Adevěrul, octombrie 1903 (Anul 16, nr. 5091-5121)
1903-10-26 / nr. 5116
Am XVI.—No. 5116 FONDATOR ALEX. V. BELDOIAXE Abonamente ; în țară: tin an 30 tei: ß Iani 15 tei:31nn 18 tei. Utimul străin. . . W 25 » » » » » » *« » » 13 Un exemplar în țar» 10 bani; în străinătate 15 bani•• I Prijini Ediția de scara Duminică 26 Octombre 1903 DIRECTOR POLITIC COX ST. JINE Anunciarî j^.iÁnift...jiagina IV.........................’Lei 0.50 bani fZ T?^v *- •,ins«ruî__ș^ reclame 2.__ 3.— „ JPilgiul SIV CL—--» » lila”si Cis-fodă:Haltr?iewei 1. ICcfa SUPLIMENT GRATUIT : Moda Ilustrată cu următorul cuprins : Text : Cronica Modei, de Laura.—Moda la copii.—Toaletele purtate de regina Italiei la Paris.—Variații asupra jupoanelor.—Scrisoare, poezie de Sver. — Concurs pentru cititoare (răspunsul d-rei Alter-ego, al d-nei Cecilea...., al Unei fiice a cetăței lui Sever, al d-nei Elisabetha Gheorghiu).—Cutia cu scrisori.—jocuri și dezlegări. II fistrațiuni . Toalete elegante.-Guler modern. — jupon.—Ajur. — Toaletă pentru domnișoare.- -Pălării moderne. Protifilil ISPfafînt . »Beethoven“, o cromolitogravură artistică. Edison Al vIllUU gidlUIIl • Garten, vals de Iulius Mattea. Brigitte, vals en vogue, La gracieuse mazurcă de P. Namian, din editura cunoscutului magazin de muzică Jean Feder, calea Victoriei 54. t „VOINȚA” ȘI ULKA-VODA — Interview eu d. A. I>. Xcuopol — - Articolul din Voința Națională a produs în Iași o impresie dureroasă, poate mai dureroasă ca aiurea, căci aci s’a luat cea d’intîiu mare inițiativă pentru a se ridica o statue marelui domn. Cel mai mulți dintre liberalii ieșeni erau scandalizați. Nu trebue uitat că din comitetul pentru ridicarea statuei fac parte d-nn dr. Botez și Lepădatu, liberali. D. dr. Botez a opinat chiar să se ceară concursul autorităților, convins că se face o mare operă patriotică—operă pe care Voința o reduce la nimic. Impresiunea dureroasă s’a reflectat azi mult la liberalî, căci Voința vine lui număr așa de restrîns la Iași, încît nu o pot citi decît puțini. Ce va fi însă mîine, cînd lumea va cunoaște din alte ziare opinia Voinței? Dar întru cît sînt întemeiate reflexiile „Voinței“ ? Pentru a afla răspunsul, m’am adresat d-lui A. D. Xenopol, cel mai mare istoric român și autorul monumentalei opere asupra vieței și activității lui Vodă Cuza. D. Xenopol nu citise Voința. Ii prezint ziarul și îl rog să-și dea părerea. Răspunsul obținut îl înregistrez înr cman : — „De obiceiii pasiunile încetează la ușa mormîntului. In inimile mici și în sufletele înjosite însă, ele urmează mai departe pornirea lor și după ce obiectul ce lo stîrnea, a intrat în liniște de veci. Cu atît mai nu la locul ei este ura pe care unii oameni din generațiunea noastră au jurat-o lui Guza-Vodă, cu cît această ură pornește dintr’un sentiment absolut neînțeles, căci nu, e vorba de faptele unui individ, ci de acelea ale unei personalități istorice, care s’ar putea bucura de nepărtinitoarea judecată . a urmașilor săi, acuma cînd î-a părăsit și cînd a lăsat în urma lui numai dîra glorioasă de lumină a mărețelor sale fapte. Luați seama, domnule, că aci nu mai vorbesc, ca istoric , căci cu m’am ferit pe cît a fost omenește, cu putință de a rosti vre-o aprețuire asupra faptelor lui Cuza-Vodă. . Bune sau rele, morale sau imorale, isbînzî sau greșeli, toate, au fost arățttate în modul cel mai obiectiv, bazate pe arătări documentele și lăsînd pe cititor să-și facă convingerea și să rostească or aprețuirea ce o va crede cu cale. Dar sînt și om, cu suflet și cu inimă și nu mă pot opri, de a nu mă indigna, cînd văd că după o lucrare ca a mea, tot mai sînt încă persoane cari pot pune la îndoială activitatea priincioasă pentru țară a ultimului domn român“. —„In pamfletul apărut în Voința Națională—continuă de Xenopol—se atribue lui Cuza Vodă numai meritul de a fi realizat linirea, oarecum mai mult fără voia lui, prin puterea împrejurărilor și fiindcă a fost ajutat de bărbați, eminenți ca Negrea, Alexandri, etc. Dar care domnitor și care om mare îndeobște a săvîrșit vre o faptă însemnată, fără legătură cu înconjurimea lui, fără a fi ajutat de puteri secundare , îndrăznește ziarul amintit să spună că împroprietărirea s’ar fi făcut și fără lovitura de stat, cînd din actele adunate de mine, reiese ca lumina zilei că opoziția contra lui Cuza fusese deșteptată mai ales prin teama că se vor lua .4^. moșiile proprietarilor, și Cuza, în loc de a fi ajutat de liberali, în acțiunea lui favorabilă țăranilor, era combătut și de ei tocmai pe tema țărănească ! Am reprodus discursul unui fruntaș liberal, care spunea că ca să ne ocupăm atîta de țărani, să lăsăm chestia țărănească pentru mai tîrziu, cînd spiritele vor ajunge la o înțelegere, cînd se va putea hotărî chestiunea, în liniște și răgaz — adică la calendele grece. Dar ce să mai lungesc discuția, pe o temă care nici mai poate fi discutată decît de oameni de rea credință? Cartea mea se află în toate mîînile și nu este om în țară, de orice culoare politică, care să nu’mî fi aprobat în totul modul meu de expunere și concluziile, pe care eu nu le-am tras, dar care decurg cu necesitate dincole expuse“. Din studiul meu amănunțit—zice d. Xenopol—reiese că Vodă-Cuza a săvîrșit următoarele mari și neporitoare fapte : 1) A realizat unirea țărilor române, sacrificind patria lui și capitala ei pentru marele interes al neamului 2) A secularizat averile călugărilor greci, redînd în patrimonul țarei o septime din teritoriul ei și distrugînd statul în stat creat de niște lacomi călugări. 3) A împroprietărit pe țărani, făcînd din 800.0(H) de floțî tot atîția cetățeni și proprietari și reînviind în ei iubirea moșiei, dispărută din sufletele lor. 4) A realizat autocefalia și independența bisericei romine de patriarhia de Constantinopol. 1) A creat armata romina și a înfrățit oștirile celor două țări, care vărsaseră adesea ori sîngele intre dînsele, într’un cuget și o simțire comună. 6) A luptat cu izbindă pentru a infrîna juridicția consulară și a face pe rominî stăpînî în administrația lăuntrică și în mersul justiției țărei lor. 7) A menținut cu cea mai mare energie demnitatea țarei față de puterile străine și aceasta fără a se trage dintr’o casă împărătească, ci fiind un simplu colonel, dovadă primirea lui strălucită din partea sultanului, cu care a stat alăturea în lojă la teatru și căruia i-a răspuns prin vestita scrisoare adresată vizirului Fuad pașa. 8) A înființat universitățile de Iași și București și școalele de pictură și de muzică, punînd astfel cunună învățămintului public. 9) A democratizat societatea română, schimbind legea electorală pe care refuza cu îndărătnicie s’o schimbe Camera și a adus în Cameră elelemente burgheze și țărănești. 10) In sfirșit a obținut prin punctele adiționale la statutul său din 1864, absoluta autonomie externă a țarei, dreptul de a-și schimba Constituția ei, fără amestecul nici unei puteri străine, împrejurare care a făcut cu putință întronarea dinastiei străine“. — „Daca nici în puterea unor asemenea fapte—închee ilustrul nostru profesor—nu se cuvine a se ridica un monument măreț, precum î-a fost scurta și strălucitoarea domnie,a lui Cuza-Vodă atunci ar trebui stîrpit dîn suflete simțimîntul recunoștinței și ar fi un rău exemplu pentru generațiile ce au să vie. Dan Iași, 23 Octombrie Mai sint gardiști... la Berlin Fuga lui Pariziana a dovedit un lucru : că la Berlin mai sînt gardiști, dar la București—iok! La Berlin un Liebling, un Govo, implicați în șantajul de la finanțe, au fost arestați, judecați imediat și azi își fac osînda—fiindcă la Berlin s’a avut în vedere numai dreptatea și prestigiul moral al societăței, care nu trebue să tolereze un moment în sînul ei asemenea specimene. La Berlin însă nu se arestează net amnesam lumea, nu se țin luni de zile nevinovați în prevenție și li se dă apoi drumul, spunîndu-li-se că a fost greșală de adresă. La Berlin cînd se pune mina pe un pungaș, i se stabilește repede culpa și cînd e arestat gardiștii îl păzesc ca să nu fugă, iar nu ca să fugă nesupărat. D'aia la Berlin își fac osînda cei ce au voit numai să profite indirect din tragerile false, pe cînd la București autorul principal al tragerilor false, supraveghiat de poliție și parchet, o șterge peste graniță, spre mai marea glorie a serviciului de siguranță și a reputației noastre, în genere. La Berlin, mai sînt:... gardiști—la București nu sînt nici gardiști, nici polițiști, nici jude-instructori. Și fiind-că toate ne vin de la Berlin, s’ar putea să ne vie și gardiști și polițiști și jude-instructori. Don Salust a se pronunța dacă instalarea altor instituțiuni independente de Casa de depuneri, funcționînd în același palat, n’ar provoca dificultăți, oarecari dezordine și dacă s’ar mai putea exercita un riguros control în interiorul palatului. Pe de altă parte Cîțiva membri din consiliul de administrație s’au dus eri la d. Costinescu pentru a-i pune în vedere inconvenientele ce s’ar crea Casei de depuneri dacă s’ar instala acolo și alte instituțiuni. D. Costinescu n’a dat încă un răspuns decisiv dacă renunță sau nu la proiectata mutare. * Consiliul de administrație al Casei de depuneri se va aduna astăzi și va relua chestiunea reintegrărei d-lui Pictorian și va discuta raportul comisiunei însărcinată a se pronunța asupra instalărea în palat a Creditului agricol și a băncilor populare. Rep. Din fuga condeiului Ghinionul lui sin Popescu Mare ghinion a avut jantilu, subtilu și la stil mult ridichilu jude-instructore sin Stelian Popescu ! Inchipuiți-v», se întîmplă în calea Șerban-Vodă o crimă, femeile din casă afirmă că asasinu s’a prezentat drept reporter de la „Adevărul“ sau „Universul“—și afacerea nu se dă pe mîna lui sin Stelian Popescu! Blasfem și maredicțiune! Astăzi , întreg personalul redacțional, administrativ, expeditiv (nu e vorba: expeditivi sînt toți ăi de la Adeverul!!) ar fi fost la Văcărești, fiecare în celulă separată, la secret și la ordinele lui sin Stelian Popescu, care cu această ocazie ar fi dovedit nu numai că un reporter de la Adeverul e asasinul din calea Șerban- Vodă, dar că alte 15 crime, clasate de 10 și 15 ani, au fost făptuite tot de cei de la Adeverul , ba mai mult, că asasinatele stilistice ale lui Ion Popescu au fost comise tot de cei de la Adeverul, dovadă crima din Șerban-Vodă, care a fost comisă tot cu.... stiletul! A perdut o ocazie extra! Eșea o înaintare sigură ! Per D. Costinescu și Gasa de depuneri D. Costinescu, ministru de finanțe, nu s’a pronunțat încă asupra avizului consiliului de administrație al Casei de depuneri, aviz care s’a trimes încă pe cînd d. Lascar avea interimatul finanțelor. Aceasta dovedește nu numai că d. Costinescu ezită a reintegra pe d. Pictorian, dar că ignorează avizul consiliului de administrație al Casei de depuneri și că e dispus să înlocuiască pur și simplu pe d. Pictorian cu sau fără consimțimîntul consiliului de administrație al Casei de depuneri. Așa sîntem informați chiar din cercurile... Casei de depuneri. Dar d. Costinescu mai are o chestie înaintea consiliului de administrație al acestei instituțiuni. Ministrul de finanțe a avizat Casa de depuneri că a dispus ca birourile Creditului agricol și ale băncilor populare, să se instaleze în încăperile disponibile din palatul Casei de depuneri. Consiliul de administrație a discutat mult asupra acestei comunicări și a găsit că, în principiu, ministerul de finanțe nu poate dispune de palatul Casei de depuneri. S-a ales însă o comisiune pentru Prințul Gr. Galizyn Guvernatoril Caucazului, care a fost victima unei încercări de atentat din partea unor revoluționari americani. NOTE Nesocotirea vieței muncitorului Nu’este om decît cu chipul, acela, care nu respectă și nesocotește viața ceții ce muncește. Or, la noi stat, comună, ca și particular, nesocotesc viața muncitorului. O vită sau un cîine, de cum vine toamna, stăpînul îngrijește de un șopron, de un coteț, ca să-i apere de ploap și vînturi. Pentru muncitorul salariat nu se manifestă nici atîta atențiune... Se sapă acum canaluri pentru instalarea de cabluri telefonice. Unii muncitori sînt obligați a rămîne peste noapte, pentru prepararea în zori de zi a materialului necesar pentru lucru. Ei bine, nimeni nu se îngrijește a face un șopron din 3—4 scînduri și a pune nițele pae pentru ca acești muncitori să-și odihnească trupul — cele cîteva ore ale nopței — pînă se crapă de zi. Pe această vreme ploioasă de toamnă, cînd pămîntul e umed pînă la adîncime de un metru și e acoperit de noroiu și bălți de apă— mai ales pe stradele pe cari se construesc canalurile — pe această vreme am văzut noaptea tîrziu, nefericiți muncitori dormind, lungiți în stradă, pe pietre, în noroiu și umezeală, iar de-asupra lor dura ploaia rece, ce pătrunde la oase. Cînd te mai gîndești că sînt lucrări ale statului și comunei — te doare atîta lipsă de umanitate. Unul din acești sărmani făcuse, în stradă, la picioarele sale, un foc din cîteva se îndurî și se culcă. II furase somnul și focul aproape să-i aprinză tălpile opincilor și sumanul. L’am trezit la vreme, căci nici gardist, țipenie de om nu mai era în stradă. S’a dat mai la o parte, a tras sumanul peste fața umedă de ploaia măruntă ce cădea și a borborosit somnoros . — Las’că n’o mai fi mult pîn’la zi... O noapte ca aceasta — una — e destul ca la patruzeci de ani un asemenea om să moară, minat de reumatizme, dacă nu cumva a doua zi se declară o pneumonie și-i seceră moartea. Să se facă statistica mijlociei de viață a muncitorilor de la orașe și se va vedea care e gradul de umanitate la care am ajuns. E. D. F. Polițism sau profesorat? Astă seară se întrunește comisia universitară înaintea căreia s’a predat procesul profesorilor ploeșteni, dați judecățci dintr'un îndemn necurat de răzbunare politică. Ia treimi să se depună înaintea rezultatul suplimentului de anchetă ce a cerut cu privire la alți doisprezeci profesori, cari deși au participat la congresul studențesc, n’au fost dați judecăței, fiind-că sunt partizani de ai stăpînirei, precum și cu privire la solidarizarea sutelor de profesori din țară cu cei dați judecăței. Cu greu ne putem da seama cum s’ar fi putut face un astfel de supliment de anchetă în scurtul interval de 2—3 zile, dar să presupunem că a fost făcut. Oricare ar fi rezultatul, el poate aduce cel mult nouî „vinovați“, sau dovedi că dați judecatei au fost numai profesorii bănuiți de a simpatiza cu opoziția, pe cînd ceilalți au fost „cruțați“. Cu nimic însă nu se poate îngreuia situația profesorilor trași in judecată. Rdmițînd deci că suplimentul de anchetă nu va aduce, sau se va feri de a aduce, circumstanțe în avantajul lor, nu mai puțin însă, a rezultat, în mod strălucit, din dezbaterile publice ce au urmat trei zile de-a rîndul, cum că ne aflăm în fața unui act de răzbunare politică și că se cere unui consiliu universitar să osîndească profesori, pe baza unei liste ticluită de spioni polițienești și agenți electorali. Singură această insultă ce se aduce unei comisii universitare, cerindu-i-se osîndirea unor membri ai corpului didactic pe baza unor denunțări polițiste, ar trebui să ducă la un verdict de achitare. Dar membrii comisiunei s’au putut convinge, în de-ajuns din dezbateri, că se caută nod în papură profesorilor acuzați — și ceea ce se așteaptă de la comisia universitară, este să apere demnitatea, prestigiul și independența cetățenească a corpului didactic, prin verdictul ce va da în procesul profesorilor ploeșteni. Osîndirea profesorilor ar însemna triumful polițismului asupra profesoratului și ar redeschide era răzbunărilor politice asupra membrilor învățâmîntului. S. U. R. CHESTIA ZILEI Basorelief la monumentul lui Cuza „Istoria nescrisă“ — și care nu s’ar putea susține cu alte documente decît cu fundul pantalonilor respectivi—spune că conu Mitiță împroașcă azi cu venin memoria lui Cuza, fiindcă odinioară marele domn Va izgonit dirut palat cu un gest, foarte real, pe care-l ilustrăm mai sus, propunîndu-l ca basorelief nefalsificat la statua lui Cuza. Cititor, Bîrlad.— Nu e scutit de armată. Gheorghiu, Tulcea. — 1) Trebue să cereți împămîntenirea. 2) A face acolo serviciul militar și a putea cere la ocazie sprijinul consulului acelui stat. 3) Ca dovadă de la prefectură, Cadet, Loco. — Străinii nu se primesc la școlile noastre militare. In tot cazul acum nu se mai primesc elevi. Paly, Oltenița. — Vă rog trimeteți-ne și v om publica. Comunicați-ne și adresa penvom publica. Comunicațiiru instrucțiuni. Cititor, Cîmpina.— Nu cunoaștem această publicațiune. D-lui Ilie Gincă, Bistrița. — S’a schimbat regulamentul: trebue să depuneți 500 de lei. D-lui I. B. J. Brăila. — Tatăl d-v. poate da procura unui avocat ca să ceară despăgubiri civile. Piti, Loco. — 1) Legea cere ca părintele să fie sau orb sau trecut de 70 de ani și neputincios. Aceasta se dovedește cu un certificat eliberat de 5 părinți cari au fii în armată, legalizat de poliție, ori rudele de pace. 2) Așteptați să împliniți 21 de ani. P. T.. Brăila.— Nu mai puteți păți nimic. Puteți însă cere la ministerul de război și să fiți considerați ca amnistiat. Amator, Loco. — Vă bucurați de amnistie. Faceți numai restul. Nu s’a prelungit. Aventurier, Brăila. — Nu senatorul Cătină, ci fostul avocat. Nu-I știm adresa. Trefle, Bîrlad. — 1) Nu-I oficială. 2) Trei ani. 3) Bacalaureatul. S’au închis înscrierile. 4) Nici unul deocamdată. 5) Un an de armată. Eugetiu, Iași.— 1) Beneficiați de amnistie. 2) Vi se scade anul. 3) Pînă la 31 Octombrie. N. A., Brăila. — Ați fost recrutat ? Sau sînteți omis ? adică nici n’ați fost scris la sorți. Abia după ce ne veți da această lămurire, vom putea să vă dăm răspuns. B. Rap. Dorohoi. — 1) Carniol, fiul București. 2) Steinberg, pasagiul Villacros, București. Amenda „Observatorului“ — Ironiile d-lui B. Epurescu — I. B. Epurescu nu închis încă discuția asupra intrărea d-lui Gianni în cabinet și în numărul său de ere ironizează atitudinea „Voinței“ față de aceasta așansă remaniare. Sînt foarte fine ironiile „Observatorului“și merită să le relevăm reproducîndu-le. Iată-le : „Am fost printre aceia cari au rămas foarte mirați cînd s’a aflat că succesorul d-l.ui Eugeniu Stătescu în acest guvern politic al partidului liberal va fi d. Gianni. Astăzi nu ne mai mirăm deloc. Astăzi facem chiar amendă onorabilă. Deoparte farmecul ce-l exercită personalitatea impozantă a noului ministru de justiție, de alta biografia politică publicată <?i?„Voința Națională“, și care în treacăt fie zis face multă onoare spiritului cercetător și de detaliu al confratelui nostru, ne-au convertit pe deplin. „Și noi nu ceream mai mult și mai bine. Ca oameni de disciplină nu este firește cit se poate de plăcut să avem cea mai înaltă idee despre omul care vine să ocupe fotoliul ce a aparținut pînă era unui Stătescu. „Dar avem și noi o scuză care credem că ne va fi ținută în seamă . De ce nu s’a publicat mai din vreme scurta și poate incomplecta dar substanțiala biografie din care rezultă că d. Gianni are îndărătul său un bogat trecut de om de partid și că simpatiile sale manifeste pentru partidul liberal nu s'au dezmințit nici o singură dată în tot timpul cît a fost consilier al înaltei Curți ? „Astăzi cînd știm, că d. Gianni a fost deputat și senator liberal acum treizeci de ani, că a avut bărbăția să voteze dimpreună cu unanimitatea Senatului moțiunea prin care se protesta în contra incorporărei Romîniei in harta impierului otoman, și că forte de sentimentele sale liberale a făcut — la un moment dat — și sacrificiul mandatului său, astăzi cu dragă inimă facem amendă onorabilă. "Trecem la ordinea zilei și— așteptăm deschiderea parlamentului“. Ce crude ironii ! Și acest „așteptăm deschiderea parlamntului“, — promite mult. R. X. Chestia naționalităților ___în Ungaria Situațiunea și naționalitățile.—O declarațiune a lui Banl’fy.—O întrunire a partidului liberal ungur.—■ Primirea noului minister. — O declarație a lui Tisza.—Noul guvern ungur și naționalitățile In timpul mărci crize care a bîntuit Ungaria, s’a discutat mult și despre Gestiunea naționalităților. Am văzut în special pe frații noștri de peste munți dînd un concurs prețios bărbaților de staft din Viena și împăratului. S’ar putea chiar spune că fără acest concurs criza din Ungaria nu s’ar fi rezolvat atît derepede și mai ales nu s’ar fi rezolvat așa cum a fost rezolvată. Spunem aceasta, deși tot s’au făcut ungurilor mai multe concesiuni decît se așteptai, chiar ei în urma ordinului de zi de la Chlopy, în care împăratul opunea tuturor cerințelor maghiare privitoare la armată un hotărît nu. * I In timpul marilor agitațiuni am spus românilor de dincolo ca în fine să devin mai practici în politica lor și profiting de excelenta conjunctură politică să ceara în schimbul concursului lor avantagii bine definite. Lucrul n’ar fi putut supara pe nimeni, pe împărat în primul rînd nu, dat fiindcă nu odată romînii au fost înșelați în așteptările lor și tratați în mod ingrat după ce’șî sacrificaseră sîngele lor pentru casa da Habsburg. , Totuși am văzut că criza a fost aplanată, n’am auzit însă că s’ar fi făcut vre-o concesie romînilor. Ce-i drept însă, noul președinte al consiliului însuși, corntele de Tisza, pare a fi un om mai dreptdecît predecesorii săi și deci de la dînsul frații noștri se pot aștepta la un tratament mai omenesc. Deducem aceasta și din atitudinea ce a luat-o contele Banffy față de noul cabinet. Intr’un interview pe care acest călău' al naționalităților l-a acordat unui ziarist de la Pisti Hírlap el a făcut declarația că dacă în urmă cu trei ani un cabinet Tisza, l-ar fi putut readuce la partidul liberal, acum însă nu. Și între cele trei motive cari au determinat această schimbare de atitudine. Banffy invocă politica de naționalități a contelui Tisza, care după părerea lui „nu numai că nu e națională, dar este chiar anti-națională“. * Ar fi interesant să afli ce anume crede în politica națională contele Tisza* pînă unde merge dragostea acestuia de naționalități, însuși actualul premier ungur s’a grăbit să satisfacă pînă la un" MAURICE LANDAY JODELEIR STRUCT**» lagi^íral și ucigaș ive. SAU E seara ; jumătatea după zece ore tocmai a sunat la clopotnița bisericei orașului Saint-Yves. Sub un cer fără stele, masă de umbră nepătrunsă, orășelul doarme, legănat de șopăitul valurilor ce se preling pe nisipul de pe țărm. Străzile orășelului sînt strimte, întortochiate, mărginite de vechi soare, cu sculpturi fiumitive. Vîntul de la mare biciuește obrazul rarilor drumeți cari se duc arcasă. Un trecător mergând iute, nepăsător, parcurse strada Națională. Deodată, cum mergea, dă peste un obstacol. Zguduindu-se, se poticnește de un corp inert.... Dar ce o fi asta ? Pe trecător îl prinde frica, instinctiv scoate un chibrit și-l aprinde, se apleacă și se retrage plin de groază : e un cadavru de om în virață, ale cărui favorite cărunte sînt pline de sînge, îmbrăcămintea sa dovedește că ocupă un rang înalt în societate. La vederea cadavrului, omul, un moment îngrozit, neputîndu-se gîndi la altceva, rămîne pironit locului. Și-a revenit însă în fire acum și-șî dă seama: aleargă cît îl țin picioarele spre comisariatul de poliție din apropiere, ajunge acolo, tremurînd, turburat... — Șeful de post ?— Eu sînt. — Vino... vino îndată.... — Unde ? — Strada Națională... Un om mort.... asasinat.... L’am văzut.... L’am atins. Oamenii din comisariat rămîn încremeniți. Acest orășel modest, de abia de zece mii de suflete, la țărmul Oceanului, era atît de tăcut, atît de liniștit ! Adevărul e că se întîmplă ca marinarii și pescarii, ale căror bărci așteaptă în port fluxul măreț ca să plece, să sea îneaeze uneori , se mărginesc însă să schimbe, pe bună dreptate, cîțiva pumni între ei. Acest colț de pămînt, puțin cam melancolic, pe care vin să-l dezmierde valurile măroi, nu prea e făcut pentru firile de ucigași. Nimeni n’a fost vre-odată tăiat în bucăți; nici o femee bătrînă n’a avut să îndure, mai înainte de a fi măcelărită, supremele ultragii; despre crimele numite „pasionale" nu se pomenește aici. Nimic, dar nimic, decît niște simple delicte fără importanță, ca să aibă ce paște tribunalul corecțional. Așadar nu e de mirare că oamenii poliției rămaseră încremeniți. Acum se chibzuesc între ei. Unul dă fuga să deștepte pe comisar , alții improvizează o targă, formalitate sinistră ce are loc în tăcere. Lumina searbădă a unei lămpi bătute în perete cade asupra sergenților de oraș. Drumețul care adusese știrea privește ce fac, șezînd pe o bancă, emoționat încă de-a binelea. Liii că intră comisarul Se îmbrăcase în grabă, uimit și el de cele ce aflase... Dacă ar fi o născocire, această moarte tragică, acest cadavru ?... Dacă o fi viind să-șî bată joc de el, în calitatea lui de magistrat al ordinei judiciare, să rîză de autoritatea lui?... Asta nu e probabil, căci ar păți-o acel mistificator. Oricum însă, supărat ca ne altă dată, poftește pe necunoscutul ce a venit să-i tulbure somnul, să povestească ce știe. Omul, bine-înțeles, spune ce-a văzut. Ce eveniment! Pare așa de grav, așa de străin de prevederile cele mai triste, încît comisarul nu mai ezită. — Ar fi bine să înștiințăm imediat pe procurorul republicei... Dă o fugă pînă la dînsul, amice... Pronunță adresa. Un agent o prinde, salută, ese din rîndurî și dispare în întunericul de afară, unde tremură din distanță la distanță becurile de gaz. — Să pornim acum cu toții. —Luăm pe chem, d-le comisar ! — Bine-înțeles , tăiăm drumul. In tăcere, micul grup pornește grăbit. Portul e pustiu peste tot. Nici un zgomot. Profilînd pe cer catargurile lor, schelete pe cari stau înfășurate groasele pînze în pachete grele, vapoarele de petrol și de cărbuni sunt înșirate d’alungul cheiurilor. Niște hamali dorm grecifi, înrăliți în suci,la capătul scărilor de piatră ce duc la schele. Pe la poduri zăgazurile revarsă în ciucuri apa ce nu mai are loc în bazinuri. Maestoasă, marea se prelungește încet, dezmiardă vaporașele și luntrile pescarilor. Micul grup în cap cu unul care luminează calea cu un felinar, înaintează mereu. A ajuns în strada Națională. Mai sunt douăzeci de metri pînă la locul crimei. Dau buzna.Indreaptă felinarul spre obrazul plin de sînge. Comisarul de poliție înăbușește un strigăt : — Domnul președinte al tribunalului ?... . Corpul ce zăcea neînsuflețit era într’adevăr al președintelui Beaulieu, om excelent, ajuns legendar în parchet și care aplica legea inspirat întotdeauna de o nobilă milă. Groaza și consternarea, cu drept cuvînt, se citeau pe frunțile celor de față. Martorii scenei își reaminteau frumoasele fapte ale victimei, generoasa concepție ce o avea despre justiție, simțul său de dreptate. La sosirea procurorului la fața locului se dădură plini de respect la o parte. Procurorul păru foarte emoționat. Șef al parchetului, venind zilnic în contact cu președintele și apreciîndu-i înalta inteligență, caracterul și inima sa, se credea sub stăpînirea unui vis urît. Crima, vai o vedea cu ochii, nenorocitul președinte sucombase sub loviturile unui asasin ! In cele din urmă, turburarea potolindu-se, comisarul putu vorbi : — Sunt la ordinele d-voastre, domnule procuror... La unele case din stradă ferestrele începură a se deschide. Deși se luase precauțiuni de a se opera în tăcere, de a nu se turbura somnul locuitorilor din casele vecine, acestea, totuși, se animau. La ferestre se arătau capete cari priveau pline de curiozitate. Le intrigau și pasionau oamenii aceștia cari vorbiau între ei șoptind, fețele lor îngrijorate, peste cari cădea lumina lividă a felinarului, gesturile ce făceau, precum giora la care aveau loc toate acestea. Unul recunoscu pe procuror, ceeace făcu pe oamenii din acea stradă să întredeschiză Ușile. Alții, curioși de a afla ce s’a întîmplat, eșiră afară. Valul, chiar clipi din ochi, se îngroșă ; tristul adevăr zbură din gură în gură... — A fost asasinat președintele tribunalului, d. Beaulieu. Uimirea și indignarea cuprinseră pe acești oameni buni. Avînd o venerație sinceră pentru domnul magistrat, își transmiteau, buimăciți încă de somn, în întunericul nopței, știrea îngrozitoarei sale morți. Se formase în puțin timp un cert în jurul celor d’întîia veniți. îmbulzeala deveni așa de mare încît trebui să se ia măsuri în vederea organizărei unui serviciu de ordine. Apoi, procurorul zise: — Să se ducă cineva să chema pe d. Ardonin, judecătorul de instrucție, precum și un medic. Ordinele fură executate în cîteva minute. Veni mai întîiu judecătorul, apoi doctorul. La vederea cadavrului, d. Ardo« nin păru îngrozit, rămînînd apoi, cîtva timp încremenit. Va urma» case pri-II