Adevěrul, septembrie 1902 (Anul 15, nr. 4702-4731)
1902-09-26 / nr. 4727
t t y Ioi 26 Septentorenm^ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE anunciurT Linia pagina IY Lei. I . I . . 1 0,50 ban ii ni .I 2,— V' . BIROURILE ZIARULUI 11 4 Strada Sărindar — ff j TELEFON D Sturdza siMnistrul nostru la Londra Sislta stiliultor Hali al Anii XV.—Ho. 4727 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU abonamente Un an Sam ticni Trehint In ţară . , , . . 80 le 15 lei 8 isi în străinătate. 50 „ 25 , 13 , HO bani in toată ţara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 bani, cerem ca să se exige demisiunea tuturor magistraţilor cari onorează justiţia romină şi să fie înlocuiţi cu Zdrelea, cu Mărunţele, cu Pipa, cu Serdaru, Enache Marin, Cimpoeru, Gheorghe Popa, Venescu şi alţi clienţi ai d-lui Gr. Dianu, punîndu-se în capul lor Stelian Popescu. Adevărul Duplicitatea bulgărească Bulgarii au devenit diplomaţi! Acuzaţi că guvernele din Sofia sprijină direct comitetele macedonene, ■politicianii cari deţin azi puterea în Bulgaria au întors’o pe foaea diplomaticească. Pretutindeni se răspindeşte ştirea că s'au făcut arestări de capi macedoneni, cari atita ar fi de exasperaţi de măsurile ce ia contra lor guvernul bulgar în cit ar fi, pregătit chiar atentate contra prinţului Bulgariei şi marelui duce rus la Sipkca. Acum în urmă vine ştirea că la Sofia macedonenii şi populaţia bulgară manifestează înaintea casei primului-ministru şi strigă Jos Danel! Jos trădătorul!, dar cinci armata încearcă a împrăştia pe manifestanţi ea e atacată şi silită a se retrage !! Comedia e ţesută cu aţă albă! Guvernanţii bulgari văd că focul e aprins în Macedonia şi vor să arăte că dînşii fac tot ca să-l potolească. Nu vor înşela însă pe nimeni şi dovada amestecului direct al guvernului din Sofia în scenele sîngeroase din Macedonia e că bandele cari fac incursiuni din Bulgaria la graniţa Macedoniei numără mii şi mii de soldaţi bulgari „liberaţi“, bineînţeles in interesul cauzei. Bandele aceste se compun din aceiaşi „macedo-bulgari“ cari făceau exerciţii sub comanda instructorilor militari bulgari pe cîmpiile din jurul Şumlei, lîusciurculuî, etc. şi carierăii trecuţi în revistă de miniştrii de războiui ai Bulgariei ! Duplicitatea nu prinde deci pe politicianiî din Sofia şi în zadar vor căuta să se scuture de răspunderea focului aprins în Macedonia. S. 2. R. comite un abuz de încredere. 4) Vă veţi adresa la vreme comisiei. Acum vă puteţi adresa casieriei districtului, adică administratorului financiar al judeţului. El va supune apoi cazul dv. comisiunel. D-luî Rosenberg, Bîrlad.— Dr. Petrini-Galaţî. D-luî Marin lonescu, Pitești. — E în Capitală.— Strada Cătunului 25. Samson și Dalila, Loco. — 1) Helene Gould New-York, Carnegie Glaskow. 2) Nu e prea tîrziî. 3) Cele mai bune vioare sînt Stradivarius și Guarnero, dar costă‘cîte 20.000—30.000 leî vioara. D. Sturdza şi ministrul nostru la Londra — In jurul unui interview — D. Sturdza şi ziaristul englez.— Neîncrederea d-luî Sturdza faţă de d. Catargiu.— Protestul acestuia—Teama d-lui Sturdza de complot.— Demersurile d-lui Catargiu Am arătat la vreme cum s’a purtat d. Dimitrie A. Sturdza, cu d. Reginald Wyon, corespondentul marelui ziar Daily Mail, care venise să-l intervieveze. Am relatat faptele aşa cum s’au petrecut şi a fost un hohot de rîs pe toată întinderea ţarei. Aşa ceva nici nu s’a mai pomenit. Dar cestiunea aceasta are şi un fond politic şi probabil că va avea încă consecinţe destul de serioase. * Iată cum stau lucrurile: Se ştie că d. Wyon a fost trimes să intervieveze pe d. Sturdza numai în urma inzistenţelor ce a pus pe lingă direcţiunea ziarului Daily Mail ministrul nostru din Londra, d. Alexandra Catargiu. Acesta,— înţelegînd să-şi îndeplinească misiunea în mod conştiincios şi văzînd campania ce s’a pornit în contra Romînieî de presa engleză şi râul ce se face ţărei în opinia publică a Angliei,—a crezut că e de datoria sa ca să facă să fie auzit şi glasul unei persoane oficiale române, a căreia autoritate să fie indiscutabilă. Desigur că nu i-a fost uşor să obţină pentru proza d-luî Sturdza ospitalitatea ziarului Daily Mail. Direcţiunea acestui organ este foarte zgîrcitâ cu spaţiul şi numai cu mari greutăţi face cuiva joc pentru ca să-şi expună părerile. D. Catargiu a reuşit totuşi să înduplece pe marele ziar ca să trimită pe un reprezentant al său la Bucureşti, care să ia d-luî Sturdza declaraţiunile ce ar vroi să le facă. Daily Mail nici nu se îndoia că recomandaţiunea ministrului Romînieî la Londra, va deschide imediat d-lui Wyon uşile cabinetului d lui Sturdza. * Cititorii ştiu că direcţia ziarului englez s’a înşelat. Pentru un englez poate să fie de nepriceput această tianifestaţiune de neîncredere a premierului faţă cu reprezentantul ţărei noastre pe lingă Curtea şi guvernul englez. La noi lucrul s’a explicat însă repede. D. Alexandru Catargiu aparţine după vederile sale, partidului conservator. Cînd au venit la putere liberalii d. Sturdza a căutat să’l scoată din înalta funcţiune ce ocupa. Regele însă s’a opus, nevroind să aplice şi reprezentanţilor noştri din străinătate tristul spectacol ce-i oferă în ţară o schimbare de guvern. D. Sturdza însă şi-a păstrat neîncrederea în d. Alexandru Catargiu şi tocmai fiindcă ziaristul englez a venit recomandat de acesta, a refuzat să-l primească. Premierul nostru se temea, cu alte cuvinte, de o cursă. Se înţelege că neîncrederea d-lui Sturdza a devenit și mai mare cînd în ultimele zile a văzut că d. Wyon S’a intîlnit de vre-o două ori cu d. Take lonescu. Imediat d-sa şi-a zis: „Aci e un plan de al lui Take lonescu care împreună cu Alexandru Catargiu mi-aîi pregătit o cursă. Eu nu pot face nimic, căci de vorbesc şi sínt favorabil evreilor mă expun la alacuri în ţară, de le sínt defavorabil mă va ataca străinătatea. Deci mai bine tac“. S’a văzut însă că tăcerea a fost şi ea rea.* D. Alexandru Catargiu însă nu poate tăcea faţă de această atitudine a d-lui Sturdza. Ministrul nostru la Londra s’a angajat în mod formal faţă de direcţiunea unui rrare ziar şi d. Sturdza l’a descoperit în modul acesta necugetat... D. Sturdza trebuia să cugete la aceasta, că e în joc prestigiul unui reprezentant al ţarei noastre şi trebuia să respecte măcar întru atîta recomandaţiunea acestuia, ca să primească pe ziarist chiar de i-ar fi spus că nu-i poate acorda interviewul dorit. D. Catargiu, după cît aflăm, a şi protestat pe lingă d. Sturdza şi este de prevăzut că va mai urma un conflict destul de serios. A. B. Sin fuga condeiului Polemică latinească La musiu a vroit să ne omoare cu latineasca din Larousse şi a scris un articol în care ne combate cu de alde „Risum teneatis“, „Si licet componere“, „Quis vuit perdere Jupiter prius demontat“. Apoi dacă-i vorba de niţică latinească noi îl întrebăm Quousque tandem ? pe musiu nostru și-l spunem,—fiind-că e vorba de „licet“: „Quod licet Jovi non licet bovi“, adică ceea ce e permis subsemnatului nu e permis unul ăla ca musiul în chestie. De alt-fel—non bis in idim—dacă musivul a scris odată o prostie nu era nevoe numai decît să revie, fiindcă „erare humanum est, perseterare diabolicum“. Iată de ce termin adueîndu-î aminte de principiile lui co. Mitiţă „honeste vivere“ şi „snum puique tribnere“, adică să nu mănîncî Bela-Vista pe socoteala altuia şi să nu te întinzi mai mult decit ţi-e lungul nasului, fiiral că pe urmă devine cu „argumentum ad-homiem“ ! Mă înţe egi sau cura s’ar zice : — Sapienţi sat 1 Snaps Scandalul continuă Sînt mai bine de două săptămînî de cînd d. ministru de justiţie a fost în poziţiune ca să afle ce fel de ordonanţe dă judele de instrucţie Stelian Popescu şi cum mizerabilul se atinge de viaţa intimă a unui om care era străin de actul judiciar pe care îl redigea. In naivitatea lor, cetăţenii credeau că această singură ordonanţă va fi suficientă ca Stelian Popescu să fie înaintat..., în corpul avocăţesc, dat afară ca o ruşine a magistraturei. Aceste aşteptări au fost însă zadarnice, căci Stelian Popescu, judecătorul care intră în sanctuarul familiei, a rămas la locul lui. Nu ne am oprit la această decădere morală a ignobilului magistrat. Am publicat pină acum trei anchete doveditoare că Stelian Popescu, în calitate de jude instructor, a schingiuit lumea, a bătut pe deţinuţii cari î-a fi căzut sub ghiare şi a ucis pe Andronic. Pînă acum aceste grave denunţări au rămas fără de efect asupra d-lui ministru da justiţie. Nici o anchetă măcar nu s'a deschis şi nici ucigaşul torturator n’a fost suspendat... E o dovadă că d. Eugen Stătescu se face solidar cu ucigaşul Stelian Popescu şi că voeşte să-l acopere şi să-l facă scăpat... Totuşi opiniunea publică nu se poate mulţumi cu inacţiunea şi fautismul d-lui Stătescu. Ea cere sau darea în judecată a ucigaşului ori traducerea noastră înaintea instanţelor judiciare. E imposibil, dacă am calomniat pe vrednicul magistrat al d-lui Stătescu, să nu fim daţi în judecată, precum tot aşa de imposibil este, dacă nu se ia contra noastră nici o măsură, să se ia atunci împotriva asasinului îmbrăcat cu roba de magistrat... Ori dacă nu se face nimic, atunci Lupta electorala comunală Alegerile comunale cari se apropie, sînt de natură să ne edifice şi mai mult asupra chipului cum se conduce această nenorocită ţară. E vorba ca fiecare oraş sâ aleagă pe timp de patru ani, cîte un consiliu comunal care să se îngrijească de gospodăria sa. Fiecare cetăţean nu se poate ocupa de lucrurile publice. Un canal de pildă trebue să fie o operă colectivă, ca şi o stradă, ca şi o hală, ca şi organizarea curăţirea oraşului ori luarea de măsuri de salubritate. Oameni cu scaun la cap, cînd ar fi vorba de o atare alegere, s’ar gîndi să alcătuiască acest sfat gospodăresc al oraşului din specialişti de tot soiul, ca medici, igienişti, ingineri, arhitecţi, şi în general din tot ce are urbea ca mai de seamă în administraţiunea comunală. Aşa face omul cînd îşi alege servitorii, aşa face cel ce conduce un negoţ ori o industrie, întreprindere publică şi aşa mai departe. La noi, ca la nimeni însă, în loc să ne ocupăm să găsim cine o să se ocupe cu aducerea unei ape bune şi eftine, cine să înfrumuseţeze oraşul şi să-l administreze cinstit şi cu pricepere, noi aducem şi la comună mizerabila luptă politică, şi in capul ei punem, pe şefii ori sub-şefii luptelor politice, cari la rîndul lor împănează serviciile cu aliaţii lor, cu toţi agenţii electorali, cu toţi bătăuşii, ceea ce face ca totul sâ meargă halandala. Sus, nu există nici o pregătire, nici un plan general, iar jos este scandalul, risipa şi nepriceperea. Şi în acest răstimp întreaga administraţiune a oraşului sufere, stradele sunt nepavate şi necurăţite, oraşele devin focare de infecţiune, boalele molipsitoare îşi fac cuibul lor în ele, iar cetăţenii protestează în de ei şi fac gură că sufăr toate lipsurile, deşi plătesc impozite de tot soiul. Totuşi nimeni nu se gîndeşte că vina este a tuturor, că în loc de gospodărie, se face politică şi că aşa va fi, cît timp noi ne vom bate joc de noi înşine. De altfel, aceasta acum nici nu se mai ascunde. Partidele politice declară ele însele că alegerile comunale sunt alegeri politice şi că ebe servă ca un mijloc de a constata dacă „ţara“ mai este cu partidul de la putere. Şi ceea ce este mai trist este că nu se vede chipul de scăpare, că nimeni nu ridică steagul unor lupte noul bazate pe interesele cetăţenilor, nu pe credinţele politice, căci a fi liberal ori conservator, ori junimist, nu este tot una cu a fi bun gospodar şi prevezător financiar ori un bun administrator. Mult timp dar oraşele noastre vor fi înglodate şi în nordi, şi în datorii şi civilizaţiunea va pătrunde cu greu, iar pe gunoiele orașelor va înflori multă vreme floarea veninoasă a politicianizmului. Const. milo 90sta.reqactTe0 Concordatul cu Papa Unui abonat Bistrop Ai discutat intr’un cerc de cunoscuţi atitudinea Papei faţă cu guvernul francez şi ai auzit că Papa nu îndrăzneşte să facă demersuri mai energice pentru că se teme să nu i se denunţe concordatul. D-ta îmi ceri să-ţi explic ce este concordatul acesta. Nimic mai simplu. Concordat este înţelegerea stabilită între Papă şi orice stat cu privire la afacerile bisericei catolice. După definiţia catolicilor credincioşi, acest concordat este un act prin care Papa cedează unui stat o parte din privilegiile sale. După oamenii ştiinţei insă concordatul este un tratat intervenit între două părţi cu privire la cestiunea bisericei catolice. Alţii însă susţin că nu e nici un tratat, ci o simplă înţelegere pe bază şi cu sancţiune exclusiv morală. După catolici statul e dator să ţină concordatul, pe cînd Papa 11 poate anula oricînd. După oamenii ştiinţei statul neputînd impune ca obligaţiune de cit legi in regulă, concordatul nu e în vigoare de cit cînd e aprobat de Camere. Concordatul francez datează din 1801 şi a fost făcut de Napoleon, sub primul consulat. Acest concordat a servit apoi de model pentru concordatul italian, belgian, etc.Concordatul se poate denunța stante pede. Un precedent în această materie există. Austria, o țară eminamente catolică, a făcut aceasta. B. Br. POSTA MICA D-luî Caseanu, Loco.— l)Coroana germană 24.70 moneta franceză, belgiană, italiană (nouă) al pari. Pfundul englez 25 leî și 17,314. 2) Teama că valoarea monedelor de aur va scădea este cu totul neîntemeiată. 3) Adresaţi vă parchetului, căcî advocatul Doua masuri D. Eugenia Stătescu, ministrul justiţiei, a pus în disponibilitate pe judecătorul ocolului VI din Capitală, d. D. Nicolau, un tînăr şi bun judecător. Am căutat să aflăm pentru ce s’a înlocuit acest judecător şi ni s’a spus că ministrul justiţiei a" rămas surprins de o carte de judecată cam original motivată de d. Nicolau, observtndu i că judecătorii trebue s&’şi motiveze hotăririle foarte... simplu şi fiind că judele ocolului al VI-lea n’a fost simplu, — l’a înlocuit pur şi simplu. Fără a discuta cazul d-luî Nicolau, ţinem să constatăm numai că d. Eugeniu Stătescu are două măsuri pentru același caz : pe d. Nicolau l’a înlocuit fiindcă nu a motivat mai... simplu o hotărîre, ci a făcut consideratione literare, iar pe faimosul sin Stelian Popescu il protejează cu toate că prin vestita sa ordonanță nu numai că n’a fost... simplu, dar a înjurat instituţia juraţilor, oameni străini de cauză, şi- a pus la contribuţie pe «Kogâlniceanu—Responsabilitatea» «,Brătianu —Libertatea» şi «Gutenberg inventatorul... presei»... Prin urmare, iată dovada că d. Eugeniu Stătescu are doue măsuri in acelaşi caz,—ceea ce e cel puţin scandalos. Şi pentru a termina, trebue să spunem că d. Nicolau a fost înlocuit cu d. Negrea, care sezice că nu e numai un bun judecător, dar şi fin... al d-lui E. Stătescu. Jus. CARNETUL MED alt om politic L’am cunoscut de pe cînd era în clasa doua da liceu. Trei ani de-a rîndul a roîncat bătae de la tat’său—ran cîrciumar, instalat în casă proprie, celebra agent electoral conservator—pentru cărăraînea mereu repetent. Cînd fu să tragă sorții- mi sa pare că nu isprăvise încă clasa patra. Făcu ce făcu bătrînul — doar avea trecere ! - și fii-s’o fi scutit de oștire. In fine, muri bătrînul. El lăsa copiilor săi un băiat și trei fete —oare-și-care avere. Tînărul se emancipase. L’am mai zărit de mai multe ori de alunei, așa, de departe,—se făcea că nu mă vede—într’an muscal cu cauciuc, sau în vre-o lojă de teatru, cu cîte o cocotă renumită alături... Mergeam erî pa calea Victoriei cînd de;°-dată aud câ mă cheamă cineva. Era bul cîrciumarului, elegant și scîrvsit, ca de obiceiu, cu joben, ghete de lac și mănuși... Ei ce mai faci, dle M. ?—îmi spuse el degajat, cu un aer vesel și plin de plăcută surpiză.Nu te-am văzut da mult? Ce plăcere — Bine, dar d-ta conduci circiuma ? risc eu — Ah, fi ! Quelle idee?... Fac politică. Sîntem în opoziție acum, dar las, că ne-o vom și nouă rîndul... — Dar domnișoarele ? — S-au măritat toate.. De altfel trebue să ştii, că de la tata a rămas foarte bine. In afară de casele pe care le ştii, mai avem una în Stirbun-Vodă, una iu Popa Tatu, apoi o moşie, şi bani ghiaţă. . A venit ca la patru sute de mii de lei de copil ! — O ! Atunci stai bine şi-ţî dă mina si faci politică... — S sora-mesa mai voică a luat și ea pe un om politic, pe JTănăsescu... Cum? Nu-1 cunoști? Costică Tănăsescu, fost archivar la oficiul stărei civile.. — N’am onoarea... — Dar a proposl TPai cinei leî să-mi împrumuți pînă de seară? Ți-1 dau sigur îndărăt... — îmi pare rău, dar tocmai nu am la mine... Şi cu aceste cuvinte ne-am despărţit. Gh. EI. CHESTIA ZILEI Succesele lui Stelian Popescu „Valea lui Stelian Popescu“ care nu trebue confundată cu „ Valea plîngereî“r de la Griviţa, deşi plîng destui şi pe urma celor căzuţi sub „instrucţia“ lui Popescu-Ansbruch. Scufundarea vaporului Frantz-Iosef — o anchetă a „JudeŢorului“ — De cînd există navigaţie pe Dunăre, nu s’a înregistrat un accident de aşa gravitate ca scufundarea pasagerului Frantz-Iosef. Lumea maritimă e foarte preocupată de acest accident şi aşteaptă cu nerăbdare dezlegarea adevărului. In .«Adevărul» de la 18 Septembrie am citit raportul ofiţerilor marinei imperiale şi regale austro-ungare şi de la început, am fost frapat de modul pătimaş şi neîntemeiat cum a fost redactat acel raport. Pentru ca cititorii să inţeleagă situaţia lucrurilor vom reproduce scena întimplată, regulele de navigaţie şi comentarii asupra raportului «împărătesc şi regesc». Istoricul ciocnire! Vaporul Frantz-Iosef se afla la debarcaderul de la Gerna-Vodă şi la ora 2 şi 35 noaptea, trebuia să şi continue drumul mergind la Silistra în susul curentului, înainte de a pleca (după declaraţia comandantului) se vede un vapor ce scoboară Dunărea, ţinând drumul mare. Frantz-Iosef pleacă de la debarcader şi in momentul piecărei se afla cam la 300 metri in jos de pod, iar vasul care venea cam la aceeaşi distanţă în susul podului. Imediat ce Frantz Iosef pleacă, în loc de a se menţine cu viteză mică pe malul lingă care se afla, pleacă cu toată viteza (declaraţia mecanicului) pe malul opus, pentru a ţine dreapta sa (tribord) faţă de vasul care coboară. Trecerea printre cele două picioare e de 190 m, în cit manevra lui Frantz-Iosef, a pus un vas lung de 80 m. în latul Dunărei, barînd astfel trecerea vasului ce scobora. Imediat ce vasul ce scobora (Radu- Negru) a văzut pe pasager că pleacă, anunţă prin 2 fluerături pe pasager că el ţine stingă,adică drumul lui, pentru a nu obliga pe pasager spre a-i încrucişa calea. Frantz-Iosef continuind drumul la dreapta, la o distanţă de 150 m., Radu- Negru îi semnalează din nou că ţine stingă, iar Frantz Iosef continuă a ţine dreapta. Această manevră are de rezultat că Radu-Negru loveşte pe vasul ce-i taie drumul, in plin bord, din cauză că pasagerul era de travers. Pasagerul se îneacă, iar pasagerii şi personalul din Frantz-Iosef sínt salvaţi de Radu Negru. Regulele navigaţie! Iată acum cam sínt regulele de navigaţie: Regulamentul românesc din 1879 relativ la poliţia porturilor, art. 70-71- 72 73 etc. sunt identice cu regulamentul de navigaţie şi poliţie fluvială între Brăila şi Porţile de fier, făcut prin tractatul de la Londra din Martie 1883 sub art. 19-20-21-22, etc. Iată ce scriu aceste regulamente : Art. 19. In regulă generală, este oprit unui bastiment de a întrece un alt bastiment care urmează acelaşi drum ca şi el şi la două bastimente mergind in sens contrar, de a se încrucişa în punctele unde canalul nu prezintă o lărgime suficientă. Art. 20. Nici un bastiment nu se poate dirige in curmezişul drumului urmat de un alt bastiment, in felul de a’l împiedica în cursa sa. Gind un bastiment urcind fluviul se găseşte expus a întîlni un bastiment navigînd la vale, pe un punct care nu oferă o lărgime suficientă, el trebue aş i micşora viteza, şi in caz de necesitate chiar a se opri la vale de trecere, pînă cînd cel mait bastiment a trecut-o, dacă bastimentul care urcă este angajat in trecere in momentul întîlnireî, bastimentul care descinde este dator a se opri la deal, pină cînd drumul va liber. In trecerile înguste, bastimentele cu vapori nu pot apropia la mică distanță bastimentele care le preced. Art. 21. Cind două bastimente cu vele sau două bastimente cu vapori se întilnesc, făcînd drumul în sens contrar, acela care urcă fluviul trebue a ţine către ţărmul sting şi acela care descinde către ţărmul drept, astfel ca amîndouă să vina spre tribord, după cara se obişnueşte la mare. Tot de asemenea, se operează cînd intilnirea are loc intr’un bastiment cu vapor si un bastiment cu vele, navigînd pe un vînt favorabil. Căpitanul sau patronul care se depărtează de la aceste regule trebue aproba, in caz de avarii, că el s’a găsit in imposibilitatea de a le observa, fără de care, rămine responsabil, înaintea tribunalului competent, de accidentele intimplate. Din caz de întilnire şi afară de prescripţiunile articolelor 20, 22, 25, 26 şi 27 ale prezentului regulament, orice bastiment cu vapori poate face cunoscut drumul ce are intenţiunea de a urma, făcînd bastimentului intilnit semnalele specificate, ce urmează ; o fluerătură scurtă pentru a zice: merg la tribord ; două fluerături scurte pentru a zice: merg la babord; trei fluerături scurte pentru alice: merg îndărăt cu toată puterea. Aceste semnale sunt facultative, dar bastimentul care Ie-a dat, este datorat și conforma drumul său cu ele. Semnalele bastimentului mergind la vale fac regulă. Art. 22. Gind două bastimente cu Asupra situaţiei nostre politice şi economice vi După atitudinea pe care au luat-o la început boerii în faţa urmărilor politice şi sociale ale revoluţiunei, atitudine mai mult sau mai puţin caracterizată prin doctrina junimistă, era de aşteptat ca partidul conservator să urmaze o politică radical deosebită de aceea a partidului liberal, şi mai ales să înfriueze prădarea statului. Şi în adevăr, o atare deosebire se poate observa între cele două partide istorice, pînă pe la sfirşitul guvernului de 12 ani al lui Ioan Brătianu. Antisemitizmul, care, departe de a fi o trăsătură accidentală şi secundară, este din contra simptomatic pentru direcţia politică a partidelor noastre, şi care a format întotdeauna un principiu fundamental al partidului liberal, lipseşte aproape cu desăvirşire conservatorilor în această fază. Şi e caracteristic in această privinţă, că in masele evreeşti a rămas pînă astăzi prin tradiţie cu toate repetatele.jdecepţiuni, credinţa că odată cu venirea albilor la putere, persecuţiunile antisemite au să înceteze.... Dacă partidul conservator ar fi persistat in politica lui, tendinţele burghezime! ar fi fost contr’abalansate, şi ţara n’ar fi ajuns în situaţia de acum. O comparaţie intre Germania şi Anglia pe de o parte, şi Fi’anţa,pe de altă, parte, ne arată ca clasa burgheză, chiar cînd se dezvoltă in împrejurări normale, are nevoe de un contrabalans. Pină ce mulţimea să ajungă destul de luminată pentru a putea exercita un control serios asupra mersului societăţei, ea are numai de ciştigat din rivalitatea a două clase I conducătoare, şi din faptul că relele societăţei burgheze, pînă la îndreptarea lor prin evoluţiunea mai departe, sunt temperate, respectiv compensate, de către unele corective ale societăţei feudale.. Din nefericire, clasa noastră boerească a fost in curind silită să renunţe la neatirnarea ei. Pe măsură ce burghezimea, exploatind statul, se înmulţea şi se întărea politiceşte, boerimea perdea puterea ei politică, şi deci putinţa de control. Intenţia originară a legei noastre electorale a fost fără îndoială să asigure proprietăţei fonciate o putere politică cel puţin egală cu aceea a burghezime, cum se vede din faptul că la Cameră colegiul intim stege 75 de deputaţi, pe cina al doilea numai 70; pe atunci colegiul intim era aproape întreg al boerilor, fiindcă tot lor le aparţineau in general şi proprietăţile urbane; in schimb burghezimea era întru cîtva sprijinită — sprijin in parte cumpărat cu o fărimă din buget, şi în parte datorit unor interese comune—de alegătorii direcţi ai colegiului al treilea. Insă prin protecţionizmul practicat de guvernele liberale, burghezimea se îmbogăţeşte fără muncă, şi pătrunde şi în colegiul întiii. Arma or cea mai puternică, şi-o făuresc liberalii infîinţînd băncile 1) şi creditele—mai ales credi-X) Fie zis în treacăt, partizanii liberali cărora li s’a« ceda prin favoritizm, şi ndeseara datorie, acţiunile băncei naţionale, n’au avut altă muncă de cît aceea de a aştepta ca aceste acţiunî să crească prin afacerile pe cari le-a făcut banca naţională cu comercianţii—acum şi cu atît mai mult înainte, in covîrşitoare majoritate evrei. Şi totuşi evreii sînt aceia cari „duc o existenţă parazitară“—fiul urban. Acesta, cu o uşurinţă ce pare a trăda un calcul, crează atitia proprietari de casă—votanţi de colegiul intim —în cit cu timpul produce actuala criză a proprietăţei urbaneiAstfel puterea politică a burghezime! ajunge covirşitoare, şi partidul liberal care reprezintă această clasă, ajunge să guverneze neîntrerupt 12 ani. In timpul acestui îndelungat guvernămînt, „protecţionizmul“ liberal atinge culmea şi partidul conservator, pentru a nu fi redus a juca în stat un rol cu totul şters, se vede silit să atragă la dînsul o parte din clientela partidului advers, şi fireşte, să-şi schimbe în mod corespunzător şi direcţia sa politică. Desigur, dacă boeriiar fi fost încă independenţi de bugetul statului, dacă ar fi urmat să ducă la ţară viaţa simplă de altă dată, dacă interesele lor de proprietari de pămint ar fi fost în directă contrazicere cu interesele burghezime, ei ar fi urmat să frondeze noul regim, sau poate ar fi imitat exemplul aristocraţie! germane: contind pe ascendenţa pe care o are boerul «de modă veche» asupra ţăranilor, de cari e legat prin relaţiunî patriarhale, ar fi realizat sufragiul universal, şi prin această lovitură ar fi luat dintr’odată terenul da sub picioare «minorităţei urbane».E lucru vădit că liberalilor nu le-ar fi dat mina să combată această reformă. Altfel insă steteau lucrurile de fapt-Boerii nu erau acum aşa de independenţa ca înainte. Românul din fire e mai nervos, mai fin, mai vioiu, de cit de pildă germanul, ungurul sau slavul. Prin temperamentul lui, el se apropie mai mult de rasele sudice decît de cele noi’dice. In deosebi însă clasa boerească, pe lingă că este o clasă veche, pe lingă că a suferit influenţa culturei polone şi bizantine, apoi a absorbit—şi aceasta e hotăritor —cel puţin 50 la sută elemente bizantine şi levantine, elemente cari dacă s’au regenerat în timpurile modern® cu singe barbar, au păstrat însă in mod vădit toată fineța popoarelor vechi cu civilizaţie veche, in repedea transformare a societăţei romineşti, receptivitatea neobicinuită a clasei noastre dominante a fost de si gur un factor însemnat. E uimitoare uşurinţa cu care s’au modernizat boerii studiaţi in străinătate; civilizaţia franceză, şi mai ales viaţa rafinată a Parisului, părea să corespundă la înclinaţiunile lor instinctive. Dar agricultura noastră primitivă, care mulţumise cu prisosinţă trebuinţele vieţeî patriarhale a boarului vechiu, nu putea să-i permită si rivalizeze, ba chiar sâ întreacă in lux, aristocraţia mai bogată a occidentului. Cheltuind peste venit, proprietarul n’are nici bani, nici pricepere, nici răbdare, să perfecţioneze cultura ; el dă moşia pe mina arendaşului, care stoarce pămintul şi pe ţăran intru n mod necunoscut înainte. Aristocraţii noştri se îndatorează la credite şi la particulari, sau chiar scapătă, şi-şi caută scăparea în buget ; ba unii trec şi la liberali,au generozitatea de a fraterniza cu „poporul“, confundind poporul, din naivitate sau din ipocrizie, cu «minoritatea urbană». Şi nici interese opuse nu existau intre clasa boerească şi burghezime. La prima vedere, am fi dispuşi să credem contrariul. Proprietarii trăesc din export, şi ar trebui să fie liber-schimbistî, pe cînd burghezia nu poate trăi fără un protecţionism exagerat; şi dacă închidem noi graniţele pentru produsele industriale ale ţărilor apusene, ar fi fost de aşteptat ca acele ţări să ne respingă cerealele, de cari se pot foarte bine lipsi, şi să se aprovizioneze din Rusia sau din America. De fapt insă protecţionizmul nostru se reduce la o măsură fiscală ; de importat tot se importă, şi incă destul de mult, fiindcă industria noastră nu mulţumeşte nici pe de departe trebuinţele.Străinătatea n’are deci motiv să se supere pe noi; cine păgubeşte e consumatorul. Cu alte cuvinte, o duşmănie directă de interese în politica vamală nu există intre proprietatea rurală şi burghezime, tocmai din pricină că burghezimea nu este incă destul de dezvoltată economiceşte —factor pe care l-am găsit hotăritor şi in revoluţia de la 48. Cum vom vedea mai departe, o atare duşmănie se desemnează abia astăzi pe orizontul nostru politico-economic in alt domeniu decit cel vamal. Aşa fiind, le convenea boerilor ca de hatirul burghezimealiate, să facă protecţionizm, antisemitizm, să fie darnici cu budgetul, intr’un cuvint, să urmeze politica liberală. Paguba era a statului, a masei evree, dar nici de cum a lor. Antisemiţi declaraţi, au fost dintre conservatori, tot-d’a una aceia cari veneau in atingere directă cu clientela: d. N. Fiipescu, d. dr. Istrati, şi alţii. D. N. Filipescu pare a fi recunoscut acum, sub sugestia crizei şi a schimbărilor provocate de dinsa la societatea noastră, că urmărind popularitatea, lucrează deopotrivă in contra intereselor ţarei şi in contra intereselor clasei boereşti. Cu prilejul congresului junimist, d-sa a fost, ca nou convertit, mai categoric deci junimiştii de baştină. Desigur că d-sa şi a schimbat părerile şi in chestia evreei nu da hatirul evreilor, ci de hatirul ţărei, şi în deosebi a clasei pe care d-sa o reprezintă. Nu se poate susţine că după «democratizarea» partidului conservator, orice deosebire între cele două partide istorice dispare. In definitiv partidul conservator rămine un partid boeresc, şi de fapt—fiindcă burghezimea e privită ca un mosafir—şi mai ales prin tradiţii. E de sigur caracteristic că zvonul public vorbeşte de râu pe şefii liberali—exceptind pe D. Sturdza şi pe alţi cîţiva — şi lasă nepătaţi pe şefii conservatori. Se dă de obiceiu explicaţia că unii au trebuit să se ridice cu propriile lor puteri, pe cînd cei -l 'alţi au averi moştenite. Şi asta i adevărat. Dar în acelaşi timp , noblesse oblige.... Nu priveste insă activitatea politică a celor două partide, nici o deosebire ar fi un adevăr greu de găsit. Sunt două tabere budgetivore cari își trec puterea la intervale regulate, nu ca in alte țâri, după problemele politice sau economice cari vin la ordinea zilei, ci pur și simplu de batirul clientelei. Partidele sínt formate aproape numai din acei cari şi-au făcut din politică o profesiune ; ceîlalţî alegători sínt vecinie cu guvernul, fiindcă interesele lor sínt deopotrivă de bine, sau deopotrivă de rău, apărate de orice guvern. La o balanţă cu două talere egale, ajunge o uşoară presiune ca balanţa sâ încline intr- o parte sau într’alta ; presiunea poate să vie de la rege sau de la o mică revoluţie de stradă...... „primăvara, cînd trandafirii înfloresc şi întreaga natură reînvie"..« Se vorbeşte adesea de absolutizmul regelui. E un absolutizm mai mult aparent. Cit timp burghezimea, cu puterea ei poltică covîrşitoare, era grupată numai in jurul partidului liberal, — sub loan Brătianu,—puterea suveranului era foarte mică. De cînd insă această clasă s’a despărţit, regele poate realiza multe lucruri, sprijinindu-se la nevoe pe un partid in contra celuî l’alt ; in ori ce caz, poate provoca lesne o schimbare de regim. Alte lucruri insă — tocmai cele mai însemnate—in contra căror s’ar ridica ambele partide, nici n’a incercat să le aducă la îndeplinire. Căcî pe cine s’ar putea sprijini ? Ce-i drept, de la un timp încoace dinastia este definitiv asigurată. A o răsturna, ar însemna a arunca ţara într’o primejdie de moarte. De asta îşi dau seama partidele noastre politice. Regele ar fi putut conta deci pe sprijinul străinătăţei. Nu intră însă in politica sa aleatorie, de a forţa lucrurile. . Dar va veni desigur foarte curind momentul cind va interveni mai energic în politica ţărei. România are nevoe de o mină de fier, asta-i părerea străinătăţei, şi, ce-i mai interesant, a foştilor noştri şefi socialişti. Regele reprezintă la nou civilizaţia apusană. Pentru reformele indispensabile Ţârei, el va găsi un sprijin puternic în marea proprietate rurală care va transforma partidul conservator conform cu interesele ei economice. In domeniile coroanei, suveranul pare a arăta ţârei idealul sau despre Rominia viitoare. Al. Vrance»