Adevěrul, aprilie 1902 (Anul 15, nr. 4552-4579)

1902-04-08 / nr. 4559

Dezorganizarea DEZORGANIZAREA PARTIDULUI LIBERAL Alegerea de la 4 Aprilie a în­­spăimîn­tat pe mai toţi actualii con­ducători ai partidului liberal, afară de d. Sturdza, şi a înviat cadrele vechi ale partidului conservator. A­­cest rezultat îngrijeşte acum pe toţi electorii liberali şi în sînul liberali­lor urmează vii explicaţiuni asupra criticei situaţiuni ce s’a creat de la revenirea la putere a domnului Dim. Sturdza. Odinioară partidul liberal avea centrurî electorale inexpugnabile, a­­vea o organizaţie formidabilă în toată ţara atît cînd era în opoziţie cît şi la putere. Această organizaţie a fost slăbită aproape în toată ţara, iar în Capitală se poate zice că a fost di­­strusă. La Iaşi, Botoşani, Bîrlad, Galaţi, erau centruri electorale liberale im­portante. Acum organizaţiunile con­servatoare au­ învins pe cele liberale în aceste însemnate centruri ale Moldovei. In Muntenia şi Oltenia, a­­f­ară de Olt, Dolj şi Mehedinţi, tot conservatorii au cadre mai discipli­nate şi lupta se dă cu ei în condi­­ţiuni foarte grele. Această stare de lucruri se dato­­reşte fără îndoială modului cum a fost condus, în timpul din urmă, par­tid­ul, cu toată aparenta disciplină şi unire cu cari se­­laudă d. Sturdza. Cînd a venit d. Sturdza la putere partidul era într’adevăr organizat, dar disciplinat n’a fost de loc în o­­poziţie, căci se ştie ce frâmîntări au fost în partid contra d-luî Sturdza, care nu vroia să facă o opoziţie de răsturnare a guvernului Carp. Dacă nu intervenea faimosul vot de blam de la 12 Februarie 1901, cine ştie ce răscoală se întîmpla în partidul liberal în contra direcţiune! d-luî Sturdza! Dar şi după ce a luat pu­terea unirea şi disciplina au fost nu­mai aparente, tot din cauza modu­lui de a conduce cadrele din partea şefului liberalilor. Ce impută fruntaşii liberali d-luî Sturdza ? In alegerile trecute legislative lupta a fost mai uşoară, căci de abia se făcuse ruptura în partidul con­servator şi aproape f pretutindeni se scindase partidul. Cu toate acestea în unele centruri liberalii au fost siliţi să intre în cartel cu junimi­ştii, căci altfel ar fi fost învinşi în multe oraşe. Deci de pe atunci se afirmase o dezorganizare în rîndurile liberale. Dar de atunci şi pînâ astăzi s’a întîmplat o mare schimbare atît în situaţia partidului liberal cît şi în ambele tabere conservatoare. Parti­dul conservator de sub şefia d-lui Cantacuzino s’a organizat pretutin­­deni şi a repurtat triumfuri electo­rale. Gruparea junimistă are aseme­nea o organizaţiune separată. Parti­dul liberal însă a neglijat în acest timp cu desăvîrşire organizaţia sa internă, descurajarea şi deprimarea au­ intrat în cadrele vechi ale parti­dului şi pe cînd partidul conserva­tor primea în sînul său elemente vii de luptă, iar junimiştii alergau şi ei după partizani, liberalii priveau cu nepăsare cum se organizează ta­berele adversare. Această nepăsare, apatie şi des­curajare cari au cuprins masele li­berale şi pe conducătorii de odini­oară, se datoresc numai nechibzui­tei atitudini a d-lui Sturdza şi mo­dului său de a se purta atunci cînd trebuie de satisfăcut o cerinţă a par­tidului. De aci acel desartoi care domneşte în toate centrurile electo­rale liberale. Două trei pilde şi se va vedea cît de puţin preţ pune d. Sturdza pe organizaţia partidului, bine­înţeles cînd e la guvern. Cine nu-şi aminteşte goana ce s’a făcut pentru a se găsi un primar al Capitalei? Era ruşinoasă pentru un partid care are atîţia fruntaşi. Dacă d. Sturdza chiema pe un popular şi capabil fruntaş liberal să conducă comuna cu autoritate şi pricepere, să-şi alcătuiască un consiliu cu oa­meni cari să-l secondeze cu devota­ment şi activitate, s’ar fi evitat fai­moasele scene de la primărie cami de­sigur au slăbit mult prestigiul şi organizaţia liberală din Capitală. D. Sturdza însă a procedat tur­ceşte. A pus în capul comunei un om cum se cade, care nu se poate lăuda însă cu alt­ceva de­cît că e un om cinstit. Să vedem acum în ce condiţiuni se vor prezenta libera­lii din Capitală la alegerile comu­nale, în faţa a două liste de ad­versari redutabili, populalii şi cu oa­meni cari necontestat au­ lăsat rela­tiv o frumoasă activitate la­­ comună. Dar cazul de la Bacău ? D. Sturdza a dovedit că e în stare să sacrifice o întreagă­ orga­nizare poliiicu că­ s’a încăpăţînat să transfere un­ casier. Dacă acel casier ar fi fost un­­ om necinstit, dacă ar fi la mijloc o afacere, în fine un act necorect, am înţelege ambiţia d­lui Sturdza de a risca organizaţia politică a unui judeţ pentru a face să triumfe un act de înaltă morali­tate. Dar s’a cercetat de mulţi ca­zul şi s’a văzut că e un simplu ca­priciu al d-lui Vintilă Brătianu şi al d-lui Radu Porumbaru­. Şi pentru a nu indispune pe Brătienii d. Sturdza a găsit soluţia : a respuns senatori­lor şi deputaţilor liberali, prefectu­lui şi primarului de Bacău că pot să-şi depună mandatele să se retra­gă, să facă ce-or pofti, nu va reveni asupra chiotărîrei sale­­ f In fie-'care oraş, dar absolut în fie-care, s’a ivit cîte un conflict mai mult sau mai puţin asemănător cu acel din Bacău. De aci deprimarea care domneşte în partidul liberal. Dar chestiunea dezorganizare! ca­drelor liberale merită şi alte revela­­ţiunî,—ceea ce vom face. R. X. Reducerile la comună Cei de la primăria Capitalei cred că cu vre-o sută cinci-zeci de mii de lei economii, cu vre-o 50-60 de pos­turi suprimate şi cu mai nu ştim cîte reduse, au­ rezolvat ctreaua situaţie a budgetului comunal. De­sigur că autorii acestor măsuri trebue să-şi zică : am salvat comuna după cum d. Sturdza a salvat statul, deci bravo nouă ! In realitate cei de la comună au­ făcut pe maimuţele, au executat o ca­ricatură- A imita guvernul nu e a săvîrşi opera cea maî înţeleaptă, pen­tru că nu e destul să faci o copie proastă pentru a te putea pune ală­turi cu originalul. De altmintreri, una a fost situaţia statului şi alta e aceea a comunei Bucureşti. Statul a fost surprins de evenimente grave. Guvernelor nu le era permis să stea mult la gin­duri asupra celor ce trebuiau să facă. Pri­ ma lor datorie era să tie şi să su­prime pentru ca să putem respira sub povară, şi apoi aveau să se ocupe de opera pozitivă şi cu adevărat locui­toare, cu reformele financiare şi eco­nomice necesare dezvoltărei ţarei şi întocmirea unui budget echilibrat. Comuna însă n'a fost surprinsă. Ea a avut doi ani ca să înveţe şi să înţeleagă. Primarul şi consilierii săi ştiau din vreme că criza ce atin­sese finanţele statidui trebuiau fatal­mente să se repercuteze şi asupra ce­lor comunale. Prin urmare era timp ca să se ia măsuri de îndreptare po­zitive, nu să se recurgă la paliative. De ce nu s'a pus în studiu re­forma accizelor, de pildă, care sin­gură ar fi fost în stare să scadă o jumătate de milion de la cheltueli şi să adaoge un milion la venituri, fără a jigni pe alţii, de­cît pe contraban­dişti ? De ce, fiind­că la primărie se face politică, şi încă cea mai proastă, nu gospodărie. Cu actualul budget se va merge la deficit, cu cîte­va reforme serioase şi relativ uşoare se putea merge cu si­guranţă la excedente. Dar... ce să mai lungim vorba ! Index partidului liberalContinuarea războiului asemenea iniţiativă de împodobire a Ca­­pitalei şi lăsarea liberă a circulaţiunei, mă adresez prin cele de faţă domnului preşedinte al Camerei de comerţ,rugîndu-l a lua măsurile cuvenite, dacă crede că părerea mea nu e greşită. In tot cazul cred că am dreptate a mă plînge de starea actuală de lucruri, căci deşi sunt şi eu negustor, totuşi nu pot lua de la mine iniţiativa ce propun, căci mă con­curează cu marfa expusă pe stradă, ve­cinul meu de peste drum ! T. E. comerciant FOSTA MICA Al. O., Braila.— Adresaţi-vă d-luî avocat Mircea Petrescu, Bucureşti, care nu e amestecat în chesti­une, dar va va da adresa. Lazăr Rosianul, Bîrlad.—Lotăria pentru construi­rea bisericeî Cuvioasa Paraschiva din R.­Sărat nu s’a tras. Un cod al manierelor căutaţi la Socec sau Alca­­lay, Bucureşti. Costică, Focşani.—Nu s’a fixat încă nimic pînă azi în ce priveşte concur­su­­le de «admitere» în corpul telegrafo-po­ştal. Se crede însă că se va ţine un ast­­fel de concurs în cursul verd. Maria D., Buzău.—Piesa „Manasse“ e de scriitorul Ronetti Roman, e tipărită şi se găseşte pe la princi­palele librării. xY. O. t­, Loco.—A apărut un «Codice al judecă­torului de pace» de d. Corneliu Botez, supleant de tribunal la Botoșani. Adresaţi-vă la autor. Felix, Loco.—Pînă acum nu vă putem răspunde cine anume organizează viitoarea stagiune de operă. Antrepriza nu s’a dat pînă azi nimănui. Ortansa, Ploeşti.—„Cinematograful“ se joacă în Ploești în seara de 22 Aprilie. angio-bur C­HESTIA ZILEI Comoara Primăriei! A se adresa la „Din fuga condeiului* Jubileul Independenţei 7 Aprilie 1877.— Guvernul român chiamă sub arme rezervele şi aripata teritorială. Aceasta in urma marilor îngrămădiri de trupe turceşti la Du­năre şi de trupe ruseşti in Basa­rabia, unde soseşte chiar împăratul Alexandru II. De cu iarnă armata romina cu re­zervele ei făcuse mari manevre la Focşani, in fața Domnitorului, sin­gura manevră serioasă pină acum. Şah la pungă L’Indépendence roumaine începe, în fine, să vadă ceva mai clar în ches­tia atacurilor pe care ni le aduc zia­rele străine. In primul rînd organul oficios renunţă ide a mai găsi izvo­rul acestor atacuri în presa romî­­nească opoziţionistă; în al doilea rînd reuşeşte a pune degetul pe una din răni, anume pe aceea a situaţi­ei noastre financiare de care vor să profite cei ce ne exploatează încon­­tinuu de vre­o 25 de ani încoace. Dar dacă L'Indépend­ance a reu­şit să vadă o parte a adevărului, ea e departe de-a-l fi văzut pe tot, şi mai cu seamă de-a voi să înţeleagă veritabilele cauze ale unei stări de lucruri alarmante. E incontestabil că o bună parte a finanţei străine încearcă un şah la punga noastră. In ajunul conver­siunea împrumutului de 175 de mi­lioane şi a îndicerea tratatelor co­merciale, se punîn iarăşi la cale ex­ploatarea nemiloasă şi înjosirea Ro­­mân­ei de către acei cari s’au­ îmbo­găţit pe trecut din spinarea şi din decadenţa noastră. Nu e mai puţin adevărat însă că printre ziarele şi persoanele străine ce ne critică tre­bue să deosebim şi pe acelea ce nu sînt conduse de cît de motive de or­din umanitar. Pe noi ne intere­sează mai cu seamă acestea din urmă, căci trebue să ţinem la opinia oa­menilor dezinteresaţi şi civilizaţi. Dar L'Indépend­ance pune în ches­tie numai pe cei d’întîî, a căror e­­xistenţă sîntem departe de a o con­testa. Să ne punem deci pe acest teren. întrebăm : Din a cui vină s’a dat prilej financiarilor străini nesăţioşi să ne cadă în spinare tocmai în cele mai grele împrejurări ? Un moment L'Indépend­ance a dat vina pe noi, ca şi cum spusele unui ziar neofi­­cios, fundate sau nefundate, asta e indiferent, ar putea naşte o furtună ca cea actuală. Ni se acordă o putere înmiit mai mare de cît aceea pe care o avem în realitate, şi nu fiind-că aşa cred cel ce ne-o acordă, ci fiind-că le convenea s’o facă. Cînd le va veni alt­fel la socoteală vor zice că Ade­vărul nu contează, în ţară ca şi în străinătate, ca şi cum nici n’ar exista. Vina campaniei pornită in străi­nătate în contra Romîniei — atit a campaniei paserilor de pradă, cit şi a campaniei oamenilor dezinteresaţi, sinceri şi civilizaţi — cade întreagă şi în mod excluziv asupra guvernu­lui, în special asupra d-lui Sturdza şi a ciracilor săi reacţionari din ca­binet. Ce se lăsa în notiţele legei d-lui Missir fraza prin care se defi­nea exact calitatea de străin în Ro­­mînia, nimic nu s’ar fi întîmplat. Sau dacă guvernul lua în consideraţie repeţitele, înţeleptele şi patrioticele avizuri şi somaţiuni ale d-lui Miile, făcute în Cameră, iarăşi nimic nu s’ar fi întîmplat. I-a plăcut însă guvernului să se creadă pe dînsul patriot şi să-l creadă pe d. Miile nepatriot. Rezultatul a eşit ca şi cum am fi fost guvernaţi ele cei mai răui-voitori şi duşmani ai ţărei. Azi să se treacă în legea meseriilor ceea­ ce a cerut d. Miile, şi azi va dispare ca prin farmec campania din străinătate. De reaua stare financiară a sta­tului şi de cea economică a ţărei sînt de vină numai guvernele de la 1866 încoace, liberale ca şi conser­vatoare. Şi după ce ne-au adus în halul acesta, politicianii îşi permit să fie pe de­asupra şi atît de neîn­­ţelepţi ca să atragă asupră-ne urgia acelor ce pot profita de acest hal, să aţîţe pe capitaliştii străini, să le furnizeze arme cu care să ne lo­vească. Admitem că o bună parte a pre­sei străine ne atacă cu scopul ca patronii ei să ne jumulească mai bine—deşi nu toată presa străină e în cazul acesta—dar nu e mai puţin adevărat că guvernul d-lui Sturdza, şi de­o­camdată numai el, e acela care a furnizat pretextul căutat de paserile de pradă spre a se năpusti asupra averilor noastre, pe cită vreme îi era aşa de uşor să n’o facă! 1. Teodorescu Expunerea mărfeî pe stradă Onor. Redacţii a „Adevărului* * * Loco Sînt cîte­va săptămîni de cînd din a­­cest joc m'am adresat domnului primar al Capitalei cu rugămintea ca, avind în vedere oprirea tăbliţelor şi f­rmelor trans­versa­e, să dispue ca de ademenea să se declare ca prohibit expunerea mărfuri­lor pe trotuare in faţa prăvăliei care pe de o parte împiedică circulaţiunea, pe de alta marfa se deteriorează şi se fură. Am mai atras atenţiunea d-luî primar că prin această prohibiţiune se dă indi­rect un stimulent comerciant lor să-şi a­­ranjeze mai cu gust galantarele facîndu­­le atractive, nu respingătoare, cum sunt astăzi multe, foarte multe. Am aşteptat, am cit­i toate dările de seamă ale şedinţelor consiliului comu­nal, şi n’am văzut nimic, nici o ţinere in seamă a justei mele observaţiunî. So­cotind că la primărie nu se poate lua Din fuga condeiului Comoara primăriei E mare disperaţiune la primăria Capi­tala!, în vederea budgetului. Conu Mitiţă a laa dintr’un condeiu 150.000 da lei din capitolul chetuelilor şi dom’ primar treboua să tacă şi să înghită minusul. Temîndu-se ca cu asemenea reducere să nu fie redus a culege capete de ţigară în Cişm­egiu, dom’ primar a găsit soluţia problemului . Precum se poate vedea la „Chestia Zi­­leî“ dom’ primar a şi găsit o comoară pe bulevardul E­lsabetha şi a şi pus oamenii primăriei să scoată aurul cu lopeţile. Tot­odată a ordonat tuturor gardiştilor, măturătorilor, căruţaşilor şi în genere le­fegiilor primăriei să fie cu ochii în patru şi să ridice de prin curţi, grădini toţi fir­firicii, toate nichelurile şi bănuţii ce s’ar putea pescui. Cu comoara din Bulevard şi cu firfiricii de pe poduri budgetul va da un excedent considerabil. Pop. CARNETUL MEG Din tramvai. Un fel de rubrică a notelor mele din stradă, le vor forma observaţiunile ce le voi face în tramvayurile cari parcurg străzile şi mahalalele noastre. Poate că aceste note vor aduce oare­cari servi­cii cetăţenilor. Iată că direcţia tramvayelor a luat cîte­va măsuri vrednice de toată lauda. Măsurile nu sunt în folosul direcţiunei, ci al pasagerilor! Cu toate acestea pasa­gerii sunt aceia cari le calcă maî mult. Una din aceste măsuri este un bilet li­pit pe uşile dinainte ale vagoanelor şi pe care se spune că trecerea pe uşa a­­ceea este oprită. Care’e motivul acestei­nterdicţii ? Este că deschizindu-se mereu uşa dinainte, pe cînd cea dindărăt este pentru motive de înlesnire a circula­ţiei şi controlului aproape în perma­nenţă deschisă, se produc curente de aer, cari periclitează sănătatea şi chiar viaţa cetăţenilor. Pentru a evita aceste curente şi a proteja pe cetăţeni, s’a luat măsura maî sus menţionată. Dar pasagerii nu vor să ţină seamă de ea. Deunăzi un domn vroia să intre îm­tr’un vagon de pe linia Golăraşî pe uşa dinainte. Fiind închisă, domnul în cestiune nu se coborî frumos spre a ocoli şi a trece pe uşa dindărăt, ci batea mereu în geam ca fie noi, pa­sagerii din interi­orul vagonului, fie con­ductorul să-i deschidem uşa ridicînd zăvo­rul. Degeaba , am atras atenţiunea asu­pra biletului prin care se interzicea tre­cerea prin uşa respectivă, domnul continua să bint­î. Indignat, n’am lăsat pe nimeni să-i de­schidă şi vfizînd aşa, domnul s’a văzut silit, să vină pe uşa dindărăt destinată circulaţiei. Dar numai bietul conductor ştie ce a păţit... Ce Înjurături triviale, ce ameninţări!... N’a lipsit mult ca să şi mă­­nînce bătae. Nu e caracteristic aceasta ? B. Br. R­evoluţia în Belgia. — C’prestiondlosită specială a „ A­deveriului“ — Impresii de la greva generală.— O comparaţie a lui Vandervelde.— Patronii îndemnînd la grevă.— Anchete asupra grevei.— Propaganda femeilor.— Garda civică şi trupele.—Turburărî — Ajutoare pentru grevişti — Un plan grandios.— Atitudinea guvernului Bruxelles, 3 Aprilie Două sute cinci-zeci de mii de lucră­tori sint in grevă, industria înfloritoare a acestei ţări ca o maşină fără com­bustibil de-abia se mişcă; în curind nu se va mai vedea fumul eşind prin co­şurile fabricelor închise; mişcarea din fa­brici se va strămuta la strade şi zgomo­tul producţiei se va schimba în strigăt de revoltă. Greva tinde să devie gene­rală şi peste două-trei zile va fi. Astă noapte cutreerind stradele şi bulevardele înţesate de grevişti, am În­cercat o emoţie profundă necunoscută pînă acum. Nici­odată nu mi-am dat seama maî bine de gravitatea chestiei sociale, de mizeria şi revolta mulţimei proletare, de teribilele consecinţe ce le poate avea o insurecţie, ca la vederea acelor mii de oameni cu figurile negre şi brăzdate de suferinţi, preumblîndu-se cu pumnii strinşî, tăcuţi şi ameninţători pe dinaintea vitrinelor împodobite cu bunătăţi şi a palatelor luxoase ale Ca­pitalei. Contrastul intre mizeria produ­cătoare şi luxul trindav reeşea intr’o aşa de dureroasă evidenţă, ia­cit nimeni nu putea să-l privească fără să nu sim­­tă un fior străbătîndu-î inima, fiorul care-i incerci in aşteptarea unui îngro­zitor dezastru. * Vandervelde a făcut într’un discurs pronunţat în sala Curţei o sesisantă com­paraţie. „Calmul,de care dă dovadă mun­citorimea astăzi— a zis şeful socialist— e semnul forţei. La început torentul urlă, la sfârşit fluviul curge liniştit şi majestos“. Şi în adevăr liniştea zecilor de mii de oameni, cari se grămădesc acum prin pieţele şi stradele oraşelor din Belgia e cu mult mai impresionantă ca turburările de pînă acum, e­ cu mult maî ameninţătoare.­ Te întrebi cu groază ca se va întimpla cind autorităţile vor vroi să împiedice cursul fluviului, sau cînd acesta va eşi din matca legalită­­ţei ? E grozav numai să te gindeştî. După cura v’am comunicat in core­spondenţa trecută o bună parte din pa­troni, mari industriaşi, nu numai că nu se opun grevei, dar chiar îndeamnă pe lucrătorii lor să se ţie pe bune şi le fă­­găduesc concurs material. Delegaţia lu­crătorilor metalurgisti din Bruxelles, care a fost trimisă să anunţe patronilor încetarea lucrului, a fost pretutindeni bine- primită, unii patroni au afişat la­ uzinele lor apelul la grevă, mai toţi au spus lucrătorilor: curaj, vă dorim reu­şită ! Unul la care lucrătorii făcuseră o grevă luna trecută le a spus textual: „Foarte bine! Dar acum daţî şi guver­nului o săpuneală la fel cu ceea ce mi-aţî dat-o mie luna trecută­­“ Bine­înţeles, lucrătorii i-au promis că va­m mulţumit. * In unele locuri greva e de pe acum generală, bună­oară in Charleroi, unde 50.000 lucrători sint in grevă, in Ver­­vier, în Seraing, in Tournai, in Bosi­­nage. La Liege 140 stabilimente indu­striale stau închise. Propaganda pentru grevă e uriaşă şi autorităţile n’au pu­tinţa s’o impedice. In unele oraşe, cum sint Bruxellul, Lierul, Namurul, Charle­roi întrunirile şi meetingurile sint opri­te, dar socialiştii au găsit un reijioc pe cit de simplu pe atit de ingenios ca să facă propagandă. Grupuri da cite 4—5 lucrători, purtind la pălărie şi pe haine inscripţii .• Trăiască greva ! parcurg o­­raşul, se pontează in faţa fabricelor la cari lucrul n’a încetat şi adaugă astfel in mişcare nouî tovarăşi. In alte părţi e de ajuns să răsune afară strigătul": Trăiască greva ! şi lucrătorii din fabrică aruncă sculele şi es in stradă. Şi toate aceste se fac in cea mai mare linişte; pină acum nu se semnalează nici un atac la libertatea munceî. Femeile mai cu seamă sint cele maî active şi maî îndărătnice. Ele se strecoară pre­tutindeni şi maî cu seamă printre sol­daţii din garda civică, se expun să fie arestate, maltratate chiar, dar nu sa lasă pînă nu împart o enormă cantitate de jurnale şi manifeste cu îndemnuri la grevă şi la solidarizare cu greviştii. In multe părţi s’au semnalat acte de vădită nesupunere din partea trupelor. Am văzut cu ochii mei o ceată din garda civică, care parcurgea o stradă din Molenbeek, cu paturile puştilor în aer și strigind : Vive le suffrage universe!! Literatură populară Credinţe şi superstiţii ţ1) Mina de mort In popor e credinţa că dacă vre-un boţ, în puterea nopţei, pradă, omoară şi nu e prins, el trebue ca să fie în legătură cu dracul sau sa poseadă una din obiectele următoare : Sau o mină de om mort, sail tichia lui. Aghiuţă, sau un osişor fără soţ de la o pisică neagră. Mina de om mort trebue luată, aşa e credinţa, de la un om mort îngropat de curind. Cu dinsa hoţii, adică cu mina, încon­joară casa pe care vor s’o jefuiască, de trei ori şi in urma, hoţii, sunt pe de­plin încredinţaţi că cei din casă dorm buştean şi habar de grije n’aîi că-î calcă hoţii! Hoţii mai ştiu că cei ce dorm visează că plouă... Mina, ca să aibă efectul dorit, trebue bută în fapt de miezul nopţei şi înainte de cintatul cocoşului. Tichia lui Aghiuţă Ca să fabrice şi să pue mîna hoţii pe tichia luî musiu Aghiuţă procedează în modul următor .• Intre orele 11—12 noaptea, înainte de a apuca cocoşii ca să evite, hoţul. 1) Din „Medicina babelor" (Folklor) volum în preparaţie, doritor de a se pune în relaţii cu A­­ghiuţă şi de a-i fura tichia, se" duce la m­ornointul unui mort, înmormintat de curind, sapă o groapă sub crucea mor­­mîntului, *cu miinile la spate , bagă in groapă, tot cu miinile la spate, o căciulă adusă de dinaur și, după ce o astupă bine, tot cu miinile la spate, ese din cimitir, lăsind căciula acolo, sub cruce trei zile. Pe cînd ese din cimitir, in urma lui aude zgomote, strigări, ba unul il strigă pe nume, ba unul îl roagă să maî stea, ba altul se tingue şi se plînge, rugin­­du-se de hoţ caţ­ să se uite înapoi, dar el, eu şi nu, trebue ca să meargă dirz, sfoară înainte, că alt­fel nu se preface căciula in tichie ! După trei zile,tot la aceeaşi oră cînd a pus căciula sub crucea mormîntului, tot atunci trebue să se ducă ca să o scoata de acolo, mergînd de-a iudărătele și scolind căciula de sub cruce tot cu miinile la spate... La eşirea din cimitir, va păzi tot aceleași reguli ca la început,—de a nu se uita înapoi și nici de a răspunde la strigări sau ceva, că alt­fel a muncit de­geaba. Şi dacă-i tare de înger, hoţul şi nu se dă răpus lui Aghiuţă, cu toate obstacolele ce-î scoate in cale şi dară păzeşte şi regulele de mai sus, apoi hoţul poate fi sigur—mai flueri!— că dacă va pune căciula fermecată în cap, poate ca să fure orî­ce, că nu-l vede nimeni, fiind încredinţat pe de­plin că pe cap are tichia lui Aghiuţă, iar nu căciula. Osciorul de pisică Pentru a pune mina, hoţii, pe ase­menea os preţios, cu care, zic dinşii şi au credinţa că, dacă îl leagă de dege­tul cel mic de la mina stingă, pot fura ori­ce. Iară a fi văzuţi de cine­va, prind, tot in puterea nopţei, intre 11 — 12 şi înainte de cîntatul cocoşilor o pi­sică neagră, da neagră, ştii, să n’aibă nici un firicel de păr alb pe dinsa sau alt-fel, iau o oală neagră, întocmai cit ar încăpea pisica ca să poată ferbe in­­tr’insa, in tihnă, (şi-această operaţie se face tot de către-o singură persoană, ca şi cale­l’alte de mai sus), es cu pisica şi cu oala din sat afară la răspintia unui drum mare, adună găteje şi lem­ne pentru foc şi in urmă omoară pisica cu miinile la spate, sucindu-î gîtul, insă fara a’î da vre-o picătură de singe pe unde­va, şi-o baga în oală, umple oala cu apă şi-o pun la foc ca să fearbă. In tot timpul cit ferbe oala la foc, pe drum s’aud chiote, strigări, dupăiturî, care, trăsuri etc., insă cit ferbe oala, ce! ce-o păzeşte n’are voe ca să scoată vre-un cuvint, chiar dacă’i întrebat de cine­va, c’atuncî e vai şi amar de el şi de zii­ele lui; şi apoi nici osul nu ese fermecat bine ! După ce-a fert bine, — bine, ha, de tot,—de-au rămas numai oasele albe în oală, hoţul le ia frumuşel, le pune in­­tr’o basma şi se duce într’un cimitir la lumina unei candele de le şterge şi le­­aiege, os cu os. Caută şi fie­căruî os îi găseşte pere­che, la urma urmei, rămine un os fără pereche, ei, ăsta e osul fermecat; toate cele­l’alte oase le aruncă, numai osul stingher­il opreşte de-1 leagă la degetul cel mic de la mîna stingă, fiind încre­dinţat hoţul, acum, — mai e vorbă­­— că ori de cite ori va fura nu va fi vă­zut de nimeni!... Banul fermecat E credinţa in popor că, dacă s’ar duce cine­va ca să îngroape, sub crucea unui mormint, o piesă de 5 lei şi dacă, atunci cind o îngroapă, în puterea nopţei, o botează şi’i pune un nume oare-care, de exemplu : Gheorghe, sau Gavrilă şi, după trei zile, cind se duce de scoate banul pus sub cruce, păzind a nu se uita înapoi, dacă aude că’l strigă cine­va, apoi roexge la sigur că banul acesta, cui il va da ca să’l schimbe şi’i va striga ps nume stăpînul luî, adică cel care Ta pus sub cruce, el vine inapoî in buzunar aducind şi alţi bani ce au mai fost împreună cu el la un foc. Prigorul in rindul liliacului şi-a cucului ur­mează şî prigorul*). In popor e cre­­dinţa că această pasăre nu bea apă de cit numai cind plouă , poate fi secetă şi călduţă cit de mare, ea tot rabdă. De aceea chiar se zice la unele mame care rabdă şi se sacrifică mult pentru copiii lor că : „Mama’î prigorie". Fetele, maî ales cele de prin Islaz jud. Olt, au mare credinţă în prigor, şi dau mult cu multul, ca să poată că­păta o firimitură cit de mică din această pasăre, din inima sau piep­tul ei. Aceste firmituri, fetele nu Ie pot căpăta de cit de pe la vre-o meşteră babă vrăjitoare, care şi baba, la rindul ei, umblă şî iscodeşte prin nouă sate, din flăcău un flăcău, dacă nu cum­va ducindu-se la pădure n’a dat de urma vre unui prigor. Baba promite, la fie­care flăcău, ma­rea cu sarea, Oltul cu totul şi adincul cu pămîntul, pentru prinderea prigoru­­lui, mai ales în luna Martie, dar să i-l dea viu, prins cu laţul, iar nu îm­puşcat. Şi, îndată ce capătă baba prigorul viu, arde numai de cit vatra şi ţestul*) sub care coace mălaiul, aruncă pasărea vie înăuntru şi pe cînd pasărea se sbate şi sfirîe sub ţest, baba învirteşte un fus de­asupra ţestului, boscorodind din gură următorul descîntec : Cum se svîrcoleşte de viu Ast prigor în foc Aşa să se svîrcolească Să nu’,şî găsească loc Toţi şi toata Pentru care-oî da Şi voi descînta Din ea. Cum s’a chinuit Cît a trăit Pîn’a murit Fără apă Fără hodină, Aşa să se osnonească Toţi şi toate Cui d­îrsoroci, Cui oî vrăji Bă babi... cutare (îşi spune numele) Cind crede baba că’i fript prigorul, ridică ţestul şi în loc de prigor dă cu mîna de un ciuciulete de scrum şi un nas ii dă un miros de pene pirlite. Ia pasărea făcută cărbune, o despică, ii scoate creerul, inima, pieptul, furca peptului (iadeşul) şi trei pene arse de la coadă şi toate astea le îngroapă baba in puterea nopţei, înainte de cintecul coco­şilor, la uşa unei biserici şi, după 9 z de seduce, tot noaptea, de le dezgroapă păstrindu-le ca pe o comoară şi ca pe nişte moaşte scumpe. Fetele şi femeile văduve, cum aud de eite-un asemenea specimen de babă, aleargă care maî de care,’de să’şi scoată ochii, pentru a căpăta o furnitură cit de mică, cu­ bobul de mei, din scrumul dragostei, plătind şi dind la plocoane') din berechet. Baba le primeşte pe toate, şezind turceşte şi foarte grav, in virful patu­lui pe un căpătiî, privind in depărtare ca să zărească care’i vine cu ploconul mai mare. Aducătoarele ploconelor se aranjează ca la defilare, ■* dacă’s maî multe, şi’şî depun obolul la picioarele be­bei«, de-asupra plocoanelor pun şi ceva argint, că alt­fel n’au moaştele de dragoste leac ! Baba desleagă colţul basmalei, unde, işî are legate moaştele (Prigorul) făcă­toare de minuni în ale dragostei, pă­zeşte ca nu cum­va să se strice faso­nul inimei din prigor, la care ţine mai mult ca la toate cele-i’alte, o spală ini­ma în apă ne­începută şi dă la fie-care fată sau femee ca să bea din ea ca din aghiasmă; rupe din ceie-l’alte bucăţi, din prigor, cite-o furnitură, cit ar chis­ea un purice, o coase Intr’un petec roş şi’l dă ca să’l poarte fata sau femeea in sin cînd ese în lume, adică la horă sau în altă parte. Fetele sail femeiie, care port ase­menea moaşte în sin, cred că sunt iu­bite de toată lumea, mai ales de cio­­cirlanul inimei lor, precum că sunt şi frumoase de neînchipuit!... Baba cînd dă din moaştele astea la cine­va, descîntă : «Cum ii inima astă friptă şi cum a stat ea la biserică nouă zile şi nouă nopţi, aşa să fie... cutare (numele ciocîrlanului) fript pentru.« cutare (numele fete! sau a femeei). Să nu poată mînci Să nu poată bea Să nu poată odihni Să nu poată munci Pînă la ...cutare (numele fetei) N’o porni!... Să umble Nouă zile, Nouă n­oţi, Zăpăcit Îmbrobodit Şi pînă cu... cutare (numele fetei) Ochii n’o da Nu s’o’mbrăjişa In griji să rămîe Şi om pe luma să nu mai fia!... Dacă fata sa ii nevasta, ii mai dă ba­bei care descintă, încă ceva, apoi baba ii mai dă o bucăţică de prigor ca s’o piseze şi să i o dea Ciocîrlanului în min­­care; sau de nu poate ca să i-o dea în mincare, cel puţin să-l atingă cu eree de prigor şi-atunci e sigură că, de-ar alta ruptă din soare, lui tot are să işi pară urită, numai ea frumoasă. « Turcenii de sus. G. Rigo­ ­) Prihornă m. Pasăre cu gîtul roş. Vezi *) Un fel de ceaun, tingire, dicționarul L. Săineanu pag. 648. turta si melaiul, in Oltenia. 1) Daruri, oare mai de care ma! scumpe de copt

Next