Adevěrul, septembrie 1902 (Anul 15, nr. 4702-4731)

1902-09-26 / nr. 4727

t t­ y Ioi 26 Septentorenm^ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE anunciurT Linia pagina IY Lei. I . I . . 1 0,50 ban ii ni .I 2,— V' . BIROURILE ZIARULUI 11 4 Strada Sărindar — ff j TELEFON D Sturdza siMnistrul nostru la Londra Sisl­ta stiliu­ltor Hali al Anii XV.—Ho. 4727 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU abonamente Un an Sam ticni Tre­hint In ţară . , , . . 80 le 15 lei 8 isi în străinătate. 50 „ 25 , 13 , HO bani in toată ţara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 bani, cerem ca să se exige demisiunea tu­turor magistraţilor cari onorează ju­stiţia romină şi să fie înlocuiţi cu Zdrelea, cu Mărunţele, cu Pipa, cu Serdaru, Enache Marin, Cimpoeru, Gheorghe Popa, Venescu şi alţi clienţi ai d-lui Gr. Dianu, punîndu-se în ca­pul lor Stelian Popescu. Adevărul Duplicitatea bulgărească Bulgarii au devenit diplomaţi! Acuzaţi că guvernele din Sofia sprijină direct comitetele macedonene, ■politicianii cari deţin azi puterea în Bulgaria au întors’o pe foaea diplo­­maticească. Pretutindeni se răspin­deşte ştirea că s'au­ făcut arestări de capi mace­doneni, cari atita ar fi de exaspe­raţi de măsurile ce ia contra lor gu­vernul bulgar în cit ar fi, pregătit chiar atentate contra prinţului Bul­gariei şi marelui duce rus la Sipkca. Acum în urmă vine ştirea că la Sofia macedonenii şi populaţia bul­gară manifestează înaintea casei pri­­mului-ministru şi strigă Jos Danel! Jos trădătorul!, dar cinci armata în­cearcă a împrăştia pe manifestanţi ea e atacată şi silită a se re­trage !! Comedia e ţesută cu aţă albă! Guvernanţii bulgari văd că focul e aprins în Macedonia şi vor să a­­răte că dînşii fac tot ca să-l poto­lească. Nu vor înşela însă pe ni­meni şi dovada amestecului direct al guvernului din Sofia în scenele sîn­­geroase din Macedonia e că bandele cari fac incursiuni din Bulgaria la graniţa Macedoniei numără mii şi mii de soldaţi bulgari „liberaţi“, bine­înţeles in interesul cauzei. Ban­dele aceste se compun din aceiaşi „macedo-bulgari“ cari făceau exerci­ţii sub comanda instructorilor mili­tari bulgari pe cîmpiile din jurul Şumlei, lîusciurculuî, etc. şi cari­e­­răii trecuţi în revistă de miniştrii de războiui ai Bulgariei ! Duplicitatea nu prinde deci pe po­liticianiî din Sofia şi în zadar vor căuta să se scuture de răspunderea focului aprins în Macedonia. S. 2. R. comite un abuz de încredere. 4) Vă veţi adresa la vreme comisiei. Acum vă puteţi adresa casieriei di­strictului, adică administratorului financiar al jude­ţului. El va supune apoi cazul dv. comisiunel. D-luî Rosenberg, Bîrlad.— Dr. Petrini-Galaţî. D-luî Marin lonescu, Pitești. — E în Capitală.— Strada Cătunului 25. Samson și Dalila, Loco. — 1) Helene Gould New-York, Carnegie Glaskow. 2) Nu e prea tîrziî. 3) Cele mai bune vioare sînt Stradivarius și Guar­­nero, dar costă‘cîte 20.000—30.000 leî vioara. D. Sturdza şi ministrul nostru la Londra — In jurul unui interview — D. Sturdza şi ziaristul englez.— Neîncrederea d-luî Sturdza faţă de d. Ca­targiu.— Protestul acestuia­—Teama d-lui Sturdza de complot.— Demersurile d-lui Catargiu Am arătat la vreme cum s’a pur­tat d. Dimitrie A. Sturdza, cu d. Reginald Wyon, corespondentul ma­relui ziar Daily Mail, care venise să-l intervieveze. Am relatat faptele aşa cum s’au petrecut şi a fost un hohot de rîs pe toată întinderea ţa­rei. Aşa ceva nici nu s’a mai po­menit. Dar cestiunea aceasta are şi un fond politic şi probabil că va avea încă consecinţe destul de serioase. * Iată cum stau lucrurile: Se ştie că d. Wyon a fost trimes să intervieveze pe d. Sturdza nu­mai în urma inzistenţelor ce a pus pe lingă direcţiunea ziarului Daily Mail ministrul nostru din Londra, d. Alexandra Catargiu. Acesta,— înţelegînd să-şi îndepli­nească misiunea în mod conştiincios şi văzînd campania ce s’a pornit în contra Romînieî de presa engleză şi râul ce se face ţărei în opinia pu­blică a Angliei,—a crezut că e de datoria sa ca să facă să fie auzit şi glasul unei persoane oficiale române, a căreia autoritate să fie indiscutabilă. De­sigur că nu i-a fost uşor să obţină pentru proza d-luî Sturdza ospitalitatea ziarului Daily Mail. Di­recţiunea acestui organ este foarte zgîrcitâ cu spaţiul şi numai cu mari greutăţi face cui­va joc pentru ca să-şi expună părerile. D. Catargiu a reuşit totuşi să înduplece pe marele ziar ca să trimită pe un reprezen­tant al său la Bucureşti, care să ia d-luî Sturdza declaraţiunile ce ar vroi să le facă. Daily Mail nici nu se îndoia că recomandaţiunea ministrului Romî­­nieî la Londra, va deschide imediat d-lui Wyon uşile cabinetului d lui Sturdza. * Cititorii ştiu că direcţia ziarului englez s’a înşelat. Pentru un englez poate să fie de nepriceput această tianifestaţiune de neîncredere a pre­­mierului faţă cu reprezentantul ţărei noastre pe lingă Curtea şi guvernul englez. La noi lucrul s’a explicat însă repede. D. Alexandru Catargiu aparţine după vederile sale, partidului conservator. Cînd au venit la putere liberalii d. Sturdza a căutat să’l scoată din înalta funcţiune ce ocupa. Regele însă s’a opus, nevroind să aplice şi reprezen­tanţilor noştri din străinătate tristul spectacol ce-i oferă în ţară o schim­bare de guvern. D. Sturdza însă şi-a păstrat neîncrederea în d. Alexandru Catargiu şi tocmai fiind­că ziaristul englez a venit recomandat de acesta, a refuzat să-l primească. Premierul nostru se temea, cu alte cuvinte, de o cursă. Se înţelege că neîncrederea d-lui Sturdza a devenit și mai mare cînd în ultimele zile a văzut că d. Wyon S’a intîlnit de vre-o două ori cu d. Take lonescu. Imediat d-sa şi-a zis: „Aci e un plan de al lui Take lonescu care împreună cu Alexandru Catargiu mi-aîi pregătit o cursă. Eu nu pot face nimic, căci de vorbesc şi sínt favorabil evreilor mă expun la alacuri în ţară, de le sínt defavo­rabil mă va ataca străinătatea. Deci mai bine tac“. S’a văzut însă că tăcerea a fost şi ea rea.* D. Alexandru Catargiu însă nu poate tăcea faţă de această atitu­dine a d-lui Sturdza. Ministrul nos­tru la Londra s’a angajat în mod formal faţă de direcţiunea unui rrare ziar şi d. Sturdza l’a descoperit în modul acesta necugetat... D. Sturdza trebuia să cugete la aceasta, că e în joc prestigiul unui reprezentant al ţarei noastre şi trebuia să respecte măcar întru atîta recomandaţiunea acestuia, ca să primească pe ziarist chiar de i-ar fi spus că nu-i poate acorda interviewul dorit. D. Catargiu, după cît aflăm, a şi protestat pe lingă d. Sturdza şi este de prevăzut că va mai urma un con­flict destul de serios. A. B. Sin fuga condeiului Polemică latinească La musiu a vroit să ne omoare cu la­tineasca din Larousse şi a scris un arti­col în care ne combate cu de alde „Ri­­sum teneatis“, „Si licet componere“, „Qu­is vuit perdere Jupiter prius demontat“. Apoi dacă-i vorba de niţică latinească noi îl întrebăm Quousque tandem ? pe mu­siu nostru și-l spunem,—fiind-că e vorba de „licet“: „Quod licet Jovi non licet bovi“, adică ceea ce e permis subsemnatului nu e permis unul ăla ca musiul în chestie. De alt-fel—non bis in idim—dacă mu­­sivul a scris odată o prostie nu era ne­­voe numai de­cît să revie, fiind­că „erare humanum est, perset­erare diabolicum“. Iată de ce termin adueîndu-î aminte de principiile lui co. Mitiţă „honeste vivere“ şi „snum puique tribnere“, adică să nu mănîncî Bela-Vista pe socoteala altuia şi să nu te întinzi mai mult decit ţi-e lun­gul nasului, fiira­l­ că pe urmă devine cu „argumentum ad-homi­em“ ! Mă înţe egi­­ sau cura s’ar zice : — Sapienţi sat 1 Snaps Scandalul continuă Sînt mai bine de două săptămînî de cînd d. ministru de justiţie a fost în pozi­ţiune ca să afle ce fel de ordo­nanţe dă judele de instrucţie Stelian Popescu şi cum mizerabilul se atinge de viaţa intimă a unui om care era străin de actul judiciar pe care îl re­­digea. In naivitatea lor, cetăţenii credeau că această singură ordonanţă va fi su­ficientă ca Stelian Popescu să fie îna­intat..., în corpul avocăţesc, dat afară ca o ruşine a magistraturei. Aceste aşteptări au fost însă zadar­nice, căci Stelian Popescu, judecătorul care intră în sanctuarul familiei, a ră­mas la locul lui. Nu ne am oprit la această decădere morală a ignobilului magistrat. Am publicat pină acum trei anchete dove­ditoare că Stelian Popescu, în calitate de jude instructor, a schingiuit lumea, a bătut pe deţinuţii cari î-a fi căzut sub ghiare şi a ucis pe Andronic. Pînă acum aceste grave denunţări au­ rămas fără de efect asupra d-lui ministru da justiţie. Nici o anchetă măcar nu s'a deschis şi nici ucigaşul torturator n’a fost suspendat... E o dovadă că d. Eugen Stătescu se face solidar cu ucigaşul Stelian Po­pescu şi că voeşte să-l acopere şi să-l facă scăpat... Totuşi opiniunea publică nu se poate mulţumi cu inacţiunea şi fautismul d-lui Stătescu. Ea cere sau darea în judecată a ucigaşului ori traducerea noastră înaintea instanţelor judiciare. E imposibil, dacă am calomniat pe vrednicul magistrat al d-lui Stătescu, să nu fim daţi în judecată, precum tot aşa de imposibil este, dacă nu se ia contra noastră nici o măsură, să se ia atunci împotriva asasinului­ îmbrăcat cu roba de magistrat... Ori dacă nu se face nimic, atunci Lupta electorala comunală Alegerile comunale cari se apro­pie, sînt de natură să ne edifice şi mai mult asupra chipului cum se conduce această nenorocită ţară. E vorba ca fie­care oraş sâ a­­leagă pe timp de patru ani, cîte un consiliu comunal care să se în­grijească de gospodăria sa. Fie­care cetăţean nu se poate ocupa de lu­crurile publice. Un canal de pildă trebue să fie o operă colectivă, ca şi o stradă, ca şi o hală, ca şi or­ganizarea curăţirea oraşului ori lu­area de măsuri de salubritate. Oameni cu scaun la cap, cînd ar fi vorba de o atare alegere, s’ar gîndi să alcătuiască acest sfat gos­podăresc al oraşului din specialişti de tot soiul, ca medici, igienişti, in­gineri, arhitecţi, şi în general din tot ce are urbea ca mai de seamă în administraţiunea comunală. Aşa face omul cînd îşi alege servitorii, aşa face cel ce conduce un negoţ ori o industrie, întreprindere publică şi aşa mai departe. La noi, ca la nimeni însă, în loc să ne ocupăm să găsim cine o să se ocupe cu aducerea unei ape bune şi eftine, cine să înfrumuseţeze ora­şul şi să-l administreze cinstit şi cu pricepere, noi aducem şi la comună mizerabila luptă politică, şi in capul ei punem, pe şefii ori sub-şefii lup­telor politice, cari la rîndul lor îm­pănează serviciile cu aliaţii lor, cu toţi agenţii electorali, cu toţi bătă­uşii, ceea ce face ca totul sâ meargă halandala. Sus, nu există nici o pre­gătire, nici un plan general, iar jos este scandalul, risipa şi nepriceperea. Şi în acest răstimp întreaga admi­­nistraţiune a oraşului sufere, stra­dele sunt nepavate şi necurăţite, o­­raşele devin focare de infecţiune, boalele molipsitoare îşi fac cuibul lor în ele, iar cetăţenii protestează în de ei şi fac gură că sufăr toate lipsu­rile, deşi plătesc impozite de tot soiul. Totuşi nimeni nu se gîndeşte că vina este a tuturor, că în loc de gos­podărie, se face politică şi că aşa va fi, cît timp noi ne vom bate joc de noi înşine. De alt­fel, aceasta acum nici nu se mai ascunde. Partidele politice de­clară ele însele că alegerile comu­nale sunt alegeri politice şi că ebe servă ca un mijloc de a constata dacă „ţara“ mai este cu partidul de la putere. Şi ceea ce este mai trist este că nu se vede chipul de scăpare, că­ ni­meni nu ridică steagul unor lupte noul bazate pe interesele cetăţenilor, nu pe credinţele politice, căci a fi liberal ori conservator, ori junimist, nu este tot una cu a fi bun gospo­dar şi prevezător financiar ori un bun administrator. Mult timp dar oraşele noastre vor fi înglodate şi în nord­i, şi în da­torii şi civilizaţiunea va pătrunde cu greu, iar pe gunoiele orașelor va înflori multă vreme floarea veninoasă a politicianizmului. Const. milo 90sta.r­eqactTe0­ Concordatul cu Papa Unui abonat Bistrop Ai discutat intr’un cerc de cunoscuţi atitudinea Papei faţă cu guvernul fran­cez şi ai auzit că Papa nu îndrăzneşte să facă demersuri mai energice pentru că se teme să nu i se denunţe con­cordatul. D-ta îmi ceri să-ţi explic ce este con­cordatul acesta. Nimic mai simplu. Concordat este înţelegerea stabilită între Papă şi ori­ce stat cu privire la afacerile bisericei catolice. După definiţia catolicilor credincioşi, acest concordat este un act prin care Papa cedează unui stat o parte din pri­vilegiile sale. După oamenii ştiinţei insă concordatul este un tratat intervenit între două părţi cu privire la cestiunea bisericei catolice. Alţii însă susţin că nu e nici un tratat, ci o simplă înţele­gere pe bază şi cu sancţiune exclusiv morală. După catolici statul e dator să ţină concordatul, pe cînd Papa 11 poate anula ori­cînd. După oamenii ştiinţei statul neputînd impune ca obligaţiune de cit legi in regulă, concordatul nu e în vigoare de cit cînd e aprobat de Ca­mere. Concordatul francez datează din 1801 şi a fost făcut de Napoleon, sub pri­mul consulat. Acest concor­dat a servit apoi de model pentru concordatul ita­lian, belgian, etc.­­Concordatul se poate denunța stante pede. Un precedent în această materie există. Austria, o țară eminamente catolică, a făcut aceasta. B. Br. POSTA MICA D-luî Caseanu, Loco.— l)Coroana germană 24.70­ moneta franceză, belgiană, italiană (nouă) al pari. Pfundul englez 25 leî și 17,314. 2) Teama că valoa­rea monedelor de aur va scădea este cu totul neîn­temeiată. 3) Adresaţi vă parchetului, căcî advocatul Doua masuri D. Eugenia Stătescu, ministrul ju­stiţiei, a pus în disponibilitate pe ju­decătorul ocolului VI din Capitală, d. D. Nicolau, un tînăr şi bun jude­cător. Am căutat să aflăm pentru ce s’a înlocuit acest judecător şi ni s’a spus că ministrul justiţiei a" rămas sur­prins de o carte de judecată cam o­­riginal motivată de d. Nicolau, obser­­vtndu i că judecătorii trebue s&’ş­i motiveze hotăririle foarte... simplu şi fiind că judele ocolului al VI-lea n’a fost simplu, — l’a înlocuit pur şi simplu. Fără a discuta cazul d-luî Nicolau, ţinem să constatăm numai că d. Eu­­geniu Stătescu are două măsuri pen­tru același caz : pe d. Nicolau l’a în­locuit fiind­că nu­ a motivat mai... simplu o hotărîre, ci a făcut conside­ratione literare, iar pe faimosul sin Stelian Popescu il protejează cu toate că prin vestita sa ordonanță nu nu­mai că n’a fost... simplu, dar a înju­rat instituţia juraţilor, oameni stră­ini de cauză, şi- a pus la contribuţie pe «Kogâlniceanu—Responsabilitatea» «,Brătianu —Libertatea» şi «Gutenberg inventatorul... presei­»... Prin urmare, iată dovada că d. Eu­geniu­ Stătescu are doue măsuri in acelaşi caz,—ceea ce e cel puţin scan­dalos. Şi pentru a termina, trebue să spunem că d. Nicolau a fost înlocuit cu d. Negrea, care se­­zice că nu e numai un bun judecător, dar şi fin... al d-lui E. Stătescu. Jus. CARNETUL MED alt om politic L’am cunoscut de pe cînd era în clasa doua da liceu. Trei ani de-a rîndul a roîn­­cat bătae de la tat’său—ran cîrciumar, in­stalat în casă proprie, celebra agent elec­toral conservator—pentru cărăraînea me­reu repetent. Cînd fu să tragă sorții- mi sa pare că nu isprăvise încă clasa patra. Făcu ce făcu bătrînul — doar avea tre­cere ! - și fii-s’o fi scutit de oștire. In fine, muri bătrînul. El lăsa copiilor săi un băiat și trei fete —oare-și-care a­­vere. Tînărul se emancipase. L’am mai zărit de mai multe ori de alunei, așa, de departe,—se făcea că nu mă vede—într’an muscal cu cauciuc, sau în vre-o lojă de teatru, cu cîte o cocotă renumită alături... Mergeam erî pa calea Victoriei cînd de;°-dată aud câ mă cheamă cine­va. Era bul cîrciumarului, elegant și scîrv­sit, ca de obiceiu, cu joben, ghete de lac și mănuși... Ei ce mai faci, d­le M. ?—îmi spuse el degajat, cu un aer vesel și plin de plă­cută surpiză.­Nu te-am văzut da mult? Ce plăcere — Bine, dar d-ta conduci circiuma ? risc eu — Ah, fi ! Quelle idee­?... Fac politică. Sîntem în opoziție acum, dar las, că ne-o vom și nouă rîndul... — Dar domnișoarele ? — S-au măritat toate.. De alt­fel tre­­bue să ştii, că de la tata a rămas foarte bine. In afară de casele pe care le ştii, mai avem una în Stirbun-Vodă, una iu Popa Tatu, apoi o moşie, şi bani ghiaţă. . A venit ca la patru sute de mii de lei de copil ! — O ! Atunci stai bine şi-ţî dă mina si faci politică... — S sora-mes­a mai voică a luat și ea pe un om politic, pe JTănăsescu... Cum? Nu-1 cunoști? Costică Tănăsescu, fost archivar la oficiul stărei civile.. — N’am onoarea... — Dar a proposl TPai cinei leî să-mi împrumuți pînă de seară? Ți-1 dau sigur îndărăt... — îmi pare rău, dar tocmai nu am la mine... Şi cu aceste cuvinte ne-am despărţit. Gh. EI. CHESTIA­ ZILEI Succesele lui Stelian Popescu „Valea lui Stelian Popescu“ care nu trebue confundată cu „ Valea plîngereî“r de la Griviţa, de­şi plîng destui şi pe urma celor căzuţi sub „instrucţia“ lui Popescu-Ansbruch. Scufundarea vaporului Frantz-Iosef — o anchetă a „JudeŢorului“ — De cînd există navigaţie pe Dunăre, nu s’a înregistrat un accident de aşa gravitate ca scufundarea pasagerului Frantz-Iosef. Lumea maritimă e foarte preocupată de acest accident şi aşteaptă cu nerăbdare dezlegarea adevărului. In .«Adevărul» de la 18 Septembrie am ci­tit raportul ofiţerilor marinei imperiale şi regale austro-ungare şi de la înce­put, am fost frapat de modul pătimaş şi neîntemeiat cum a fost redactat acel raport. Pentru ca cititorii să inţeleagă situa­ţia lucrurilor vom reproduce scena în­­­timplată, regulele de navigaţie şi comen­tarii asupra raportului «împărătesc şi re­gesc». Istoricul ciocnire! Vaporul Frantz-Iosef se afla la debar­caderul de la Gerna-Vodă şi la ora 2 şi 35 noaptea, trebuia să şi continue dru­mul mergind la Silistra în susul curen­tului, înainte de a pleca (după declaraţia co­mandantului) se vede un vapor ce sco­­boară Dunărea, ţinând drumul mare. Frantz-Iosef pleacă de la debarcader şi in momentul piecărei se afla cam la 300 metri in jos de pod, iar vasul care venea cam la aceeaşi distanţă în susul podului. Imediat ce Frantz Iosef pleacă, în loc de a se­ menţine cu viteză mică pe malul lingă care se afla, pleacă cu toată viteza (declaraţia mecanicului) pe malul opus, pentru a ţine dreapta sa (tribord) faţă de vasul care coboară. Tre­cerea printre cele două picioare e de 190 m, în cit manevra lui Frantz-Iosef, a pus un vas lung de 80 m. în latul Dunărei, barînd ast­fel trecerea vasului ce scobora. Imediat ce vasul ce scobora (Radu- Negru) a văzut pe pasager că pleacă, a­­nunţă prin 2 fluerături pe pasager că el ţine stingă,adică drumul lui, pentru a nu obliga pe pasager spre a-i încrucişa ca­lea. Frantz-Iosef continuind drumul la dreapta, la o distanţă de 150 m., Radu- Negru îi semnalează din nou că ţine stingă, iar Frantz Iosef continuă a ţine dreapta. Această manevră are de rezultat­ că Radu-Negru loveşte pe vasul ce-i taie drumul, in plin bord, din cauză că pa­sagerul era de travers. Pasagerul se îneacă, iar pasagerii şi personalul din Frantz-Iosef sínt salvaţi de Radu­ Ne­­gru. Regulele navigaţie! Iată acum cam­ sínt regulele de navi­gaţie: Regulamentul românesc din 1879 relativ la poliţia porturilor, art. 70-71- 72 73 etc. sunt identice cu regulamen­tul de navigaţie şi poliţie fluvială între Brăila şi Porţile de fier, făcut prin trac­tatul de la Londra din Martie 1883 sub art. 19-20-21-22, etc. Iată ce scriu aceste regulamente : Art. 19. In regulă generală, este o­­prit unui bastiment de a întrece un alt bastiment care urmează acelaşi drum ca şi el şi la două bastimente mergind in sens contrar, de a se încrucişa­ în punc­tele unde canalul nu prezintă o lărgime suficientă. Art. 20. Nici un bastiment nu se poate dirige in curmezişul drumului urmat de un alt bastiment, in felul de a’l împiedica în cursa sa. Gind un bastiment urcind fluviul se găseşte expus a întîlni un bastiment navigînd la vale, pe un punct care nu oferă o lărgime suficientă, el trebue aş i micşora viteza, şi in caz de necesitate chiar a se opri la vale de trecere, pînă cînd cel mait bastiment a trecut-o­, dacă bastimentul care urcă este angajat in trecere in momentul întîlnireî, basti­mentul care descinde este dator a se opri la deal, pină cînd drumul va­­ liber. In trecerile înguste, bastimentele cu vapori nu pot apropia la mică distanță bastimentele care le preced. Art. 21. Cind două bastimente cu vele sau două bastimente cu vapori se întilnesc, făcînd drumul în sens con­trar, acela care urcă fluviul trebue a ţine către ţărmul sting şi acela care descinde către ţărmul drept, ast­fel ca amîndouă să vina spre tribord, după cara se o­­bişnueşte la mare. Tot de asemenea, se operează cînd intilnirea are loc intr’un bastiment cu vapor si un bastiment cu vele, navigînd pe un vînt favorabil. Căpitanul sau patronul care se de­părtează de la aceste regule trebue a­proba, in caz de avarii, că el s’a găsit in imposibilitatea de a le observa, fără de care, rămine responsabil, înaintea tribunalului competent, de accidentele intimplate. Din caz de întilnire şi afară de prescripţiunile articolelor 20, 22, 25, 26 şi 27 ale prezentului regulament, ori­ce bastiment cu vapori poate face cu­noscut drumul ce are intenţiunea de a urma, făcînd bastimentului intilnit sem­nalele specificate, ce urmează ; o fluerătură scurtă pentru a zice: merg la tribord ; două fluerături scurte pentru a zice­: merg la babord; trei fluerături scurte pentru alice: merg îndărăt cu toată puterea. Aceste semnale sunt facultative, dar bastimentul care Ie-a dat, este dator­at și conforma drumul său cu ele. Semnalele bastimentului mergind la vale fac regulă. Art. 22. Gind două bastimente cu Asupra situaţiei nostre politice şi economice vi După atitudinea pe care au luat-o la început boerii în faţa urmărilor politice şi sociale ale revoluţiunei, atitudine mai mult sau mai puţin caracterizată prin doctrina junimistă, era de aşteptat ca partidul conservator să ur­maze o politică radical deosebită de aceea a partidului liberal, şi mai ales să înfriueze prădarea statului. Şi în adevăr, o atare deosebire se poate observa între cele două partide istorice, pînă pe la sfirşitul guvernului de 12 ani al lui Ioan Brătianu. Antise­­mitizmul, care, departe de a fi o trăsă­tură accidentală şi secundară, este din contra simptomatic pentru direcţia po­litică a partidelor noastre, şi care a for­mat în­tot­dea­una un principiu funda­mental al partidului liberal, lipseşte a­­proape cu desăvirşire conservatorilor în această fază. Şi e caracteristic in această privinţă, că in masele evreeşti a rămas pînă astăzi prin tradiţie cu toate repe­­tatele.jdecepţiuni, credinţa că odată cu venirea albilor la putere, persecuţiunile antisemite au­ să înceteze.... Dacă partidul conservator ar fi per­­sistat in politica lui, tendinţele burghe­zime! ar fi fost contr’abalansate, şi ţara n’ar fi ajuns în situaţia de acum. O comparaţie intre Germania şi Anglia pe de o parte­, şi Fi’anţa,pe de altă, parte, ne arată ca clasa burgheză, chiar cînd se dezvoltă in împrejurări normale, are nevoe de un contrabalans. Pină ce mul­ţimea să ajungă destul de luminată pen­tru a putea exercita un control serios asupra mersului societăţei, ea are numai de ciştigat din rivalitatea a două clase I conducătoare, şi din faptul că relele so­cietăţei burgheze, pînă la îndreptarea lor prin evoluţiunea mai departe, sunt tem­perate, respectiv compensate, de către unele corective ale societăţei feudale.. Din nefericire, clasa noastră boerească a fost in curind silită să renunţe la neatirnarea ei. Pe măsură ce burghe­­zim­ea, exploatind statul, se înmulţea şi se întărea politiceşte, boerimea perdea puterea ei politică, şi deci putinţa de control. Intenţia originară a legei noastre elec­­tor­ale a fost fără îndoială să asigure proprietăţei fonciate o putere politică cel puţin egală cu aceea a burghezime­, cum se vede din faptul că la Cameră colegiul intim stege 75 de deputaţi, pe cina al doilea numai 70; pe atunci colegiul in­tim era aproape întreg al boerilor, fi­ind­că tot lor le aparţineau in general şi proprietăţile urbane; in schimb burghe­­zimea era întru cît­va sprijinită — spri­jin in parte cumpărat cu o fărimă din buget, şi în parte datorit unor interese comune—de alegătorii direcţi ai cole­giului al treilea. Insă prin protecţionizmul practicat de guvernele liberale, burghezimea se îmbo­găţeşte fără muncă, şi pătrunde şi în colegiul întii­i. Arma or cea mai pu­ternică, şi-o făuresc liberalii infîinţînd băncile 1) şi creditele—mai ales credi-X) Fie zis în treacăt, partizanii liberali cărora li s’a« ceda prin favoritizm, şi n­­desea­ra datorie, acţiunile băncei naţio­nale, n’au avut altă muncă de cît aceea de a aştepta ca aceste acţiunî să crească prin afacerile pe cari le-a făcut banca na­ţională cu comercianţii—acum şi cu atît mai mult înainte, in covîrşitoare majoritate evrei. Şi totuşi evreii sînt aceia cari „duc o­ existenţă parazitară“—f­iul urban. Acesta, cu o uşurinţă ce pare a trăda un calcul, crează atitia proprie­tari de casă­­—votanţi de colegiul intim —în cit cu timpul produce actuala cri­ză a proprietăţei urbaneiAst­fel puterea politică a burghezime! ajunge covirşi­­toare, şi partidul liberal care reprezintă această clasă, ajunge să guverneze ne­întrerupt 12 ani. In timpul acestui în­delungat guvernămînt, „protecţionizmul“ liberal atinge culmea şi partidul con­servator, pentru a nu fi redus a juca în stat un rol cu totul şters, se vede silit să atragă la dînsul o parte din cli­entela partidului adver­s, şi fireşte, să-şi schimbe în mod corespunzător şi direc­ţia sa politică. De­sigur, dacă boerii­­ar fi fost încă independenţi de bugetul statului, dacă ar fi urmat să ducă la ţară viaţa sim­plă de altă dată, dacă interesele lor de proprietari de pămint ar fi fost în di­rectă contrazicere cu interesele burghe­zime­, ei ar fi urmat să frondeze noul regim, sau poate ar fi imitat exemplul aristocraţie! germane: contind pe ascen­denţa pe care o are boerul «de modă veche» asupra ţăranilor, de cari e legat prin relaţiunî patriarhale, ar fi realizat sufragiul universal, şi prin această lovi­tură ar fi luat dintr’odată terenul da sub picioare «minorităţei urbane».E lucru vădit că liberalilor nu le-ar fi dat mi­na să combată această reformă. Alt­fel insă steteau lucrurile de fapt-Boerii nu erau acum aşa de indepen­denţa ca înainte. Românul din fire e mai nervos, mai fin, mai vioiu, de cit de pildă germanul, ungurul sau slavul. Prin temperamentul lui, el se apropie mai mult de rasele sudice de­cît de cele noi’dice. In deo­sebi însă clasa boerească, pe lingă că este o clasă veche, pe lingă că a suferit influenţa culturei polone şi bizantine, apoi a absorbit—şi aceasta e hotăritor —cel puţin 50 la sută elemente bizan­tine şi levantine, elemente cari dacă s’au regenerat în timpurile modern® cu sin­ge barbar, au păstrat însă in mod vădit toată fineța popoarelor vechi cu civili­zaţie veche, in repedea transformare a societăţei romineşti, receptivitatea neo­bicinuită a clasei noastre dominante a fost de si gur un factor însemnat. E ui­mitoare uşurinţa cu care s’au moderni­zat boerii studiaţi in străinătate; civili­zaţia franceză, şi mai ales viaţa rafinată a Parisului, părea să corespundă la în­­clinaţiunile lor instinctive. Dar agricultura noastră primitivă, care mulţumise cu prisosinţă trebuinţele vieţeî patriarhale a boarului vechiu, nu putea să-i permită si rivalizeze, ba chiar sâ întreacă in lux, aristocraţia mai bogată a occidentului. Cheltuind peste venit, proprietarul n’are nici bani, nici price­pere, nici răbdare, să perfecţioneze cul­tura ; el dă moşia pe mina arendaşului, care stoarce pămintul şi pe ţăr­an in­tru n mod necunoscut înainte. Aristo­craţii noştri se îndatorează la credite şi la particulari, sau chiar scapătă, şi-şi caută scăpar­ea în buget ; ba unii trec şi la liberali,au generozitatea de a fra­terniza cu „poporul“, confundind popo­rul, din naivitate sau din ipocrizie, cu «minoritatea urbană». Şi nici interese opuse nu existau intre clasa boerească şi burghezime. La prima vedere, am fi dispuşi să credem contra­riul. Proprietarii trăesc din export, şi ar trebui să fie liber-schimbistî, pe cînd burghezia nu poate trăi fără un protec­ţionism exagerat; şi dacă închidem noi graniţele pentru produsele industriale ale ţărilor apusene, ar fi fost de aşteptat ca acele ţări să ne respingă cerealele, de cari se pot foarte bine lipsi, şi să se a­­provizioneze din Rusia sau din America. De fapt insă protecţionizmul nostru se reduce la o măsură fiscală ; de im­portat tot se importă, şi incă destul de mult, fiind­că industria noastră nu mulţu­meşte nici pe de departe trebuinţele.Stră­inătatea n’are deci motiv să se supere pe noi; cine păgubeşte e consumatorul. Cu alte cuvinte, o duşmănie directă de interese în politica vamală nu există intre proprietatea rurală şi burghezime, toc­mai din pricină că burghezimea nu este incă destul de dezvoltată economiceşte —factor pe care l-am găsit hotăritor şi in revoluţia de la 48. Cum vom vedea mai departe, o atare duşmănie se de­semnează abia astăzi pe orizontul nostru politico-economic in alt domeniu de­cit cel vamal. Aşa fiind, le convenea boerilor ca de hatirul burghezime­­aliate, să facă pro­­tecţionizm, antisemitizm, să fie darnici cu budgetul, intr’un cuvint, să urmeze politica liberală. Paguba era a statului, a masei evree, dar nici de cum a lor. Antisemiţi declaraţi, au fost dintre con­servatori, tot-d’a­ una aceia cari veneau in atingere directă cu clientela: d. N. Fiipescu, d. dr. Istrati, şi alţii. D. N. Filipescu pare a fi recunoscut acum, sub sugestia crizei şi a schimbărilor pro­vocate de dinsa la societatea noastră, că urmărind popularitatea, lucrează deopo­trivă in contra intereselor ţarei şi in contra intereselor clasei boereşti. Cu prilejul congresului junimist, d-sa a fost, ca nou convertit, mai categoric de­ci­ junimiştii de baştină. De­sigur că d-sa şi a sch­imbat părerile şi in chestia evree­i nu da hatirul evreilor, ci­ de hatirul ţărei, şi în deosebi a clasei pe care d-sa o reprezintă. Nu se poate susţine că după «demo­cratizarea» partidului conservator, ori­ce deosebire între cele două partide is­torice dispare. In definitiv partidul con­servator rămine un partid boeresc, şi de fapt—fiind­că burghezimea e privită ca un mosafir—şi mai ales prin tradiţii. E de sigur caracteristic că zvonul public vorbeşte de râu pe şefii liberali—excep­­tind pe D. Sturdza şi pe alţi cîţi­va — şi lasă nepătaţi pe şefii conservatori. Se dă de obiceiu explicaţia că unii au tre­buit să se ridice cu propriile lor puteri, pe cînd cei -l 'alţi au averi moştenite. Şi asta i adevărat. Dar în acelaşi timp , noblesse oblige.... Nu­ priveste insă activitatea politică a celor două partide, nici o deosebire ar fi un adevăr greu­ de găsit. Sunt două ta­bere budgetivore cari își trec puterea la intervale regulate, nu ca in alte țâri, după problemele politice sau economice cari vin la ordinea zilei, ci pur și sim­plu de batirul clientelei. Partidele sínt formate aproape numai din acei cari şi-au­ făcut din politică o profesiune ; ceî­l­alţî alegători sínt vecinie cu gu­vernul, fiind­că interesele lor sínt deo­potrivă de bine, sau deopotrivă de rău­, apărate de ori­ce guvern. La o balanţă cu două talere egale, ajunge o uşoară presiune ca balanţa sâ încline intr- o parte sau într’alta ; presiunea poate să vie de la rege sau de la o mică revo­luţie de stradă...... „primăvara, cînd trandafirii înfloresc şi întreaga natură reînvie"..« Se vorbeşte adesea de absolutizmul re­gelui. E un absolutizm mai mult apa­rent. Cit timp burghezimea, cu puterea ei pol­tică covîrşitoare, era grupată nu­mai in jurul partidului liberal, — sub loan Brătianu,—puterea suveranului era foarte mică. De cînd insă această clasă s’a despărţit, regele poate realiza multe lucruri, sprijinindu-se la nevoe pe un par­tid in contra celuî­ l’alt ; in ori ce caz, poate provoca lesne o schimbare de regim. Alte lucruri insă — tocmai cele mai însemnate—in contra căror s’ar ri­dica ambele partide, nici n’a incercat să le aducă la îndeplinire. Căcî pe cine s’ar putea sprijini ? Ce-i drept, de la un timp încoace dinastia este definitiv asigurată. A o răsturna, ar însemna a arunca ţara în­­tr­’o primejdie de moarte. De asta îşi dau seama partidele noastre politice. Regele ar fi putut conta deci pe spriji­nul străinătăţei. Nu intră însă in politica sa aleatorie, de a forţa lucrurile. . Dar va veni de­sigur foarte curind momentul cind va interveni mai ener­gic în politica ţărei. Rom­ân­ia are nevoe de o mină de fier­, asta-i părerea stră­­inătăţei, şi, ce-i mai interesant, a foşti­lor noştri­ şefi socialişti. Regele repre­zintă la nou civilizaţia apusană. Pentru reformele indispensabile Ţârei, el va găsi un sprijin puternic în marea proprietate rurală care va transforma partidul con­servator conform cu interesele ei eco­nomice. In domeniile coroanei, suveranul pare a arăta ţârei idealul sau despre Rominia viitoare. Al. Vrance»

Next