Adevěrul, aprilie 1901 (Anul 14, nr. 4195-4221)
1901-04-01 / nr. 4195
Editia die seară [interview cu ministrul de interne al Măriei Hristos a înviat! S’au împlinit două mii de ani, de cînd după unii Domnul întrupat în fiul său, s’a scoborît pe pămînt să facă dreptate, iar după alţii un om, cu puteri mai de-asupra fire!, şi-a luat sarcina să dezrobească jalnica omenire. Batea vîntul sărăciei ca şi acum, cel mic şi slab tot oropsit era, bogatul şi cel puternic îşi bateau joc de cei obijduiţî, de cei blînzi, dar fără de putere. Fiul lemnarului Iosif, fiu de sărac, a năzuit să facă dreptate pentru săraci. A plecat in lume, propovăduind cu graiul său dulce, fermecind lumea cu blîndeţea chipului sau, cu vraja ochiului lui, dînd nădejde celor slabi, putere celor fără de vlagă, ducînd după el ca un împărat un alaiu de oameni, fără de fireturi şi fără de căşti, alaiu alcătuit din pescari, din muncitori, din femei cari îi aduceau prinosul recunoştinţei lor. Iieşea înainte mulţimea care vedea în el pe trimisul lui D-zeu, răscolea vorba lui întreaga lume, tremurau fariseii şi cărturarii cari robiseră mulţimea norodului prin minciuni şi frică şi cu toţii jurară moartea răzvrătitorului. Pe blîndul Nazarinean l’au prins, l’au judecat cum judecă cei mari pe cei mici, l-au osîndit la moarte şi i-au dat porunca să-şi ducă crucea, încununat de spini, bătut de soldaţi, înjurat de aceia cari nu-l pricepeau măreaţa lui ţintă. De cite ori în viaţă nu eşti bătut cu pietre de aceia tocmai pentru care-ţi jertfeşti viaţa ! — Lăsaţi-î, că nu ştiu ce fac! şoptea blîndul Isus şi cu greu ridica coasta ce-l ducea la locul caznei unde pe cruce îi era dat să moară, răstignit între doni tîlhari... S’a întunecat cerul, catapeteazma templului s’a despicat, fulgerul şi tunetul s’au arătat mulţîmei speriate, iar F. îşi dădea sufletul, după ce i s’a dat oţet să bea, după ce coasta «Jp» străpuns-o suliţa soldaţilor, dună ,^ce şi-a văzut moartea cu ochii atîta Timp, pe cînd din miinile lui bătute cu piroane, din picioarele lui zdrobite de cuie curgea sîngele său roşuu şi nevinovat... " Cei puternici răstignind pe Isus,răstigneaţi dreptatea, răstigneau poporul şi el răstignit a rămas mereu, din corpul lui de două mii de ani n’a încetat să curgă singe, de pefruntea lui nu s’a ridicat coroana de spini... Şi de cite ori ca şi Hristos, în acest răstimp, nu s’a încercat norodul ca să se deştepte, să învie, ■ dar fariseii şi cărturarii vreunei vecinie l’au răpus, vecinie l’au răstignit din nou pe cruce, l’au adăpat cu fiere şi cu otravă şi sub biciu şi lăncii ‘ l’au pus din nou sub robie. Şi dacă a trecut robia pumnului, a venit vorbia banului, mai apăsătoare de cit cit cea d’intîiu, cu legături mai trainice ferecînd pe cei slabi şi obijduiţi, pe cei mulţi, dar totuşi fără de putere... ) N’a pierdut însă credinţa poporul— ca şi Isus—şi atunci cînd cineva i-a arătat mîntuirea şi lumină i s’a făcut în minte, s’a aruncat nebun şi plin de sete spre ea. Au căzut în luptă mulţi, mulţi s’au pierdut, dar poporul tot n’a pierdut nădejdea că odată şi odată soarele biruinţei şi al fericirei va luci pentru el. E vecinicul învins poporul, dar învingătorul de miine. Se arată zorii roşii la răsărit, minţile se deşteaptă de-a binele, e o primăvară în suflete, după două mii de ani pare că din nou Hristos s’a scoborît pe pămînt. Cînd azi creștinătatea serbează învierea lui Hristos de acum două mii de SKTVIEREA TARASIME I Anal XIV. — No. 419b. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase luni Trei luni In țară ..... 30 leî 15 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 10 "bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechili 20 bani. 8 Iei 13 „ Duminică 1 Aprilie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Sdnia pagina IY Loî................ 0.50 bani BIROURILE ZIARULUI . — 11 ani, să se gîndească că el cu adevărat a început să învieze, să se uite împrejur și să vadă că de-abia acum minunea începe să se facă, minune tot așa de mare ca aceea a liberare! din robie a evreilor in Egipt. Eu care mă întorc de la o înviere, care am văzut cu ochii minunea mare a poporului de la ţară înviat, eu necredincios din firea mea, par’că îmi vine să zic ca toată lumea, să spun tuturor: Hristos a înviat! Const. Miile de studii sociale ca temelie a partidului conservator ! . D. Costică Mitrea va da un banchet amicilor săi Algiu și Iarca pentru triumfurile lor electorale—iar subsemnatul a spus aci cîteva crude adevăruri spre a se deosebi de celelalte 364 zile pa an. Bnm. Sin fuga condeiului ! Aprilie Următoarele farse se vor face pe ziua de azi : 1) Se va prezenta Nababului nota să plătească ouăle sparte în partidul conservator. 2) Se vor publica în Monitor suprimările de funcţiuni. 8) Se va face o nouă încercare de fuziune a junimiştilor cu conservatorii. 4) D. Panu va ţine d-luî N. Filipescu o interesantă conferinţă asupra cercului D. G. Palm În trecut şi In prezent — Sau ce devin noţiunile de morală şl ce devine bunul simţ clnd slnt puse In serviciul politicei de poterii şl de interese personale — De cind d. Panti s’a izolat pe o insulă, ea Robinson, ca orice punct singuratic in spaţiu d-sa a devenit mai vizibil ochilor tuturor, şi mulţi s'au pus să-l descrie, să-l scruteze, să-l aprecieze. Aşa de pildă Conservatorul şi La Roumanie ii numesc «Panu-Chitanţă», îl fac cu ou şi cu oţet, pretinzind că oricind vor avea nevoe vor şti cu ce preţ să-i recapete concursul, şi i-l vor recăpăta la sigur de ar avea nevoe de dinsul. In vremea asta, Voinţa Naţională care-l numea «şarlatan», «dentist», etc., pe cind ziarele conservatoare se onorau de prezenta sa in partidul pe care îl serveau, publică in extenso discursurile d-lui Panu, iar banca ministerială, in timpul ultimelor şedinţi ale Camerei, avea pentru fostul şef al radicalilor, pentru fostul conservator asimilat şi pentru actualul Robinson cele mai dulci surisuri şi cele mai delicate provenienţe. Nu ştim ce va deiine. Dar ce a fost şi ce este e destul de edificant. In politica noastră noţiunea de morală e in absolută contradicţie cu noţiunea filosofilor, a nepoliticianilor şi a vulgului. A scuipa unde ai adorat şi a adora ce ai scuipat, iată practica curentă a acestei morale, iată crezul politicianilor, linia de conduită, felul lor de a fi Hi trebue un om, ai nevoe de serviciile lui. II ridici in slava cerului chiar de-ai crede că tot sufletul lui e o singură pată si toată viata lui nu perpetuă scandal. Nu mai ai nevoe de el sau a trecut la partea adversarilor ? Minjeste-l cu noroi de sus pină in jos, toartă-i în cap injuriile cu găleata, chiar de-a crede că e curat ca zăpada de pe munţi, capabil pină la genialitate. Asta-i partea celor ce-l atacă pe d. Panu după ce l-au susţinut, şi viceversa. Dar e şi partea d-sale. Ea se compune mai ales din incurabilă naivitate. Pe cine atacă astăzi d. Panu ? Pe d. Take Ionescu ale căruia merite le-a slăvit şi al căruia budget l-a votat fără discuţie, şi care, de bine, de rău, a avut măcar intenţia de a-i întoarce serviciile. Şi pe cine lasă in umbră şi în uitare? Pe d. N. Fitipescu care a făcut tot ce l-a stat prin putinţă ca să-l respingă de la un portofoliu ministerial, preferîndu-î o personalitate absolut ştearsă ca aceea a d-lui I. Grădişteanu, poate anume cu intenţia de a-l umili. Fără a pretinde numaidecit să dăm cuiva lecţii de conduită în viaţă şi in politică, am ţinut să înregistrăm acestea ca pe nişte simple fapte demne de atenţie. Trecutul ne-a învăţat să nu mai neglijăm şi să nu mai nesocotim nimic din cele ce se petrec in viaţa noastră politică. Ad. „Adeverii!“ la Sofia „Adevărul“ poate să înregistreze şi o operă patriotică, şi un frumos succes ziaristic, prin activitatea ce a desfăşurat-o cu ocazia ultimelor evenimente din Bulgaria. Intr’adevăr,interviewurile corespondentului nostru din Sofia cu d-nui Daneff şi Michail Sarafoff,—unul ministru de externe, cel l’alt ministru de interne,—au o importanţă politică nespus de mare, căci ele au făcut ca să se manifesteze la mod public şi categoric părerea guvernului bulgar asupra conflictului cu România. D-l Daneff, un bărbat de o cultură adevărat europeană, a vorbit în termenii cei mai frumoşi despre Rominia, d-l Sarafoff de asemenea, ambii ’şi-au exprimat in mod categoric energica hotărire de a face ca să se dea curs liber justiţiei, să se suprime mişcarea subversivă a comitetelor macedonene, şi să se dea astfel dreaptă satisfacţie unui stat amic şi să se asigure pacea atct de ameninţată. Credem că dacă nouii miniştri bulgari vor traduce în fapt spusele lor, apoi în curând vechile relaţiuni de amiciţie dintre România şi Bulgaria vor putea fi restabilite. Ad, cele cu caracter general, bine îţeles revoluţia codificată, permanentizarea cîştigurilor celor mici asupra lăcomiei şi nedreptăţeî celor mari, după grele, lungi şi sîngeroase lupte. Nu vedem noi oare pe conservatori ca şi pe liberali, pe oamenii pretinşi de ordine şi de guvernămint, călcînd mereu legile, şi pe democraţi cerînd mereu aplicarea lor ? E natural, căci orî-ce lege e înfrînarea poftelor şi a relelor in-' stincte ale celor de sus. Şi cîte fraze tot atît de profunde în înţeles sînt în Evanghelii ! Citiţi-le, citiţi-le n?tre* *'! cu luare aminte, voi toţi cîţi vă pretindeţî creştini, cu mari şi cu mici! Fantasio CRONICA Cartea sfântă Măcar în zilele Paştilor ar trebui ca fiecare să citească Evangheliile. E o carte foarte frumoasă şi foarte instructivă, pe care subsemnatul, deşi necredincios, o are în permanenţă pe colţul biroului său şi nu arare ori o răsfoeşte. Creştinii bine credincioşi ca şi cei făţarnici, se mulţumesc să asculte o dată pe an, în genunchi, micile crîmpee pe cari le cîntă popa pe nas—cînd le ascultă. Păcat că obiceiul acesta mecanic nu se, transformă în obiceiul consent de a citi Evangheliile în întregime, cit mai des, în pacea orelor libere, la colţul căminului sau pe jilţul biroului. Săracii după munca grea a zilei ca şi bogaţii după viţiile nopţeî, asupriţii ca asupritorii, oamenii buni ca şi cei răi, ar găsi în Evanghelii ceea ce le lipseşte. Fiecare ar deveni mai bun şi mai drept, mai bun şi mai drept în cugetul ca şi în faptele lui, dacă s’ar inspira adesea din învăţăturile lui Hristos. In această privinţă ortodoxia stă cu mult mai pe jos ca protestantizmul, care a impus adepţilor săi citirea zilnică, prin eî înşişi, a cărţilor sfinte. O frază din Evanghelie ar merita, mai mult ca ori care altele în momentul de faţă, să fixeze asupra-i atenţia tuturor romînilor. Hristos a zis : Să nu gîndiţî că am venit să desfiinţez legea sau profeţii, ci am venit să împlinesc. (Mateiu, V—17). De oare facem noi alta decît să cerem punerea în practică a cuvintelor celui ce s’a jertfit pentru binele semenilor săi, cînd cerem Domnia legilor ? Romînia ar deveni de necunoscut într’un deceniu, atît de mari ar fi progresele eî de tot soiul şi atît de puternic sborul ei intelectual şi consolidarea eî naţională, dacă legile, aşa precum sint, s’ar aplica integral şi sincer. Credincioşii ca şi necredincioşii să mediteze profund asupra acestei fraze. Indeobşte se crede că revoluţionar e acela ce vrea să dărîme legile. Eroare. Revoluţionar, în sensul bun al cuvîntuluî, e acea ce luptă pentru aplicarea lor. In această privinţă fraza de mai sus din Evanghelii, care la prima vedere pare conservatoare, e profund revoluționară. Legile sunt mai întotdeauna. POEZII de CINCINAT PAVELESCU Christ Atunci, pe lumea ’nbătrinită In rele, ’n viki şi in crimă, S’a ridicat o auroră Strălucitoare şi sublimă ! Era Isus cel blind şi dulce, Ce-a ispăşit pe cruce greu Nenorocirea de-a fi geniu Şi crima de-a fi Dumnezeu Sunt ochi.... Sunt ochi adinei ca un abis Ce-ascund In noaptea lor secrete Sau nălucirea vr’unui vis Ce nu’ncetează să-i imbete. Sunt ochi cu ape de smarald Şi vagi şi reci ca unda mărei, Şi poate’n ei un suflet cald Şi’nneacă chinul intristăreî. Sunt ochi albaştri de safir Sau cum e floarea de cicoare Ce creşte ades în cimitir Pe groapa moartelor fecioare. Sunt ochi mîhniţi ca un păcat, Ce poartă’n taina lor nebună , Sau remuşcărî ce n’o s’apună, Sau visul alb şi îngropat, Sunt ochi vioi, sunt ochi şiret! Care zimbesc, aşa’n neştire, Cum plinge rima la poeţi Ce vor să scrie de iubire. Sunt ochi de pală curtezană Cu zimbet tragic şi fatal Ce’ngroapă ’n valuri de tizană Un imposibil ideal. Sunt ochi de mistică virgină, Ce’mbată liricele minţi, Căci sunt nebuni şi sunt eumint, Şi’noată’n umbră şi’n lumină. * Dar dintre toţi de mî-aşî alega Iubirea ’ntrinşiî să-mi răsfring, Şi jalea zilelor pnbege, Eu mî-aş lua ochii care plîng. Romanţa tristă Eu sunt un haos de’ntuneric, tfi* biet smintit fără noroc: — Tu ciuta! glasul tău in noap. _ . [le-mi E ca o jerbie de foc! Copilă, viaţă’mî solitară E lanţ de chinuri şi plînsorî. — Tu rizi! in trista mea Sahara Din risul tau vor creşte flori. Pe cînd in inima mea arsă Durerea înfige dinţi de searpa Lumina ohilor tăi varsă Melancolia unei harpe. Şi e destul ca rochea-ţi albă Intr’o alee să răsară Ca’n sfletu’mi de iarnă rece Să crească flori de primăvară. Cronica Literară Ateneul român din Dorohoi a luat lăudabila iniţiativă de a publica în broşuri toate conferinţele cari ar trata istoria şi literatura naţională. O asemenea broşură a şi apărut, şi poartă titlul „Cîteva cuvinte despre literatura populară“,—o conferinţă ţinută de d. Gh. Burghele. Subiectul ales de conferenţiar este vast de tot, el a furnizat pînă acum materialul pentru o întreagă şi bogată literatură, şi totuşi e departe încă de a fi epuizat. Cu toate acestea literatura noastră populară este departe de a fi ajuns un bun al întregului popor, produs din vechi al acestuia, ea a fost adunată pînă acum în volume groase prevăzute cu prefeţe savante şi savant adnotate, aşa că a fost prea puţin scrutată de cititori, şi n’a ajuns la cunoştinţa acestora decît în mod fragmentar. Pentru aceste motive nu putem decît să salutăm cu plăcere încercările oamenilor noştri culţi, cari au putut pătrunde în comoara nepreţuită a literaturei noastre populare, şi cari vor să deschidă sufletul şi mintea semenilor loi pentru priceperea operei cel saa mare al nostru bard naţional,—majestatea sa poporul. D. Burghele a parcurs în conferinţa sa toate genurile de producţiune ale literature! noastre populare. Stăpîn desăvîrşit subiectul pe ce-l tratează, d-sa nu afirmă nimic fără să întărească cele afirmate printr’o citaţiune bine aleasă, nu dintr’o colecţiune, ci din întreg materialul folcloristic adunat de vremuri. Ba ici-colo d. Burghele ne citează şi cîte ceva, mai ales din Maramureş, ce se pierdea poate dacă n’o reproducea în conferinţa d-sale... Şi n’ar fi fost oare păcat să se piardă versuri atît de duios de vesele ca cele următoare : Bădiţă, fi’ţî-ar păcat, C’aseară te-am aşteptat Tot ca dor şi cu lumină Şi cu foc la inimă .. Cînd văzui că numai vii Făcui dorul căpătâi, Cu dragostea mă ’nvăliî, Doamne, rău mă odihnii!... Multora aceste versuri li se vor părea ca o revelare, căci aşa e poezia populară română: ori de cîte ori dai peste vre-una, după ce ţi-am încărcat sufletul cu complicata şi rafinata poezie modernă, ea îţi apare ca o revelaţiune. Citiţi de pildă următoarele : Astă noapte m’am visat Că badea m’a sărutat... M’am sculat şi-am pipăit Dar nimica n'am găsit. Numai dorul inimei, Scris pe faţa perineii Cu cerneala ochilor, Ochilor, furiaţilor, Şi cu pana genelor, Genelor surorilor !... Conferinţa d-lui Burghele am citit’o cu mult interes, după cum nu mă îndoesc că a fost ascultată cu un interes şi mai mare, căci cuvîntul vorbit impresionează în genere mai mult decît cel scris... * Doamna Smara a publicat un volum de versuri întitulat Calvar. Destul de cunoscută ca o conferenţiară, care ca nici un alt conferenţiar a reuşit să pătrundă chiar şi lasate, de pildă la Dărmăneşti, doamna Smara, desigur că va fi tot atît de apreciată şi ca poetă. In noul volum, prevăzut cu portretul autoarei şi în care pe 188 de pagini se răsfaţă peste o sută de poezii,—găsim atinse toate coardele poeziei, de la sentimentele cele mai mari pînă la simplele descrieri, de la cele mai înalte idei şi pînă la aceea ce comunul senz pricepe... Totul fără pretenţie, căci Cititorule hîrtia nefiind de mare preţ Si ea suferind s’asculte şi pe trist şi pe 'j«u)îî7 Povesti-voî o 'ntîmplare, precutp vezi, ce-î [scrisă ’n rime... Poeziile doamnei Smara sínt produsele momentului, ele cînd debordează de veselie, cînd sínt de o durere ucigătoare. Frumos e cînd ne povesteşte : Am trecut prin astă lume ca şi cel mai [vitreg fiu Şi din cele petrecute azi nimica nu mai [ştie De nimica eu de acuma nu mai am să [mai mă tem... Dar autoarea ştie că în lumea aceasta totul e pe dos, că cine ar trebui să rîdă, plînge, şi cine ar trebui să plîngă, unde : Unul plînge, altul chită în concertul omenireî... A! ce armonie e cuprinsă 'n tactul firei... In lumea aceasta totul e zadarnic, şi d-na Smara exclamă : Zadarnic mintea îţi frămîntî Profundul meu cugetător ; Toate se sting, chiar regii mor ; Iar slava lor zadarnic cînţi! In Droh Dudor se ating cele mai înalte probleme, se caută rostul de a fi al omului, ce-i drept fără a se găsi soluţia problemului : Omule, în omenire, care este al tau mers ? In ce pui tu fericirea, cum o chiţi,Pe care vers Iţi arăţi tu întristarea, ura, dorul sauiubiri ? Şi poezia aceasta sfîrşeşte cu exclamaţia : Voi păgâni făr’de credinţă carii, după niciun rit, Schingiuiţi a voastre trupuri Chiar cu voi fiind tirani Şi tot visul nu vă este decât: aur, aur, bani... Iubirea este Leitmotivul versurilor doamnei Smara, acea iubire despre care şi sfinxul şi poetul în deplin acord afirmă : Sfinxul: Comoara e iubirea Iar cine-o simte a priceput ce e dumne[zeirea. Poetul: Căci e comoară fără preţ, pe om [mobilează Şi străluceşte ca o stea, in inimi când ve[ghează... Şi totuşi doamna Smara a suferit mult, căci ne spune d-sa : M’am muşcat aî mei ca şerpii, m’a inventinat iubirea ; Fină astăzi nu ştiut'am nici ce este mulţumirea Ca să mădeprind cu dă'nsa’mi vine se nţelege greu : Urcanul viermele cind lasă, moare pentru lamarul său! Iar în Tuares agitur defineşte amorul în modul cel mai categoric, cînd se întreabă: „Ştii tu că amorul insemnează suferinţă ? Spaţiul nu-mi permite să mai citez, dar tot aşa e întreg; volumul în decursul căruia ba te ridici în slava cerului, cu acea greutate cu care se ştie un Calvar, ba te pomeneşti căzut jos de tot pe pămînt, şi aceasta se întîmplă adesea ori chiar în decursul aceleiaşi poezii. Calvarul e la înălţimea Schiţelor din Târgovişte şi a Schiţelor şi amintirilor din Italia. * Ultimul curier ne-a adus o carte care merită cea mai mare atenţiune. E un Almanach al învăţătorilor şi învăţătoarelor din Romînia, pe anul 1901. Almanachul este publicat de „Revista învăţătorilor şi învăţătoarelor“ care îşi datoreşte apariţiunea iniţiativei unui grup de 18 învăţători din diferite părţi ale ţarei. Este de prisos să mai inzist aci asupra marelui rol ce-1 au învăţătorii în această ţară, al căreia viitor e cu totul in mîna lor. După căderea francezilor la Sedan, s’a spus că în aceasta luptă a învins subofiţerul prusian; atunci un mare om politic a exclamat: nu subofiţerul prusian, ci dascălul prusian a învins, în faimoasele sale scrisori către naţiunea germană. Fichte a arătat că nu se poate renaştere, nici consolidare a unei naţiuni, de cît printr’o educaţiune serioasă a copiilor cari vor forma generaţiunea viitoare. Din Biblie încă se ştie că renaşterea poporului lul Israel nu s’a putut face, de cît după ce vechea generaţiune a pierit, şi după o rătăcire de patruzeci de ani prin pustiu, s’a ridicat o generaţiune tinără şi nouă care fusese educata în vederea nouilor idealuri, evitîndu-se perpetuarea vechilor cusururi. De la educaţiunea ce se dă copiilor depinde viitorul ţarei şi viitorul naţiunei, şi dacă ai aceasta în vedere, cum să nu respecteze, să nu urmăreşti cu cea mai mare atenţiune, toate mişcările corpului nostru didactic, şi în special ale celui rural ? „Almanachul învăţătorilor şi învăţătoarelor“ este o manifestaţiune a unei îmbucurătoare mişcări printre aceştia. O carte interesantă, plină de variate ,articole şi notiţe de cari învăţătorii are nevoe în exercitarea spinoasei, sale misiuni, almanachul este şi o carte de interes general, pentru cribei dă, posibilitatea de a arunca o privire şi de a aprecia prodigioasa activitate a acelora cari lucrează fără zgomot şi fără pretenţii la un strălucit viitor al României !... De aceea voia şi reveni asupra acestei cărţi. B. Brănişteanu.