Adevěrul, decembrie 1903 (Anul 16, nr. 5152-5179)
1903-12-16 / nr. 5166
*4 Ann STL—No 5666_ FONDATOR ALEX. V. BELMMMV Albonsmede: în țară: an an 30beî; 61mîl51ei;31nni81ei;l lun&^Jr străin, g 17 50 . . . 25 „ „ „ 13 „ „ T'n exermdar în țară 10 bani: în străinătate 15 " 'fr. =- -■... —.. " ygr €$ Pasiun £<luîâ* de sieara MailiG Decernone 1903 DIRECTOR POLITIC CO SI ST. MILLI. Anuncimi: Linia pagina IV . » » • , inserții și reclame « 1 ’ Lei 0.50 Dan întrunirea conservatoare de la Ploești-Senatul contra d-lui Lascar • • • » • • « 9. S Pasiul Pentru statuia lui Cuza-Voda Listele precedente 1.15ti lei, 30 bani. 1. Virgil Popescu, profesor din 4 ii»iassi, lei IOO, d. colonel dr. V Î>imUrc*cu »lin Constanța 5 lei, George Ipati pensionar calea Grivlei, Loco, IO lei, Dr. M. 1». Tramlafirescu (cu recunoștința personalii) Loco IO lei, Dr. Alexandresen. Oltenie, IO lei, Danteli’ Milisiescu , I* I. Ion V. Dumitru», Chitila, 5 Lei. Veterinar G. lonescu-Urâila. Oltenia, lei 5. Stei. i Mihai Icami, 10 lei. IRatache Voinescu, Craiova, 1 lei. VI. Suita, oficiant Tulcea, 2 Lei. Ion IC. Cega .și G. Avramescu. Loca, 3 Lei. Din comuna Berești de Jos: Nului Rarpalit, 5 Lei. Radu Stan Grigore, Nicolae R. I.upașcu, Ion Iordan, Haria Chirien, loan R. Stan, Ștefan Lupescu, Gheorghe Iordan, Radu Ergilcian, Nicolae Dumitrașcu și mihalaelie I. ălarinescu, cite 50 bani, in total 10 lei 50 bani. Vasile Chitic C. F. R. [ca recunoștința] Sturdujeni, 5 Lei. Asociațiunea studenților romini din Leipzig 50 Lei. Al. Livezeanu, Gara Cârbunești a Lei. Căpitan G. Ionescu. Pensionar Pitești, 5 lei. TOTAL : Lei 1596 bani SO. general mai în măsură ca oricine să aprecieze sit națiunea reală în Dobrogea, îi se ordonă tăcere. Nu e aceasta straniu îmi să mi se arate în ce altă țară s’ar mai putea petrece sau s'a petrecut vre-o dată așa ceva ! Cind soluțiunea unei costimî e recunoscută de toată lumea ca necesară,— pentru ce această neacțiune! Pînă acolo merge indolența încît se crede că este mai bine a se perpetua o stare de lucruri primejdioasă, numai pentru a nu se eși din mersul învechit și obicinuit al lucrurilor . Co politică este aceea care împinge frica de necunoscut pînă acolo încît refuză să dea uneî cestinnî soluția pe care fiecare o recunoaște ca bună, dreaptă și necesară. Acest fenomen ciudat trebue să ne pună pe gînduri și să ne arate că în sistemul nostru politic și parlamentar ceva nu e în regulă. Cind o populațiune a devenit coaptă pentru oarecare drepturi și ele îî se refuză totuși, aceasta nu poate duce la un bun sfirșit... Dacă însă guvernanții noștri au motive pentru a aminai soluțiunea, să le arate șî nu enunțând generalități, ci expunînd publicului, poate mai puțin bine informat, tot material nu în cauză, pentru ca să se poată pronunța asupra lui. Act. cu care au venit de acasă, spențero pe dedesubt, așa ca să poată rezista mai bine frigului. Rezultatul acestei stări de lucruri l’ațî găsi în statistica boalelor cari bîntue regimentele și în special a contingentului colosal de tuberculoși, cari se trimet acasă, ca și ei la rîndul lor să ducă această boală molipsitoare în toată țara și mai ales la sate !... Trebue să fie cineva inconștient, închee interlocutorul nostru, ca să facă ceea ce s’a făcut la ministerul de războiu. încă odată, intervenția d-lui general Budișteanu este o adevărată binefacere și pentru țară și pentru armată. — —— HIMIB ■ ■ A. B. SUPLIMENT GRATUIT : Viata Militară cu următorul cuprins : In jurul unei campanii, de I. Storkc. — Noul armament de artilerie. —Aviațiunea, de Rap.— Școlile de tragere, de V. K. M...Curajul opiniunoi.—Știri militare. Adeverii în țară cu următoarele corespondențe : Tett . Buz&ü.—Bîrlad. — Hirlav.—Galați.—Alexandria.—Călărași.—Vlașca.—Focșani.— Huși. i Instrațiuni: Banca Națională din Buzau. Teatrul Național din Caracal. Po Pîîkîli flfîîtlît * ® muzică de gură, de concert Ocarina Harpa“ specia» 1 Cilii VitficUUil · litatea magazinului general de muzică „La Harpa“ Str. Colțel No. 5 (Piața Sf. Gheorghe). D-lui Postularie, Rădeni. — A expirat termenul de amnistie și deci cel întors va fi osîndit la o pedeapsă mică dar înrolat ca să-și facă restul de armată. Cititor silnic, Odobești.—1) No. 2) Da. Cititor neobosit, Iași.—1) Dacă în hipotec îi se zice că după scadență ,curge dobinda din act, desigur ca da. 2) Hipoteca este valabilă 15 ani. (?. Vasil., Huși.—1) No. 2) La 15 Ianuarie. 3) Nici unul din cei numiți de d-v. Ctitor credincios, Loco.—Trebue să vă prezen uți neapărat, dacă nu voiți să suferiți in v înă mari neplăceri. SENATUL II CONTRA D-LUI V. LASCAR* Agitația între senatori.—Procetul d-lui V. Lascar.—Intervenția d-lui Dim. Sturdza.—Modificarea proectului.—D. V. Lascar va trebui să plece Agitația printre senatori s’a pornit de trei zile. E o agitație ocultă deocamdată, îndreptată atît personal în contra d-lui V. Lascar, cît și în contra proectului d-sale. Pe cei cari sînt în contra proectului privitor la administrația comunală, îi știe toată lumea din Senat; ei sînt d-ni: Anton Carp, P. Grădișteanu, I. Pr. Dumitrescu, Polizu Micșunești și Mateiu Corbescu. Dar pe cei cari profită de această platformă spre a-și manifesta sentimentele lor personal în contra d-lui V. Lascar,—nu-i prea știe mai nimeni. Astfel numeroșii nemulțumiți locali ae vor alia în cursul acestei săptămînî cu aceia cari din principiu pur liberal nu pot admite taie quale procetul d-lui V. Lascar. Unde sînt aceste nemulțumiri Reprezentanții din Bacău, toți, afară de d. Leon Sachelarie, sunt în contra d-lui Lascar pentru modul cum acesta s'a purtat cu d. Caton Lecca; cei din Vaslui îi sunt solidari cu d. -Neróa Lupașcu, prin urmare porniți contra ministrului de interne, cel din Galați, din R.Vîlcea, parte din Huși, Bîrlad și Ialomița, etc. E interesant însă, că nimeni nu cunoaște încă procetul, decît din amănuntele publicate de ziare. Căci abia azi se va distribui la Senat întreg textul proectului. Dar tocmai aceasta denotă gradul de aversiune ce domină în sufletul majbistăței față de d. V. Lascar. E în adevăr un simptom caracteristic, că agitația și intrigile de culise s’au pornit cu atîta tenacitate, înainte de a se cunoaște procetul. Aceasta dovedește în de ajuns, că nu atît sacrificarea proectului, ci sacrificarea d-lui V. Lascar este scopul ce se urmărește de către mulți în partidul liberal. Lupta se va începe chiar de mîine sau de Miercuri în secțiunile Senatului. Prefecți, foști prefecți, senatori și deputați, insistă de pe acum, și vor face toate sforțările ca în secții chiar să se indice o serie de modificări și să se aleagă delegați ostili proectului, sau delegați cu mandat imperativ de a cere cutare și cutare modificare. Față de lupta, atît de principii cît și personală, ce se va dezlănțui în secțiunile Senatului, firește că d. V. Lascar va face apel la intervenția d-lui Dim. Sturdza. Se poate ca d. Sturdza să înfrîneze puțin pornirile, căci la Senat numai d-sa poate să obțină ceva, nu prin prestigiul d-sale, ci prin amenințările de dizolvare. E lucru hotărît deja : D. Sturdza, dacă va vedea că Senatul nu vrea să cedeze, va amenința cu dizolvarea Corpurilor legiuitoare. Și dat fiind caracterul său irascibil și intolerant, poate, la un moment dat, să amenințe și cu retragerea guvernului. Cu chipul acesta va intimida pe unii, va îmblînzi puțin pe alții. Dar substratul de adîncă nemulțumire va rămîne, amenințînd în fiecare moment, în plină ședință a Camerei, la discuția pe articole a proiectului, să izbucnească și să răstoarne totul. Intervenția d-lui Dim. Sturdza va salva proiectul de la o înmormântare chiar în secțiunile Camerei. Nu-l va putea salva însă de la tăieturi," modificări, ciopîrțirî, etc. Căci proprietarii din Senat au o sumă de interese în joc la administrația comunală, unde voesc să rămînă stăpînî. Aproape toți senatorii pe cari i-am întrebat, mî-au spus: In cazul cel mai bun, procetul va fi simțitor modificat, nedîndu-se notarului puterea pe care vrea să i-o dea d. V. Lasear. Or, economia întreagă a reformei d-lui V. Lasear se concentrează în atribuțiile primarului și ale hotarului. Desființând atribuțiile celui din urmă,reforma nu mai însemnează nimic, dar absolut nimic.. D. Caton Lecca, vechiu și devotat’ liberal, care a prestat servicii reale liberalismului, muî-a declara".D. V. Lascar va trebui să plece din minister, întreg partidul este în contra d-sale și toți sînt hotărîți a nu-i admite procetul. Partidul liberal este în drept a da o indicație șefului său, că nu mai vrea să fie chmuit de d. Lascar, care a nemulțumit pe toată lumea, amenințînd să distrugă organizațiile liberale din țara întreagă. Nu știm dacă prevederile d-lui Caton Lecca se vor realiza. Știm, însă, că nu numai d-sa, ci mulți, foarte mulți alții judecă la fel. Așa că dacă toți vor avea pînă la sfîrșit curajul opiniunilor lor ca d. Lecca, ne putem aștepta la retragerea din minister a d-lui V. Lascar. A. C. Iarăși veteranii In ambele Corpuri legiuitoare s’a vorbit de mișcarea veteranilor, dar nici guvernamentalii și nici opoziția nu au dat in această chestiune cel mai mic indiciu cum ar putea fi rezolvită. 7oți oratori sau mărginit la acest joc uzat și arhitizat; în țara noastră , cei de la putere au învinovățit opoziția că a instigat pe veterani pentru a creia dificultăți guvernului; opoziția a răspuns că nu î-a instigat și nu i-a încurajat în revendicările lor. Adevărul este că veteranii nu au fost întru nimic sprijiniți de opoziție , cel mult dacă ici și colo au fost încurajați de cite o persoană izolată sau de vreun membru al opoziției, fără consimțimîntul șefilor. Și aceasta e cu atît mai adevărat, cu cît e prea bine știut că dacă opoziția ar fi voit să dea un cît de mic ajutor revendicărei veteranilor, mișcarea lor ar fi fost și mai zgomotoasă, și mai nutrită, și mai aproape de realizare. In lipsa acestui sprijin, însă, veteranii se zbat singuri cum pot, îndură toate mizeriile, sînt expuși tuturor brutalităților poruncite de d. Vasile Lascar, și partidele politice se scutură de dînșii. Va trebui însă să se facă ceva, și aceasta cît de curînd în favoarea acestor veterani. D. Lascar a luat în Senat gura plină ca să declare că nicieri nu se dau recompense și donațiuni celor cari și-au aparat țara, căci aceasta e datoria fiecăruia. In teorie, așa e. In practică, însă situația se schimbă, căci veteranii noștri au primit făgăducli și făgăduilile trebuesc respectate. Ec. Drepturi Dobrogenilor! Dacă ațî observat, cu cestiunea drepturilor dobrogenilor se întîmplă un fenomen ciudat și care este foarte caracteristic pentru țara noastră. Asupra acestei cestiuni nu mai există controverse, toată lumea e de acord că trebue să se egalizeze în drepturi cetățenii romîni din Dobrogea ca ceî de dincoace de Dunăre. Am auzit pe d. Maiorescu pledînd pentru aceste drepturi deși ca actuala ficțiune constituțională nu-șî promitea mult de la ele pentru dobrogeni. Am auzit chiar și pe d. Sturdza pronunțîndu-se pentru aceste drepturi. Sâmbătă la Senat d. general Mann, in numele partidului conservator, le-a susținut de asemenea. Toate elementele politice decizive sunt deci favorabile soluțiunea chestiei cetățenilor dobrogeni și cu toate acestea nu se face nimic, nu se ia nici o măsură, nu se observă nici o mișcare,—ba gtasurui unui Din fuga condeiului Lui Ionel Brătianu „Fiul operelor sale“ Zicem deseori oricum . Dar ce crezi d’un om ce-î zicem Că e fiu mei statuli II Manolache Culoglu Precum regele Soare a zis : „Statul [sunt eu!“ Așa și dom’ Culoglu, un vechiu amic al [meu. In bune dispoziții, de îmi venea să-l pup. A exclamat la Uosman : „Amice, eu sunt [Krupp !...“ Teleor Economiile în Armată — Interview cu un ofițer — Discursin d-lui general lîudisteanu.— O adevărată binefacere.—Hrană insuficientă—Cum este in străinătate.—La palat fără de în îinșî.—Boalele încuibate în armată.— Pericolul tuberculozei. Discursul d-lui general Budișteanu a avut un răsunet colosal în toate clasele societăței și mai ales în armată. Bătrînul ofițer a avut curajul de a spune cu glas tare ceea ce fiecare ofițer o spune încet, ceea ce comandanții de regimente, de divizii și de corpuri de armată raportează atît de des ministerului de răsboiu, unde totul se pune la dosar! Am căutat să avem părerea Unui distins ofițer superior, al căruia nume este inutil a arăta, de ce nu l putem da la iveală. Iată pe scurt ceea ce spune distinsul nostru militar: —Ceea ce a făcut d. general Budișteanu este o adevărată binefacere. 1l vor binecuvînta și ofițerii și îl vor binecuvînta mai ales soldații. Dv. nici nu vă puteți închipui cela cazarmă. E un adevărat scandal. Hrana este absolut insuficientă, căci îți poți închipui ce se poate face cu trei sute de grame de carne de fiecare soldat și această carne din ultima calitate, tot cel mai marea în piață, tot ce’a mai stricat și aproape nimic substanțial. Piele și oase, și pe lingă asta, din această mîncare insuficientă și de proastă calitate, regimentul trebue să economisească o sumă de banica la o mie de lei lunar și pentru cheltuelî generale, petrol, vax, săpun,etc. etc... „Ar trebui să vii d-ta odată în cazarmă să asistî la mîncarea oamenilor. Mănîncă ca vitele. Nici străchini nu sînt, decît cîteva, așa că masa trebue să dureze o oră ori două ca toată lumea să poată să mănînce, dacă se poate numi mîncare a ceea ce se dă soldaților. E ceva oribil să vezi întreagă această turmă de oameni într’o sală mare de-abia luminată cu o lampă de gaz și oameni pe jos mîncînd ca și animalele. La toate rapoartele noastre, ni s’a răspuns de la ministerul de războinică și în străinătate soldatul capătă numai 300 de grame de carne. Așa o fi, dar poate ca să se compare carnea din străinătate, care se dă fără de oase și de bună calitate, cu carnea de la noi, în care sînt mai mult oase decît carne ? * „Dar ce să mai vorbesc de îmbrăcăminte ? Nu mai avem aproape nimic în magazie. E întrebuințată pînă și garnitura de războiu, care trebue să fie totdeauna neatinsă. Pe gerurile acestea soldații n’au nici în înușî. S’a întîmplat zilele trecute că o companie care trebuia să plece de gardă la palat, nu avea mînușî. După o întirziere de l o oră, în sfîrșit, s’a căpătat mânușile cerute, dar s’a dat ordin ca imediat ce o ajunge la palat, să fie scoase și păstrate, ca să nu se... murdărească. Soldații reți hrăniți mor de frig —și uite eu, ce să-ți spun, urmează ofițerul, am fost nevoit, de milă, ca din punga mea să plătesc la croitoria regimentului să facă recruților, din hainele Neregulile de la docur. Ni se aduce la cunoștință un caz, asupra căruia atragem atențiunea d-lui ministru al lucrărilor publice. Este vorba despre o călcare a legii comptabilităței publice, cu prilejul durei în antrepriză, prin licitație publică, a încărcărilor și descărcărilor de vagoane din incinta docurilor din Galați. Intotdeauna această antrepriză s'a dat nu numai prin licitație publică, dar mai mult, s’au invitat prin adrese speciale ca să ia parte la licitație toate persoanele cari se îndeletnicesc cu această profesiune. In fond nu este însă nici o profesiune, ci antreprenorii fac descărcările și încărcările prin ajutorul hamalilor, pe cari îî exploatează în mod neomenos. De astă dată, fără a se publica măcar licitația prin Monitorul Oficial, fără a se aviza ca de obicei persoanele interesate, cei de la serviciul docurilor au contractat încărcarea și descărcarea mărfurilor cu niște prețuri din cale afară de mari și pentru doi ani, adică anii financiari 1903—1904 și 1904—1905. Aflîndu-se despre transacțiunea aceasta, unul din amatorii de a concura la luarea antreprizei a oferit imediat V1 loî pentru descărcarea unui vagon de scîndurî în loc de 18 cît s’a dat actualilor antreprenori favorizați, adică cu 33 la sută mai puțin decît suma acordată lor. Or, cum un hamal, plătit cu ridicula sumă de 3 leî pe zi, descarcă două vagoane de scîndurî, iar antreprenorii •trudi încasează cite 18 leî de vagon^, realizînd astfel cîștigul exorbitant de 16 lei la vagon,—rezultă că se rămrînd, la 15.000 de vagoane, cîte se încarcă și se descarcă pe an, suma de 247.500 lei, sau în douî ani aproape 500.000 loîlată dar statul păgubit în modul acesta cu nu mai puțin de o jumătate de milion. Credem că o ancheta se impune pentru a se constata în ce mod a fost călcată legea și a se lua imediat măsuri contra funcționarilor incorecți și abuzivi. An. NOTE Tot Iașii! Orașele liniștite și părăsite, sînt poate totuși mediile cele mai bune pentru dezvoltarea mișcărilor culturale. Altfel astazi nu s’ar putea explica fenomenul ce constatăm, că vechiul nostru Iași se manifestează iară printr’o mișcare culturală foarte accentuată! Pe cind in Capitală literații se mulțumesc a protesta contra publicului ingrat, iar scriitorii se feresc a mai da în vileag producțiunile lor, pe cînd aci unde e focarul culturel romînești, de unde ar trebui să pornească impulsurile cele mai puternice, — domnește o neactivitate complectă, la Iași intelectualii se mișcă și produc. Trei reviste de seamă au apărut acolo deodată: Reînvierea dirijată de d. A Xenopol, savantul nostru istoric, Cultura romînă dirijată de savantul domn Găvănescu, și Epigonii, opera cîtorva literați și publiciști mai tineri, dar nu mai puțin de valoare. In București revistele nu pot trăi. Nimeni nu mai are curajul de a scoate vr una , de sunt bani, nu se găsesc colaboratori, de sunt colaboratori, nu sunt bani,iar adevărul este că nu există inițiativă, curajul ce ți’l dă siguranța succesului sau convingerea că trebue să lupți pentru succes ! La Iași apar trei reviste odată și toate găsesc și mijloace de apariție și colaboratori și conducători! An iară ne vine vestea bună de acolo ! Iașii au fost leagănul mișcărei culturale române. Acolo sa întemeiat Junimea și au apărut Convorbirile, acolo s’a pornit marea și binefăcătoarea mișcare culturală socialistă și a apărut Contemporanul, a căruia influență desigur va forma odată obiectul de preocupațiune al istoriei culturale a zomâii și moderne. Poate încă odată ne vine de acolo curajul și energia dorința de luptă, de mișcare ? Porte un nou curent cultural să determină? Noi ii salutăm cu bucurie, pentru că atîta e sigur și aci in Capitală : numărul acelora cari simțesc trebuința unei mișcări culturale este mare și lipsește numai nucleul în jurul căruia să se grupeze. •Br. 0 Carte folositoare — Parlamentul român —• De cărțile cu adevărat folositoare nu se prea interesează la noi lumea; reclama cea mai mare se face celor care tind să amuzeze publicul deși cele mai multe din acestea n’au meritat adesea nici cheltuiala tiparului. O carte folositoare stă de cîteva zile pe masa redacțiunei noastre : „Parlamentul român“ de d. George D. Nicolescu, ziarist. Și am așteptat cu tot dinadinsul să vedem ce impresie va face volumul acesta asupra confraților, cari se grăbesc totdeauna să facă reclamă zgomotoasă celui mai neînsemnat poet astru ; am așteptat în zadar. Am găsit ici-colo cite o notiță în trei-patru rînduri anunțînd apariția cărței, alt nimic. Cu toate acestea, confratele nostru Nicolescu a făcut o operă de valoare. Prima sa lucrare , „Deputații noștri“, a fost o simplă galerie a reprezintanților națiunei din Cameră ; cartea de acum e înzecit de importantă și ca volum și ca conținut, căci conține pe lîngă portretele și biografiile deputaților, și portretele și biografiile senatorilor, apoi o expunere cronologică a activității Corpurilor legiuitoare de la 1366 pînă în prezent; un rezumat al legilor și regulamentelor după cam ființează Senatul și Camera; diferite notițe statistice asupra operațiilor electorale, asupra numărului voturilor date în întreaga țară, de fiecare colegiu, și asupra numărului alegătorilor înscriși și votanți ; niște tabele despre modul creștere și descreșterea numărului alegătorilor înscriși și votanți și al numărului de voturi obținute în diferite alegeri de către grupările politice, precum și formațiunile ministeriale ce s'au succedat de la 1866 pînă la 1902, etc., etc. Precum se poate vedea din această înșirare, cartea d-lui Nicolescu o aproape o enciclopedie a vieței noastre parlamentare de la abdicarea lui Cuza-Vodă încoace și poate fi de mare folos acelora cari au de căutat anumite date sau evenimente politice din ultimii 37 de noi. Un singur reproș se poate face confratelui nostru, anume că în rezumarea întîmplărior parlamentare și politice din ultimii ani a fost parțial, înălțînd prea sus opera partidului liberal și scoborînd prea jos faptele conservatorilor. D. Nicolescu a judecat lucrurile prin prizma vederilor sale personale de liberal militant și aceasta răpește operei sale caracterul pur enciclopedic. Cu toate acestea, „Parlamentul român“ rămîne o carte folositoare, căci datele și evenimentele se găsesc toate înregistrate, și ca atare merită ca publicul să-i dea toată încurajarea. D' lorato, din editura librăriei Storket Müller, adresată D-lui S. Grreciano, vice consul de la Roumanie pour Al. Parisiano Boehren Strasse 14—16 Berlin și având următorul conținut: 1 Ianuarie 1900 Dragă Alecule Primește felicitările mele pentru noul secol ce începem și nu uita țara ta în mijlocul Nemților ce sunt sigur că nu-î mistuești. Al tău Ionitza A doua cartă poștală expediată de d. Pretorian din Bruxelles, reprezintă o vedere a castelului Laokon și o adresată D-lui A. Parizianu Sub directorul Datoriei Publice. M. de Finanțe București Roumanie Această a doua cartă poștală are următorul conținut: 24 August 1901 Iubite Alecu. UT am încurcat aci în oficerile cu B. N. și M. de f. Iți voi expedia o sene de formulare și împreună cu niște instrucțiuni cari vor veni prin M. Ext., examinează-le cu d. Secr. Gr.— Tu ce mai facil Sper că bine și bine,în general. Mîine plec la Ostende. la revedere Ion Pictor Oare așa scrie un om ,altuia... care-I dușmănește ațita de , mult. în cit la un moment dat îî iscodește cea mai îngrozitoare năpaste ? Va concede sorî , cine ...că in fața acestor scrisori argumentul , d-lih Pmtorian despre dușmănia lui . Parizanu pentra d-sale nu se ‘mai poate ține.’ l In chestia Eminescu,Micle D. V. Scîntee, publicist din Iașî, autotorul articolelor. Dragostea dintre Eminescu și Veronica Miere, publicate în „Adevĕrul“, adresează directorului ziarului nostru următoarea scrisoare: Stimate domnule Const. Mille. Citesc fii ziarul „Adevĕrul“ o scrisoare iscălită „O bătrână cititoare“ prin care se arată că mama poetului Eminescu, murind încă în anul 1876 sau 1877, n’a putat decî exista nici o corespondență datată din anul 1888 dintre Henrietta Eminescu și mama ei, cu privire la dragostea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. De aci deci se subînțelege că fragmentele de scrisori, do cari m’am servit în articolul publicat în „Adevărul“, în chestia : Eminescu-Micle, sunt false. Pun în vedere „bătrînel“ și anonimei puublicate într’un volum din „Colecția raga" (No. 10 a 1 lea), datate din anii 1887 și 1888. Ba, mai mult, în volum este o scrisoare cu data 22 iunie 1889, scrisă de Henrieta Eminescu din Lacul Sărat și prin care face cunoscut mamei sale nenorocitul sfîrșit ce l’a avut Eminescu în casa de sănătate a d-rului Șuțu. Aceste scrisori au fost publicate de editorii din Iași cu știrea d-lui căpitan Matei Eminovici, fratele poetului, unica rudă în viață din familia Eminescu, și de d-na Cornelia Emilian și fiica ei Cornelița, prietene intime cu Henrieta Eminescu. Timp de aproape 10 ani de cînd a apărut corespondența nimeni n’a atacat’o în fals. In ce privește calomniile, unul din cei mai competenți și de valoare publiciști, d. G. Panu, mă scutește de a le mai răspunde, în urma importantelor amintiri ce le publică în revista „Săptămîna“, comentînd cele scrise de mine în această afacere. D. G. Panu întregește prin amintirile d-sale personale, rolul ce i’a jucat d. Titu Maiorescu în chestiuni de asemenea natură, cînd era vorba de un membru important de la „Junimea“. Primiți, etc. V. Scînteie Fraudele de la finanțe — Amiciția Pietorian-Pariianu. — Două documente — Se știe că d. Pietorian pentru a explica de ce Parizianu ridică acuzațiuni în contra d-sale, afirmă că acesta îl dușmănea de moarte, pentru că înaintea lui fusese avansat în rang. Lasă că numerele eșite la sorți și aparținînd d-lui Pietorian, s’au tras înainte ca acesta să fi fost avansat și deci ele n’au putut fi închipuite de Parizianu pentru ca să se răzbune contra colegului său de altă dată, dar există probe că după această avansare existau relațiuni de întinsă prietenie între d. Pietorian și Parizianu. Aceasta nu se dovedește numai prin afirmațuunile lui Parizianu, nici numai prin faptul că în carnetul acestuia figurează o sumă pe care d. Pietorian i-a dat-o,ci se dovedește prin scrisori adresate de d. Pietorian lui Parizianu, tot după ce a fost avansat în rang, adică pe vremea cînd exista deja dușmănia invocată de fostul director al Casei de depuneri. Din dosarul lui Parizianu, din care o curioasă intimplare ne-a pus în pozițiune de a putea reproduce cîteva documente pînă acum, sîntem în pozițiune de a mai reproduce astăzi două. Sunt două cărți poștale ilustrate agregate de d. Pretorian lui Parizianu. Prima expediată din București, reprezentîț-i mai multe vederi rustice cu NOTE ș i IMPRESII »Laica Robilor“ «le « 1. &pii*n Prasiîi - Am intitulat această recenzie „Note și Impresii “fiindcă nu o critică vreau să fac asupra romanului d-lu Prasin, pentru cuvântul că n’am scris niciodată o critică. Alte mijloace, și alt temperament se cer pentru aceasta. Dar mî-o drag să-mî notez impresiile mele scurte despre tot ceea ce am citit cu plăcere. Sunt mai multe feluri de a judeca o carte. Unii încep cu critica de la sfîrșirea primului capitol. Alții spun tot ce cred, cu închiderea ultimei pagini din roman... Eu sînt dintre aceia care îmi place să-l judec definitiv pentru mine, după durabilitatea impresiei ce mi-a lăsat.... Dacă simt că concepția autorului, a străbătut așa de mult străfundurile ființei mele, încît ideea lui, felul de a judeca lucrurile ce le-a desfășurat înainte-mi începe să facă parte din ființa mea, atunci zic : iată o carte bună care a adus în lumină o notă a sufletului meu care pînă atunci sta în întuneric, indecisă. Romanul d-lui Prasin, face parte din acele lucruri de întiia mînă, care iți face impresia că e un fruct rupt din solul nostru, o caracterizare a vieței noastre, văzută prin prizma unui observator de temperament, însuflețit de mersul spre bine, a neamului nostru. Prasin nu e numai un simplu „faiseur“ deuvragii cum sînt cu sutele de mii în apus, cei mai mulți chiar de talent. Lucrarea d-lui Prasin are o etică a sa aparte : a pus mîna pe condei pentru că a avut ceva de spus, iar nu pentru simpla plăcere a literatului de meserie, care nu se întreabă nici odată, ce călătorie va face opera sa prin sufletele noastre. Ca gen, romanul d-lui Prasin aparține alocurea și romanului psihologic, și romanului-epopee. Analiza sufletească a lui Roman, a iubirei lui, e cu pătrundere făcută.... Sînt pline de adîncime durerile lui izvorîte dintr’o intimă mizerie sufletească cînd se compară cu imbecilii—îndrăzneață comparație— din munți Innsbruckului și Zillerthalului. Reproduc această pagină, plină de interes psihologic : „Nenorociții lipsiți de judecată—sex— CUm îi numesc țăranii în vorbirea lor guturală, sînt mai la fiece cămin. Ei stau lîngă vatră, într’o nesfîrșită contemplare, cu ochii stinși, fixînd ultimele licăriri ale focului. Cu gînd dea pînă leneșa lor minte ? Cine știe ! Vre-o copilărie măreață, albastră ca cerul limpede, ca lacurile lor. Ei nu sunt huliți. Țăranii au pentru acești nenorociți un fel de venerație în care mila se amestecă mult. De cite ori gaseau în cale cîte unul acelaș gînd istrăvitor strîngea sufletul Liei și al lui Roman. Și pe cînd tristețea se reflecta vremelnic pe fața ei, tristeță fugară precum nourașii albi pe limpedele apelor de munte, pe dînsul comparația aceasta chinuitoare și obseda. Și Roman era un sex moral. După cum noubrociții lipsiți de cumpăna gîndirei erau considerați în legenda populară, ca aceia pe cari providența i-a ales i pentru a ispăși păcatele părinților și fraților lor, după cum ei sufereau nevinovați, tot tot astfel și Roman par a ducea ispășirea unor păcate npefinose Clito. De ce oarba întîmplare îl făcuse nenorocit ? Cu ce lipsea din armonia mediei omenești, ca să nu circa ?“ Fină, insinuantă, cînd vrea să analizeze un sentiment al eroului de la obirșia lui pînă în cele mai subtile transformări,—fraza d-lui Prasin se face incisivă, nervoasă, cînd descrie mulțimea în mișcare, și aici avem o specialitate a talentului său ; descrierea masei în convulsiunile ei,—gen care î aparține exclusiv, notă originală, pe care nu am mai întîlnit’o la alt scriitor al nostru. Larma împrejurul procesului lui Nichifor, cercetările, procesul, sînt tablouri pline de mișcare. Dar interpelarea lui Roman, neliniștea ce domnea în Camera deputaților, iubita transformare ce s’a făcut în sufletul lui Roman, cînd zărește în tribune privirea imploratoare a Lyei ? Aceasta e una din paginile cele mai originale din roman. Poate așteptarea cititorului, ar fi voit, ar fi cerut de la Roman mai multă tărie... l’ar fi voit un Jupiter Tonans, urzind de bucuria de a vedea prăbușindu-se în adine, mare chiar în căderea lui demoniacă, Baronul de Vale, unul din tipurile omului nostru politic, admirabil de bine prins. Ci totuși poate că mai bine a făcut d. Prosin, că a trecut peste considerațiile de dfeci imediate, și a lăsat pe Roman așa cum l’a conceput din prima dată, un nenorocit sex moral, care întrupează o bună parte din generația actuală Col le-l’alte tipuri sunt de asemenea bine estompate, zmulse din mijlocul vieței, pe care o trăim : rabinul Aralym, Ulmu, Canta, Nichifor, sunt estompe minunate pe care le vedem pentru întâia oară turnate și păstrate în echilimbarul neprețuit al artei noastre născînde. Ca defect, romanul are multe considerațiuni istorice cari ar fi putut să lipsească, de exemplu acelea relative șn partea penală a legiuirilor noastre. Dar romanul d-lui Prasin este începutul unei ere în literatura noastră, ca și romanul d-lui Sadoveanu ce se publică acum în „Voința“. Doua talente de seamă, Prasin și Sadoveanu, vor arăta că prezentul ca și trecutul vieței noastre, oferă de o poromano grăndi potrivă material pentru se, răsturrnd vechea opinie, că viața noastră sufletească e prea simplă, prea mărginită pentru a tenta pe uîi romancier. Talent să fie, căci material e de atunci în sufletul romînesc. 1>. Nan» A se vedea la rubrica informa*țiunilor : întrunirea conservatoare de la 1*1 pești ; întrunirea meseriașilor• ; Banchetul inginerilor ; Inmormîntarea lui Valaavillan, precum și ultimele telegrame.