Adevěrul, august 1903 (Anul 16, nr. 5030-5060)

1903-08-01 / nr. 5030

BEDACpi: strada Sărindar 1­o. 11­1 APARE IM .FIE­CAR­E «BOI 1 A0MÎWJIST5L­AȚIA: Strada Sărindar Mo. 11­ 2). Suita și minorii De ciți­va ani încoace s’a remar­cat că scăzuse de tot balametrul moralităței publice. Nu mai erau prințipuri, nu mai era virtute, nu mai era inventute , era, din potrivă, nihilismul moral și un fel de spirit Jsmul cu învîrteală de mese verzi. M Ajunseră lucrurile acolo, că băr­bații maturi și cei răscopți, depu­tații și chiar venerabilii senatori nu mai puteau trăi — traiu, neb­uțule, cu diurna statului,—din cauza „co­­piilor", „a m­ucoșilor“, „a minori­lor'­" ! Cu alte cuvinte majoritățile nu mai puteau trăi din cauza.... minorităței-Se așternea fi domnișorii din..... minoritate pe o obstrucție, mai rău ca în Camera ungurească. Nu mai era chip să vizitezi un „șantan“, o berărie cu „dameze" sau vr’o demi-mondenă chic fără să dai peste vr’un minor. Tatăl nu mai era sigur că nu va da de fi­­cior’su; bunicul nu mai era sigur că nu va da de nepot’su ! Viața de familie era amenințată în bazele sale fundamentale. Minorii se dădeau la o concu­rență nereală , sau că fuseseră în „venă“ pe la „ciob" și lucrau nu­mai în cauciuc și în Pommery sec, sau că erau „sfiflați“, fluerau o pa­gubă, lăsau „cadrele vechi“ să plătească consumația divelor și a­­poi le „suflau“ dintr’un semn afu­risit cu coada ochiului. Prefecții de poliție erau asediați de plîngeri de­ asemenea natură în­potriva minorilor. De astă dată „cadrele vechi“, din cale afară amărîte de „tinerimea generoasă“, s’au pus pe capul d-lui Saita și i-au cerut , ori le satisface acest punct din program, ori nu va duce casă bună , cu ele. D. Saita a făcut o serie de des­cinderi și a constatat, în adevăr, că nu mai­ e de trăit după ora zece seara,­­cînd ai trecut de trei-zeci de ani. Minoritatea, cea cu cinci­­spre-zece, șease­spre-zece și șeapte­­spre-zece roze, bea în primire ora­șul de la ora zece seara și face imposibilă orî-ce viață.... serioasă și solidă ! Nu mai e chip să joci un poc­her, nu mai e chip să-i tragi o maca, nu mai e chip să obții un randeva : minori peste tot ! Pînă și profesorii și directorii de licee,—ad minorem Dei glorium,— viu’șî mai pot face treburile la ma­hala, din cauza minorilor cu șăp­­cile de liceanî. Intervenția d-lui Saita se impu­nea, pentru a putea reda „vechilor cadre" libertatea de acțiune. Un ordin circular a fost deci­dat de către d. Saita— ga­y­est!— ca de la ora 11 noaptea, minorii de la șeapte­spre­zece ani în jos, să fie cărați la poliție, sau să li se dea adresa, ca a doua zi poliția să înștiințeze pe „cei în drept" să facă bine să mai ascundă ghetele mino­rilor spre a-î mai opri de la escur­­siuni nocturne. Consecințele economice ale ace­stei circulări a d-lui Saita sînt de prevăzut : muscalii cu cauciuc, vor încerca o grevă, cîte­va „cioburi“ vor închide porțile, de­oare­ce fali­mentul va bate la poartă și peste puțin vom avea o scădere simți­toare în prețul curselor cu cauciuc și a altor articole...... de primă ne­cesitate. Numai dacă d. Salta, în urma revoluționar­ei sale circulări, nu va cădea — minoris causa ! — printr’o mișcare de stradă ! Să nu te joci cu juniorii, mai ales cînd sînt fii de seniori! Salit La Plimbare Drăguța mea persoană S’ar duce la plimbare La Riegler, sau la Capșa Dar — toilette n’are... Și plec cu pas elastic Prin sforile albastre, Gătindu-mă în tihnă Cu stele și cu astre... Ba ’mi fac și-o diademă Cu dernierul chic, Din raze lungi de lună Căci nu costă nimic ! Pe-a cerului alee Se plimbă Zeii în frac Eu trec pe lîngă dînșii Șirează ca un drac ! îmi țin cochetă trena Calcînd încet și rar, Pe raze de luceferi, Pe fin mărgăritar! Și iată musiv Marte Un june (?) zeu, levent, Zîmbind îmi ese -n cale Și-mi face un compliment. Eu cat pe sub sprîncene Zicînd în sinea­ mea: ....Ce-ar zice bărbățelul Acum de m’ar vedea ? ! Ah, doamne, voci de îngeri Mă strigă , mamă, mamă ! Și eu tresar nervoasă. Ei pe pămînt mă chiamă !.. Mimi-Pinson SIMPATIILE NOASTRE FRITZ ST­O­R­C­K 'cioplit—nu degeaba e sculptor! A sculptura la Bele-Artele noastre și magi la celebrul Rithmrmn de la Aca­­nlm­ia națională din München, care a dat lui Storck­­­ nutrea o medalie de argint, supre­ma distincții, pentru statua sa „Atletul“, care lesne de înțeles c’a eșit învingătoare, fiind cogramite atlet Trei ani după absolvire nu s’a putut des­părți de atelierul său din München, de Cafe Louitpold, de Hofbräu, în fine de „Münch’ner Kindl !“ Întors in țară la 1899, obținu o serie de succese la expozițiunile noastre cît și la cele din străinătate.­­ Nu glumește cu arta — și e apărător in­­ocat al societății artiștilor. A luat medalia de argint și la Paris — cu toate că e neamț ! Semne particulare .­­Artă cu o voce extra de baryton, cultivă toate artele și sporturile, face pe actorul la ocazii, a fost premiant nu numea pentru „Atletul, său, ci și pentru exercițiile sale gimnastice și atletice. E un wagnerian fanatic, ceea­ ce nu e periculos, dat fiind stadiul în care se află la noi wagnerianismul ! ! Amicul său intim: inseparabilul „Coco“ un „Dab­el“, căruia, de­sigur, îi va ridica o statuă, sau cel puțin un bust. Regas SUPLIMENT ® RITUST Europa și Macedonia Macedonia . Dragii mei, priviți cum îmi apucă Turcia reforme ! Arbitrii Europei : Draga Macedonia, nu e încă momentul să intervenim’!'! O pereche Sab a științei grea parafă, El geograf, ea geografă, Se întîlniră, într’um­an, P’al dragostei meridian , El, slab și fără de viață, Iar dînsa, rece, ca de ghiață. Ce-ar fi ’ncălzit a lor ființă , Căsătorie și știință... Și se luară, ca ’n poveste, Și azi nevasta lui ea este, Și fac într’una la copil Și la geografii... D. Teleor acesta vom reînvia glorioasele tim­puri de vitejie strămoșească. Despre religie, vom­ spune în trea­căt că, fiind indispensabilă ori­cărei forme de guvernămînt, cultul divi­­nătății va trebui să pătrundă adînc, în popor, de unde a cam început să dispară. Politiciani vor promite atunci, în voe bună, reforme demo­cratice, a căror realizare să aibă loc pe lumea cea­l’altă, de­oare­ce : Credința ’n zilele de­ apoi. E singura tărie ’n noi. Acum, după ce mi-am schițat sistemul, atrag atențiunea lectorului că dacă în genere concepția mea pare brutală, are însă avantajul că urmărește un scop nobil: stîrpirea indivizilor ziși superiori, cei mai vi­novați, sau cel puțin cei mai nefo­lositori membri ai societății. Admițîndu-se vederile mele, ga­rantez că într’o jumătate de secol vom deveni un stat ideal“. Tom­a Florescu DILEMA ÎNGROZITOARE Un medic, tînăr :—Drace, ce să fac ? Mă chemă în sfîrși și primul meu­ pacient ! Dacă s’om­ lăsa s’a­­ștepte, mă tem că cheamă pe un al­tul­­—iar dac’diu veni imediat, zice că nu’s bun la nimic, pentru că n’am de lucru ! Reformă socială Manuscris găsit într’un vagon clasa II, pe linia București-Predeal „... S’a definit că viața este o luptă. Cîte o dată, seara, stînd sin­gur în odae, mă trudesc să aflu a­­devaratul motiv pentru care oame­nii duc necontenit această luptă; și fiind-că nu găsesc nici unul con­vingător, îmi ridic plictisit ochii și privesc pe gînduri strălucitoarele corpuri cerești. Dincolo de stele cari se văd, în spațiul infinit, sînt alte stele, sori, planete uriașe, milioane, miliarde. In imensitatea lumilor a­­cestora, falnicul nostru pămînt ce umilit și ridicol apare­ un atom de pulbere, pe cari noî facem războae, politică, literatură... Stăpînitorii mi­croscopiceî planete se simt m­îndri de superioritatea lor, închipuindu-șî că au subjugat forțele naturii — cînd o singură cometă ar putea să le a­­rate din potrivă—se lovesc cu furie­nii; pe alții, fără să-și dea seama că toți la un loc nu sînt de­cît jo­cul aceleiași iror­ii! Și m’a cuprins adese­ori o așa silă de mine, în­cît mî-a fulgerat prin cap gîndul de a mă sinucide! Am renunțat însă la sinistrul cuget, pentru că mi-am zis: eu nu sînt nici prea isteț, nici talentat, deci mă așteaptă un viitor strălucit în țara mea și, ori­cît de puțin preț ași pune pe viață, trebue să trăesc —chiar numai de curiozitate. Se zice că menirea omului în lume este să fie folositor semenilor săi. Condus de acest măreț princi­piu, am întocmit un sistem de re­organizare a societății, mai practic, mi se pare, de­cît Republica lui Platon. Răsfoind istoria omenirii, am de­dus că liniștea popoarelor a fost tulburată, nu atît de crîncenele răz­boaie, cît de aparițiunea așa numi­ților oameni geniali. Aceștia, puși alături cu nebunii, după ultimul cu­­vînt al științei, au avut îndrăzneala să susțină lucruri ne­mai­auzite, teo­rii și credințe absurde cari amenin­țau siguranța statelor, înțelepciunea mulțimii, nedezmințindu-se nici o dată, a dat acestor oameni pedepse tot așa de grave ca și nesocotința lor. Ast­fel, Socrat a fost silit să bea cucută, Galileo a fost ucis cu pietre, Lavoisier ghilotinat, iar alții mai puțin periculoși, au­ avut un traiu zbuciumat și plin de amără­ciuni. Țara noastră, într’adevăr, a îndu­rat asemenea flageluri, dar la inter­vale așa de rari, în­cît poate fi cla­sificată printre cele d’întîi în această privință. Totuși pentru că nimeni nu-i în stare să prevadă ce ne aș­teaptă în viitor, am alcătuit, spre binele patriei, un modest proect — care sper că va fi acceptat de că­peteniile politice ale Romîniei și a­­dus în dezbaterea Corpurilor Le­giuitoare. Căsătoria fiind baza societății, se impune în primul rînd, pentru feri­cirea tuturor, o radicală modificare a căsătoriei. Așa­dar propun următoarele: La celebrarea căsătoriilor să asiste un funcționa­r special, îndatorirea lui va fi să observe ca tînăra pe­reche să ciocnească din belșug pa­hare, înainte de a se retrage în ca­mera nupțială. Copiii zămisliți sub influența veseliei alcoolice, este știut că ajung oameni foarte destoinici în lupta pentru existență. Cum însă natura își sfărîmă une­ori legile, un deosebit articol va obliga pe bărbat să-și iubească nevasta în timpul în­­sărcinărei, adică să o bată. E de pri­sos să mai inzist asupra efectelor acestui tratament Educațiunea copiilor, pînă la vîr­­sta de 7 ani, va fi îndeplinită a­­proape ca și pînă în prezent. Se va observa însă mai multă rigoare în ce privește corecțiunea greșelilor făptuite de micii zburdalnici. Papu­cul și palma au fost și sînt argu­mente necesare într’o căznicie. Pă­rinții își vor lovi odraslele numai la cap. Se vor desființa toate școalele secundare, speciale și superioare. Instrucțiunea rămînînd limitată nu­mai la cursul primar, statul va rea­liza economii considerabile, iar di­feriții demnitari, specialiști și func­ționari publici vor fi tot așa de te­meinici ca și pînă acum în cercul activităței lor. Avînd în vedere că Pedagogia, cu metodele­­ încâlcite, a dat mai pretutindeni rezultate slabe, și con­­siderînd că marele Pestalozzi a fost nevoit, în prelegeri, să recurgă la retevenț,­­ regulamentul școlar va indica multiplele forme ale bătăii, de cari institutorul, făcînd un uz înțelept, va putea cu succes să-șî instruiască elevii. Durata serviciului militar se va prelungi cu doi ani. Patriotizmul și disciplina vor fi trezite în sufletul soldaților cu energicele și cunoscu­tele procedeuri, fără" a se lua în seamă revolta unor utopiști adver­sari ai bătăii în armată. Loviturile, bine­înțeles, vor fi aplicate mai cu seamă la cap. Numai cu mijlocul Voî sîntețî urmașii­­ Romei!?... Emin­escu III Ch­ez­eu­l Clopotele de la „L’Indépendance roumaine" cîntă pentru a nu știu a cîte­ a mila oară Frère Jacques, urmat de un­spre­zece bătăi uni­forme și cadențate. Sînt un­spre­­zece ore dintr’o frumoasă zi de Septembrie. Soarele împrăștie aceleași raze vesele și peste bani ca și peste răi, și prin ferestrele deschise ale pa­latelor, și pe perdeaua murdară, trențăroasă și pătată a micei fe­restre închise de la o „cameră mo­bilată" dintr’o casă de reputa­­­țiune suspectă din centrul Capitalei noastre. Toate ferestrele acestei case dau într’o curte interioară, pătată, igra­sioasă, unde de o jumătate de oră un flașnetar cîntă, fără să i se a­­runce vr’un ban. Privirile lui rugă­toare se îndreaptă către ferestrele deschise, de unde, drept răspuns, niște șarje de căței îl latră de cînd a venit. Sunetul flașnetei, amestecat cu urletele cîinilor nu au nici un efect asupra perdelei murdare a singurei ferestre închise, care pare un ochiu ce doarme pentru vecinicie. Flașnetarul amărît își întrerupe brusc „Carnavalul de Veneția", se oprește, își încarcă în spate înve­chita-i prietenă și încovoiat subt greutate, pleacă blestemînd. Clinii mai latră puțin și tac și ei, iar în curtea pătrată rămîne liniștea obi­cinuită. * * «! Cititorul e indiscret, dacă printr’o minune ai intra ca mine în camera cu perdeaua lăsată, fără ca să des­chidem ușa sau fereastra, și ți-ar lăsa puțin ochii veniți din lumina de afară să se obicinuiască cu semi-obscuritatea dinăuntru, iată ce-ai vedea. Razele soarelui, cari străbat oblic prin găurile perdelei, desenează pe scînduri ■— cari odată au fost văp­­site — niște pete rotunde de lu­mină, mai mari și mai mici, răs­­pîndite prin toată odaia, reproducînd în mare conturul găurelelor per­delei. La lumina acestor pete aleargă în toate direcțiile doi șoricei, cari, după siguranța cu care se mișcă, ghicești că sînt obicinuiți să facă zilnic acest fel de escursiuni. Dacă­­ însă mie sau dumitale, cititorule, ne-ar scîrții o ghiată, imediat șori­ceii speriați ar fugi spre mărginile odăeî și ar intra într’una din nume­roasele găuri cari sînt dealungul zidurilor, pentru ca peste cîte­va minute să scoată iar micile lor ca­pete afară și cu o privire cercetă­toare și șireată să inspecteze odaia, gata de a se aventura din nou. In mijlocul odăei este o masă rotundă pe un picior de lemn, aco­perită cu o cuvertură, care odată a fost de lînă, dar acum e greu să știi de ce este, căci e roasă, pră­fuita, pătată și găurită de mai multe generații de molii. Pe masă stă o lampă veche cu globul spart. 1) Din volumul cu acelaș nume ce va apare în curînd. Urmașii Romei:­ ---3EHS,---­

Next