tratatului de Berlin prefăcîndu-se că-l ignorează, ei au ocupat cele mai mari, mai frumoase şi mai bogate insule, unele, foarte importante puncte strategice, ’ fixind frontiera după talvegul fluviului, ceea ce nu trebuia să se facă, ceea ce guvernele rominesc, n’ar fi trebuit să permită. * Dar prevedem o obiecţie: Dacă congresul din Berlin a reditat greşit acest punct din tratat? Nu e oare o scăpare din vedere, o greşală redacţională provenită din ignoranţa principiilor dreptului internaţional? Oare Bulgaria, fiind riverană pe Dunăre, n’avea dreptul să-şi reguleze frontiera conform uzului, după talveg ? Nu. Obiecţia e nefundată. Nu e o greşală, nu e o scăpare din vedere, nu e o ignoranţă a congresului. întinderea Bulgariei numai pînă în malul drept al Dunărei, adică fără nici un drept asupra fluviului, nici de insule, nici de poliţie, nici chiar de pescuit, a fost fixată in mod voit de congres. Iată proba. Cînd congresul fixează frontiera Bulgariei despre Serbia, spune că va urma talvegul riului Timoc. Frontiera Rominiei despre Rusia e specificată categoric: pe talvegul Prutului şi a braţului Chilia. Profesorul universitar din Bruxelles, Rivier, preşedinte al asociaţiei elveţiene de drept internaţional ocupindu-se de această chestie, a fost de părere că tratatul din Berlin nu greşeşte, că cu voinţă s’a fixat frontiera bulgărească in malul drept al fluviului, ca o excepţie la regula talvegului. * Prin urmare d. Lahovnic, ministru de externe, a fost ridicul cînd a voit să stea de vorbă cu Bulgaria in chestia insulei Bujorescu, și toate guvernele au neglijat interesele ţărei nefăcînd să se respecte tratatul de Berlin, păgubindu-ne astfel cu o sumedenie de insule, cu dreptul de pescuit, etc. Cerem deci guvernului— la nevoie îl somăm chiar—să ocupe toate insulele de pe Dunăre, să se folosească de clauzele favorabile nouă ale unui tratat internaţional, să înceteze de a ne mai păgubi din ignoranţă şi laşitate de nişte drepturi formale, prea multă vreme neglijate, insă binevoiască a citi tratatele înainte de a ne expune la pierderi grave. Index. Propaganda bulgara in Macedonia Se scrie din Salonic către «Neue Freie Presse» că diferite comunităţi atit greceşti cît şi turceşti, din interiorul Macedoniei, au adresatsultanului telegrame prin cari se pling inpotriva samovolniciilor si omorurilor ce sint puse in cale de propaganda bulgară. Petiţionarii cer* în acelaş timp să St ia măsuri pentru menţinerea ordineî publice în districtele bîntuite ale Macedoniei şi pentru urmărirea şi pedepsirea criminalilor rămaşi pină acuma nepedepsiţi. Locuitorii apelează in aceasta privinţă in mod călduros la sentimentele de dreptate ale sultanului. Sus pomenitele samovolnicii şi omoruri se comit de obicei contra fruntaşilor de prin acele localităţi, propaganda bulgară vroind prin asemenea mijloace să terorizeze populaţia de alt neam şi de alte idei şi să provoace tulburări în Macedonia. Autoritățile locale nu fac nimic pentru a pune capăt acestei